| Poziţia |
Număr înregistrare |
Descrierea punctului de pe ordinea de zi |
Doc. |
|
|
|
1.
|
-
|
Proiectul de Hotărâre privind înfiinţarea unei Comisii de anchetă a Camerei Deputaţilor pentru verificarea modului de utilizare de către Guvern, a sumelor încasate din taxa de primă înmatriculare, în perioada 1 ianuarie 2007 - 1 iulie 2008
|
-
|
|
|
|
|
|
1.
|
-
|
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
|
-
|
|
|
III. INIŢIATIVE LEGISLATIVE ÎNSCRISE PE ORDINEA DE ZI LA CEREREA BIROULUI PERMANENT ŞI COMITETULUI LIDERILOR GRUPURILOR PARLAMENTARE
|
|
2.
|
Pl-x 491/2008
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.67/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Informaţional pentru Piaţa Produselor Agricole şi Alimentare (PL-x 491/2008) - continuarea dezbaterilor - lege organică - Adoptat de Senat - 30.06.2008 Ultimul Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - redistribuit - 30.01.2009 Procedură de urgenţă Cameră decizională Supus dezbaterii şi votului final în sesiunea septembrie - decembrie 2008, Proiectul de lege pentru aprobarea OUG nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptare (şedinţa de vot final din 30.09.2008) şi, ca urmare, potrivit art.105 alin.(2) din Regulamentul Camerei se rediscută în sesiunea februarie-iunie 2009.
|
|
|
|
|
3.
|
Pl-x 903/2007
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2007 pentru completarea titlului VII din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente (PL-x 903/2007) - lege organică - Adoptat de Senat - 12.12.2007 Ultimul Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - redistribuit - 29.01.2009 Procedură de urgenţă Cameră decizională Supus dezbaterii şi votului final în sesiunea februarie - iunie 2008, Proiectul de lege pentru aprobarea OUG nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptare (şedinţa de vot final din 15.04.2008) şi, ca urmare, potrivit art.105 alin.(2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor s-a rediscutat în sesiunea septembrie - decembrie 2008 când, de asemena, nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptare (vot final din 30.09.2008) şi, ca urmare, potrivit art.105 alin.(2) din Regulament se rediscută în sesiunea februarie-iunie 2009.
|
|
|
|
|
4.
|
Pl-x 489/2008
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.61/2008 privind implementarea principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte accesul la bunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri şi servicii (PL-x 489/2008) - lege organică - Adoptat de Senat - 25.06.2008 Ultimul Raport - Comisia pentru egalitate de şanse (Adoptare) - redistribuit - 30.01.2009 Procedură de urgenţă Cameră decizională Supus dezbaterii şi votului final în sesiunea septembrie - decembrie 2008, Proiectul de lege pentru aprobarea OUG nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru respingere (şedinţa de vot final din 15.10.2008) şi, ca urmare, potrivit art.105 alin.(2) din Regulamentul Camerei se rediscută în sesiunea februarie-iunie 2009.
|
|
|
|
|
5.
|
Pl-x 50/2005
|
Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.132/2004 privind atribuirea în concesiune directă Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime - S.A. Constanţa a unui teren aflat în proprietatea publică a statului şi în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului (PL-x 50/2005) *) - lege organică - Adoptat de Senat 17.02.2005 Ultimul Raport - Comisia pentru industrii (respingerea OUG) - redistribuit - 29.01.2009 Procedură de urgenţă Cameră decizională Supus dezbaterii şi votului final în sesiunea februarie - iunie 2006, Proiectul de Lege pentru respingerea OUG nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptare (şedinţa de vot final din 19.04.2006). Rediscutat şi supus votului final în sesiunile septembrie - decembrie 2006, februarie-decembrie 2007, septembrie - decembrie 2007 şi februarie-iunie 2008 (şedinţele de vot final - 5.09.2006, 13.02.2007, 6.11.2007, 26.02.2008 şi 30.09.2008), Proiectul de lege pentru respingerea OUG nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru respingere şi, ca urmare, potrivit art.105 alin.(2) din Regulament se rediscută în sesiunea februarie-iunie 2009. *) - Guvernul nu susţine aprobarea de către Parlament (adresa nr.460/DRP/ 2.02.2009).
|
|
|
|
|
6.
|
Pl-x 635/2008
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.132/2008 pentru ratificarea Memorandumului de Înţelegere între Ministerul Apărării al Republicii Bulgaria, Ministerul Apărării al Republicii Cehe, Ministerul Apărării al Republicii Estonia, Ministerul Apărării al Republicii Finlanda, Guvernul Republicii Ungare, Ministerul Apărării al Republicii Italiene, Ministerul Apărării al Republicii Letonia, Ministerul Apărării al Republicii Lituania, Ministerul Apărării al Regatului Ţărilor de Jos, Ministerul Apărării al Regatului Norvegiei, Ministrul Apărării Naţionale al Republicii Polone, Guvernul României, Ministerul Apărării al Republicii Slovenia, Guvernul Regatului Suediei şi Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii privind Capabilitatea de Transport Strategic Aerian(SAC), deschis spre semnare la Luxemburg, la 14 februarie 2008 şi a Scrisorii de confirmare între Participanţii la SAC Mou cu privire la suspendarea şi reducerea unor costuri ale Programului privind Capabilitatea de Transport Strategic Aerian şi alocarea orelor de zbor neprevăzute în Program (PL-x 635/2008) - lege ordinară Raport - Comisia pentru apărare (Adoptare) - distribuit - 5.02.2009 Procedură de urgenţă Prima Cameră sesizată - Data depunerii la Camera Deputaţilor -27.10. 2008; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 3.03.2009, potrivit art.115 din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
7.
|
Pl-x 634/2008
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.130/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române precum şi pentru abrogarea Cap.IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României (PL-x 634/2008) - lege organică Raport - Comisia pentru apărare (Adoptare) - distribuit - 5.02.2009 Procedură de urgenţă Prima Cameră sesizată - Data depunerii la Camera Deputaţilor -17.10. 2008; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 3.03.2009, potrivit art.115 din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
8.
|
Pl-x 663/2008
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2008 privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Administraţiei Naţionale"Apele Române" în domeniul public al comunei Crasna şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Crasna, judeţul Sălaj (PL-x 663/2008) - lege ordinară- Adoptat de Senat - 21.10.2008 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 5.02.2009 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
|
|
9.
|
Pl-x 591/2008
|
Proiectul de Lege pentru încetarea valabilităţii Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Ecuador privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Quito, la 21 martie 1996 (PL-x 591/2008) - lege ordinară Raport - Comisia pentru politică economică (Adoptare) - redistribuit - 29.01.2009 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 1.10.2008; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 10.03.2009, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
10.
|
Pl-x 592/2008
|
Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Arabe Siriene privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Damasc, la 24 iunie 2008 (PL-x 592/2008) - lege ordinară Raport - Comisia pentru politică economică (Adoptare) - redistribuit - 29.01.2009 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 1.10.2008; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 10.03.2009, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
11.
|
Pl-x 589/2008
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Acordului de reglementare a datoriei între Guvernul României şi Guvernul Mongoliei, semnat la Ulan Bator, la 4 iunie 2008 (PL-x 589/2008) - lege ordinară Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 5.02.2009 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 1.10.2008; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 10.03.2009 , potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
12.
|
Pl-x 641/2008
|
Proiectul de Lege pentru ratificarea Convenţiei între România şi Republica Arabă Siriană pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la Damasc la 24 iunie 2008 (PL-x 641/2008) - lege ordinară Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 5.02.2009 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 4.11.2008; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 18.03.2009 , potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
13.
|
Pl-x 642/2008
|
Proiectul de Lege pentru ratificarea Convenţiei între Guvernul României şi Guvernul Turkmenistanului pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la Bucureşti la 16 iulie 2008 (PL-x 642/2008) - lege ordinară Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 5.02.2009 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 4.11.2008; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 18.03.2009 , potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
14.
|
Pl-x 638/2008
|
Proiectul de Lege pentru ratificarea Protocolului între Guvernul României şi Guvernul Turkmenistanului, semnat la Bucureşti la 16 iulie 2008, la Acordul între Guvernului României şi Guvernul Turkmenistanului privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Bucureşti, la 16 noiembrie 1994 (PL-x 638/2008) - lege ordinară Raport - Comisia pentru politică economică (Adoptare) - distribuit 5.02.2009 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 4.11.2008; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 18.03.2009 , potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
15.
|
Pl-x 640/2008
|
Proiectul de Lege pentru ratificarea Protocolului Opţional la Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptat la New York, la 18 decembrie 2002, semnat de România la 24 septembrie 2003 (PL-x 640/2008) - lege ordinară Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit - 6.02.2009 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 4.11.2008; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 18.03.2009 , potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
16.
|
Pl-x 637/2008
|
Proiectul de Lege pentru ratificarea Protocolului adiţional la Convenţia Consiliului Europei privind criminalitatea informatică referitor la incriminarea actelor de natură rasistă şi xenofobă comise prin intermediul sistemelor informatice, adoptat la Strasbourg la data de 28 ianuarie 2003 (PL-x 637/2008) - lege ordinară Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit - 6.02.2009 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 4.11.2008; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 18.03.2009 , potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
V. REEXAMINĂRI
|
|
17.
|
Pl-x 666/2007
|
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice"Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare- dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare (PL-x 666/2007/4.11.2008) - lege organică - Reexaminată şi respinsă de Senat cererea de reexaminare - 29.10.2008 Raport - Comisia pentru agricultură (Respingerea cererii de reexaminare) - redistribuit - 29.01.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
VI. ALTE INIŢIATIVE LEGISLATIVE CU PROPUNERE DE ADOPTARE
|
|
18.
|
Pl-x 646/2007
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.41/2007 pentru comercializarea produselor de protecţie a plantelor, precum şi pentru modificarea şi abrogarea unor acte normative din domeniul fitosanitar (PL-x 646/2007) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 26.09.2007 Ultimul raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 3.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
19.
|
Pl-x 542/2008
|
Proiectul Legii organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România (PL-x 542/2008) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 8.09.2008 Raport - Comisia pentru politică economică (Adoptare) - redistribuit - 30.01.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
20.
|
Pl-x 673/2008
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.31/2007 privind reorganizarea şi funcţionarea Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (PL-x 673/2008) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 29.10.2008 Raport - Comisia pentru învăţământ (Adoptare) - redistribuit - 30.01.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
21.
|
Pl-x 127/2008
|
Propunerea legislativă privind subvenţionarea salariilor preoţilor (Pl-x 127/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 5.03.2008 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - redistribuit - 30.01.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
22.
|
Pl-x 42/2008
|
Proiectul de Lege privind constituirea Rezervaţiei arheologice Dacia (Grădiştea Muncelului-Cioclovina-Căpâlna) (PL-x 42/2008) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 6.02.2008 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - redistribuit - 30.01.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
23.
|
Pl-x 624/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.26/1990 privind registrul comerţului şi a Legii camerelor de comerţ din România nr.335/2007 (Pl-x 624/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 7.10.2008 Raport - Comisia juridică (Adoptare) - redistribuit - 30.01.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
24.
|
Pl-x 632/2008
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar (PL-x 632/2008) - lege organică - Adoptat de Senat - 29.10.2008 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - redistribuit - 30.01.2009 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
25.
|
Pl-x 84/2008
Pl-x 583/2008
Pl-x 407/2008
|
- Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului, nr. 69/2000 (PL-x 84/2008) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 25.02.2008 Procedură de urgenţă Cameră decizională - Proiectul de Lege pentru modificarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 (PL-x 407/2008) - lege ordinară - Adoptat de Senat -19.05.2008 Cameră decizională - Propunerea legislativă pentru abrogarea aliniatului (2) al articolului 79 din Legea nr. 69 din 28 aprilie 2000, Legea educaţiei fizice şi sportului (Pl-x 583/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat -22.09.2008 Raport comun - Comisia pentru învăţământ (Adoptare PL-x 84/2008 şi Respingere PL-x 407/2008 şi Pl-x 583/2008 ) - distribuit - 3.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
26.
|
Pl-x 608/2008
|
Proiectul de Lege privind aprobarea plăţii cotizaţiei anuale pentru anul 2009, ce decurge din calitatea României de stat-participant la Acordul multilateral de bază privind transportul internaţional pentru dezvoltarea Coridorului Europa-Caucaz-Asia, semnat la Baku la 8 septembrie 1998 (PL-x 608/2008) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 29.09.2008 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit 5.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
VII. ALTE INIŢIATIVE LEGISLATIVE CU PROPUNERE DE RESPINGERE
|
|
27.
|
Pl-x 269/2008
|
Proiectul de Lege privind conservarea patrimoniului sonor al Societăţii Române de Radiodifuziune (PL-x 269/2008) - lege ordinară - Adoptat de Senat -29.04.2008 Raport - Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 30.01.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
28.
|
Pl-x 690/2008
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.9 alin.(1) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public (PL-x 690/2008) - lege ordinară - Adoptat de Senat -6.10.2008 Raport - Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 30.01.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
29.
|
Pl-x 296/2008
Pl-x 518/2008
Pl-x 516/2008
Pl-x 299/2008
|
-Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea OUG 110/2005 privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ - teritoriale, cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical (Pl-x 296/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 6.05.2008 -Propunerea legislativă privind vânzarea spaţiilor cu destinaţie de cabinete medicale precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical (Pl-x 299/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 6.05.2008 -Propunerea legislativă privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a unităţilor administrativ-teritoriale cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical (Pl-x 516/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 25.06.2008 -Propunerea legislativă privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical (Pl-x 518/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 25.06.2008 Raport comun - Comisia pentru sănătate (Respingerea propunerilor legislative)- distribuit-30.01.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
30.
|
Pl-x 406/2007
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.598/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.36/2002 privind reglementarea dreptului de proprietate al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România asupra lăcaşurilor de cult, cimitirelor şi altor bunuri destinate activităţilor cultului mozaic, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.802 din 05/11/2002 (PL-x 406/2007) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României. Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 2.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
31.
|
Pl-x 611/2008
|
Propunerea legislativă privind reglementarea juridică a persoanelor aflate pe aşa numitele liste de chiaburi (Pl-x 611/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 30.09.2008 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 2.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
32.
|
Pl-x 685/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 10(r2) din 08/02/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005 (Pl-x 685/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 29.10.2008 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 2.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
33.
|
Pl-x 161/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 21/1991 privind cetăţenia română, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 44 din 6 martie 1991, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 98 din 6 martie 2000 (Pl-x 161/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 19.03.2008 Ultimul raport - Comisia juridică (menţine raportul iniţial de respingere) - distribuit 2.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
34.
|
Pl-x 612/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.21/1991 privind cetăţenia română (Pl-x 612/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 30.09.2008 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 2.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
35.
|
Pl-x 397/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr.21/1991, republicată (Pl-x 397/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 3.06.2008 Ultimul raport - Comisia juridică (menţine raportul iniţial de respingere) - distribuit 2.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
36.
|
Pl-x 211/2008
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.7 din Legea nr.273/2004 privind regimul juridic al adopţiei (Pl-x 211/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 9.04.2008 Ultimul raport - Comisia juridică (menţine raportul iniţial de respingere) - distribuit 2.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
37.
|
Pl-x 298/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Codului penal al României (Pl-x 298/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 6.05.2008 Ultimul raport - Comisia juridică (menţine raportul iniţial de respingere) - distribuit 2.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
38.
|
Pl-x 389/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală (Pl-x 389/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 12.05.2008 Ultimul raport - Comisia juridică (menţine raportul iniţial de respingere) - distribuit 2.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
39.
|
Pl-x 167/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 15/1968 Codul Penal al României, republicat (Pl-x 167/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 19.03.2008 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 2.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
40.
|
Pl-x 342/2008
|
Propunerea legislativă privind completarea Codului Civil (Pl-x 342/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 6.05.2008 Ultimul raport - Comisia juridică (menţine raportul iniţial de respingere) - distribuit 2.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
41.
|
Pl-x 517/2008
|
Propunerea legislativă pentru abrogarea alineatului (8) al articolului 9 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor bunuri imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului (Pl-x 517/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 25.06.2008 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 2.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
42.
|
Pl-x 409/2008
|
Propunerea legislativă privind stabilirea regimului juridic al contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe trecute în proprietatea statului (Pl-x 409/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 12.05.2008 Ultimul raport - Comisia juridică (menţine raportul iniţial de respingere) - distribuit 2.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
43.
|
Pl-x 284/2008
|
Propunerea legislativă privind perioada de desfăşurare a alegerilor şi referendumului local (Pl-x 284/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 21.04.2008 Raport suplimentar - Comisia juridică (menţine raportul iniţial de respingere) - distribuit 3.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
44.
|
Pl-x 385/2008
|
Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(2) al art. 43 din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată (PL-x 385/2008) - lege organică - Adoptat de Senat -19.05.2008 Raport suplimentar - Comisia juridică (menţine raportul iniţial de respingere) - distribuit 3.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
45.
|
Pl-x 394/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare (Pl-x 394/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 19.05.2008 Raport suplimentar - Comisia pentru învăţământ (menţine raportul iniţial de respingere) - distribuit 3.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
46.
|
Pl-x 571/2008
|
Propunerea legislativă privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit la Casa de Economii şi Consemnaţiuni-C.E.C., depozite pe livrete de economii cu dobândă şi câştiguri şi obligaţiuni CEC cu câştiguri (Pl-x 571/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 16.09.2008 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit 5.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
47.
|
Pl-x 581/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.312 din 28/06/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 582 din 30/06/2004 (Pl-x 581/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat -17.09.2008 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit 5.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
48.
|
Pl-x 607/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar (Pl-x 607/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 30.09.2008 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 5.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
49.
|
Pl-x 415/2008
|
Propunerea legislativă privind completarea Ordonanţei Guvernului nr.94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare (Pl-x 415/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 13.05.2008 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit 23.09.2008 şi Raport suplimentar înlocuitor (Respingere) - distribuit 5.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
50.
|
Pl-x 297/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate (Pl-x 297/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 6.05.2008 Raport comun - Comisia pentru apărare şi Comisia pentru politică externă (Respingere) - distribuit 17.09.2008 şi Raport comun suplimentar (menţine raportul iniţial de respingere) - distribuit 5.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
51.
|
Pl-x 412/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân (Pl-x 412/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 12.05.2008 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 5.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
52.
|
Pl-x 238/2008
|
Propunerea legislativă privind gestionarea populaţiei canine (Pl-x 238/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 15.04.2008 Raport -Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 5.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
53.
|
Pl-x 98/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art. 10 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 98/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 25.02.2008 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 5.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
54.
|
Pl-x 391/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 71 al Ordonanţei de urgenţă nr. 195 din 22/12/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea 265/2006, Legea protecţiei mediului cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 391/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 12.05.2008 Raport - Comisia pentru administraţie (Respingere) - distribuit - 5.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
55.
|
Pl-x 76/2008
|
Propunerea legislativă privind unele măsuri pentru popularizarea drepturilor cetăţenilor Uniunii Europene (Pl-x 76/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 20.02.2008 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit 22.09.2008 şi Raport suplimentar înlocuitor (Respingere) - distribuit 5.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
56.
|
Pl-x 423/2008
|
Propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii nr.393 din 28/09/2004 privind Statutul aleşilor locali (Pl-x 423/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 3.06.2008 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit 16.09.2008 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial de respingere) - distribuit 5.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
57.
|
Pl-x 845/2007
|
Propunerea legislativă pentru completarea articolului 11 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii (Pl-x 845/2007) - lege organică - Respinsă de Senat - 27.11.2007 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit 14.02.2008 şi Raport suplimentar, cu amendamente respinse (Respingere) - distribuit 5.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
58.
|
Pl-x 235/2008
|
Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(9) al art.7 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată (PL-x 235/2008) - lege organică - Adoptat de Senat -15.04.2008 Raport, cu amendamente respinse - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit 16.09.2008 şi Raport suplimentar, cu amendamente respinse (Respingere) - distribuit 5.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
59.
|
Pl-x 338/2008
|
Propunerea legislativă pentru declararea de rezervaţie arheologică şi bun de utilitate publică de interes naţional a unor zone din teritoriul localităţilor Sarmizegetusa, Mintia-Veţel şi a Complexului cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei - Costeşti - Cetăţuie; Cetăţuia Înaltă; Ciocuţa; Costeşti-Blidaru; Faieragu; Vârful lui Hulpe; Feţele Albe; Grădiştea Muncelului; Piatra Roşie - judeţul Hunedoara (Pl-x 338/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 6.05.2008 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit 2.10.2008 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial de respingere) - distribuit 5.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
60.
|
Pl-x 381/2008
|
Proiectul de Lege privind atribuirea unei locuinţe doamnei Valeria Oancea (PL-x 381/2008) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile articolului 75 alineatul (2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit 16.09.2008 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial de respingere) - distribuit 5.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
61.
|
Pl-x 697/2008
|
Propunerea legislativă privind modernizarea drumurilor judeţene şi comunale din credite externe (Pl-x 697/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 6.10.2008 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 5.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
62.
|
Pl-x 679/2008
|
Propunerea legislativă privind abrogarea Art.32 din Legea nr. 350 din 6 iulie 2001, privind amenajarea teritoriului şi urbanismului, cu modificările aduse de Legea nr. 289 din 7 iulie 2006; precum şi modificarea legii prin adăugarea Art.32 indice(1) (Pl-x 679/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 7.10.2008 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 5.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
63.
|
Pl-x 615/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice (Pl-x 615/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 30.09.2008 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 5.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
64.
|
Pl-x 585/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată (Pl-x 585/2008) - lege organică - Respinsă de Senat -22.09.2008 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 5.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
65.
|
Pl-x 582/2008
|
Propunerea legislativă pentru completarea art. 10 din Legea nr. 340/2004 privind instituţia prefectului (Pl-x 582/2008) - lege organică - Respinsă de Senat -22.09.2008 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 5.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
66.
|
Pl-x 579/2008
|
Propunerea legislativă privind parcările pe domeniul public (Pl-x 579/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 17.09.2008 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit 5.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
67.
|
Pl-x 580/2008
|
Propunerea legislativă pentru construirea de creşe şi grădiniţe (Pl-x 580/2008) - lege ordinară - Respinsă de Senat -17.09.2008 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 5.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
68.
|
Pl-x 575/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificare art.7, alin.9 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii (Pl-x 575/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 17.09.2008 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 4.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
69.
|
Pl-x 577/2008
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (Pl-x 577/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 17.09.2008 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 4.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
70.
|
Pl-x 562/2008
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr. 188 din 8 decembrie 1999 privind Statutul funcţionarilor publici (PL-x 562/2008) - lege organică - Respinsă de Senat -17.09.2008 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 5.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
71.
|
Pl-x 574/2008
|
Propunerea legislativă de modificare a Legii nr.188(r2)/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (Pl-x 574/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 17.09.2008 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 4.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
72.
|
Pl-x 523/2008
|
Propunerea legislativă privind vânzarea spaţiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, destinate sediilor editurilor de carte şi/sau publicaţii culturale (Pl-x 523/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 30.06.2008 Raport -Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 5.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
73.
|
Pl-x 608/2005
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale de Acreditare a Spitalelor (PL-x 608/2005) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 24.11.2005 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 6.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
74.
|
Pl-x 209/2008
|
Proiectul de Lege privind declararea terenurilor şi clădirilor dezafectate, aparţinând Ministerului Apărării, ca fiind de utilitate publică, precum şi amenajarea acestora ca clădiri de utilitate publică şi spaţii verzi (PL-x 209/2008) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile articolului 75 alineatul (2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru apărare şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit 30.09.2008 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial de respingere) - distribuit 6.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
75.
|
Pl-x 217/2008
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă (PL-x 217/2008) - lege organică - Adoptat de Senat - 9.04.2008 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit 19.09.2008 şi Raport comun suplimentar (menţine raportul iniţial de respingere) - distribuit 6.02.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
VIII. AMÂNATE
|
|
76.
|
Pl-x 723/2006
|
Solicitarea de reluare a reexaminării, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind aprobarea unor măsuri financiare pentru IMM-urile din industria berii (Pl-x 723/2006) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 2.10.2006 Solicitarea reluării dezbaterilor şi a votului final privind reexaminarea Legii şi Punctul de vedere al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, redistribuită -30.01.2009 Dezbaterile privind reexaminarea Legii au avut loc în şedinţa Camerei Deputaţilor din 12.06.2007, în cadrul cărora au fost respinse atât articolele, cât şi titlul legii, precum şi o solicitare de retrimitere la comisie. Supusă votului final propunerea de adoptare - potrivit art.104 alin.(3) din Regulament, legea a fost respinsă cu 51 voturi pentru adoptare, 124 voturi contra şi 51 de abţineri. Cameră decizională În şedinţa Camerei Deputaţilor din 18.06.2008 s-a hotărât ca reluarea dezbaterilor privind solicitarea reexaminării legii să aibă loc după consultarea liderilor grupurilor parlamentare.
|
|
|
|
|
77.
|
Pl-x 344/2006
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.140 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (PL-x 344/2006) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 13.04.2006. Ultimul Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - redistribuit - 30.01.2009 Cameră decizională Amânată dezbaterea
|
|
|
|
|
78.
|
Pl-x 618/2004
|
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.166/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr.146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret (PL 618/2004) - redistribuit - 30.01.2009 Proiectul a fost adoptat de Senat ca lege ordinară, iar Camera Deputaţilor l-a adoptat lege organică. Comisia de mediere a propus spre adoptare textul Camerei Deputaţilor. La data de 10.02.2005 Senatul a aprobat textul propus de Comisia de mediere. Amânată dezbaterea
|
|
|
|
|
79.
|
Pl-x 365/1999
|
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 16/1999 privind scutirea de la plata taxei de reclamă şi publicitate, precum şi a majorărilor de întârziere aferente (PL 365/1999) - lege ordinară - redistribuit - 30.01.2009 Senatul a aprobat la data de 06.12.2001 Raportul Comisiei de mediere cuprinzând propunerea de respingere a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.16/1999. Amânată dezbaterea
|
|
|
|