| Poziţia |
Număr înregistrare |
Descrierea punctului de pe ordinea de zi |
Doc. |
|
1.
|
-
|
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
|
-
|
|
|
|
2.
|
Pl-x 482/2006
|
Propunerea legislativă privind organizarea şi funcţionarea Camerelor de Comerţ şi Industrie din România (Pl-x 482/2006) - lege ordinară - Respinsă de Senat 11.05.2006 Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia juridică (Adoptare) - distribuit 16.04.2007 Cameră decizională
|
|
|
|
|
3.
|
Pl-x 560/2006
|
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.30/2006 privind funcţia de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziţie publică (PL-x 560/2006/2007) - lege ordinară - Reexaminată de Senat - 12.03.2007. Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit 17.04.2007 Procedură de urgenţă Prioritate legislativă Cameră decizională
|
|
|
|
|
4.
|
Pl-x 723/2006
|
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind aprobarea unor măsuri financiare pentru întreprinderile mici şi mijlocii din industria berii (PL-x 723/2006/2007) - lege ordinară - Reexaminată şi adoptată de Senat - 28.03.2007 Raport - Comisia pentru buget (Respingerea legii) - distribuit 20.04.2007 Cameră decizională
|
|
|
|
|
5.
|
Pl-x 55/2007
|
Propunerea legislativă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Interceptarea Comunicaţiilor (Pl-x 55/2007) - lege organică Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru apărare Termenul de depunere a raportului - 16.03.2007, prelungit până la data de 4.04.2007 (B.P. 19.03.2007) Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 19.02.2007; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final - 19.04.2007, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor (Termen modificat de Plen de la 45 la 60 de zile) Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituţie şi ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
6.
|
Pl-x 56/2007
|
Propunerea legislativă "Legea securităţii naţionale a României" (Pl-x 56/2007) - lege organică Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru apărare Termenul de depunere a raportului - 16.03.2007, prelungit până la data de 4.04.2007 (B.P. 19.03.2007) Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 19.02.2007; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final - 19.04.2007, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor (Termen modificat de Plen de la 45 la 60 de zile) Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituţie şi ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
7.
|
Pl-x 57/2007
|
Propunerea legislativă privind activitatea de informaţii, contrainformaţii şi de protecţie (Pl-x 57/2007) - lege organică Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru apărare Termenul de depunere a raportului - 16.03.2007, prelungit până la data de 4.04.2007 (B.P. 19.03.2007) Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 19.02.2007; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final - 19.04.2007, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor (Termen modificat de Plen de la 45 la 60 de zile) Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituţie şi ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
8.
|
Pl-x 59/2007
|
Propunerea legislativă privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii (Pl-x 59/2007) - lege organică Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru apărare Termenul de depunere a raportului - 16.03.2007, prelungit până la data de 4.04.2007 (B.P. 19.03.2007) Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 19.02.2007; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final - 19.04.2007, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor (Termen modificat de Plen de la 45 la 60 de zile) Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituţie şi ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
9.
|
Pl-x 60/2007
|
Propunerea legislativă privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe (Pl-x 60/2007) - lege organică Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru apărare Termenul de depunere a raportului - 16.03.2007, prelungit până la data de 4.04.2007 (B.P. 19.03.2007) Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 19.02.2007; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final - 19.04.2007, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor (Termen modificat de Plen de la 45 la 60 de zile) Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituţie şi ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
10.
|
Pl-x 115/2007
|
Propunerea legislativă privind înfiinţarea Institutului de Drept Public şi Ştiinţe Administrative al României (Pl-x 115/2007) - lege organică Comisia pentru administraţie publică Termenul de depunere a raportului - 11 . 04.2007 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 7.03.2007; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final - 20.04.2007, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituţie şi ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
11.
|
Pl-x 116/2007
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.10 alin.4 din Legea învăţământului nr.84/1995, republicată cu modificările şi completările ulterioare privind instituirea Bursei Şcolare "Guvernul României" (Pl-x 116/2007) - lege organică Raport - Comisia pentru învăţământ (Adoptare) - distribuit 20.04.2007 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 7.03.2007; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final - 20.04.2007, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituţie şi ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
12.
|
Pl-x 117/2007
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr.84/1995, republicată (Pl-x 117/2007) - lege organică Raport - Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit 20.04.2007 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 7.03.2007; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final - 20.04.2007, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituţie şi ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
13.
|
-
|
Numirea a 3 membri ai Adunării Reprezentanţilor a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Avizul Comisiei pentru sănătate - ditribuit
|
-
|
|
|
|
14.
|
-
|
Proiectul de Hotărâre pentru constituirea unei Comisii parlamentare de anchetă privind verificarea unor aspecte referitoare la activitatea preşedintelui Curţii de Conturi a României.
|
-
|
|
|
|
15.
|
Pl-x 67/2007
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.88/2006 pentru modificarea şi completarea unor acte normative prin care se acordă drepturi sociale, precum şi unele măsuri în domeniul cheltuielilor de personal (PL-x 67/2007) - lege organică - Adoptat de Senat 13.02.2007 Raport - Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit 20.03.2007 şi Raport suplimentar (înlocuitor) - Adoptare - distribuit 12.04.2007 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
16.
|
Pl-x 133/2007
|
Propunerea legislativă privind obligaţia Guvernului de a prezenta semestrial rapoarte în faţa Parlamentului privind îndeplinirea Programului de guvernare (Pl-x 133/2007) - lege organică Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 12.04..2007 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 19.03.2007; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final - 2.05.2007, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 17.04.2007) şi, ca urmare, s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament.
|
|
|
|
|
17.
|
Pl-x 162/2007
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.158 alin.(2) din Legea învăţământului nr.84/1995 republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 162/2007) - lege organică Raport - Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit 20.04.2007 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 21.03.2007; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final - 4.05.2007, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
18.
|
Pl-x 166/2007
|
Proiectul de Lege pentru aderarea României la Acordul între Regatul Belgiei, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Irlanda, Republica Italiană, Marele Ducat al Luxemburgului, Regatul Olandei, Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică, cu privire la aplicarea articolului III, alin.1 şi alin.4 din Tratatul cu privire la neproliferarea armelor nucleare (78/164/Euratom), încheiat la Bruxelles la 5 aprilie 1973, cu amendamentele ulterioare şi la Protocolul adiţional la Acordul între Republica Austria, Regatul Belgiei, Regatul Danemarcei, Republica Elenă, Republica Finlanda, Republica Federală Germania, Irlanda, Republica Italiană, Marele Ducat al Luxemburgului, Regatul Olandei, Republica Portugheză, Regatul Spaniei, Regatul Suediei, Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică, cu privire la aplicarea articolului III, alin.1 şi 4 din Tratatul cu privire la neproliferarea armelor nucleare, semnat la Viena la 22 septembrie 1998 (PL-x 166/2007) - lege ordinară Raport - Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit 17.04.2007 Procedură de urgenţă Prioritate legislativă Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 26.03.2007 ; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 9.05 .2007, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
19.
|
Pl-x 190/2007
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.84(r2) din 24/07/1995, Legea învăţământului, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.606 din 10/12/1999 (Pl-x 190/2007) - lege organică Raport - Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit 20.04.2007 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 2.04.2007; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final - 16.05.2007, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
20.
|
Pl-x 208/2007
|
Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, pentru finanţarea Proiectului sectorial de sprijinire a transporturilor, semnat la Bucureşti la 27 noiembrie 2006 (PL-x 208/2007) - lege ordinară Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit 20.04.2007 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 10.04.2007 ; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final- 24.05.2007, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor Procedură de urgenţă Prioritate legislativă
|
|
|
|
|
21.
|
Pl-x 210/2007
|
Proiectul de Lege pentru aderarea României la Protocolul opţional la Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare, referitor la soluţionarea obligatorie a diferendelor adoptat la Viena la 24 aprilie 1963 (PL-x 210/2007) - lege ordinară Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit 23.04.2007 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 10.04.2007 ; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final - 24.05.2007, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
22.
|
Pl-x 134/2007
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.109/2006 privind aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantităţi de combustibil pentru Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice şi Termice " Termoelectrica" - S.A., filialele sale, complexurile energetice Craiova, Rovinari şi Turceni, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare - Sucursala " ROMAG-TERMO " şi centralele termice şi electrice de termoficare aflate în administrarea consiliilor judeţene şi locale (PL-x 134/2007) - lege ordinară - Adoptat de Senat 8.03.2007 Raport - Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit 18.04.2007 Procedură de urgenţă Prioritate legislativă Cameră decizională
|
|
|
|
|
23.
|
Pl-x 118/2007
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.97/2006 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.39/2005 privind cinematografia (PL-x 118/2007) - lege ordinară - Adoptat de Senat 5.03.2007 Raport - Comisia pentru cultură (Adoptare) - distribuit 19.04.2007 Procedură de urgenţă Prioritate legislativă Cameră decizională
|
|
|
|
|
24.
|
Pl-x 176/2007
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.127/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.231/2005 privind stimularea investiţiilor în agricultură (PL-x 176/2007) - lege ordinară - Adoptat de Senat 21.03.2007 Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit 11.04.2007 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
25.
|
Pl-x 168/2007
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.124/2006 privind stocurile excedentare de zahăr, produse zaharoase şi alte produse agroalimentare (PL-x 168/2007) - lege ordinară - Adoptat de Senat 20.03.2007 Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit 17.04.2007 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
26.
|
Pl-x 175/2007
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.126/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD prin preluarea riscului de către fondurile de garantare (PL-x 175/2007) - lege ordinară - Adoptat de Senat 21.03.2007 Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit 17.04.2007 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
27.
|
Pl-x 152/2007
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.36 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997 (PL-x 152/2007) - lege organică - Adoptat de Senat 14.03.2007 Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit 11.04.2007 Cameră decizională
|
|
|
|
|
28.
|
Pl-x 147/2007
|
Proiectul de Lege privind detalierea obiectivelor cuprinse în listele de investiţii ale Ministerului Apărării (PL-x 147/2007) - lege organică - Adoptat de Senat 12.03.2007 Raport - Comisia pentru apărare (Adoptare) - distribuit 12.04.2007 Cameră decizională
|
|
|
|
|
29.
|
Pl-x 178/2007
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.135/2006 privind majorarea capitalului social al Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. (PL-x 178/2007) - lege ordinară - Adoptat de Senat 21.03.2007 Raport comun - Comisia economică şi Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit 20.04.2007 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
30.
|
Pl-x 886/2006
|
Proiectul de Lege privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor de medicină sportivă (PL-x 886/2006) - lege ordinară - Adoptat de Senat 14.11.2006. Raport - Comisia pentru sănătate (Adoptare) - distribuit 20.04.2007 Cameră decizională
|
|
|
|
|
31.
|
Pl-x 174/2007
|
Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.122/2006 privind regimul fiscal aplicabil plăţilor compensatorii efectuate către angajaţii locali ai Delegaţiei Comisiei Europene în România (PL-x 174/2007) - lege ordinară - Adoptat de Senat 21.03.2007 Raport - Comisia pentru buget (Adoptarea proiectului de lege de respingere a OUG) - distribuit 17.04.2007 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
32.
|
Pl-x 172/2007
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.110/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal (PL-x 172/2007) - lege ordinară - Adoptat de Senat 21.03.2007 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit 17.04.2007 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
33.
|
Pl-x 191/2007
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.108/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.105/2001 privind frontiera de stat a României (PL-x 191/2007) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României. Raport - Comisia pentru apărare (Adoptare) - distribuit 23.04.2007 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
34.
|
Pl-x 199/2007
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 142/2004 privind modificarea art.2 din Ordonanţa Guvernului nr.66/1999 pentru aderarea României la Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961 (Pl-x 199/2007) - lege ordinară - Respinsă de Senat 28.03.2007 Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit 23.04.2007 Cameră decizională
|
|
|
|
|
35.
|
Pl-x 344/2006
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.140 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (PL-x 344/2006) - lege ordinară - Adoptat de Senat 13.04.2006. Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit 13.06.2006 şi Raport de reexaminare (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit 7.12.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
36.
|
Pl-x 830/2006
Pl-x 835/2006
|
- Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea articolului 161 alineatul (2) din Legea nr.19 din 17 martie 2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (Pl-x 830/2006) - lege organică - Respinsă de Senat 1.11.2006 Cameră decizională - Propunerea legislativă pentru modificarea art.161 alin.(2) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (Pl-x 835/2006) - lege organică - Respinsă de Senat 1.11.2006 Cameră decizională Raport comun pentru ambele iniţiative legislative - Comisia pentru muncă (Respingerea ambelor iniţiative legislative) - distribuit 8.12.2006 şi Raport comun suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit 12.04.2007
|
|
|
|
|
37.
|
Pl-x 478/2006
|
Propunerea legislativă de modificare a Legii nr.168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.582 din 29.11.1999 (Pl-x 478/2006) - lege organică - Respinsă de Senat 11.05.2006 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 12.04..2007 Cameră decizională
|
|
|
|
|
38.
|
Pl-x 100/2007
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 100/2007) - lege organică - Respinsă de Senat 22.02.2007 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 23.03.2007 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit 12.04.2007 Cameră decizională
|
|
|
|
|
39.
|
Pl-x 77/2007
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică (Pl-x 77/2007) - lege ordinară - Respinsă de Senat 15.02.2007 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 15.03.2007 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit 12.04.2007 Cameră decizională
|
|
|
|
|
40.
|
Pl-x 125/2007
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.290 din 24 iunie 2004 privind cazierul judiciar, cu modificările şi completările următoare (Pl-x 125/2007) - lege ordinară - Respinsă de Senat 6.03.2007 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 12.04..2007 Cameră decizională
|
|
|
|
|
41.
|
Pl-x 156/2007
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 656 din 7 decembrie 2002 privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism (Pl-x 156/2007) - lege organică - Respinsă de Senat 12.03.2007 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 12.04.2007 Cameră decizională
|
|
|
|
|
42.
|
Pl-x 157/2007
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (Pl-x 157/2007) - lege organică - Respinsă de Senat 14.03.2007 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 12.04.2007 Cameră decizională
|
|
|
|
|
43.
|
Pl-x 96/2007
|
Propunerea legislativă pentru modificarea anexei 1 la Legea 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia (Pl-x 96/2007) - lege organică - Respinsă de Senat 22.02.2007 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 30.03.2007 Cameră decizională Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 11.04.2007) şi, ca urmare, s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament.
|
|
|
|
|
44.
|
Pl-x 104/2007
|
Propunerea legislativă de modificare a Legii nr.290/27 iunie 2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români, pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 (Pl-x 104/2007) - lege ordinară - Respinsă de Senat 26.02.2007 - distribuit 30.03.2007 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 30.03.2007 Cameră decizională
|
|
|
|
|
45.
|
Pl-x 945/2006
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.1, art.16 şi art.17 din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie - 22 decembrie 1989 (Pl-x 945/2006) - lege organică Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 12.02.2007 şi Raport suplimentar (menţinerea raportului iniţial - Respingere) - distribuit 16.04.2007 Cameră decizională Supusă votului final propunerea legislativă nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru respingere şi plenul Camerei Deputaţilor a hotărât retrimiterea la comisie. (Şedinţă de vot final 13.03.2007)
|
|
|
|
|
46.
|
Pl-x 22/2007
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.25 din Legea nr.114/1996, Legea locuinţei (Pl-x 22/2007) - lege organică - Respinsă de Senat 19.12.2006 Raport comun Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit 17.04.2007 Cameră decizională
|
|
|
|
|
47.
|
Pl-x 158/2007
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.7, alin.9 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii (Pl-x 158/2007) - lege organică - Respinsă de Senat 14.03.2007 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit 4.04.2007 Cameră decizională Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 11.04.2007) şi, ca urmare, s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament.
|
|
|
|
|
48.
|
Pl-x 151/2007
|
Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.39/2005 privind cinematografia (PL-x 151/2007) - lege ordinară - Adoptat de Senat 14.03.2007 Raport - Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit 11.04.2007 Cameră decizională
|
|
|
|
|
49.
|
Pl-x 112/2007
|
Proiectul de Lege privind declararea zonei de amplasare a monumentelor istorice din nordul Olteniei ca obiectiv de interes naţional (PL-x 112/2007) - lege ordinară - Adoptat de Senat 27.02.2007 Raport - Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit 11.04.2007 Cameră decizională
|
|
|
|
|
50.
|
Pl-x 95/2007
|
Propunerea legislativă privind aprobarea unor măsuri financiare pentru un operator economic de sub autoritatea Consiliului Local Topliţa (Pl-x 95/2007) - lege ordinară - Respinsă de Senat 22.02.2007 Raport comun - Comisia economică şi Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit 20.04.2007 Cameră decizională
|
|
|
|
|
51.
|
Pl-x 618/2004
|
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.166/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr.146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret (PL 618/2004) - lege ordinară (Plenul Senatului) şi lege organică (Plenul Camerei Deputaţilor) - distribuit 8.02.2005. Raportul Comisiei de mediere a fost aprobat de Senat la data de 10.02.2005 (lege organică) Amânată dezbaterea
|
|
|
|
|
52.
|
Pl-x 365/1999
|
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 16/1999 privind scutirea de la plata taxei de reclamă şi publicitate, precum şi a majorărilor de întârziere aferente (PL 365/1999) - lege ordinară . Senatul a aprobat la data de 06.12.2001 Raportul Comisiei de mediere cuprinzând propunerea de respingere a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.16/1999. Amânată dezbaterea
|
|
|
|