| Poziţia |
Număr înregistrare |
Descrierea punctului de pe ordinea de zi |
Doc. |
|
1.
|
Pl-x 1/2013
|
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor (PL-x 1/2013) - lege organică
Raportul înlocuitor al Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului
|
|
|
|
|
2.
|
-
|
Constituirea unor grupuri parlamentare de prietenie
|
-
|
|
|
|
3.
|
-
|
Numirea unui membru titular în Consiliul Naţional al Audiovizualului Avizul comun al comisiilor pentru cultură ale celor două Camere ale Parlamentului.
|
-
|
|
|
|
4.
|
-
|
Proiectul de Hotărâre privind constituirea Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României
|
-
|
|
|
|
5.
|
-
|
Proiectul de Hotărâre privind constituirea Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale
|
-
|
|
|
|
6.
|
-
|
Modificarea componenţei numerice şi nominale a Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din Decembrie 1989
|
-
|
|
|
|
7.
|
-
|
Completarea conducerii Comitetului Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare
|
-
|
|
|
|
8.
|
-
|
Modificarea componenţei nominale a Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre
|
-
|
|
|
|
9.
|
-
|
Modificarea componenţei nominale a Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Federală Germania
|
-
|
|
|