Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului

consultaţi: Ordinea de zi
sala: 4113 etaj 4
Nr.
Crt.
Nr.înreg.
la CD
Denumirea iniţiativei legislative
sau a problemei înscrise pe ordinea de zi
şi menţionarea raportorilor
Competenţa CD potrivit
art.75 din Constituţie
Data
sesizării
comisiei
Scopul
sesizării
Termen de soluţionare Observaţii
1. PLx 421/2021 Proiect de Lege privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare Cameră
decizională
4.10.2021 Aviz pentru
Com. Muncă
14.10.2021
2. PLx 516/2021 Proiect de Lege privind modificarea şi completarea Ordonanţei nr.22/2002 privind executarea obligaţiilor de plata ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii Cameră
decizională
25.10.2021 Aviz pentru
Com. Buget
3.11.2021
3. PLx 520/2021 Proiect de Lege pentru completarea Legii nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997 Cameră
decizională
25.10.2021 Aviz pentru
Com. Agricultură
Com. Juridică
3.11.2021
4. PLx 564/2021 Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.119/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr.171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice Cameră
decizională
15.11.2021 Aviz pentru
Com. Agricultură
Com. Juridică
24.11.2021
5. PLx 576/2021 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată şi de modificare şi abrogare a unor articole din Legea nr.8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi Prima Cameră
TAC:
1.02.2022 Aviz pentru
Com. Drepturile omului
Com. Muncă
Com. Sănătate
Com. Juridică
10.02.2022
6. PLx 8/2022 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii Cameră
decizională
1.02.2022 Aviz pentru
Com. Cultură
Com. Juridică
14.02.2022
7. PLx 10/2022 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, cu modificările şi completările ulterioare Cameră
decizională
1.02.2022 Aviz pentru
Com. Industrii
Com. Muncă
14.02.2022
8. PLx 11/2022 Proiect de Lege pentru reglementarea utilizării sistemului video de monitorizare a traficului rutier şi constatare automată a abaterilor rutiere pe drumurile publice
Cameră
decizională
1.02.2022 Aviz pentru
Com. Industrii
Com. Juridică
Com. Apărare
14.02.2022
9. PLx 12/2022 Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal Cameră
decizională
1.02.2022 Aviz pentru
Com. Buget
14.02.2022
10. PLx 366/2020 Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.78/2020 privind acordarea de către Ministerul Sănătăţii, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, autorităţilor publice locale a necesarului de măşti de protecţie pentru familiile şi persoanele defavorizate de pe raza unităţilor administrativ teritoriale, precum şi pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii, din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020 Cameră
decizională
7.04.2021 Raport
11. PLx 247/2021 Proiect de Lege privind transmiterea unei părţi dintr-un teren situat în oraşul Teiuş, din proprietatea publică a oraşului Teiuş şi din administrarea Consiliului Local al Oraşului Teiuş, judeţul Alba în proprietatea privată a oraşului Teiuş privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, aflat în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A., în domeniul public al oraşului Teiuş şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Teiuş, judeţul Alba Cameră
decizională
7.06.2021 Raport 22.06.2021
12. PLx 356/2021 Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.72/2021 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.133/2020 privind unele măsuri pentru sprijinirea categoriilor de elevi cei mai defavorizaţi care beneficiază de sprijin educaţional pe bază de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional acordate din fonduri externe nerambursabile, precum şi unele măsuri de distribuire a acestora Cameră
decizională
20.09.2021 Raport 11.10.2021
13. PLx 406/2021 Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.63/2021 pentru modificarea art.15 alin.(4) din Legea nr.136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, precum şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă Cameră
decizională
4.10.2021 Raport 26.10.2021
14. PLx 431/2021 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.241/2006 a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare Prima Cameră
TAC: 9.02.2022
8.11.2021 Raport 25.11.2021
15. PLx 482/2021 Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.13/2021 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.18/2016 privind amenajarea spaţiului maritim Cameră
decizională
18.10.2021 Raport 9.11.2021
16. PLx 537/2021 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 precum şi pentru modificarea şi completarea OUG nr.21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă
Prima Cameră
TAC: 14.03.2022
7.12.2021 Raport 28.12.2021
17. PLx 541/2021 Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.108/2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.196/2005 privind Fondul pentru mediu
Cameră
decizională
2.11.2021 Raport 23.11.2021
18. PLx 544/2021 Proiect de Lege pentru modificarea art.2 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.17/2005 pentru stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul administraţiei publice centrale
Cameră
decizională
2.11.2021 Raport 23.11.2021
19. PLx 562/2021 Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.103/2021 privind unele măsuri la nivelul administraţiei publice
Cameră
decizională
15.11.2021 Raport 7.12.2021
20. PLx 563/2021 Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.112/2021 pentru modificarea Legii nr.100/2010 privind împădurirea terenurilor degradate, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniu
Cameră
decizională
15.11.2021 Raport 7.12.2021
21. BPI-573/E - E34/2021 - COM(2021) 699 COM(2021)699 - COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ?I SOCIAL EUROPEAN ?I COMITETUL REGIUNILOR Strategia UE privind solul pentru 2030 Valorificarea beneficiilor solurilor sănătoase pentru fiinţele umane, alimentaţie, natură şi climă 15.02.2022

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 24 septembrie 2026, 16:50