| Sunteţi aici: | Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 20.04.2021 14:09 > Stenograma |
ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR
|
Doamna Anca-Dana Dragu:
La punctul 5 al ordinii de zi este înscrisă solicitarea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat din Camera Deputaţilor privind introducerea în proiectul ordinii de zi a şedinţei comune a Camerelor a Raportului final al Comisiei parlamentare de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli şi fraude semnalate în spaţiul public cu ocazia deplasării muncitorilor sezonieri români la cules de sparanghel. Stimaţi colegi, vă reamintesc că în şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerelor din 13 aprilie 2021 s-a hotărât clasarea Raportului final al Comisiei parlamentare de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli şi fraude semnalate în spaţiul public cu ocazia deplasării muncitorilor sezonieri români la cules de sparanghel. De aceea, vă propun să constatăm că solicitarea a rămas fără obiect. Vă rog, domnule deputat. |
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Mulţumesc, doamna preşedinte. Vreau doar să se consemneze faptul că din punctul nostru de vedere această solicitare ar trebui să se regăsească pe ordinea de zi, iar plenul reunit să aprobe sau să respingă constituirea acestei comisii. Comisia de anchetă nu este o iniţiativă legislativă şi nu cred că ar trebui să fie tratată ca atare. Nu se poate clasa fără ca plenul să hotărască într-un sens sau altul. Aveţi o majoritate în coaliţia de guvernare, cred că este obligatoriu ca această iniţiativă, această solicitare a noastră să se regăsească pe ordinea de zi şi, evident, dacă majoritatea consideră că nu are obiect, că nu are fundament, să o respingă prin vot în primul plen reunit. |
||
|
Doamna Anca-Dana Dragu:
Am verificat şi pot să vă spun că această Comisie de anchetă a avut termen de depunere a raportului în data de 30 decembrie 2020. A fost solicitată prelungirea termenului de depunere a raportului de 3 ori pentru 15, 30 noiembrie şi 18 decembrie, dar nu a mai fost nicio şedinţă de BPR până la finalul legislaturii şi nu s-a putut pune pe ordinea de zi raportul, depunerea raportului fiind efectuată după expirarea termenului. Mai mult, după cum spuneam, în şedinţa precedentă s-a votat, s-a hotărât clasarea acestui raport. |
||
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Doamna preşedinte, tocmai asta spunem noi, că nu s-a clasat aşa cum trebuia să se întâmple şi că ar fi trebuit respinsă prin vot. N-are sens să ne reamintim de ce nu s-a întrunit nicio şedinţă de BPR în ultimele două-trei luni ale legislaturii precedente, pentru că, deşi am încercat să facem de câteva ori, nu s-a mai putut şi n-are sens să ne amintim de ce, sau oricum nu face obiectul discuţiei. Ceea ce vă spun eu este că în Constituţie - dumneavoastră de acolo aţi luat această clasare - este vorba... Constituţia face referire la iniţiativele legislative care, mă rog... şi acolo nu este vorba nicăieri de rapoarte depuse sau nedepuse. Dacă mergem pe aceste considerente, toate iniţiativele ale căror termene de raport au expirat şi n-au fost depuse ar trebui clasate. Ceea ce nu este conform Constituţiei, ci Constituţia face foarte clar referire la faptul că, dacă o iniţiativă nu se află pe ordinea de zi, indiferent cu sau fără raport, ea trebuie clasată. Nu suntem în situaţia să avem o iniţiativă, este o solicitare a unor parlamentari de a constitui o comisie de anchetă, iar majoritatea poate să respingă constituirea acestei comisii însă trebuie să se întâmple într-un plen reunit. Aşa e în Regulament. Asta reclamăm prin această adresă şi anume faptul că Birourile permanente nu aveau dreptul să claseze în urmă cu două săptămâni această solicitare fără s-o ducă la plenul final, la plenul reunit şi să dea un vot pe ea. Prin urmare, vă solicităm să trecem peste acea clasare neregulamentară, s-o introducem pe ordinea de zi şi, evident, s-o respingem sau s-o aprobăm în funcţie de cum... Eu cred că e şi o oportunitate pentru premierul de la acea dată să explice dacă ceea ce a existat în spaţiul public în acea perioadă e adevărat sau nu. |
||
|
Doamna Anca-Dana Dragu:
Mulţumesc. Luăm act de materialele dumneavoastră, actul a fost clasat. Trecem la punctul următor. La punctul 6 ... Vorbim despre un document clasat, un raport clasat. |
||
|
Domnul Ludovic Orban:
Trebuie să ceri pe plen să fie introdus pe ordinea de zi în plen. Dacă ne prinzi într-un moment de demobilizare, poate trece. |
||
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Doamna preşedinte, dacă-mi permiteţi? Că tot vorbeam. Ok, s-a clasat. Totuşi avem câteva... tot vorbim de ordinea de zi a plenului. Şi, aş vrea să vă fac o propunere pentru a supune la vot la finalul ordinii de zi, şi anume ca mâine 21 aprilie ora 14,00 să aibă loc şedinţa de plen reunit, având în vedere că avem o solicitare a Preşedintelui pentru locul la CNSAS, avem bugetul ANCOM, avem grupurile de prietenie şi domnul ... colegii de la PNL ştiu foarte bine cât de importantă este diplomaţia parlamentară, avem şase luni de când nu constituim acele grupuri de prietenie, şi vă rog ca prima solicitare de a supune votului în şedinţa de plen, programul şedinţei de plen să fie pentru mâine 21 aprilie ora 14,00, plen reunit. Vă rog. La finalul dezbaterilor.
|
||
|
Doamna Anca-Dana Dragu:
Da, la începutul şedinţei v-am invitat să adăugaţi pe ordinea de zi şi nu aţi făcut-o. |
||
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Dar ştiţi că în practică se mai întâmplă, modificăm. Şi oricum la final cineva va propune un plen. |
||
|
Doamna Anca-Dana Dragu:
V-aţi răzgândit aşa repede? |
||
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Doamna preşedinte, păi ... |
||
|
Doamna Anca-Dana Dragu:
Am avut, am votat cu unanimitate ordinea de zi pe care am avut un punct suplimentar. |
||
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Ok. Dar vreau să-mi fie foarte clar. Înseamnă că până la finalul acestei şedinţe, nu propuneţi o dată şi o oră pentru şedinţa de plen comun?! Că nu se află pe ordinea de zi nimic în sensul acesta. Vreau să fie clar ce facem. Adică dacă eu nu am dreptul să propun o dată şi o oră, înseamnă că nici domnul preşedinte sau dumneavoastră, nefiind pe ordinea de zi, nu puteţi face chestiunea asta. Şi atunci vreau să ne lămurim foarte clar. Pot să propun şi să votaţi o solicitare sau nu? Noi nu avem pe ordinea de zi un program. Înţeleg că vreţi săptămâna viitoare, dar nu-l avem nicăieri prevăzut în ordinea de zi. Şi atunci va trebui să supuneţi votului propunerea mea doamna preşedinte. |
||
|
Doamna Anca-Dana Dragu:
Sigur că da. Vă vom informa cu privire la următorul plen, urmare discuţiei cu liderii. Mulţumesc. |
||






