| Sunteţi aici: | Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 21.12.2021 15:04 > Stenograma |
ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR
|
Domnul Florin-Vasile Cîţu:
Pe ordinea de zi avem Calendarul desfăşurării dezbaterilor asupra proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2022 şi proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022, propus de Comisiile pentru buget-finanţe din Camera Deputaţilor şi Senat. Materialul a fost distribuit, este la mape. Eu vă supun la vot acest calendar. Cine este pentru? Dacă sunt voturi împotrivă? Şi abţineri? |
|
|
Domnul George-Nicolae Simion:
Da. Noi o să ne abţinem. Avem o problemă cu... am avut până la ora 12.00 timp să depunem amendamente... |
||
|
Domnul Florin-Vasile Cîţu:
Imediat, explicaţi votul imediat, staţi să terminăm procedura de vot şi după aceea vă dau voie să explicaţi votul. Deci, câte abţineri avem? Una, două, trei, patru. Dacă mai e cineva online? La abţineri? Nu. Bine. Cinci. Cinci abţineri. Cinci abţineri. Cu majoritate de voturi, punctul a fost aprobat. Domnul Simion, explicarea votului, vă rog. |
||
|
Domnul George-Nicolae Simion:
Da. Am avut 18 ore să depunem amendamente. Colegii noştri au lucrat până la 2 noaptea, 3 noaptea. Puteţi să întrebaţi jandarmii de la poartă, că i-am deranjat şi pe ei. De-asta ne abţinem. Şi am avea rugămintea să dezbatem amendamentele acestea care, dacă tot au fost făcute aşa în grabă, cred că ar trebui atenţia noastră. Vă mulţumesc. |
||
|
Domnul Florin-Vasile Cîţu:
Cu siguranţă vor fi dezbătute. Am încredere în colegii de la Comisia buget-finanţe şi colegii din toate comisiile că vor dezbate toate amendamentele, iar cele care aduc plusvaloare bugetului vor trece mai departe. Mulţumesc. Astfel, ordinea de zi a fost epuizată. Declar închisă şedinţa de azi. Mulţumesc. |
||
|
Doamna Cristina-Mădălina Prună:
Vă rog să înregistraţi şi abţinerea mea. Mulţumesc. |
||
|
Domnul Florin-Vasile Cîţu:
Ştiţi procedura de vot, dar vă mulţumesc. |
||




