| Sunteţi aici: | Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 11.12.2023 15:48 > Stenograma |
ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
La primul punct, declanşarea procedurilor parlamentare pentru numirea Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, ca urmare a expirării mandatelor la data de 14 noiembrie 2023. Vă propun să declanşăm procedurile de numire a membrilor unui nou Consiliu ASF şi pentru aceasta vă propun următorul calendar: Depunerea de candidaturi la unul din cele două Secretariate Generale ale Camerei sau al Senatului până vineri, 15 decembrie, la orele 14.00. Adică azi e luni, până vineri, la orele 14.00, depunerea candidaturilor la unul din cele două Secretariate Generale, Cameră sau Senat; Audierea candidaţilor, depunerea avizului comun şi a proiectului de Hotărâre a Parlamentului până luni, 18 decembrie, la orele 11.00. 13.00, scuze! Deci, până luni la orele 13.00 - audieri şi avizarea candidaţilor. Observaţii? Nu sunt. Vă supun votului acest calendar. Poftim? |
|
|
Domnul Csoma Botond:
Plenul. Nu stabilim şi plenul? |
||
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Ajungem şi acolo. |
||
|
Domnul Csoma Botond:
Plenul. |
||
|
Domnul George-Nicolae Simion:
Plenul comun, domnul preşedinte. |
||
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Aveţi răbdare, că mai avem câteva proiecte de pus pe ordinea de zi şi, la final, stabilim plenul. |
||
|
Domnul George-Nicolae Simion:
Păi, am o observaţie. |
||
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Staţi un pic! Acum sunt pe calendarul ăsta. La final, vă propun un plen pentru lunea viitoare. Ca să nu avem discuţia asta. |
||
|
Domnul George-Nicolae Simion:
O observaţie, dacă se poate? |
||
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Vă rog. |
||
|
Domnul George-Nicolae Simion:
Am observat, la Curtea de Conturi, la alegerea persoanelor din Consiliul de Administraţie, că nu s-a respectat algoritmul parlamentar şi ne-am dori foarte mult măcar în legătură cu ASF-ul să se respecte acest algoritm, să se respecte cutumele şi ponderea parlamentară. Vă mulţumesc. |
||
|
Domnul Alfred-Robert Simonis:
Deci, vă supun votului acest calendar. Depunerea, începând cu finalizarea acestei şedinţe a Birourilor permanente reunite, până vineri la orele, am zis, 14.00. Până luni, la orele13.00, să avem avizul comisiilor şi audierea candidaţilor plus avizul comisiilor. Şi hai să stabilim atunci pentru 18 decembrie, luni, orele 14.30 plenul comun al celor două Camere pentru vot. Cine este împotrivă? Se abţine cineva? Unanimitate. Adoptat. |
||





