| Sunteţi aici: | Prima pagină > Biroul permanent al Camerei Deputaţilor > Calendarul şedinţelor > Şedinţa 29.10.2018 14:00 > Stenograma |
ŞEDINŢELE BIROULUI PERMANENT AL CAMEREI DEPUTAŢILOR
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:
Mulţumesc, domnule preşedinte. Vă supun atenţiei suplimentarea ordinii de zi cu un punct despre care şi domnul vicepreşedinte Iordache înţeleg că a vorbit în faţa Comisiei de la Veneţia, despre care Grupul PNL a făcut public vorbire de foarte multe ori. Însă, de data aceasta cred că argumentele sunt unele cât se poate de pragmatice, mai ales că pe data de 13 noiembrie, adică foarte curând, va fi dat publicităţii raportul pe justiţie din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare şi, din păcate, s-a reluat discuţia în Parlamentul European referitor la o rezoluţie pe România privitoare la statul de drept, lupta anticorupţie şi aşa mai departe din România. Motiv pentru care v-aş ruga să încercăm să agreăm astăzi, prin consens, în BPR, să transmitem o solicitare către Comisia de la Veneţia pentru a obţine pe cele două codificări, Codul penal şi Codul de procedură penală, asistenţă din partea experţilor acestei comisii, lucru pe care cred că... sau lucru care cred că ne-ar ajuta destul de mult în netezirea unor asperităţi şi în limpezirea unei situaţii destul de neplăcute în care am ajuns. Deci, ca să formulez mult mai sintetic, Grupul PNL vă supune astăzi să suplimentăm ordinea de zi cu solicitarea de asistenţă din partea Comisiei de la Veneţia pentru implementarea recomandărilor pe care aceasta le-a făcut în legislaţia denumită Cod penal, Cod procedură penală. Evident că această solicitare, cu cât mai repede este făcută, cu atât mai bine. Până atunci vom putea vedea şi motivările pe Codul penal şi Codul de procedură penală venite din partea Curţii Constituţionale a României. Vă mulţumesc. |
||
| ............................. | ||
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:
Eu nu ştiu că e la Senat. Din sală: Nu este. |
|
| ............................. | ||
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:
Domnule preşedinte, daţi-mi voie să adresez o întrebare. De altfel, cred că toţi colegii mei, mai puţin de la PSD-ALDE, au această nelămurire şi poate ne lămureşte domnul Iordache, care a solicitat suplimentarea ordinii de zi, de ce e necesară această prelungire cu o săptămână de depunere a dosarelor noi de candidatură? Aţi ajuns la concluzia în comisiile reunite că cele care sunt depuse deja nu îndeplinesc condiţiile? S-a făcut vreo evaluare? Adică mi se pare elementar să ştim de ce această solicitare astăzi. |
||
| ............................. | ||
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:
Stimaţi colegi, Domnule preşedinte, Sunt câteva observaţii pe care vă rog să le luaţi ca venind din partea unui senator care are o maximă bunăcredinţă atunci când face această solicitare. În primul rând, raportul pe cele două coduri, pe Codul penal şi pe Codul de procedură penală, din partea comisiei, s-a făcut, ştim în mare care sunt propunerile de recomandare. Evident că aceşti experţi internaţionali se pot pronunţa pe legislaţia noastră penală, pentru că există standarde în materie, motiv pentru care nu văd de ce nu ne putem racorda la acele standarde. Am făcut-o şi înainte de aceste decizii ale Curţii, probabil că o vom mai face şi în viitor şi ne-ar scuti de destul de multe necazuri. 2. Deciziile Curţii Constituţionale se bazează pe recomandările Comisiei de la Veneţia, în general. Deci veţi vedea în motivare - şi nu greşesc - pentru că toate deciziile anterioare ale Curţii, că vorbim de legile justiţiei, că vorbim de Cod penal, de Cod de procedură penală, au foarte clar în expunere menţiunea că această Curte Constituţională ţine cont de recomandările Comisiei de la Veneţia. Deci am avea un punct de convergenţă pe care Comisia de la Veneţia, prin experţii desemnaţi pentru asistenţă în România, împreună cu reprezentanţi ai grupurilor parlamentare, propunerile din partea PSD - PNL şi alte grupuri parlamentare, ar putea să ajungă la un rezultat, cred eu, benefic. Altfel, dezbaterea în spaţiul public va continua - şi pe mine nu mă doare atât de tare dezbaterea din spaţiul public din România, pe mine mă deranjează că feedback-ul e din ce în ce mai prost din afară. Propunerea pe cele două ordonanţe mi se pare mai mult decât bine-venită, chiar cred că, inclusiv pe Ordonanţa nr. 90 şi pe 92 şi, dacă dumneavoastră consideraţi şi colegii din birourile permanente reunite consideră că e oportună, putem să facem inclusiv sesizarea Comisiei de la Veneţia pentru asistenţă pe cele două ordonanţe... (Intervenţie neinteligibilă a domnul deputat Florin Iordache.)
|
||
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:
Pe ordonanţele de modificare la legile justiţiei, da. Deci propunerea... eu îmi conserv propunerea... |
||
| ............................. | ||
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:
Domnule preşedinte, solicitarea de asistenţă către Comisia de la Veneţia nu vine să transpună... nu vin experţii şi spun "astea-s recomandările, ţineţi cont de ele". Asistenţa înseamnă că vine expertul şi, efectiv, îţi arată cum se poate transpune astfel încât să nu rişti o sancţiune la nivel european pe anumite articole, cum se face astfel încât la Curtea Constituţională să nu-ţi mai pice articolul respectiv. Adică avem dificultatea, în concret, cu abuzul în serviciu. Vă dau un exemplu, poate forţat, să nu credeţi că mă refer la domnul Dragnea în propoziţie - ferească sfântul - dar, ţinând cont de abuzul în serviciu, care este desfiinţat de Curte în integralitatea sa în acest moment, noi avem variante de la A la Z. Oamenii ăia vin şi spun - nu ca la şcoală, ca între experţi - îţi arată care este standardul la nivel european, care sunt sistemele europene şi cum în diverse ţări s-a ajuns la o anumită reglementare sau nu, şi nu văd de ce n-ar strica genul ăsta de dialog şi de... i-aş spune prea mult, sună necivilizat educaţie juridică făcută de experţi, dar nu văd de ce am refuza. Şi mai fac o menţiune: e şi gratis. (Discuţii în sală.) |
||
| ............................. | ||
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:
Dacă îmi permiteţi o singură intervenţie. |
||
| ............................. | ||
|
Doamna Alina-Ştefania Gorghiu:
Mulţumesc. Daţi-mi voie la o ultimă intervenţie, pentru că eu cred că ar trebui să ne concentrăm mai mult pe argumentele prezentate aici, nu pe opinii deja formulate anterior sau pe idei preconcepute pe care le avem vizavi de această cerere de asistenţă. În primul rând, să ştiţi cu toţii, asistenţa nu vine de mâine pe poimâine. Dacă noi facem solicitarea acum, durează, e o procedură întreagă până ar veni această echipă de experţi, astfel încât, între timp am putea avea pe masa noastră inclusiv motivarea de la Curtea Constituţională a României. În al doilea rând, domnule vicepreşedinte Iordache, cred că argumentul dumneavoastră nu se susţine, de fapt, am convingerea că nu se susţine. Şi aş vrea să vă dau două exemple la întâmplare: 1. Aţi avut o decizie a Curţii Constituţionale că sunt constituţionale legile justiţiei, dar în evaluarea Comisiei de la Veneţia ştiţi foarte bine că s-a spus foarte clar că pe cel puţin nouă puncte nu s-au respectat standardele în materie. Ieşirea magistraţilor la pensie, de exemplu, luăm doar un exemplu, a fost declarată prevederea constituţională, însă, ca urmare a unor analize minime de impact pe care nu le-a făcut Ministerul Justiţiei şi nici CSM-ul la momentul respectiv, Comisia de la Veneţia a ajuns la concluzia că s-ar bloca activitatea în sistemul judiciar, dar Înalta Curte ar avea vreo 80% din personal cu vocaţie de pensionare şi în restul instanţelor vreo 2 000 şi ceva de judecători. Şi atunci, evident că aţi simţit nevoia, prin ordonanţă, după ce am spus-o noi de vreun an de zile, să prorogaţi acea intrare în vigoare a prevederii respective. Deci nu vorbim strict de constituţionalitate, vorbim şi de oportunitatea unor prevederi, vorbim de alte standarde pe care, dacă vrem, înţelegem să le respectăm, dacă nu, nu. Nu e o ambiţie a lui Gorghiu să vină asistenţa Comisiei de la Veneţia. Cred că ar trebui să ne propunem lucrul ăsta ca să reuşim să ieşim din impas, pentru că discuţia şi dezbaterea din România pe sistem judiciar a afectat România, în sine, raportat la orice instituţie europeană şi internaţională. Dumneavoastră consideraţi, până la urmă, votul majorităţii se va impune, dar eu cred în oportunitatea acestei solicitări pe care s-o facem împreună astăzi. Decizia vă aparţine. Vă mulţumesc. |
||




