| Sunteţi aici: | Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 20.11.2023 19:01 > Stenograma |
ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR
| 1. Memorandum intern: Organizarea Ședinţei Solemne Comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului dedicată aniversării Zilei Naţionale a României | ![]() |
|||||
|
||||||
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
La primul punct - Memorandumul intern: Organizarea şedinţei solemne comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului dedicată Zilei naţionale a României. Având în vedere că la 1 decembrie 2023, se vor împlini 105 ani de la Marea Unire, propun ca Parlamentul României să marcheze prin organizarea unei şedinţe solemne comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului. Şi, vă propun ca această şedinţă să aibă loc luni, 4 decembrie 2023, la orele 15.00. În cadrul acestei şedinţe vor lua cuvântul preşedinţii celor două Camere, precum şi reprezentanţii grupurilor parlamentare în limita a câte cinci minute fiecare grup, iar neafiliaţii având două minute alocate. Elementele de program şi propunerile de invitaţi, le aveţi la mapă. Supun votului acest memorandum. Dacă e cineva împotrivă? Se abţine cineva? Măcar să spună cineva ceva, ca să-mi dau seama că sunt auzit. |
|
|
Domnul Varujan Pambuccian:
Da, te auzim domnul preşedinte. |
||
|
Doamna Alexandra Presură:
Se aude.
|
||
|
Domnul Sorin Mihai Cîmpeanu:
Da, sunteţi auzit domnul preşedinte. Sorin Cîmpeanu, de acord. |
||
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Mulţumim. Adoptat. Era prea multă linişte. |
||
|
Domnul ........: |
||
|
Acuma nu vă place nici aşa, nici aşa! |
||
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Adevărat. |
||
|
Domnul Varujan Pambuccian:
Suntem oameni liniştiţi. |
||
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Unii, da. Adoptat. |
||





