Sunteţi aici: Prima pagină >

EDIŢIA a II-a 2026

Internship la Camera Deputaţilor

Luni, 21 septembrie 2026, încep înscrierile pentru ediţia a II-a din anul 2026 a programului de internship la Camera Deputaţilor! Programul se va desfăşura în perioada 19.10.2026 - 18.12.2026 şi se adresează studenţilor şi absolvenţilor interesaţi de activitatea Camerei Deputaţilor.

Programul de internship reprezintă o iniţiativă de transparentizare a activităţii instituţiei şi îşi propune atât familiarizarea participanţilor cu procesul legislativ şi administrativ propriu, cât şi valorificarea potenţialului, cunoştinţelor şi abilităţilor practice ale acestora.

Procesul de selecţie este structurat în două etape: completarea unui chestionar online şi un interviu. Înscrierile se desfăşoară în perioada 21.09.2026 - 30.09.2026, prin completarea formularului online disponibil aici. Fiecare candidat poate completa şi depune un singur formular de înscriere, pentru o singură structură de specialitate a Camerei Deputaţilor. Candidaţii selectaţi pentru următoarea etapă vor fi contactaţi telefonic sau pe e-mail pentru proba interviului.

Pe durata desfăşurării programului, internii vor lua parte la activităţile curente desfăşurate de către comisiile parlamentare şi departamentele Secretariatului General al Camerei Deputaţilor şi vor participa la o serie de cursuri şi prezentări pe teme legislative, complementare activităţii desfăşurate în cadrul structurilor.

Programul de lucru este de 4 ore/zi, 20 de ore/săptămână, iar participanţii vor beneficia de o indemnizaţie de 1900 lei brut/lună. Perioada de 2 luni este considerată vechime în muncă.

Calendarul programului, specializările disponibile şi condiţiile de eligibilitate pot fi consultate pe pagina de internet dedicată ediţiei curente - click aici .

Pentru informaţii suplimentare şi Q&A, click aici sau e-mail la internship@cdep.ro.