| Sunteţi aici: | Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 25.06.2018 14:00 > Stenograma |
ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR
|
Domnul Florin Iordache:
Pe linia relaţiilor parlamentare externe. |
|
|
|
1.Memorandum intern privind deplasarea la Paris a domnului deputat Doru Petrişor Coliu, ales în circumscripţia electorală nr. 43, în vederea participării la evenimentul organizat de Asociaţia Română de Sprijin şi dezvoltare (7 - 8 iulie 2018) |
|
Domnul Florin Iordache:
Avem, deplasarea la Paris a colegului nostru domnul Doru Petrişor Coliu. |
||
|
|
2. Memorandum intern privind participarea la cea de-a 44-a Sesiune a Adunării Parlamentare a Francofoniei (Quebec, Canada, 7 - 10 iulie 2018) |
|
Domnul Florin Iordache:
Şi 2- memo privind participarea la Francofonie la Quebec. Participă: doamna Oprescu, domnul Câmpeanu, Codreanu şi Iurişniţi, 7-10 iulie. Intervenţii? Nu sunt. Aprobat. Dacă mai aveţi dumneavoastră intervenţii? Nu. Vă rog, domnul Suciu! |
||
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
La "Diverse", domnule preşedinte, pentru că a trecut săptămâna care tocmai s-a încheiat şi cu nişte evenimente în Camera Deputaţilor,şi cred că ceea ce s-a întâmplat cu concursul larg al colegilor noştri de la USR, prezenţa unor protestatari să le spunem aşa, pe holurile Parlamentului, cred că este o premieră şi aceste lucruri nu mai trebuie să se întâmple. Este dreptul fiecărui cetăţean să protesteze, dar să nu uităm totuşi că ne aflăm în Parlamentul României şi nicăieri în Uniunea Europeană, în orice Parlament veţi căuta, nu s-au întâmplat asemenea lucruri; prin urmare, în numele Grupului pe care-l reprezint aici în Biroul permanent, vă solicit ca ai noştri colegi din Uniunea Salvaţi România, atât simplii deputaţi cât şi preşedinţi, vicepreşedinţi de comisii şi membri ai Biroului permanent pe actuala configuraţie a Biroul permanent, până la finalizarea sesiunii şi alegerea unei noi structuri a Biroului permanent, adică în luna septembrie, să nu mai aibă posibilitatea să invite oameni în plenul Parlamentului, pe holuri sau la comisii. Vă mulţumesc. |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Intervenţii? Imediat! Vă rog! |
||
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:
Mulţumesc domnule preşedinte! Este amuzant cum ne place să ne comparăm cu alte parlamente, numai în ceea ce este mai rău. În alte Parlamente probabil că şi legiuitorul nu legiferează în felul în care legiferează majoritatea parlamentară în acest Parlament. Ştim că sunteţi maeştrii pe procedură, vedem de exemplu cum excepţiile din Regulament sunt transformate în regulă, faimoasa Comisie juridică care nu are timp toată săptămâna să se întâlnească, dar culmea?! Tocmai în acelaşi timp cu plenul are nevoie de o excepţie ca să lucreze atunci, vedem cum aţi trecut regulile acestea infame ale injustiţiei prin parlament fără să acceptaţi nici un fel de dezbatere pe acest subiect, fără să acceptaţi amendamente ale opoziţiei, |
||
|
Domnul Andrei Dominic Gerea:
Nu mai minţiţi, domnule, nu mai minţiţi!!! |
||
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:
Nu, ştiţi, nu acceptaţi nici un amendament pe Codul de procedură penală, vedem cât ... de câte ori sunt găsite ele neconstituţionale. În acest context credem că prezenţa cetăţenilor în Parlament este legitimă, şi este normală, ca ei să poată să vină aici printre noi, nu suntem nişte zei într-un Olimp care să ... pe care să nu ne ... să nu se atingă lumea, ar trebui, tocmai, să fim în contact cu cetăţenii, mai mult cu strada, ca să vedem care sunt cerinţele cetăţenilor şi nu să ne izolăm aici ca să dăm legi în favoarea unor interese obscure. |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Da, numai puţin. Doamna Turcan şi apoi domnul Petru Movilă.
|
||
|
Doamna Raluca Turcan:
Eu cred că ar trebui să supuneţi votului ca în forurile de conducere ale Camerei Deputaţilor şi Senatului să nu se mai accepte intervenţii prin care noi ne comparăm cu Parlamentul European sau cu alte parlamente, atâta timp cât în fruntea Camerei Deputaţilor este un dublu infractor condamnat de două ori pentru încălcarea legii şi, chiar, furt de voturi, dacă contează pentru cineva. Aşadar, această argumentaţie este, pur şi simplu, lipsită de orice ancorare în ceea ce aşteaptă cei care au votat PSD la alegerile electorale. Şi este de respins de mai multe ori, o dată pentru că am avut nenumărate încercări de a face invitaţii unor persoane să participe la şedinţele Camerei Deputaţilor, pentru a asista, şi ni s-a interzis cu argumentul că tribunele sunt deja ocupate. Cu alte cuvinte, dumneavoastră, ca majoritate parlamentară, aveţi acest ... aveţi această forţă pe care o manifestaţi ca un abuz, de a interzice participarea la dezbateri aşa cum vă dictează dumneavoastră cheful! Am înţeles că acei cetăţeni ar fi trebuit să participe la dezbateri, tribunele erau goale, balcoanele erau goale, da? Şi dumneavoastră le-aţi interzis cu toate acestea să participe la tribune. Vă amintesc că eram parlamentar când la o dezbatere a moţiunii de cenzură, o persoană s-a aruncat, chiar de la etaj, şi moţiunea a fost destul de încinsă, ca atmosferă, dar cu toate acestea, pentru transparenţă şi libertatea drepturilor individuale, nu am forţat Regulamentul Camerei Deputaţilor şi deciziile din această instituţie. Deci, dumneavoastră prin ceea ce faceţi arătaţi doar că vă temeţi! Vă temeţi, grozav, să daţi ochii cu oamenii care gândesc altfel! Şi după faptul că vă temeţi ... după, pe lângă faptul că vă temeţi, vreţi să îi şi cenzuraţi, să le luaţi libertatea să participe şi să observe dezbaterile din Camera Deputaţilor. Da! suntem împotriva acestei.! |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Domnul Petru Movilă. |
||
|
Domnul Petru Movilă:
Da! Partidul Mişcarea Populară, este împotriva acestei propuneri, cea de a limita dreptul parlamentarilor de a invita, în limitele legii şi Regulamentului pe orice consideră, dar în acelaşi, timp, clar, trebuie respectate toate regulamentele interne şi toate procedurile pe care noi Parlamentul, le-am stabilit, aşa cum a fost majoritatea de-a lungul timpului. Mulţumesc! |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Da, numai puţin! Domnul Buican. |
||
|
Domnul Cristian Buican:
Da. Şi eu cred că colegul nostru lider de grup, exagerează puţin. De-a lungul timpului, imaginea Parlamentului şi a parlamentarilor s-a. într-un fel s-a ajuns aşa cum este astăzi, pentru că, de multe ori, populaţia României nu ştie cum şi ce dezbatem noi aici. Probabil că ... probabil că dacă am invita mai mulţi cetăţeni, dacă am aduce cât mai multă populaţie din teritoriu să vadă cât de serios ne aplecăm asupra problemelor cetăţenilor, imaginea Parlamentului şi a parlamentarilor, ar fi alta. Văd că liderul social-democraţilor are tendinţa de a face exact invers lucrurile, adică a închide într-un fel, dezbaterile noastre în Camere închise, care să ... probabil că mâine-poimâine o să spuneţi ca să nu mai vină nici presa şi să filmeze lucrările noastre, ca populaţia să nu afle ce discutăm aici, nu! din contră, eu cred că trebuie să dăm posibilitatea cetăţenilor să vadă cât de mult suntem noi interesaţi de problemele lor, cum acţionăm pentru rezolvarea acestora şi, evident, atunci când ei nu sunt de acord cu modul în care noi acţionăm, să îşi exprime punte de vedere în mod civilizat şi în cadrul regulamentelor de organizare şi funcţionare a Parlamentului. De aceea, eu cred că această propunere nu trebuie pusă la vot. Mă aştept ca liderul de Grup să retragă această propunere, tocmai pentru ca imaginea Parlamentului şi a parlamentarului să fie una europeană, aşa cum susţinea liderul de grup, mai devreme. |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Da. Domnul Seidler. Imediat! |
||
|
Domnul Cristian-Gabriel Seidler:
Domnule lider de la PSD, din păcate solicitarea dumneavoastră confirmă obedienţa politică, deja ştiută, faţă de un dublu condamnat penal! Vă deranjează când cetăţenii se uită în ochii dumneavoastră şi vă spun aceste lucruri. Din păcate, propunerea dumneavoastră este una care se loveşte, a) de Constituţie, pentru că cetăţenii au dreptul să participe la şedinţele de plen, aicea cu tot respectul, o notă aparte pentru doamna secretar general, pe care o puneţi să mintă, spunând că este ocupat balconul, ştiind bine că nu este ocupat, şi de asta se refuză participarea cetăţenilor de la balcon, iar b), mai încălcaţi ceva: un principiu democratic, acela de răspundere individuală. Dacă cineva, oricine, săvârşeşte o încălcare regulamentară, o contravenţie sau, chiar Doamne fereşte, o crimă, în sens larg, adică o încălcare a legilor penale, răspunderea este individuală. În momentul în care Biroul permanent va vota o sancţiune împotriva unui grup politic pentru o faptă comisă de orice persoană, duceţi România dincolo de linia roşie a sfârşitului democraţiei. Vă rog, următoarea propunere, probabil va fi înfiinţarea "Canalului" şi eventual trimiterea liderilor opoziţiei, acolo! Pentru că încolo ne îndreptaţi cu asemenea propuneri. |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Da, ultimul, Daniel. Te rog, ultima intervenţie. |
||
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:
Da, mulţumesc! Două rugăminţi: în primul rând aş vrea să ne arătaţi şi prevederea regulamentară prin care este posibilă o astfel de pedeapsă colectivă, cum a spus colegul nostru, adică unde în Regulament se prevede că e posibil să condamni, sau să limitezi drepturile unui grup întreg de deputaţi, şi, în al doilea rând aş dori, dacă tot aveţi această atitudine referitoare la cele întâmplate săptămâna trecută, să nu ignorăm faptul că au fost agresaţi nişte jurnalişti aici pe holurile Parlamentului şi, ar trebui poate, făcută o anchetă ca să vedem exact cine este responsabil pentru acele violenţe. |
||
|
Domnul Cristian-Gabriel Seidler:
Se vede în imagini, domnul Buicu din partea grupului PSD şi alţi câţiva deputaţi PSD. |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Da, doamna Turcan, vă rog! |
||
|
Doamna Raluca Turcan:
Aş doar o scurtă completare. Atribuirea de vină colectivă este specifică regimurilor autoritare. Dacă dumneavoastră propuneţi aşa ceva, înseamnă că vă asumaţi, că deja ne-am transformat şi am făcut un pas înainte spre un regim autoritar. Nu există asumarea unei vini colective! Doar acolo unde sunt dictatori! Da, aşa e! Sunteţi dumneavoastră cumva, v-aţi transformat într-un dictator mai mic?! decât domnul Dragnea! Vă rog! |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Da, mulţumesc! Ultima intervenţie. Domnul Suciu, vă rog! |
||
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
Ce frumos vorbiţi, stimaţi colegi, de regulamente, de imaginea Parlamentului, de dictatori. Am un exemplu aici, clar în faţa mea. Am o rugăminte, şi cred că mă refer şi la domnul Buican, apropo, v-aţi rezolvat dilema cu votul.? că tot vorbiţi de imaginea Parlamentului, de votul existent sau inexistent, asta a fost o paranteză. Stimaţi colegi, când mai vorbim cu toţii de., ştiţi foarte bine la ce mă refer, domnule Buican, dar când mai vorbiţi de imaginea Parlamentului, haideţi să vă aduc aminte nişte imagini despre transparenţa şi despre modalitatea dumneavoastră de a vă comporta. Nu cred că noi refuzăm să părăsim microfonul plenului, nu cred că ne-aţi prins pe noi dormind în plen, nu cred că pe un coleg de la PSD l-aţi găsit fugind cu microfonul în plenul Parlamentului, nu cred că noi am transformat plenul Parlamentului în video-chat filmând în condiţiile în care toate şedinţele sunt filmate, aţi transpus acest comportament al dumneavoastră, din plenul Camerei Deputaţilor pe holul Camerei Deputaţilor! Şi dacă dumneavoastră mă încercaţi pe mine sau pe colegii mei să ne convingeţi că dialog cu oamenii din stradă, care trebuie să ne vadă pe noi ce facem, înseamnă 11 oameni introduşi în Parlament de către 11 sau 9 deputaţi USR, care urlă, se trântesc pe jos, asta înseamnă un comportament decent în Parlamentul României, îmi asum cererea pe care am făcut-o şi vă spun că aşa ceva nu este normal! Absolut deloc! Ceea ce aţi făcut dumneavoastră şi ce veţi face în continuare, nicăieri, până la apariţia Grupului USR, în Camera Deputaţilor, nu a făcut nimeni, poate doar Corneliu Vadim Tudor, Dumnezeu să-l ierte! şi dacă cu asemenea lucruri dumneavoastră vă mândriţi şi ne daţi exemplu de transparenţă şi de parlamentarism, lăsaţi-mă să nu fiu de acord cu dumneavoastră! |
||
|
Domnul Cristian-Gabriel Seidler:
Uitaţi-vă, care Parlament european are în frunte un condamnat penal?! Ia mai spuneţi-mi o ţară! Una! Mulţumesc! Tăcerea spune ceva! |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Domnul Ben-Oni Ardelean, vă rog! |
||
|
Domnul Ben-Oni Ardelean:
Eu aş veni, domnule Suciu, în locul dumneavoastră, în urma acestui. eveniment, să propun o mai mare transparentizare. Tocmai ca oamenii să nu fie neapărat tentaţi şi nevoiţi să vină aicea pentru a protesta, adică, vă place atunci când sunt peste gard, la un kilometru de aicea şi urlă, nu-i aude nimeni. |
||
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
Am văzut ce bine a fost primit un deputat acolo ... |
||
|
Domnul Ben-Oni Ardelean:
Nu mă întrerupeţi, eu nu v-am întrerupt ... |
||
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
Mă refer la domnul Bacalbaşa, am văzut ce înseamnă dialog între protestatari şi deputaţi. |
||
|
Domnul Ben-Oni Ardelean:
Domnul Bacalbaşa, dacă mă întrebaţi, este uluitor unde merge, după comportamentul care-l are. Mă miră cum de nu e huiduit de colegi, mai mult, dar nu despre asta discutăm acum, aţi introdus o temă falsă. Deci, mi-ar fi plăcut să veniţi cu un proiect de transparentizare, adică zici, "domnule, hai să filmăm toate şedinţele, hai să transmitem în direct plenarele, hai să facem." chestiuni care să ducă la o situaţie în care absolut orice cetăţean din România, că este de la Suceava, că este de la Satu-Mare, de la Constanţa, să poată să vadă on line ce se întâmplă. Însă, la situaţii extreme se impun măsuri extreme! Şi eu cred că în contextul acesta dorinţa noastră nu este de a perpetua un circ, ci dorinţa noastră e de a găsi o formulă de transparentizare. |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Domnul Gerea. |
||
|
Domnul Andrei Dominic Gerea:
Din păcate, una vorbiţi şi alta faceţi, stimaţi colegi! Şi din PNL, şi din USR. Practic, vă doriţi o atmosferă lucrativă în Parlament, dar aţi împroşcat spaţiul public cu minciuni şi cu ură. Vorbiţi despre Codul de procedură penală, în termeni care nu au nicio legătură cu realitatea! Că nu sunt valabile probele video, că vin violatorii şi.stau peste cei care depun mărturie, şi aşa mai departe. Aţi înnebunit societatea cu minciunile voastre, şi după aceea vă minunaţi de evoluţia lucrurilor! Aţi escaladat o spirală, într-un mod absolut nepermis şi iresponsabil! Şi ceea ce faceţi, mai devreme sau mai târziu, vă asigur că lumea va afla şi se va lămuri, dar deocamdată trebuie să trecem printr-o stare de conflict din ce în ce mai serios. Deci eu vă îndemn, dacă tot vă doriţi acest lucru şi pace şi tot declaraţi sus şi tare că, vă este dragă democraţia, încetaţi cu minciuna! |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Da, ultima intervenţie. Domnul Năsui, vă rog! |
||
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:
Da, mulţumesc! Nu e ... e strict procedural, nu pentru declaraţii politice. Care este prevederea regulamentară prin care se poate aplica o astfel de pedeapsă colectivă? Îl rog pe domnul lider de la PSD, care a făcut această propunere, să ne spună în baza a ce face propunerea acesta. |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Vă rog, domnul ... |
||
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
Eu am făcut o propunere, Biroul permanent să decidă! |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Da. |
||
|
Doamna Raluca Turcan:
Mă scuzaţi, dar mâine puteţi propune să ne. executaţi pe holul Parlamentului, fără nicio bază procedurală, |
||
|
Domnul Andrei Dominic Gerea:
Până una alta, voi cu suporterii voştri, ameninţă pe site-uri şi pe toate paginile că ne execută pe toţi, stimată doamnă! |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Domnul Gerea, domnul Gerea |
||
|
Doamna Raluca Turcan:
.nu se poate să nu aveţi un temei regulamentar, suntem o instituţie, cea mai importantă instituţie a Statului Român ca reprezentativitate a democraţiei! |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Da. |
||
|
Domnul Cristian Buican:
Şi eu cred că propunerea este neregulamentară ... |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Ai spus. |
||
|
Domnul Cristian Buican:
Ea nu este făcută de domnul Suciu! Că dacă era făcută de domnul Suciu, după discuţia de aici, şi-o retrăgea! E făcută de altcineva, iar domnul Suciu este doar o unealtă, înţelegeţi? Şi nu poate să o retragă, pentru că el este obligat, este portavocea, da? o unealtă a şefului său direct, da? şi de aia nu poate să o retragă şi continuă să facă propuneri împotriva Regulamentului! |
||
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
Domnul Buican, uitaţi-vă, vă rog frumos, în ... |
||
|
Domnul Cristian Buican:
Vă rog, domnule preşedinte, să nu supuneţi la vot o propunere care nu este regulamentară! |
||
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
Drept la replică, domnule preşedinte. |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Te rog! |
||
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
Uitaţi-vă la mine, domnule Buican, eu îmi asum ceea ce spun! Dumneavoastră vă asumaţi că vă daţi demisia din Biroul permanent al Camerei, dacă se dovedeşte că nu aţi votat la dezbaterile de săptămâna trecută? |
||
|
Domnul Cristian Buican:
Câte voturi?! |
||
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
Domnule Buican, v-am întrebat ceva! Aţi făcut o întreagă ... un întreg scenariu, (.) legile justiţiei? |
||
|
Domnul Cristian Buican:
Dar dumneavoastră sunteţi sluga unui om ... |
||
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
V-am întrebat ceva! |
||
|
Domnul Cristian Buican:
... care nu are curaj să facă propuneri aici! |
||
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu:
(.) |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Domnule Buican, domnule Buican, vă rog. Aici avem un alt dialog. |
||
|
Domnul Petru Movilă:
Domnule preşedinte, fac apel să ne întoarcem, totuşi, la şapte ani de acasă, indiferent ce se întâmplă, nu este în regulă, asemenea limbaj în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor! |
||
|
Doamna Raluca Turcan:
Nu există temei regulamentar! Sunteţi în afara Regulamentului! |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Regulament, deci., vă rog. |
||
|
Doamna Raluca Turcan:
Domnule preşedinte, toleraţi un dublu condamnat în a treia funcţie în Statul Român! Acum veniţi cu o propunere prin care îngrădiţi participarea la dezbateri transparente în această instituţie, asumarea unei pedepse colective pentru un grup parlamentar, în afara Regulamentului! Este curată disperare, domnule preşedinte de şedinţă! Aşa ceva nu s-a mai întâmplat! Veţi intra în tabloul celor mai abuzivi conducători efemeri ai acestei instituţii! |
||
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:
Am şi eu o întrebare. dacă puteţi să faceţi asta neregulamentar, puteţi să ne luaţi şi dreptul de vot, sau chestii de genul ăsta? |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Nu! |
||
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:
Adică. |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Deci, Biroul permanent, acum vorbim foarte serios, Biroul permanent poate stabili, condiţiile de buna desfăşurare a lucrărilor în Biroul permanent. În Biroul permanent, la lucrările plenului, la comisii şi aşa mai departe. Atâta timp ... atâta timp cât am constatat cu toţii că săptămâna trecută au fost nişte devieri de la un comportament normal în Parlament, pentru faptul că au venit o serie de oameni care puteau avea un dialog, dar ceea ce s-a întâmplat în Parlament nu a fost un dialog, ceea ce cereţi dumneavoastră, pentru o mai bună transparentizare, nu este transparentizare să se poată desfăşura. Modul în care a fost acea manifestaţie, în paralel cu plenul, care nu are nimic de a face cu parlamentarismul sau cu o activitate normală ... liderul Grupului PSD a solicitat ca pentru o scurtă perioadă de timp la lucrările plenului să nu mai poată participa invitaţi. Pentru că sub deviza invitaţilor, numai puţin, sub deviza faptului că au fost invitaţi, dar de fapt între a fi invitaţi au venit şi au produs în faţa plenului, acea manifestare care este specifică stadionului sau unor manifestări de stradă, în nici un caz nu este specifică unui ... unei desfăşurări normale, propunerea Grupului PSD este aceea de a. |
||
|
Doamna Raluca Turcan:
Domnule preşedinte, (.) că sunteţi în afara Regulamentului şi îndepărtaţi Parlamentul, Camera Deputaţilor de democraţie. La şedinţa Birourilor permanente reunite, preşedintele Senatului, care a condus şedinţa de BPR, a solicitat modificarea Regulamentului şi propuneri din partea celor două Secretariate generale pentru a găsi probabil un temei regulamentar, să ajungeţi tot acolo! Dar, măcar a cerut modificarea Regulamentului! Cu toate că declaraţia publică, a fost că împrumutăm Regulamentul de la Parlamentul European. Abia aşteptăm să vedem Regulamentul de la Parlamentul European! Şi eventual şi rigorile pentru cei care ocupă funcţiile de conducere în Parlamentul României! Pentru că dacă tot ne uităm la Parlamentul European, atunci trebuie să vedem care este şi moralitatea şi care sunt şi criteriile |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Ştiu! |
||
|
Doamna Raluca Turcan:
.pe care le îndeplinesc preşedinţii de Parlament! |
||
|
Domnul Florin Iordache:
În Biroul permanent, |
||
|
Doamna Raluca Turcan:
Aşadar, dumneavoastră, nu aveţi temei regulamentar. Şi preşedintele Senatului ... |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Am! Am temei. |
||
|
Doamna Raluca Turcan:
... va demonstra lucrul acesta, printr-o şedinţă, prin conducerea unei şedinţe unde s-a dat un vot că nu aveţi temei regulamentar, deci, practic contraziceţi votul tuturor colegilor din PSD care au participat la şedinţa de BPR! |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Numai puţin, vă dau cuvântul imediat! În şedinţa din Biroul permanent la care eu am participat şi colegii dumneavoastră nu au dorit să participe, la acea şedinţă de Birou permanent s-a stabilit un lucru foarte clar, de către. |
||
|
Doamna Raluca Turcan:
Din moment ce vă redau, am fost acolo! Cum nu am participat? Acolo am fost! Şi am spus ... |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Doamnă, eu am spus de colegii dumneavoastră din Biroul permanent, poate eraţi dumneavoastră ca prezenţă, dar eu am spus: membrii Biroului permanent din partea PNL, nu au participat. Şi ... |
||
|
Doamna Raluca Turcan:
A fost colegul meu, senatorul Oprea. A fost, acolo! Şi am şi votat ... |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Colegii dumneavoastră deputaţi doamnă, colegii dumneavoastră deputaţi, cred că ... |
||
|
Doamna Raluca Turcan:
Dar este problema dumneavoastră! |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Nu este problema mea, eu v-am dat cuvântul, da? Doamnă, v-am dat cuvântul, v-am ascultat, acum. sunt obligat să ... sau cum să vă exprim un punct de vedere? În Biroul permanent comun s-a stabilit ceva. S-a stabilit că Comisiile juridice vor prezenta un punct de vedere astfel încât ... şi de Regulament, astfel încât astfel de derapaje de comportament să nu mai aibă loc. Pe mine, personal, m-a deranjat modul în care s-a vociferat şi s-a făcut scandal ca la stadion. Parlamentul nu este stadion, doamnă! Domnul Gerea. |
||
|
Domnul Andrei Dominic Gerea:
Exact acelaşi lucru am vrut să spun şi eu, domnule preşedinte. La şedinţa Birourilor permanente reunite, ultima şedinţă, s-a hotărât ca Secretariatele generale de la Cameră şi de la Senat să vină cu propuneri în spiritul a ceea ce se întâmplă la Parlamentul European, vizavi de prezenţa publicului la lucrările Parlamentului, pe sălile Parlamentului, şi aşa mai departe; eu zic să aşteptăm să vedem astfel de propuneri din partea secretariatelor generale şi să hotărâm împreună, regulamentar, modificarea regulamentului sau ce se va întâmpla pe baza acestui subiect. Eu fac însă apel la Grupul parlamentar USR care vrea să transforme Parlamentul în stadion, să se gândească de două ori când mai apelează la astfel de practici şi să încerce să limiteze avântul de demonstraţie al membrilor săi, eventual la locurile special amenajate şi acolo unde se solicită aprobare în acest sens. |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Da, domnul ... vă rog! |
||
|
Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:
Da! Vreau doar să zic, domnule preşedinte, că ceea ce a propus colegul dumneavoastră, liderul PSD, nu este ceea ce aţi redat dumneavoastră, ceea ce a redat ... ceea ce aţi redat dumneavoastră, este o ... ar fi o interdicţie colectivă pentru toţi deputaţii, dânsul a propus numai pentru Grupul USR. Şi mă văd să susţin ceea ce spune domnul Gerea, adică dacă vrem să schimbăm regulamentul să o facem pe căi regulamentare, nu pe căi extra-regulamentare. |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Bun. Cred că această propunere ca, pentru finalul acestei sesiuni, să nu mai poată fi ... toţi deputaţii, ca să facem să nu mai venim să stabilim numai pentru un anumit grup parlamentar. Toţi deputaţii să nu mai aibă posibilitatea pe această porţiune de rest de sesiune, să nu mai participe invitaţii. Şi cu asta este ... |
||
|
Doamna Raluca Turcan:
Este şi mai abuziv! Dumneavoastră sunteţi într-un . într-un borcan, oricum este evident pentru toată lumea că trăiţi într-o altă lume! Dar acum îngrădiţi dreptul a două grupuri parlamentare să poată să aibă invitaţi! Adică, nu vă ajunge că vă luptaţi cu cel mai tânăr grup parlamentar! Acum treceţi şi îngrădiţi dreptul unui grup care există de când a ... de când funcţionează acest Parlament, după Revoluţie! |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Doamna Turcan! |
||
|
Doamna Raluca Turcan:
Deci, dumneavoastră vă daţi seama că aţi adus, ne-aţi adus cu 28 de ani în urmă?! Realizaţi, că această propunere... |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Dar dumneavoastră realizaţi ce se întâmplă în Parlament? |
||
|
Doamna Raluca Turcan:
această propunere ţine de regimul pe care oamenii l-au dat jos în stradă?
|
||
|
Domnul Florin Iordache:
Dar dumneavoastră realizaţi că ce se întâmplă în Parlament nu este normal? |
||
|
Doamna Raluca Turcan:
Dumneavoastră realizaţi că nu aveţi temei să interziceţi unui grup parlamentar să aibă invitaţi? |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Vă propun să amânăm până la Biroul permanent de mâine, deci mâine în Biroul permanent să finalizăm această chestiune. Deci, până mâine, Secretariatul general şi Comisia juridică să ne propună un mod de desfăşurare, pentru că aşa cum se desfăşoară, aşa cum ... ce s-a întâmplat săptămâna trecută nu este normal. Deci mâine. Am închis şedinţa. Deci, până mâine, Secretariatul general şi Comisia de Regulament ... |
||
|
Doamna Raluca Turcan:
Cu alte cuvinte, vă spălaţi pe mâini, dumneavoastră ditamai politicianul şi autorul Ordonanţei 13, şi o aruncaţi pe un angajat din Camera Deputaţilor, ca după aceea să puteţi să vă reglaţi conturile cu săraca femeie! Dar, chiar nu vă daţi seama, nici măcar această bărbăţie, adică daţi o obligaţie de a încălca legea unei femei! Pentru că ditamai bărbaţii se tem într-un final ... |
||
|
Domnul Andrei Dominic Gerea:
Dar doamna Udrea, pe care aţi slăvit-o atâta, ce nu ... mai Kill Bill, aţi uzitat de ea?! |
||
|
Domnul Florin Iordache:
Deci, până mâine, repet, eu îmi asum acest lucru, ca mâine să aprobăm în şedinţa de Birou permanent, după votul final, un mod abuziv ... şi modul în care s-au desfăşurat în Parlament este anormal! Repet, eu doresc ca acel eveniment nefericit, de săptămâna trecută, cu invitaţi care au intrat abuziv, modul în care s-a desfăşurat acel protest abuziv în Parlament este anormal! De aceea, până mâine găsim o modalitate şi rog grupurile parlamentare să găsim o modalitate ca astfel de comportamente cu invitaţii, şi aşa mai departe, să nu mai poată avea loc. Vă mulţumesc! Declar şedinţa închisă. |
||
|
Domnul Cristian-Gabriel Seidler:
Aţi declarat-o închisă în timp ce vorbeaţi. Articolul 68, alineatul 1, Constituţia României, şedinţele celor două Camere, sunt publice! |
||






