| Poziţia |
Număr înregistrare |
Descrierea punctului de pe ordinea de zi |
Doc. |
|
|
|
1.
|
-
|
Vot final amânat Proiectul de Hotărâre privind înfiinţarea unei Comisii de anchetă a Camerei Deputaţilor pentru verificarea modului de utilizare de către Guvern, a sumelor încasate din taxa de primă înmatriculare, în perioada 1 ianuarie 2007 - 1 iulie 2008. *)
|
-
|
|
|
|
|
|
1.
|
-
|
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
|
-
|
|
|
|
2.
|
PHCD 6/2009
|
Proiectul de Hotărâre privind modificarea Hotărârii Camerei Deputaţilor nr.43/2008 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor. (PH CD 6/2009)
|
-
|
|
|
|
3.
|
-
|
Raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi întocmit la solicitarea plenului Camerei Deputaţilor prevăzută în art.3 din Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.34/2009, cu privire la începerea urmăririi penale împotriva doamnei deputat Monica Maria Iacob-Ridzi, fost ministru al tineretului şi sportului, precum şi sesizarea doamnei deputat Monica Maria Iacob-Ridzi, înregistrată la BP cu nr. 832/16.09.2009. Se dezbate marţi, 29 septembrie 2009.
|
-
|
|
|
III. INIŢIATIVE LEGISLATIVE ÎNSCRISE PE ORDINEA DE ZI LA CEREREA BIROULUI PERMANENT ŞI COMITETULUI LIDERILOR GRUPURILOR PARLAMENTARE
|
|
4.
|
Pl-x 381/2009
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.45/2009 pentru modificarea art.1 alin.(7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.113/2006 privind înfiinţarea Fondului naţional de dezvoltare (PL-x 381/2009) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 1.09.2009 Raport - Comisia pentru buget (Respingerea OUG) - distribuit - 22.09.2009 Procedură de urgenţă Cameră decizională Prioritate legislativă
|
|
|
|
|
5.
|
Pl-x 664/2008
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.97/2008 privind modificarea şi completarea titlului I al Legii nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 şi a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali (PL-x 664/2008) - lege organică - Adoptat de Senat - 29.10.2008 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia juridică (Adoptare) - distribuit - 22.09.2009 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
6.
|
Pl-x 402/2009
|
Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.126/2005 privind mandatarea Ministerului Finanţelor Publice pentru reprezentarea României sau a altor instituţii publice în faţa Curţii de Arbitraj Internaţionale a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii (PL-x 402/2009) - lege organică - Adoptat de Senat - 7.09.2009 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 23.09.2009 Procedură de urgenţă Cameră decizională Prioritate legislativă
|
|
|
|
|
7.
|
Pl-x 273/2009
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă (PL-x 273/2009) - lege ordinară - Adoptat de Senat -18.05.2009 Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 23.09.2009 Procedură de urgenţă Cameră decizională Prioritate legislativă
|
|
|
|
|
8.
|
Pl-x 289/2009
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.38/2009 pentru modificarea art.39 alin.(2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale (PL-x 289/2009) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 25.05.2009 Raport - Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit - 23.09.2009 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
9.
|
Pl-x 411/2009
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.97/2009 pentru modificarea Legii învăţământului nr.84/1995 (PL-x 411/2009) - lege organică Raport - Comisia pentru învăţământ (Adoptare) - distribuit - 24.09.2009 Procedură de urgenţă Prima Cameră sesizată - Data depunerii la Camera Deputaţilor - 14.09.2009; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 13.10.2009, potrivit art.115 din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
10.
|
Pl-x 354/2009
|
Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru organizarea şi funcţionarea aparatului de lucru al Guvernului, precum şi a altor autorităţi ale administraţiei publice centrale (PL-x 354/2009) - lege organică Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 24.09.2009 Procedură de urgenţă Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 1.09.2009; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 15.10.2009, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
11.
|
Pl-x 355/2009
|
Proiectul de Lege pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local (PL-x 355/2009) - lege organică Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 14.09.2009 şi Raport înlocuitor (Adoptare) - distribuit - 24.09.2009 Procedură de urgenţă Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 1.09.2009; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 15.10.2009, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
12.
|
Pl-x 376/2009
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.94/2009 pentru asigurarea continuităţii activităţii unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului (PL-x 376/2009) - lege organică Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 14.09.2009 şi Raport suplimentar (Adoptare) - distribuit - 24.09.2009 Procedură de urgenţă Prima Cameră sesizată - Data depunerii la Camera Deputaţilor - 31.08.2009; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 29.09.2009, potrivit art.115 din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
13.
|
Pl-x 401/2009
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.46/2009 privind îmbunătăţirea procedurilor fiscale şi diminuarea evaziunii fiscale (PL-x 401/2009) - lege organică - Adoptat de Senat - 7.09.2009 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 25.09.2009 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
|
|
14.
|
Pl-x 288/2009
|
Propunerea legislativă pentru reînfiinţarea comunei Cintei, judeţul Arad, prin reorganizarea comunei Zărand (Pl-x 288/2009) - lege organică Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 3.09.2009 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 21.09.2009 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 9.06.2009; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 23.09.2009, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul de voturi necesar (vot final din 8.09.2009) şi ca urmare plenul a retrimis-o comisiei, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament. Comisia şi-a menţinut propunerea de respingere. Supusă din nou votului final (22.09.2009), nu a întrunit numărul necesar de voturi. Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituţie şi ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat
|
|
|
|
|
15.
|
Pl-x 350/2009
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.59/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (PL-x 350/2009) - lege organică Comisia juridică Termenul de depunere a raportului - 8.09.2009 (nu a fost depus raportul) Procedură de urgenţă Prima Cameră sesizată - Data depunerii la Camera Deputaţilor - 26.06.2009; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 25.09.2009, potrivit art.115 din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, proiectul de lege se consideră adoptat, în conformitate cu prevederile art.115 alin.(5) din Constituţie, art. 105 alin.(3) şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat
|
|
|
|
|
16.
|
Pl-x 306/2009
|
Propunerea legislativă privind înfiinţarea comunei Româneşti, prin reorganizarea comunei Potlogi, jud. Dâmboviţa (Pl-x 306/2009) - lege organică Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 14.09.2009 şi Raport suplimentar(Adoptare) - distribuit - 24.09.2009 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 17.06.2009; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 1.10.2009, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul de voturi necesar, (vot final din 16.09.2009) şi ca urmare plenul a retrimis-o comisiei, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament. Comisia propune adoptarea propunerii legislative.
|
|
|
|
V. PRIMĂ CAMERĂ SESIZATĂ
|
|
17.
|
Pl-x 343/2008
|
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României , a Legii privind trecerea unor terenuri din domeniul public al statului şi din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu - Şişeşti" - Institutul de Cercetare - Dezvoltare pentru Montanologie Cristian - Sibiu în domeniul public al oraşului Cisnădie şi în administrarea Consiliului Local al Oraşului Cisnădie, judeţul Sibiu (PL-x 343/2008/2009) - lege organică - Reexaminată şi respinsă de Senat - 7.09.2009 Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru agricultură (Respingerea legii) - distribuit - 24.09.2009
|
|
|
|
|
|
|
18.
|
Pl-x 386/2009
|
Proiectul de Lege pentru modificarea lit.b) a art.29 din Legea pomiculturii nr.348/2003 (PL-x 386/2009) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 2.09.2009 Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 24.09.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
19.
|
Pl-x 403/2009
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.62 din Legea nr.46/2008 privind Codul Silvic (PL-x 403/2009) - lege organică - Adoptat de Senat - 7.09.2009 Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 24.09.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
20.
|
Pl-x 302/2009
|
Proiectul de Lege pentru instituirea Zilei Tatălui şi a Zilei Mamei (PL-x 302/2009) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 9.06.2009 Raport - Comisia pentru sănătate (Adoptare) - distribuit - 24.09.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
21.
|
Pl-x 388/2009
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.36 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul (PL-x 388/2009) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 1.09.2009 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 24.09.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
VII. ALTE INIŢIATIVE CU PROPUNERE DE ADOPTARE
|
|
22.
|
Pl-x 348/2009
|
Propunerea legislativă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor judeţene publice de pază şi ordine (Pl-x 348/2009) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 24.06.2009 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 22.09.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
23.
|
Pl-x 349/2009
|
Propunerea legislativă privind protecţia infrastructurilor critice şi înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Infrastructurilor Critice (Pl-x 349/2009) - lege organică - Respinsă de Senat - 24.06.2009 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 22.09.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
24.
|
Pl-x 347/2009
|
Propunerea legislativă privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Comunitare (Pl-x 347/2009) - lege organică - Respinsă de Senat - 24.06.2009 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 22.09.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
25.
|
Pl-x 344/2009
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (Pl-x 344/2009) - lege organică - Respinsă de Senat - 24.06.2009 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 22.09.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
26.
|
Pl-x 341/2009
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.164/2001 privind pensiile militare de stat, a Legii nr.247/2005 privind pensiile magistraţilor, a Legii nr.96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, a Legii nr.7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar (Pl-x 341/2009) - lege organică - Respinsă de Senat - 24.06.2009 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 22.09.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
27.
|
Pl-x 392/2009
|
Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(7) al art.120 din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală (Pl-x 392/2009) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 2.09.2009 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 23.09.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
28.
|
Pl-x 389/2009
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.3 din Anexa la O.U.G. nr.51 din 2006 publicată în Monitorul Oficial nr.566 din 30/06/2006 pentru aprobarea Programului naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală (Pl-x 389/2009) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 1.09.2009 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 24.09.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
29.
|
Pl-x 345/2009
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.50 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (Pl-x 345/2009) - lege organică - Respinsă de Senat - 24.06.2009 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 24.09.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
30.
|
Pl-x 404/2009
|
Propunerea legislativă pentru modificarea lit.b) a art.13 din Legea nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război (Pl-x 404/2009) - lege organică - Respinsă de Senat - 7.09.2009 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 24.09.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
|
31.
|
Pl-x 390/2009
|
Propunerea legislativă privind acordarea unor drepturi salariale specifice personalului nedidactic din învăţământ (Pl-x 390/2009) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 1.09.2009 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 24.09.2009 Cameră decizională
|
|
|
|
VIII. ALTE INIŢIATIVE LEGISLATIVE CU PROPUNERE DE RESPINGERE
|
|
32.
|
-
|
Proiectul de Hotărâre privind cererea de începere a urmăririi penale a domnului deputat Adrian Năstase, fost prim-ministru al Guvernului României. Continuarea dezbaterilor - după primirea răspunsului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
|
-
|
|
|
|
33.
|
Pl-x 344/2006
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.140 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (PL-x 344/2006) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 13.04.2006. Ultimul Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - redistribuit - 30.01.2009 Cameră decizională Amânată dezbaterea
|
|
|
|
|
34.
|
Pl-x 618/2004
|
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.166/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr.146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret (PL 618/2004) - redistribuit - 30.01.2009 Proiectul a fost adoptat de Senat ca lege ordinară, iar Camera Deputaţilor l-a adoptat ca lege organică. Comisia de mediere a propus spre adoptare textul Camerei Deputaţilor. La data de 10.02.2005 Senatul a aprobat textul propus de Comisia de mediere. Amânată dezbaterea
|
|
|
|
|
35.
|
Pl-x 365/1999
|
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 16/1999 privind scutirea de la plata taxei de reclamă şi publicitate, precum şi a majorărilor de întârziere aferente (PL 365/1999) - lege ordinară - redistribuit - 30.01.2009 Senatul a aprobat la data de 06.12.2001 Raportul Comisiei de mediere cuprinzând propunerea de respingere a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.16/1999. Amânată dezbaterea
|
|
|
|