| Sunteţi aici: | Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 15.02.2018 12:00 > Stenograma |
ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR
|
Domnul Şerban Nicolae:
Mulţumesc, domnule preşedinte. Pentru corecta informare a celor două Birouri permanente, am crezut că domnul senator Fălcoi va face dânsul această informare corectă, fiind membru al Comisiei de apărare în Senat, şi nu va lua cuvântul pentru o glumă sau, mă rog, un soi de glumă mai mult sau mai puţin reuşită. Comisia de apărare din Senat nu s-a sesizat cu vreo investigaţie sau vreo audiere, ci s-a luat decizia ca preşedintele acestei comisii să ia legătura cu omologul său de la Cameră şi să verifice dacă e cazul să facă o şedinţă comună, la care să se discute o eventuală sesizare pe acest subiect. Şi Comisia de apărare a Senatului nu este sesizată cu o problematică similară cu cea propusă de cele patru grupuri parlamentare. Doar pentru informare, ca să puteţi lua o decizie în cunoştinţă de cauză. |
|




