| Sunteţi aici: | Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 22.02.2021 13:32 > Stenograma |
ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR
|
Domnul Ludovic Orban:
La punctul 12 - Scrisoare din partea Consiliului Superior al Magistraturii, referitoare la elaborarea "Ghidului de bune practici privind relaţia sistemului judiciar cu puterea legislativă". În cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene există un proiect de Ghid privitor la acest subiect, care să asigure un cadru funcţional de comunicare între puterea legislativă şi Autoritatea judecătorească, să promoveze un mecanism de dialog între cele două puteri. Propun trimiterea la Comisia juridică şi la Comisia pentru Statut, urmând ca în termen de 15 zile, să se examineze proiectul de ghid, şi să înainteze către Biroul permanent un proiect de răspuns la scrisoarea CSM. De asemenea va trebui să luăm o decizie în Biroul permanent împreună cu liderii grupurilor privitoare la procedura care ar trebui urmată în vederea asumării bilaterale a acestui ghid. Dar cred că acelaşi lucru, deci şi asupra acestui punct se pot pronunţa cele două comisii cărora le transmitem această propunere a CSM. Dacă sunt observaţii, puncte de vedere? Cine-i pentru? Cine-i împotrivă? Cine se abţine? Vă mulţumesc.
|
|






