|
1. Intonarea Imnului naţional al României;
2. Deschiderea lucrărilor celei de-a doua sesiuni ordinare din anul 2026 a Camerei Deputaţilor;
3. Aprobarea locurilor din Biroul permanent care revin fiecărui grup parlamentar, pe funcţiile de vicepreşedinte, secretar şi chestor, potrivit configuraţiei politice a Camerei Deputaţilor şi negocierilor dintre liderii grupurilor parlamentare;
4. Prezentarea de către liderii grupurilor parlamentare a eventualelor modificări în componenţa şi conducerea acestora, a propunerilor nominale privind locurile care le revin pe funcţii în Biroul permanent;
5. Alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi a chestorilor Camerei Deputaţilor. (Lista candidaţilor propuşi pentru Biroul permanent se supune în întregime votului Camerei şi se aprobă cu votul deschis al majorităţii deputaţilor prezenţi. Votul se exprimă electronic, în condiţiile Regulamentului Camerei.)
|