Vezi calendarul
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > e-Caseta > Ordinea de zi Versiunea pentru printare
Ordinea de zi pentru şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 octombrie 2015

Aprobată: 26.10.2015
Poziţia Număr
înregistrare
Descrierea punctului de pe ordinea de zi Doc.
1. - Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. -
2. PHCD 93/2015 Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.48/2012 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor (PH CD 93/2015). Format PDF
3. PHCD 94/2015 Proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Statului de funcţii al Serviciilor Camerei Deputaţilor (PH CD 94/2015). Format PDF
4. PHCD 97/2015 Solicitarea nr.2738 /C/2015 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitoare la formularea cererii de urmărire penală faţă de doamna deputat Udrea Elena Gabriela, fost ministru al dezvoltării regionale şi turismului, în dosarul nr.87/P/2015 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru săvârşirea a 6 infracţiuni.

Raportul Comisiei juridice nr.4c-11/1302/2015 şi Proiectul de Hotărâre privind cererea de efectuare a urmăririi penale faţă de doamna Udrea Elena Gabriela, fost membru al Guvernului şi actual membru al Camerei Deputaţilor, în dosarul nr. 87/P/2015
(PHCD 97/ 2015)
Se dezbate miercuri, 28 octombrie 2015, ora 13,30
5. PHCD 99/2015 Cererea ministrului justiţiei nr.85923/2015, însoţită de solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a doamnei deputat Udrea Elena Gabriela, formulată în dosarul nr.87/P/2015 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Raportul Comisiei juridice nr. 4c-11/1302/2015 şi

- Proiectul de Hotărâre privind încuviinţarea reţinerii doamnei deputat Elena Gabriela Udrea
(PHCD 98/2015) şi
- Proiectul de Hotărâre privind încuviinţarea arestării preventive a doamnei deputat Elena Gabriela Udrea (PHCD 99/2015)
Se dezbate miercuri, 28 octombrie 2015, ora 13,30
6. Pl-x 712/2015 Proiectul de Lege privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul electoral (PL-x 712/2015) - lege organică - Adoptat de Senat -19.10.2015
Raport - Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, privind modificarea Legii partidelor politice şi a Legii privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale (Adoptare) distribuit - 28.10.2015

Procedură de urgenţă
Cameră decizională

7. Pl-x 693/2015 Proiectul de Lege pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Sechestrate şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 693/2015) - lege organică - Respins de Senat -13.10.2015
Raport - Comisia juridică
Cameră decizională

Prioritate legislativă
Se dezbate sub rezerva primirii raportului
8. PHCD 95/2015 Proiectul de Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu - Un sistem de impozitare a întreprinderilor echitabil şi eficient în Uniunea Europeană: 5 domenii-cheie
COM(2015)302 (PH CD 95/2015).
Format PDF
9. PHCD 96/2015 Proiectul de Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la Propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 2003/87/CE în vederea rentabilizării reducerii emisiilor de dioxid de carbon şi a sporirii investiţiilor în acest domeniu COM (2015) 337 (PH CD 96/2015). Format PDF

     I. PROCEDURĂ DE URGENŢĂ

 
10. Pl-x 655/2015 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.27/2015 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi pentru stabilirea unor măsuri bugetare (PL-x 655/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -7.10.2015
Raport comun - Comisia pentru muncă
şi Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 21.10.2015
Procedură de urgenţă
Cameră decizională
11. Pl-x 17/2015 Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.64/2014 pentru modificarea Legii nr.198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate (PL-x 17/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -5.02.2015
Raport comun - Comisia pentru politică externă şi Comisia juridică (Adoptare) - distribuit - 21.10.2015

Procedură de urgenţă
Cameră decizională

Prioritate legislativă
12. Pl-x 635/2015 Proiectul de Lege privind ratificarea celui de-al patrulea Protocol adiţional, semnat la Chişinău la 27 august 2015, între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova la Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010, astfel cum a fost modificat prin cele trei Protocoale adiţionale, precum şi pentru ratificarea celui de-al cincilea Protocol adiţional semnat la Bucureşti la 23 septembrie 2015 şi la Chişinău la 24 septembrie 2015, între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova, la Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010, astfel cum a fost modificat prin cele patru Protocoale adiţionale (PL-x 635/2015) - lege ordinară
Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 22.10.2015

Procedură de urgenţă
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent -5.10.2015; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final
08.12.2015,
potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
Prioritate legislativă
13. Pl-x 628/2015 Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.36/2015 privind completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.2/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi alte măsuri (PL-x 628/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -28.09.2015
Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 22.10.2015

Procedură de urgenţă
Cameră decizională

     II. PRIMĂ CAMERĂ SESIZATĂ

 
14. Pl-x 472/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea art.58 alin.(4) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011(Pl-x 472/2015) - lege organică
Raport - Comisia pentru învăţământ (Adoptare) - distribuit - 6.10.2015
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent -17.06.2015; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final
19.10.2015, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
Retrimisă la comisie - Termen - 27.10.2015(Plen - 13.10.2015)
Termenul pentru dezbatere şi vot final fiind depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituţie şi ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
15. Pl-x 645/2015 Proiectul de Lege pentru ratificarea Memorandumului de Înţelegere privind Cadrul Instituţional al Iniţiativei de Pregătire şi Prevenire a Dezastrelor din Sud-Estul Europei, semnat de România la 19 noiembrie 2014 la Sarajevo (PL-x 645/2015) - lege ordinară
Raport - Comisia pentru apărare(Adoptare) - distribuit - 20.10.2015
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent -12.10.2015; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final
15.12.2015, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
16. Pl-x 595/2015 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană (PL-x 595/2015) - lege organică
Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit - 21.10.2015
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent -21.09.2015; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final
24.11.2015, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
17. Pl-x 506/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 506/2015) - lege organică
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 21.10.2015
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent -24.06.2015; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final
26.10.2015, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
18. Pl-x 599/2015 Propunerea legislativă pentru completarea art.63 din Legea nr.1/2011 a educaţiei naţionale (Pl-x 599/2015) - lege organică
Raport - Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit - 22.10.2015

Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent -23.09.2015; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 24.11.2015,
potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor

     III. PRIORITĂŢI LEGISLATIVE

 
19. Pl-x 658/2015 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.109/2007 privind reutilizarea informaţiilor din instituţiile publice (PL-x 658/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -7.10.2015
Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit - 22.10.2015
Cameră decizională

Prioritate legislativă
20. Pl-x 631/2015 Proiectul de Lege privind modificarea art.2 din Legea nr.92/2002 pentru aprobarea participării României, cu drepturi depline, la Consiliul de Administraţie al Colegiului Europei şi a plăţii cotizaţiei anuale (PL-x 631/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -28.09.2015
Raport - Comisia pentru învăţământ (Adoptare) - distribuit - 22.10.2015
Cameră decizională

Prioritate legislativă

     IV. ALTE INIŢIATIVE CU PROPUNERE DE ADOPTARE

 
21. Pl-x 98/2015 Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece (PL-x 98/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -25.02.2015
Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 20.10.2015
Cameră decizională
22. Pl-x 540/2014 Proiectul de Lege pentru completarea art.41 din Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă (PL-x 540/2014) - lege organică - Adoptat de Senat -3.12.2014
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 20.10.2015
Cameră decizională
23. Pl-x 656/2015 Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 656/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -7.10.2015
Raport - Comisia pentru sănătate (Adoptare) - distribuit - 20.10.2015
Cameră decizională
24. Pl-x 192/2014 Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.27/2011 privind transporturile rutiere (PL-x 192/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat -7.04.2014
Raport comun - Comisia pentru transporturi şi Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit - 20.10.2015
Cameră decizională
25. Pl-x 618/2015 Proiectul de Lege privind transmiterea unei suprafeţe de teren din domeniul public al statului şi din administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov, judeţul Braşov, în domeniul public al judeţului Braşov şi în administrarea Consiliului Judeţean Braşov, pentru realizarea obiectivului „Aeroport Internaţional Braşov-Ghimbav" (PL-x 618/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -22.09.2015
Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia juridică (Adoptare) - distribuit - 22.10.2015
Cameră decizională
26. Pl-x 629/2015 Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.34/2015 privind aprobarea plăţii contribuţiei anuale de participare a României la Comitetul pentru Investiţii sesiune lărgită din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi pentru completarea anexei nr.1 la Ordonanţa Guvernului nr.41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte (PL-x 629/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -28.09.2015
Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 22.10.2015
Cameră decizională
27. - Raportul privind condiţiile de detenţie în unităţile de penitenciar din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii- distribuit- 14.10.2015
Amânarea dezbaterilor - Plen - 26.10.2015
PDF format

     V. ALTE INIŢIATIVE CU PROPUNERE DE RESPINGERE

 
28. Pl-x 597/2013 Propunerea legislativă privind trecerea canalului şi barajului de pe pârâul Buşmei din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, Direcţia Silvică Neamţ, în domeniul public al Comunei Farcaşa şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Farcaşa, Judeţul Neamţ (Pl-x 597/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 10.12.2013
Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 24.03.2015
Cameră decizională
29. Pl-x 613/2013 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenţei (Pl-x 613/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 9.12.2013
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru politică economică (Respingere) - distribuit - 24.03.2015
Cameră decizională
30. Pl-x 508/2014 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor (Pl-x 508/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 25.11.2014
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 25.03.2015
Cameră decizională
31. Pl-x 212/2014 Propunerea legislativă pentru modificarea art.5 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru (Pl-x 212/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 14.04.2014
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 25.03.2015
Cameră decizională
32. Pl-x 583/2013 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 583/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 9.12.2013
Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 10.04.2014 şi Raport comun suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 26.03.2015
Cameră decizională
33. Pl-x 306/2014 Propunerea legislativă privind vânzarea spaţiilor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, închiriate asociaţiilor sau fundaţiilor (Pl-x 306/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 3.06.2014
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 26.03.2015
Cameră decizională
34. Pl-x 297/2014 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Guvern nr.20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente (Pl-x 297/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 2.06.2014
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 26.03.2015
Cameră decizională
35. Pl-x 221/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea art.34 alin.(2) din Legea nr.82/1991 a contabilităţii (Pl-x 221/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 4.03.2015
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 26.03.2015
Cameră decizională
36. Pl-x 407/2014 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.139 din Legea nr.53 din 24 ianuarie 2003 (republicată) - Codul muncii (Pl-x 407/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 2.09.2014
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 31.03.2015
Cameră decizională
37. Pl-x 34/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.53/2003 - Codul Muncii (Pl-x 34/2015) - lege organică - Respinsă de Senat - 5.02.2015
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 31.03.2015
Cameră decizională
38. Pl-x 84/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.53/2003 - Codul Muncii (Pl-x 84/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 24.02.2015
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 31.03.2015

Procedură de urgenţă
Cameră decizională
39. Pl-x 155/2015 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.53 din 2003 privind Codul muncii (Pl-x 155/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 25.02.2015
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 31.03.2015
Cameră decizională
40. Pl-x 372/2014 Propunerea legislativă pentru completarea lit.b) a alin.(1) al art.5 din Ordonanţa Guvernului nr.36/2006 privind unele măsuri pentru funcţionarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a populaţiei (Pl-x 372 /2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 24.06.2014
Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 31.03.2015
Cameră decizională
41. Pl-x 207/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei nr.42 din 30 ianuarie 2003, actualizată, privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de iluminat public, prin adăugarea Art.14, alin.(4) şi Art.14, alin.(4), lit. a (Pl-x 207/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 4.03.2015
Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 31.03.2015
Cameră decizională
42. Pl-x 203/2014 Propunerea legislativă privind declararea Zilei de 9 Mai Ziua Independenţei Naţionale a României şi Ziua Parlamentului României (Pl-x 203/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 8.04.2014
Raport comun - Comisia pentru cultură şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 31.03.2015
Cameră decizională
43. Pl-x 148/2015 Propunerea legislativă privind înfiinţarea Fondului Special pentru Jurnalismul de Investigaţie (Pl-x 148/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 25.02.2015
Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 1.04.2015
Cameră decizională
44. Pl-x 139/2013 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.230 din 6 iulie 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari (Pl-x 139/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 7.05.2013
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 1.04.2015
Cameră decizională
45. Pl-x 181/2015 Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (PL-x 181/2015) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 1.04.2015
Cameră decizională
46. Pl-x 45/2015 Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea articolului 58, alineatele (4) şi (10) din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 45/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 5.02.2015
Raport comun - Comisia pentru sănătate şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 1.04.2015
Cameră decizională
47. Pl-x 600/2014 Propunerea legislativă privind drepturile copiilor cu dizabilităţi (Pl-x 600/2014) - lege organică - Respinsă de Senat -15.12.2014
Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 1.04.2015
Cameră decizională
48. Pl-x 174/2015 Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.53/2003 privind Codul muncii (PL-x 174/2015) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 2.04.2015
Cameră decizională
49. Pl-x 161/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii (Pl-x 161/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 25.02.2015
Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 8.04.2015
Cameră decizională
50. Pl-x 166/2015 Propunerea legislativă de modificare şi completare a Ordonanţei de urgenţă nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii (Pl-x 166/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 25.02.2015
Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 8.04.2015
Cameră decizională
51. Pl-x 226/2015 Propunerea legislativă privind modificarea art.9 alin.(3) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil (Pl-x 226/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 4.03.2015
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 8.04.2015
Cameră decizională
52. Pl-x 165/2014 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul si acvacultura (PL-x 165/2014) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 14.04.2015
Cameră decizională
53. Pl-x 113/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.108/1999 privind înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată (Pl-x 113/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 25.02.2015
Raport - Comisia juridică şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 17.04.2015
Cameră decizională
54. Pl-x 277/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală (Pl-x 277/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 18.03.2015
Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 22.04.2015
Cameră decizională
55. Pl-x 283/2014 Propunerea legislativă pentru completarea Legii fondului funciar nr.18/1991 (Pl-x 283/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 3.06.2014
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 23.04.2015
Cameră decizională
56. Pl-x 274/2015 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.523/2003 privind aprobarea Programului Naţional de Dezvoltare a Turismului „Schi în România" (Pl-x 274/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 18.03.2015
Raport - Comisia pentru pentru industrii (Respingere) - distribuit - 23.04.2015
Cameră decizională
57. Pl-x 351/2015 Propunerea legislativă pentru completarea art.22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale (Pl-x 351/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 31.03.2015
Raport - Comisia pentru buget - (Respingere) - distribuit - 23.04.2015
Cameră decizională
58. Pl-x 218/2014 Propunerea legislativă privind unele măsuri urgente de reducere a riscului seismic asupra populaţiei (Pl-x 218/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 15.04.2014
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 23.04.2015
Cameră decizională
59. Pl-x 475/2013 Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(5) al art.41 din Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată (Pl-x 475/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 6.11.2013
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 19.03.2014 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 23.04.2015
Cameră decizională
60. Pl-x 376/2014 Propunerea legislativă pentru modificarea art.6 din Legea nr.597/2001 privind unele măsuri de protecţie şi autorizare a construcţiilor în zona de coastă a Mării Negre (Pl-x 376/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 24.06.2014
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 23.04.2015
Cameră decizională
61. Pl-x 517/2014 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor (Pl-x 517/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 25.11.2014
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 23.04.2015
Cameră decizională
62. Pl-x 592/2013 Propunerea legislativă privind serviciile consulare prestate pe teritoriul României şi nivelul taxelor aferente acestora (Pl-x 592/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 10.12.2013
Raport - Comisia pentru politică externă (Respingere) - distribuit - 29.05.2014
Cameră decizională
63. Pl-x 331/2013 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.8 din Legea nr.198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate (Pl-x 331/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 24.09.2013
Raport - Comisia pentru politică externă (Respingere) - distribuit - 24.10.2013, Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 14.11.2013 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 29.05.2014
Cameră decizională
64. Pl-x 326/2014 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.17 şi 35 din Legea nr.269/2003, privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României (Pl-x 326/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 10.06.2014
Raport - Comisia pentru politică externă (Respingere) - 11.09.2014
Cameră decizională
65. Pl-x 448/2014 Proiectul de Lege pentru modificarea art.15 alin.(1) lit.b) din Legea nr.198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate (PL-x 448/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat -17.09.2014
Raport - Comisia pentru politică externă (Respingere) - distribuit - 16.10.2014
Cameră decizională
66. Pl-x 340/2013 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 340/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 2.10.2013
Raport - Comisia pentru politică externă (Respingere) - distribuit - 29.05.2014
Cameră decizională
67. Pl-x 224/2015 Propunerea legislativă pentru completarea prevederilor Ordinului nr.290/2013 pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A.(Pl-x 224/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 4.03.2015
Raport - Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 27.04.2015
Cameră decizională
68. Pl-x 501/2014 Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă nr.70 din 31 august 2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece (Pl-x 501/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 24.11.2014
Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 28.04.2015
Cameră decizională
69. Pl-x 518/2014 Propunerea legislativă privind înfiinţarea la nivelul administraţiei publice locale din comune şi oraşe a compartimentului de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (Pl-x 518/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 25.11.2014
Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 28.04.2015
Cameră decizională
70. Pl-x 293/2015 Propunerea legislativă privind timbrul de mediu pentru autovehicule (Pl-x 293/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 18.03.2015
Raport comun - Comisia pentru transporturi şi Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 28.04.2015
Cameră decizională
71. Pl-x 449/2014 Propunerea legislativă pentru completarea alineatului (2) al articolului 28 din Legea nr.51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice, republicată (Pl-x 449/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 16.09.2014
Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 28.04.2015
Cameră decizională
72. Pl-x 386/2014 Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii Locuinţei nr.114/1996 (Pl-x 386/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 24.06.2014
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia şi pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 29.04.2015
Cameră decizională
73. Pl-x 324/2015 Propunerea legislativă privind acordarea de periuţe şi paste de dinţi preşcolarilor şi elevilor din clasele I-VIII din învăţământul de stat şi privat (Pl-x 324/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 24.03.2015
Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 30.04.2015
Cameră decizională
74. Pl-x 23/2014 Propunerea legislativă pentru înfiinţarea ghişeului unic pentru înmatricularea autovehiculelor (Pl-x 23/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 4.02.2014
Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru apărare (Respingere) -distribuit - 31.03.2014 şi Raport comun suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 30.04.2015
Cameră decizională
75. Pl-x 95/2015 Proiectul de Lege pentru completarea art.10 din Legea nr.7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar (PL-x 95/2015) - lege organică - Adoptat de Senat -25.02.2015
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 30.04.2015
Cameră decizională
76. Pl-x 225/2015 Propunerea legislativă privind acordarea unui sprijin material pentru nou-născuţi şi încurajarea prezentării la consultaţiile prenatale (Pl-x 225/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 4.03.2015
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 4.05.2015
Cameră decizională
77. Pl-x 299/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.189/2000 privind aprobarea Ordonantei Guvernului nr.105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate, ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare (Pl-x 299/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 18.03.2015
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 4.05.2015
Cameră decizională
78. Pl-x 295/2015 Propunerea legislativă pentru stimularea natalităţii (Pl-x 295/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 18.03.2015
Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 4.05.2015
Cameră decizională
79. Pl-x 262/2015 Propunerea legislativă pentru instituirea Zilei Naţionale a Iei Româneşti (Pl-x 262/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 11.03.2015
Raport - Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 4.05.2015
Cameră decizională
80. Pl-x 565/2014 Propunerea legislativă pentru înfiinţarea Zonei Libere Sculeni şi a Regiei Autonome „Administraţia Zonei Libere Sculeni" (Pl-x 565/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat -3.12.2014
Raport comun - Comisia pentru politică economică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 5.05.2015
Cameră decizională
81. Pl-x 397/2014 Proiectul de Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional pentru Evaluare, Formare Profesională şi Autorizarea Interpreţilor în Limbaj Mimico-gestual din România (PL-x 397/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat -2.09.2014
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 5.05.2015
Cameră decizională
82. Pl-x 116/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (Pl-x 116/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 25.02.2015
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 5.05.2015
Cameră decizională
83. Pl-x 167/2015 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor de şomaj şi stimularea forţei de muncă (Pl-x 167/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 25.02.2015
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 5.05.2015
Cameră decizională
84. Pl-x 203/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea unor acte normative din domeniul asistenţei sociale (Pl-x 203/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 4.03.2015
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 5.05.2015
Cameră decizională
85. Pl-x 232/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.8 din Legea nr.198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate (Pl-x 232/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 4.03.2015
Raport - Comisia pentru politică externă (Respingere) - distribuit - 5.05.2015
Cameră decizională
86. Pl-x 112/2014 Proiectul de Lege privind folosirea limbajului semnelor române şi/ limbajului mimico-gestual oficial prin interpret autorizat (PL-x 112/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 10.04.2014 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 5.05.2015
Cameră decizională
87. Pl-x 487/2013 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate (Pl-x 487/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 6.11.2013
Raport - Comisia pentru politică externă (Respingere) - distribuit - 29.05.2014 şi Raport suplimentat (Respingere) - distribuit - 5.05.2015
Cameră decizională
88. Pl-x 88/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea lit.b) a art.3 din Ordonanţa de urgenţă nr.34/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă (Pl-x 88/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 24.02.2015
Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru tehnologia informaţiei (Respingere) - distribuit - 7.05.2015
Cameră decizională
89. Pl-x 105/2015 Propunerea legislativă privind instituirea sistemului de marcare pentru anumite produse petroliere (Pl-x 105/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 25.02.2015
Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 7.05.2015
Cameră decizională
90. Pl-x 254/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.148/2000 privind publicitatea (Pl-x 254/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 11.03.2015
Raport - Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 7.05.2015
Cameră decizională
91. Pl-x 344/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol (Pl-x 344/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 31.03.2015
Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 7.05.2015
Cameră decizională
92. Pl-x 114/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români (Pl-x 114/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 25.02.2015
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 7.05.2015
Cameră decizională
93. Pl-x 175/2015 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul protecţiei civile şi al situaţiilor de urgenţă (PL-x 175/2015) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia pentru apărare şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 7.05.2015
Cameră decizională
94. Pl-x 102/2015 Propunerea legislativă privind adoptarea unor măsuri pentru protejarea construcţiilor reprezentative pentru România (Pl-x 102/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 25.02.2015
Raport comun - Comisia pentru cultură şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit- 11.05.2015
Cameră decizională
95. Pl-x 204/2015 Propunerea legislativă privind solicitarea, constituirea şi administrarea garanţiilor aferente măsurilor derulate în cadrul Politicii Agricole Comune precum şi pentru modificarea, respectiv abrogarea unor acte normative (Pl-x 204/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 4.03.2015
Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit- 12.05.2015
Cameră decizională
96. Pl-x 177/2015 Proiectul de Lege pentru modificarea art.84 din Legea nr.59/1934 asupra CECULUI (PL-x 177/2015) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit- 12.05.2015
Cameră decizională
97. Pl-x 422/2014 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European (Pl-x 422/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 9.09.2014
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit- 12.05.2015

Procedură de urgenţă
Cameră decizională
98. Pl-x 488/2014 Propunerea legislativă privind organizarea şi funcţionarea caselor de ajutor reciproc (Pl-x 488/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 30.09.2014
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 12.05.2015
Cameră decizională
99. Pl-x 245/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea alineatului (1) al art.41 din Legea nr.102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare (Pl-x 245/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 11.03.2015
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 13.05.2015
Cameră decizională
100. Pl-x 504/2014 Propunerea legislativă pentru abrogarea art.4 alin.(5) din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente (Pl-x 504/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 25.11.2014
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 13.05.2015
Cameră decizională
101. Pl-x 341/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012 (Pl-x 341/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 31.03.2015
Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 14.05.2015
Cameră decizională
102. Pl-x 280/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi gazelor naturale nr.123/2012 (Pl-x 280/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 18.03.2015
Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 14.05.2015
Cameră decizională
103. Pl-x 216/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea art.3, alin.1, lit.b din Ordonanţa Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România (Pl-x 216/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 4.03.2015
Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 14.05.2015
Cameră decizională
104. Pl-x 294/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea art.3, alin.1, lit.b din Ordonanţa Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România (Pl-x 294/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 18.03.2015
Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 14.05.2015
Cameră decizională
105. Pl-x 559/2014 Propunerea legislativă privind modificarea alineatului (7) al articolului 28 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997 (Pl-x 559/2014) - lege organică - Respinsă de Senat -2.12.2014
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 14.05.2015
Cameră decizională
106. Pl-x 296/2014 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.11 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată (Pl-x 296/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 2.06.2014
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 14.05.2015
Cameră decizională
107. Pl-x 275/2015 Propunerea legislativă - Legea Tăcerii (Pl-x 275/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 18.03.2015
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 14.05.2015
Cameră decizională
108. Pl-x 345/2015 Propunerea legislativă pentru completarea art.7 din Legea nr.60 din 1991 (republicată) (Pl-x 345/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 31.03.2015
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 14.05.2015
Cameră decizională
109. Pl-x 256/2015 Propunerea legislativă pentru completarea art.33 din Legea nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României (Pl-x 256/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 11.03.2015
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 14.05.2015
Cameră decizională
110. Pl-x 223/2015 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.122/2006 privind azilul în România (Pl-x 223/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 4.03.2015
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 18.05.2015
Cameră decizională
111. Pl-x 139/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 10/1995 privind calitatea în construcţii (Pl-x 139/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 25.02.2015
Raport - Comisia pentru industrii(Respingere) - distribuit - 20.05.2015
Cameră decizională
112. Pl-x 141/2015 Propunerea legislativă privind decuplarea consumului de energie de creşterea economică a ţării (Pl-x 141/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 25.02.2015
Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 20.05.2015
Cameră decizională
113. Pl-x 119/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii minelor nr.85/2003 (Pl-x 119/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 25.02.2015
Raport comun - Comisia pentru mediu şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 20.05.2015
Cameră decizională
114. Pl-x 52/2015 Proiectul de Lege privind accesul la resursa de lemn pentru firmele mici şi mijlocii (PL-x 52/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -12.02.2015
Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 20.05.2015
Cameră decizională
115. Pl-x 312/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.287/2009 republicată privind Codul civil (Pl-x 312/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 23.03.2015
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 21.05.2015
Cameră decizională
116. Pl-x 313/2015 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă şi a Legii nr.76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă (Pl-x 313/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 23.03.2015
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 21.05.2015
Cameră decizională
117. Pl-x 41/2015 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.44 din Legea nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor (PL-x 41/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -5.02.2015
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 21.05.2015
Cameră decizională
118. Pl-x 314/2015 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 314/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -23.03.2015
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 25.05.2015
Cameră decizională
119. Pl-x 106/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.64/2013 privind înfiinţarea şi acreditarea fondurilor mutuale pentru gestionarea riscurilor în agricultură şi acordarea de compensaţii financiare membrilor pentru pierderile economice cauzate de boli ale animalelor, ale plantelor sau de un incident de mediu (Pl-x 106/2015) - lege organică - Respinsă de Senat - 25.02.2015
(Respingere)
- distribuit - 25.05.2015
Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 27.05.2015
Cameră decizională
120. Pl-x 339/2015 Propunerea legislativă pentru completarea art.39, art.293 şi art.294 din OUG 34/2006, actualizată în 2014, privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii (Pl-x 339/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 31.03.2015
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 27.05.2015
Cameră decizională
121. Pl-x 643/2013 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea forţei de muncă (Pl-x 643/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 10.12.2013
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 18.02.2014, Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 8.05.2014 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 27.05.2015
Cameră decizională

Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 22.04.2015)
şi, ca urmare, s-a hotărât retrimiterea la comisie. A fost primit raportul suplimentar - 27.05.2015.
122. Pl-x 285/2014 Propunerea legislativă privind transmiterea unor bunuri imobile dezafectate din domeniul privat al statului şi administrarea autorităţii publice centrale în proprietatea privată a autorităţilor administraţiei publice locale (Pl-x 285/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 3.06.2014
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 28.05.2015
Cameră decizională
123. Pl-x 260/2015 Propunerea legislativă privind intabularea patrimoniului aparţinând unităţilor administrativ - teritoriale, autorităţilor şi instituţiilor publice (Pl-x 260/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 11.03.2015
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 28.05.2015
Cameră decizională
124. Pl-x 407/2015 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.21/2002 privind gospodărirea localitaţilor urbane şi rurale (PL-x 407/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 28.05.2015
Cameră decizională
125. Pl-x 304/2015 Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.103 din 14 noiembrie 2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice (Pl-x 304/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 18.03.2015
Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 28.05.2015
Cameră decizională
126. Pl-x 290/2015 Propunerea legislativă pentru impozitarea veniturilor rezultate din cesiunea creanţelor bancare (Pl-x 290/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 18.03.2015
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 28.05.2015
Cameră decizională
127. Pl-x 520/2014 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor publici (Pl-x 520/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 25.11.2014
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 2.06.2015
Cameră decizională
128. Pl-x 32/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000 (Pl-x 32/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 5.02.2015
Raport -Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit - 2.06.2015
Cameră decizională
129. Pl-x 62/2014 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 62/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 11.02.2014
Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 8.05.2014 şi Raport comun suplimentar (menţine soluţia iniţială - Respingere) - distribuit - 2.06.2015
Cameră decizională

Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 22.04.2015)
şi, ca urmare, s-a hotărât retrimiterea la comisie. Primit Raport comun suplimentar - 2.06.2015.
130. Pl-x 273/2015 Propunerea legislativă privind unele măsuri pentru reabilitarea centrului istoric (Pl-x 273/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 18.03.2015
Raport comun - Comisia pentru cultură şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 3.06.2015
Cameră decizională
131. Pl-x 429/2014
Pl-x 343/2015
- Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(1) al art.232 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 429/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat -9.09.2014

- Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 343/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 31.03.2015
Raport comun pentru ambele iniţiative legislative - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 4.06.2015
Cameră decizională
132. Pl-x 567/2014 Propunerea legislativă completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 567/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat -3.12.2014
Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 4.06.2015
Cameră decizională
133. Pl-x 437/2011 Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică (Pl-x 437/2011) - lege ordinară - Respinsă de Senat -14.06.2011
Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 4.06.2015
Cameră decizională
134. Pl-x 124/2015 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.237 din Legea societăţilor nr.31/1990 (PL-x 124/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -25.02.2015
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru politică economică (Respingere) - distribuit - 4.06.2015
Cameră decizională
135. Pl-x 169/2015 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii societăţilor nr.31/1990 (PL-x 169/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru politică economică (Respingere) - distribuit - 4.06.2015
Cameră decizională
136. Pl-x 340/2015 Propunerea legislativă privind reglementarea parteneriatului civil (Pl-x 340/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 31.03.2015
Raport - Comisia juridică (Respingere)- distribuit- 8.06.2015
Cameră decizională
137. Pl-x 183/2015 Proiectul de Lege pentru completarea art.20 din Legea-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (PL-x 183/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit - 1.04.2015 şi Raport înlocuitor (Respingere) - distribuit - 9.06.2015
Cameră decizională
138. Pl-x 242/2015 Propunerea legislativă privind metodele de extracţie a hidrocarburilor neconvenţionale pe teritoriul României (Pl-x 242/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 11.03.2015
Raport comun - Comisia pentru mediu şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 9.06.2015
Cameră decizională
139. Pl-x 429/2007 Propunerea legislativă pentru completarea art.4 din Legea nr.85/2003 (Pl-x 429/2007) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 30.05.2007
Raport - Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit - 8.04.2008 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 9.06.2015
Cameră decizională
140. Pl-x 244/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea art.3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură (Pl-x 244/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 11.03.2015
Raport - Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 10.06.2015
Cameră decizională
141. Pl-x 145/2015 Propunerea legislativă pentru abrogarea art.95 alin.(6), lit.k) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei (Pl-x 145/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 25.02.2015
Raport comun - Comisia pentru politică economică şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 16.06.2015
Cameră decizională
142. Pl-x 79/2012 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.178/2010 a parteneriatului public-privat (PL-x 79/2012) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 16.06.2015
Cameră decizională
143. Pl-x 200/2011 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii parteneriatului public privat nr.178/2010 (PL-x 200/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 20.04.2011
Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 16.06.2015
Cameră decizională
144. Pl-x 773/2010 Propunerea legislativă pentru completarea art.6 din Ordonanţa de urgenţă nr.18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe (Pl-x 773/2010) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 23.11.2010
Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 17.06.2015
Cameră decizională
145. Pl-x 170/2014 Proiectul de Lege privind declararea zilei de început de an şcolar - Zi liberă pentru părinţi (PL-x 170/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 18.06.2015
Cameră decizională
146. Pl-x 412/2015 Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală (PL-x 412/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -12.05.2015
Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 23.06.2015
Cameră decizională
147. Pl-x 342/2015 Propunerea legislativă privind etichetarea produselor alimentare care conţin gluten şi/sau lactoză (Pl-x 342/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 31.03.2015
Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 23.06.2015
Cameră decizională
148. Pl-x 202/2014 Propunerea legislativă privind organizarea şi exercitarea profesiei de dietetician (Pl-x 202/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 8.04.2014
Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 24.06.2015
Cameră decizională
149. Pl-x 466/2015 Propunerea legislativă pentru reducerea consumului băuturilor carbogazoase de către minorii cu vârstă de până la 16 ani (Pl-x 466/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -10.06.2015
Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru sănătate (Respingere)- distribuit - 30.06.2015
Cameră decizională
150. Pl-x 526/2013 Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare (PL-x 526/2013) - lege organică - Adoptat de Senat -19.11.2013
Raport comun - Comisia pentru mediu şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 1.07.2015
Cameră decizională
151. Pl-x 198/2012 Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă nr.59/2007 privind instituirea Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localitaţi (PL-x 198/2012) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia pentru mediu (Respingere)- distribuit - 7.03.2013 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 15.05.2013 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 1.07.2015
Cameră decizională
152. Pl-x 243/2014 Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(3) al art.43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul şi acvacultura (Pl-x 243/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 22.04.2014
Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 1.07.2015

Procedură de urgenţă
Cameră decizională
153. Pl-x 422/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate (Pl-x 422/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -12.05.2015
Raport comun - Comisia pentru politică externă şi Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit- 27.08.2015
Cameră decizională
154. Pl-x 117/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.229 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii (Pl-x 117/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 25.02.2015
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 2.09.2015
Cameră decizională
155. Pl-x 89/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea art.87 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 89/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 24.02.2015
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 2.09.2015
Cameră decizională
156. Pl-x 115/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei (Pl-x 115/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 25.02.2015
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 2.09.2015
Cameră decizională
157. Pl-x 178/2015 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.106 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 178/2015) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 2.09.2015
Cameră decizională
158. Pl-x 146/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(1) al art.3 din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii (Pl-x 146/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 25.02.2015
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 2.09.2015
Cameră decizională
159. Pl-x 305/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 305/2015) - lege organică - Respinsă de Senat - 18.03.2015
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 3.09.2015
Cameră decizională
160. Pl-x 184/2015 Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 184/2015) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 3.09.2015
Cameră decizională
161. Pl-x 182/2015 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 182/2015) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 3.09.2015
Cameră decizională
162. Pl-x 101/2015 Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 - privind sistemul de pensii (Pl-x 101/2015) - lege organică - Respinsă de Senat - 25.02.2015
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 3.09.2015
Cameră decizională
163. Pl-x 514/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice (Pl-x 514/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -23.06.2015
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 7.09.2015
Cameră decizională
164. Pl-x 130/2014 Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.571 din 22 decembrie 2003, Codul Fiscal (Pl-x 130/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 18.03.2014
Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 23.10.2014 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
165. Pl-x 256/2014 Propunerea legislativă pentru completarea şi modificarea art.42 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal (Pl-x 256/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 28.04.2014
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 12.06.2014 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
166. Pl-x 747/2011 Proiectul de Lege pentru completarea art.141 alin.(2) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (PL-x 747/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 22.12.2011, Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 3.09.2012 şi ultimul Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
167. Pl-x 68/2012 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.140 alin.(2) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (PL-x 68/2012) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 13.09.2012 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 4.10.2012 şi ultimul Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
168. Pl-x 213/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea art.152 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal (Pl-x 213/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 4.03.2015
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
169. Pl-x 434/2013 Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(2) al art.285 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 434/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 29.10.2013
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
170. Pl-x 375/2014 Propunerea legislativă pentru completarea art.140 alin.(2) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 375/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 24.06.2014
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
171. Pl-x 297/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 297/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 18.03.2015
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
172. Pl-x 300/2014 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Art.70 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal (Pl-x 300/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 3.06.2014
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
173. Pl-x 271/2014 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 271/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.05.2014
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
174. Pl-x 436/2015 Propunerea legislativă pentru completarea alin.(2) al art.160 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 436/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -27.05.2015
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
175. Pl-x 561/2013 Propunerea legislativă pentru completarea art.70 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 561/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 28.11.2013
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
176. Pl-x 500/2014 Propunerea legislativă pentru modificarea art.21 alin.(4) lit.g) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 500/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 24.11.2014
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
177. Pl-x 126/2015 Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(2) al art.285 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal (PL-x 126/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -25.02.2015
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
178. Pl-x 544/2014 Propunerea legislativă privind aprobarea unor măsuri fiscale pentru stimularea consumului şi relansarea activităţilor economice (Pl-x 544/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 2.12.2014
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
179. Pl-x 112/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea art.19 4 alin.(1) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 112/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 25.02.2015
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
180. Pl-x 241/2015 Proiectul de Lege pentru completarea art.296 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (PL-x 241/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -11.03.2015
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
181. Pl-x 352/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea art.140 alin.(1) din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal (Pl-x 352/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 31.03.2015
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
182. Pl-x 281/2015 Propunerea legislativă pentru completarea art.140 alin.(2) din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal (Pl-x 281/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 18.03.2015
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
183. Pl-x 154/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.140 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 154/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 25.02.2015
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
184. Pl-x 76/2015 Propunerea legislativă privind completarea art.283 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 76/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 18.02.2015
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
185. Pl-x 460/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea art.62 alin.(2 3 ) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 460/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -10.06.2015
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
186. Pl-x 276/2014 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 276/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.05.2014
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
187. Pl-x 320/2014 Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(2) al art.285 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 320/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 10.06.2014
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015

Procedură de urgenţă
Cameră decizională
188. Pl-x 350/2015 Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală (Pl-x 350/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 31.03.2015
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
189. Pl-x 78/2015 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 78/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 18.02.2015
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
190. Pl-x 298/2015 Propunerea legislativă pentru completarea Codului Fiscal (Pl-x 298/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 18.03.2015
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
191. Pl-x 151/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 57, alineatul (4) şi a articolului 84, alineatul (2) din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal (Pl-x 151/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 25.02.2015
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
192. Pl-x 143/2015 Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 coroborată cu HG 44/2004 privind Codul Fiscal cu Normele Metodologice de aplicare, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 143/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 25.02.2015
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
193. Pl-x 472/2014 Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.102/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale (PL-x 472/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
194. Pl-x 468/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.140 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 468/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -10.06.2015
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
195. Pl-x 543/2013 Proiectul de Lege pentru modificarea art.251 alin.(8) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (PL-x 543/2013) - lege ordinară - Adoptat de Senat -28.11.2013
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
196. Pl-x 303/2014 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 303/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 3.06.2014
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
197. Pl-x 215/2015 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal (Pl-x 215/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 4.03.2015
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
198. Pl-x 153/2015 Propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 153/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 25.02.2015
Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
199. Pl-x 87/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 87/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 24.02.2015
Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
200. Pl-x 498/2015 Propunerea legislativă pentru completarea Legii organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România nr.226/2009 (Pl-x 498/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -16.06.2015
Raport - Comisia pentru politică economică (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
201. Pl-x 524/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea alineatului (1) al articolului 19 4 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 524/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -24.06.2015
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
202. Pl-x 30/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.176 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 30/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 5.02.2015
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
203. Pl-x 517/2015 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 517/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -24.06.2015
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
204. Pl-x 516/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea art.287 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 516/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -24.06.2015
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
205. Pl-x 519/2015 Propunerea legislativă pentru completarea art.62 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 519/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -24.06.2015
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015
Cameră decizională
206. Pl-x 527/2013 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii (Pl-x 527/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 18.11.2013
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 15.09.2015
Cameră decizională
207. Pl-x 136/2015 Proiectul de Lege pentru completarea art.170 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 136/2015) - lege organică - Adoptat de Senat -25.02.2015
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 15.09.2015
Cameră decizională
208. Pl-x 469/2013 Propunerea legislativă privind interzicerea explorării şi exploatării prin fracturare (fisurare) hidraulică a hidrocarburilor gazoase sau lichide şi anularea licenţelor exclusive de explorare a proiectelor ce utilizează această metodă (Pl-x 469/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 6.11.2013
Raport comun - Comisia pentru politică economică şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 16.09.2015
Cameră decizională
209. Pl-x 493/2015 Propunerea legislativă privind modificarea reglementărilor Legii nr.94/2014 pentru aprobarea OUG 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanţă (Pl-x 493/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -16.06.2015
Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 16.09.2015
Cameră decizională
210. Pl-x 56/2014 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 56/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 11.02.2014
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 6.03.2014 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 17.09.2015
Cameră decizională

Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 3.06.2014)
şi, ca urmare, s-a hotărât retrimiterea la comisie - Termen - 17.06.2014. Primit raport suplimentar - 17.09.2015.
211. Pl-x 497/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 8 din Legea nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope (Pl-x 497/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -16.06.2015
Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 17.09.2015
Cameră decizională
212. Pl-x 496/2015 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri (Pl- x 496/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -16.06.2015
Raport comun - Comisia pentru sănătate şi Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 21.09.2015
Cameră decizională
213. Pl-x 561/2015 Propunerea legislativă privind modificarea art.11 din Legea Cetăţeniei Române nr.21/1991 (Pl-x 561/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -29.06.2015
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 23.09.2015
Cameră decizională
214. Pl-x 458/2015 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă (PL-x 458/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -10.06.2015
Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 23.09.2015
Cameră decizională
215. Pl-x 349/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea art.10 pct.2 5 din Legea nr.152/1998, republicată, privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr.6/2014 (Pl-x 349/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 31.03.2015
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 21.09.2015
Cameră decizională
216. Pl-x 253/2015 Propunerea legislativă privind modificarea O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor (Pl-x 253/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 11.03.2015
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 24.09.2015
Cameră decizională
217. Pl-x 420/2015 Propunerea legislativă privind abrogarea art.15 din Ordonanţa Guvernului nr.29/2013 (Pl-x 420/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -12.05.2015
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 24.09.2015
Cameră decizională
218. Pl-x 421/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.500/2002 privind finanţele publice (Pl-x 421/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -12.05.2015
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 24.09.2015
Cameră decizională
219. Pl-x 469/2015 Propunerea legislativă privind anularea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru anumite venituri din investiţii a persoanelor fizice (Pl-x 469/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -10.06.2015
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 24.09.2015
Cameră decizională
220. Pl-x 249/2014 Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 249/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat -22.04.2014
Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 24.09.2015
Cameră decizională
221. Pl-x 573/2015 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 573/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -7.09.2015
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 24.09.2015
Cameră decizională
222. Pl-x 576/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea art. 112", alin. (1) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu completările şi modificările ulterioare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003 (Pl-x 576/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -7.09.2015
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 24.09.2015
Cameră decizională
223. Pl-x 388/2013 Propunerea legislativă pentru modificarea art.3 alin.(1) lit.b) din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată (Pl-x 388/2013) - lege organică- Respinsă de Senat - 16.10.2013
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 21.11.2013 şi Raport suplimentar(menţine Raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 29.09.2015
Cameră decizională
224. Pl-x 505/2014 Propunerea legislativă pentru completarea art.4 din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii (Pl-x 505/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 25.11.2014
Raport- Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 29.09.2015
Cameră decizională
225. Pl-x 518/2015 Propunerea legislativă pentru completarea art.60 din Legea nr.46/2008 - Codul silvic (Pl-x 518/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -24.06.2015
Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 29.09.2015
Cameră decizională
226. Pl-x 549/2013 Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(6) al art.47 din Ordonanţa Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor (PL-x 549/2013) - lege ordinară - Adoptat de Senat -28.11.2013
Raport comun - Comisia pentru transporturi şi Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 15.12.2014 şi Raport comun suplimentar (Respingere) - distribuit - 29.09.2015
Cameră decizională
227. Pl-x 278/2015 Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor (Pl-x 278/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 18.03.2015
Raport-Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 29.09.2015
Cameră decizională
228. Pl-x 424/2015 Propunerea legislativă pentru creşterea transparenţei în utilizarea finanţelor publice (Pl-x 424/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -12.05.2015
Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 30.09.2015
Cameră decizională
229. Pl-x 401/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă (Pl-x 401/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -4.05.2015
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 30.09.2015
Cameră decizională
230. Pl-x 208/2015 Propunerea legislativă pentru completarea art.99 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (Pl-x 208/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 4.03.2015
Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit- 11.05.2015 şi Raport comun suplimentar (Respingere) - distribuit - 1.10.2015
Cameră decizională
231. Pl-x 74/2014 Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor (PL-x 74/2014) - lege organică - Adoptat de Senat -18.02.2014
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 5.10.2015
Cameră decizională
232. Pl-x 86/2015 Proiectul de Lege pentru modificarea art.1 din Legea nr.49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război (PL-x 86/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -24.02.2015
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 5.10.2015
Cameră decizională
233. Pl-x 587/2013 Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor (Pl-x 587/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 10.12.2013
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 5.10.2015
Cameră decizională
234. Pl-x 559/2015 Propunerea legislativă privind negocierile colective de muncă (Pl-x 559/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -29.06.2015
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 5.10.2015
Cameră decizională
235. Pl-x 406/2014 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.767 din 14 noiembrie 2012 (Pl-x 406/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 2.09.2014
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 5.10.2015
Cameră decizională
236. Pl-x 336/2014 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă (PL-x 336/2014) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 8.09.2014 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere)- distribuit - 5.10.2015

Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 13.05.2015)
şi, ca urmare, s-a hotărât retrimiterea la comisie. Primit Raport suplimentar - 5.10.2015
Cameră decizională
237. Pl-x 586/2015 Propunerea legislativă privind pensiile militare de stat (Pl-x 586/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -7.09.2015
Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 6.10.2015
Cameră decizională
238. Pl-x 273/2014 Propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012 (Pl-x 273/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.05.2014
Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 8.10.2015
Cameră decizională
239. Pl-x 441/2013
Pl-x 495/2015
- Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea articolului 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.96 din 2002, privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat, modificat şi completat (Pl-x 441/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 29.10.2013
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 21.11.2013
Cameră decizională


- Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.96/2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi pentru copii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore (Pl-x 495/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -16.06.2015
Raport comun pentru ambele iniţiative legislative - Comisia pentru administraţie publică (menţine raportul de Respingere - Pl-x 441/2013 şi Respingere - Pl-x 495/2015) - distribuit - 8.10.2015
Cameră decizională
240. Pl-x 327/2015 Propunerea legislativă pentru abrogarea alineatului (2) al articolului 375 al Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 327/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 24.03.2015
Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 8.10.2015
Cameră decizională
241. Pl-x 509/2014 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.55/2002 privind regimul juridic al sancţiunilor prestării unei activităţi în folosul comunităţii (Pl-x 509/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 25.11.2014
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 8.10.2015
Cameră decizională
242. Pl-x 319/2015 Proiectul de Lege pentru completarea art.188 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 319/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -24.03.2015
Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 8.10.2015
Cameră decizională
243. Pl-x 292/2015 Propunerea legislativă privind stabilirea nivelului redevenţelor petroliere şi miniere din România şi utilizarea sumelor provenite din exploatarea resurselor (Pl-x 292/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 18.03.2015
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 8.10.2015
Cameră decizională
244. Pl-x 197/2014 Propunerea legislativă pentru prevenirea abandonului şcolar în rândul elevilor - cazuri sociale (Pl-x 197/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 8.04.2014
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 4.09.2014 şi Raport suplimentar (menţine Raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 13.10.2015
Cameră decizională

Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 13.05.2015)
şi, ca urmare, s-a hotărât retrimiterea la comisie. Primit raport suplimentar - 13.10.2015.
245. Pl-x 173/2015 Proiectul de Lege pentru completarea art.165 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 173/2015) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 13.10.2015
Cameră decizională
246. Pl-x 243/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr.21/1991 (Pl-x 243/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 11.03.2015
Raport -Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 13.10.2015
Cameră decizională
247. Pl-x 251/2014 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.11 din Legea nr.21 din 1 martie 1991 a cetăţeniei române (PL-x 251/2014) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport -Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 13.10.2015
Cameră decizională
248. Pl-x 486/2015 Propunerea legislativă pentru completarea Legii 416/2001 privind venitul minim garantat (Pl-x 486/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -15.06.2015
Raport -Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 13.10.2015
Cameră decizională
249. Pl-x 413/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea art.16 alin.(1) din Legea apiculturii nr.383/2013 (Pl-x 413/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -12.05.2015
Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 14.10.2015
Cameră decizională
250. Pl-x 418/2015 Proiectul de Lege pentru modificarea art.16 din Legea apiculturii nr.383/2013 (PL-x 418/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -12.05.2015
Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 14.10.2015
Cameră decizională
251. Pl-x 491/2013 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.62/2011 a dialogului social, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 491/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 6.11.2013
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 14.10.2015
Cameră decizională
252. Pl-x 561/2009 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 561/2009) - lege organică - Respinsă de Senat -2.11.2009
Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Adoptare) - distribuit - 13.04.2010, Raport înlocuitor (Adoptare) - distribuit - 12.05.2010, un nou raport înlocuitor (Respingere) - distribuit - 2.10.2012, Raport comun suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 3.09.2013 şi ultimul Raport comun suplimentar (menţine raportul de Respingere) - distribuit - 14.10.2015
Cameră decizională
253. Pl-x 582/2013 Propunerea legislativă privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului în domeniul public al comunei Manasia, judeţul Ialomiţa, şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Manasia, judeţul Ialomiţa, în vederea extinderii cimitirului situat în satul Manasia (Pl-x 582/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 9.12.2013
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit -13.02.2014, Raport înlocuitor (Respingere) - distribuit -2.10.2014 şi ultimul Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 15.10.2015
Cameră decizională

Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 13.05.2015)
şi, ca urmare, s-a hotărât retrimiterea la comisie. Primit raport suplimentar - 15.10.2015.
254. Pl-x 335/2015 Proiectul de Lege pentru completarea art.32 din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr.241/2006 (PL-x 335/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -30.03.2015
Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru industrii (Respingere) - 15.10.2015
Cameră decizională
255. Pl-x 623/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 35¹ din Legea poliţiei locale nr.155/2010, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 8 mai 2014 (Pl-x 623/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -22.09.2015
Raport comun - Comisia pentru apărare şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere)- distribuit - 20.10.2015
Cameră decizională
256. Pl-x 270/2014 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice (PL-x 270/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere)- distribuit - 20.10.2015
Cameră decizională
257. Pl-x 36/2015 Propunerea legislativă privind transmiterea unui bun aflat în domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ teritoriale (Pl-x 36/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 5.02.2015
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere)- distribuit - 20.10.2015
Cameră decizională
258. Pl-x 260/2014 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 260/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 28.04.2014
Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 4.09.2014 şi Raport comun suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 22.10.2015
Cameră decizională

Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 13.05.2015)
şi, ca urmare, s-a hotărât retrimiterea la comisie. Primit raport suplimentar - 22.10.2015.
259. Pl-x 613/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(1) al art.9, Capitolul III, din Anexa II la Legea nr.284/2010 (Pl-x 613/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -21.09.2015
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 22.10.2015
Cameră decizională
260. Pl-x 560/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea art.139 alin.(1) din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii (Pl-x 560/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -29.06.2015
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 22.10.2015
Cameră decizională
261. Pl-x 487/2015 Propunerea legislativă pentru completarea alin.(1) al art.139 din Legea nr.53/2003 privind Codul Muncii (Pl-x 487/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -15.06.2015
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 22.10.2015
Cameră decizională
262. Pl-x 546/2014 Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice (Pl-x 546/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 3.12.2014
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 22.10.2015
Cameră decizională
263. Pl-x 488/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.334/2006 privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale (Pl-x 488/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -15.06.2015
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 22.10.2015
Cameră decizională
264. Pl-x 481/2015 Propunerea legislativă pentru completarea Art.13, alin.(2), din Legea nr.489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor (Pl-x 481/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -15.06.2015
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru drepturile omului (Respingere) - distribuit - 22.10.2015
Cameră decizională
265. Pl-x 307/2014 Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.3 din 2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului (Pl-x 307/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 3.06.2014
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 22.10.2015
Cameră decizională
266. Pl-x 290/2014 Proiectul de Lege privind proclamarea Zilei naţionale a martirilor români anticomunişti (PL-x 290/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 22.10.2015
Cameră decizională
267. Pl-x 470/2015 Propunerea legislativă privind modificarea alin.(5) al art.41 din Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată (Pl-x 470/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -10.06.2015
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 22.10.2015
Cameră decizională
268. Pl-x 515/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea art.III din Legea nr.122/2014 pentru completarea Legii nr.82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării" (Pl-x 515/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -24.06.2015
Raport - Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 22.10.2015
Cameră decizională
269. Pl-x 257/2015 Propunerea legislativă pentru completarea şi modificarea Legii nr.69 din 2000 a educaţiei fizice şi sportului (Pl-x 257/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 11.03.2015
Raport - Comisia pentru învăţământ (Adoptare) - distribuit - 4.06.2015 şi Raport înlocuitor (Respingere) - distribuit - 22.10.2015
Cameră decizională
270. Pl-x 288/2015 Proiectul de Lege pentru completarea art.16 din Legea apiculturii nr.383/2013 (PL-x 288/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -18.03.2015
Raport comun- Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 22.10.2015
Cameră decizională

     VI. COMISII DE ANCHETĂ

 
271. PHCD 29/2013 Proiectul de Hotărâre privind înfiinţarea unei comisii de anchetă pentru verificarea modului în care Primarul General al Municipiului Bucureşti utilizează banii publici din bugetul Capitalei pentru reabilitarea sediului din Bulevardul Regina Elisabeta nr. 47 şi pentru plata contractului de închiriere a imobilului din Splaiul Independenţei nr. 291-293 (PHCD 29/2013)
(B.P. şi C.L.G.P./9.12.2013 - nu există propuneri nominale pentru componenţa Comisiei)
Format PDF

     VII. AMÂNATE

 
272. Pl-x 618/2004 Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.166/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr.146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret (PL 618/2004) - redistribuit - 30.01.2009
Proiectul a fost adoptat de Senat ca lege ordinară, iar Camera Deputaţilor l-a adoptat ca lege organică. Comisia de mediere a propus spre adoptare textul Camerei Deputaţilor. La data de 10.02.2005 Senatul a aprobat textul propus de Comisia de mediere.
Amânată dezbaterea
273. Pl-x 460/2013 Legea pentru modificarea şi completarea Legii dialogului social nr.62/2011, reexaminată la cererea Preşedintelui României(PL-x 460/2013/2015) - lege organică
Cameră decizională
În şedinţa de vot final, din data de 21.10.2015, propunerea Comisiei pentru muncă, de admitere în parte a cererii de reexaminare şi de adoptare a legii cu amendamente, nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptare. Ca urmare, potrivit art.137 alin.(5) din Regulamentul Camerei Deputaţilor se supune votului legea adoptată iniţial de Parlamentul României.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti joi, 24 septembrie 2026, 14:12