Vezi calendarul
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > e-Caseta > Ordinea de zi Versiunea pentru printare
Ordinea de zi pentru şedinţa Camerei Deputaţilor din 14 - 15 aprilie 2008

Aprobată: 14.04.2008
Poziţia Număr
înregistrare
Descrierea punctului de pe ordinea de zi Doc.
1. - Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. -
1. Pl-x 863/2007 Proiectul de Lege privind acordarea unui sprijin financiar pentru creşterea calităţii producţiei obţinute pe pajişti (PL-x 863/2007) - lege ordinară
Cameră decizională

Comisia propune respingerea
2. Pl-x 79/2008 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue şi al zonei economice exclusive ale României (PL-x 79/2008) - lege organică - Adoptat de Senat condiţiile articolului 75 alineatul (2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit 20.03.2008

Procedură de urgenţă
Prioritate legislativă
Cameră decizională
2. Pl-x 864/2007 Proiectul de Lege privind acordarea unui sprijin financiar pentru culturile ecologice (PL-x 864/2007) - lege ordinară
Cameră decizională

Comisia propune respingerea
3. Pl-x 80/2008 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 125/2007 pentru modificarea art.13 din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 (PL-x 80/2008) - lege organică - Adoptat de Senat condiţiile articolului 75 alineatul (2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit 20.03.2008

Procedură de urgenţă
Prioritate legislativă
Cameră decizională
3. Pl-x 882/2007 Propunerea legislativă pentru completarea art.18 din Legea nr.325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică (Pl-x 882/2007) - lege organică
Cameră decizională

Comisia propune respingerea
4. Pl-x 17/2008 Proiectul de Lege privind prevenirea şi combaterea traficului ilicit de substanţe şi/sau metode interzise (PL-x 17/2008) - lege organică - Adoptat de Senat - 17.12.2007
Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit 20.03.2008

Prioritate legislativă
Cameră decizională
4. Pl-x 898/2007 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.31/1990, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.126 din 17/11/1990, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.1066 din 17/11/2004, privind Societăţile Comerciale (Pl-x 898/2007) - lege organică
Cameră decizională

Comisia propune respingerea
5. Pl-x 798/2007 Proiectul de Lege privind unele măsuri în vederea asigurării terenurilor necesare lucrărilor miniere pentru exploatarea zăcămintelor de lignit (PL-x 798/2007) - lege organică - Adoptat de Senat - 12.11.2007
Raport comun- Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie(Adoptare) - distribuit 20.03.2008

Prioritate legislativă
Procedură de urgenţă
Cameră decizională
5. Pl-x 875/2007 Propunerea legislativă privind votul electronic (Pl-x 875/2007) - lege organică
Cameră decizională

Comisia propune respingerea
6. Pl-x 95/2008 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată (PL-x 95/2008) - lege organică - Adoptat de Senat - 25.02.2008
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit 20.03.2008

Prioritate legislativă
Cameră decizională
6. Pl-x 369/2007 Propunerea legislativă pentru partajarea patrimoniului comun al cultelor ortodox şi greco-catolic (Pl-x 369/2007) - lege organică
Cameră decizională

Comisia propune respingerea
7. Pl-x 45/2008 Propunerea legislativă privind completarea şi modificarea Legii audiovizualului nr.504 din 2002 (Pl-x 45/2008) - lege organică
Raport - Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit 8.04.2008
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 18.02.2008; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 16.04.2008,
potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
7. Pl-x 19/2008 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor (Pl-x 19/2008) - lege organică
Cameră decizională

Comisia propune respingerea
8. Pl-x 52/2008 Propunerea legislativă privind înfiinţarea satului Păcăleşti, în comuna Drăgăneşti, judeţul Bihor (Pl-x 52/2008) - lege organică
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit 20.03.2008
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 20.02.2008; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final
18.04.2008 potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
9. Pl-x 57/2008 Propunerea legislativă pentru completarea articolului 174 din Legea nr.84/1995 privind învăţământul (Pl-x 57/2008) - lege organică
Raport - Comisia pentru învăţământ (Adoptare) - distribuit 10.04.2008
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 25.02.2008; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final
23.04.2008 , potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
10. Pl-x 106/2008 Proiectul de Lege pentru ratificarea Memorandumului de Înţelegere între Guvernul României şi Guvernul Regatului Suediei privind cooperarea în domeniul apărării, semnat la Bucureşti la 9 noiembrie 2007 şi la Stockholm la 20 noiembrie 2007 (PL-x 106/2008) - lege ordinară
Raport - Comisia pentru apărare (Adoptare) - distribuit 10.04.2008
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 5.03.2008; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final
2.05.2008, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
11. Pl-x 115/2008 Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare privind cooperarea în misiuni de poliţie aeriană, semnat la Sibiu la 14 noiembrie 2007 (PL-x 115/2008) - lege ordinară
Raport - Comisia pentru apărare (Adoptare) - distribuit 10.04.2008
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent -12.03.2008; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final
9.05.2008, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
12. Pl-x 58/2008 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.140/2007 pentru modificarea anexelor nr. 1 şi 2 la Legea nr. 495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate (PL-x 58/2008) - lege ordinară - Adoptat de Senat -20.02.2008
Raport - Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit 19.03.2008

Procedură de urgenţă
Cameră decizională
13. Pl-x 903/2007 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2007 pentru completarea titlului VII din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente (PL-x 903/2007) - lege organică - Adoptat de Senat - 12.12.2007
Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit 19.03.2008

Procedură de urgenţă
Cameră decizională
14. Pl-x 21/2008 Propunerea legislativă privind înfiinţarea comunei Ocna de Jos, judeţul Harghita, prin reorganizarea comunei Praid (Pl-x 21/2008) - lege organică
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit 6.03.2008 şi Raport suplimentar (Adoptare) - distribuit 17.03.2008
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 06.02.2008; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final
21.03.2008 , potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi adoptată (vot final din 11.03.2008) şi ca urmare plenul a hotărât retrimiterea la comisie.
Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituţie şi ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
15. Pl-x 20/2008 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 132 pe 1999 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 68 din 27 ianuarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 20/2008) - lege organică
Comisia pentru muncă

Termenul de depunere a raportului - 10.03.2008
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent -06.02.2008; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final
21.03.2008
, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituţie şi ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
16. Pl-x 25/2008 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995 (Pl-x 25/2008) - lege organică
Comisia pentru învăţământ

Termenul de depunere a raportului - 25.02.2008, prelungit până la 12.03.2008 (B.P. 27.02.2008)
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent -11.02.2008; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final
9.04.2008 , potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei
Deputaţilor
Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituţie şi ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
17. Pl-x 664/2007 Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică (PL-x 664/2007) - lege organică - Adoptat de Senat - 01.10.2007
Raport - Comisia pentru buget (Adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea OUG) - distribuit 3.12.2007 şi Raport suplimentar-înlocuitor (Adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea OUG) - distribuit 19.03.2008

Procedură de urgenţă
Cameră decizională

Supus dezbaterii şi votului final în sesiunea septembrie - decembrie 2007, Proiectul de lege pentru aprobarea OUG nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptare (şedinţa de vot final din 4.12.2007), astfel că potrivit art.105 alin.(2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor se rediscută în sesiunea februarie - iunie 2008
În şedinţa Camerei Deputaţilor din 12.02.2008 proiectul de lege a fost retrimis la comisie şi ca urmare comisia a elaborat un raport de adoptare a proiectului de lege cu amendamente.
18. Pl-x 171/2007 eexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 134/2006 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (PL-x 171/2007/17.03.2008) - lege organică
Raport - Comisia pentru tehnologia informaţiei (Adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea OUG)) - distribuit 19.03.2008
Prima Cameră sesizată
19. Pl-x 29/2008
Pl-x 30/2008
- Propunerea legislativă pentru modificarea literei i) a alineatului (2) al articolului 116 din Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale (Pl-x 29/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 06.02.2008
Cameră decizională

- Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(2) al art. 116 din Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 30/2008) - lege organică - Respinsă de Senat -06.02.2008
Raport comun pentru ambele iniţiative - Comisia pentru muncă (Adoptarea Pl-x 29/2008 şi Respingerea Pl-x 30/2008) - distribuit 19.03.2008
Cameră decizională
20. Pl-x 835/2007 Propunerea legislativă privind regimul juridic al falezelor şi plajelor Mării Negre (Pl-x 835/2007) - lege organică - Respinsă de Senat - 27.11.2007
Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit 20.03.2008
Cameră decizională
21. Pl-x 429/2007 Propunerea legislativă pentru completarea art.4 din Legea nr.85/2003 (Pl-x 429/2007) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 30.05.2007
Raport - Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit 8.04.2008
Cameră decizională
22. Pl-x 723/2006 Reluarea reexaminării la cererea Preşedintelui României a Legii privind aprobarea unor măsuri financiare pentru IMM-urile din industria berii (Pl-x 723/2006) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 2.10.2006
Solicitarea reluării dezbaterilor şi a votului final privind reexaminarea Legii şi Punctul de vedere al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi (distribuite).

Dezbaterile privind reexaminarea Legii au avut loc în şedinţa Camerei Deputaţilor din 12.06.2007, în cadrul cărora au fost respinse atât articolele, cât şi titlul legii, precum şi o solicitare de retrimitere la comisie.
Supusă votului final, propunerea de adoptare - potrivit art.104 alin.(3) din Regulament - legea a fost respinsă cu 51 voturi pentru adoptare, 124 voturi contra şi 51 de abţineri.
Cameră decizională
23. Pl-x 842/2007 Propunerea legislativă privind acordarea unor drepturi salariale specifice personalului nedidactic din învăţământ (Pl-x 842/2007) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.11.2007
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 27.02.2008
Cameră decizională
24. Pl-x 831/2007 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri (Pl-x 831/2007) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.11.2007
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 27.02.2008
Cameră decizională
25. Pl-x 806/2007 Propunerea legislativă pentru completarea art.77 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (Pl-x 806/2007) - lege organică - Respinsă de Senat - 12.11.2007
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 27.02.2008
Cameră decizională
26. Pl-x 876/2007 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea alin.(1) din articolul unic din Legea nr.449/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2006 pentru modificarea art.80 alin. (1) şi (2) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (Pl-x 876/2007) - lege organică - Respinsă de Senat - 03.12.2007
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 5.03.2008
Cameră decizională
27. Pl-x 72/2008 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război (Pl-x 72/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 20.02.2008
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 10.04.2008
Cameră decizională
28. Pl-x 561/2007 Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului (PL-x 561/2007) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 10.04.2008
Cameră decizională
29. Pl-x 851/2007 Propunerea legislativă privind reglementarea profesiei de psihoterapeut (Pl-x 851/2007) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.11.2007
Raport comun-Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit 20.03.2008
Cameră decizională
30. Pl-x 745/2007 Propunerea legislativă pentru completarea Titlului XI - Renta viageră agricolă din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente (Pl-x 745/2007) - lege organică - Respinsă de Senat - 31.10.2007
Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit 3.03.2008
Cameră decizională
31. Pl-x 914/2007 Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997 (PL-x 914/2007) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit 9.04.2008
Cameră decizională
32. Pl-x 873/2007 Propunerea legislativă pentru modificarea art.26 din Legea nr.400 din 17 iunie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea şi completarea Legii nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii 169/1997, precum şi modificarea şi completarea Legii nr.18/1991, republicată (Pl-x 873/2007) - lege organică - Respinsă de Senat - 03.12.2007
Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit 5.03.2008
Cameră decizională
33. Pl-x 603/2007 Propunerea legislativă privind înfiinţarea societăţilor comerciale având ca obiect de activitate abatorizarea animalelor şi comercializarea cărnii şi a produselor din carne (Pl-x 603/2007) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 11.09.2007
Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit 15.11.2007 şi Raport înlocuitor (Respingere) - distribuit 19.03.2008
Cameră decizională
34. Pl-x 94/2008 Propunerea legislativă privind etichetarea produselor care conţin organisme modificate genetic (Pl-x 94/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.02.2008
Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit 19.03.2008
Cameră decizională
35. Pl-x 16/2008 Propunerea legislativă privind acordarea de despăgubiri în cazul calamităţilor produse de seceta excesivă în agricultură în anul 2007 (Pl-x 16/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 17.12.2007
Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit 17.03.2008
Cameră decizională
36. Pl-x 50/2008 Propunerea legislativă privind reînfiinţarea Liceului Militar de Marină "Alexandru Ioan Cuza" (Pl-x 50/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat -13.02.2008
Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit 17.03.2008
Cameră decizională
37. Pl-x 913/2007 Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi liberă circulaţie a acestor date (PL-x 913/2007) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României
Raport comun - Comisia pentru tehnologia informaţiei şi Comisia pentru drepturile omului (Respingere) - distribuit 19.03.2008
Cameră decizională
38. Pl-x 31/2008 Propunerea legislativă pentru modificarea art. 116, alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (Pl-x 31/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat -06.02.2008
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit 19.03.2008
Cameră decizională
39. Pl-x 848/2007 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.2 din Legea 403/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr.32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor (Pl-x 848/2007) - lege organică - Respinsă de Senat - 27.11.2007
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit 4.03.2008
Cameră decizională
40. Pl-x 827/2007 Propunerea legislativă pentru completarea art.15 din Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţie de locuinţe (Pl-x 827/2007) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 28.11.2007
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit 4.03.2008
Cameră decizională
41. Pl-x 839/2007 Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(3) al articolului 33 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale (Pl-x 839/2007) - lege organică - Respinsă de Senat - 27.11.2007
Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit 19.03.2008
Cameră decizională
42. Pl-x 32/2008 Propunerea legislativă privind constituirea Rezervaţiei arheologică şi naturale Grădiştea Muncelului-Cioclovina - Capalna (Pl-x 32/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat -06.02.2008
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit 20.03.2008
Cameră decizională
43. Pl-x 97/2008 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art. 6 2 din Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (PL-x 97/2008) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 27.02.2008
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit 20.03.2008
Cameră decizională
44. Pl-x 772/2007 Propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 772/2007) - lege organică - Respinsă de Senat - 05.11.2007
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 11.02.2008 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit 11.03.2008
Cameră decizională
45. Pl-x 77/2008 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (Pl-x 77/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 20.02.2008
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 11.03.2008
Cameră decizională
46. Pl-x 43/2008 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice (Pl-x 43/2008) - lege organică - Respinsă de Senat -11.02.2008
Raport - Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit 12.03.2008
Cameră decizională
47. Pl-x 68/2008 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor (Pl-x 68/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 18.02.2008
Raport - Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit 10.04.2008
Cameră decizională
48. Pl-x 67/2008 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.26/1990 privind registrul comerţului (Pl-x 67/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 18.02.2008
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 20.03.2008
Cameră decizională
49. Pl-x 75/2008 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr.36/1995 (Pl-x 75/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 20.02.2008
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 20.03.2008
Cameră decizională
50. Pl-x 667/2007 Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 667/2007) - lege organică - Respinsă de Senat - 01.10.2007
Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit 18.02.2008 şi Raport comun suplimentar (menţine propunerea de respingere) - distribuit 20.03.2008
Cameră decizională

Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptare, (vot final din 26.02.2008) şi ca urmare plenul a retrimis-o comisiei, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament. Comisia menţine propunerea de respingere, nefăcând aplicarea art.97 alin.(4) din Regulament.
51. Pl-x 812/2007 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 812/2007) - lege organică - Respinsă de Senat - 14.11.2007
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 19.02.2008
Cameră decizională

Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 26.02.2008) şi ca urmare s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament.
52. Pl-x 807/2007 Propunerea legislativă pentru completarea art.126 din Legea 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (Pl-x 807/2007) - lege organică - Respinsă de Senat - 12.11.2007
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 19.02.2008
Cameră decizională

Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 26.02.2008) şi ca urmare s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament.
53. Pl-x 808/2007 Propunerea legislativă privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale lucrătorilor din industria minieră (Pl-x 808/2007) - lege organică - Respinsă de Senat - 12.11.2007
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 19.02.2008
Cameră decizională

Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 26.02.2008) şi ca urmare s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament.
54. Pl-x 836/2007 Propunerea legislativă pentru accesul funcţionarilor publici la funcţia de consilier local sau consilier judeţean (Pl-x 836/2007) - lege organică - Respinsă de Senat - 27.11.2007
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit 19.02.2008
Cameră decizională

Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 26.02.2008) şi ca urmare s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament.
55. Pl-x 859/2007 Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii (PL-x 859/2007) - lege organică - Adoptat de Senat - 27.11.2007
Raport - Comisia pentru muncă (Adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea OUG) - distribuit 19.02.2008

Procedură de urgenţă
Cameră decizională

Retrasă de pe ordinea de zi - amânată dezbaterea (Plen 25.02.2008), în temeiul prevederilor art.140 alin.(3) din Regulament
56. Pl-x 344/2006 Proiectul de Lege pentru completarea art.140 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (PL-x 344/2006) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 13.04.2006.
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit 13.06.2006 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit 7.12.2006
Cameră decizională
Amânată dezbaterea
57. Pl-x 164/2007 Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.101/2006 privind reorganizarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului prin comasarea prin absorbţie cu Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (PL-x 164/2007) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 19.03.2007
Raport -Comisia economică (Respingerea OUG) - distribuit 13.06.2007

Procedură de urgenţă
Cameră decizională

Retrasă de pe ordinea de zi a şedinţei din 28 iunie 2007 (amânată dezbaterea) în temeiul prevederilor art.140 alin.(3) din Regulament
58. Pl-x 618/2004 Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.166/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr.146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret (PL 618/2004) - distribuit 8.02.2005.
Proiectul a fost adoptat de Senat ca lege ordinară, iar Camera Deputaţilor l-a adoptat lege organică. Comisia de mediere a propus spre adoptare textul Camerei Deputaţilor. La data de 10.02.2005 Senatul a aprobat textul propus de Comisia de mediere.
Amânată dezbaterea
59. Pl-x 365/1999 Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 16/1999 privind scutirea de la plata taxei de reclamă şi publicitate, precum şi a majorărilor de întârziere aferente (PL 365/1999) - lege ordinară.
Senatul a aprobat la data de 06.12.2001 Raportul Comisiei de mediere cuprinzând propunerea de respingere a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.16/1999.
Amânată dezbaterea

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 24 septembrie 2026, 1:19