Vezi calendarul
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > e-Caseta > Ordinea de zi Versiunea pentru printare
Ordinea de zi pentru şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 - 9 noiembrie 2011

Aprobată: 07.11.2011
Poziţia Număr
înregistrare
Descrierea punctului de pe ordinea de zi Doc.
1. Pl-x 510/2011 Solicitarea iniţiatorului de retragere a Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative (Pl-x 510/2011).

Se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.
1. - Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. -
2. PHCD 30/2011 I. PROIECTE DE HOTĂRÂRI ALE CAMEREI DEPUTAŢILOR

Proiectul de Hotărâre privind bugetul Camerei Deputaţilor pe anul 2012 (PHCD 30/2011).

Comisia pentru buget propune ADOPTAREA proiectului de hotărâre.
Se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.
Format DOC
2. PHCD 31/2011 Proiectul de Hotărâre privind contul de execuţie a bugetului Camerei Deputaţilor pe anul 2010 (PHCD 31/2011). -
3. Pl-x 102/2010 II.LEGI ORGANICE
A. ADOPTĂRI


Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare (PL-x 102/2010) - lege organică
Procedură de urgenţă
Obiect de reglementare:
Aprobarea OUG nr.114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare prin care se reglementează:
- amânarea până în anul 2011 a aplicării prevederilor legii nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, tichetelor cadou şi tichetelor de vacanţă pentru personalul din instituţiile şi autorităţile publice;
- abrogarea prevederilor referitoare la compensarea în bani a tichetelor de călătorie pe calea ferată neutilizate de către pensionari;
- amânarea până în anul 2011 a acordării diferenţei de punctaj pentru grupele I şi II de muncă;
- neaplicarea, în anul 2010 în domeniul cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice a creşterii alocaţiilor bugetare.

Comisia pentru muncă şi Comisia pentru buget propun ADOPTAREA proiectului de lege pentru aprobarea OUG.


Punct de vedere al Guvernului: - (iniţiator: Guvernul)
Cameră decizională
3. Pl-x 690/2010 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.80/2000 privind omologarea şi certificarea produselor şi materialelor de exploatare utilizate la vehiculele rutiere, precum şi condiţiile de introducere pe piaţă şi de comercializare a acestora (PL-x 690/2010) - lege organică - Respins de Senat - 17.11.2010
Raport - Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit - 16.09.2011
Cameră decizională
4. Pl-x 384/2010 Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.36/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate (PL-x 384/2010) - lege organică
Procedură de urgenţă
Obiect de reglementare:
Modificarea şi completarea OUG nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, în sensul eficientizării activităţii de acordare şi verificare a certificatelor de concediu medical în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, precum şi responsabilizarea atât a medicilor prescriptori cât şi asiguraţilor beneficiari de certificate de concediu medical, în conformitate şi cu legislaţia similară a altor state membre ale Uniunii Europene.

Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate propun ADOPTAREA proiectului de lege privind respingerea OUG.

Punct de vedere al Guvernului: - (iniţiator: Guvernul)
Cameră decizională
4. Pl-x 499/2011 Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul securităţii naţionale (Pl-x 499/2011) - lege organică
Raport comun-Comisia pentru apărare şi Comisia juridică- (nu a fost depus)

Termenul de depunere a raportului -19.10.2011
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 5.09.2011; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final
19.10.2011, prelungit la 3.11.2011- plen -11.10.2011,
potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
Înscris pe ordinea de zi în condiţiile art.37 lit.c) şi art.86 alin.(2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor
Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituţie şi ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
5. Pl-x 505/2011 Proiectul de Lege privind modificarea Legii nr.265/2010 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române şi pentru abrogarea art.4 alin.(4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.105/2001 privind frontiera de stat a României, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.105/2001 privind frontiera de stat a României (PL-x 505/2011) - lege organică
Obiect de reglementare:
Modificarea Legii nr.265/2010, în sensul înfiinţării Gărzii de Coastă, cu personalitate juridică, atribuţiile şi competenţele acesteia, prin reorganizarea Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Tulcea şi al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa, care se desfiinţează. De asemenea, se propune înfiinţarea unor sectoare ale poliţiei de frontieră prin reorganizarea Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Brăila şi al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Ialomiţa, care se desfiinţează.

Comisia pentru apărare propune ADOPTAREA proiectului de lege.

Punct de vedere al Guvernului:
- (iniţiator: Guvernul)
Cameră decizională
5. Pl-x 330/2011 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (PL-x 330/2011) - lege organică - Respins de Senat - 9.05.2011
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 3.06.2011, Raport înlocuitor I (Adoptare) - distribuit - 8.06.2011 şi Raport înlocuitor II (Adoptare) - distribuit - 16.09.2011

Procedură de urgenţă
Cameră decizională

Prioritate legislativă
Retrimis la comisie - termen - 10.10.2011 (Plen - 26.09.2011)
Se dezbate sub rezerva primirii raportului.
6. Pl-x 856/2010 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război (Pl-x 856/2010) - lege organică
Obiect de reglementare:
Completarea art.1 al Legii nr.44/1994 cu o nouă literă, lit.h), în vederea dobândirii calităţii de veteran de război şi de către copiii de trupă, înaintea împlinirii vârstei de 14 ani, precum şi modificarea art.10 în sensul includerii în calculul vechimii în muncă sau în serviciu a perioadei în care participantul la război a deţinut calitatea de copil de trupă.

Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională

Propunerea comisiei pentru muncă, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 14.09.2011) şi ca urmare s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament.
În urma dezbaterilor de luni, 31 octombrie 2011 şi potrivit art.104 alin.(3) din Regulament se supune votului final ADOPTAREA iniţiativei legislative.
6. Pl-x 417/2011 Proiectul Legii Turismului (PL-x 417/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 14.06.2011
Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru administraţie publică

Procedură de urgenţă
Cameră decizională

Se dezbate sub rezerva primirii raportului
7. Pl-x 788/2010 Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă nr.209/2008 pentru modificarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (Pl-x 788/2010) - lege organică


Obiect de reglementare:
Modificarea şi completarea Legii nr.19/2000, în vederea asigurării drepturilor de pensie pentru persoanele care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale sau deosebite potrivit legislaţiei în vigoare după data de 1 aprilie 2001.

Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională

Propunerea comisiei pentru muncă, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 14.09.2011) şi ca urmare s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament.
În urma dezbaterilor de luni, 31 octombrie 2011 şi potrivit art.104 alin.(3) din Regulament se supune votului final ADOPTAREA iniţiativei legislative.
7. Pl-x 153/2011 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonaţei de urgenţă a Guvernului nr.117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale (PL-x 153/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile articolului 115 alineatul (5) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia pentru buget - nu a fost depus

Termenul de depunere a raportului - 12.04.2011
Procedură de urgenţă
Cameră decizională

Prioritate legislativă
Înscris pe ordinea de zi în condiţiile art.37 lit.c) şi art.86 alin.(2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor
8. Pl-x 777/2010 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii (Pl-x 777/2010) - lege organică
Obiect de reglementare:
Modificarea şi completarea Legii nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, în sensul majorării cuantumului alocaţiei de stat pentru copiii în vârstă de peste 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap, de la 42 de lei cât este în prezent la 150 de lei.

Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională


Propunerea comisiei pentru muncă, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 14.09.2011) şi ca urmare s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament.
În urma dezbaterilor de luni, 31 octombrie 2011 şi potrivit art.104 alin.(3) din Regulament se supune votului final ADOPTAREA iniţiativei legislative.
8. Pl-x 812/2010 Propunerea legislativă pentru modificarea OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii (Pl-x 812/2010) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 24.11.2010
Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia juridică - nu a fost depus

Termenul de depunere a raportului -28.12.2010
Cameră decizională

Înscris pe ordinea de zi în condiţiile art.37 lit.c) şi art.86 alin.(2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor
9. Pl-x 114/2011 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar (Pl-x 114/2011) - lege organică
Obiect de reglementare:
Completarea Legii nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, urmărind ca personalului încadrat în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională să nu îi fie diminuat cu 25 % cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau valută, pe perioada participării la misiunile prevăzute la art.2 lit.a)-d) din Legea nr.42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, respectiv misiunile de apărare colectivă, misiunile în sprijinul păcii, misiunile de asistenţă umanitară şi misiunile de tip coaliţie, potrivit obligaţiilor asumate de România prin tratate, acorduri şi alte înţelegeri internaţionale la care România este parte,.

Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională

Propunerea comisiei pentru muncă şi a comisiei pentru apărare, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 14.09.2011) şi ca urmare s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament.
În urma dezbaterilor de luni, 31 octombrie 2011 şi potrivit art.104 alin.(3) din Regulament se supune votului final ADOPTAREA iniţiativei legislative.
9. Pl-x 236/2011 Propunerea legislativă pentru declararea Municipiului Craiova, judeţul Dolj, oraş - martir (Pl-x 236/2011) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 26.04.2011
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 26.05.2011
Cameră decizională
10. Pl-x 612/2010 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii Codului de Procedură Civilă, cu toate modificările şi completările ulterioare (Pl-x 612/2010) - lege organică
Obiect de reglementare:
Modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, intervenţiile legislative vizând ca, în cazul anulării ca netimbrată a cererii sau al respingerii acţiunilor scutite de taxa de timbru, partea căzută în pretenţii să fie obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională

Propunerea comisiei juridice, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 14.09.2011) şi ca urmare s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament.
În urma dezbaterilor de luni, 31 octombrie 2011 şi potrivit art.104 alin.(3) din Regulament se supune votului final ADOPTAREA iniţiativei legislative.
10. Pl-x 428/2011 Proiectul de Lege privind declararea municipiului Constanţa - Oraş-Martir al Revoluţiei din decembrie 1989 (PL-x 428/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat -15.06.2011
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 16.09.2011
Cameră decizională

Se dezbate marţi, 8.11.2011, ora 10,00
11. Pl-x 96/2010 Propunerea legislativă pentru abrogarea alin.(2ą) al art.94 din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei (Pl-x 96/2010) - lege organică
Obiect de reglementare:
Abrogarea alin.(2š) al art.94 din Legea nr.161/2003. Excepţia prevăzută de alin.(2ą) al art.94 a fost introdusă prin Legea nr.171/2004. Raţiunea acestei măsuri legislative fiind determinată de un interes public sau strategic, şi anume, reprezentarea autorităţii sau instituţiei publice în cadrul unor organisme sau organe colective de conducere legal constituite. În lipsa unei astfel de excepţii, instituţiile publice care sunt coordonate de principiul tripatitismului, de consilii de administraţie sau consilii consultative, se găsesc în imposibilitatea de a-şi mai desfăşura activitatea, deoarece în componenţa acestora există reprezentanţi ai Guvernului, respectiv ai autorităţilor publice locale.

Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională


Propunerea comisiei juridice, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 14.09.2011) şi ca urmare s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament.
În urma dezbaterilor de luni, 31 octombrie 2011 şi potrivit art.104 alin.(3) din Regulament se supune votului final ADOPTAREA iniţiativei legislative.
11. Pl-x 687/2010 Propunerea legislativă privind unele măsuri referitoare la organizarea activităţii de punere în executare a creanţelor aparţinând instituţiilor de credit şi instituţiilor financiare nebancare (Pl-x 687/2010) - lege organică - Respinsă de Senat - 16.11.2010
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 12.10.2011
Cameră decizională
12. Pl-x 125/2011 Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.49/2010 privind unele măsuri în domeniul muncii şi asigurărilor sociale (Pl-x 125/2011) - lege organică
Obiect de reglementare:
Modificarea şi completarea Legii nr.49/2010 prin care la art.I se modifică şi se completează Legea nr.19/2000. În fapt se preconizează completarea art.83 din Legea nr.19/2000, în scopul acordării, lunar, a unui salariu minim brut pe ţară garantat în plată, persoanelor care au depus cerere de pensionare, pe perioada cuprinsă între data încetării raporturilor de serviciu sau contractului de muncă şi data emiterii deciziei de pensionare. Aceste sume urmează să fie recuperate din drepturile de pensie aferente acestei perioade.

Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională


Propunerea comisiei pentru muncă, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 14.09.2011) şi ca urmare s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament.
În urma dezbaterilor de luni, 31 octombrie 2011 şi potrivit art.104 alin.(3) din Regulament se supune votului final ADOPTAREA iniţiativei legislative.
12. Pl-x 736/2010 Proiectul de Lege privind transmiterea unor terenuri din domeniul public al statului şi din administrarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Brăila în domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale Chiscani şi în administrarea Consiliului local al comunei Chiscani, judeţul Brăila (PL-x 736/2010) - lege organică - Adoptat de Senat -24.11.2010
Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 19.09.2011
Cameră decizională
13. Pl-x 115/2011 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.109/1997 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social (Pl-x 115/2011) - lege organică
Obiect de reglementare:
Modificarea şi completarea Legii nr.109/1997, în sensul acordării unor noi atribuţii Consiliului Economic şi Social, atribuţii ce decurg din Convenţia nr.144/1976 a OIM privitoare la consultările tripartite, precum şi extinderea componenţei CES cu 14 membri, respectiv 6 membri din partea Parlamentului, 1 membru din partea Administraţiei Prezidenţiale şi 8 membri din partea societăţii civile.

Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională

Propunerea comisiei pentru muncă, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 14.09.2011) şi ca urmare s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament.
În urma dezbaterilor de luni, 31 octombrie 2011 şi potrivit art.104 alin.(3) din Regulament se supune votului final ADOPTAREA iniţiativei legislative.
13. Pl-x 608/2010 Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.79/2010 pentru modificarea unor acte normative din domeniul cercetării (PL-x 608/2010/2011)- lege ordinară - Respinsă de Senat cererea formulată de Preşedintele României şi adoptat proiectul de lege - 5.10.2011
Raport -Comisia pentru învăţământ (Respingerea cererii de reexaminare şi adoptarea legii privind aprobarea OUG, cu amendamente) distribuit - 27.10.2011 şi Raport înlocuitor (Adoptarea parţială a cererii de reexaminare şi adoptarea legii privind aprobarea OUG, cu amendamente
) - distribuit - 3.11.2011
Cameră decizională
14. Pl-x 124/2011 Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(1) al art.35 din Legea sindicatelor nr.54/2003 (PL-x 124/2011) - lege organică
Obiect de reglementare:
Modificarea alin.(1) al art.35 din Legea sindicatelor nr.54/2003, în sensul eliminării obligaţiei angajatorului la plata drepturilor salariale pentru liderii de sindicat care nu prestează efectiv o activitate rezultată în urma raporturilor de muncă contractuale.

Punct de vedere al Guvernului: - (iniţiator: Guvernul)
Cameră decizională

Propunerea comisiei pentru muncă, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 14.09.2011) şi ca urmare s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament.
În urma dezbaterilor de luni, 31 octombrie 2011 şi potrivit art.104 alin.(3) din Regulament se supune votului final ADOPTAREA iniţiativei legislative.
14. Pl-x 530/2011 Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora (PL-x 530/2011) - lege organică
Raport - Comisia pentru buget şi Comisia juridică - (nu a fost depus)

Termenul de depunere a raportului -5.10.2011
Procedură de urgenţă
Prima Cameră sesizată - Data depunerii la Camera Deputaţilor - 22.09.2011; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final
21.10.2011,
potrivit art.115 din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
Prioritate legislativă
Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, proiectul de lege se consideră adoptat, în conformitate cu prevederile art.115 alin.(5) din Constituţie şi ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
15. Pl-x 700/2010 Propunerea legislativă privind exercitarea profesiei de inginer constructor cu drept de liberă practică, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Camerei Inginerilor din Domeniul Construcţiilor din România (Pl-x 700/2010) - lege organică
Obiect de reglementare:
Exercitarea profesiei de inginer constructor cu drept de liberă practică, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Camerei Inginerilor din Domeniul Construcţiilor din România

Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională


Propunerea comisiei pentru industrii, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 14.09.2011) şi ca urmare s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament.
În urma dezbaterilor de luni, 31 octombrie 2011 şi potrivit art.104 alin.(3) din Regulament se supune votului final ADOPTAREA iniţiativei legislative.
15. Pl-x 536/2011 Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.78/2011 privind stabilirea unor măsuri organizatorice în domeniul afacerilor europene (PL-x 536/2011) - lege organică
Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru afaceri europene (Adoptare) - distribuit - 24.10.2011

Procedură de urgenţă
Prima Cameră sesizată - Data depunerii la Camera Deputaţilor - 26.09.2011; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final
25.10.2011,
potrivit art.115 din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor

Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, proiectul de lege se consideră adoptat, în conformitate cu prevederile art.115 alin.(5) din Constituţie şi ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
16. Pl-x 346/2011 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.8 din Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială (PL-x 346/2011) - lege organică
Obiect de reglementare:
Modificarea şi completarea art.8 din Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială, în sensul incriminării faptei membrului Guvernului de a folosi funcţia sa pentru a favoriza câştigarea unei licitaţii, anularea abuzivă a unei licitaţii, acordarea ilegală a unei autorizaţii sau a altor facilităţi în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională

Propunerea comisiei juridice, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 14.09.2011) şi ca urmare s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament.
În urma dezbaterilor de luni, 31 octombrie 2011 şi potrivit art.104 alin.(3) din Regulament se supune votului final ADOPTAREA iniţiativei legislative.
16. Pl-x 510/2011 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative (Pl-x 510/2011) - lege organică
Raport - Comisia juridică - (nu a fost depus)

Termenul de depunere a raportului -14.10.2011
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 13.09.2011; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final
27.10.2011,
potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor

Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituţie şi ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
17. Pl-x 336/2009 Proiectul de Lege privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (PL-x 336/2009) - lege organică
Procedură de urgenţă
Obiect de reglementare:
Reglementarea executării pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, completându-se astfel reforma legislaţiei penale, realizată prin adoptarea noului Cod penal şi al noului Cod de procedură penală.

Punct de vedere al Guvernului: - (iniţiator: Guvernul)
Cameră decizională


Propunerea comisiei juridice, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 14.09.2011) şi ca urmare s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament.
În urma dezbaterilor de luni, 31 octombrie 2011 şi potrivit art.104 alin.(3) din Regulament se supune votului final ADOPTAREA iniţiativei legislative.
17. Pl-x 529/2011 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.1/05.01.2011 privind educaţia naţională (Pl-x 529/2011) - lege organică
Raport - Comisia pentru învăţământ- (nu a fost depus)

Termenul de depunere a raportului -17.10.2011
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 21.09.2011; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final
4.11.2011,
potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor

Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituţie şi ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
18. Pl-x 343/2011 Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar (PL-x 343/2011) - lege organică
Obiect de reglementare:
Amendarea art.9 din Legea nr.7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile propuse vizând modificarea regimului incompatibilităţilor funcţionarilor publici parlamentari, în sensul ca aceştia să poată exercita funcţii sau activităţi în sectorul privat care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public parlamentar, potrivit fişei postului.
Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională


Propunerea comisiei pentru administraţie publică, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 14.09.2011) şi ca urmare s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament.
În urma dezbaterilor de luni, 31 octombrie 2011 şi potrivit art.104 alin.(3) din Regulament se supune votului final ADOPTAREA iniţiativei legislative.
18. Pl-x 228/2010 Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României , a Legii pentru modificarea art.64 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000 (PL-x 228/2010/2011)- lege ordinară - Adoptată de Senat - 23.03.2011
Raport - Comisia pentru învăţământ (Respingerea cererii de reexaminare şi aprobarea legii în forma adoptată de Senat) şi Raport înlocuitor (Respingerea cererii de reexaminare şi aprobarea legii în forma adoptată de Senat) - distribuit - 27.10.2011
Cameră decizională
19. Pl-x 738/2010 Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(2) al art.135 din Legea nr.411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat (Pl-x 738/2010) - lege organică
Obiect de reglementare:
Modificarea alin.(2) al art.135 din Legea nr.411/2004, în sensul eliminării prevederilor prin care se diminuează cuantumul sumei totale cuvenite pentru pensia privată cu penalităţile de transfer şi comisioanele legale, precum şi introducerea unui nou text care să prevadă ca suma totală cuvenită pentru pensia privată să nu poată fi mai mică decât valoarea contribuţiilor plătite actualizată cu rata inflaţiei în perioada cuprinsă între data plăţii şi data ieşirii la pensie a participantului.
Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională


Propunerea comisiei pentru muncă, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 14.09.2011) şi ca urmare s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament.
În urma dezbaterilor de luni, 31 octombrie 2011 şi potrivit art.104 alin.(3) din Regulament se supune votului final ADOPTAREA iniţiativei legislative.
19. Pl-x 27/2010
Pl-x 459/2010
- Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii Arhivelor Naţionale nr.16/1996 (PL-x 459/2010) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 8.09.2010
Raport - Comisia pentru cultură (Adoptare) - distribuit - 2.02.2011
şi Raport înlocuitor (Adoptare) - distribuit - 2.03.2011
Procedură de urgenţă
Cameră decizională

Prioritate legislativă

- Propunerea legislativă pentru modificarea Legii Arhivelor Naţionale nr.16/1996 (Pl-x 27/2010) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 8.02.2010
Raport - Comisia pentru cultură (Adoptare) - distribuit - 22.03.2011
Cameră decizională


Raport comun suplimentar pentru ambele iniţiative - Comisia pentru cultură (Adoptarea PL-x 459/2010 şi Respingerea Pl-x 27/2010) - distribuit - 17.10.2011 şi Raport comun înlocuitor (Adoptarea PL-x 459/2010 şi Respingerea Pl-x 27/2010) - distribuit - 18.10.2011
20. Pl-x 345/2011 II.LEGI ORGANICE
B. RESPINGERI



Proiectul de Lege privind examinarea psihologică şi psihiatrică a celor ce candidează pentru obţinerea de funcţii de demnitate publică, în administraţia locală sau care ocupă funcţii de înalt funcţionar public sau îndeplinesc calitatea de secretar general, secretar de stat sau ministru în cadrul ministerelor (PL-x 345/2011) - lege organică
Obiect de reglementare:
Instituirea examinării psihologice şi psihiatrice a persoanelor care candidează pentru ocuparea de funcţii de demnitate publică alese sau numite, funcţii de înalţi funcţionari publici ori de personal contractual cu funcţie de conducere.

Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică propun RESPINGEREA proiectului de lege.

Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională
20. Pl-x 357/2011 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.32/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii (PL-x 357/2011) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile articolului 115 alineatul (5) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru sănătate (Adoptare) - distribuit -17.10.2011

Procedură de urgenţă
Cameră decizională
21. Pl-x 191/2010 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 191/2010) - lege organică
Obiect de reglementare:
Completarea cu alin.(1 1 ) a art.218 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, astfel încât să fie creat cadrul legal, pentru ca femeile care au suferit o operaţie la sân, respectiv, mastectomie unilaterală şi bilaterală, să beneficieze gratuit de proteză de sân, care să fie înlocuită anual şi al cărei cost să fie suportat din bugetul casei judeţene de sănătate.
Comisia pentru sănătate propune RESPINGEREA propunerii legislative.

Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională
21. Pl-x 297/2010 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.18/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar (PL-x 297/2010) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 5.05.2010
Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru buget şi Comisia pentru muncă (Adoptarea proiectului de lege privind Respingerea OUG) - distribuit - 8.06.2011 şi Raport suplimentar (menţine soluţia propusă iniţial - Adoptarea proiectului de lege privind Respingerea OUG) - distribuit - 19.10.2011

Procedură de urgenţă
Cameră decizională
22. Pl-x 283/2011 Propunerea legislativă privind modificarea art.18, art.19 şi art.20 din Legea nr.356/2001 din 10/07/2001 (Pl-x 283/2011) - lege organică
Obiect de reglementare:
Modificarea art.18-20 din Legea patronatelor nr.356/2001, intervenţiile legislative vizând reglementarea unor aspecte privind reorganizarea şi dizolvarea acestor forme de organizare a patronilor.

Comisia pentru muncă propune RESPINGEREA propunerii legislative.


Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională
22. Pl-x 453/2010 Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.45/2010 pentru modificarea art.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar (PL-x 453/2010) - lege ordinară - Adoptat de Senat -8.09.2010
Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru buget şi Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit - 8.06.2011 şi Raport comun suplimentar (menţine soluţia propusă iniţial - Adoptare) - distribuit - 19.10.2011

Procedură de urgenţă
Cameră decizională
23. Pl-x 284/2011 Propunerea legislativă privind modificarea Art.3 alin.(3) şi alin.(4) din Legea nr.356/2001 din 10/07/2001 (Pl-x 284/2011) - lege organică
Obiect de reglementare:
Modificarea alin.(3) şi (4) ale art.3 din Legea patronatelor nr.356/2001, intervenţiile legislative vizând reglementarea modului de constituire a structurilor organizaţiilor patronale.

Comisia pentru muncă propune RESPINGEREA propunerii legislative.


Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională
23. Pl-x 444/2011
Pl-x 68/2011
- Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 68/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat -23.02.2011
Procedură de urgenţă
Cameră decizională

- Propunerea legislativă privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.107 din 6 decembrie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 444/2011) - lege ordinară - Respinsă de Senat -15.06.2011
Raport comun pentru ambele iniţiative legislative - Comisia pentru sănătate şi Comisia pentru muncă (Adoptarea proiectului de lege privind respingerea OUG - PL-x 68/2011 şi Respingerea Pl-x 444/2011) - distribuit - 28.09.2011 şi Raport comun suplimentar (menţinerea soluţiilor iniţiale - Adoptarea proiectului de lege privind respingerea OUG - PL-x 68/2011 şi Respingerea Pl-x 444/2011) - distribuit - 24.10.2011
Cameră decizională
24. Pl-x 263/2011 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.4 al anexei nr.IX, Reglementări specifice personalului care ocupă funcţii de demnitate publică şi personalului care ocupă funcţii asimilate cu funcţii de demnitate publică, din Legea-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (Pl-x 263/2011) - lege organică
Obiect de reglementare:
Completarea art.4 din anexa nr.9 la Legea-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, intervenţia legislativă constând în introducerea unui nou alineat, potrivit căruia de la data încetării mandatului de senator sau de deputat timp de 2 ani, persoanelor în cauză nu li se poate modifica în mod unilateral sau nu li se poate desface contractul individual de muncă pentru motive neimputabile lor.

Comisia pentru muncă propune RESPINGEREA propunerii legislative.


Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională
24. Pl-x 416/2011 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.273/2004 privind regimul juridic al adopţiei (PL-x 416/2011) - lege organică - Adoptat de Senat - 14.06.2011
Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit - 2.11.2011

Procedură de urgenţă
Cameră decizională

Prioritate legislativă
25. Pl-x 235/2011 Propunerea legislativă privind posibilitatea angajării în mediul privat a persoanelor pensionate anticipat (Pl-x 235/2011) - lege organică
Obiect de reglementare:
Acordarea posibilităţii pentru persoanele pensionate anticipat de a se reangaja în mediul privat.
Comisia pentru muncă propune RESPINGEREA propunerii legislative.

Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională
25. Pl-x 548/2011 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.51/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr.17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue şi al zonei economice exclusive ale României (PL-x 548/2011) - lege organică - Adoptat de Senat - 5.10.2011
Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit - 2.11.2011

Procedură de urgenţă
Cameră decizională

Prioritate legislativă
26. Pl-x 290/2011 Propunerea legislativă de modificare a alin.(1) al art.260 din Legea nr.31/1990 republicată, aşa cum a fost modificat prin art.IV, din O.U.G. nr.43/2010 (Pl-x 290/2011) - lege organică
Obiect de reglementare:
Modificarea alin.(1) al art.260 din Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale, în scopul clarificării anumitor aspecte privind lichidarea voluntară.

Comisia juridică şi Comisia pentru politică economică propun RESPINGEREA propunerii legislative.


Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională
26. Pl-x 535/2011 Propunerea legislativă pentru modificarea art.9 şi 15 din Legea 393/2004 privind statutul aleşilor locali (Pl-x 535/2011) - lege organică
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 7.11.2011
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 26.09.2011; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final
9.11.2011, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
27. Pl-x 403/2011 Propunerea legislativă privind completarea Legii nr.7/1996 - Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare (Pl-x 403/2011) - lege organică
Obiect de reglementare:
Modificarea şi Legii nr.7/1996 - Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare, în sensul ca proprietarul unui imobil - construcţie care deţine de 5 ani un drept de superficie asupra unui imobil - teren pe care este edificată construcţia, să poată opta pentru cumpărarea terenului de sub construcţie.
Comisia juridică propune RESPINGEREA propunerii legislative.


Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională
27. Pl-x 539/2011 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali (Pl-x 539/2011) - lege organică
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 3.11.2011
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 3.10.2011; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final
16.11.2011, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
28. Pl-x 342/2011 Proiectul de Lege privind modificarea alin.(2) al art.9 din Legea nr.112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului (PL-x 342/2011) - lege organică
Obiect de reglementare:
Modificarea alin.(2) al art.9 din Legea nr.112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, în sensul acordării dreptului de a opta pentru cumpărarea imobilului şi persoanelor care locuiesc cu chirie de cel puţin 10 ani în acel imobil.
Comisia juridică propune RESPINGEREA proiectului de lege.

Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională
28. Pl-x 540/2011 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.215/2001 a administraţiei publice locale (Pl-x 540/2011) - lege organică
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 3.11.2011
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 3.10.2011; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final
16.11.2011, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
29. Pl-x 370/2011 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale (Pl-x 370/2011) - lege organică
Obiect de reglementare:
Modificarea Legii nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în sensul definirii formularelor tipizate cu regim special, a timbrelor şi banderolelor, sub o nouă denumire de „formulare tipizate, timbre şi banderole utilizate în domeniul fiscal", precum şi dezincriminarea deţinerii fără drept de timbre, banderole sau formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, ştiind că acestea sunt falsificate.

Comisia juridică şi Comisia pentru buget propun RESPINGEREA propunerii legislative.

Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională
29. Pl-x 185/2010 Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României , a Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.5/2010 pentru modificarea art.III alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr.3/2007 privind unele măsuri financiar-fiscale din domeniul protecţiei sociale (PL-x 185/2010/2011)- lege ordinară - Adoptată de Senat - 23.03.2011
Raport - Comisia pentru buget (Admiterea cererii de reexaminare şi respingerea legii) - distribuit-11.05.2011 şi Raport înlocuitor (Admiterea cererii de reexaminare şi Respingerea OG nr.5/2010) - distribuit - 26.05.2011
Cameră decizională
30. Pl-x 318/2011 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.48˛ al Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (Pl-x 318/2011) - lege organică
Obiect de reglementare:
Modificarea art.48˛ al Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, în sensul reducerii vârstei standar de pensionare a femeilor care au realizat stagiul complet de cotizare, cu un an în cazul femeilor care au născut şi crescut, cel puţin până la vârsta de 10 ani, 3 copii şi cu 2 ani în cazul femeilor care au născut şi crescut, cel puţin până la vârsta de 10 ani, 4 copii sau mai mulţi copii, sau copii cu handicap.
Comisia pentru muncă propune RESPINGEREA propunerii legislative.


Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională
30. Pl-x 103/2010 Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României , a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar (PL-x 103/2010/2011)- lege organică - Adoptată de Senat - 23.03.2011
Raport - Comisia pentru muncă (Respingerea cererii de reexaminare) - distribuit - 10.05.2011 şi Raport înlocuitor (Respingerea cererii de reexaminare şi Adoptarea legii cu amendamente) - distribuit - 30.05.2011
Cameră decizională
31. Pl-x 319/2011 Propunerea legislativă privind completarea OUG nr.100/2008 pentru completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (Pl-x 319/2011) - lege organică
Obiect de reglementare:
Completarea cu art.III al OUG nr.100/2008 pentru completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu un nou alineat, alin.(1 1 ), în vederea calculării punctajului mediu anual corespunzător sporului de vechime acordat în baza legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, pentru activităţi desfăşurate în grupele I şi II de muncă, prin împărţirea punctelor rezultate din anii de spor la anii de activitate muncă, în grupele superioare de muncă.
Comisia pentru muncă propune RESPINGEREA propunerii legislative.

Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională
31. Pl-x 392/2010 Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României , a Legii pentru modificarea alin.(2) al art.29 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul (PL-x 392/2010/2011)- lege ordinară - Adoptată de Senat -18.05.2011
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Admiterea cererii de reexaminare şi Adoptarea Legii) - distribuit - 3.06.2011 şi Raport înlocuitor (Admiterea cererii de reexaminare şi Adoptarea Legii în forma adoptată de Senat) - distribuit - 23.06.2011
Cameră decizională
32. Pl-x 312/2010 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic (PL-x 312/2010) - lege organică
Obiect de reglementare:
Modificarea şi completarea Legii nr.514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, în sensul reorganizării profesiei de consilier juridic prin înfiinţarea Ordinului Consilierilor Juridici din România (O.C.J.R.), organism profesional cu atribuţii de autoreglementare şi organizare a profesiei de consilier juridic.

Comisia juridică propune RESPINGEREA proiectului de lege.


Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională
32. Pl-x 442/2009 Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României , a Legii pentru completarea art.7 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată (PL-x 442/2009/2010) - lege organică - Reexaminată şi adoptată de Senat - 25.05.2010
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Admiterea cererii de reexaminare şi respingerea legii) - distribuit - 7.02.20112011 şi Raport înlocuitor (Admiterea cererii de reexaminare şi Respingerea Legii) - distribuit - 23.06.2011
Cameră decizională
33. Pl-x 278/2011 Propunerea legislativă privind producerea şi comercializarea făinii, pâinii şi produselor de panificaţie (Pl-x 278/2011) - lege organică
Obiect de reglementare:
Producerea şi comercializarea făinii, pâinii şi produselor de panificaţie, stabilind condiţiile de fabricare şi caracteristicile calitative pe care trebuie să le îndeplinească făina şi produsele de panificaţie destinate consumului uman, din punct de vedere nutriţional.
Comisia pentru agricultură propune RESPINGEREA propunerii legislative.

Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională
33. Pl-x 832/2010 Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României , a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.248/2000 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.64/1998 privind acordarea unor facilităţi la plata preţului acţiunilor şi la plata unor obligaţii bugetare, în scopul privatizării Societăţii Comerciale „Petromidia" - S.A. Constanţa (PL-x 832/2010/2011)- lege ordinară - Adoptată de Senat - 18.05.2011
Raport - Comisia pentru politică economică (Respingerea cererii de reexaminare şi Adoptarea legii) - distribuit - 16.06.2011 şi Raport înlocuitor (Respingerea cererii de reexaminare şi Adoptarea legii) - distribuit - 30.06.2011
Cameră decizională
34. Pl-x 624/2010 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.514/ 28 nov.2003 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic (Pl-x 624/2010) - lege organică
Obiect de reglementare:
Modificarea şi completarea Legii nr.514/.2003 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, intervenţiile legislative vizează asigurarea independenţei totale a consilierilor juridici, eliminarea discriminării existente, în prezent, între nivelul de salarizare al acestora şi cel al magistraţilor, precum şi compartimentarea muncii consilierului juridic.

Comisia juridică propune RESPINGEREA propunerii legislative.

Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională
34. Pl-x 173/2009 Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României , a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.225/2008 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sistemul justiţiei (PL-x 173/2009/14.10.2009) - lege ordinară - Reexaminată şi adoptată de Senat - 12.10.2009
Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia juridică (Adoptarea cererii de reexaminare şi Respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.225/2008) - distribuit - 29.09.2011
Cameră decizională
35. Pl-x 193/2010 Propunerea legislativă pentru sprijinirea agenţilor economici şi autorităţilor locale în vederea realizării obligaţiilor de mediu scadente în perioada 2009 - 2010 (Pl-x 193/2010) - lege organică
Obiect de reglementare:
Adoptarea unor măsuri financiare în domeniul protejării mediului pentru perioada 2009-2010, pentru sprijinirea autorităţilor publice locale din zona urbană şi a operatorilor economici care deţin pe suprafaţa unităţilor administrativ-teritoriale depozite neconforme clasa „b" şi, respectiv, care desfăşoară activităţi neconforme cu protecţia mediului. De asemenea, autorităţile publice locale urbane care au obligaţii rezultate din prevederile Directivei Consiliului nr.99/31/CE privind depozitarea deşeurilor, ar trebui să beneficieze de sprijin financiar în cuantum de 100.000 lei pentru realizarea studiului de fezabilitate şi 200.000 lei pentru realizarea proiectelor tehnice, sume transferate din bugetul Fondului pentru mediu în bugetul autorităţilor publice locale urbane beneficiare.

Comisia pentru buget şi Comisia pentru administraţie publică propun RESPINGEREA propunerii legislative.

Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională
35. Pl-x 652/2008 Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României , a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.96/2008 privind modificarea art.III alin.(1) lit.b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.29/2005 pentru modificarea Legii nr.290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti" (PL-x 652/2008/2011) - lege organică - Respinsă de Senat cererea Preşedintelui României - 26.04.2011
Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru agricultură (Adoptarea cererii de reexaminare şi respingerea legii) - distribuit - 22.09.2011 şi Raport înlocuitor
(Adoptarea cererii de reexaminare şi Adoptarea legii pentru respingerea OUG) - distribuit - 13.10.2011
Cameră decizională
36. Pl-x 463/2011 Propunerea legislativă privind completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 463/2011) - lege organică
Obiect de reglementare:
Completarea alin.(4) al art.64 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în sensul reducerii procentului utilizat la calculul cuantumului pensiei anticipate parţiale şi diferenţierii acesteia în funcţie de stagiul complet de cotizare.

Comisia pentru muncă propune RESPINGEREA propunerii legislative.


Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională
36. Pl-x 724/2010 Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.26/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.123/2006 privind statutul personalului din serviciile de probaţiune (PL-x 724/2010/2011) - lege ordinară - Reexaminată de Senat - 7.09.2011
Raport - Comisia juridică (Admiterea cererii de reexaminare şi adoptarea legii) - distribuit - 28.09.2011 şi Raport înlocuitor (Admiterea cererii de reexaminare şi adoptarea legii privind aprobarea OG, cu amendamente) - distribuit - 3.11.2011
Cameră decizională

Prioritate legislativă
37. Pl-x 464/2011 Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 464/2011) - lege organică
Obiect de reglementare:
Modificarea art.53 alin.(3) al Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, astfel încât stagiul complet de cotizare pentru femei să se reducă la 33 ani.

Comisia pentru muncă propune RESPINGEREA propunerii legislative.


Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională
37. Pl-x 531/2009 Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României , a Legii privind reparaţiile morale şi materiale pentru fostele cadre militare active, îndepărtate abuziv din armată în perioada 23 august 1944 - 31 decembrie 1961 (PL-x 531/2009/2011)- lege ordinară - Respinsă de Senat cererea formulată de Preşedintele României şi adoptat proiectul de lege - 5.10.2011
Raport- Comisia pentru apărare (Respingerea cererii de reexaminare şi menţinerea legii adoptată iniţial) distribuit - 20.10.2011 şi Raport înlocuitor (Respingerea cererii de reexaminare şi menţinerea legii adoptată iniţial) distribuit - 3.11.2011
Cameră decizională
38. Pl-x 232/2011 III.LEGI ORDINARE
A. ADOPTĂRI


Propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii nr.571 privind Codul fiscal (Pl-x 232/2011) - lege ordinară
Obiect de reglementare:
Modificarea articolului 69 din Codul fiscal, în sensul majorării plafonului lunar neimpozabil pentru veniturile din pensii de la 1000 la 1500 lei.

Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională

Propunerea comisiei pentru buget, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 14.09.2011) şi ca urmare s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament.
În urma dezbaterilor de luni, 31 octombrie 2011 şi potrivit art.104 alin.(3) din Regulament se supune votului final ADOPTAREA iniţiativei legislative.
38. Pl-x 110/2011 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.14 din Ordonanţa Guvernului nr.78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România (PL-x 110/2011) - lege ordinară - Respins de Senat - 9.03.2011
Raport - Comisia pentru industrii - (Adoptare) - distribuit - 18.05.2011
Cameră decizională

Prioritate legislativă
39. Pl-x 622/2010 Proiectul de Lege privind accesul parlamentarilor la documentele privatizării (PL-x 622/2010) - lege ordinară
Obiect de reglementare:
Accesul deputaţilor şi senatorilor la documentele privatizării, reglementând în acest scop obligaţia Guvernului şi a celorlalte organe ale administraţiei publice de a prezenta, la solicitarea scrisă a Camerei Deputaţilor şi Senatului sau a unei comisii parlamentare, informaţii şi documente referitoare la procesul de privatizare.

Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională


Propunerea comisiei juridice, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 14.09.2011) şi ca urmare s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament.
În urma dezbaterilor de luni, 31 octombrie 2011 şi potrivit art.104 alin.(3) din Regulament se supune votului final ADOPTAREA iniţiativei legislative.
39. Pl-x 204/2011 Proiectul de Lege pentru modificarea art.4 din Legea nr.349/2007 privind reorganizarea cadrului instituţional în domeniul managementului substanţelor chimice (PL-x 204/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 20.04.2011
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 26.05.2011
Cameră decizională

Prioritate legislativă
40. Pl-x 275/2011 III.LEGI ORDINARE
B. RESPINGERI


Propunerea legislativă pentru modificarea art.22 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi pentru reorganizarea unor unităţi din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr.15/2008, cu modificările ulterioare (Pl-x 275/2011) - lege ordinară
Obiect de reglementare: Completarea
art.22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi pentru reorganizarea unor unităţi din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr.15/2008, în sensul ca finanţarea activităţii de ordine publică să se asigure din fonduri bugetare, în limita a cel puţin 2,5% din produsul intern brut.

Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru apărare propun RESPINGEREA propunerii legislative.


Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională
40. Pl-x 145/2011 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.8/2011 pentru modificarea şi completarea legislaţiei cu privire la eliberarea, gestionarea şi monitorizarea documentelor de călătorie acordate pensionarilor, veteranilor de război şi văduvelor de război (PL-x 145/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 21.03.2011
Raport - Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit - 22.06.2011
Cameră decizională

Prioritate legislativă
41. Pl-x 230/2011 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (Pl-x 230/2011) - lege ordinară
Obiect de reglementare:
Completarea anexei nr.II/13 din Legea cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în sensul introducerii unui text nou, ca pct.VII, în care să fie prevăzută salarizarea pentru funcţii specifice din serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă.

Comisia pentru muncă propune RESPINGEREA propunerii legislative.


Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională
41. Pl-x 518/2011 Proiectul de Lege pentru aprobarea modificării sursei de finanţare a taxelor şi impozitelor în cadrul Proiectului privind reconstrucţia drumurilor forestiere afectate de inundaţii şi corectarea torentelor din zonele forestiere, prin Acordul cadru de împrumut FP 1556 (2006) dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la Bucureşti la 23 august 2007 şi la Paris la 30 august 2007 (PL-x 518/2011) - lege ordinară - Respins de Senat - 7.09.2011
Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 12.10.2011
Cameră decizională

Prioritate legislativă
42. Pl-x 401/2011 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.202/1998 privind organizarea şi funcţionarea Monitorului Oficial al României, cu modificări şi completări, republicată (Pl-x 401/2011) - lege ordinară
Obiect de reglementare:
Modificarea şi completarea Legii nr.202/1998 privind organizarea şi funcţionarea Monitorului Oficial al României, în sensul stabilirii termenelor în cadrul cărora trebuie îndeplinite anumite operaţiuni legate de publicarea, republicarea sau rectificarea actelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, pentru a reglementa "în mod unitar" aceste proceduri.

Comisia juridică propune RESPINGEREA propunerii legislative.


Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională
42. Pl-x 123/2011 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 123/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 7.03.2011
Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 15.09.2011 şi Raport înlocuitor (Adoptare) - distribuit - 17.10.2011
Cameră decizională

Prioritate legislativă
43. Pl-x 340/2011 Proiectul de Lege privind modificarea art.9 din Legea nr.112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului (PL-x 340/2011) - lege ordinară
Obiect de reglementare:
Abrogarea alineatului (5) al articolului 9 din Legea nr.112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, care prevede încasarea de către unităţile specializate care evaluează şi vând locuinţe, a unui comision de 1 % din preţul de vânzare.

Comisia juridică propune RESPINGEREA proiectului de lege.


Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională
43. Pl-x 568/2009 Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.23/2009 privind activitatea de acreditare a organismelor de evaluare a conformităţii (PL-x 568/2009) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 3.11.2009
Raport - Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit - 1.11.2011
Cameră decizională

Prioritate legislativă
44. Pl-x 558/2009 Propunerea legislativă privind măsurile de simplificare şi de accelerare a înscrierii proprietarilor în cartea funciară (Pl-x 558/2009) - lege ordinară
Obiect de reglementare:
Măsuri de simplificare şi de accelerare a înscrierii în cartea funciară a terenurilor din zona rurală.

Comisia juridică propune RESPINGEREA propunerii legislative.


Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională
44. Pl-x 181/2011 Proiectul de Lege privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate (PL-x 181/2011) - lege ordinară - Respins de Senat - 6.04.2011
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 29.08.2011
Cameră decizională
45. Pl-x 404/2011 Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.677 din 21 noiembrie 2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date (Pl-x 404/2011) - lege ordinară
Obiect de reglementare:
Completarea art.22 din Legea nr. nr.677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu un nou alineat potrivit căruia, obligaţia notificării se va considera îndeplinită prin comunicarea unui exemplar al încheierii irevocabile de admitere a înscrierii în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor de către Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

Comisia pentru drepturile omului propune RESPINGEREA propunerii legislative.


Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională
45. Pl-x 696/2010 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.129/2000 privind formarea profesională a adulţilor (PL-x 696/2010) - lege ordinară - Adoptat de Senat -16.11.2010
Raport - Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit - 9.03.2011
Cameră decizională
46. Pl-x 251/2011 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.37/2005 privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole şi silvice (Pl-x 251/2011) - lege ordinară
Obiect de reglementare:
Modificarea şi completarea O.G. nr.37/2005 privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor şi organizaţiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole şi silvice.

Comisia pentru agricultură propune RESPINGEREA propunerii legislative.

Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională
46. Pl-x 225/2011 Propunerea legislativă privind privind declararea zilei de 16 noiembrie Ziua Patrimoniului Mondial din România (Pl-x 225/2011) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.04.2011
Raport - Comisia pentru cultură (Adoptare) - distribuit - 15.06.2011
Cameră decizională
47. Pl-x 246/2011 Proiectul de Lege privind sistemele de agricultură practicate în România (PL-x 246/2011) - lege ordinară
Obiect de reglementare:
Reglementarea sistemelor de agricultură practicate în România, pentru a asigura o producţie agricolă stabilă şi eficientă, protecţia mediului înconjurător, utilizarea raţională şi eficientă a resurselor naturale, conservarea solului, reducerea consumului de apă dulce şi a emisiilor de dioxid de carbon şi realizarea unor genotipuri de plante care să ofere produse agricole competitive cantitativ şi calitativ.

Comisia pentru agricultură propune RESPINGEREA proiectului de lege.


Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională
47. Pl-x 542/2010 Proiectul de Lege pentru modificarea art.3 din Legea gazelor nr.351/2004 (PL-x 542/2010) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 6.10.2010
Raport - Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit - 10.05.2011
Cameră decizională
48. Pl-x 432/2011 Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Hotărârii nr.932/2002 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.96/2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat (Pl-x 432/2011) - lege ordinară
Obiect de reglementare:
Completarea Hotărârii nr.932/2002 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG nr.96/2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat.

Comisia pentru administraţie publică propune RESPINGEREA propunerii legislative.


Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională
48. Pl-x 174/2010 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii gazelor nr.351/2004 (Pl-x 174/2010) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 8.04.2010
Raport - Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit - 6.06.2011
Cameră decizională
49. Pl-x 431/2011 Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă nr.96/2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I-VIII din învăţământul de stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore (Pl-x 431/2011) - lege ordinară
Obiect de reglementare:
Modificarea Ordonanţei de Urgenţă nr.96/2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I-VIII din învăţământul de stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore. Iniţiativa legislativă are ca scop înlăturarea deficienţelor derulării programului de acordare de produse lactate şi de panificaţie elevilor din clasele I-VIII din învăţământul de stat şi privat, precum şi copiilor preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore, în sensul prevederii în sarcina consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ a tuturor atribuţiilor şi responsabilităţilor ce decurg din aplicarea acestui program.

Comisia pentru administraţie publică propune RESPINGEREA propunerii legislative.


Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională
49. Pl-x 334/2011 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.48 din Legea nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 şi a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali (PL-x 334/2011) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia juridică
Cameră decizională

Se dezbate, sub rezerva primirii raportului
50. Pl-x 445/2011 Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.339 din 17 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii voluntariatului nr.195/2001, republicată (Pl-x 445/2011) - lege ordinară
Obiect de reglementare:
Modificarea Legii voluntariatului nr.195/2001, în sensul clarificării situaţiilor în care activitatea de voluntariat necesită încheierea obligatorie a unui contract scris.

Comisia juridică propune RESPINGEREA propunerii legislative.


Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională
50. Pl-x 339/2011 Proiectul de Lege pentru modificarea art.48 din Legea nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 şi a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali (PL-x 339/2011) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia juridică
Cameră decizională

Se dezbate, sub rezerva primirii raportului
51. Pl-x 439/2011 Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.218/2002 (Pl-x 439/2011) - lege ordinară
Obiect de reglementare:
Modificarea art.17 alin.(2) din Legea nr.218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, în sensul ca din cadrul Autorităţii teritoriale de ordine publică, să facă parte şi un reprezentant al Jandarmeriei Române, precum şi şeful Poliţiei Locale.

Comisia pentru apărare propune RESPINGEREA propunerii legislative.

Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională
51. Pl-x 550/2010 Proiectul de Lege pentru modificarea art.13 alin.(3) lit.a) din Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale (PL-x 550/2010) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 29.09.2010
Raport - Comisia pentru politică economică (Adoptare) - distribuit - 25.11.2010
Cameră decizională
52. Pl-x 440/2011 Propunerea legislativă de modificare şi completare a Ordonanţei de urgenţă nr.97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, aprobată de Legea nr.290/2005 cu modificările ulterioare (Pl-x 440/2011) - lege ordinară
Obiect de reglementare:
Completarea art.18 din OUG nr.97/2005 cu două noi alineate, alin.(4) şi (5), în sensul ca în cazul în care intervine una dintre situaţiile prevăzute la art.18 alin.(1) lit.e) şi titularul actului de identitate a solicitat în termen legal eliberarea unei noi cărţi de identitate, acestuia să nu i se reţină actul de identitate încă valabil, decât în momentul în care i se înmânează noul act de identitate.

Comisia pentru administraţie publică propune RESPINGEREA propunerii legislative.


Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională
52. Pl-x 520/2010 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea OUG nr.194/2002 privind regimul străinilor în România (Pl-x 520/2010) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 22.09.2010
Raport- Comisia pentru apărare (Adoptare) - distribuit - 30.11.2010
Cameră decizională
53. Pl-x 831/2010 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.303 din 3 decembrie 2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.7/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru modificarea Legii nr.328/2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia (Pl-x 831/2010) - lege ordinară
Obiect de reglementare:
Completarea art.II din Legea nr.303/2006 în scopul transformării sălilor şi a grădinilor de spectacol cinematografic, aflate în patrimoniul Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor, în centre culturale.
Comisia pentru cultură propune RESPINGEREA propunerii legislative.


Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională
53. Pl-x 345/2010 Propunerea legislativă privind completarea şi modificarea alineatului (4) al articolului 96 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2005 privind protecţia mediului, precum şi modificarea şi completarea alineatului (1) al articolului 26 din Legea nr.360/2003 privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase (Pl-x 345/2010) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 17.05.2010
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 1.09.2010 şi Raport suplimentar (Adoptare) - distribuit - 10.12.2010
Cameră decizională
54. Pl-x 490/2011 Propunerea legislativă pentru completarea Hotărârii nr.527 din 30/05/2007 privind denumirea, marcarea compoziţiei fibroase şi etichetarea produselor textile (Pl-x 490/2011) - lege ordinară
Obiect de reglementare:
Modificarea alin.(1) al art.9 din Hotărârea Guvernului nr.527/2007 privind denumirea, marcarea compoziţiei fibroase şi etichetarea produselor textile, cu modificările ulterioare, în sensul precizării că etichetele trebuie să fie confecţionate obligatoriu din materiale cu rugozitatea cel mult egală cu materialul din care este făcută îmbrăcămintea.
Comisia pentru industrii propune RESPINGEREA propunerii legislative.

Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională
54. Pl-x 613/2010 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării (Pl-x 613/2010) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 19.10.2010
Raport - Comisia pentru politică economică (Adoptare) - distribuit - 17.12.2010
Cameră decizională
55. Pl-x 422/2011 Propunerea legislativă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Zonei Montane (Pl-x 422/2011) - lege ordinară
Obiect de reglementare:
Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Zonei Montane, în scopul punerii în aplicare a politicilor montane, care au debutat prin adoptarea Legii muntelui nr.347/2004, republicată, cu modificările ulterioare.

Comisia pentru agricultură propune RESPINGEREA propunerii legislative.


Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională
55. Pl-x 726/2010 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.28/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.83/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple şi serviciilor publice comunitare regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor (PL-x 726/2010) - lege ordinară - Adoptat de Senat -17.11.2010
Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru apărare (Adoptare) - distribuit - 21.12.2010
Cameră decizională
56. Pl-x 421/2011 Propunerea legislativă privind contractarea serviciilor sociale (Pl-x 421/2011) - lege ordinară
Obiect de reglementare:
Reglementarea condiţiilor generale de externalizare a furnizării serviciilor sociale către terţi, în scopul creşterii calităţii vieţii beneficiarilor. Sunt cuprinse princiăiile care stau la baza contractării serviciilor sociale, tipurile de servicii sociale care pot fi contractate, furnizării de servicii sociale, modalitatea de contractare a serviciilor socisle şi de contral a calităţii acestora.
Comisia pentru muncă propune RESPINGEREA propunerii legislative.

Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională
56. Pl-x 482/2010 Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.64 din 16 ianuarie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale (Pl-x 482/2010) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 8.09.2010
Raport - Comisia pentru industrii(Adoptare) - distribuit - 22.12.2010

Cameră decizională
57. Pl-x 461/2011 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.317/2009 privind pescuitul şi acvacultura (Pl-x 461/2011) - lege ordinară
Obiect de reglementare:
Modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, cât şi modificarea art.II alin.(5) din Legea nr. 317/2009 prin care această ordonanţă de urgenţă a Guvernului a fost aprobată cu modificări şi completări.

Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru administraţie publică propun RESPINGEREA propunerii legislative.

Punct de vedere al Guvernului: nu susţine
Cameră decizională
57. Pl-x 501/2010 Proiectul de Lege pentru modificarea art.32 alin.(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2005 privind protecţia mediului (PL-x 501/2010) - lege ordinară - Adoptat de Senat -15.09.2010
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 7.02.2011
Cameră decizională
58. PHCD 53/2010 Vot final amânat

Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 43/2008 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor. (PHCD 53/2010)
Se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.
-
58. Pl-x 472/2010 Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 16ą˛ din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.5 din 20 februarie 2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi populaţiei pentru plata energiei termice (Pl-x 472/2010) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 6.09.2010
Raport - Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit - 9.02.2011
Cameră decizională
59. - Proiectul de Hotărâre privind înfiinţarea unei Comisii de anchetă a Camerei Deputaţilor pentru verificarea modului de utilizare de către Guvern, a sumelor încasate din taxa de primă înmatriculare, în perioada 1 ianuarie 2007 - 1 iulie 2008.

Proiectul de hotărâre a fost dezbătut în şedinţa Camerei Deputaţilor din 4.11.2008 şi a rămas pe ordinea de zi pentru votul final.
Propunerile privind componenţa numerică şi nominală prezentate în legislatura precedentă nu mai sunt corespunzătoare componenţei nominale şi configuraţiei politice actuale ale Camerei Deputaţilor.
Urmează ca liderii grupurilor parlamentare să prezinte propuneri pentru componenţa numerică şi nominală a comisiei şi a biroului acesteia (BP + CLGP din 2.02.2009)
-
59. Pl-x 670/2010 Proiectul de Lege privind instituirea Zilei porţilor deschise la muzee, case memoriale şi colecţii publice (PL-x 670/2010) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 8.11.2010
Raport - Comisia pentru cultură (Adoptare) - distribuit - 11.02.2011
Cameră decizională
60. Pl-x 912/2007 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân (PL-x 912/2007) - lege organică
Obiect de reglementare:
Modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.155/2001 prin care se vizează regimul eutanasierii animalelor, regimul de cazare, modalitatea de adopţie a animalelor fără stăpân de către pensionari, precum şi incinerarea cadavrelor animalelor eutanasiate sau colectate de pe străzi.
Comisia pentru administraţie publică propune ADOPTAREA proiectului de lege.

Punct de vedere al Guvernului: susţine cu amendamente
Cameră decizională

Amânat în şedinţa de vot final din 18.10.2011.
60. Pl-x 722/2010 Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.24/2010 privind controlul operaţiunilor care fac parte din sistemul de finanţare prin Fondul European de Garantare Agricolă (PL-x 722/2010) - lege ordinară - Adoptat de Senat -17.11.2010
Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 14.02.2011
Cameră decizională
61. Pl-x 716/2010 Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.15/2010 privind unele măsuri de reorganizare a activităţilor de tineret şi sport (PL-x 716/2010) - lege ordinară - Adoptat de Senat -17.11.2010
Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 17.02.2011
Cameră decizională
62. Pl-x 619/2010 Proiectul de Lege pentru completarea art.51 alin.(3) din Legea nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice (PL-x 619/2010) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 19.10.2010
Raport - Comisia pentru cultură (Adoptare) - distribuit - 18.02.2011
Cameră decizională
63. Pl-x 730/2010 Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(1) al art.15 din Legea nr.346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii (PL-x 730/2010) - lege ordinară - Adoptat de Senat -17.11.2010
Raport - Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit - 21.02.2011
Cameră decizională
64. Pl-x 557/2010
Pl-x 766/2010
- Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.540/2002 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor (PL-x 557/2010) - lege ordinară - Adoptat de Senat -6.10.2010
Cameră decizională

- Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.540/2002 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor (PL-x 766/2010) - lege ordinară - Adoptat de Senat -23.11.2010
Cameră decizională


Raport comun pentru ambele iniţiative - Comisia pentru muncă (Adoptarea PL-x 557/2010 şi Respingerea PL-x 766/2010) - distribuit - 22.02.2011
65. Pl-x 732/2010
Pl-x 556/2010
- Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.16/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice (PL-x 732/2010) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 17.11.2010
Cameră decizională

- Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(2) al art.19 din Legea nr.16/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice (PL-x 556/2010) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 6.10.2010
Comisia pentru muncă
Cameră decizională


Raport comun pentru ambele iniţiative - Comisia pentru muncă (Adoptarea PL-x 732/2010 şi Respingerea PL-x 556/2010) - distribuit - 22.02.2011
66. Pl-x 852/2010 Proiectul de Lege pentru modificarea Anexei nr.1 la Ordonanţa Guvernului nr.26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională (PL-x 852/2010) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia pentru apărare (Adoptare) - distribuit - 11.02.2011
şi Raport suplimentar (Adoptare) - distribuit - 2.03.2011
Cameră decizională
67. Pl-x 713/2010 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.16/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile (PL-x 713/2010) - lege ordinară - Adoptat de Senat -22.11.2010
Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 10.03.2011
Cameră decizională
68. Pl-x 760/2010 Propunerea legislativă pentru completarea art.42 din Legea 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional (Pl-x 760/2010) - lege organică - Respinsă de Senat - 24.11.2010
Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 17.03.2011
Cameră decizională
69. Pl-x 752/2010 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.204/2008 privind protejarea exploataţiilor agricole (Pl-x 752/2010) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 24.11.2010
Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 17.03.2011
Cameră decizională
70. Pl-x 494/2010 Proiectul de Lege pentru completarea Legii sindicatelor nr.54/2003 (PL-x 494/2010) - lege organică - Adoptat de Senat - 14.09.2010
Raport - Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit - 29.03.2011
Cameră decizională
71. Pl-x 32/2011 Proiectul de Lege pentru declararea zilei de 9 martie „ Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti din perioada 1944-1989 " (PL-x 32/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat -9.02.2011
Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit - 12.04.2011
Cameră decizională
72. Pl-x 148/2011 Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.9/2011 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr.1005/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 16 septembrie 2009 privind substanţele care diminuează stratul de ozon şi de abrogare a Ordonanţei Guvernului nr.89/1999 privind regimul comercial şi introducerea unor restricţii la utilizarea hidrocarburilor halogenate care distrug stratul de ozon (PL-x 148/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 23.03.2011
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 28.04.2011
Cameră decizională
73. Pl-x 93/2011 Proiectul de Lege privind procedura prin care România devine parte la tratatele încheiate între Uniunea Europeană şi statele membre, pe de o parte, şi state terţe sau organizaţii internaţionale, pe de altă parte (PL-x 93/2011) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit - 28.04.2011
Cameră decizională
74. Pl-x 482/2009 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 482/2009) - lege organică - Respinsă de Senat - 5.10.2009
Raport - Comisia pentru sănătate (Adoptare) - distribuit - 15.04.2010 şi Raport înlocuitor (Adoptare) - distribuit - 5.05.2011
Cameră decizională
75. Pl-x 146/2011 Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(3) al art.31 din Legea nr.45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare (PL-x 146/2011) - lege organică - Adoptat de Senat - 21.03.2011
Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 10.05.2011
Cameră decizională
76. Pl-x 165/2011 Proiectul de Lege pentru modificarea art.2 alin.(2) din Legea nr.299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni (PL-x 165/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 30.03.2011
Raport comun - Comisia pentru drepturile omului şi Comisia pentru comunităţile de români (Adoptare)- distribuit - 11.05.2011
Cameră decizională
77. Pl-x 176/2011 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.4/2011 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.19/1997 privind transporturile (PL-x 176/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 4.04.2011
Raport -Comisia pentru industrii - (Adoptare) - distribuit - 18.05.2011
Cameră decizională
78. Pl-x 552/2010 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.82/2000 privind autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz (PL-x 552/2010) - lege ordinară - Adoptat de Senat -29.09.2010
Raport - Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit - 13.04.2011 şi Raport suplimentar - (Adoptare) - distribuit - 18.05.2011
Cameră decizională
79. Pl-x 555/2010 Proiectul de Lege pentru modificarea art.31 din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr.319/2006 (PL-x 555/2010) - lege ordinară - Adoptat de Senat -6.10.2010
Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Adoptare) - distribuit - 19.05.2011
Cameră decizională
80. Pl-x 748/2010 Propunerea legislativă pentru modificarea lit.a) a alin.(1) al art.5 din Legea nr.56/2010 privind accesibilizarea fondului forestier naţional (Pl-x 748/2010) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 24.11.2010
Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 19.05.2011
Cameră decizională
81. Pl-x 17/2011 Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.39/2005 privind cinematografia (PL-x 17/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia pentru cultură (Adoptare) - distribuit - 26.05.2011
Cameră decizională
82. Pl-x 60/2011 Propunerea legislativă privind modificarea Legii 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor (Pl-x 60/2011) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 21.02.2011
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 26.05.2011
Cameră decizională
83. Pl-x 628/2009 Proiectul de Lege pentru completarea articolului 13 din Legea nr.179/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea institutelor de teorie politică şi educaţie democratică (PL-x 628/2009) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 25.11.2009
Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit - 30.05.2011
Cameră decizională
84. Pl-x 98/2011 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.44/1994 cu modificările şi completările ulterioare privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război (Pl-x 98/2011) - lege organică - Respinsă de Senat - 2.03.2011
Raport - Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit - 30.05.2011
Cameră decizională
85. Pl-x 255/2011 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 255/2011) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 4.05.2011
Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 3.06.2011
Cameră decizională
86. Pl-x 271/2011 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat (Pl-x 271/2011) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 4.05.2011
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 3.06.2011
Cameră decizională
87. Pl-x 207/2011 Propunerea legislativă pentru completarea art.13 al Legii nr.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale (Pl-x 207/2011) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 20.04.2011
Raport -Comisia pentru politică economică (Adoptare) - distribuit - 9.06.2011
Cameră decizională
88. Pl-x 774/2010 Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.119/1996, cu privire la actele de stare civilă (Pl-x 774/2010) - lege organică - Respinsă de Senat - 23.11.2010
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 15.06.2011
Cameră decizională
89. Pl-x 342/2010 Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(2) al art.135 din Legea nr.411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat (Pl-x 342/2010) - lege organică - Respinsă de Senat - 17.05.2010
Raport - Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit - 23.11.2010 şi Raport înlocuitor (Adoptare) - distribuit - 16.06.2011
Cameră decizională
90. Pl-x 182/2011 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 182/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 6.04.2011
Raport - Comisia pentru sănătate (Adoptare) - distribuit - 16.06.2011
Cameră decizională
91. Pl-x 369/2011 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.75/2001 privind cazierul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 369/2011) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 16.05.2011
Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 16.06.2011
Cameră decizională
92. Pl-x 337/2011 Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(9) al art.7 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii (PL-x 337/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 17.06.2011
Cameră decizională
93. Pl-x 366/2011 Proiectul de Lege pentru modificarea art.26 alin.(3) din Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă (PL-x 366/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia juridică (Adoptare) - distribuit - 21.06.2011
Cameră decizională
94. Pl-x 348/2011 Proiectul de Lege privind completarea art.22 din Legea nr.677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date (PL-x 348/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 9.05.2011
Raport - Comisia pentru drepturile omului (Adoptare) - distribuit - 23.06.2011
Cameră decizională
95. Pl-x 579/2010 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor (Pl-x 579/2010) - lege organică - Respinsă de Senat - 11.10.2010
Raport - Comisia pentru politică economică (Adoptare) - distribuit - 25.11.2010 şi Raport înlocuitor (Adoptare) - distribuit - 23.06.2011
Cameră decizională
96. Pl-x 385/2011 Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă (PL-x 385/2011) - lege organică - Adoptat de Senat -30.05.2011
Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit - 28.06.2011
Cameră decizională
97. Pl-x 363/2011 Proiectul de Lege privind darea în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a unor suprafeţe de teren, aflate în domeniul public al statului, din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti" - Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Arad, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a obiectivului de investiţie „ Autostrada Arad - Timişoara - Lugoj" - „Varianta de ocolire Arad cu profil de autostradă", respectiv a obiectivului de investiţie „Autostrada Nădlac - Arad" (PL-x 363/2011) - lege organică - Adoptat de Senat - 18.05.2011
Raport comun -
Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 29.06.2011
Cameră decizională
98. Pl-x 742/2010 Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.1 din 11 ianuarie 2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997 (Pl-x 742/2010) - lege organică - Respinsă de Senat - 24.11.2010
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 7.07.2011
Cameră decizională
99. Pl-x 212/2011 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.38/2002 privind întocmirea şi finanţarea studiilor pedologice şi agrochimice şi finanţarea Sistemului naţional de monitorizare sol-teren pentru agricultură, precum şi sol-vegetaţie forestieră pentru silvicultură (PL-x 212/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 27.04.2011
Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 29.08.2011
Cameră decizională
100. Pl-x 252/2011 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii cooperaţiei agricole nr.566/2004 (Pl-x 252/2011) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 4.05.2011
Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 29.08.2011
Cameră decizională
101. Pl-x 243/2011 Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(3) al art.67 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul şi acvacultura (PL-x 243/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 4.05.2011
Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 29.08.2011
Cameră decizională
102. Pl-x 361/2011 Proiectul Legii antreprenorului social (PL-x 361/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 16.05.2011
Raport - Comisia pentru politică economică (Adoptare) - distribuit - 8.09.2011
Cameră decizională
103. Pl-x 425/2011 Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.258/2002 privind declararea zilei de 22 decembrie Ziua Libertăţii României (PL-x 425/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat -14.06.2011
Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit - 14.09.2011
Cameră decizională
104. Pl-x 211/2011 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr.107/1996 (PL-x 211/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 27.04.2011
Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 16.09.2011
Cameră decizională
105. Pl-x 72/2011 Propunerea legislativă privind utilizarea, conservarea şi protejarea solului (Pl-x 72/2011) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 23.02.2011
Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 28.09.2011
Cameră decizională
106. Pl-x 454/2011 Proiectul de Lege privind modificarea Ordonanţei Guvernului nr.41/2007 pentru comercializarea produselor de protecţie a plantelor, precum şi pentru modificarea şi abrogarea unor acte normative din domeniul fitosanitar (PL-x 454/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 22.06.2011
Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 29.09.2011
Cameră decizională
107. Pl-x 513/2011 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.96/2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I - VIII din învăţământul de stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore (Pl-x 513/2011) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 05.09.2011
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 30.09.2011
Cameră decizională
108. Pl-x 515/2011 Propunerea legislativă privind cooperarea României cu Oficiul European de Poliţie (Europol) (Pl-x 515/2011) - lege organică - Respinsă de Senat - 05.09.2011
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 30.09.2011
Cameră decizională
109. Pl-x 372/2011 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 372/2011) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 16.05.2011
Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit - 19.10.2011
Cameră decizională
110. Pl-x 455/2011 Proiectul de Lege privind transformarea unui teren din fondul forestier proprietate publică a statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, Direcţia Silvică Neamţ, în administrarea Consiliului Judeţean Neamţ, în vederea realizării obiectivului de investiţii „Protecţie şi consolidare infrastructură, calibrare albie şi apărări de maluri pod b.a. pe DJ 207C peste Siret km 6+075, localitatea Ion Creangă" (PL-x 455/2011) - lege organică - Adoptat de Senat - 22.06.2011
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 20.10.2011
Cameră decizională
111. Pl-x 108/2011 Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice (PL-x 108/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 7.03.2011
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 27.10.2011
Cameră decizională
112. Pl-x 611/2010 Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru (PL-x 611/2010) - lege ordinară - Adoptat de Senat -19.10.2010
Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit - 27.10.2011
Cameră decizională
113. Pl-x 721/2010 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.23/2010 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.20/1992 privind activitatea de metrologie (PL-x 721/2010) - lege ordinară - Adoptat de Senat -17.11.2010
Raport - Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit - 1.11.2011
Cameră decizională
114. Pl-x 367/2011 Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 367/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru sănătate (Adoptare) - distribuit - 2.11.2011
Cameră decizională
115. Pl-x 468/2011 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 468/2011) - lege organică - Respinsă de Senat - 22.06.2011
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 3.10.2011
Cameră decizională
116. Pl-x 469/2011 Propunerea legislativă privind modificarea Ordonanţei de Urgenţă nr.94/2010 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii (Pl-x 469/2011) - lege organică - Respinsă de Senat - 22.06.2011
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 3.10.2011
Cameră decizională
117. Pl-x 478/2011 Propunerea legislativă pentru modificarea art.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor (Pl-x 478/2011) - lege organică - Respinsă de Senat - 22.06.2011
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 3.10.2011
Cameră decizională
118. Pl-x 438/2011 Propunerea legislativă pentru modificarea art.21 alin.(3) din Legea privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia nr.213/1998 (Pl-x 438/2011) - lege organică - Respinsă de Senat -14.06.2011
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 5.10.2011
Cameră decizională
119. Pl-x 423/2011 Propunerea legislativă pentru stimularea şi sprijinirea construcţiilor de case (Pl-x 423/2011) - lege ordinară - Respinsă de Senat -15.06.2011
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 11.10.2011
Cameră decizională
120. Pl-x 335/2011 Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora (PL-x 335/2011) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 11.10.2011
Cameră decizională
121. Pl-x 362/2011 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, republicată în 2007 (PL-x 362/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 11.10.2011
Cameră decizională
122. Pl-x 266/2011 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri (Pl-x 266/2011) - lege organică - Respinsă de Senat - 4.05.2011
Raport comun - Comisia pentru sănătate şi Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 7.06.2011
Cameră decizională

Propunerea comisiilor, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 12.10.2011) şi ca urmare s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament.
123. Pl-x 320/2011 Propunerea legislativă privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.148 din 3 noiembrie 2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului (Pl-x 320/2011) - lege organică - Respinsă de Senat - 4.05.2011
Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 16.06.2011
Cameră decizională

Propunerea comisiilor, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 12.10.2011) şi ca urmare s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament.
124. Pl-x 344/2011 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare (PL-x 344/2011) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 16.06.2011
Cameră decizională

Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 12.10.2011) şi ca urmare s-a hotărât dezbaterea pe articole într-o şedinţă ulterioară, potrivit art.104 alin.(3) din Regulament.
125. Pl-x 486/2011 Propunerea legislativă pentru modificarea art.29 din Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat (Pl-x 486/2011) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 22.06.2011
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 12.10.2011
Cameră decizională
126. Pl-x 467/2011 Propunerea legislativă pentru modificarea art.165 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 467/2011) - lege organică - Respinsă de Senat - 22.06.2011
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 12.10.2011
Cameră decizională
127. Pl-x 508/2011 Propunerea legislativă privind completarea Legii nr.571/2003 Codul Fiscal (Pl-x 508/2011) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 28.06.2011
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 12.10.2011
Cameră decizională
128. Pl-x 507/2011 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale (Pl-x 507/2011) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 28.06.2011
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 12.10.2011
Cameră decizională
129. Pl-x 506/2011 Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă nr.34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale (Pl-x 506/2011) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 28.06.2011
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 12.10.2011
Cameră decizională
130. Pl-x 488/2011 Propunerea legislativă privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii financiare cetăţenilor români, victime ale stării de război din 1944, pentru bunurile distruse de către armatele străine ce au invadat Podişul Transilvaniei (Pl-x 488/2011) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 22.06.2011
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 12.10.2011
Cameră decizională
131. Pl-x 481/2011 Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.279/2010 privind aprobarea OUG nr.58/2010 privind modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale (Pl-x 481/2011) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 22.06.2011
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 12.10.2011
Cameră decizională
132. Pl-x 442/2011 Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.204 din 20 aprilie 2001 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.36/1998 pentru modificarea şi completarea Legii nr.32/1994 privind sponsorizarea (Pl-x 442/2011) - lege ordinară - Respinsă de Senat -15.06.2011
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 12.10.2011
Cameră decizională
133. Pl-x 365/2011 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.259 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare (PL-x 365/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia pentru sănătate şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 13.10.2011
Cameră decizională
134. Pl-x 292/2010 Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.1074 din 29 noiembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 292/2010) - lege organică - Respinsă de Senat - 26.04.2010
Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Adoptare) - distribuit - 14.12.2010 şi şi Raport înlocuitor
(Respingere) - distribuit - 13.10.2011
Cameră decizională
135. Pl-x 514/2011 Propunerea legislativă privind reglementarea unor măsuri fiscale în vederea sprijinirii mediului de afaceri (Pl-x 514/2011) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 05.09.2011
Raport -Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 13.10.2011
Cameră decizională
136. Pl-x 483/2011 Propunerea legislativă privind modificarea Normelor de autorizare a funcţionării centrelor de pregătire a personalului din domeniul transporturilor rutiere privind Ordinul 1019 din 2 octombrie 2009 pentru aprobarea Metodologiei privind atestarea instructorilor de pregătire practică şi a profesorilor de legislaţie rutieră, a Normelor privind autorizarea şcolilor de conducători auto, a Metodologiei privind autorizarea instructorilor de pregătire practică, a Programei de şcolarizare şi a Metodologiei de organizare şi desfăşurare a cursurilor de pregătire teoretică şi practică în vederea obţinerii permisului de conducere (Pl-x 483/2011) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 22.06.2011
Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 18.10.2011

Cameră decizională
137. Pl-x 520/2011 Propunerea legislativă privind completarea Legii nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (Pl-x 520/2011) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 7.09.2011
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 18.10.2011
Cameră decizională
138. Pl-x 409/2008 Propunerea legislativă privind stabilirea regimului juridic al contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe trecute în proprietatea statului (Pl-x 409/2008) - lege organică - Respinsă de Senat - 12.05.2008
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 16.09.2008, Raport suplimentar I (menţine raportul iniţial de respingere) - distribuit - 2.02.2009 şi Raport suplimentar II (Respingere) - distribuit - 19.10.2011
Cameră decizională
139. Pl-x 400/2011 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor (Pl-x 400/2011) - lege ordinară - Respinsă de Senat -8.06.2011
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 19.10.2011
Cameră decizională
140. Pl-x 443/2011 Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.34/2010 pentru completarea art.7 din Ordonanţa nr.26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile (Pl-x 443/2011) - lege ordinară - Respinsă de Senat -15.06.2011
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 19.10.2011
Cameră decizională
141. Pl-x 473/2011 Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.287/2009 privind Codul civil (Pl-x 473/2011) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 22.06.2011
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 19.10.2011
Cameră decizională
142. Pl-x 321/2009 Propunerea legislativă pentru modificarea unor prevederi legale în domeniul circulaţiei juridice a terenurilor (Pl-x 321/2009) - lege organică - Respinsă de Senat - 15.06.2009
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 19.10.2011
Cameră decizională
143. Pl-x 364/2011 Proiectul de Lege privind unele măsuri suplimentare pentru etichetarea produselor alimentare (PL-x 364/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 16.05.2011
Raport- Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 20.10.2011
Cameră decizională
144. Pl-x 519/2011 Propunerea legislativă privind colectarea datelor personale ale utilizatorilor serviciilor de tip Prepay (Pl-x 519/2011) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 7.09.2011
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru tehnologia informaţiei (Respingere) - distribuit - 21.10.2011
Cameră decizională
145. Pl-x 790/2010 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2007 din 13/11/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război (Pl-x 790/2010) - lege organică - Respinsă de Senat - 24.11.2010
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 23.05.2011 şi Raport suplimentar (menţine soluţia iniţială - Respingere) - distribuit - 24.10.2011
Cameră decizională
146. Pl-x 460/2011 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor pe piaţă (Pl-x 460/2011) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 22.06.2011
Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 26.10.2011
Cameră decizională
147. Pl-x 272/2011 Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.175 din 16 iulie 2010 pentru modificarea Legii nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari (Pl-x 272/2011) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 4.05.2011
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 27.10.2011
Cameră decizională
148. Pl-x 430/2011 Propunerea legislativă privind instituirea pazei grădiniţelor, şcolilor generale şi liceelor pe durata desfăşurării activităţilor didactice (Pl-x 430/2011) - lege ordinară - Respinsă de Senat -14.06.2011
Raport - Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit - 27.10.2011
Cameră decizională
149. Pl-x 436/2011 Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Hotărârii nr.1.588 din 19 decembrie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari (Pl-x 436/2011) - lege ordinară - Respinsă de Senat -14.06.2011
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 27.10.2011
Cameră decizională
150. Pl-x 273/2011 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.35 din Legea nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari (Pl-x 273/2011) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 4.05.2011
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 27.10.2011
Cameră decizională
151. Pl-x 544/2011 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.53/2003 - Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare (PL-x 544/2011) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 1.11.2011
Cameră decizională
152. Pl-x 465/2011 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 465/2011) - lege organică - Respinsă de Senat - 22.06.2011
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 3.11.2011
Cameră decizională
153. Pl-x 466/2011 Propunerea legislativă privind completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 466/2011) - lege organică - Respinsă de Senat - 22.06.2011
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 3.11.2011
Cameră decizională
154. Pl-x 434/2011 Propunerea legislativă privind transformarea cazărmilor dezafectate din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea consiliilor locale, în scopul transformării acestora în obiective de utilitate publică, cu caracter social (Pl-x 434/2011) - lege ordinară - Respinsă de Senat -14.06.2011
Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 3.11.2011
Cameră decizională
155. Pl-x 76/2011 Proiectul de Lege privind instituirea ajutorului financiar lunar pentru persoanele din fostele localităţi necooperativizate în perioada comunistă, care au livrat la fondul centralizat al statului, prin sistemul de contractări şi achiziţii, produse animaliere şi agroalimentare (PL-x 76/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat -23.02.2011
Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 3.11.2011
Cameră decizională
156. Pl-x 344/2006 Proiectul de Lege pentru completarea art.140 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (PL-x 344/2006) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 13.04.2006.
Ultimul Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - redistribuit - 30.01.2009
Cameră decizională
Amânată dezbaterea
157. Pl-x 618/2004 Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.166/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr.146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret (PL 618/2004) - redistribuit - 30.01.2009
Proiectul a fost adoptat de Senat ca lege ordinară, iar Camera Deputaţilor l-a adoptat ca lege organică. Comisia de mediere a propus spre adoptare textul Camerei Deputaţilor. La data de 10.02.2005 Senatul a aprobat textul propus de Comisia de mediere.
Amânată dezbaterea
158. Pl-x 365/1999 Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 16/1999 privind scutirea de la plata taxei de reclamă şi publicitate, precum şi a majorărilor de întârziere aferente (PL 365/1999) - lege ordinară - redistribuit - 30.01.2009
Senatul a aprobat la data de 06.12.2001 Raportul Comisiei de mediere cuprinzând propunerea de respingere a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.16/1999.
Amânată dezbaterea

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 24 septembrie 2026, 2:24