Sunteţi aici: Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 29.05.2018 14:00 > Stenograma

ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR

Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 29 mai 2018 ora 14:00

11. Solicitare din partea domnului deputat Vasile Daniel Suciu, liderul Grupului parlamentar PSD, referitoare la formularea unui punct de vedere cu privire la posibilitatea constituirii unui nou grup parlamentar la Camera Deputaţilor
la Comisia pentru Regulament și la Comisia permanentă a Camerei Deputaților și Senatului privind Statutul deputaților și al senatorilor, organizarea și funcționarea ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului să formuleze câte un punct de vedere. Termen: 30.05.2018. consultă pdf icon

Solicitare din partea domnului deputat Vasile Daniel Suciu, liderul Grupului parlamentar PSD, referitoare la formularea unui punct de vedere cu privire la posibilitatea constituirii unui nou grup parlamentar la Camera Deputaţilor Domnul Florin Iordache:

Solicitarea din partea domnului Daniel Suciu, liderul Grupului PSD, referitoare la un punct de vedere cu privire la posibilitatea constituirii unui grup parlamentar la Cameră.

Vă propun să fie sesizată Comisia pentru Regulament şi Comisia pentru Statut, care...

Vă dau imediat cuvântul!

...care, prin punctele de vedere, să fie înaintate până la şedinţa de Birou permanent şi, în aceste condiţii, vă propun să fim de acord ca cele două Comisii - Comisia pentru Regulament şi Comisia pentru Statut - să lucreze în paralel cu plenul astfel încât să avem pentru Biroul permanent de mâine un punct de vedere şi de la Comisia de Regulament şi de la Comisia pentru Statut.

Vă rog, domnul Seidler.


Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Domnule preşedinte, în primul rând că am impresia că supuneţi trei chestiuni la vot, în acelaşi timp.

Una e trimiterea acestei cereri către Comisia de Regulament şi către Comisia juridică; alta e aprobarea ca aceste comisii, fiecare în parte, să lucreze în paralel cu plenul.

Deci, practic, cred că ar trebui, procedural, să avem trei voturi, rezultatul putând fi diferit. Cel puţin teoretic.

O rugăminte: dacă se poate, atunci când trimitem către Comisia de Regulament şi către Comisia juridică, să-i rugăm ca în Nota de răspuns să facă precizări exprese la articolele 69 şi 40 din Constituţia României; 69 - Mandatul reprezentativ şi 40 - Dreptul de asociere.

Mulţumesc.


Domnul Florin Iordache:

Da. Deci, eu voi supune.

Da, domnul Dobre, vă rog.


Domnul Victor Paul Dobre:

Înţeleg că solicitarea a făcut-o colegul, liderul grupului PSD.

Putem să ştim şi noi care e urgenţa? Vă scindaţi cumva? Ca să ştim de ce e urgentă.


Domnul Florin Iordache:

Nu vreţi să ne luminăm, pentru că în spaţiul public au apărut foarte mult informaţii, domnul Dobre! Că e posibil, că nu e posibil. şi ca să dăm mai multă lumină şi pentru ca mai mulţi colegi, care în spaţiul public furnizează tot felul de informaţii, e bine să primim expertiza tehnică din partea celor două comisii. Acesta era răspunsul.


Domnul Victor Paul Dobre:

Adică ne luminează domnul Nicolicea. Am înţeles.


Domnul Florin Iordache:

Domnul Nicolicea, Regulamentul şi Comisia pentru Statut în care o aveţi şi dumneavoastră pe doamna Săftoiu, ca să vă răspund. Da.

Voi supune votului dumneavoastră, separat, pentru Comisia de Regulament să lucreze şi în paralel cu plenul, să avem un punct de vedere pe acest subiect.

Cine este pentru?

Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Unu. Două. Două voturi împotrivă.

Şi la fel şi.


Domnul Cristian Buican:

Eu m-am abţinut, domnule.


Domnul Florin Iordache:

Deci, un vot împotrivă şi o abţinere, rectific.

Şi, la fel, supun votului dumneavoastră Comisia pentru Statut să lucreze în paralel cu plenul şi să avem până mâine un punct de vedere şi al Comisiei pentru Statut, în concordanţă cu Legea 96.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Un vot împotrivă şi o abţinere.

A fost adoptată solicitarea.


Domnul Cristian Buican:

Am votat împotrivă, domnul vicepreşedinte.


Domnul Florin Iordache:

Poftiţi?


Domnul Cristian Buican:

De data aceasta am votat împotrivă.


Domnul Florin Iordache:

A, împotrivă. Deci, două abţineri. Am înţeles.

Am consemnat cum aţi votat.