| Poziţia |
Număr înregistrare |
Descrierea punctului de pe ordinea de zi |
Doc. |
|
1.
|
-
|
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
|
-
|
|
|
|
2.
|
-
|
Sesiunea solemnă a Camerei Deputaţilor consacrată Comemorării Holocaustului. Marţi, 7 octombrie 2008, ora 12,00.
|
-
|
|
|
|
3.
|
-
|
Alocuţiunea domnului Miloslav Vlček, preşedintele Camerei Deputaţilor din Republica Cehă. Marţi, 7 octombrie 2008, ora 12,30.
|
-
|
|
|
|
4.
|
-
|
Modificări în componenţa nominală a unor comisii permanente.
|
-
|
|
|
|
5.
|
-
|
Raportul Comisiei parlamentare de anchetă privind verificarea unor aspecte referitoare la activitatea unor membri din conducerea Curţii de Conturi.
|
-
|
|
|
I. INIŢIATIVE LEGISLATIVE ÎNSCRISE PE ORDINEA DE ZI LA CEREREA BIROULUI PERMANENT ŞI COMITETULUI LIDERILOR GRUPURILOR PARLAMENTARE
|
|
6.
|
Pl-x 736/2007
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2007 pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr.101/2006 (PL-x 736/2007) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 31.10.2007 Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru administraţie publică Termenul de depunere a raportului - 3.03.2008 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
7.
|
Pl-x 488/2008
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.63/2008 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte, precum şi pentru aprobarea plăţii cotizaţiei anuale de participare a Consiliului Superior al Magistraturii la Reţeaua Europeană a Consiliilor Judiciare (RECJ) şi pentru îndeplinirea obligaţiilor care decurg din calitatea de membru a Institutului Naţional al Magistraturii la Reţeaua Europeană de Formare Judiciară (EJTN) (PL-x 488/2008) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 25.06.2008 Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit 26.09.2008 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
8.
|
Pl-x 765/2007
|
Proiectul de Lege privind asigurarea obligatorie a locuinţelor (PL-x 765/2007) - lege organică - Adoptat de Senat - 05.11.2007 Raport - Comisia economică (Adoptare) - distribuit 16.09.2008 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial- Adoptare) - distribuit 26.09.2008 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
9.
|
Pl-x 226/2008
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.22/2008 privind stabilirea condiţiilor în care România urmează să participe la lichidarea datoriei Liberiei la Fondul Monetar Internaţional (PL-x 226/2008) - lege ordinară - Adoptat de Senat -15.04.2008 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit 30.09.2008 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
10.
|
Pl-x 368/2008
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.28 /2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale (PL-x 368/2008) - lege organică - Adoptat de Senat - 03.06.2008 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit 30.09.2008 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
11.
|
Pl-x 537/2008
|
Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.54/2008 privind autorizarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative de a încheia angajamente legale pentru unele acţiuni prioritare (PL-x 537/2008) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 8.09.2008 Raport - Comisia pentru buget (Adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea OUG) - distribuit 30.09.2008 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
II. PROCEDURĂ DE URGENŢĂ
|
|
12.
|
Pl-x 437/2008
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2008 pentru modificarea Legii locuinţei nr.114/1996 şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2007 privind asigurarea fondului de locuinţe sociale destinate chiriaşilor evacuaţi sau care urmează a fi evacuaţi din locuinţele retrocedate foştilor proprietari (PL-x 437/2008) - lege organică - Adoptat de Senat - 18.06.2008 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia juridică (Adoptare) - distribuit 29.09.2008 Prioritate legislativă Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
13.
|
Pl-x 178/2008
|
Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.7/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr. 328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia (PL-x 178/2008) - lege ordinară - Adoptat de Senat -8.04.2008 Raport - Comisia pentru cultură (Adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea OUG) - distribuit 6.10.2008 Prioritate legislativă Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
III. PRIMĂ CAMERĂ SESIZATĂ
|
|
14.
|
Pl-x 832/2007
|
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind transmiterea cu titlu gratuit a unui pachet de 1.369.125 acţiuni deţinute de stat la Compania" Administraţia Porturilor Maritime " -S.A. Constanţa, reprezentând 20% din capitalul social, către Consiliul local al municipiului Constanţa (PL-x 832/2007/24.09.2008) - lege ordinară - Reexaminată şi adoptată de Senat -10.09.2008 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptarea Legii) - distribuit 30.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
15.
|
Pl-x 891/2007
|
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 (PL-x 891/2007/10.09.2008)- lege organică - Reexaminată şi adoptată de Senat -8.09.2008 Raport - Comisia juridică (Adoptarea Legii, cu amendamente) - distribuit 25.09.2008 şi Raport suplimentar (Adoptarea Legii, cu amendamente) - distribuit 2.10.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
16.
|
Pl-x 96/2008
|
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.407/2006 (PL-x 96/2008/24.09.2008) - lege organică - Reexaminată de Senat (admis cererea şi respins legea) -16.09.2008 Raport - Comisia juridică Cameră decizională
|
|
|
|
|
17.
|
Pl-x 887/2007
|
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 112/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrative privat şi a Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative (PL-x 887/2007/17.06.2008)- Reexaminată şi adoptată de Senat - 4.06.2008 - lege organică Raport - Comisia pentru muncă (Adoptarea legii) - distribuit 3.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
18.
|
Pl-x 824/2006
|
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi (PL-x 824//2006/8.04.2008) - Reexaminată şi adoptată de Senat - 19.03.2008 - lege organică Raport- Comisia juridică (Adoptarea Legii, cu amendamente) - distribuit 24.04.2008 şi Raport suplimentar (referitor la reexaminarea textelor la pct.21-25 din raportul iniţial) - distribuit -16.09.2008 Cameră decizională Repusă pe ordinea de zi la cererea Comisiei juridice pentru reexaminarea textelor de la poz.21-25 din raport, în urma căreia au depus raportul suplimentar.
|
|
|
|
|
19.
|
Pl-x 911/2007
|
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii (PL-x 911/2007/17.06.2008) - Reexaminată şi adoptată de Senat - 20.05.2008 - lege ordinară Raport- Comisia juridică (Adoptarea Legii) - distribuit - 16.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
20.
|
Pl-x 762/2007
|
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul protecţiei sociale (PL-x 762/2007/17.06.2008) - Reexaminată şi adoptată de Senat -4.06.2008 - lege organică Raport - Comisia pentru muncă (Adoptarea Legii, cu amendamente) - distribuit 23.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
21.
|
Pl-x 709/2007
|
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea Legii tinerilor nr. 350/2006 (PL-x 709/2007/3.03.2008) - Reexaminată de Senat şi respinsă cererea Preşedintelui României - 27.02.2008 - lege ordinară Raport - Comisia pentru învăţământ (Adoptarea Legii) - distribuit 24.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
22.
|
Pl-x 841/2007
|
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea alin.(1) al art.134 din Legea nr. 53/2003-Codul muncii (PL-x 841/2007/17.06.2008)- Reexaminată şi adoptată de Senat - 4.06.2008 - lege organică Raport - Comisia pentru muncă (Adoptarea Legii, cu amendamente) - distribuit 24.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
23.
|
Pl-x 669/2006
|
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru completarea art.5 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului (PL-x 669/2006/5.05.2008) - lege organică - Reexaminată şi respinsă de Senat - 21.04.2008 Raport - Comisia juridică (Adoptarea Legii) - distribuit 25.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
24.
|
Pl-x 45/2008
|
Reexaminarea Legii privind completarea art.28 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.857/2008 (Pl-x 45/2008/3.09.2008) - lege organică Raport - Comisia juridică (Respingerea Legii) - distribuit 25.09.2008 Prima Cameră sesizată
|
|
|
|
IV. REEXAMINĂRI
|
|
25.
|
Pl-x 243/2008
|
Propunerea legislativă privind înfiinţarea comunei Tîrgşoru Nou, judeţul Prahova, prin reorganizarea comunei Ariceştii Rahtivani (Pl-x 243/2008) - lege organică Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit 16.09.2008 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 5.05.2008; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 25.09.2008, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituţie şi ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
26.
|
Pl-x 245/2008
|
Propunerea legislativă de modificare a Legii nr.47(r1) din 1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale (Pl-x 245/2008) - lege organică Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 16.09.2008 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 5.05.2008; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 25.09.2008, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituţie şi ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
27.
|
Pl-x 246/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică (Pl-x 246/2008) - lege organică Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit 16.09.2008 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 5.05.2008; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 25.09.2008, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituţie şi ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
28.
|
Pl-x 287/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 215(r1)/2001 a administraţiei publice locale (Pl-x 287/2008) - lege organică Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit 16.09.2008 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 12.05.2008; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 02.10.2008, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
29.
|
Pl-x 348/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali (Pl-x 348/2008) - lege organică Raport comun - Comisia pentru administraţie şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit 22.09.2008 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 17.06.2008; data la care seîmplineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 03.10.2008, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
30.
|
Pl-x 349/2008
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale (Pl-x 349/2008) - lege organică Raport comun - Comisia pentru administraţie şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit 22.09.2008 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent -17.06.2008; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 03.10.2008, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
31.
|
Pl-x 351/2008
|
Proiectul de Lege pentru ratificarea Protocolului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Cehe, semnat la Praga la 22 ianuarie 2008, privind amendamentele la Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Cehe pentru promovarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Bucureşti la 8 noiembrie 1993 (PL-x 351/2008) - lege ordinară Raport - Comisia economică (Adoptare) - distribuit 11.09.2008 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 17.06.2008; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 03.10.2008, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
32.
|
Pl-x 352/2008
|
Proiectul de Lege pentru ratificarea Protocolului Adiţional între Guvernul României şi Guvernul Regatului Maroc, semnat la Rabat la 26 ianuarie 2008, la Acordul între Guvernul României şi Guvernul Regatului Maroc privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Rabat la 28 ianuarie 1994 (PL-x 352/2008) - lege ordinară Raport - Comisia economică (Adoptare) - distribuit 11.09.2008 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 17.06.2008; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 03.10.2008 , potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
33.
|
Pl-x 354/2008
|
Proiectul de Lege pentru ratificarea Convenţiei între România şi Republica Tadjikistan pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la Duşanbe la 6 decembrie 2007 (PL-x 354/2008) - lege ordinară Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit 11.09.2008 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 17.06.2008; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 03.10.2008, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
34.
|
Pl-x 431/2008
|
Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Turcia privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Bucureşti la 3 martie 2008 (PL-x 431/2008) - lege ordinară Raport - Comisia economică (Adoptare) - distribuit 11.09.2008 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent -23.06.2008; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 09.10.2008, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
35.
|
Pl-x 434/2008
|
Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Regatului Norvegiei privind cooperarea poliţienească, semnat la Oslo la 14 martie 2008 (PL-x 434/2008) - lege ordinară Raport - Comisia pentru apărare (Adoptare) - distribuit 11.09.2008 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent -23.06.2008 ; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 09.10.2008, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
36.
|
Pl-x 477/2008
|
Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Franceze în domeniul protecţiei securităţii civile privind asistenţa şi cooperarea în situaţii de urgenţă, semnat la Paris la 22 aprilie 2008 (PL-x 477/2008) - lege ordinară Raport - Comisia pentru apărare (Adoptare) - distribuit 18.09.2008 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 8.09.2008; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 22 .10.2008 , potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
37.
|
Pl-x 475/2008
|
Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare privind regimul juridic al mormintelor ungare de război din România şi al mormintelor române de război din Republica Ungară, semnat la Bucureşti la 6 martie 2008 (PL-x 475/2008) - lege ordinară Raport - Comisia pentru apărare (Adoptare) - distribuit 18.09.2008 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 8.09.2008; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 22 .10.2008 , potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
38.
|
Pl-x 474/2008
|
Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Consiliul Federal Elveţian privind readmisia persoanelor, semnat la Zürich la 13 iunie 2008 (PL-x 474/2008) - lege ordinară Raport - Comisia pentru apărare (Adoptare) - distribuit 18.09.2008 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 8.09.2008; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 22 .10.2008 , potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
39.
|
Pl-x 483/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.45 din legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare (Pl-x 483/2008) - lege organică Raport - Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit 18.09.2008 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 8.09.2008; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 22 .10.2008 , potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
40.
|
Pl-x 476/2008
|
Proiectul de Lege privind asocierea Guvernului României la Centrul European pentru Politici Sociale şi Cercetare (CEPSC) (PL-x 476/2008) - lege ordinară Raport - Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit 23.09.2008 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 8.09.2008; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 22 .10.2008 , potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
41.
|
Pl-x 471/2008
|
Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(2) al art.2 din Legea nr.56/2005 privind aprobarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii pentru Proiectul privind infrastructura municipală în domeniul alimentării cu apă, etapa a II-a, semnat la Bucureşti la 15 martie 2004 şi la Luxemburg la 19 martie 2004 (PL-x 471/2008) - lege ordinară Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit 30.09.2008 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 8.09.2008; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 22 .10.2008 , potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
42.
|
Pl-x 472/2008
|
Proiectul de Lege pentru ratificarea celui de-al doilea amendament, semnat la Bucureşti, la 2 iulie 2007, la Acordul de Garanţie dintre România şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, pentru finanţarea Proiectului de modernizare şi introducere a taxării pe autostrada Bucureşti-Piteşti, semnat la Bucureşti la 5 august 1996 (PL-x 472/2008) - lege ordinară Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit 30.09.2008 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 8.09.2008; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 22 .10.2008 , potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
43.
|
Pl-x 534/2008
|
Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernului României şi Guvernul Republicii Turcia privind cooperarea în domeniul prevenirii, limitării şi înlăturării efectelor dezastrelor, semnat la Bucureşti la 25 octombrie 2007 (PL-x 534/2008) - lege ordinară Raport - Comisia pentru apărare (Adoptare) - distribuit 24.09.2008 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 10.09.2008; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 24.10.2008 , potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
V. ALTE INIŢIATIVE LEGISLATIVE CU PROPUNERE DE ADOPTARE
|
|
44.
|
Pl-x 179/2008
|
Proiectul de Lege pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie (PL-x 179/2008) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 8.04.2008 Raport - Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit 24.06.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
45.
|
Pl-x 844/2007
|
Propunerea legislativă privind Statutul Controlorului Civil de Trafic Aerian din România (Pl-x 844/2007) - lege organică - Respinsă de Senat - 27.11.2007 Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit - 3.10.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
46.
|
Pl-x 496/2008
|
Propunerea legislativă privind unităţile zootehnice construite înainte de 1 ianuarie 2007 (Pl-x 496/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 30.06.2008 Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit 25.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
47.
|
Pl-x 262/2008
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.14/2008 privind creşterile salariale care se vor acorda în anul 2008 controlorilor financiari din cadrul Curţii de Conturi, salarizaţi potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curţii de Conturi (PL-x 262/2008) - lege ordinară - Adoptat de Senat -22.04.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit 28.08.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
48.
|
Pl-x 214/2008
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.1/2008 pentru prorogarea unor termene prevăzute în Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004 (PL-x 214/2008) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 9.04.2008 Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit 8.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
49.
|
Pl-x 258/2008
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.13/2008 privind creşterile salariale aplicabile judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei pentru anul 2008 (PL-x 258/2008) - lege ordinară - Adoptat de Senat -22.04.2008 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit 12.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
50.
|
Pl-x 257/2007
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.23/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar (PL-x 257/2007) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 11.04.2007 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Adoptare) - distribuit 8.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
51.
|
Pl-x 261/2008
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.9/2008 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, şi pentru acordarea unor creşteri salariale pentru funcţionarii publici în anul 2008 (PL-x 261/2008) - lege ordinară - Adoptat de Senat -22.04.2008 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit 22.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
52.
|
Pl-x 778/2007
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.47/2007 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale (PL-x 778/2007) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 7.11.2007 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit 7.02.2008 şi Raport înlocuitor (Adoptare) - distribuit 8.04.2008 Cameră decizională Supus dezbaterii şi votului final în sesiunea februarie - iunie 2008, Proiectul de lege pentru aprobarea OG nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptare (şedinţa de vot final din 12.02.2008) şi, ca urmare, potrivit art.105 alin.(2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor urmează să fie rediscutat în următoarea sesiune (septembrie - decembrie 2008)
|
|
|
|
|
53.
|
Pl-x 524/2008
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea art.29 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.1/1991 şi ale Legii nr.169/1997 (PL-x 524/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 30.06.2008 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură Cameră decizională
|
|
|
|
|
54.
|
Pl-x 233/2008
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.6/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr.457/2004 privind publicitatea şi sponsorizarea pentru produsele din tutun (PL-x 233/2008) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 15.04.2008 Raport - Comisia pentru cultură (Adoptare) - distribuit 30.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
55.
|
Pl-x 403/2008
|
Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război (PL-x 403/2008) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 19.05.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit 3.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
56.
|
Pl-x 160/2008
|
Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, republicată (PL-x 160/2008) - lege organică - Adoptat de Senat - 19.03.2008 Raport-Comisia juridică (Adoptare) - distribuit 24.04.2008 şi Raport suplimentar (Adoptare) - distribuit 23.06.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
57.
|
Pl-x 776/2007
|
Proiectul de Lege pentru abrogarea alin.(2) al art.5 din Legea nr.118/2002 pentru instituirea indemnizaţiei de merit (PL-x 776/2007) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 07.11.2007 Raport - Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit 19.12.2007 şi Raport suplimentar (Adoptare) - distribuit 23.06.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
58.
|
Pl-x 86/2008
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2003 privind alocaţia familială complementară şi alocaţia de susţinere pentru familia monoparentală (PL-x 86/2008) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 27.02.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit 23.06.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
59.
|
Pl-x 184/2008
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată (PL-x 184/2008) - lege ordinară - Adoptat de Senat -8.04.2008 Raport - Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit 17.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
60.
|
Pl-x 711/2007
|
Proiectul de Lege privind înfiinţarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Tehnice din România, prin reorganizarea Asociaţiei "Academia de Ştiinţe Tehnice din România", care îşi încetează activitatea (PL-x 711/2007) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 17.10.2007 Raport - Comisia pentru învăţământ (Adoptare) - distribuit 17.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
61.
|
Pl-x 159/2008
|
Proiectul de Lege privind modificarea art.36 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr.169/1997 (PL-x 159/2008) - lege organică - Adoptat de Senat - 19.03.2008 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit 16.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
62.
|
Pl-x 304/2008
|
Proiectul de Lege privind declararea comunei Prundu Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud, localitate-martir (PL-x 304/2008) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 6.05.2008 Raport - Comisia pentru administraţie publică(Adoptare) - distribuit 16.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
63.
|
Pl-x 383/2008
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.1 din Legea nr.137/2000 privind regimul juridic al terenului aferent Palatului Parlamentului României (PL-x 383/2008) - lege organică - Adoptat de Senat - 19.05.2008 Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit 16.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
64.
|
Pl-x 406/2008
|
Proiectul de Lege privind declararea comunei Moisei, judeţul Maramureş, comună - martir (PL-x 406/2008) - lege ordinară - Adoptat de Senat -19.05.2008 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit 22.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
65.
|
Pl-x 400/2008
|
Proiectul de Lege privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 (PL-x 400/2008) - lege organică - Adoptat de Senat - 12.05.2008 Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit 22.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
66.
|
Pl-x 303/2008
|
Proiectul de Lege pentru abrogarea art.III alin.(1) lit.e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.163/2001 privind reglementarea unor măsuri financiare (PL-x 303/2008) - lege ordinară - Adoptat de Senat -6.05.2008 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit 23.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
67.
|
Pl-x 165/2008
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.42 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată (PL-x 165/2008) - lege organică - Adoptat de Senat - 19.03.2008 Raport -Comisia juridică (Adoptare) - distribuit 23.06.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
68.
|
Pl-x 145/2008
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2003 privind unele măsuri de restructurare financiară a creanţelor deţinute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare asupra unor societăţi comerciale de pe platformele industriale Arad şi Harghita (PL-x 145/2008) - lege ordinară - Respins de Senat - 12.03.2008 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru sănătate (Adoptare) - distribuit 30.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
69.
|
Pl-x 415/2008
|
Propunerea legislativă privind completarea Ordonanţei Guvernului nr.94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare (Pl-x 415/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 13.05.2008 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit 23.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
70.
|
Pl-x 188/2008
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.237 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată (Pl-x 188/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 8.04.2008 Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit 16.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
71.
|
Pl-x 210/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.2 1 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997 (Pl-x 210/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 9.04.2008 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia juridică (Adoptare) - distribuit 18.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
72.
|
Pl-x 221/2008
|
Propunerea legislativă pentru instituirea Programului de stimulare a înnoirii Parcului naţional de tractoare şi maşini agricole (Pl-x 221/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 9.04.2008 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit 22.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
73.
|
Pl-x 76/2008
|
Propunerea legislativă privind unele măsuri pentru popularizarea drepturilor cetăţenilor Uniunii Europene (Pl-x 76/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 20.02.2008 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit 22.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
VI. ALTE INIŢIATIVE LEGISLATIVE CU PROPUNERE DE RESPINGERE
|
|
74.
|
Pl-x 209/2008
|
Proiectul de Lege privind declararea terenurilor şi clădirilor dezafectate, aparţinând Ministerului Apărării, ca fiind de utilitate publică, precum şi amenajarea acestora ca clădiri de utilitate publică şi spaţii verzi (PL-x 209/2008) - lege organică - Adoptat de Senat condiţiile articolului 75 alineatul (2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru apărare şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit 30.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
75.
|
Pl-x 166/2008
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.114/1996, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.254 din 21/10/1996, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.393 din 31.12.1997, privind Legea Locuinţei (PL-x 166/2008) - lege organică - Adoptat de Senat condiţiile articolului 75 alineatul (2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit 30.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
76.
|
Pl-x 837/2007
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.3 alin.(1) din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată (Pl-x 837/2007) - lege organică - Respinsă de Senat - 27.11.2007 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 27.02.2008 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit 23.06.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
77.
|
Pl-x 586/2007
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (Pl-x 586/2007) - lege organică - Respinsă de Senat - 10.09.2007 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 23.06.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
78.
|
Pl-x 846/2007
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr.148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 846/2007) - lege organică - Respinsă de Senat - 27.11.2007 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 27.02.2008 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit 23.06.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
79.
|
Pl-x 332/2008
|
Propunerea legislativă privind completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului (Pl-x 332/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 6.05.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 3.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
80.
|
Pl-x 328/2008
|
Propunerea legislativă privind sprijinul financiar ce se acordă mamelor, de la data pensionării (Pl-x 328/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 6.05.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 3.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
81.
|
Pl-x 847/2007
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului (Pl-x 847/2007) - lege organică - Respinsă de Senat - 27.11.2007 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 27.02.2008 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit 23.06.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
82.
|
Pl-x 101/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art. I al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (Pl-x 101/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 25.02.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 23.06.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
83.
|
Pl-x 89/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 89/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 25.02.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 23.06.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
84.
|
Pl-x 93/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi populaţiei pentru plata energiei termice (Pl-x 93/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.02.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 23.06.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
85.
|
Pl-x 181/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.1 din Legea nr.7/2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului (Pl-x 181/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 8.04.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 23.06.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
86.
|
Pl-x 174/2008
Pl-x 162/2008
|
- Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.24 din Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea persoanelor cu handicap (Pl-x 174/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 19.03.2008 Cameră decizională - Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea persoanelor cu handicap (Pl-x 162/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 19.03.2008 Cameră decizională Raport comun pentru ambele iniţiative - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 23.06.2008
|
|
|
|
|
87.
|
Pl-x 173/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 416/2001 privind venitul minim garantat (Pl-x 173/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 19.03.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 23.06.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
88.
|
Pl-x 125/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 540/2002 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor (Pl-x 125/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 5.03.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 23.06.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
89.
|
Pl-x 123/2008
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art. 1 lit.c) din Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice (PL-x 123/2008) - lege ordinară - Adoptat de Senat -5.03.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 23.06.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
90.
|
Pl-x 88/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea alin. (1) al art. 3 din Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată (Pl-x 88/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 25.02.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 23.06.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
91.
|
Pl-x 87/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 7/2007 (Pl-x 87/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 25.02.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 23.06.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
92.
|
Pl-x 130/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.71/2004 privind acordarea unor facilităţi familiilor de pensionari (Pl-x 130/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 5.03.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 23.06.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
93.
|
Pl-x 191/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961 (Pl-x 191/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 8.04.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 28.08.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
94.
|
Pl-x 192/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Decretului -Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri (Pl-x 192/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 8.04.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 28.08.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
95.
|
Pl-x 194/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.1 din Legea nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război (Pl-x 194/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 8.04.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 28.08.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
96.
|
Pl-x 237/2008
|
Propunerea legislativă privind transparenţa câştigurilor obţinute de angajaţii plătiţi din bani publici (Pl-x 237/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 15.04.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 28.08.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
97.
|
Pl-x 101/2007
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale (Pl-x 101/2007) - lege organică - Respinsă de Senat - 22.02.2007 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 28.08.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
98.
|
Pl-x 195/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 87 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (Pl-x 195/2008) - lege ordinară - Aviz Consiliul Legislativ şi Proiect Lege Senat; lege organică - Raport comisie - Respinsă de Senat - 8.04.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 28.08.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
99.
|
Pl-x 197/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140/1 aprilie 2000 (Pl-x 197/2008) - lege ordinară - Aviz Consiliul Legislativ şi Proiect Lege Senat; lege organică - Raport comisie - Respinsă de Senat - 8.04.2008 Rapoprt - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 28.08.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
100.
|
Pl-x 196/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 196/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 8.04.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 28.08.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
101.
|
Pl-x 256/2008
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.80, alin.(1) din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (Pl-x 256/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 22.04.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 28.08.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
102.
|
Pl-x 283/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului (Pl-x 283/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 21.04.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 28.08.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
103.
|
Pl-x 193/2008
|
Propunerea legislativă privind nivelul maxim al câştigurilor brute lunare pentru cei plătiţi din bani publici (Pl-x 193/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 8.04.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 28.08.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
104.
|
Pl-x 198/2008
|
Propunerea legislativă privind salariul minim brut pe ţară lunar, garantat în plată (Pl-x 198/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 8.04.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 28.08.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
105.
|
Pl-x 240/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea OUG nr.97/04.10.2007 privind modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 referitoare la alocaţia de stat pentru copii (Pl-x 240/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 15.04.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 28.08.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
106.
|
Pl-x 285/2008
|
Propunerea legislativă de modificare şi completare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 44 din 14 iunie 2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului şi a Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii (Pl-x 285/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 21.04.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 28.08.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
107.
|
Pl-x 190/2008
|
Propunerea legislativă privind protecţia minorilor ai căror părinţi sunt plecaţi din ţară (Pl-x 190/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 8.04.2008 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit 28.08.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
108.
|
Pl-x 291/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr.50 din 09/06/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (Pl-x 291/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 5.05.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 3.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
109.
|
Pl-x 308/2008
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.5, alin.(1) pct.II din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 308/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 5.05.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 3.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
110.
|
Pl-x 318/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.189 din 2 noiembrie 2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare (Pl-x 318/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 6.05.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 3.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
111.
|
Pl-x 320/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Decretului-Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri (Pl-x 320/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 6.05.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 3.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
112.
|
Pl-x 102/2008
|
Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr. 82/1998 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997 privind regimul juridic al drumurilor (Pl-x 102/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.02.2008 Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit 3.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
113.
|
Pl-x 186/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 265/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere (Pl-x 186/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 8.04.2008 Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit 3.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
114.
|
Pl-x 280/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.15, alin.(1) din Legea nr.346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii (Pl-x 280/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 21.04.2008 Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit 17.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
115.
|
Pl-x 413/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local (Pl-x 413/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat -13.05.2008 Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit 17.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
116.
|
Pl-x 411/2008
|
Propunerea legislativă privind Statutul personalului aeronautic tehnic de aviaţia civilă din România (Pl-x 411/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 12.05.2008 Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit 18.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
117.
|
Pl-x 310/2008
|
Propunerea legislativă privind pensiile de supravieţuire (Pl-x 310/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 5.05.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 3.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
118.
|
Pl-x 321/2008
|
Propunerea legislativă privind instituirea unei zile libere pentru părinţi (Pl-x 321/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 6.05.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 3.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
119.
|
Pl-x 322/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Anexei nr.VII/3 c a Ordonanţei Guvernului nr.10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr.II şi III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică (Pl-x 322/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 6.05.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 3.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
120.
|
Pl-x 325/2008
|
Propunerea legislativă privind acordarea unei indemnizaţii pentru pensionarii care deţin titlul de doctor în ştiinţă (Pl-x 325/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 6.05.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 3.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
121.
|
Pl-x 327/2008
|
Propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii nr.116/2007 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă nr.107/2006 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei precum şi a unor facilitaţi populaţiei pentru plata energiei termice (Pl-x 327/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 6.05.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 3.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
122.
|
Pl-x 329/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr.103 din 06/02/2002 (Pl-x 329/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 6.05.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 3.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
123.
|
Pl-x 330/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război (Pl-x 330/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 6.05.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 3.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
124.
|
Pl-x 331/2008
|
Propunerea legislativă pentru completarea articolului 13, litera b) din Legea nr.44(r1) din 01/07/1994, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.28/10/2002 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război (Pl-x 331/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 6.05.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 3.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
125.
|
Pl-x 292/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată (Pl-x 292/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 5.05.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 3.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
126.
|
Pl-x 293/2008
|
Propunerea legislativă pentru completarea articolului 8 din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (Pl-x 293/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 5.05.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 3.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
127.
|
Pl-x 69/2008
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea art.3 al Legii 61 din 22 septembrie 1993 privind alocaţia de stat pentru copii (Pl-x 69/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 20.02.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 23.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
128.
|
Pl-x 317/2008
|
Propunerea legislativă privind modificarea Decretului-lege nr.118 din 30 martie 1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri (Pl-x 317/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 6.05.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 23.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
129.
|
Pl-x 396/2008
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat(actualizată) (Pl-x 396/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 3.06.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 23.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
130.
|
Pl-x 416/2008
|
Propunerea legislativă pentru completarea legii nr.147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern (Pl-x 416/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 19.05.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 23.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
131.
|
Pl-x 417/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea legii nr.482 din 2006 privind acordarea de trusouri pentru nou-născuţi - lege organică (Pl-x 417/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 19.05.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 23.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
132.
|
Pl-x 418/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (Pl-x 418/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 19.05.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 23.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
133.
|
Pl-x 420/2008
|
Propunerea legislativă privind înlocuirea tichetelor de masă cu contravaloarea lor, prin virament pe carduri de masă (Pl-x 420/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 20.05.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 23.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
134.
|
Pl-x 421/2008
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (Pl-x 421/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 3.06.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 23.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
135.
|
Pl-x 126/2008
|
Propunerea legislativă privind transformarea cazărmilor dezafectate ale Ministerului Apărării Naţionale privind în locuinţe sociale, pentru tineret şi locuinţe pentru chiriaşii evacuaţi din casele naţionalizate (Pl-x 126/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 5.03.2008 Raport comun - Comisia pentru apărare şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit 23.06.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
136.
|
Pl-x 480/2007
Pl-x 483/2007
|
- Proiectul de Lege privind transformarea cazărmilor dezafectate ale Ministerului Apărării în cămine studenţeşti (PL-x 480/2007) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 13.06.2007 Cameră decizională - Propunerea legislativă privind transformarea cazărmilor dezafectate ale Ministerului Apărării Naţionale în locuinţe sociale (Pl-x 483/2007) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 13.06.2007 Cameră decizională
Raport comun - Comisia pentru apărare şi Comisia pentru administraţie publică (Respingerea celor două iniţiative) - distribuit 27.11.2007, Raport comun suplimentar I (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit 17.12.2007, Raport comun suplimentar II (menţine raportul iniţial - Respingerea ambelor iniţiative legislative) - distribuit 11.02.2008 şi Raport comun suplimentar III (menţine raportul iniţial - Respingerea ambelor iniţiative legislative) - distribuit 24.06.2008
|
|
|
|
|
137.
|
Pl-x 410/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 referitoare la regimul armelor şi muniţiilor (Pl-x 410/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 12.05.2008 Raport - Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit 11.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
138.
|
Pl-x 297/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate (Pl-x 297/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 6.05.2008 Raport comun - Comisia pentru apărare şi Comisia pentru politică externă (Respingere) - distribuit 17.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
139.
|
Pl-x 134/2008
|
Propunerea legislativă pentru completarea şi modificarea Legii nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură (Pl-x 134/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 10.03.2008 Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit 28.08.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
140.
|
Pl-x 170/2008
|
Propunerea legislativă privind interzicerea utilizării E-urilor nocive sănătăţii în pâine şi produse de panificaţie, carne şi produse din carne, dulciuri, băuturi răcoritoare şi alcoolice (Pl-x 170/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 19.03.2008 Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit 18.06.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
141.
|
Pl-x 218/2008
|
Propunerea legislativă de modificare a Legii nr. 459/2003 (Pl-x 218/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 9.04.2008 Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit 18.06.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
142.
|
Pl-x 222/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea legii nr.205 din 2004 privind protecţia animalelor (Pl-x 222/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 9.04.2008 Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit 28.08.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
143.
|
Pl-x 399/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(1) şi (2) ale art.15 din Legea cooperaţiei agricole nr. 566/2004 (Pl-x 399/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 4.06.2008 Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit 22.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
144.
|
Pl-x 425/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.46 din Legea pomiculturii nr.348/2003 (Pl-x 425/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 4.06.2008 Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit 22.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
145.
|
Pl-x 426/2008
|
Propunerea legislativă privind obligativitatea achiziţionării şi comercializării brazilor de crăciun în ghiveci (Pl-x 426/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 4.06.2008 Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit 25.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
146.
|
Pl-x 223/2008
|
Propunerea legislativă privind construirea unor teatre de vară (Pl-x 223/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 9.04.2008 Raport comun - Comisia pentru cultură şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit 22.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
147.
|
Pl-x 171/2008
|
Propunerea legislativă privind acordarea titlului onorific de "Promotor al imaginii României" (Pl-x 171/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 19.03.2008 Raport - Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit 28.08.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
148.
|
Pl-x 199/2008
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public (Pl-x 199/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 8.04.2008 Raport - Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit 28.08.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
149.
|
Pl-x 241/2008
|
Propunerea legislativă privind sondajele de opinie (Pl-x 241/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 15.04.2008 Raport - Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit 11.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
150.
|
Pl-x 229/2008
|
Propunerea legislativă privind asigurarea transparenţei sondajelor de opinie cu relevanţă politică (Pl-x 229/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 15.04.2008 Raport - Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit 11.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
151.
|
Pl-x 333/2008
|
Propunerea legislativă privind terminologia folosită pentru etnia ţiganilor (Pl-x 333/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 6.05.2008 Raport - Comisia pentru drepturile omului (Respingere) - distribuit 12.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
152.
|
Pl-x 879/2007
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.11 din Legea nr.7/2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar (Pl-x 879/2007) - lege organică - Respinsă de Senat - 03.12.2007 Raport - Comisia permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor (Respingere) - distribuit 28.08.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
153.
|
Pl-x 881/2007
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.7/2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar (Pl-x 881/2007) - lege organică - Respinsă de Senat - 03.12.2007 Raport - Comisia permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor (Respingere) - distribuit 28.08.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
154.
|
Pl-x 161/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 21/1991 privind cetăţenia română, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 44 din 6 martie 1991, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 98 din 6 martie 2000 (Pl-x 161/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 19.03.2008 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 8.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
155.
|
Pl-x 239/2008
|
Propunerea legislativă privind organizarea sărbătoririi zilei de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României (Pl-x 239/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 15.04.2008 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 8.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
156.
|
Pl-x 341/2008
|
Propunerea legislativă de modificare şi completare a alineatului 1 al articolului 11 din Legea nr.10 din 08/02/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, versiune consolidată în 01/04/2007 (Pl-x 341/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 6.05.2008 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 8.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
157.
|
Pl-x 342/2008
|
Propunerea legislativă privind completarea Codului Civil (Pl-x 342/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 6.05.2008 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 8.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
158.
|
Pl-x 344/2008
|
Propunerea legislativă privind condamnările cu caracter politic din perioada 1956-1962 (Pl-x 344/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 6.05.2008 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 8.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
159.
|
Pl-x 337/2008
|
Propunerea legislativă de completare a Legii nr.24(r)/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (Pl-x 337/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 6.05.2008 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 8.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
160.
|
Pl-x 429/2008
|
Propunerea legislativă pentru completarea unor dispoziţii din Codul penal (Pl-x 429/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 4.06.2008 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 16.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
161.
|
Pl-x 189/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.115 din 28 iunie 1999 (republicată) privind responsabilitatea ministerială, publicată în Monitorul Oficial nr.200 din 23 martie 2007 (Pl-x 189/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 8.04.2008 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 16.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
162.
|
Pl-x 168/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 301/2004, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 575 din 29/06/2004, privind Codul Penal (Pl-x 168/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 19.03.2008 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 16.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
163.
|
Pl-x 129/2008
|
Propunerea legislativă privind acordarea de compensaţii persoanelor spoliate de inventarul agricol şi silvic în perioada comunistă (Pl-x 129/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 5.03.2008 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 16.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
164.
|
Pl-x 295/2008
|
Propunerea legislativă privind interzicerea cesiunii drepturilor izvorâte din aplicarea legilor de restituire a proprietăţilor (Pl-x 295/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 6.05.2008 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 16.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
165.
|
Pl-x 409/2008
|
Propunerea legislativă privind stabilirea regimului juridic al contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe trecute în proprietatea statului (Pl-x 409/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 12.05.2008 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 16.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
166.
|
Pl-x 74/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.23/1999 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul familiei şi din Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă (Pl-x 74/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 20.02.2008 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru egalitate de şanse (Respingere) - distribuit 17.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
167.
|
Pl-x 73/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă (Pl-x 73/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 20.02.2008 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru egalitate de şanse (Respingere) - distribuit 17.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
168.
|
Pl-x 217/2008
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă (PL-x 217/2008) - lege organică - Adoptat de Senat - 9.04.2008 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit 19.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
169.
|
Pl-x 211/2008
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.7 din Legea nr.273/2004 privind regimul juridic al adopţiei (Pl-x 211/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 9.04.2008 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 22.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
170.
|
Pl-x 216/2008
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.2 al Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru (PL-x 216/2008) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 9.04.2008 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 22.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
171.
|
Pl-x 284/2008
|
Propunerea legislativă privind perioada de desfăşurare a alegerilor şi referendumului local (Pl-x 284/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 21.04.2008 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 22.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
172.
|
Pl-x 335/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor (Pl-x 335/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 6.05.2008 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru drepturile omului (Respingere) - distribuit 22.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
173.
|
Pl-x 397/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr.21/1991, republicată (Pl-x 397/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 3.06.2008 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 22.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
174.
|
Pl-x 419/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.3 din 22/02/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, versiune consolidată în data de 15.05.2007 (Pl-x 419/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 19.05.2008 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 22.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
175.
|
Pl-x 268/2008
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (PL-x 268/2008) - lege organică - Adoptat de Senat condiţiile articolului 75 alineatul (2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit 25.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
176.
|
Pl-x 144/2008
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.5 din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, modificată şi completată prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei şi unele măsuri adiacente şi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.789/2005 (PL-x 144/2008) - lege organică - Adoptat de Senat condiţiile articolului 75 alineatul (2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 25.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
177.
|
Pl-x 385/2008
|
Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(2) al art. 43 din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată (PL-x 385/2008) - lege organică - Adoptat de Senat -19.05.2008 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 25.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
178.
|
Pl-x 339/2008
|
Propunerea legislativă pentru recunoştinţa faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la căderea regimului comunist (Pl-x 339/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 6.05.2008 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 25.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
179.
|
Pl-x 840/2007
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.118 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 840/2007) - lege organică - Respinsă de Senat - 27.11.2007 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit 25.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
180.
|
Pl-x 282/2008
|
Propunerea legislativă privind construirea de parkinguri supraterane (Pl-x 282/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 21.04.2008 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit 16.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
181.
|
Pl-x 271/2008
|
Proiectul de Lege privind construirea de cămine studenţeşti (PL-x 271/2008) - lege ordinară - Adoptat de Senat condiţiile articolului 75 alineatul (2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit 16.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
182.
|
Pl-x 235/2008
|
Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(9) al art.7 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată (PL-x 235/2008) - lege organică - Adoptat de Senat -15.04.2008 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit 16.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
183.
|
Pl-x 97/2008
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art. 6 2 din Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (PL-x 97/2008) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 27.02.2008 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit 20.03.2008 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit 16.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
184.
|
Pl-x 423/2008
|
Propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii nr.393 din 28/09/2004 privind Statutul aleşilor locali (Pl-x 423/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 3.06.2008 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit 16.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
185.
|
Pl-x 381/2008
|
Proiectul de Lege privind atribuirea unei locuinţe doamnei Valeria Oancea (PL-x 381/2008) - lege ordinară - Adoptat de Senat condiţiile articolului 75 alineatul (2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit 16.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
186.
|
Pl-x 147/2008
|
Propunerea legislativă privind sprijinirea Bisericii Ortodoxe Române şi a celorlalte culte religioase pentru desfăşurarea unor acţiuni sociale şi umanitare (Pl-x 147/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 12.03.2008 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit 23.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
187.
|
Pl-x 395/2008
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale (Pl-x 395/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 19.05.2008 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit 23.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
188.
|
Pl-x 394/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare (Pl-x 394/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 19.05.2008 Raport - Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit 24.09.2008 Cameră decizională
|
|
|
|
|
189.
|
Pl-x 72/2008
|
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război (Pl-x 72/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 20.02.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 10.04.2008 Cameră decizională Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 18.06.2008) şi ca urmare s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament.
|
|
|
|
|
190.
|
Pl-x 914/2007
|
Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997 (PL-x 914/2007) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit 9.04.2008 Cameră decizională Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 18.06.2008) şi ca urmare s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament.
|
|
|
|
|
191.
|
Pl-x 873/2007
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.26 din Legea nr.400 din 17 iunie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2001 privind modificarea şi completarea Legii nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii 169/1997, precum şi modificarea şi completarea Legii nr.18/1991, republicată (Pl-x 873/2007) - lege organică - Respinsă de Senat - 03.12.2007 Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit 5.03.2008 Cameră decizională Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 18.06.2008) şi ca urmare s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament.
|
|
|
|
|
192.
|
Pl-x 122/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale, prevăzut în Anexa la Ordonanţa Guvernului nr. 35/2002, aprobată cu completări şi modificări prin Legea nr. 673/2002 (Pl-x 122/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 5.03.2008 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit 15.05.2008 Cameră decizională Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 18.06.2008) şi ca urmare s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament.
|
|
|
|
|
193.
|
Pl-x 77/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (Pl-x 77/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 20.02.2008 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 11.03.2008 Cameră decizională Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 18.06.2008) şi ca urmare s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament.
|
|
|
|
|
194.
|
Pl-x 43/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice (Pl-x 43/2008) - lege organică - Respinsă de Senat -11.02.2008 Raport - Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit 12.03.2008 Cameră decizională Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 18.06.2008) şi ca urmare s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament.
|
|
|
|
|
195.
|
Pl-x 68/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor (Pl-x 68/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 18.02.2008 Raport - Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit 10.04.2008 Cameră decizională Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 18.06.2008) şi ca urmare s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament.
|
|
|
|
|
196.
|
Pl-x 67/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.26/1990 privind registrul comerţului (Pl-x 67/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 18.02.2008 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 20.03.2008 Cameră decizională Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 18.06.2008) şi ca urmare s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament.
|
|
|
|
VII. AMÂNATE
|
|
197.
|
-
|
Proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor Raport - Comisia pentru regulament - distribuit 24.06.2008 Se dezbate la data ce va fi stabilită de Biroul permanent şi Comitetul liderilor grupurilor parlamentare.
|
-
|
|
|
|
198.
|
Pl-x 723/2006
|
Reluarea reexaminării, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind aprobarea unor măsuri financiare pentru IMM-urile din industria berii (Pl-x 723/2006) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 2.10.2006 Solicitarea reluării dezbaterilor şi a votului final privind reexaminarea Legii şi Punctul de vedere al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi (distribuite). Dezbaterile privind reexaminarea Legii au avut loc în şedinţa Camerei Deputaţilor din 12.06.2007, în cadrul cărora au fost respinse atât articolele, cât şi titlul legii, precum şi o solicitare de retrimitere la comisie. Supusă votului final propunerea de adoptare - potrivit art.104 alin.(3) din Regulament, legea a fost respinsă cu 51 voturi pentru adoptare, 124 voturi contra şi 51 de abţineri. Cameră decizională Continuarea dezbaterilor, după consultarea liderilor grupurilor parlamentare (Plen 18.06.2008)
|
|
|
|
|
199.
|
Pl-x 344/2006
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.140 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (PL-x 344/2006) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 13.04.2006. Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit 13.06.2006 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit 7.12.2006 Cameră decizională Amânată dezbaterea
|
|
|
|
|
200.
|
Pl-x 164/2007
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.101/2006 privind reorganizarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului prin comasarea prin absorbţie cu Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (PL-x 164/2007) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 19.03.2007 Raport - Comisia economică (Respingerea OUG) - distribuit 13.06.2007 Procedură de urgenţă Cameră decizională Retrasă de pe ordinea de zi a şedinţei din 28 iunie 2007 (amânată dezbaterea) în temeiul prevederilor art.140 alin.(3) din Regulament
|
|
|
|
|
201.
|
Pl-x 618/2004
|
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.166/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr.146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret (PL 618/2004) - distribuit 8.02.2005. Proiectul a fost adoptat de Senat ca lege ordinară, iar Camera Deputaţilor l-a adoptat lege organică. Comisia de mediere a propus spre adoptare textul Camerei Deputaţilor. La data de 10.02.2005 Senatul a aprobat textul propus de Comisia de mediere. Amânată dezbaterea
|
|
|
|
|
202.
|
Pl-x 365/1999
|
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 16/1999 privind scutirea de la plata taxei de reclamă şi publicitate, precum şi a majorărilor de întârziere aferente (PL 365/1999) - lege ordinară. Senatul a aprobat la data de 06.12.2001 Raportul Comisiei de mediere cuprinzând propunerea de respingere a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.16/1999. Amânată dezbaterea
|
|
|
|