| Poziţia |
Număr înregistrare |
Descrierea punctului de pe ordinea de zi |
Doc. |
|
1.
|
-
|
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
|
-
|
|
|
|
2.
|
Pl-x 267/2016
|
Proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri pentru protejarea, conservarea şi punerea în valoare a cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei (PL-x 267/2016) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 17.10.2016 şi Raport comun suplimentar (menţine Raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 25.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
3.
|
PHCD 47/2017
|
Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu: Crearea unui sistem de impozitare a societăţilor echitabil, competitiv şi stabil pentru Uniunea Europeană - COM(2016)682, Propunerea de directivă a Consiliului privind o bază fiscală consolidată comună a societăţilor (CCCTB) - COM(2016)683 şi Propunerea de directivă a Consiliului privind o bază fiscală comună a societăţilor - COM(2016) 685 (PHCD 47/2017)
|
|
|
|
|
4.
|
PHCD 48/2017
|
Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Propunerea de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile (reformare) COM (2016)767 (PHCD 48/2017)
|
|
|
|
|
5.
|
PHCD 49/2017
|
Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul economic şi social european şi Comitetul regiunilor Rolul valorificării energetice a deşeurilor în economia circulară COM (2017) 34 (PHCD 49/2017)
|
|
|
|
|
6.
|
Pl-x 434/2012
|
Propunerea legislativă pentru declararea de rezervaţie arheologică şi bun de utilitatea publică de interes naţional a unor zone din teritoriul localităţilor Sarmisegetusa, Mintia-Veţel şi a Complexului cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei - Costeşti - Cetăţuie; Cetăţuia Înaltă; Ciocuţa; Costeşti-Blidaru; Faieragu; Vârful lui Hulpe; Feţele Alba; Grădiştea Muncelului; Piatra Roşie - judeţul Hunedoara (Pl-x 434/2012) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 9.10.2012 Raport - Comisia pentru mediu (Respingere)- distribuit - 7.03.2013 şi Raport suplimentar (Respingere)- distribuit - 8.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
7.
|
PHCD 50/2017
|
Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.125/2016 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor (PH CD 50 /2017).
|
|
|
|
|
8.
|
PHCD 46/2017
|
Solicitarea nr.2278/C/2016 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitoare la formularea cererii de efectuare a urmăririi penale împotriva domnului deputat Bejinariu Eugen, fost ministru pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în dosarul nr.237/P/2015 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Raportul Comisiei juridice şi Proiectul de Hotărâre a Camerei Deputaţilor (PHCD 46/2017) Marţi, 30 mai 2017- Dezbateri şi vot secret cu bile asupra Proiectului de Hotărâre.
|
|
|
|
|
9.
|
Pl-x 386/2014
|
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru completarea Legii locuinţei nr.114/1996 (Pl-x 386/2014/2017) - lege organică - Reexaminată de Senat - 6.03.2017 Raport comun- Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Adoptarea legii in forma adoptată de Senat) - distribuit - 29.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
10.
|
Pl-x 68/2016
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.66/2015 privind prorogarea termenelor prevăzute la art.11 alin.(1), art.20 alin.(5) şi art.27 alin.(1) din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România (PL-x 68/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat -7.03.2016 Raport - Comisia juridică (Adoptarea Proiectului de Lege privind respingerea OUG nr.66/2015) - distribuit- 22.05.2017 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
11.
|
Pl-x 455/2016
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.50/2016 pentru modificarea Legii nr.289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie (PL-x 455/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat -10.10.2016 Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Adoptare) - distribuit- 25.05.2017 Procedură de urgenţă Cameră decizională Prioritate legislativă
|
|
|
|
|
12.
|
Pl-x 201/2017
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.30/2017 pentru modificarea şi completarea art.8 din Legea nr.152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (PL-x 201/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 8.05.2017 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit- 24.05.2017 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
13.
|
Pl-x 202/2017
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2017 privind stabilirea unor măsuri necesare organizării de către Parlamentul României a celei de-a 63-a Sesiuni anuale a Adunării Parlamentare a NATO la Bucureşti, în perioada 6-9 octombrie 2017 (PL-x 202/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 8.05.2017 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit- 24.05.2017 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
14.
|
Pl-x 195/2017
|
Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între România şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind cooperarea şi activităţile Reprezentanţei Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în România, semnat la Londra la 11 noiembrie 2016 şi respectiv la Bucureşti la 29 noiembrie 2016 (PL-x 195/2017) - lege ordinară Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit- 26.05.2017 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 15.05.2017; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 19.09.2017, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor Prioritate legislativă
|
|
|
|
|
15.
|
Pl-x 196/2017
|
Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernului României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind intensificarea cooperării în prevenirea şi combaterea infracţiunilor grave, semnat la 5 octombrie 2015 la Washington DC (PL-x 196/2017) - lege ordinară Raport -Comisia juridică (Adoptare) - distribuit- 28.05.2017 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 15.05.2017; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 19.09.2017, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
16.
|
Pl-x 615/2015
|
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea art.133 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 (Pl-x 615/2015/23.12.2015) - lege organică Raport - Comisia pentru învăţământ (Respingerea Legii) - distribuit - 24.05.2017 Prima Cameră sesizată
|
|
|
|
|
17.
|
Pl-x 144/2014
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.185/2013 privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate (PL-x 144/2014) - lege ordinară -Adoptat de Senat -24.03.2014 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 19.02.2015 şi Raport suplimentar (Adoptare) - distribuit- 22.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
18.
|
Pl-x 47/2017
|
Proiectul de Lege privind stimularea personalului de cercetare, inovare, dezvoltare din universităţi, în vederea impulsionării procesului de dezvoltare economico-socială şi culturală a României (PL-x 47/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport-Comisia pentru învăţământ (Adoptare) - distribuit- 22.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
19.
|
Pl-x 499/2016
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.22/2016 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/1999 privind unele măsuri pentru prevenirea incapacităţii de plată (PL-x 499/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat -24.10.2016 Raport - Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit- 23.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
20.
|
Pl-x 189/2017
|
Proiectul de Lege pentru completarea unor acte normative din domeniul apărării (PL-x 189/2017) - lege organică - Adoptat de Senat - 2.05.2017 Raport - Comisia pentru apărare (Adoptare) - distribuit- 23.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
21.
|
Pl-x 725/2010
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.27/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.109/2005 privind transporturile rutiere (PL-x 725/2010) - lege ordinară - Adoptat de Senat -17.11.2010 Raport - Comisia pentru transporturi (Adoptarea Proiectului de Lege privind respingerea OG nr.27/2010) - distribuit- 23.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
22.
|
Pl-x 516/2016
|
Proiectul de Lege pentru modificarea articolului 502 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal (PL-x 516/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 28.02.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
23.
|
Pl-x 792/2015
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (Pl-x 792/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -2.11.2015 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia juridică (Respingere)- distribuit - 1.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
24.
|
Pl-x 289/2016
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.460/2003 privind exercitarea profesiunilor de biochimist, biolog şi chimist, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ordinului Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în sistemul sanitar din România (Pl-x 289/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 13.06.2016 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Respingere)- distribuit - 1.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
25.
|
Pl-x 306/2015
|
Propunerea legislativă pentru abrogarea Legii nr.37 din 7 aprilie 2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule (Pl-x 306/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 18.03.2015 Raport comun - Comisia pentru transporturi şi Comisia pentru buget (Respingere)- distribuit - 2.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
26.
|
Pl-x 452/2015
|
Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(1) al art.3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule (PL-x 452/2015) - lege ordinară -Adoptat de Senat -8.06.2015 Raport comun - Comisia pentru transporturi şi Comisia pentru buget (Respingere)- distribuit - 2.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
27.
|
Pl-x 51/2017
|
Proiectul de Lege privind înfiinţarea, la nivelul administraţiei publice locale din comune, oraşe şi municipii, a compartimentului de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (PL-x 51/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere)- distribuit - 2.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
28.
|
Pl-x 36/2017
|
Proiectul de Lege privind modificarea Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României (PL-x 36/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru buget (Respingere)- distribuit - 2.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
29.
|
Pl-x 133/2016
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate (Pl-x 133/2016) - lege organică - Respinsă de Senat -29.03.2016 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 7.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
30.
|
Pl-x 779/2015
|
Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(1) al art.65 din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (PL-x 779/2015) - lege organică - Adoptat de Senat -2.11.2015 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 7.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
31.
|
Pl-x 481/2014
|
Proiectul de Lege privind transferul, cu titlu gratuit, pachetului integral de acţiuni deţinut de stat la Societatea Naţională "Aeroportul Internaţional Timişoara - Traian Vuia" - S.A. din proprietatea privată a statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor în proprietatea privată a judeţului Timiş (PL-x 481/2014) - lege ordinară -Adoptat de Senat -1.10.2014 Raport comun - Comisia pentru politică economică şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 9.02.2016 şi raport comun suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere)- distribuit - 7.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
32.
|
Pl-x 98/2017
|
Proiectul de Lege privind răspunderea diriginţilor de şantier şi a comisiilor de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora (PL-x 98/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 7.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
33.
|
Pl-x 704/2015
|
Propunerea legislativă privind reducerea evaziunii fiscale prin măsuri de stimulare a cumpărărilor (Pl-x 704/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -13.10.2015 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 7.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
34.
|
Pl-x 308/2013
|
Propunerea legislativă privind înfiinţarea "Fondului Român de Investiţii Strategice în Energie şi Resurse Energetice" - S.A. (Pl-x 308/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 18.09.2013 Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 7.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
35.
|
Pl-x 274/2016
|
Proiectul de Lege privind instituirea obligaţiei elaborării, aprobării şi aplicării Strategiei de dezvoltare economică şi socială a României pe termen lung (PL-x 274/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 7.06.2016 Raport comun - Comisia pentru politică economică şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 7.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
36.
|
Pl-x 486/2015
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii 416/2001 privind venitul minim garantat (Pl-x 486/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -15.06.2015 Raport -Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 13.10.2015 şi raport suplimentar(menţine raportul iniţial - Respingere)- distribuit - 7.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
37.
|
Pl-x 211/2015
|
Proiectul de Lege privind completarea art.39 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.407/2006 (PL-x 211/2015) - lege ordinară -Adoptat de Senat -4.03.2015 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Respingere)- distribuit - 8.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
38.
|
Pl-x 337/2016
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.77 din Legea nr.227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 337/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 14.09.2016 Raport - Comisia pentru buget (Respingere)- distribuit - 9.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
39.
|
Pl-x 346/2016
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.62 din Legea nr.227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 346/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 14.09.2016 Raport - Comisia pentru buget (Respingere)- distribuit - 9.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
40.
|
Pl-x 354/2016
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea art.291 din Legea nr.227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 354/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 13.09.2016 Raport - Comisia pentru buget (Respingere)- distribuit - 9.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
41.
|
Pl-x 382/2016
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Codului Fiscal (Pl-x 382/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 20.09.2016 Raport - Comisia pentru buget (Respingere)- distribuit - 9.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
42.
|
Pl-x 533/2016
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.198 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 533/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru sănătate şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere)- distribuit - 9.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
43.
|
Pl-x 40/2017
|
Proiectul de Lege pentru stabilirea de măsuri privind emiterea sau eliberarea cu celeritate a unor documente cetăţenilor români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate (PL-x 40/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere)- distribuit - 9.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
44.
|
Pl-x 103/2017
|
Propunerea legislativă privind diferenţierea substanţelor toxice de cele comestibile pentru a reduce riscurile de otrăvire (Pl-x 103/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 7.11.2016 Raport - Comisia pentru industrii (Respingere)- distribuit - 13.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
45.
|
Pl-x 231/2016
|
Proiectul de Lege privind declararea Zilei de 26 octombrie - Ziua Mişcării de Rezistenţă Armată Anticomunistă din 1944-1962, Ziua Partizanilor Anticomunişti (PL-x 231/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 28.06.2016şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere)- distribuit - 13.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
46.
|
Pl-x 13/2016
|
Propunerea legislativă pentru modificarea lit.c) a alin.(1) al art.7 din Legea nr.344/2006 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale (Pl-x 13/2016) - lege organică - Respinsă de Senat -2.02.2016 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere)- distribuit - 14.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
47.
|
Pl-x 697/2015
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.10 din Legea nr.411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat şi a art.44 din Legea nr.204/2006 privind pensiile facultative (PL-x 697/2015) - lege ordinară -Adoptat de Senat -14.10.2015 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere)- distribuit - 14.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
48.
|
Pl-x 164/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.42 şi 47 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii (Pl-x 164/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 25.02.2015 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere)- distribuit - 14.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
49.
|
Pl-x 80/2017
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.69/2010 privind reabilitarea termică a clădirilor de locuit cu finanţare prin credite bancare cu garanţie guvernamentală (PL-x 80/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere)- distribuit - 16.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
50.
|
Pl-x 117/2016
|
Propunerea legislativă privind realizarea Muzeului Dictaturii Comuniste în imobilul "Casa radio" situat în Bucureşti, str.Ştirbei Vodă nr.174-176 sect.1 (Pl-x 117/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat -21.03.2016 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 5.10.2016 şi raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere)- distribuit - 16.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
51.
|
Pl-x 344/2016
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 344/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 14.09.2016 Raport - Comisia pentru buget (Respingere)- distribuit - 16.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
52.
|
Pl-x 723/2015
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.120/2002 privind aprobarea Sistemului de susţinere şi promovare a exportului cu finanţare de la bugetul de stat (Pl-x 723/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -20.10.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere)- distribuit - 16.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
53.
|
Pl-x 64/2016
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc (Pl-x 64/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat -2.03.2016 Raport - Comisia pentru buget (Respingere)- distribuit - 16.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
54.
|
Pl-x 345/2016
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.15 din Legea nr.227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 345/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 14.09.2016 Raport - Comisia pentru buget (Respingere)- distribuit - 16.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
55.
|
Pl-x 397/2016
|
Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal (PL-x 397/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 27.09.2016 Raport - Comisia pentru buget (Respingere)- distribuit - 16.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
56.
|
Pl-x 535/2016
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor legi referitoare la proprietatea privată asupra unor terenuri (PL-x 535/2016) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia juridică (Respingere)- distribuit - 16.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
57.
|
Pl-x 534/2016
|
Proiectul de Lege privind modificarea anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare (PL-x 534/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere)- distribuit - 16.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
58.
|
Pl-x 56/2017
|
Proiectul de Lege privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare (PL-x 56/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere)- distribuit - 16.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
59.
|
Pl-x 336/2016
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea articolului 12 din Legea farmaciei nr.266/2008 (Pl-x 336/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 6.09.2016 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 20.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
60.
|
Pl-x 398/2016
|
Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice (Pl-x 398/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.09.2016 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 20.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
61.
|
Pl-x 362/2016
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (Pl-x 362/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 13.09.2016 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 20.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
62.
|
Pl-x 52/2017
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.57 alin.(2) din Legea energiei şi a gazelor naturale nr.123/2012 (PL-x 52/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 21.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
63.
|
Pl-x 84/2017
|
Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(5) al art.10 din Legea nr.121/2014 privind eficienţa energetică (PL-x 84/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 21.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
64.
|
Pl-x 79/2017
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.23 din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr.325/2006 (PL-x 79/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 21.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
65.
|
Pl-x 471/2016
|
Propunerea legislativă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Manageriale din România (Pl-x 471/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 11.10.2016 Raport - Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit - 22.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
66.
|
Pl-x 290/2016
|
Propunerea legislativă pentru modificarea articolului nr.5 din Legea nr.35/2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ (Pl-x 290/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 13.06.2016 Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 23.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
67.
|
Pl-x 258/2015
|
Propunerea legislativă privind siguranţa în unităţile de învăţământ (Pl-x 258/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 11.03.2015 Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 23.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
68.
|
Pl-x 292/2015
|
Propunerea legislativă privind stabilirea nivelului redevenţelor petroliere şi miniere din România şi utilizarea sumelor provenite din exploatarea resurselor (Pl-x 292/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 18.03.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 8.10.2015 şi raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 23.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
69.
|
Pl-x 174/2016
|
Propunerea legislativă privind acordarea gratuită de produse de igienă orală preşcolarilor şi şcolarilor din clasele I-VIII din învăţământul de stat şi privat (Pl-x 174/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 5.04.2016 Raport comun - Comisia pentru învăţământ, Comisia pentru sănătate şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit -12.07.2016 şi raport comun suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 23.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
70.
|
Pl-x 175/2016
|
Propunerea legislativă privind completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în sănătate (Pl-x 175/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 5.04.2016 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 23.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
71.
|
Pl-x 444/2016
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.154/2014 pentru modificarea art.184 alin.(6) şi (11) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 444/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 5.10.2016 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 23.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
72.
|
Pl-x 736/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.15 din Ordonanţa Guvernului nr.29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare (Pl-x 736/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -20.10.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 24.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
73.
|
Pl-x 350/2015
|
Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală (Pl-x 350/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 31.03.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 24.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
74.
|
Pl-x 100/2017
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal (PL-x 100/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 24.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
75.
|
Pl-x 457/2016
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr.18/1991 (PL-x 457/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat -10.10.2016 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit- 28.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
76.
|
Pl-x 33/2017
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.17 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 33/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit- 28.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
77.
|
Pl-x 244/2016
|
Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961 (Pl-x 244/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 26.04.2016 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit- 28.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
78.
|
Pl-x 304/2016
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, precum şi a Legii nr.200 din 2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 304/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 27.06.2016 Raport comun - Comisia pentru învăţământ, Comisia juridică şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit- 28.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
79.
|
Pl-x 361/2016
|
Propunerea legislativă pentru taxarea poluării produsă de autovehiculele utilizate în România (Pl-x 361/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 13.09.2016 Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru buget şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit- 29.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
80.
|
Pl-x 64/2017
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (PL-x 64/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit- 29.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
81.
|
Pl-x 291/2016
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.5 din Legea nr.70 din 2 aprilie 2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată (Pl-x 291/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 13.06.2016 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit- 29.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
82.
|
Pl-x 268/2013
|
Propunerea legislativă privind scutirea de la plata creanţelor fiscale accesorii (Pl-x 268/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 25.06.2013 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit- 29.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
83.
|
Pl-x 343/2016
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal (Pl-x 343/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 14.09.2016 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit- 29.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
84.
|
Pl-x 130/2014
|
Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.571 din 22 decembrie 2003, Codul Fiscal (Pl-x 130/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 18.03.2014 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 23.10.2014, Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 şi ultimul Raport suplimentar (Respingere) - distribuit- 29.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
85.
|
Pl-x 102/2017
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari (PL-x 102/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit- 30.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
86.
|
Pl-x 50/2017
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.25 din Legea nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari (PL-x 50/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit- 30.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
87.
|
Pl-x 149/2016
|
Propunerea legislativă privind obligativitatea şi prioritizarea finanţării din fonduri europene a proiectelor şi obiectivelor de investiţii eligibile (Pl-x 149/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 4.04.2016 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit- 30.03.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
88.
|
Pl-x 557/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 557/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 28.11.2013 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 3.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
89.
|
Pl-x 458/2016
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.230 alin.(2) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 458/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat -11.10.2016 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 3.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
90.
|
Pl-x 340/2016
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 340/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 6.09.2016 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 3.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
91.
|
Pl-x 48/2014
|
Proiectul de Lege pentru modificarea anexei nr.5 din Legea nr.63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ (PL-x 48/2014) - lege ordinară-Adoptat de Senat -11.02.2014 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 3.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
92.
|
Pl-x 558/2014
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 558/2014) - lege ordinară -Adoptat de Senat -3.12.2014 Raport comun -Comisia pentru sănătate şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 3.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
93.
|
Pl-x 323/2015
|
Propunerea legislativă pentru completarea Anexei 5 din Legea nr.63 din 10 mai 2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ (Pl-x 323/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 24.03.2015 Raport comun -Comisia pentru buget şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 3.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
94.
|
Pl-x 35/2017
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.739 din Legea nr.7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar (PL-x 35/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 3.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
95.
|
Pl-x 257/2015
|
Propunerea legislativă pentru completarea şi modificarea Legii nr.69 din 2000 a educaţiei fizice şi sportului (Pl-x 257/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 11.03.2015 Raport - Comisia pentru învăţământ (Adoptare) - distribuit - 4.06.2015, Raport înlocuitor (Respingere) - distribuit - 22.10.2015 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 3.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
96.
|
Pl-x 32/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000 (Pl-x 32/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 5.02.2015 Raport -Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit - 2.06.2015, Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 9.12.2015 şi ultimul Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere)- distribuit- 3.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
97.
|
Pl-x 48/2017
|
Proiectul de Lege privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, pe baza bonurilor valorice (PL-x 48/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 4.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
98.
|
Pl-x 722/2015
|
Propunerea legislativă privind organizarea şi exercitarea profesiei de medic veterinar (Pl-x 722/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -19.10.2015 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 18.02.2016 şi Raport comun suplimentar (Respingere) - distribuit - 4.04.2017 Cameră decizională Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 9.03.2016) şi ca urmare s-a hotărât retrimiterea la comisie. Primit Raport comun suplimentar - 4.04.2017.
|
|
|
|
|
99.
|
Pl-x 199/2016
|
Propunerea legislativă privind organizarea reglementării în domeniul fondurilor europene nerambursabile (Pl-x 199/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 12.04.2016 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 5.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
100.
|
Pl-x 575/2009
|
Proiectul de lege privind acordarea de despăgubiri persoanelor afectate de construcţia infrastructurii de transport (PL-x 575/2009) - lege organică - Adoptat de Senat - 2.11.2009 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 27.09.2012 şi Raport comun suplimentar (Respingere) - distribuit - 5.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
101.
|
Pl-x 57/2017
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.5 alin.(1) din Legea nr.117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru (PL-x 57/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat -7.11.2016 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 5.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
102.
|
Pl-x 852/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare (Pl-x 852/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -18.11.2015 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit -6.07.2016 şi Raport comun suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit- 6.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
103.
|
Pl-x 89/2017
|
Proiectul de Lege pentru "Inocenţa Copilăriei" privind interzicerea cursurilor de educaţie sexuală în învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial, fără acordul scris al părinţilor sau tutorelui (PL-x 89/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit - 11.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
104.
|
Pl-x 280/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi gazelor naturale nr.123/2012 (Pl-x 280/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 18.03.2015 Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 14.05.2015 şi Raport suplimentar (menţine Raportul iniţial- Respingere) - distribuit - 11.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
105.
|
Pl-x 143/2016
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu - Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare (Pl-x 143/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 4.04.2016 Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 11.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
106.
|
Pl-x 266/2016
|
Proiectul de Lege pentru modificarea Legii-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (PL-x 266/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport- Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 11.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
107.
|
Pl-x 71/2017
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.104 din Legea asistenţei sociale nr.292/2011 (PL-x 71/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport- Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 11.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
108.
|
Pl-x 101/2017
|
Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri (PL-x 101/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 11.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
109.
|
Pl-x 53/2017
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.100 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (PL-x 53/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 11.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
110.
|
Pl-x 843/2015
|
Proiectul de Lege privind sediul electronic al operatorilor economici (PL-x 843/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -18.11.2015 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru tehnologia informaţiei (Respingere) - distribuit - 12.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
111.
|
Pl-x 201/2016
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule (Pl-x 201/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 12.04.2016 Raport comun - Comisia pentru buget, Comisia juridică şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 12.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
112.
|
Pl-x 386/2016
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii (Pl-x 386/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 20.09.2016 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 12.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
113.
|
Pl-x 63/2017
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.2 din Legea nr.209/2015 privind anularea unor obligaţii fiscale (PL-x 63/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 12.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
114.
|
Pl-x 313/2016
|
Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(1) al art.3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule (PL-x 313/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 27.06.2016 Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru buget şi Comisia pentru transporturi (Adoptare) - distribuit - 25.10.2016 şi Raport comun suplimentar (Respingere) - distribuit - 12.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
115.
|
Pl-x 89/2016
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.165 din Legea nr.263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 89/2016) - lege organică - Respinsă de Senat -14.03.2016 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit- 19.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
116.
|
Pl-x 698/2015
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.1 din Legea nr.8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică (PL-x 698/2015) - lege ordinară -Adoptat de Senat -14.10.2015 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit- 19.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
117.
|
Pl-x 91/2016
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 91/2016) - lege organică - Respinsă de Senat -14.03.2016 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit- 19.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
118.
|
Pl-x 220/2016
|
Propunerea legislativă pentru completarea alin.(2) al art.96 din Legea nr.448/2006 republicată privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 220/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 19.04.2016 Raport comun - Comisia pentru sănătate şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit- 19.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
119.
|
Pl-x 484/2016
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.165 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 484/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 17.10.2016 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit- 19.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
120.
|
Pl-x 522/2016
|
Propunerea legislativă privind activitatea de recuperare debite (Pl-x 522/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 1.11.2016 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit- 19.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
121.
|
Pl-x 74/2017
|
Proiectul de Lege privind completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii (PL-x 74/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit- 19.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
122.
|
Pl-x 347/2015
|
Proiectul de Lege privind medicina şcolară (PL-x 347/2015) - lege ordinară -Adoptat de Senat -31.03.2015 Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit- 20.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
123.
|
Pl-x 378/2016
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.256/2015 privind exercitarea profesiei de dietetician, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Dieteticienilor din România (Pl-x 378/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 20.09.2016 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 24.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
124.
|
Pl-x 699/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.139/1995 Legea Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România (Pl-x 699/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -12.10.2015 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 24.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
125.
|
Pl-x 830/2007
|
Proiectul de Lege privind reorganizarea şi funcţionarea industriei de apărare (PL-x 830/2007) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 25.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
126.
|
Pl-x 523/2016
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.5 din Legea nr.677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date (Pl-x 523/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 1.11.2016 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru drepturile omului (Respingere) - distribuit - 26.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
127.
|
Pl-x 172/2014
|
Propunerea legislativă privind unele măsuri de stimulare a învăţământului profesional, universitar şi a cercetării ştiinţifice (Pl-x 172/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 31.03.2014 Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 26.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
128.
|
Pl-x 40/2015
|
Proiectul de Lege privind tichetul de servicii destinat plăţii prestaţiilor casnice la domiciliu şi prestaţiilor cu caracter ocazional sau sezonier (PL-x 40/2015) - lege organică -Adoptat de Senat -5.02.2015 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 26.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
129.
|
Pl-x 297/2016
|
Proiectul de Lege privind modificarea Legii nr.115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali (PL-x 297/2016) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 26.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
130.
|
Pl-x 46/2017
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Programului "Case sociale în mediul rural" (PL-x 46/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 26.04.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
131.
|
Pl-x 291/2014
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.752 din 27 decembrie 2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române (PL-x 291/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 2.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
132.
|
Pl-x 97/2017
|
Proiectul de Lege pentru înfiinţarea Festivalului Internaţional "Bucureşti - Pasărea Măiastră" (PL-x 97/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 2.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
133.
|
Pl-x 188/2016
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice (PL-x 188/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat 12.04.2016 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 3.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
134.
|
Pl-x 72/2012
|
Proiectul de Lege privind regimul juridic al averilor ilicite (PL-x 72/2012) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 27.06.2012, Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 8.03.2016 şi ultimul Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 8.05.2017 Cameră decizională Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 28.12.2016) şi ca urmare s-a hotărât retrimiterea la comisie. Primit Raport suplimentar - 8.05.2017
|
|
|
|
|
135.
|
Pl-x 529/2016
|
Proiectul de Lege privind transmiterea unui teren sub luciu de apă cu amenajarea piscicolă aferentă din domeniul public al statului şi din administrarea Centrului de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet, judeţul Dâmboviţa, în domeniul public al comunei Corbii Mari şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Corbii Mari, judeţul Dâmboviţa (PL-x 529/2016) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 9.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
136.
|
Pl-x 82/2017
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.3 din Legea nr.8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică (PL-x 82/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport -Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 9.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
137.
|
Pl-x 539/2016
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea alineatului (3) al articolului 68 din Legea nr.64/1991 privind brevetele de invenţie, republicată (Pl-x 539/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 1.11.2016 Raport -Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 9.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
138.
|
Pl-x 328/2016
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Art.94, alin.(2), lit.a) şi b) din Legea nr.208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente (Pl-x 328/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 5.09.2016 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 10.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
139.
|
Pl-x 521/2016
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.1 alin.(3) din Ordonanţa Guvernului nr.80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice (PL-x 521/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat -1.11.2016 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 10.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
140.
|
Pl-x 92/2014
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor de transport public local nr.92/2007 (PL-x 92/2014) - lege ordinară -Adoptat de Senat -24.02.2014 Raport - Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 10.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
141.
|
Pl-x 796/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea alineatului (5) al articolului 10 din Legea nr.121/2014 privind eficienţa energetică şi a articolului 29 al Legii nr.325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică (Pl-x 796/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -3.11.2015 Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 11.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
142.
|
Pl-x 694/2015
|
Proiectul de Lege privind reglementarea creanţelor cesionate (PL-x 694/2015) - lege ordinară -Adoptat de Senat -13.10.2015 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru juridică (Respingere) - distribuit - 11.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
143.
|
Pl-x 72/2014
|
Propunerea legislativă privind gestionarea câinilor fără deţinător, identificarea şi controlul reproducerii câinilor (Pl-x 72/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 18.02.2014 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit -22.02.2017 şi Raport suplimentar (menţine Raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 11.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
144.
|
Pl-x 136/2015
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.170 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 136/2015) - lege organică -Adoptat de Senat -25.02.2015 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 15.09.2015 şi Raport suplimentar (menţine Raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 11.05.2017 Cameră decizională Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 6.04.2016) şi ca urmare s-a hotărât retrimiterea la comisie. Primit Raport suplimentar - 11.05.2017.
|
|
|
|
|
145.
|
Pl-x 287/2016
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000 (Pl-x 287/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 13.06.2016 Raport - Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit - 12.10.2016, Raport înlocuitor (Adoptare) - distribuit - 3.04.2017şi ultimul Raport înlocuitor (Respingere) - distribuit - 15.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
146.
|
Pl-x 146/2016
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.10 din Legea nr.264/2004 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Medicale (PL-x 146/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat -4.04.2016 Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 16.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
147.
|
Pl-x 119/2016
|
Propunerea legislativă privind stimularea prezentării gravidelor la consultaţiile prenatale (Pl-x 119/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat -22.03.2016 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 17.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
148.
|
Pl-x 90/2017
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.139 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii (PL-x 90/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 17.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
149.
|
Pl-x 62/2017
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.2 din Legea nr.17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice (PL-x 62/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 17.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
150.
|
Pl-x 648/2015
|
Proiectul de Lege privind Primul loc de muncă (PL-x 648/2015) - lege organică -Adoptat de Senat -6.10.2015 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 17.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
151.
|
Pl-x 275/2016
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.52 din Legea nr.208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente (PL-x 275/2016) - lege organică - Adoptat de Senat - 8.06.2016 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 17.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
152.
|
Pl-x 441/2016
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.448/2006 republicată privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 441/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 4.10.2016 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 18.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
153.
|
Pl-x 490/2016
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.448 din 6 decembrie 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 490/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 17.10.2016 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 18.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
154.
|
Pl-x 78/2017
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.8 din Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat (PL-x 78/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 22.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
155.
|
Pl-x 536/2016
|
Proiectul de Lege privind creşterea salariilor medicilor din sistemul public din România (PL-x 536/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 22.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
156.
|
Pl-x 97/2016
|
Propunerea legislativă privind declararea zilei de 28 iunie "Ziua Ziaristului Român" (Pl-x 97/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat -15.03.2016 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru cultură (Adoptare) - distribuit - 14.09.2016, Raport comun suplimentar (Adoptare) - distribuit- 13.03.201 şi ultimul Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 22.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
157.
|
Pl-x 395/2016
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.43/2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea şi susţinerea fermelor de familie şi facilitarea accesului la finanţare al fermierilor (PL-x 395/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 27.09.2016 Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 23.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
158.
|
Pl-x 178/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.265/2008 privind gestionarea siguranţei circulaţiei pe infrastructura rutieră (Pl-x 178/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 28.05.2013 Raport - Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 23.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
159.
|
Pl-x 105/2016
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr.21/1996 (PL-x 105/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat -22.03.2016 Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 23.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
160.
|
Pl-x 127/2014
|
Proiectul de Lege privind înfiinţarea Regiei Autonome "Administraţia Canalului Siret-Bărăgan" (PL-x 127/2014) - lege ordinară -Adoptat de Senat -17.03.2014 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 11.06.2014 şi Raport comun suplimentar (Respingere) - distribuit - 23.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
161.
|
Pl-x 222/2015
|
Propunerea legislativă privind amenajările rutiere destinate autovehiculelor cu regim prioritar precum şi dotarea cu sisteme de semaforizare inteligentă (Pl-x 222/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 4.03.2015 Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 24.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
162.
|
Pl-x 418/2009
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.25 din Ordonanţa Guvernului nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor (PL-x 418/2009) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 9.09.2009 Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 24.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
163.
|
Pl-x 409/2016
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.92 din 10 aprilie 2007 privind serviciile de transport public local (Pl-x 409/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 26.09.2016 Raport comun - Comisia pentru transporturi, Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 11.04.2017 şi Raport comun suplimentar (menţine Raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 25.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
164.
|
Pl-x 485/2016
|
Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul şi acvacultura (Pl-x 485/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 17.10.2016 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 25.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
165.
|
Pl-x 618/2004
|
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.166/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr.146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret (PL 618/2004) - redistribuit - 30.01.2009 Proiectul a fost adoptat de Senat ca lege ordinară, iar Camera Deputaţilor l-a adoptat ca lege organică. Comisia de mediere a propus spre adoptare textul Camerei Deputaţilor. La data de 10.02.2005 Senatul a aprobat textul propus de Comisia de mediere. Amânată dezbaterea
|
|
|
|