Sunteţi aici: Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 21.10.2019 13:03 > Stenograma

ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR

Stenograma şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor din 21 octombrie 2019 ora 13:03

6. Solicitări din partea doamnei deputat Raluca Turcan, liderul Grupului parlamentar PNL, referitoare la introducerea pe Ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor a unor iniţiative legislative (PLx 122/2019, Plx 495/2017, PLx 407/2019, Plx 281/2019)
Biroul permanent: la Comitetul liderilor. Comitetul liderilor a aprobat Plx 122/2019 pe poz.17 și PLx 407/2019 pe poz.40 consultă pdf icon

Solicitări din partea doamnei deputat Raluca Turcan, liderul Grupului parlamentar PNL, referitoare la introducerea pe Ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor a unor iniţiative legislative (PLx 122/2019, Plx 495/2017, PLx 407/2019, Plx 281/2019) Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Solicitare din partea doamnei deputat Raluca Turcan, liderul Grupului parlamentar PNL, referitoare la introducerea pe Ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor a unor iniţiative legislative: PLx 122, PLx 495, PLx 407 şi PLx 281.

Un singur lucru ar trebui să ne informaţi... este de competenţa Comitetului liderilor.


Doamna Raluca Turcan:

Da, dar aş dori.


Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Vă rog să interveniţi.


Doamna Raluca Turcan:

Aş dori să spun la ce se referă aceste trei iniţiative legislative pe care dorim să le punem pe ordinea de zi, sub rezerva primirii raportului.

Pe una dintre ele am convocat inclusiv sesiunea extraordinară şi anume, Ordonanţa de urgenţă 51 privind transportul gratuit al elevilor, mă rog, pe fond este legat de scoaterea din sfera serviciilor publice a transportului intrajudeţean;

A doua este legată de statutul aleşilor locali şi de votul în două tururi pentru alegerea primarilor, în condiţiile în care termenul de depunere a raportului este depăşit şi Comisia de cod electoral nu s-a mai întâlnit şi atunci noi cerem să fie pusă pe ordinea de zi sub rezerva primirii raportului;

Şi, de asemenea Proiectul de lege privind recursul compensatoriu, un angajament pe care de asemenea partidele de opoziţie l-au avut şi în sesiunea extraordinară de a încerca să respingem recursul compensatoriu şi ţinând cont că termenul de depunerea raportului este depăşit am dori să îl punem pe ordinea de zi.


Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Repet, am dorit.

Vă rog, intervenţii?


Domnul Stelian-Cristian Ion:

Sunt proiecte, noi vă susţinem dar am fi avut o propunere pe procedură, să dăm un vot pe fiecare PLx în parte pentru că este posibil unii colegi să-şi dorească să le susţină pe unele, poate pe altele nu.

Deci eu cred că este oportun să dăm pe fiecare PLx în parte.


Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

În Comitetul liderilor nu este nicio problemă, le susţineţi la vot cum doriţi dumneavoastră.

Şi eu consider pentru cel puţin cea cu transporturile, neapărat.

Restul, ştiu că sunt foarte importante pentru ţară, mai ales pentru negocierile formării noului guvern şi noi de asemeni nu am dori să ne implicăm.


Doamna Raluca Turcan:

Pe de altă parte Biroul permanent este peste Comitetul liderilor şi dacă am reuşi azi în Biroul permanent ...


Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Este peste, dar nu are atribuţii de a decide.

Mulţumesc.


Doamna Raluca Turcan:

Până acum a avut aceste atribuţii şi a ...


Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Nu-mi aduc aminte.


Doamna Raluca Turcan:

... pus pe ordinea de zi mai multe proiecte de lege, sub rezerva primirii raportului.


Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Nu vrem să ne implicăm în negocierile formării noului guvern, vrem să stăm o perioadă, PSD-ul vrea să fie precum Elveţia.


Doamna Raluca Turcan:

Dar noi cerem să funcţioneze Biroul permanent al Camerei, nu dorim să facem negocierea...


Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Nu este în atribuţiile noastre.

Domnul Simonis.


Domnul Alfred-Robert Simonis:

Dacă-mi permiteţi domnul Preşedinte?


Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Sigur.


Domnul Alfred-Robert Simonis:

Biroul permanent este peste Comitetul liderilor, însă nu în ceea ce priveşte ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor şi nici programul de lucru.


Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Vă mulţumesc pentru intervenţia regulamentară.