| Sunteţi aici: | Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 18.12.2023 10:00 > Stenograma |
ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR
|
Domnul Sorin Mihai Cîmpeanu:
La punctul 1 avem calendarul desfăşurării dezbaterilor în comisiile pentru buget finanţe din Camera Deputaţilor şi Senat asupra Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2024 şi Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2024. Termenul pe care Birourile permanente reunite l-au stabilit pentru depunerea celor două rapoarte de către Comisiile pentru buget este marţi, 19 decembrie, ora 18.00. Avem, de asemenea, calendarul propus de comisiile pentru buget finanţe din Camera Deputaţilor şi Senat, calendar pe care-l supun votului dumneavoastră. Dacă sunt voturi împotrivă? Unul în sală, două în sală. Abţineri? Nu sunt. Mulţumesc. Cu majoritate de voturi, punctul 1 a fost adoptat. Drept pentru care, ordinea de zi fiind epuizată, declar închisă şedinţa Biroului permanent de astăzi şi vă mulţumesc pentru participare. Mai e ceva? |
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Domnule preşedinte, înainte de a încheia, vă rog. |
||
|
Domnul Sorin Mihai Cîmpeanu:
Revenim. |
||
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Doar o secundă. O rugăminte. Având în vedere că avem o zi aglomerată astăzi, cu plen de Cameră, cu dezbaterea moţiunii simple, cu comisii de avizare, comisii de buget, v-aş propune reprogramarea plenului comun de astăzi, de la 15.30, şi reprogramarea lui pentru ziua de miercuri, cândva. Oricum avem şedinţe de Birou permanent şi azi, probabil şi mâine vom mai avea, şi avem timp să programăm plenul cu votul pe ASF. Din sală: Pentru miercuri. |
||
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Pentru miercuri, da. În principiu, pentru ziua de miercuri, dar la Biroul permanent de mâine vom reprograma asta. Deci să nu facem azi plenul, plenul de la 15.30, plenul comun. Mulţumesc. |
||
|
Domnul Sorin Mihai Cîmpeanu:
Eu personal susţin propunerea. Dacă sunt voturi împotriva propunerii formulate de către domnul preşedinte? Un vot împotrivă, două voturi împotrivă în sală. În on-line? Nu sunt. Abţineri? Nu sunt. Deci, domnule preşedinte, propunerea a fost adoptată cu majoritate de voturi, doar două voturi împotrivă. Mulţumesc. Declar închisă şedinţa. Şedinţa s-a încheiat la ora 10.03. |
||




