săptămâna 24 - 30 octombrie 2011
Luni, 24 octombrie
13.30 - Şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor
- Şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
15.00 - 16.00 Activitate în cadrul grupurilor parlamentare
ŞEDINŢA ÎN PLEN A CAMEREI DEPUTAŢILOR
16.00 - 18.00 - Dezbateri asupra iniţiativelor legislative pentru care comisiile permanente au propus respingerea.
18.00 - 19.00 Primirea de răspunsuri la interpelările adresate primului ministru şi membrilor Guvernului
Marţi, 25 octombrie
ŞEDINŢA ÎN PLEN A CAMEREI DEPUTAŢILOR
8.30 - 10.00 Declaraţii politice
10.00 ŞEDINŢA SOLEMNĂ COMUNĂ A CAMEREI DEPUTAŢILOR ŞI SENATULUI CONSACRATĂ ANIVERSĂRII A 90 DE ANI DE VIAŢĂ A MAJESTĂŢII SALE, REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI
la înch. şed. solemne comune - 12.00 ŞEDINŢA ÎN PLEN A CAMEREI DEPUTAŢILOR
Dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi
12.00 - 12.30 Pauză
12.30 Vot final
- ora 13.00 (sau. după caz. la înch şed de vot final)
- Şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor
- Şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
14.00 - 19.00 ACTIVITATE ÎN COMISIILE PARLAMENTARE
Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor
Miercuri, 26 octombrie
ACTIVITATE ÎN COMISIILE PARLAMENTARE
8.30 - 16.30 Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor
Joi, 27 octombrie
ACTIVITATE ÎN COMISIILE PARLAMENTARE
8.30 - 12.30 Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor
Vineri, 28 octombrie - Sâmbătă, 29 octombrie
Activităţi ale deputaţilor în circumscripţiile electorale