| Poziţia |
Număr înregistrare |
Descrierea punctului de pe ordinea de zi |
Doc. |
|
1.
|
-
|
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
|
-
|
|
|
|
2.
|
-
|
Dezbateri politice organizate în temeiul art.182 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, cu participarea primului ministru. Marţi, 25.11.2014, ora 10,00
|
|
|
|
|
3.
|
Pl-x 436/2014
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.46/2008 - Codul silvic (PL-x 436/2014) - lege organică - Adoptat de Senat -17.09.2014 Raport comun - Comisia pentru agricultură, Comisia pentru mediu şi Comisia juridică Procedură de urgenţă Cameră decizională Se dezbate sub rezerva primirii raportului
|
|
|
|
|
4.
|
Pl-x 131/2014
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr.7/1996 (PL-x 131/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat -18.03.2014 Raport comun - Comisia pentru apărare şi Comisia juridică Cameră decizională Se dezbate sub rezerva primirii raportului
|
|
|
|
|
5.
|
Pl-x 463/2014
|
Proiectul de Lege pentru ratificarea Protocolului adiţional la Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949, referitor la adoptarea unui semn distinctiv adiţional (Protocolul III), adoptat la Geneva, la 8 decembrie 2005 (PL-x 463/2014) - lege ordinară Raport-Comisia juridică Termenul de depunere a raportului -16.10.2014 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 8.10.2014; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final - 21.11.2014, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, proiectul de lege se consideră adoptat, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituţie şi ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
6.
|
Pl-x 495/2014
|
Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de cooperare între Uniunea Europeană şi Statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Confederaţia Elveţiană, pe de altă parte, privind programele europene de radionavigaţie prin satelit, semnat la Bruxelles, la 18 decembrie 2013 (PL-x 495/2014) - lege ordinară Raport - Comisia pentru tehnologia informaţiei (Adoptare) - distribuit - 21.11.2014 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 4.11.2014; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final - 18.12.2014, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
7.
|
Pl-x 494/2014
|
Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de cooperare în domeniul navigaţiei prin satelit între Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Regatul Norvegiei, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 22 septembrie 2010 (PL-x 494/2014) - lege ordinară Raport - Comisia pentru tehnologia informaţiei (Adoptare) - distribuit - 21.11.2014 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent - 4.11.2014; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final - 18.12.2014, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
8.
|
Pl-x 401/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.87/2001 (Pl-x 401/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 2.09.2014 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru drepturile omului (Adoptare) - distribuit - 14.10.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
9.
|
Pl-x 477/2014
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.7/2014 privind aprobarea plăţii cotizaţiei anuale a României ca membru asociat la Comitetul Ştiinţific pentru Cercetări Antarctice (SCAR), precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte (PL-x 477/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat -1.10.2014 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 20.11.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
10.
|
Pl-x 460/2014
|
Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr.9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr.290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 şi pentru modificarea unor acte normative (PL-x 460/2014) lege ordinară Adoptat de Senat 30.09.2014 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia juridică (Adoptare) distribuit 4.11.2014 şi Raport comun suplimentar (Adoptare) distribuit 24.11.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
11.
|
Pl-x 118/2014
|
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.115/2013 pentru instituirea unui nou termen în care să se finalizeze situaţia prevăzută la art.6 alin.(1) din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi pentru prorogarea unor termene (PL-x 118/2014/30.09.2014) - lege ordinară Reexaminată de Senat- 30.09.2014 Raport - Comisia juridică (Admiterea cererii de reexaminare şi adoptarea Legii cu amendamente) distribuit 4.11.2014 şi Raport înlocuitor (Admiterea cererii de reexaminare şi adoptarea Legii cu amendamente) distribuit 24.11.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
12.
|
Pl-x 280/2013
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.407/2006 - Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic (Pl-x 280/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 3.09.2013 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 14.10.2013 şi Raport comun suplimentar (Adoptare) - distribuit - 26.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
13.
|
Pl-x 114/2013
|
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.25/2013 pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr.504/2002 (PL-x 114/2013/2.09.2013) - lege organică Raport - Comisia pentru cultură (Respingerea cererii de reexaminare) - distribuit - 10.04.2014 şi Raport înlocuitor (Admiterea în parte a Cererii de reexaminare şi Adoptarea Legii cu amendamente) - distribuit - 7.05.2014 şi Raport înlocuitor suplimentar (Admiterea în parte a Cererii de reexaminare şi Adoptarea Legii cu amendamente) - distribuit - 17.06.2014 Prima Cameră sesizată
|
|
|
|
I. PROCEDURĂ DE URGENŢĂ
|
|
14.
|
Pl-x 174/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.29 din Legea viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole (Pl-x 174/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.05.2013 Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 1.09.2014 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
15.
|
Pl-x 247/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă nr.103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice (Pl-x 247/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 28.04.2014 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 3.09.2014 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
16.
|
Pl-x 367/2014
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.28/2014 pentru modificarea unor acte normative privind taxele şi tarifele nefiscale (PL-x 367/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat -24.06.2014 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 18.09.2014 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
17.
|
Pl-x 395/2014
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice (PL-x 395/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat -2.09.2014 Raport - Comisia pentru mediu (Adoptare) - distribuit - 18.09.2014 Procedură de urgenţă Cameră decizională Prioritate legislativă
|
|
|
|
|
18.
|
Pl-x 73/2014
|
Proiectul de Lege privind administrarea creanţelor bugetare reprezentând comisionul datorat de angajatori inspectoratelor teritoriale de muncă (PL-x 73/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat -18.02.2014 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru buget (Adoptare)- distribuit - 21.03.2014 şi Raport comun suplimentar (menţine raport iniţial - Adoptare) - distribuit - 22.09.2014 Cameră decizională Prioritate legislativă
|
|
|
|
|
19.
|
Pl-x 459/2014
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate (PL-x 459/2014) - lege organică - Adoptat de Senat -30.09.2014 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Adoptarea) - distribuit - 14.10.2014 Cameră decizională Prioritate legislativă
|
|
|
|
|
20.
|
Pl-x 412/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 412/2013) - lege organică- Respinsă de Senat - 22.10.2013 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Adoptare) - 29.04.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
21.
|
Pl-x 189/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 53/2003 Codul Muncii (Pl-x 189/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 8.04.2014 Raport - Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit - 16.06.2014 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
22.
|
Pl-x 420/2014
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.39/2014 privind aprobarea scoaterii din stocurile disponibile ale rezervelor de stat a unor cantităţi de carburanţi şi acordarea, cu titlu gratuit, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului de Protecţie şi Pază şi Serviciului Român de Informaţii, precum şi stabilirea regimului taxei pe valoarea adăugată şi al accizelor pentru aceste cantităţi (PL-x 420/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat -9.09.2014 Raport - Comisia pentru apărare (Adoptare) - distribuit - 24.09.2014 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
23.
|
Pl-x 228/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii (Pl-x 228/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 23.04.2014 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 18.09.2014 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
24.
|
Pl-x 227/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii minelor nr.85/2003 (Pl-x 227/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 23.04.2014 Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 18.06.2014 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
25.
|
Pl-x 456/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.37/2005 privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole şi silvice (Pl-x 456/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 6.11.2013 Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 11.02.2014, Raport înlocuitor (Adoptare) - distribuit - 11.06.2014 şi ultimul Raport înlocuitor (Adoptare) - distribuit - 18.09.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
26.
|
Pl-x 375/2013
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare (PL-x 375/2013) - lege ordinară - Adoptat de Senat -8.10.2013 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 25.09.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
27.
|
Pl-x 224/2014
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.678 din 21 noiembrie 2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane (Pl-x 224/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 23.04.2014 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 16.06.2014 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
28.
|
Pl-x 75/2014
|
Proiectul de Lege privind exercitarea profesiei de bonă (PL-x 75/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat -18.02.2014 Raport - Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit - 8.05.2014, Raport înlocuitor (Adoptare) - distribuit - 16.06.2014 şi ultimul Raport înlocuitor (Adoptare) - distribuit - 25.09.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
29.
|
Pl-x 322/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(8) al art.8 din Legea nr.220 din 27 octombrie 2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie (Pl-x 322/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 10.06.2014 Raport comun - Comisia pentru mediu şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 25.09.2014 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
30.
|
Pl-x 321/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.11 din Legea nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie (Pl-x 321/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 10.06.2014 Raport comun - Comisia pentru mediu şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 25.09.2014 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
31.
|
Pl-x 421/2014
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.40/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru reglementarea unor măsuri fiscale (PL-x 421/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat -9.09.2014 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 25.09.2014 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
32.
|
Pl-x 484/2014
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.23/2014 pentru completarea art.8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar (PL-x 484/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat -1.10.2014 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 20.11.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
33.
|
Pl-x 539/2013
|
Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă (PL-x 539/2013) - lege organică - Adoptat de Senat -27.11.2013 Raport comun- Comisia juridică şi Comisia pentru politică economică (Adoptarea Proiectului de Lege privind respingerea OUG) - distribuit - 9.10.2014 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
34.
|
Pl-x 207/2014
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.12/2014 pentru modificarea Legii nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 şi a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali (PL-x 207/2014) - lege organică - Adoptat de Senat -15.04.2014 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia juridică (Adoptare) - distribuit - 14.10.2014 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
35.
|
Pl-x 442/2014
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.20/2014 privind înfiinţarea Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, stabilirea unor măsuri de eficientizare a activităţii de privatizare pentru dezvoltarea în condiţii de profitabilitare a activităţii operatorilor economici cu capital de stat, pentru exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar a statului la anumiţi operatori economici, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 442/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile articolului 115 alineatul (5) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru politică economică (Adoptare) - distribuit - 16.10.2014 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
36.
|
Pl-x 424/2014
|
Propunerea legislativă privind stabilirea unor măsuri pentru buna desfăşurare a alegerilor şi a referendumului din România (Pl-x 424/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 9.09.2014 Raport - Comisia juridică (Respingere)- distribuit - 14.10.2014 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
37.
|
Pl-x 419/2014
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.19/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal (PL-x 419/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat -17.09.2014 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 20.11.2014 Procedură de urgenţă Cameră decizională Prioritate legislativă
|
|
|
|
II. REEXAMINĂRI
|
|
38.
|
Pl-x 655/2013
|
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.110/2013 pentru completarea Legii nr.41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune (PL-x 655/2013/2014) - lege organică Raport-Comisia pentru cultură (Admiterea cererii de reexaminare şi Respingerea OUG 110/2013 )- distribuit - 9.09.2014 şi Raport înlocuitor (Admiterea cererii de reexaminare şi Respingerea OUG nr.110/2013) - distribuit - 18.09.2014 Prima Cameră sesizată
|
|
|
|
|
39.
|
Pl-x 391/2013
|
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.68/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură (PL-x 391/2013/2014) - lege ordinară - Reexaminată de Senat- 18.06.2014 Raport - Comisia pentru cultură (Respingerea cererii de reexaminare şi adoptarea Legii privind aprobarea OUG nr. 68/2013) -distribuit -17.09.2014 şi Raport înlocuitor (Respingerea cererii de reexaminare şi adoptarea Legii privind aprobarea OUG nr. 68/2013) - distribuit -18.09.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
40.
|
Pl-x 403/2013
|
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.14/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice (PL-x 403/2013/2014) - lege ordinară - Reexaminată de Senat- 31.03.2014 Raport - Comisia pentru buget (Admitera parţială a acererii de reexaminare şi adoptarea legii în forma aprobată de Senat) - distribuit - 8.05.2014 şi Raport înlocuitor (Admiterea în parte a Cererii de Reexaminare şi adoptarea Legii cu amendamente) - distribuit - 25.09.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
41.
|
Pl-x 72/2006
|
Reexaminarea Legii pentru modificarea şi completarea art.54 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.1029/2008 (Pl-x 72/2006/04.11.2008) - lege organică Raport - Comisia juridică (Respingerea Legii) - distribuit - 16.10.2014 Prima Cameră sesizată
|
|
|
|
III. ALTE INIŢIATIVE CU PROPUNERE DE ADOPTARE
|
|
42.
|
Pl-x 344/2014
|
Proiectul de Lege privind instituirea zilei de 28 iulie - Ziua Naţională a Ambulanţei din România (PL-x 344/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat -18.06.2014 Raport - Comisia pentru sănătate (Adoptare) - distribuit - 26.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
43.
|
Pl-x 292/2014
|
Proiectul de Lege pentru declararea zilei de 24 ianuarie ca zi de sărbătoare legală (PL-x 292/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit - 26.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
44.
|
Pl-x 281/2010
|
Propunerea legislativă privind acordarea unui sprijin direct al statului asociaţiilor de producători viticoli care deţin şi exploatează plantaţii viticole cu soiuri nobile şi pentru încurajarea valorificării producţiei de vin (Pl-x 281/2010) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 26.04.2010 Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 1.09.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
45.
|
Pl-x 430/2013
|
Propunerea legislativă privind clasificarea fermelor şi exploataţiilor agricole (Pl-x 430/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 29.10.2013 Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 1.09.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
46.
|
Pl-x 100/2014
|
Proiectul de Lege privind completarea art. 36 din Legea nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari (PL-x 100/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat -25.02.2014 Raport- Comisia juridică (Adoptare) - distribuit - 16.09.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
47.
|
Pl-x 141/2014
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.114/2013 privind modificarea titularilor dreptului de administrare a unor imobile aflate în domeniul public şi privat al statului şi modificarea unor acte normative (PL-x 141/2014) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile articolului 115 alineatul (5) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru apărare (Adoptare) - distribuit - 18.09.2014 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
48.
|
Pl-x 186/2014
|
Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 186/2014) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit - 19.06.2014 Procedură de urgenţă Cameră decizională Prioritate legislativă
|
|
|
|
|
49.
|
Pl-x 268/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.5 din Legea nr.299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni (Pl-x 268/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.05.2014 Raport - Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării (Adoptare) - distribuit - 18.06.2014 şi Raport înlocuitor (Adoptare) - distribuit - 20.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
50.
|
Pl-x 16/2014
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.102/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale (PL-x 16/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat -3.02.2014 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 25.09.2014 Procedură de urgenţă Cameră decizională Prioritate legislativă
|
|
|
|
|
51.
|
Pl-x 240/2014
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.14/2014 pentru completarea art.176 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (PL-x 240/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat -28.04.2014 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 30.09.2014 Procedură de urgenţă Cameră decizională Prioritate legislativă
|
|
|
|
|
52.
|
Pl-x 67/2014
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2013 pentru reglementarea unor măsuri fiscale şi pentru modificarea unor acte normative (PL-x 67/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat -17.02.2014 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 27.03.2014 şi Raport suplimentar (Adoptare) - distribuit - 25.09.2014 Procedură de urgenţă Cameră decizională Prioritate legislativă
|
|
|
|
|
53.
|
Pl-x 204/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea si completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc (Pl-x 204/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 8.04.2014 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 30.09.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
54.
|
Pl-x 426/2014
|
Proiectul de Lege pentru declararea zilei de 8 mai Ziua egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi (PL-x 426/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat -9.09.2014 Raport - Comisia pentru egalitate de şanse (Adoptare) - distribuit - 2.10.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
55.
|
Pl-x 130/2014
|
Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.571 din 22 decembrie 2003, Codul Fiscal (Pl-x 130/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 18.03.2014 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 23.10.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
56.
|
Pl-x 566/2008
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.22/2008 privind eficienţa energetică şi promovarea utilizării la consumatorii finali a surselor regenerabile de energie (PL-x 566/2008) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 17.09.2008 Raport - Comisia pentru industrii (Adoptarea Proiectului de Lege pentru respingerea OG nr.22/2008) - distribuit - 17.01.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
57.
|
Pl-x 341/2014
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.21/2014 pentru modificarea art.6 din Legea nr.597/2001 privind unele măsuri de protecţie şi autorizare a construcţiilor în zona de coastă a Mării Negre (PL-x 341/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat -18.06.2014 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 29.09.2014 Procedură de urgenţă Cameră decizională Prioritate legislativă
|
|
|
|
|
58.
|
Pl-x 663/2013
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 663/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 16.12.2013 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 20.11.2014 Cameră decizională Prioritate legislativă
|
|
|
|
IV. ALTE INIŢIATIVE CU PROPUNERE DE RESPINGERE
|
|
59.
|
Pl-x 676/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 676/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 16.12.2013 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 13.03.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
60.
|
Pl-x 621/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 621/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 9.12.2013 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 13.03.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
61.
|
Pl-x 611/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(1 1 ) al art.87 din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 611/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 9.12.2013 Raport comun - Comisia pentru sănătate şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 13.03.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
62.
|
Pl-x 602/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Guvern nr.20/18 august 1997 (Pl-x 602/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 9.12.2013 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 13.03.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
63.
|
Pl-x 596/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(1) al art.11 din Legea nr.107/1996 - Legea apelor (Pl-x 596/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 10.12.2013 Raport - Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 13.03.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
64.
|
Pl-x 61/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal (Pl-x 61/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 11.02.2014 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 13.03.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
65.
|
Pl-x 30/2014
|
Propunerea legislativă privind educaţia prin sport (Pl-x 30/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 4.02.2014 Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 13.03.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
66.
|
Pl-x 464/2013
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I-a nr.365 din 29 mai 2007 (Pl-x 464/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 5.11.2013 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 17.03.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
67.
|
Pl-x 437/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului (Pl-x 437/2013) - lege organică- Respinsă de Senat - 29.10.2013 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 17.03.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
68.
|
Pl-x 57/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 şi a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali (Pl-x 57/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 11.02.2014 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 17.03.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
69.
|
Pl-x 429/2013
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.6 din Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică (PL-x 429/2013) - lege ordinară - Adoptat de Senat -29.10.2013 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 17.03.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
70.
|
Pl-x 560/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.313 din Legea nr.95/2006, cu privire la recuperarea unor sume băneşti de la persoanele care aduc daune sănătăţii altor persoane (Pl-x 560/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 28.11.2013 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 18.03.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
71.
|
Pl-x 668/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.194/7 noiembrie 2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive (Pl-x 668/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 17.12.2013 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 18.03.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
72.
|
Pl-x 608/2013
|
Propunerea legislativă privind exploatarea resurselor naturale cu conţinuturi de metale preţioase ale României (Pl-x 608/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 9.12.2013 Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 18.03.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
73.
|
Pl-x 25/2014
|
Propunerea legislativă privind economia socială (Pl-x 25/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 4.02.2014 Raport comun - Comisia pentru politică economică şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 18.03.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
74.
|
Pl-x 82/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate (Pl-x 82/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 18.02.2014 Raport comun - Comisia pentru politică externă şi Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 18.03.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
75.
|
Pl-x 563/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 563/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 28.11.2013 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 19.03.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
76.
|
Pl-x 484/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.2 din Legea nr.15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală (Pl-x 484/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 6.11.2013 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 19.03.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
77.
|
Pl-x 475/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(5) al art.41 din Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată (Pl-x 475/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 6.11.2013 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 19.03.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
78.
|
Pl-x 60/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 60/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 11.02.2014 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 20.03.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
79.
|
Pl-x 79/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.83 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 79/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 18.02.2014 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 20.03.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
80.
|
Pl-x 106/2014
|
Propunerea legislativă privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor români aparţinând majorităţii cu cetăţenii români aparţinând minorităţilor etnice (Pl-x 106/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 25.02.2014 Raport - Comisia pentru drepturile omului (Respingere) - distribuit - 20.03.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
81.
|
Pl-x 108/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.154 din 28 septembrie 2012 privind regimul infrastructurii reţelelor de comunicaţii electronice (Pl-x 108/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 25.02.2014 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru tehnologia informaţiei (Respingere) - distribuit - 24.03.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
82.
|
Pl-x 44/2014
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.14/2003 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.142/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei SAPARD pentru implementarea tehnică şi financiară a Instrumentului special de preaderare pentru agricultură şi dezvoltare rurală (Pl-x 44/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 11.02.2014 Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 25.03.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
83.
|
Pl-x 46/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale (Pl-x 46/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 11.02.2014 Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 25.03.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
84.
|
Pl-x 41/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe în şcoli (Pl-x 41/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 11.02.2014 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit - 25.03.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
85.
|
Pl-x 338/2013
|
Propunerea legislativă privind modificarea alin.(2) al art.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.24/2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe prospete în şcoli (Pl-x 338/2013) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 30.09.2013 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit - 25.03.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
86.
|
Pl-x 43/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(4) al art.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.82/2011 privind unele măsuri de organizare a activităţii de îmbunătăţiri funciare (Pl-x 43/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 11.02.2014 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 26.03.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
87.
|
Pl-x 451/2013
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.10 din Legea nr.458/2002 privind calitatea apei potabile (PL-x 451/2013) - lege ordinară - Adoptat de Senat -6.11.2013 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 27.03.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
88.
|
Pl-x 52/2014
|
Propunerea legislativă privind cartela de acces în instituţiile de învăţământ şi sanitare (Pl-x 52/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 11.02.2014 Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 27.03.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
89.
|
Pl-x 643/2010
|
Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme (PL-x 643/2010) - lege ordinară - Adoptat de Senat -25.10.2010 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 27.03.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
90.
|
Pl-x 50/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate (Pl-x 50/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 11.02.2014 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 27.03.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
91.
|
Pl-x 23/2014
|
Propunerea legislativă pentru înfiinţarea ghişeului unic pentru înmatricularea autovehiculelor (Pl-x 23/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 4.02.2014 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru apărare (Respingere) -distribuit - 31.03.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
92.
|
Pl-x 101/2014
|
Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(1) al art.37 din Ordonanţa Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor (PL-x 101/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat -25.02.2014 Raport - Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 2.04.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
93.
|
Pl-x 678/2013
|
Propunerea legislativă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional al Produselor Tradiţionale şi Ecologice Româneşti (Pl-x 678/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 16.12.2013 Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 2.04.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
94.
|
Pl-x 562/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul electoral (Pl-x 562/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 28.11.2013 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 2.04.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
95.
|
Pl-x 549/2009
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr.85/2003 (PL-x 549/2009) - lege organică - Adoptat de Senat - 27.10.2009 Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 2.04.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
96.
|
Pl-x 107/2014
|
Propunerea legislativă privind exercitarea prin corespondenţă a dreptului de vot de către alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate (Pl-x 107/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 25.02.2014 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 7.04.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
97.
|
Pl-x 721/2011
|
Proiectul de Lege privind consacrarea zilei de 10 Mai - Ziua Independenţei ca zi de sărbătoare naţională (PL-x 721/2011) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 3.10.2012 şi Raport suplimentar (menţine Raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 7.04.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
98.
|
Pl-x 609/2013
|
Propunerea legislativă privind declararea zilei de 10 Mai - sărbătoare naţională (Pl-x 609/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 9.12.2013 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 7.04.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
99.
|
Pl-x 28/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr.85/2003 (Pl-x 28/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 4.02.2014 Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 9.04.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
100.
|
Pl-x 559/2013
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.182 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 559/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 28.11.2013 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 4.02.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
101.
|
Pl-x 478/2013
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 478/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 6.11.2013 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 6.02.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
102.
|
Pl-x 112/2014
|
Proiectul de Lege privind folosirea limbajului semnelor române şi/ limbajului mimico-gestual oficial prin interpret autorizat (PL-x 112/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 10.04.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
103.
|
Pl-x 51/2014
|
Propunerea legislativă pentru completarea dispoziţiilor Legii-cadru nr.284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (Pl-x 51/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 11.02.2014 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 10.04.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
104.
|
Pl-x 388/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.3 alin.(1) lit.b) din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată (Pl-x 388/2013) - lege organică- Respinsă de Senat - 16.10.2013 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 21.11.2013 Cameră decizională
|
|
|
|
|
105.
|
Pl-x 583/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 583/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 9.12.2013 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 10.04.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
106.
|
Pl-x 477/2013
|
Propunerea legislativă privind butonul de panică (Pl-x 477/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 6.11.2013 Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 18.12.2013 Cameră decizională
|
|
|
|
|
107.
|
Pl-x 642/2013
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 642/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 10.12.2013 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 10.04.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
108.
|
Pl-x 644/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 644/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 10.12.2013 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 10.04.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
109.
|
Pl-x 299/2013
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii Publice către autorităţile administrative publice locale, aprobată prin Legea nr.174/2011 publicată în Monitorul Oficial al României nr.730 din 17 oct. 2011 (Pl-x 299/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 10.09.2013 Raport comun - Comisia pentru sănătate şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 24.10.2013 Cameră decizională
|
|
|
|
|
110.
|
Pl-x 479/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal (Pl-x 479/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 6.11.2013 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 12.12.2013 Cameră decizională
|
|
|
|
|
111.
|
Pl-x 483/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă (Pl-x 483/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 6.11.2013 Raport comun - Comisia pentru tehnologia informaţiei şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 19.12.2013 Cameră decizională
|
|
|
|
|
112.
|
Pl-x 685/2013
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 685/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 17.12.2013 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 10.04.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
113.
|
Pl-x 581/2013
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii (PL-x 581/2013) - lege ordinară - Adoptat de Senat -10.12.2013 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 16.04.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
114.
|
Pl-x 80/2014
|
Propunerea legislativă pentru înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Certificarea şi Calificarea Operatorilor Economici Eligibili (Pl-x 80/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 18.02.2014 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 16.04.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
115.
|
Pl-x 438/2013
|
Propunerea legislativă privind acordarea către preşcolarii şi elevii din învăţământul obligatoriu primar şi gimnazial, de stat sau privat, a unui supliment alimentar sub forma de pachete alimentare sau o masă caldă (Pl-x 438/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 29.10.2013 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 21.11.2013 Cameră decizională
|
|
|
|
|
116.
|
Pl-x 102/2014
|
Propunerea legislativă pentru protejarea rezervei de gaze naturale a României şi interzicerea exploatării resurselor naturale prin metode neconvenţionale care periclitează siguranţa mediului (Pl-x 102/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 25.02.2014 Raport comun - Comisia pentru mediu şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 16.04.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
117.
|
Pl-x 147/2014
|
Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.152/1998, înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (Pl-x 147/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 24.03.2014 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 16.04.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
118.
|
Pl-x 53/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.103/2012 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului (Pl-x 53/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 11.02.2014 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 16.04.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
119.
|
Pl-x 54/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.103/2012 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului (Pl-x 54/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 11.02.2014 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 16.04.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
120.
|
Pl-x 42/2014
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 42/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 11.02.2014 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 16.04.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
121.
|
Pl-x 174/2014
|
Propunerea legislativă privind modificarea art.1 din Legea nr.226/29.11.2011 privind reparaţiile morale şi materiale pentru fostele cadre militare active, îndepărtate abuziv din armată în perioada 23 august 1944 - 31 decembrie 1961 (Pl-x 174/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 1.04.2014 Raport - Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 23.04.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
122.
|
Pl-x 271/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 271/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 26.06.2013 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 12.09.2013 şi Raport suplimentar distribuit - 27.03.2014 (menţine soluţia iniţială - Respingere) - distribuit - 27.03.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
123.
|
Pl-x 649/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 649/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 10.12.2013 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 23.04.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
124.
|
Pl-x 586/2013
|
Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor şi a Ordonanţei Guvernului nr.15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier (Pl-x 586/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 9.12.2013 Raport - Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 2.04.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
125.
|
Pl-x 153/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României (Pl-x 153/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 25.03.2014 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 23.04.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
126.
|
Pl-x 589/2011
|
Proiectul Legii serviciului de administrare a domeniului public şi privat al unităţilor administrativ - teritoriale (PL-x 589/2011) - lege ordinară -Respins de Senat - 31.10.2011 Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 7.04.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
127.
|
Pl-x 664/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea lit.a) a alin.(1) al art.7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art.2 din Legea nr.36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură (Pl-x 664/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 16.12.2013 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 23.04.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
128.
|
Pl-x 616/2013
|
Propunerea legislativă pentru declararea zilei de 10 mai - Ziua Declarării Independenţei României (Pl-x 616/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 9.12.2013 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 10.04.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
129.
|
Pl-x 19/2014
|
Propunerea legislativă privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr.82 din 25.10.2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat (Pl-x 19/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 4.02.2014 Raport - Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 18.02.2014 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 7.05.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
130.
|
Pl-x 232/2012
|
Propunerea legislativă privind modificarea art.40 din Legea nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice (Pl-x 232/2012) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 21.05.2012 Raport - Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit -7.05.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
131.
|
Pl-x 278/2012
|
Propunerea legislativă privind interzicerea explorărilor şi exploatărilor perimetrelor cu zăcăminte de hidrocarburi lichide sau gazoase prin fracturarea (fisurarea) hidraulică şi anularea licenţelor exclusive de explorare a tuturor proiectelor care recurg la această tehnică (Pl-x 278/2012) - lege organică - Respinsă de Senat - 21.06.2012 Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 4.03.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
132.
|
Pl-x 193/2013
|
Propunerea legislativă privind registratorii comerciali şi activitatea de înregistrare în registrul comerţului (Pl-x 193/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 4.06.2013 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 7.05.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
133.
|
Pl-x 573/2011
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.46/2008 - Codul silvic (PL-x 573/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Adoptare) - distribuit - 1.11.2012 şi Raport comun suplimentar (Respingere) - distribuit - 7.11.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
134.
|
Pl-x 877/2010
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.33 din Legea nr.46/2008 - Codul silvic (Pl-x 877/2010) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 15.12.2010 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 1.11.2012 şi Raport comun suplimentar (Respingere) - distribuit - 7.11.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
135.
|
Pl-x 127/2011
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.46/2008, privind Codul Silvic, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 127/2011) - lege organică - Respinsă de Senat - 7.03.2011 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Respingerea) - distribuit - 1.11.2012 şi Raport comun suplimentar (Respingere) - distribuit - 7.11.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
136.
|
Pl-x 336/2012
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.46/2008 Codul Silvic (Pl-x 336/2012) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 18.09.2012 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Respingerea) - distribuit - 1.11.2012 şi Raport comun suplimentar (Respingere) - distribuit - 7.11.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
137.
|
Pl-x 436/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Codului silvic, aprobat prin Legea nr.46/2008 republicată cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 436/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 29.10.2013 Raport -Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 8.05.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
138.
|
Pl-x 81/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 81/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 18.02.2014 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 8.05.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
139.
|
Pl-x 137/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea articolului nr.5 din Legea nr.35/2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ (Pl-x 137/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 18.03.2014 Raport -Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit - 8.05.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
140.
|
Pl-x 62/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 62/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 11.02.2014 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 8.05.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
141.
|
Pl-x 609/2011
|
Propunerea legislativă privind aplicarea unor drepturi ale personalului diplomatic şi consular (Pl-x 609/2011) - lege organică - Respinsă de Senat - 31.10.2011 Raport - Comisia pentru muncă (Adoptare)- distribuit - 25.06.2013, Raport înlocuitor (Respingere) - distribuit - 21.11.2013 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 8.05.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
142.
|
Pl-x 279/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(1) al art.3 din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii (Pl-x 279/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 3.09.2013 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 7.10.2013, Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 21.11.2013 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 8.05.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
143.
|
Pl-x 410/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 53/2003 modificată de Legea 40/2011 (Pl-x 410/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 22.10.2013 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 13.11.2013 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 8.05.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
144.
|
Pl-x 467/2013
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.44/1994, privind veteranii de război precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată (Pl-x 467/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 5.11.2013 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 12.12.2013 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 8.05.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
145.
|
Pl-x 490/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(1) al art.3 din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii (Pl-x 490/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 6.11.2013 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 12.12.2013 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 8.05.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
146.
|
Pl-x 620/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.165 din Legea nr.263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, modificată şi completată (Pl-x 620/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 9.12.2013 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 18.02.2014 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 8.05.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
147.
|
Pl-x 643/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea forţei de muncă (Pl-x 643/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 10.12.2013 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 18.02.2014 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 8.05.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
148.
|
Pl-x 465/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.4 din Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 465/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 5.11.2013 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 12.12.2013 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 8.05.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
149.
|
Pl-x 440/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor şi studenţilor (Pl-x 440/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 29.10.2013 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit - 10.02.2014 şi Raport comun suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 8.05.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
150.
|
Pl-x 604/2013
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor şi studenţilor (Pl-x 604/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 9.12.2013 Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 10.02.2014 şi Raport comun suplimentar (menţine soluţia iniţială - Respingere) - distribuit - 14.05.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
151.
|
Pl-x 213/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.10 din Legea nr.167/2010, privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.15/2010 (Pl-x 213/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 14.04.2014 Raport - Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 14.05.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
152.
|
Pl-x 622/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor (Pl-x 622/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 9.12.2013 Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 11.02.2014 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 15.05.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
153.
|
Pl-x 235/2014
|
Propunerea legislativă privind prevenirea şi combaterea infracţionalităţii în şcoli (Pl-x 235/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 23.04.2014 Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 19.05.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
154.
|
Pl-x 360/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din România nr.335/2007 (Pl-x 360/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 1.10.2013 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 23.05.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
155.
|
Pl-x 511/2013
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 511/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 11.11.2013 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit -13.02.2014 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 26.05.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
156.
|
Pl-x 358/2013
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 358/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 1.10.2013 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 31.10.2013 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 26.05.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
157.
|
Pl-x 136/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.69/2000 a Educaţiei Fizice şi Sportului (Pl-x 136/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 18.03.2014 Raport - Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit - 28.05.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
158.
|
Pl-x 237/2014
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.69 din 28 aprilie 2000 a educaţiei fizice şi sportului (Pl-x 237/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 23.04.2014 Raport - Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit - 28.05.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
159.
|
Pl-x 377/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea unor acte normative (Pl-x 377/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 8.10.2013 Raport - Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 28.10.2013 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 28.05.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
160.
|
Pl-x 230/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea articolului 1 din Ordonanţa Guvernului nr.26/1994, privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.144 din 9 aprilie 1998, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 230/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 23.04.2014 Raport - Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 28.05.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
161.
|
Pl-x 469/2010
|
Proiectul de Lege privind constituirea Fondului social pentru acordarea de ajutor suplimentar familiilor şi persoanelor singure, cu venituri reduse şi care utilizează gaze naturale, păcură sau alţi combustibili lichizi pentru încălzirea locuinţei (PL-x 469/2010) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 8.09.2010 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 22.10.2013 şi Raport comun suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 28.05.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
162.
|
Pl-x 261/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Normelor financiare pentru activitatea sportivă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1447/2007 (Pl-x 261/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 28.04.2014 Raport - Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit - 28.05.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
163.
|
Pl-x 340/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 340/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 2.10.2013 Raport - Comisia pentru politică externă (Respingere) - distribuit - 29.05.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
164.
|
Pl-x 592/2013
|
Propunerea legislativă privind serviciile consulare prestate pe teritoriul României şi nivelul taxelor aferente acestora (Pl-x 592/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 10.12.2013 Raport - Comisia pentru politică extenă (Respingere) - distribuit - 29.05.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
165.
|
Pl-x 331/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.8 din Legea nr.198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate (Pl-x 331/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 24.09.2013 Raport - Comisia pentru politică externă (Respingere) - distribuit - 24.10.2013, Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 14.11.2013 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 29.05.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
166.
|
Pl-x 636/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.151/2010 privind serviciile speciale de sănătate, educaţie şi sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist şi cu tulburări de sănătate mintală asociate (Pl-x 636/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 10.12.2013 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 29.05.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
167.
|
Pl-x 55/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea lit.e), alin.(1) a art.237 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 55/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 11.02.2014 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 29.05.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
168.
|
Pl-x 173/2014
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 173/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 31.03.2014 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 29.05.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
169.
|
Pl-x 257/2014
|
Propunerea legislativă privind exploatarea resurselor naturale cu conţinuturi de metale preţioase ale României (Pl-x 257/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 28.04.2014 Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 2.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
170.
|
Pl-x 651/2013
|
Propunerea legislativă privind modificarea art.6 al Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr.101/2006 (Pl-x 651/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 10.12.2013 Raport comun - Comisia pentru mediu şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 4.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
171.
|
Pl-x 680/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente (Pl-x 680/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 16.12.2013 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 4.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
172.
|
Pl-x 599/2013
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local (PL-x 599/2013) - lege organică - Adoptat de Senat -10.12.2013 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 4.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
173.
|
Pl-x 177/2014
|
Propunerea legislativă pentru înfiinţarea Regiei Monopolurilor Statului (Pl-x 177/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 1.04.2014 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru politică economică (Respingere) - distribuit - 4.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
174.
|
Pl-x 199/2014
|
Propunerea legislativă privind instituirea Zilei Naţionale a Literaturii Române (Pl-x 199/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 8.04.2014 Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 4.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
175.
|
Pl-x 103/2014
|
Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public (Pl-x 103/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 25.02.2014 Raport - Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 4.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
176.
|
Pl-x 298/2013
|
Propunerea legislativă privind desfiinţarea societăţilor comerciale, ONG-urilor şi fundaţiilor sub acoperire (Pl-x 298/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 10.09.2013 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 10.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
177.
|
Pl-x 474/2013
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.9 din Legea nr.112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţie de locuinţe, trecute în proprietatea statului (Pl-x 474/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 6.11.2013 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 10.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
178.
|
Pl-x 21/2014
|
Propunerea legislativă privind unele măsuri de efectuare a reţinerilor din veniturile obţinute de persoanele fizice din contracte privind raporturi de muncă, în baza unor titluri executorii (Pl-x 21/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 3.02.2014 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 10.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
179.
|
Pl-x 22/2014
|
Propunerea legislativă pentru completarea şi modificarea Legii nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei (Pl-x 22/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 4.02.2014 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 10.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
180.
|
Pl-x 255/2014
|
Propunerea legislativă privind modificarea articolului II din Legea nr.219/2013 (Pl-x 255/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 28.04.2014 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 10.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
181.
|
Pl-x 175/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii (Pl-x 175/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 1.04.2014 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 11.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
182.
|
Pl-x 168/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.141/2002 privind reglementarea depozitării seminţelor de consum, regimul certificatelor de depozit pentru acestea şi constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit (Pl-x 168/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 1.04.2014 Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 11.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
183.
|
Pl-x 591/2013
|
Propunerea legislativă privind prorogarea termenelor prevăzute la art.IV alin.(1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr.7/2009 pentru instituirea sistemului temporar de sprijinire a derulării afacerilor în domeniul comerţului cu seminţe de consum, precum şi pentru modificarea unor acte normative (Pl-x 591/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 10.12.2013 Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 11.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
184.
|
Pl-x 593/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(4) al art.10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.13/2006 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prin reorganizarea Agenţiei SAPARD (Pl-x 593/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 10.12.2013 Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 25.02.2014 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 11.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
185.
|
Pl-x 432/2013
|
Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.107/1996, Legea Apelor cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 432/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 29.10.2013 Raport - Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 21.11.2013 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 12.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
186.
|
Pl-x 256/2014
|
Propunerea legislativă pentru completarea şi modificarea art.42 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal (Pl-x 256/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 28.04.2014 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 12.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
187.
|
Pl-x 129/2014
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.284 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 129/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 18.03.2014 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 12.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
188.
|
Pl-x 505/2013
|
Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.273 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale (Pl-x 505/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 11.11.2013 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 12.12.2013 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 12.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
189.
|
Pl-x 623/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(2) al art.112 din Ordonanţa Guvernului nr.93/2003 privind Codul de procedură fiscală (Pl-x 623/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 10.12.2013 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit -13.02.2014 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 12.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
190.
|
Pl-x 652/2013
|
Propunerea legislativă de modificare a Legii 571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 652/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 10.12.2013 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit -13.02.2014 şl Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 12.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
191.
|
Pl-x 677/2013
|
Propunerea legislativă privind recuperarea unor procente din impozitul pe venituri din salarii şi venituri asimilate acestora (Pl-x 677/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 16.12.2013 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 20.02.2014 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 12.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
192.
|
Pl-x 176/2014
|
Propunerea legislativă privind funcţionarea şi desfăşurarea activităţii ştiinţifice şi tehnologice a I.N.C.D.M.I. Cantacuzino (Pl-x 176/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 1.04.2014 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 16.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
193.
|
Pl-x 674/2013
|
Proiectul de Lege privind modificarea alin.(11) al art.184 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 674/2013) - lege ordinară - Adoptat de Senat -17.12.2013 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 16.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
194.
|
Pl-x 300/2013
|
Propunerea legislativă privind eliberarea gratuită a medicamentelor care costă sub 10 ron pentru persoanele cu venituri sub salariul minim pe economie (Pl-x 300/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 10.09.2013 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 23.10.2013 şi Raport suplimentar (menţine Raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 16.06.2014 Cameră decizională Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 3.06.2014) şi ca urmare s-a hotărât retrimiterea la comisie. Primit Raport suplimentar - 16.06.2014
|
|
|
|
|
195.
|
Pl-x 329/2013
|
Propunerea legislativă privind constituirea şi funcţionarea infrastructurilor de afaceri (Pl-x 329/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 24.09.2013 Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 31.10.2013 şi Raport comun suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 16.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
196.
|
Pl-x 217/2014
|
Propunerea legislativă privind acordarea de asistenţă tehnică şi socială persoanelor cu deficienţe de auz şi vorbire (Pl-x 217/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 15.04.2014 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 16.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
197.
|
Pl-x 201/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 201/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 8.04.2014 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 16.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
198.
|
Pl-x 220/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr.21/1991 (Pl-x 220/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 15.04.2014 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 16.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
199.
|
Pl-x 78/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.273/2004 privind regimul juridic al adopţiei (Pl-x 78/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 18.02.2014 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 16.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
200.
|
Pl-x 667/2013
|
Propunerea legislativă privind completarea art.8 din Legea cetăţeniei române nr.21/1991, republicată (Pl-x 667/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 17.12.2013 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 16.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
201.
|
Pl-x 506/2013
|
Propunerea legislativă privind adopţia în România (Pl-x 506/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 12.11.2013 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 16.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
202.
|
Pl-x 274/2014
|
Propunerea legislativă privind crearea unui cadru favorabil dezvoltării de microîntreprinderi (Pl-x 274/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.05.2014 Raport - Comisia pentru politică economică (Respingere) - distribuit - 18.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
203.
|
Pl-x 111/2014
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.3 din Ordonanţa Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România (PL-x 111/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat -3.03.2014 Raport - Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 19.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
204.
|
Pl-x 149/2014
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.55 al Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 149/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 25.03.2014 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 19.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
205.
|
Pl-x 200/2014
|
Propunerea legislativă privind declararea Zilei Înălţării Domnului - Ziua Eroilor, sărbătoare naţională legală, zi nelucrătoare (Pl-x 200/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 8.04.2014 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 19.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
206.
|
Pl-x 214/2014
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.53/2003 privind Codul Muncii (Pl-x 214/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 15.04.2014 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 19.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
207.
|
Pl-x 63/2014
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 coroborată cu HG 44/2004 privind Codul fiscal cu Normele Metodologice de Aplicare (Pl-x 63/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 11.02.2014 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 19.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
208.
|
Pl-x 481/2013
|
Propunerea legislativă privind scutirea angajatorilor de plata contribuţiilor sociale obligatorii (Pl-x 481/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 6.11.2013 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 12.12.2013 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 19.06.2014 Cameră decizională Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 3.06.2014) şi ca urmare s-a hotărât retrimiterea la comisie. Primit Raport suplimentar - 19.06.2014
|
|
|
|
|
209.
|
Pl-x 49/2014
|
Propunerea legislativă privind combaterea consumului de droguri în trafic, precum şi în cazul persoanelor care lucrează în domenii ce prezintă riscuri crescute pentru siguranţa, securitatea şi sănătatea terţilor (Pl-x 49/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 11.02.2014 Raport comun - Comisia pentru transporturi şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 19.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
210.
|
Pl-x 231/2014
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii Nr.14/2003 a partidelor politice (Pl-x 231/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 23.04.2014 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 24.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
211.
|
Pl-x 146/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea TITLULUI XV - Răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice" al Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 146/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 24.03.2014 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 25.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
212.
|
Pl-x 211/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 211/2011 privind regimul deşeurilor (Pl-x 211/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 14.04.2014 Raport - Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 26.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
213.
|
Pl-x 688/2013
|
Propunerea legislativă pentru completarea şi modificarea Art.244 al Legii 286/2009 privind Codul Penal (Pl-x 688/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 17.12.2013 Raport -Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.03.2014 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 26.06.2014 Cameră decizională Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 3.06.2014) şi ca urmare s-a hotărât retrimiterea la comisie. Primit Raport suplimentar - 26.06.2014
|
|
|
|
|
214.
|
Pl-x 679/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Codului Penal cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 679/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 16.12.2013 Raport -Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.03.2014 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 26.06.2014 Cameră decizională Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 3.06.2014) şi ca urmare s-a hotărât retrimiterea la comisie. Primit Raport suplimentar - 26.06.2014
|
|
|
|
|
215.
|
Pl-x 675/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal (Pl-x 675/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 16.12.2013 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 26.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
216.
|
Pl-x 262/2014
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 262/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 28.04.2014 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 26.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
217.
|
Pl-x 486/2013
|
Propunerea legislativă pentru abrogarea lit.f) a alin.(1) din art.21 al Ordonanţei nr.51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale (Pl-x 486/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 6.11.2013 Raport - Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 26.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
218.
|
Pl-x 206/2014
|
Propunerea legislativă privind acordarea unor facilităţi cu caracter cultural cu ocazia celebrării căsătoriilor de lungă durată (Pl-x 206/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 8.04.2014 Raport - Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 26.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
219.
|
Pl-x 662/2013
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.256 alin.(1) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 662/2013) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 26.06.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
220.
|
Pl-x 138/2014
|
Propunerea legislativă privind organizaţiile cooperatiste şcolare (Pl-x 138/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 18.03.2014 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit - 2.07.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
221.
|
Pl-x 234/2014
|
Propunerea legislativă privind introducerea unor cursuri de limba, literatura şi istoria română via internet pentru copiii cetăţenilor români din afara graniţelor ţării (Pl-x 234/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 23.04.2014 Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 2.07.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
222.
|
Pl-x 275/2014
|
Propunerea legislativă privind constituirea Fondului Naţional pentru Studii Externe (Pl-x 275/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.05.2014 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit - 2.07.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
223.
|
Pl-x 233/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.II din Legea nr.144/2012 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere în reţeaua de drumuri naţionale din România (Pl-x 233/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 23.04.2014 Raport comun - Comisia pentru transporturi şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 2.07.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
224.
|
Pl-x 128/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.46/2008 cu modificările şi completările ulterioare privind Codul Silvic (Pl-x 128/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 17.03.2014 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 2.07.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
225.
|
Pl-x 648/2013
|
Propunerea legislativă privind protecţia drepturilor persoanelor vârstnice (Pl-x 648/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 10.12.2013 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 10.02.2014 şi Raport suplimentar ( menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 26.08.2014 Cameră decizională Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 3.06.2014) şi ca urmare s-a hotărât retrimiterea la comisie - Termen - 17.06.2014
|
|
|
|
|
226.
|
Pl-x 221/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 221/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 15.04.2014 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 26.08.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
227.
|
Pl-x 198/2014
|
Propunerea legislativă privind facilităţile acordate elevilor - cazuri sociale pentru transportul public în comun (Pl-x 198/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 8.04.2014 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 26.08.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
228.
|
Pl-x 216/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(1) al art.139 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată (Pl-x 216/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 15.04.2014 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 26.08.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
229.
|
Pl-x 150/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 150/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 25.03.2014 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 26.08.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
230.
|
Pl-x 29/2014
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 29/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 4.02.2014 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 13.03.2014 şi Raport comun suplimentar (menţine Raportul iniţial - Respingere)- distribuit - 1.09.2014 Cameră decizională Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 11.06.2014) şi, ca urmare, s-a hotărât retrimiterea la comisie. A fost primit raportul comun suplimentar- 1.09.2014.
|
|
|
|
|
231.
|
Pl-x 148/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 148/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 25.03.2014 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 4.09.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
232.
|
Pl-x 260/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 260/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 28.04.2014 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 4.09.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
233.
|
Pl-x 197/2014
|
Propunerea legislativă pentru prevenirea abandonului şcolar în rândul elevilor - cazuri sociale (Pl-x 197/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 8.04.2014 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 4.09.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
234.
|
Pl-x 336/2014
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă (PL-x 336/2014) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 8.09.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
235.
|
Pl-x 286/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 53/2003 Codul muncii (Pl-x 286/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 3.06.2014 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 8.09.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
236.
|
Pl-x 619/2013
|
Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.13/2007 (Pl-x 619/2013) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 9.12.2013 Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 25.02.2014 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 9.09.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
237.
|
Pl-x 385/2014
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr.82/2006 privind recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat (Pl-x 385/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 24.06.2014 Raport - Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 10.09.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
238.
|
Pl-x 326/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.17 şi 35 din Legea nr.269/2003, privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României (Pl-x 326/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 10.06.2014 Raport - Comisia pentru politică externă (Respingere) - 11.09.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
239.
|
Pl-x 339/2014
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.248 din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate (Pl-x 339/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 18.06.2014 Raport comun - Comisia pentru apărare şi Comisia pentru politică externă (Respingere) - 11.09.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
240.
|
Pl-x 626/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.33ą din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă (Pl-x 626/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 10.12.2013 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 18.02.2014 şi Raport suplimentar (menţine Raportul iniţial - Respingere) -distribuit - 11.09.2014 Cameră decizională Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 3.06.2014) şi ca urmare s-a hotărât retrimiterea la comisie - Termen - 17.06.2014. Primit raport suplimentar - 11.09.2014
|
|
|
|
|
241.
|
Pl-x 215/2014
|
Propunerea legislativă privind instituirea unor măsuri de protecţie şi susţinere a elevilor încadraţi în muncă pe perioada vacanţei de vară (Pl-x 215/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 15.04.2014 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) -distribuit - 11.09.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
242.
|
Pl-x 259/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern (Pl-x 259/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 28.04.2014 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru transporturi (Respingere) -distribuit - 11.09.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
243.
|
Pl-x 205/2014
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă (Pl-x 205/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 8.04.2014 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) -distribuit - 11.09.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
244.
|
Pl-x 109/2012
|
Proiectul de Lege pentru abrogarea Cap.IV (art.17 - 26) din Legea nr.329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional (PL-x 109/2012) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 3.10.2012 şi Raport comun suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit -10.09.2013 şi Raport comun suplimentar(Respingere) - distribuit -16.09.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
245.
|
Pl-x 175/2012
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei (PL-x 175/2012) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 18.09.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
246.
|
Pl-x 22/2012
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice (Pl-x 22/2012) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 21.12.2011 Raport -Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.09.2012 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 18.09.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
247.
|
Pl-x 14/2012
|
Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice (PL-x 14/2012) - lege ordinară - Adoptat de Senat -21.12.2011 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.09.2012 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 18.09.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
248.
|
Pl-x 301/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea punctului 3 litera a), de la Anexa 1*) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.273/2006, privind finanţele publice locale (Pl-x 301/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 3.06.2014 Raport - Comisia pentru buget(Respingere)- distribuit - 18.09.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
249.
|
Pl-x 196/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.155/2010 - Legea Poliţiei Locale (Pl-x 196/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 1.04.2014 Rapor comun - Comisia pentru apărare şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere)- distribuit - 18.09.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
250.
|
Pl-x 299/2014
|
Propunerea legislativă privind amânarea la plată a obligaţiilor fiscale datorate de operatorii economici care nu încasează creanţele la termenul de scadenţă de la instituţiile publice (Pl-x 299/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 3.06.2014 Raport - Comisia pentru buget (Respingere)- distribuit - 18.09.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
251.
|
Pl-x 313/2014
|
Propunerea legislativă pentru stimularea înfiinţării microîntreprinderilor de către cetăţenii români cu rezidenţa într-o ţară străină, care îşi restabilesc rezidenţa pe teritoriul României (Pl-x 313/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 3.06.2014 Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 23.09.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
252.
|
Pl-x 171/2014
|
Proiectul de Lege privind crearea Companiei Regionale a Munţilor Apuseni (PL-x 171/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 23.09.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
253.
|
Pl-x 167/2014
|
Propunerea legislativă privind transmiterea unei suprafeţe de teren şi a unor construcţii din domeniul privat al statului şi administrarea Autorităţii Naţionale pentru Tineret în proprietatea publică a Municipiului Câmpina, judeţul Prahova şi în administrarea Consiliului Local Câmpina (Pl-x 167/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 1.04.2014 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 24.09.2014 Cameră deciziona
|
|
|
|
|
254.
|
Pl-x 285/2013
|
Propunerea legislativă - Legea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniu (Pl-x 285/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 9.09.2013 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru agricultură ( Respingere ) - distribuit - 4.12.2013 şi Raport comun suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 25.09.2014 Cameră decizională Propunerea comisiilor, de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 3.06.2014) şi ca urmare s-a hotărât retrimiterea la comisie. A fost primit raportul comun suplimentar - 25.09.2014
|
|
|
|
|
255.
|
Pl-x 374/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.102/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale (Pl-x 374/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 24.06.2014 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit -25.09.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
256.
|
Pl-x 298/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale (Pl-x 298/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 2.06.2014 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit -25.09.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
257.
|
Pl-x 332/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.16 din Legea nr.13/2007 privind energia electrică (Pl-x 332/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 18.06.2014 Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 25.09.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
258.
|
Pl-x 373/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.102/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale (Pl-x 373/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 24.06.2014 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 25.09.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
259.
|
Pl-x 400/2014
|
Propunerea legislativă privind instituirea Zilei Naţionale pentru Egalitate Salarială (Pl-x 400/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 2.09.2014 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 25.09.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
260.
|
Pl-x 152/2014
|
Propunerea legislativă privind declararea zilei de 1 octombrie Ziua Persoanelor Vârstnice (Pl-x 152/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 25.03.2014 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru cultură (Respingere)- distribuit - 29.09.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
261.
|
Pl-x 582/2013
|
Propunerea legislativă privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului în domeniul public al comunei Manasia, judeţul Ialomiţa, şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Manasia, judeţul Ialomiţa, în vederea extinderii cimitirului situat în satul Manasia (Pl-x 582/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 9.12.2013 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit -13.02.2014 şi Raport înlocuitor (Respingere) - distribuit -2.10.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
262.
|
Pl-x 284/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European (Pl-x 284/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 3.06.2014 Raport - Comisia juridică (Respingere)- distribuit - 14.10.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
263.
|
Pl-x 433/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.11 din Legea cetăţeniei române nr.21/1991, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 433/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 9.09.2014 Raport - Comisia juridică (Respingere)- distribuit - 14.10.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
264.
|
Pl-x 253/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic (Pl-x 253/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 22.04.2014 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură (Respingere)- distribuit - 14.10.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
265.
|
Pl-x 448/2014
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.15 alin.(1) lit.b) din Legea nr.198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate (PL-x 448/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat -17.09.2014 Raport - Comisia pentru politică externă (Respingere) - distribuit - 16.10.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
266.
|
Pl-x 304/2014
|
Propunerea legislativă de modificare şi completare a unor dispoziţii legale în materia stării civile şi a prelucrării datelor cu caracter personal (Pl-x 304/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 3.06.2014 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru tehnologia informaţiei (Respingere) - distribuit - 20.10.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
267.
|
Pl-x 305/2014
|
Propunerea legislativă de modificare a Ordonanţei de urgenţă nr.51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă (Pl-x 305/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 3.06.2014 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 21.10.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
268.
|
Pl-x 334/2011
Pl-x 339/2011
|
- Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.48 din Legea nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 şi a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali (PL-x 334/2011) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Cameră decizională - Proiectul de Lege pentru modificarea art.48 din Legea nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 şi a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali (PL-x 339/2011) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Cameră decizională Raport comun pentru ambele iniţiative legislative - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 6.11.2013 şi Raport comun suplimentar (Respingere) - distribuit - 21.10.2014 Propunerea comisiilor, de respingere a iniţiativelor legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 3.06.2014) şi ca urmare s-a hotărât retrimiterea la comisie. Primit raport suplimentar - 21.10.2014
|
|
|
|
|
269.
|
Pl-x 531/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 şi a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali (Pl-x 531/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 19.11.2013 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 26.02.2014 şi Raport comun suplimentar (Respingere) - distribuit - 21.10.2014 Cameră decizională Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 3.06.2014) şi ca urmare s-a hotărât retrimiterea la comisie. Primit raport suplimentar - 21.10.2014
|
|
|
|
|
270.
|
Pl-x 309/2014
|
Propunerea legislativă privind trecerea în proprietatea consiliilor locale a locuinţelor de serviciu aflate în proprietatea Statului şi administrate de Societatea Naţională a Sării S.A. Sucursala Exploatarea Minieră Rm.Vâlcea (Pl-x 309/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 3.06.2014 Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 21.10.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
271.
|
Pl-x 317/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică (Pl-x 317/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 3.06.2014 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 21.10.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
272.
|
Pl-x 650/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 650/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 10.12.2013 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 27.10.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
273.
|
Pl-x 295/2014
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei, precum şi a Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal (PL-x 295/2014) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit 3.11.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
274.
|
Pl-x 316/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 241/2006 - Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare (Pl-x 316/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 3.06.2014 Raport comun - Comisia pentru mediu şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 10.11.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
275.
|
Pl-x 268/2011
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie (PL-x 268/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 4.05.20116 Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 17.11.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
276.
|
Pl-x 149/2012
|
Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru stimularea comasării terenurilor agricole (PL-x 149/2012) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia juridică (Adoptare) - distribuit - 1.10.2012, Raport comun suplimentar - Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 11.09.2013 şi Raport comun suplimentar (Respingere) - distribuit - 19.11.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
|
277.
|
Pl-x 669/2013
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.74 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 669/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 17.12.2013 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 20.11.2014 Cameră decizională
|
|
|
|
V. COMISII DE ANCHETĂ
|
|
278.
|
PHCD 29/2013
|
Proiectul de Hotărâre privind înfiinţarea unei comisii de anchetă pentru verificarea modului în care Primarul General al Municipiului Bucureşti utilizează banii publici din bugetul Capitalei pentru reabilitarea sediului din Bulevardul Regina Elisabeta nr. 47 şi pentru plata contractului de închiriere a imobilului din Splaiul Independenţei nr. 291-293 (PHCD 29/2013) (B.P. şi C.L.G.P./9.12.2013 - nu există propuneri nominale pentru componenţa Comisiei)
|
|
|
|
VI. AMÂNATE
|
|
279.
|
Pl-x 344/2006
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.140 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (PL-x 344/2006) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 13.04.2006. Ultimul Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - redistribuit - 30.01.2009 Cameră decizională Amânată dezbaterea
|
|
|
|
|
280.
|
Pl-x 618/2004
|
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.166/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr.146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret (PL 618/2004) - redistribuit - 30.01.2009 Proiectul a fost adoptat de Senat ca lege ordinară, iar Camera Deputaţilor l-a adoptat ca lege organică. Comisia de mediere a propus spre adoptare textul Camerei Deputaţilor. La data de 10.02.2005 Senatul a aprobat textul propus de Comisia de mediere. Amânată dezbaterea
|
|
|
|