| Poziţia |
Număr înregistrare |
Descrierea punctului de pe ordinea de zi |
Doc. |
|
1.
|
-
|
Informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente în termenele stabilite.
|
-
|
|
|
|
1.
|
Pl-x 284/2005
|
Propunerea legislativă privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii (Pl-x 284/2005) - lege organică Prima Cameră sesizată -data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final - 19.10.2005 Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituţie şi ale art.106 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
|
|
|
|
|
2.
|
-
|
Scrisoarea domnului Traian Băsescu, preşedintele României pentru informarea Parlamentului privind participarea României, în anul 2006, cu forţe la acţiuni în afara teritoriului naţional, în teatrele de operaţii din Balcani, Afganistan şi Irak, la misiuni sub mandatul Naţiunilor Unite,, Uniunii Europene şi al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa.
|
-
|
|
|
|
2.
|
Pl-x 92/2005
|
Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.11/2005 pentru abrogarea alin.(2) al art.38 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor (PL-x 92/2005) - lege organică. Cameră decizională Plenul a solicitat Comisiei pentru regulament şi Comisiei juridice să prezinte propuneri cu privire la procedura de urmat. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a elaborat un punct de vedere potrivit căruia proiectul de lege să fie retrimis comisiilor sesizate în fond şi pentru avizare, în vederea discutării amendamentelor şi pentru eventuala transformare a Legii de respingere a Ordonanţei de urgenţă, adoptată de Senat, în Lege de aprobare a ordonanţei". Se aşteaptă modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor.
|
|
|
|
|
3.
|
-
|
Proiectul de Hotărâre privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor. Raport - Comisia pentru Regulament (Adoptare) - distribuit - 10.09.2005 şi Raport suplimentar (Adoptare) - distribuit - 20.09.2005 Continuarea dezbaterilor şi votul final
|
-
|
|
|
|
3.
|
Pl-x 50/2005
|
Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.132/2004 privind atribuirea în concesiune directă Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime - S.A. Constanţa a unui teren aflat în proprietatea publică a statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (PL-x 50/2005) - lege organică. Cameră decizională Plenul a solicitat Comisiei pentru regulament şi Comisiei juridice să prezinte propuneri cu privire la procedura de urmat. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a elaborat un punct de vedere potrivit căruia proiectul de lege să fie retrimis comisiilor sesizate în fond şi pentru avizare, în vederea discutării amendamentelor şi pentru eventuala transformare a Legii de respingere a Ordonanţei de urgenţă, adoptată de Senat, în Lege de aprobare a ordonanţei". Se aşteaptă modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor.
|
|
|
|
|
4.
|
-
|
Proiectul de Hotărâre privind bugetul Camerei Deputaţilor pe anul 2006. Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 10.10.2005
|
-
|
|
|
|
5.
|
Pl-x 452/2005
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie (PL-x 452/2005) - lege organică Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit - 20.10.2005 Procedură de urgenţă Prioritate legislativă U.E. Prima Cameră sesizată - Data depunerii la Camera Deputaţilor - 5.10.2005; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final - 4.11.2005, potrivit art.115 alin.(5) din Constituţie şi art.106 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
6.
|
Pl-x 450/2005
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea (PL-x 450/2005) - lege organică Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit - 20.10.2005 Procedură de urgenţă Prioritate legislativă U.E. Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent -5.10.2005 ; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final - 19.11.2005, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.106 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
7.
|
Pl-x 451/2005
|
Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului european asupra transmiterii cererilor de asistenţă judiciară, adoptat la Strasbourg la 27 ianuarie 1977 (PL-x 451/2005). Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit 17.10.2005 Procedură de urgenţă Prioritate legislativă U.E Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 10.10.2005; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final - 24.11.2005, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.106 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
8.
|
Pl-x 387/2005
|
Proiectul de Lege privind ratificarea Convenţiei pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, adoptată la Paris la 17 octombrie 2003 (PL-x 387/2005) Raport - Comisia pentru cultură (Adoptare) - distribuit - 11.10.2005 Prioritate legislativă Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent -21.09.2005 ; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final - 5.11.2005 , potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.106 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
9.
|
Pl-x 377/2005
|
- Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali (Pl-x 377/2005) - lege organică - Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali (Pl-x 382/2005) - lege organică Raport comun - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 21.10.2005 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent -21.09.2005; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final - 5.11.2005 potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.106 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
10.
|
Pl-x 469/2005
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.136/2005 pentru ratificarea Protocolului Adiţional, semnat la Bucureşti la 13 septembrie 2005, la Convenţia între Ministerul Administraţiei şi Internelor din România şi Ministerul Afacerilor Externe din Republica Franceză privind condiţiile de funcţionare a Cursului Internaţional al Şcolii de Aplicaţie pentru Ofiţeri Mihai Viteazul" a Jandarmeriei Române, semnată la Bucureşti la 11 iunie 2003 şi a Protocolului Adiţional, semnat la Bucureşti la 13 septembrie 2005, la Convenţia de finanţare între Ministerul Administraţiei şi Internelor din România şi Ministerul Afacerilor Externe din Republica Franceză privind participarea Părţii franceze la finanţarea întreţinerii stagiarilor de la Cursul Internaţional al Şcolii de Aplicaţie pentru Ofiţeri Mihai Viteazul" a Jandarmeriei Române, semnată la Bucureşti, la 11 iulie 2003 (PL-x 469/2005) Raport - Comisia pentru apărare (Adoptare) - distribuit - 13.10.2004 Procedură de urgenţă Prima Cameră sesizată - Data depunerii la Camera Deputaţilor - 5.10.2005; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final - 9.11.2005, potrivit art.115 alin.(5) din Constituţie şi art.106 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
11.
|
Pl-x 394/2005
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali (Pl-x 394/2005) - lege organică Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 20.10.2005 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 28.09.2005; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final - 12.11.2005, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.106 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
12.
|
Pl-x 397/2005
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.55/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.17/2002 privind stabilirea perioadelor de conducere şi a perioadelor de odihnă ale conducătorilor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere (PL-x 397/2005) - Adoptat de Senat - 22.09.2005 Raport - Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit - 11.10.2005 Procedură de urgenţă Prioritate legislativă U.E. Cameră decizională
|
|
|
|
|
13.
|
Pl-x 435/2005
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.16/1995 privind protecţia topografiilor circuitelor integrate (PL-x 435/2005) - lege organică - Adoptat de Senat - 27.09.2005 Raport - Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit - 11.10.2005 Procedură de urgenţă Prioritate legislativă U.E. Cameră decizională
|
|
|
|
|
14.
|
Pl-x 433/2005
|
Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire (PL-x 433/2005) - Adoptat de Senat - 27.09.2005. Raport - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 18.10.2005 Procedură de urgenţă Prioritate legislativă U.E. Cameră decizională
|
|
|
|
|
15.
|
Pl-x 443/2005
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.37/2005 privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole şi silvice (PL-x 443/2005) - Adoptat de Senat - 27.09.2005 Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 13.10.2004 Procedură de urgenţă Prioritate legislativă U.E. Cameră decizională
|
|
|
|
|
16.
|
Pl-x 439/2005
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.27/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale (PL-x 439/2005) - Adoptat de Senat - 27.09.2005 Raport - Comisia economică (Adoptare) - distribuit - 14.10.2005 Procedură de urgenţă Prioritate legislativă U.E. Cameră decizională
|
|
|
|
|
17.
|
Pl-x 437/2005
|
Proiectul de Lege privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope (PL-x 437/2005) - Adoptat de Senat - 29.09.2005. Raport - Comisia pentru sănătate (Adoptare) - distribuit - 18.10.2005 Procedură de urgenţă Prioritate legislativă U.E. Cameră decizională
|
|
|
|
|
18.
|
Pl-x 337/2005
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române (PL-x 337/2005) - Adoptat de Senat - 28.07.2005 Raport - Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit - 11.10.2005 Procedură de urgenţă Prioritate legislativă Cameră decizională
|
|
|
|
|
19.
|
Pl-x 446/2005
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă Guvernului nr.71/2005 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în vederea stabilirii cadrului organizatoric şi funcţional corespunzător desfăşurării activităţilor de eliberare şi evidenţă a cărţilor de identitate, actelor de stare civilă, paşapoartelor simple, permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare a vehiculelor (PL-x 446/2005) - Adoptat de Senat - 27.09.2005 Raport - Comisia pentru apărare şi Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 10.10.2005 Procedură de urgenţă Prioritate legislativă Cameră decizională
|
|
|
|
|
20.
|
Pl-x 414/2005
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.153/2002 privind organizarea şi funcţionare Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (PL-x 414/2005) - Adoptat de Senat - 22.09.2005 Raport - Comisia pentru apărare (Adoptare) - distribuit - 10.10.2005 Prioritate legislativă Cameră decizională
|
|
|
|
|
21.
|
Pl-x 399/2005
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.70/2005 privind aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantităţi de combustibil pentru Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice şi Termice Termoelectrica" - S.A., filialele sale, complexurile energetice Craiova, Rovinari şi Turceni, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare - Sucursala ROMAG-TERMO" şi centrale termice şi electrice de termoficare aflate în administrarea consiliilor judeţene şi locale (PL-x 399/2005) - Adoptat de Senat - 22.09.2005 Raport - Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit 12.10.2005 Procedură de urgenţă Prioritate legislativă Cameră decizională
|
|
|
|
|
22.
|
Pl-x 332/2005
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.106/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.25/2001 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii C.N.I" - S.A. (PL-x 332/2005) - Adoptat de Senat - 28.07.2005 Raport - Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit 12.10.2005 Procedură de urgenţă Prioritate legislativă Cameră decizională
|
|
|
|
|
23.
|
Pl-x 445/2005
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă Guvernului nr.68/2005 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.3/2004 privind finalizarea investiţiei Turnătoria de tuburi de presiune din fontă ductilă pe platforma Sidermet Călan şi stabilirea unor măsuri pentru finalizarea proiectului Donasid Călăraşi (PL-x 445/2005) - Adoptat de Senat - 28.09.2005. Raport - Comisia pentru industrii şi Comisia economică (Adoptare) - distribuit - 18.10.2005 Procedură de urgenţă Prioritate legislativă Cameră decizională
|
|
|
|
|
24.
|
Pl-x 412/2005
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.III din Ordonanţa Guvernului nr.19/1995 privind unele măsuri de perfecţionare a regimului achiziţiilor publice, precum şi a regimului de valorificare a bunurilor scoase din funcţiune, aparţinând instituţiilor publice (PL-x 412/2005) - Adoptat de Senat - 22.09.2005. Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 18.10.2005 Prioritate legislativă Cameră decizională
|
|
|
|
|
25.
|
Pl-x 707/2002
|
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (PL 707/2002/2005) - lege organică. Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit - 19.10.2005 Prioritate legislativă
|
|
|
|
|
26.
|
Pl-x 413/2005
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.95/1999 cu privire la valorificarea bunurilor scoase din funcţiune aflate în administrarea instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională (PL-x 413/2005) - Adoptat de Senat - 22.09.2005. Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 19.10.2005 Prioritate legislativă Cameră decizională
|
|
|
|
|
27.
|
Pl-x 415/2005
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.52/2005 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de curierat pentru materialele NATO clasificate (PL-x 415/2005) - Adoptat de Senat - 22.09.2005 Raport - Comisia pentru apărare (Adoptare) - distribuit - 10.10.2005 Cameră decizională
|
|
|
|
|
28.
|
Pl-x 400/2005
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2005 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor (PL-x 400/2005) - Adoptat de Senat - 22.09.2005 Raport - Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit - 10.10.2005 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
29.
|
Pl-x 212/2005
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România (PL-x 212/2005) - Adoptat de Senat - 26.05.2005. Raport - Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit - 6.09.2005 Cameră decizională
|
|
|
|
|
30.
|
Pl-x 338/2005
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.112/2005 pentru abrogarea unei poziţii din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.36/2001 privind regimul preţurilor şi tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenţei (PL-x 338/2005) - Adoptat de Senat - 28.07.2005. Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 13.09.2005 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
31.
|
Pl-x 310/2005
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.81/2005 pentru modificarea alin.(2) al art.7 din Ordonanţa Guvernului nr.18/2002 privind funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă (PL-x 310/2005) - Adoptat de Senat - 25.07.2005. Raport - Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit - 13.09.2005 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
32.
|
Pl-x 402/2005
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.72/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.64/1997 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea şi Implementarea Programelor de Reconstrucţie a Zonelor Miniere (PL-x 402/2005) - Adoptat de Senat - 22.09.2005 Raport - Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit - 11.10.2005 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
33.
|
Pl-x 376/2005
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.51/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.15/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului European din România (PL-x 376/2005) - Adoptat de Senat - 12.09.2005. Raport - Comisia pentru politică externă (Adoptare) - distribuit - 19.09.2005 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
34.
|
Pl-x 340/2005
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.115/2005 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.89/2004 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfăşoară activităţi de asistenţă sanitar - veterinară (PL-x 340/2005) - lege organică - Adoptat de Senat - 28.07.2005. Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 23.09.2005 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
35.
|
Pl-x 368/2005
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.59/2005 privind unele măsuri de natură fiscală şi financiară pentru punerea în aplicare a Legii nr.348/2004 privind denominarea monedei naţionale (PL-x 368/2005) - Adoptat de Senat - 8.09.2005. Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 23.09.2005 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
36.
|
Pl-x 369/2005
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.48/2005 pentru reglementarea unor măsuri privind numărul de posturi şi cheltuielile de personal în sectorul bugetar (PL-x 369/2005) - Adoptat de Senat - 8.09.2005. Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 23.09.2005 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
37.
|
Pl-x 371/2005
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.64/2005 pentru accelerarea procedurilor de recuperare a sumelor de bani datorate Agenţiei Domeniilor Statului de către partenerii contractuali (PL-x 371/2005) - Adoptat de Senat - 8.09.2005. Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 23.09.2005 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
38.
|
Pl-x 319/2005
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.94/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.40/2000 privind acreditarea agenţiilor de credit în vederea administrării fondurilor pentru acordarea de microcredite (PL-x 319/2005) - Adoptat de Senat - 25.07.2005 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 12.10.2005 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
39.
|
Pl-x 421/2005
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.50/2005 pentru completarea anexei nr.1 la Ordonanţa Guvernului nr.41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte şi pentru aprobarea plăţii cotizaţiei anuale ce decurge din calitatea României de stat membru cu drepturi depline la Programul LEED al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) (PL-x 421/2005) - Adoptat de Senat - 22.09.2005 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 12.10.2005 Cameră decizională
|
|
|
|
|
40.
|
Pl-x 404/2005
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă Guvernului nr.121/2005 pentru modificarea art.6 alin.(4) din Ordonanţa Guvernului nr.22/2005 privind reorganizarea activităţii de consultanţă agricolă (PL-x 404/2005) - Adoptat de Senat - 23.09.2005. Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 4.10.2005 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
41.
|
Pl-x 406/2005
|
Proiectul de Lege privind Legea calului (Pl-x 406/2005) - Adoptat de Senat - 23.09.2005. Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 4.10.2005 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
42.
|
Pl-x 456/2005
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.125/2005 privind acordarea unui sprijin direct al statului producătorilor agricoli care deţin şi/sau exploatează plantaţii viticole cu soiuri nobile (PL-x 456/2005) - Adoptat de Senat - 4.10.2005 Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 13.10.2004 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
43.
|
Pl-x 386/2005
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.49/2005 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale (PL-x 386/2005) - Adoptat de Senat - 19.09.2005. Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 7.10.2005 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
44.
|
Pl-x 418/2005
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.54/2005 pentru modificarea art.1 alin.(1) din Legea nr.490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare (PL-x 418/2005) - Adoptat de Senat - 22.09.2005 Raport - Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit - 13.10.2004 Cameră decizională
|
|
|
|
|
45.
|
Pl-x 401/2005
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.69/2005 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.8/2003 privind stimularea procesului de restructurarea, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale (PL-x 401/2005) - Adoptat de Senat - 22.092005 Raport - Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit - 13.10.2004 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
46.
|
Pl-x 417/2005
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.31/2005 pentru completarea Legii nr.138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii (PL-x 417/2005) - Adoptat de Senat - 22.09.2005. Raport - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru apărare (Adoptare) - distribuit -18.10.2005 Cameră decizională
|
|
|
|
|
47.
|
Pl-x 420/2005
|
Proiectul de Lege privind plata obligaţiilor pe care România le are faţă de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) (PL-x 420/2005) - Adoptat de Senat - 22.09.2005. Raport - Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit - 18.10.2005 Cameră decizională
|
|
|
|
|
48.
|
Pl-x 447/2005
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.58/2005 pentru modificarea Legii nr.301/2001 - Codul penal şi a Legii nr.294/2004 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (PL-x 447/2005) - Adoptat de Senat - 28.09.2005 - lege organică Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit - 20.10.2005 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
49.
|
Pl-x 448/2005
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată prin Legea nr.180/2002 (PL-x 448/2005) - Adoptat de Senat - 27.09.2005 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 20.10.2005 Cameră decizională
|
|
|
|
|
50.
|
Pl-x 372/2005
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.56/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente acestora (PL-x 372/2005) - Adoptat de Senat - 8.09.2005. Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 18.10.2005 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
51.
|
Pl-x 225/2005
|
Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată (PL-x 225/2005) - Adoptat de Senat - 6.06.2005. Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 16.06.2005 şi Raport suplimentar (menţine propunerea de respingere) - distribuit - 8.09.2005 Cameră decizională
|
|
|
|
|
52.
|
Pl-x 274/2005
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completare a Legii nr.154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică (Pl-x 274/2005) - Respinsă de Senat - 23.06.2005. Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 8.09.2005 Cameră decizională
|
|
|
|
|
53.
|
Pl-x 277/2005
|
Propunerea legislativă privind obligativitatea înscrierii grupei sanguine şi RH-ului în actul de identitate şi permisul de conducere auto (Pl-x 277/2005) - Respinsă de Senat - 23.06.2005. Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 8.09.2005 Cameră decizională
|
|
|
|
|
54.
|
Pl-x 226/2005
|
Propunerea legislativă privind protecţia socială a femeilor casnice (Pl-x 226/2005) - lege organică - Respinsă de Senat - 2.06.2005. Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru egalitate de şanse între femei şi bărbaţi (Respingere) - distribuit - 29.06.2005 Cameră decizională
|
|
|
|
|
55.
|
Pl-x 228/2005
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961 (Pl-x 228/2005) - Respinsă de Senat - 6.06.2005. Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 30.06.2005 Cameră decizională
|
|
|
|
|
56.
|
Pl-x 227/2005
|
Propunerea legislativă privind instituirea pensiei minime pe economie (Pl-x 227/2005) - lege organică - Respinsă de Senat - 6.06.2005. Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 30.06.2005 Cameră decizională
|
|
|
|
|
57.
|
Pl-x 253/2002
|
Propunerea legislativă privind unele măsuri referitoare la mişcarea antifascistă din România (Pl 253/2002). Raport - Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit - 20.03.2003 şi Raport înlocuitor (Respingere) - distribuit - 30.06.2005
|
|
|
|
|
58.
|
Pl-x 248/2005
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 31/2000 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice (Pl-x 248/2005) - Respinsă de Senat - 13.06.2005. Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 14.07.2005 Cameră decizională
|
|
|
|
|
59.
|
Pl-x 261/2005
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea art.68 alin.4 din Legea nr.567 din 09.12.2004 publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr.1197 din 14.12.2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea (Pl-x 261/2005) - lege organică - Respinsă de Senat - 20.06.2005. Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 1.09.2005 Cameră decizională
|
|
|
|
|
60.
|
Pl-x 259/2005
|
Propunerea legislativă privind susţinerea familiilor tinere (Pl-x 259/2005) - Respinsă de Senat - 16.06.2005. Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 25.08.2005 Cameră decizională
|
|
|
|
|
61.
|
Pl-x 260/2005
|
Propunerea legislativă privind sprijinul acordat tinerilor, în vederea întemeierii unei familii (Pl-x 260/2005) - Respinsă de Senat - 16.06.2005. Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 25.08.2005 Cameră decizională
|
|
|
|
|
62.
|
Pl-x 276/2005
|
Propunerea legislativă privind alocarea de la bugetul de stat a sumei de 50 de milioane de euro anual pentru reabilitarea şi dotarea căminelor culturale din mediul rural (Pl-x 276/2005) - Respinsă de Senat - 23.06.2005. Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 25.08.2005 Cameră decizională
|
|
|
|
|
63.
|
Pl-x 422/2005
|
Proiectul de Lege pentru abrogarea unei poziţii din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.36/2001 privind regimul preţurilor şi tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurenţei (PL-x 422/2005) - Respins de Senat - 22.09.2005 Raport - Comisia pentru buget (Respingerea proiectului de lege) - distribuit - 12.10.2005 Cameră decizională
|
|
|
|
|
64.
|
Pl-x 275/2005
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii fondului funciar nr.18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 275/2005) - Respinsă de Senat - 23.06.2005. Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 23.09.2005 Cameră decizională
|
|
|
|
|
65.
|
Pl-x 425/2005
|
Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 425/2005) - Respins de Senat - 22.09.2005 Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 14.10.2005 Cameră decizională
|
|
|
|
|
66.
|
Pl-x 618/2004
|
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.166/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr.146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret (PL 618/2004) - distribuit - 8.02.2005. Amânată dezbaterea
|
|
|
|
|
67.
|
Pl-x 365/1999
|
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 16/1999 privind scutirea de la plata taxei de reclamă şi publicitate, precum şi a majorărilor de întârziere aferente (PL 365/1999). Senatul a aprobat la data de 06.12.2001 Raportul Comisiei de mediere cuprinzând propunerea de respingere a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.16/1999. Amânată dezbaterea
|
|
|
|