| Poziţia |
Număr înregistrare |
Descrierea punctului de pe ordinea de zi |
Doc. |
|
1.
|
-
|
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
|
-
|
|
|
|
2.
|
PHCD 3/2019
|
Proiectul de Hotărâre pentru constituirea unei comisii de anchetă privind modalitatea de încheierea a unor contracte de colaborare cu terţe persoane şi a modului de angajare şi efectuare a cheltuielilor din bani publici în executarea contractelor de colaborare la Societatea Română de Televiziune. (PH CD 3/2019).
|
|
|
|
|
3.
|
PHCD 4/2019
|
Proiectul de Hotărâre pentru constituirea unei comisii de anchetă privind activitatea Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) în perioada 2018-2019, modul de aplicare şi respectare a prevederilor legale, a neutralităţii politice, proporţionalităţii şi individualizării sancţiunilor acordate. (PH CD 4/2019).
|
|
|
|
|
4.
|
Pl-x 739/2018
|
Proiectul de Lege privind activitatea consulară (PL-x 739/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -5.12.2018 Raport - Comisia pentru politică externă (Adoptare) - distribuit - 5.02.2019 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
5.
|
Pl-x 512/2017
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii (PL-x 512/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 27.11.2017 Raport - Comisia pentru buget Cameră decizională Se dezbate sub rezerva primirii raportului
|
|
|
|
|
5.1.
|
Pl-x 235/2018
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.9 alin.(21) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr.18/1991 (PL-x 235/2018)- lege ordinară - Adoptat de Senat - 16.04.2018 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Adoptare) - distribuit - 3.07.2018 şi Raport comun suplimentar (Adoptare) - distribuit - 11.12.2018 Cameră decizională Mutat de la poziţia 32.
|
|
|
|
|
6.
|
Pl-x 438/2018
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii petrolului nr.238/2004 (PL-x 438/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -5.07.2018 Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru mediu Cameră decizională Se dezbate sub rezerva primirii raportului comun
|
|
|
|
|
7.
|
Pl-x 745/2018
|
Proiectul de Lege pentru completarea alin.(1) al art.7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală (PL-x 745/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -5.12.2018 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru industrii Cameră decizională Se dezbate sub rezerva primirii raportului comun
|
|
|
|
|
8.
|
Pl-x 514/2017
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.6 alin.(6) din Ordonanţa Guvernului nr.47/2000 privind stabilirea unor măsuri de protecţie a monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial (PL-x 514/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 27.11.2017 Raport comun- Comisia pentru cultură şi Comisia pentru apărare Cameră decizională Se dezbate sub rezerva primirii raportului comun
|
|
|
|
|
9.
|
Pl-x 584/2017
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 584/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 13.12.2017 Raport - Comisia pentru muncă Procedură de urgenţă Cameră decizională Se dezbate sub rezerva primirii raportului
|
|
|
|
|
10.
|
Pl-x 359/2017
|
Proiectul de Lege pentru stabilirea conţinutului de acizi graşi trans în produsele alimentare destinate consumului uman (PL-x 359/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 10.10.2017 Raport - Comisia pentru agricultură Cameră decizională Se dezbate sub rezerva primirii raportului
|
|
|
|
|
11.
|
Pl-x 751/2018
|
Propunerea legislativă privind preluarea personalului angajat cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului - ajutor calificat, potrivit legii, aflate în finanţarea autorităţilor publice locale de pe raza judeţelor Arad, Hunedoara, Maramureş, Mureş şi Sibiu (Pl-x 751/2018) - lege organică Raport comun - Comisia pentru apărare şi Comisia pentru administraţie publică
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 18.02.2019; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 03.04.2019, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor Se dezbate sub rezerva primirii raportului comun
|
|
|
|
|
12.
|
Pl-x 474/2018
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.50/2018 privind implementarea Programului guvernamental "INVESTEŞTE ÎN TINE" (PL-x 474/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -17.09.2018 Comisia pentru buget şi Comisia pentru politică economică (Adoptare) - distribuit - 27.12.2018 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
13.
|
Pl-x 731/2018
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii (România - Cofinanţare UE pentru dezvoltare rurală 2014 - 2020), semnat la Bucureşti la 17 septembrie 2018 (PL-x 731/2018) - lege ordinară Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 13.12.2018 Procedură de urgenţă Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 3.12.2018; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 23.02.2019- (BP şi CLGP- 04.02.2019), potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
14.
|
Pl-x 645/2018
|
Proiectul de Lege privind aprobarea participării României la sistemul Naţiunilor Unite al Echipelor de evaluare şi coordonare în caz de dezastre, precum şi pentru completarea anexei nr.1 la Ordonanţa Guvernului nr.41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte (PL-x 645/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -24.10.2018 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 6.12.2018 Cameră decizională Prioritate legislativă
|
|
|
|
|
15.
|
Pl-x 577/2018
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.5 din Ordonanţa Guvernului nr.80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice (PL-x 577/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -17.10.2018 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 7.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
16.
|
Pl-x 586/2018
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.12/2018 privind prorogarea termenului prevăzut de art.III din Legea nr.352/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.26/2011 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (PL-x 586/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -17.10.2018 Raport - Comisia pentru transporturi (Adoptare) - distribuit - 7.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
17.
|
Pl-x 439/2018
|
Proiectul de Lege privind instituirea Zilei naţionale a gastronomiei şi a vinului românesc (PL-x 439/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -5.07.2018 Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 13.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
18.
|
Pl-x 581/2018
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.6/2018 privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.92/2011 pentru aprobarea organizării unor acţiuni de informare şi promovare privind politicile aplicate în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale, în plan intern şi internaţional (PL-x 581/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -17.10.2018 Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 21.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
19.
|
Pl-x 578/2018
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.1/2018 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020 (PL-x 578/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -17.10.2018 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 22.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
20.
|
Pl-x 588/2018
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.14/2018 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.64/2007 privind datoria publică (PL-x 588/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -17.10.2018 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 23.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
21.
|
Pl-x 585/2018
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.11/2018 privind gestionarea fondurilor externe nerambursabile acordate României prin Cadrul financiar multianual 2014 - 2020, domeniul Afaceri interne (PL-x 585/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -17.10.2018 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 23.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
22.
|
Pl-x 583/2018
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.8/2018 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare (PL-x 583/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -17.10.2018 Raport - Comisia pentru buget(Adoptare) - distribuit - 23.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
23.
|
Pl-x 383/2018
|
Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.108/2014 privind transportul rutier de produse agricole vegetale pe drumurile publice (PL-x 383/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -13.06.2018 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia juridică (Adoptare) - distribuit - 28.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
24.
|
Pl-x 276/2018
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.234 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 276/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -25.04.2018 Raport - Comisia pentru sănătate (Adoptare) - distribuit - 28.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
25.
|
Pl-x 569/2018
|
Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol (PL-x 569/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -17.10.2018 Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 3.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
26.
|
Pl-x 580/2018
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.5/2018 privind instituirea unor măsuri pentru derularea Programului naţional de dezvoltare locală etapa a II-a (PL-x 580/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -17.10.2018 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 6.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
27.
|
Pl-x 639/2018
|
Proiectul de Lege privind exonerarea de la plată a unor obligaţii fiscale (PL-x 639/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -24.10.2018 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 6.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
28.
|
Pl-x 605/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 605/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -17.10.2018 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 6.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
29.
|
Pl-x 646/2018
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea plăţii cotizaţiei anuale în vederea participării la Centrul Internaţional pentru Cercetări Arhivistice, precum şi pentru completarea anexei nr.1 la Ordonanţa Guvernului nr.41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte (PL-x 646/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -24.10.2018 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 6.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
30.
|
Pl-x 601/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 601/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat -15.12.2014 Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru industrii şi Comisia pentru transporturi (Adoptare) - distribuit - 18.09.2018 Cameră decizională Se dezbate sub rezerva primirii raportului comun suplimentar
|
|
|
|
|
31.
|
-
|
Vacantarea locului de deputat deţinut de domnul Octavian Goga.
|
-
|
|
|
|
32.
|
Pl-x 235/2018
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.9 alin.(21) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr.18/1991 (PL-x 235/2018)- lege ordinară - Adoptat de Senat - 16.04.2018 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Adoptare) - distribuit - 3.07.2018 şi Raport comun suplimentar (Adoptare) - distribuit - 11.12.2018 Cameră decizională Mutat la poziţia 5^1.
|
|
|
|
|
33.
|
Pl-x 433/2018
|
Proiectul de Lege privind elaborarea şi actualizarea Strategiei naţionale pe termen lung "România 2040" (PL-x 433/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -27.06.2018 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru politică economică (Adoptare) - distribuit - 13.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
34.
|
Pl-x 582/2018
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.7/2018 privind aderarea Secretariatului General al Guvernului la Consiliul Internaţional pentru Tehnologia Informaţiei în Administraţia Guvernamentală (ICA) şi aprobarea unor măsuri de natură financiară ce decurg din calitatea de membru, precum şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte (PL-x 582/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -17.10.2018 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 13.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
35.
|
Pl-x 576/2018
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură (PL-x 576/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -17.10.2018 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 19.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
36.
|
Pl-x 422/2018
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2018 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (PL-x 422/2018) - lege organică - Adoptat de Senat -5.07.2018 Raport - Comisia pentru muncă Procedură de urgenţă Cameră decizională Se dezbate sub rezerva primirii raportului
|
|
|
|
|
37.
|
Pl-x 336/2018
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului (PL-x 336/2018) - lege organică - Adoptat de Senat -22.05.2018 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură Cameră decizională Prioritate legislativă Se dezbate sub rezerva primirii raportului comun
|
|
|
|
|
38.
|
Pl-x 825/2015
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative, în vederea transpunerii unor acte juridice ale Uniunii Europene în domeniul protecţiei mediului (PL-x 825/2015) - lege organică - Adoptat de Senat -18.11.2015 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru mediu (Adoptare) - distribuit - 7.12.2018 Procedură de urgenţă Cameră decizională Prioritate legislativă
|
|
|
|
|
39.
|
Pl-x 132/2017
|
Reexaminarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.85/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.312 din 9 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.581 din 9 iulie 2018 (PL-x 132/2017/2018) - lege organică- Reexaminată de Senat -15.10.2018 Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Adoptarea Legii în forma trimisă la promulgare) - distribuit - 11.12.2018 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
40.
|
Pl-x 724/2018
|
Proiectul de Lege pentru completarea Legii concediului paternal nr.210/1999 şi pentru abrogarea art.10 alin.(7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene (PL-x 724/2018) - lege organică - Adoptat de Senat -26.11.2018 Raport - Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit - 19.12.2018 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
41.
|
Pl-x 653/2018
|
Propunerea legislativă privind încurajarea efectuării studiilor superioare în limba română (Pl-x 653/2018) - lege organică Raport - Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit - 12.12.2018 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 26.11.2018; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 21.02.2019- (BP şi CLGP- 04.02.2019), potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
42.
|
Pl-x 652/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 189 din 9 decembrie 1999 privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni (Pl-x 652/2018) - lege organică Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 12.12.2018 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 21.11.2018; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 18.02.2019 - (BP şi CLGP- 04.02.2019), potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
43.
|
Pl-x 567/2008
|
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr.325/2006, pentru modificarea alin.(5) al art.10 din Legea nr.121/2014 privind eficienţa energetică şi pentru completarea alin.(3) al art.291 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal (PL-x 567/2008/2018) - lege organică - Reexaminată de Senat -15.10.2018 Raport - Comisia pentru industrii (Adoptarea Legii cu amendamente) - distribuit - 4.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
44.
|
Pl-x 45/2017
|
Reexaminarea Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.355 din 23 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.652 din 26 iulie 2018 (PL-x 45/2017/2018) - lege organică - Reexaminată de Senat -29.10.2018 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru sănătate (Respingerea Legii) - distribuit - 5.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
45.
|
Pl-x 339/2017
|
Reexaminarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 şi pentru abrogarea art.21 din Legea nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.581 din 20 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.883 din 19 octombrie 2018 (Pl-x 339/2017/2018) - lege organică Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingerea legii) - distribuit - 12.12.2018 Prima Cameră sesizată
|
|
|
|
|
46.
|
Pl-x 37/2015
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.21/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (PL-x 37/2015) - lege organică -Adoptat de Senat -5.02.2015 Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru industrii şi Comisia pentru transporturi (Adoptare) - distribuit - 29.02.2016, Raport comun înlocuitor (Adoptare) - distribuit - 2.03.2016 şi ultimul Raport comun suplimentar (Adoptare) - distribuit - 5.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
47.
|
Pl-x 495/2018
|
Proiectul de Lege privind întreţinerea animalelor de serviciu sau destinate serviciului scoase din funcţiune sau declasate care aparţin instituţiilor şi structurilor publice din România (PL-x 495/2018) - lege organică - Adoptat de Senat -26.09.2018 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru apărare (Adoptare) - distribuit - 5.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
I. PROCEDURĂ DE URGENŢĂ
|
|
48.
|
Pl-x 15/2018
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.86/2017 pentru modificarea art.8 alin.(1) din Legea nr.360/2013 privind constituirea şi menţinerea unui nivel minim de rezerve de ţiţei şi de produse petroliere (PL-x 15/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 07.02.2018 Raport - Comisia pentru industrii (Adoptarea Proiectului de Lege privind respingerea OUG nr.86/2017) - distribuit - 6.02.2019 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
49.
|
Pl-x 14/2018
|
Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.80/2017 pentru modificarea art.8 alin.(1) din Legea nr.360/2013 privind constituirea şi menţinerea unui nivel minim de rezerve de ţiţei şi de produse petroliere (PL-x 14/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 07.02.2018 Raport - Comisia pentru industrii (Adoptarea Proiectului de Lege privind respingerea OUG nr.80/2017) - distribuit - 6.02.2019 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
II. ALTE INIŢIATIVE CU PROPUNERE DE RESPINGERE
|
|
50.
|
Pl-x 536/2016
|
Proiectul de Lege privind creşterea salariilor medicilor din sistemul public din România (PL-x 536/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 22.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
51.
|
Pl-x 97/2016
|
Propunerea legislativă privind declararea zilei de 28 iunie "Ziua Ziaristului Român" (Pl-x 97/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat -15.03.2016 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru cultură (Adoptare) - distribuit - 14.09.2016, Raport comun suplimentar (Adoptare) - distribuit- 13.03.201 şi ultimul Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 22.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
52.
|
Pl-x 178/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.265/2008 privind gestionarea siguranţei circulaţiei pe infrastructura rutieră (Pl-x 178/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 28.05.2013 Raport - Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 23.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
53.
|
Pl-x 105/2016
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr.21/1996 (PL-x 105/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat -22.03.2016 Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 23.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
54.
|
Pl-x 222/2015
|
Propunerea legislativă privind amenajările rutiere destinate autovehiculelor cu regim prioritar precum şi dotarea cu sisteme de semaforizare inteligentă (Pl-x 222/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 4.03.2015 Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 24.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
55.
|
Pl-x 418/2009
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.25 din Ordonanţa Guvernului nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor (PL-x 418/2009) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 9.09.2009 Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 24.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
56.
|
Pl-x 409/2016
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.92 din 10 aprilie 2007 privind serviciile de transport public local (Pl-x 409/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 26.09.2016 Raport comun - Comisia pentru transporturi, Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 11.04.2017 şi Raport comun suplimentar (menţine Raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 25.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
57.
|
Pl-x 485/2016
|
Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul şi acvacultura (Pl-x 485/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 17.10.2016 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 25.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
58.
|
Pl-x 442/2016
|
Propunerea legislativă privind Programul de solidaritate socială în favoarea pensionarilor cu venituri reduse (Pl-x 442/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 4.10.2016 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 30.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
59.
|
Pl-x 409/2014
|
Propunerea legislativă privind instituirea titlurilor naţionale (Pl-x 409/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 2.09.2014 Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 30.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
60.
|
Pl-x 379/2016
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de Guvern nr.27 din 31.08.2011 privind transporturile rutiere (Pl-x 379/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 20.09.2016 Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 31.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
61.
|
Pl-x 385/2016
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 - Codul fiscal (Pl-x 385/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 20.09.2016 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 31.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
62.
|
Pl-x 459/2016
|
Propunerea legislativă pentru modificarea alineatului (1) al articolului 502 din Codul Fiscal (Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal) (Pl-x 459/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 10.10.2016 Raport - Comisia pentru buget (Respingere)- distribuit - 28.02.2017 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 31.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
63.
|
Pl-x 338/2016
|
Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate (PL-x 338/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 6.09.2016 Raport comun - Comisia pentru politică externă şi Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit -21.02.2017 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 31.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
64.
|
Pl-x 383/2016
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 - Codul fiscal (Pl-x 383/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 20.09.2016 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 31.05.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
65.
|
Pl-x 617/2015
|
Proiectul de Lege pentru condamnarea totalitarismului comunist şi pentru cultivarea memoriei naţionale antitotalitare (PL-x 617/2015) - lege ordinară -Adoptat de Senat -22.09.2015 Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 9.11.2015 şi Raport comun suplimentar (Respingere) - distribuit - 7.06.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
66.
|
Pl-x 203/2017
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 203/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 8.05.2017 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 9.06.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
67.
|
Pl-x 538/2016
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.22 din Legea nr.211/2011 privind regimul deşeurilor (PL-x 538/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat -1.11.2016 Raport - Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 12.06.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
68.
|
Pl-x 540/2016
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal (Pl-x 540/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 1.11.2016 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 15.06.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
69.
|
Pl-x 524/2016
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 524/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 1.11.2016 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 15.06.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
70.
|
Pl-x 701/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal (Pl-x 701/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -13.10.2015 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit- 20.06.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
71.
|
Pl-x 93/2014
|
Proiectul de Lege privind adoptarea de măsuri specifice în vederea dezvoltării comunităţilor sărace (PL-x 93/2014) - lege ordinară -Adoptat de Senat -25.02.2014 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit- 22.06.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
72.
|
Pl-x 334/2014
|
Propunerea legislativă privind reglementarea serviciilor prestate de către furnizorii de energie către populaţie (Pl-x 334/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 18.06.2014 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 10.02.2016 şi Raport comun suplimentar (Respingere) - distribuit - 28.06.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
73.
|
Pl-x 542/2011
|
Proiectul de Lege privind acordarea de stimulente pentru culturile de plante energetice (PL-x 542/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 24.10.2012, Raport înlocuitor (Respingere) - distribuit - 18.02.2016 şi ultimul Raport înlocuitor (Respingere) - distribuit - 27.06.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
74.
|
Pl-x 129/2016
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală (PL-x 129/2016) - lege organică - Adoptat de Senat -29.03.2016 Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 27.06.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
75.
|
Pl-x 222/2017
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.190 şi 1901 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 222/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 29.05.2017 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 27.06.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
76.
|
Pl-x 336/2015
|
Propunerea legislativă privind Cinematografia (Pl-x 336/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 30.03.2015 Raport - Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 29.06.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
77.
|
Pl-x 603/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(5) al art.6 - din Legea (r) nr.61 din 22/09/1993 (Pl-x 603/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 9.12.2013 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 10.02.2014 şi Raport suplimentar(menţine Raportul iniţial - Respingere)- distribuit - 5.09.2017 Cameră decizională Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 3.06.2014) şi ca urmare s-a hotărât retrimiterea la comisie. Primit Raport suplimentar - 5.09.2017.
|
|
|
|
|
78.
|
Pl-x 334/2016
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.60 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal (PL-x 334/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 6.09.2016 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 6.09.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
79.
|
Pl-x 298/2016
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România (Pl-x 298/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 21.06.2016 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 6.09.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
80.
|
Pl-x 491/2016
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.61 din 22 septembrie 1993 privind alocaţia de stat pentru copii (Pl-x 491/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 17.10.2016 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 12.09.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
81.
|
Pl-x 550/2015
|
Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(3) şi (4) ale art.1 din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii (PL-x 550/2015) - lege organică -Adoptat de Senat -29.06.2015 Raport- Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 12.09.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
82.
|
Pl-x 61/2017
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (PL-x 61/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru sănătate şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 18.09.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
83.
|
Pl-x 463/2016
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.78 din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (PL-x 463/2016) - lege organică - Adoptat de Senat -10.10.2016 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 18.09.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
84.
|
Pl-x 81/2017
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.58 din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (PL-x 81/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru sănătate şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 21.09.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
85.
|
Pl-x 42/2017
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare (PL-x 42/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru buget şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 26.09.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
86.
|
Pl-x 68/2017
|
Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (PL-x 68/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 27.09.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
87.
|
Pl-x 373/2012
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere (Pl-x 373/2012) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 18.09.2012 Raport - Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit -27.09.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
88.
|
Pl-x 551/2013
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere (PL-x 551/2013) - lege ordinară -Adoptat de Senat -28.11.2013 Raport - Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit- 27.09.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
89.
|
Pl-x 206/2011
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.55 pct.5 din Legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere (PL-x 206/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 20.04.2011 Raport - Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 29.03.2012 şi Raport înlocuitor (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit- 27.09.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
90.
|
Pl-x 628/2010
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere (Pl-x 628/2010) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 19.10.2010 Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 29.03.2012 şi Raport înlocuitor - Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 27.09.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
91.
|
Pl-x 339/2009
|
Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(4) al art.14 din Legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere (PL-x 339/2009) - lege ordinară - Adoptat de Senat -24.06.2009 Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 29.03.2012 şi Raport înlocuitor - Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 27.09.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
92.
|
Pl-x 106/2016
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.407/2006 (Pl-x 106/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat -22.03.2016 Raport comun - Comisia juridică,Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 4.10.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
93.
|
Pl-x 769/2015
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.32 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2005 privind protecţia mediului (Pl-x 769/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -28.10.2015 Raport comun - Comisia pentru mediu şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 4.10.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
94.
|
Pl-x 224/2016
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2005 privind protecţia mediului (PL-x 224/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 25.04.2016 Raport comun - Comisia pentru mediu şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 4.10.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
95.
|
Pl-x 262/2017
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.72/2016 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor (Pl-x 262/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 26.06.2017 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 4.10.2017 Cameră decizională
Retrimis la comisie - termen - 2 săptămâni - Plen 18.02.2019
|
|
|
|
|
96.
|
Pl-x 201/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.14 şi 142 din Legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi regim de închiriere (Pl-x 201/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 4.03.2015 Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 10.10.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
97.
|
Pl-x 732/2015
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.1 din Legea nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război (Pl-x 732/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -19.10.2015 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit -22.02.2017 şi Raport suplimentar (menţine Raportul iniţial- Respingere) - distribuit -10.10.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
98.
|
Pl-x 783/2015
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Decretului-Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri (PL-x 783/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -2.11.2015 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 10.10.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
99.
|
Pl-x 429/2016
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.53/2003 - Codul muncii (Pl-x 429/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 4.10.2016 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 10.10.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
100.
|
Pl-x 266/2017
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii cadru nr.284/2010 actualizată la 23 octombrie 2014 (Pl-x 266/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 26.06.2017 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 10.10.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
101.
|
Pl-x 45/2015
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea articolului 58, alineatele (4) şi (10) din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 45/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 5.02.2015 Raport comun - Comisia pentru sănătate şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 1.04.2015 şi Raport comun suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere)- distribuit - 11.10.2017 Cameră decizională Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 4.11.2015) şi ca urmare s-a hotărât retrimiterea la comisie. Primit raportul comun suplimentar - 11.10.2017.
|
|
|
|
|
102.
|
Pl-x 561/2009
|
Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 561/2009) - lege organică - Respinsă de Senat - 2.11.2009 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Adoptare)- distribuit- 13.04.2010, Raport comun înlocuitor (Adoptare)- distribuit- 12.05.2010, Raport comun înlocuitor (Respingere) - distribuit - 2.10.2012, Raport comun suplimentar (Respingere)- distribuit- 3.09.2013, Raport comun suplimentar (Respingere)- distribuit- 14.10.2015 şi ultimul Raport comun suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere)- distribuit - 11.10.2017 Cameră decizională Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 15.06.2016) şi ca urmare s-a hotărât retrimiterea la comisie. Primit raportul comun suplimentar - 11.10.2017.
|
|
|
|
|
103.
|
Pl-x 424/2016
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.4 alin.(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, precum şi modificarea art.II alin.(4) din Legea nr.317/2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul şi acvacultura (PL-x 424/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 4.10.2016 Raport comun - Comisia pentru mediu şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 12.10.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
104.
|
Pl-x 290/2017
|
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr.107/1996 (Pl-x 290/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 4.09.2017 Raport - Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 12.10.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
105.
|
Pl-x 400/2016
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr.107/1996 (PL-x 400/2016) - lege organică - Adoptat de Senat - 26.09.2016 Raport- Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 12.10.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
106.
|
Pl-x 872/2015
|
Proiectul de Lege privind reglementarea experienţei profesionale (PL-x 872/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -7.12.2015 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru administraţie (Respingere) - distribuit - 12.10.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
107.
|
Pl-x 672/2013
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori (PL-x 672/2013) - lege ordinară -Adoptat de Senat -16.12.2013 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 16.10.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
108.
|
Pl-x 531/2016
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului de tutun (PL-x 531/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport -Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 16.10.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
109.
|
Pl-x 117/2016
|
Propunerea legislativă privind realizarea Muzeului Dictaturii Comuniste în imobilul "Casa radio" situat în Bucureşti, str.Ştirbei Vodă nr.174-176 sect.1 (Pl-x 117/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat -21.03.2016 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 5.10.2016, raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere)- distribuit - 16.03.2017 şi ultimul Raport suplimentar (menţine raportul suplimentar -Respingere) - distribuit - 18.10.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
110.
|
Pl-x 263/2017
|
Propunerea legislativă privind înfiinţarea Băncii de Resurse Genetice Vegetale "Mihai Cristea" Suceava, prin divizarea parţială a Laboratorului Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor (Pl-x 263/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.06.2017 Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 18.10.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
111.
|
Pl-x 300/2017
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 300/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 18.09.2017 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 19.10.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
112.
|
Pl-x 299/2017
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal (Pl-x 299/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 18.09.2017 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 19.10.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
113.
|
Pl-x 430/2016
|
Propunerea legislativă pentru instituirea taxei de poluare (Pl-x 430/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 5.10.2016 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 19.10.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
114.
|
Pl-x 730/2015
|
Proiectul de Lege privind sprijinul acordat copiilor şi tinerilor din mediul rural pentru continuarea studiilor liceale şi profesionale (PL-x 730/2015) - lege organică - Adoptat de Senat -19.10.2015 Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru muncă (Respingere)- distribuit - 28.02.2017 şi Raport comun suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 24.10.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
115.
|
Pl-x 86/2017
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor (PL-x 86/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 24.10.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
116.
|
Pl-x 370/2016
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul şi acvacultura (PL-x 370/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 20.09.2016 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 25.10.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
117.
|
Pl-x 301/2017
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.1 din Legea 15/09.01.2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală (Pl-x 301/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 19.09.2017 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 26.10.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
118.
|
Pl-x 898/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Codului Penal (Pl-x 898/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -14.12.2015 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
119.
|
Pl-x 217/2015
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal (Pl-x 217/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 4.03.2015 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
120.
|
Pl-x 789/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 309 din Legea nr.286/2009 privind Codul Penal (Pl-x 789/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -2.11.2015 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
121.
|
Pl-x 136/2016
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.574 al Legii nr.135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală (Pl-x 136/2016) - lege organică - Respinsă de Senat -29.03.2016 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
122.
|
Pl-x 359/2015
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal (Pl-x 359/2015) - lege organică - Respinsă de Senat - 15.04.2015 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
123.
|
Pl-x 214/2015
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (Pl-x 214/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 4.03.2015 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
124.
|
Pl-x 587/2014
|
Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal (PL-x 587/2014) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
125.
|
Pl-x 276/2016
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.348 al Legii nr.286/2009 privind Codul Penal (Pl-x 276/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 7.06.2016 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
126.
|
Pl-x 537/2016
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.999 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă (PL-x 537/2016) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
127.
|
Pl-x 153/2016
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal (Pl-x 153/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 4.04.2016 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
128.
|
Pl-x 154/2016
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal (Pl-x 154/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 4.04.2016 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
129.
|
Pl-x 8/2016
|
Propunerea legislativă pentru modificarea articolelor 218 şi 219 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal (Pl-x 8/2016) - lege organică - Respinsă de Senat -1.02.2016 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
130.
|
Pl-x 558/2015
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.574 al Legii nr.135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală (Pl-x 558/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -29.06.2015 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
131.
|
Pl-x 104/2015
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea art.587 din Codul de Procedură Penală (Pl-x 104/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 25.02.2015 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
132.
|
Pl-x 105/2014
|
Propunerea legislativă pentru completarea prevederilor art.199 din Codul de procedură penală (Pl-x 105/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 25.02.2014 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 8.03.2016 şi Raport suplimentar (menţine Raportul iniţial - Respingere)- distribuit - 3.11.2017 Cameră decizională Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 28.12.2016) şi ca urmare s-a hotărât retrimiterea la comisie. Primit Raport suplimentar - 3.11.2017.
|
|
|
|
|
133.
|
Pl-x 144/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator (Pl-x 144/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 25.02.2015 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 24.11.2016 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 3.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
134.
|
Pl-x 392/2015
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală (Pl-x 392/2015) - lege organică - Respinsă de Senat - 28.04.2015 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 7.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
135.
|
Pl-x 218/2015
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal (Pl-x 218/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 4.03.2015 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 7.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
136.
|
Pl-x 587/2015
|
Propunerea legislativă pentru completarea unor prevederi ale Legii nr.286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 587/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -7.09.2015 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 7.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
137.
|
Pl-x 65/2017
|
Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal (PL-x 65/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 7.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
138.
|
Pl-x 239/2016
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii 286 din 2009 - Codul Penal cu infracţiunea de "Înşelăciune privind date sau caracteristici ale vehiculelor" (Pl-x 239/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 25.04.2016 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 7.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
139.
|
Pl-x 505/2010
|
Propunerea legislativă privind organizarea şi exercitarea profesiei de geodez şi înfiinţarea Ordinului Geodezilor din România (Pl-x 505/2010) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 15.09.2010 Raport - Comisia juridică (Adoptare)- distribuit -6.12.2012 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 7.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
140.
|
Pl-x 486/2015
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii 416/2001 privind venitul minim garantat (Pl-x 486/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -15.06.2015 Raport -Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 13.10.2015, raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere)- distribuit - 7.03.2017 şi ultimul Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 8.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
141.
|
Pl-x 339/2016
|
Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 339/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 6.09.2016 Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia juridică şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit -14.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
142.
|
Pl-x 325/2017
|
Propunerea legislativă privind modificarea alineatului (4) al articolului 1 din Ordonanţa de Urgenţă nr.2 din 6 ianuarie 2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare (Pl-x 325/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 26.09.2017 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit -14.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
143.
|
Pl-x 277/2017
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.67 din Legea nr.46/2008 - Codul silvic (Pl-x 277/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 5.09.2017 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică, Comisia pentru mediu şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit -16.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
144.
|
Pl-x 317/2017
|
Propunerea legislativă pentru modificarea punctului 2 din Anexa nr.1 a Legii nr.250/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (Pl-x 317/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 26.09.2017 Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru buget şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit -16.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
145.
|
Pl-x 473/2014
|
Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal (PL-x 473/2014) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit -17.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
146.
|
Pl-x 337/2014
|
Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.50/2010 privind contractele pentru consumatori (PL-x 337/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 21.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
147.
|
Pl-x 318/2016
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.205/2004 privind protecţia animalelor (Pl-x 318/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 27.06.2016 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 11.01.2017 şi Raport comun suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 21.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
148.
|
Pl-x 287/2014
|
Propunerea legislativă privind amânarea executării silite a persoanelor fizice care au accesat credite în franci elveţieni (Pl-x 287/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 3.06.2014 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 21.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
149.
|
Pl-x 223/2017
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici *Republicată (Pl-x 223/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 29.05.2017 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 22.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
150.
|
Pl-x 228/2017
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.230 din 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari (Pl-x 228/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 6.06.2017 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 22.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
151.
|
Pl-x 345/2017
|
Propunerea legislativă privind unele măsuri de cotizare retroactivă în sistemul public de pensii (Pl-x 345/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 10.10.2017 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 23.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
152.
|
Pl-x 527/2016
|
Proiectul de Lege privind modificarea art.71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori (PL-x 527/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit -29.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
153.
|
Pl-x 425/2017
|
Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă (PL-x 425/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 30.10.2017 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 29.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
154.
|
Pl-x 455/2017
|
Proiectul de Lege privind combaterea exploatării ilicite a locurilor de parcare (PL-x 455/2017) - lege organică - Adoptat de Senat - 6.11.2017 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit -29.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
155.
|
Pl-x 588/2014
|
Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.213 din 17 noiembrie 1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia (Pl-x 588/2014) - lege organică - Respinsă de Senat -8.12.2014 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 26.04.2016 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 29.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
156.
|
Pl-x 324/2017
|
Propunerea legislativă privind protejarea suprafeţelor forestiere din România (Pl-x 324/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 25.09.2017 Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru mediu şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 29.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
157.
|
Pl-x 835/2015
|
Propunerea legislativă privind interzicerea exportului de lemn (Pl-x 835/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -18.11.2015 Raport comun - Comisia pentru mediu şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit -29.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
158.
|
Pl-x 425/2016
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.265/2008 privind gestionarea siguranţei circulaţiei pe infrastructura rutieră (PL-x 425/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 5.10.2016 Raport - Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 27.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
159.
|
Pl-x 199/2015
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.62 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul şi acvacultura (PL-x 199/2015) - lege ordinară -Adoptat de Senat -4.03.2015 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Adoptare) - distribuit - 31.10.2016 şi Raport comun înlocuitor (Respingere) - distribuit - 28.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
160.
|
Pl-x 427/2017
|
Propunerea legislativă pentru abrogarea articolului 94 alin.(1) lit.m) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (Pl-x 427/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 30.10.2017 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 29.11.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
161.
|
Pl-x 76/2017
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.12 din Legea nr.7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar (PL-x 76/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport -Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 5.12.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
162.
|
Pl-x 241/2016
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă (Pl-x 241/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 25.04.2016 Raport -Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 5.12.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
163.
|
Pl-x 109/2016
|
Proiectul de Lege privind instituirea unor cerinţe generale referitoare la lucrările la reţelele şi gospodăriile tehnice care afectează străzile şi parcările publice (PL-x 109/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat -21.03.2016 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 6.12.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
164.
|
Pl-x 445/2016
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală (Pl-x 445/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 5.10.2016 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 6.12.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
165.
|
Pl-x 414/2017
|
Propunerea legislativă privind acordarea unor facilităţi fiscale (Pl-x 414/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 24.10.2017 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 7.12.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
166.
|
Pl-x 147/2016
|
Propunerea legislativă privind înfiinţarea şi funcţionarea Registrului Electronic Naţional al Lucrărilor Ştiinţifice (Pl-x 147/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 4.04.2016 Raport comun - Comisia pentru învăţământ, Comisia pentru cultură şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 11.12.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
167.
|
Pl-x 88/2017
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (PL-x 88/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia pentru trasporturi şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 12.12.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
168.
|
Pl-x 54/2017
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.118 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (PL-x 54/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia pentru transporturi şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 12.12.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
169.
|
Pl-x 279/2016
|
Propunerea legislativă pentru completarea articolului 63 al Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.195 din 12 decembrie 2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată şi actualizată (Pl-x 279/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 8.06.2016 Raport comun- Comisia juridică, Comisia pentru industrii şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 24.11.2016 şi Raport comun înlocuitor (Respingere) - distribuit - 12.12.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
170.
|
Pl-x 502/2017
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.9 din Legea nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică (Pl-x 502/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 20.11.2017 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 13.12.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
171.
|
Pl-x 398/2017
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari (Pl-x 398/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 24.10.2017 Raport comun- Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 14.12.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
172.
|
Pl-x 402/2016
|
Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului (PL-x 402/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 26.09.2016 Raport comun- Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 18.12.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
173.
|
Pl-x 288/2016
|
Proiect de Lege pentru modificarea art.101 din Legea nr.115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali (PL-x 288/2016) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 19.12.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
174.
|
Pl-x 385/2017
|
Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru (Pl-x 385/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 16.10.2017 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 20.12.2017 Cameră decizională
|
|
|
|
|
175.
|
Pl-x 551/2017
|
Proiectul de Lege privind declararea zilei de 26 octombrie - Ziua Mişcării de Rezistenţă Armată Anticomunistă din 1944-1962, Ziua Partizanilor Anticomunişti (PL-x 551/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 07.02.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
176.
|
Pl-x 440/2017
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii societăţilor 31/1990 (Pl-x 440/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 31.10.2017 Raport comun - Comisia pentru politică economică şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 13.02.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
177.
|
Pl-x 763/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.12, alin.(1) din Legea farmaciei nr.266/2008, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.85 din 02 februarie 2015 (Pl-x 763/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -28.10.2015 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 14.02.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
178.
|
Pl-x 43/2017
|
Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 43/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 14.02.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
179.
|
Pl-x 290/2016
|
Propunerea legislativă pentru modificarea articolului nr.5 din Legea nr.35/2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ (Pl-x 290/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 13.06.2016 Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 23.03.2017 şi Raport comun suplimentar(menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 20.02.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
180.
|
Pl-x 480/2017
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente (Pl-x 480/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 13.11.2017 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 20.02.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
181.
|
Pl-x 495/2017
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali (Pl-x 495/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 20.11.2017 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 20.02.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
182.
|
Pl-x 498/2017
|
Propunerea legislativă pentru modificarea alineatului (1) al articolului 145 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii (Pl-x 498/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 20.11.2017 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 20.02.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
183.
|
Pl-x 605/2017
|
Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 49 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 605/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 18.12.2017 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 21.02.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
184.
|
Pl-x 531/2017
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă (Pl-x 531/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 27.11.2017 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 21.02.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
185.
|
Pl-x 415/2017
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 415/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 24.10.2017 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 22.02.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
186.
|
Pl-x 529/2017
|
Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.40/2013 pentru finanţarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie "Cantacuzino" în vederea realizării Planului naţional de intervenţie pentru prevenirea îmbolnăvirii în masă a populaţiei, generate de epidemii şi pandemii şi încredinţarea prestării unor servicii de interes economic general instituţiilor aflate în coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Sănătăţii (Pl-x 529/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.11.2017 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 22.02.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
187.
|
Pl-x 105/2013
|
Proiectul de Lege privind subvenţionarea din fonduri publice a serviciilor sociale acordate de asociaţii, fundaţii şi cultele recunoscute de lege (PL-x 105/2013) - lege ordinară -Adoptat de Senat - 25.03.2013 Raport comun - Comisia pentru buget, Comisia pentru muncă şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 26.02.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
188.
|
Pl-x 278/2017
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000 (Pl-x 278/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 4.09.2017 Raport - Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit - 26.02.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
189.
|
Pl-x 111/2016
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (PL-x 111/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat -22.03.2016 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 4.10.2016 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 26.02.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
190.
|
Pl-x 108/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.24 alin.(6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 108/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 25.02.2015 Raport comun- Comisia pentru industrii, Comisia juridică şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 26.02.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
191.
|
Pl-x 558/2017
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.8 din Decretul-Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri (PL-x 558/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 27.02.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
192.
|
Pl-x 279/2017
|
Propunerea legislativă privind restituirea diferenţelor salariale personalului din sectorul bugetar, determinate de măsurile de reduceri salariale dispuse în temeiul art.1 din Legea nr.118/2010 (Pl-x 279/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 5.09.2017 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 27.02.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
193.
|
Pl-x 32/2017
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 32/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 27.02.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
194.
|
Pl-x 518/2017
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.49/2011 (Pl-x 518/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.11.2017 Raport - Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 27.02.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
195.
|
Pl-x 549/2017
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.874 alin.(1) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil (PL-x 549/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 28.02.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
196.
|
Pl-x 225/2016
|
Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 225/2016) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 28.02.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
197.
|
Pl-x 845/2015
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.97 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 845/2015) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit -6.07.2016 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 28.02.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
198.
|
Pl-x 99/2017
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii dialogului social nr.62/2011 (PL-x 99/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 28.02.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
199.
|
Pl-x 497/2017
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.53/2003 - Codul Muncii (Pl-x 497/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 20.11.2017 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 28.02.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
200.
|
Pl-x 593/2017
|
Propunerea legislativă pentru completarea Anexei nr.1 la Legea nr.250 din 17 decembrie 2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (Pl-x 593/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 13.12.2017 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 1.03.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
201.
|
Pl-x 10/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.114 din 11 octombrie 1996 privind locuinţele, republicată (Pl-x 10/2018) - lege organică - Respinsă de Senat - 21.12.2017 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 5.03.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
202.
|
Pl-x 545/2017
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.30 din Legea viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole nr.164/2015 (PL-x 545/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru agricultură şi (Respingere) - distribuit - 6.03.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
203.
|
Pl-x 565/2017
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.4 alin.(2) lit.a) din Legea nr.98/2016 privind achiziţiile publice (PL-x 565/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 6.03.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
204.
|
Pl-x 530/2017
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.84 lit.c) din Legea nr.263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 530/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 27.11.2017 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 7.03.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
205.
|
Pl-x 61/2016
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.1 din Legea nr.147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern şi pentru completarea art.23 din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (PL-x 61/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat -1.03.2016 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 8.03.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
206.
|
Pl-x 244/2017
|
Propunerea legislativă privind modificarea art.25 alin.(1) din Legea nr.205/2004 privind protecţia animalelor (Pl-x 244/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 20.06.2017 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit 14.03.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
207.
|
Pl-x 429/2017
|
Propunerea legislativă privind completarea art.4 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997 (Pl-x 429/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 30.10.2017 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit 14.03.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
208.
|
Pl-x 276/2017
|
Proiectul de Lege privind interzicerea temporară a exportului de lemne de foc (PL-x 276/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 4.09.2017 Raport comun - Comisia pentru mediu şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit 15.03.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
209.
|
Pl-x 72/2018
|
Propunerea legislativă privind reparaţiile morale şi materiale pentru fostele cadre militare active, îndepărtate abuziv din armată în perioada 01 ianuarie 1962 - 25 decembrie 1989 (Pl-x 72/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 21.02.2018 Raport - Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit 14.03.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
210.
|
Pl-x 500/2017
|
Propunerea legislativă privind modificarea Legii fondului funciar nr.18 din 19 februarie 1991 (Pl-x 500/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 20.11.2017 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit 15.03.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
211.
|
Pl-x 333/2017
|
Propunerea legislativă privind modalitatea de gestionare a pungilor de plastic (Pl-x 333/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 4.10.2017 Raport comun - Comisia pentru mediu şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 20.03.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
212.
|
Pl-x 171/2016
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr.487/2002 (Pl-x 171/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 5.04.2016 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 21.03.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
213.
|
Pl-x 515/2017
|
Propunerea legislativă privind trecerea suprafeţei de 180,44 ha fond forestier din proprietatea publică a statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în proprietatea publică a Municipiului Buzău (Pl-x 515/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.11.2017 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 22.03.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
214.
|
Pl-x 501/2017
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.17 din 7 martie 2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului (Pl-x 501/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 20.11.2017 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 22.03.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
215.
|
Pl-x 38/2017
|
Proiectul de Lege privind Codul aerian al României (PL-x 38/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru apărare şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 26.03.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
216.
|
Pl-x 435/2012
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenţei (Pl-x 435/2012) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 9.10.2012 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru politică economică (Respingere) - distribuit - 26.03.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
217.
|
Pl-x 397/2017
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.46/2008 - Codul silvic (Pl-x 397/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 24.10.2017 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 27.03.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
218.
|
Pl-x 92/2017
|
Proiectul de Lege privind acordarea tichetelor de sănătate (PL-x 92/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 28.03.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
219.
|
Pl-x 62/2018
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.6 din Ordonanţa Guvernului nr.70/2002 privind administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean şi local (Pl-x 62/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 21.02.2018 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 28.03.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
220.
|
Pl-x 787/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România (Pl-x 787/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -2.11.2015 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 28.03.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
221.
|
Pl-x 64/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români (Pl-x 64/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 21.02.2018 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 28.03.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
222.
|
Pl-x 95/2017
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (PL-x 95/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia juridică şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 28.03.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
223.
|
Pl-x 386/2017
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 386/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 17.10.2017 Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia juridică şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 28.03.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
224.
|
Pl-x 25/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.99/2016 privind achiziţiile sectoriale (Pl-x 25/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 05.02.2018 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 28.03.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
225.
|
Pl-x 39/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii (Pl-x 39/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 14.02.2018 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 28.03.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
226.
|
Pl-x 40/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.98/2016 privind achiziţiile publice (Pl-x 40/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 14.02.2018 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 28.03.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
227.
|
Pl-x 601/2017
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.53/2003 privind Codul muncii (Pl-x 601/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 18.12.2017 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 4.04.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
228.
|
Pl-x 286/2016
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.138 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal (PL-x 286/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 13.06.2016 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 5.04.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
229.
|
Pl-x 520/2016
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.456 din Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal (PL-x 520/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat -1.11.2016 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 5.04.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
230.
|
Pl-x 604/2017
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul Fiscal (Pl-x 604/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 18.12.2017 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 5.04.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
231.
|
Pl-x 733/2015
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.17/07/03/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului (Pl-x 733/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -19.10.2015 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia juridică - (Respingere) - distribuit - 10.02.2016 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 10.04.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
232.
|
Pl-x 21/2018
|
Propunerea legislativă privind exploatarea şi comercializarea masei lemnoase (Pl-x 21/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 05.02.2018 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 10.04.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
233.
|
Pl-x 277/2016
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.20 din Legea nr.17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului (Pl-x 277/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 7.06.2016 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 10.04.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
234.
|
Pl-x 563/2017
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.111 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (PL-x 563/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia juridică şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 10.04.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
235.
|
Pl-x 17/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă nr.195 din 12 decembrie 2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 17/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 05.02.2018 Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia juridică şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 10.04.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
236.
|
Pl-x 533/2017
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea articolului 100 din Ordonanţa de Urgenţă nr.195 din 12 decembrie 2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 533/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.11.2017 Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia juridică şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 10.04.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
237.
|
Pl-x 548/2017
|
Proiectul de Lege privind semnalizarea corespunzătoare a drumurilor publice la nivel cu cale ferată (PL-x 548/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 11.04.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
238.
|
Pl-x 536/2017
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură (Pl-x 536/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.11.2017 Raport -Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 16.04.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
239.
|
Pl-x 75/2017
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (PL-x 75/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru transporturi şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 17.04.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
240.
|
Pl-x 525/2017
|
Propunerea legislativă privind instituirea zilei de 15 mai - Ziua ardelenilor (Pl-x 525/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.11.2017 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 18.04.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
241.
|
Pl-x 109/2018
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale (Pl-x 109/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 7.03.2018 Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 24.04.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
242.
|
Pl-x 116/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Anexei nr.II a LEGII - CADRU nr.153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (Pl-x 116/2018) - lege organică - Respinsă de Senat - 5.03.2018 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 24.04.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
243.
|
Pl-x 432/2017
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.407/2006 (Pl-x 432/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 31.10.2017 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 25.04.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
244.
|
Pl-x 590/2017
|
Propunerea legislativă privind marcarea calităţii produselor (Pl-x 590/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 11.12.2017 Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 25.04.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
245.
|
Pl-x 328/2017
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.7 alin.(10) din Legea nr.458/2002 privind calitatea apei potabile (Pl-x 328/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 4.10.2017 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 25.04.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
246.
|
Pl-x 346/2017
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.271 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 346/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 10.10.2017 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 25.04.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
247.
|
Pl-x 191/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.16 din Legea nr.215 din 11 noiembrie 2016 privind ceremoniile oficiale (Pl-x 191/2018)- lege ordinară - Adoptat de Senat - 4.04.2018 Raport - Comisia pentru administraţie publică - (Respingere) - distribuit - 25.04.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
248.
|
Pl-x 70/2018
|
Propunerea legislativă privind protejarea agriculturii şi zootehniei în România (Pl-x 70/2018) - lege organică - Respinsă de Senat - 19.02.2018 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 26.04.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
249.
|
Pl-x 174/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.181 din Legea nr.69 din 28 aprilie 2000 a educaţiei fizice şi sportului, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 174/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 28.03.2018 Raport - Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit - 9.05.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
250.
|
Pl-x 7/2018
|
Propunerea legislativă pentru completarea şi modificarea art.18 al Legii nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate (Pl-x 7/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 21.12.2017 Raport comun - Comisia pentru politică externă şi Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 10.05.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
251.
|
Pl-x 23/2018
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale (Pl-x 23/2018) - lege organică - Respinsă de Senat - 05.02.2018 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 15.05.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
252.
|
Pl-x 260/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea OUG nr.97 din 2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români republicată (Pl-x 260/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -23.04.2018 Raport - Comisia pentru administraţie (Respingere) - distribuit - 16.05.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
253.
|
Pl-x 207/2018
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie (PL-x 207/2018) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun- Comisia juridică şi Comisia pentru egalitatea de şanse (Respingere) - distribuit - 17.05.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
254.
|
Pl-x 592/2017
|
Propunerea legislativă pentru dezvoltarea antreprenoriatului validat de piaţă şi stimularea creării de noi locuri de muncă (Pl-x 592/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 13.12.2017 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 23.05.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
255.
|
Pl-x 117/2018
|
Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 117/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 5.03.2018 Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia juridică şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 23.05.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
256.
|
Pl-x 154/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34 din 23 aprilie 2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr.18/1991 (Pl-x 154/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 20.03.2018 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 24.05.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
257.
|
Pl-x 178/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea punctului 10 din Anexa nr.2 la Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii (Pl-x 178/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 28.03.2018 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 24.05.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
258.
|
Pl-x 205/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (Pl-x 205/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -10.04.2018 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 24.05.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
259.
|
Pl-x 206/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.22 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (Pl-x 206/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -10.04.2018 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 24.05.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
260.
|
Pl-x 227/2018
|
Propunerea legislativă privind modificarea alin.(2) al art.470 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 227/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -11.04.2018 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 24.05.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
261.
|
Pl-x 237/2018
|
Propunerea legislativă pentru stimularea conformării fiscale voluntare (Pl-x 237/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -16.04.2018 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 24.05.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
262.
|
Pl-x 93/2017
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie (PL-x 93/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru egalitate de şanse (Respingere) - distribuit - 30.05.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
263.
|
Pl-x 151/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.31 alin.(1) lit.b) din Legea privind achiziţiile publice nr.98/2016 (Pl-x 151/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 19.03.2018 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 31.05.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
264.
|
Pl-x 208/2018
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.98/2016 privind achiziţiile publice şi pentru completarea Legii nr.99/2016 privind achiziţiile sectoriale (PL-x 208/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 31.05.2018 Cameră decizională
Retrimis la comisie - termen - 2 săptămâni - Plen 18.02.2019
|
|
|
|
|
265.
|
Pl-x 264/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.15 alin.(1) şi (2) din Legea cooperaţiei agricole nr.566 din 2004 (Pl-x 264/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -23.04.2018 Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 31.05.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
266.
|
Pl-x 256/2018
|
Propunerea legislativă privind completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art.2 din Legea nr.36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură (Pl-x 256/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -23.04.2018 Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 31.05.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
267.
|
Pl-x 222/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali (Pl-x 222/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -11.04.2018 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 31.05.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
268.
|
Pl-x 198/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente (Pl-x 198/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -3.04.2018 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 31.05.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
269.
|
Pl-x 271/2010
Pl-x 305/2010
|
- Propunerea legislativă "Legea holdingului"(Pl-x 271/2010) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 26.04.2010 Cameră decizională - Proiectul de Lege privind holdingurile (PL-x 305/2010)- lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României Cameră decizională Raport comun pentru cele două iniţiative legislative - Comisia pentru politică economică şi Comisia pentru industrii (Respingerea Pl-x 271/2010 şi PL-x 305/2010 ) - distribuit- 21.06.2017 şi Raport comun suplimentar pentru cele două iniţiative legislative (menţine raportul iniţial - Respingerea Pl-x 271/2010 şi PL-x 305/2010 ) - distribuit- 31.05.2018
|
|
|
|
|
270.
|
Pl-x 22/2018
|
Propunerea legislativă privind completarea Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat (Pl-x 22/2018) - lege organică - Respinsă de Senat - 05.02.2018 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 5.06.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
271.
|
Pl-x 196/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European (Pl-x 196/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -3.04.2018 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 6.06.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
272.
|
Pl-x 197/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României (Pl-x 197/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -3.04.2018 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 5.06.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
273.
|
Pl-x 333/2014
|
Propunerea legislativă pentru recunoaşterea delfinilor drept persoane non-umane (Pl-x 333/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 18.06.2014 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 15.12.2014 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 5.06.2018 Cameră decizională Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 13.05.2015) şi ca urmare s-a hotărât retrimiterea la comisie. Primit Raport suplimentar - 6.06.2018.
|
|
|
|
|
274.
|
Pl-x 211/2011
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr.107/1996 (PL-x 211/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 27.04.2011 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Adoptare) - distribuit - 16.09.2011, Raport înlocuitor (Adoptare) - distribuit - 17.04.2012 şi ultimul Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 6.06.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
275.
|
Pl-x 246/2018
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri (Pl-x 246/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -16.04.2018 Raport comun - Comisia pentru sănătate şi Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 6.06.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
276.
|
Pl-x 225/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea unor dispoziţii din Codul Fiscal (Pl-x 225/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -11.04.2018 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 7.06.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
277.
|
Pl-x 226/2018
|
Propunerea legislativă pentru completarea dispoziţiilor art.97 din Codul Fiscal (Pl-x 226/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -11.04.2018 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 7.06.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
278.
|
Pl-x 247/2018
|
Propunerea legislativă privind completarea art.5 al Ordonanţei de Guvern nr.70/2002 privind administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean şi local (Pl-x 247/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -18.04.2018 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 7.06.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
279.
|
Pl-x 265/2018
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.5 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale (Pl-x 265/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -23.04.2018 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 7.06.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
280.
|
Pl-x 306/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 62/2011 a dialogului social (Pl-x 306/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -7.05.2018 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 11.06.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
281.
|
Pl-x 248/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.196/2016 privind venitul minim de incluziune (Pl-x 248/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -18.04.2018 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 11.06.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
282.
|
Pl-x 240/2018
|
Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (Pl-x 240/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -16.04.2018 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 12.06.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
283.
|
Pl-x 24/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice (Pl-x 24/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 05.02.2018 Raport comun - Comisia pentru politică economică, Comisia pentru industrii şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 12.06.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
284.
|
Pl-x 259/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.2 din Legea nr.60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice (Pl-x 259/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -23.04.2018 Raport - Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 13.06.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
285.
|
Pl-x 345/2018
|
Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată (Pl-x 345/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -23.05.2018 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 13.06.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
286.
|
Pl-x 344/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi a Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul (Pl-x 344/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -23.05.2018 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 13.06.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
287.
|
Pl-x 288/2018
|
Proiectul de Lege pentru modificarea punctului 1 din anexa nr.1 din Ordonanţa Guvernului nr.42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor (PL-x 288/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 2.05.2018 Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 14.06.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
288.
|
Pl-x 412/2017
|
Propunerea legislativă pentru abrogarea art.165 alin.(2) din Legea nr.207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală (Pl-x 412/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 24.10.2017 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 14.06.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
289.
|
Pl-x 38/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 - Codul Fiscal în sensul abilitării Consiliilor Locale să poată hotărî scutirea sau reducerea impozitului/taxei pe clădiri pentru clădirile de tip sală polivalentă - sală de sport aflate în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale (Pl-x 38/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 14.02.2018 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 22.03.2018 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 14.06.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
290.
|
Pl-x 359/2018
|
Propunerea legislativă pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr.20/1997 privind stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul României (Pl-x 359/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -29.05.2018 Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 18.06.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
291.
|
Pl-x 750/2015
|
Propunerea legislativă privind organizarea şi desfăşurarea stagiilor profesionale (Pl-x 750/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -26.10.2015 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit -21.06.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
292.
|
Pl-x 212/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea prevederilor art.7, alin.(1), din Cap.II al ANEXEI II la LEGEA-CADRU nr.153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (Pl-x 212/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -10.04.2018 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit -21.06.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
293.
|
Pl-x 210/2018
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.62/2011 privind dialogul social (Pl-x 210/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -10.04.2018 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit -21.06.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
294.
|
Pl-x 254/2018
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.52 din 15 aprilie 2011 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri (Pl-x 254/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -23.04.2018 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit -21.06.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
295.
|
Pl-x 516/2017
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.62 şi modificarea art.110 din Legea nr.46/2008 privind Codul silvic (Pl-x 516/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 27.11.2017 Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru mediu şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 26.06.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
296.
|
Pl-x 221/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.49 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 221/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -11.04.2018 Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia juridică şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 27.06.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
297.
|
Pl-x 223/2018
|
Propunerea legislativă pentru completarea articolului 45 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 223/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -11.04.2018 Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia juridică şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 27.06.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
298.
|
Pl-x 262/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente (Pl-x 262/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -23.04.2018 Raport comun- Comisa juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 27.06.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
299.
|
Pl-x 343/2018
|
Propunerea legislativă privind înfiinţarea şi funcţionarea Depozitului Electronic Naţional al Lucrărilor Ştiinţifice (Pl-x 343/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -22.05.2018 Raport comun - Comisia pentru învăţământ, Comisia pentru cultură şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 2.07.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
300.
|
Pl-x 239/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă (Pl-x 239/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -16.04.2018 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.07.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
301.
|
Pl-x 291/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.13/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare (Pl-x 291/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -2.05.2018 Raport comun- Comisia pentru buget şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 4.07.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
302.
|
Pl-x 366/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente (Pl-x 366/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -04.06.2018 Raport comun- Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 4.07.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
303.
|
Pl-x 290/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.16 al Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (Pl-x 290/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -2.05.2018 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 4.09.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
304.
|
Pl-x 292/2018
|
Propunerea legislativă pentru completarea alin.(1) al art.456 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 292/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -3.05.2018 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 5.09.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
305.
|
Pl-x 353/2018
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.292 alin.(1) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 353/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -29.05.2018 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 5.09.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
306.
|
Pl-x 382/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 382/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -13.06.2018 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 5.09.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
307.
|
Pl-x 279/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, pentru abrogarea pct.25 al art.I din Legea nr.164/2016 pentru modificarea Legii cooperaţiei agricole nr.566/2004 şi pentru modificarea şi completarea Legii cooperaţiei agricole nr.566/2004 (Pl-x 279/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -25.04.2018 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 5.09.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
308.
|
Pl-x 144/2018
|
Proiectul de Lege pentru modificarea Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri (PL-x 144/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 13.09.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
309.
|
Pl-x 275/2018
|
Propunerea legislativă "LEGE Anti-birocraţie"(Pl-x 275/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -25.04.2018 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 13.09.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
310.
|
Pl-x 400/2018
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.38 din Legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (Pl-x 400/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -20.06.2018 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 13.09.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
311.
|
Pl-x 393/2017
|
Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri (PL-x 393/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 24.10.2017 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 28.11.2017 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 19.09.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
312.
|
Pl-x 83/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.13 alin.(1) din Legea nr.52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri (Pl-x 83/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 28.02.2018 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 19.09.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
313.
|
Pl-x 210/2016
|
Propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie, republicată (Pl-x 210/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 19.04.2016 Raport comun- Comisia pentru industrii şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 18.09.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
314.
|
Pl-x 425/2015
|
Propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie, republicată (Pl-x 425/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -13.05.2015 Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 18.09.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
315.
|
Pl-x 444/2018
|
Propunerea legislativă privind completarea Legii-cadru nr.153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (Pl-x 444/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -5.07.2018 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 25.09.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
316.
|
Pl-x 442/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Art.II lit.e) din Legea nr.274/2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.62/2017 privind completarea art.II din Legea nr.152/2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare (Pl-x 442/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -5.07.2018 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 25.09.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
317.
|
Pl-x 440/2018
|
Propunerea legislativă privind completarea şi modificarea art.10 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă (Pl-x 440/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -27.06.2018 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 25.09.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
318.
|
Pl-x 122/2018
|
Propunerea legislativă privind posibilitatea societăţilor comerciale cu capital integral privat de a acorda al 13-lea şi al 14-lea salariu (Pl-x 122/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 12.03.2018 Raport comun - Comisia pentru buget Comisia şi pentru muncă (Respingere) - distribuit - 25.09.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
319.
|
Pl-x 179/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.178 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 179/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 28.03.2018 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 26.09.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
320.
|
Pl-x 523/2017
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.704 din Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sănătăţii (Pl-x 523/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.11.2017 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 26.09.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
321.
|
Pl-x 524/2017
|
Propunerea legislativă privind interzicerea exploatării masei lemnoase din parcurile naţionale (Pl-x 524/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.11.2017 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 26.09.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
322.
|
Pl-x 446/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 446/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -5.07.2018 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 27.09.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
323.
|
Pl-x 445/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 445/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -5.07.2018 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 27.09.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
324.
|
Pl-x 443/2018
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 443/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -5.07.2018 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 27.09.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
325.
|
Pl-x 465/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă nr.103/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul asigurărilor sociale (Pl-x 465/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -3.09.2018 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 2.10.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
326.
|
Pl-x 431/2018
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii 265/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor (Pl-x 431/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -10.07.2018 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 3.10.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
327.
|
Pl-x 63/2018
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea articolului 2 din Legea privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice nr.75/1994 (Pl-x 63/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 21.02.2018 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 4.10.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
328.
|
Pl-x 522/2017
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.115 din 19 mai 2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali (Pl-x 522/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 27.11.2017 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 4.10.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
329.
|
Pl-x 426/2018
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.56 din Legea nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari (PL-x 426/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -27.06.2018 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 4.10.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
330.
|
Pl-x 329/2018
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.5 alin.(1) din Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public (Pl-x 329/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -16.05.2018 Raport - Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 8.10.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
331.
|
Pl-x 180/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public (Pl-x 180/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 28.03.2018 Raport - Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 8.10.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
332.
|
Pl-x 385/2018
|
Propunerea legislativă privind susţinerea eliminării autovehiculelor poluante, cu vechime mai mare de 12 ani şi acordarea de voucher valoric, în sumă de 4.500 de lei, pentru achiziţia de panouri solare, centrale termice cu coeficient de poluare redus şi surse alternativ/ecologice (Pl-x 385/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -13.06.2018 Raport comun - Comisia pentru mediu şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 9.10.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
333.
|
Pl-x 326/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.25 alin.(2) din Legea nr.295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor (Pl-x 326/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -16.05.2018 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 3.07.2018 şi Raport comun suplimentar (Respingere) - distribuit - 9.10.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
334.
|
Pl-x 457/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 75/16.07.1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice (Pl-x 457/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -3.09.2018 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 10.10.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
335.
|
Pl-x 11/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local (Pl-x 11/2018) - lege organică - Respinsă de Senat - 21.12.2017 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 10.10.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
336.
|
Pl-x 462/2018
|
Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente (PL-x 462/2018) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 10.10.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
337.
|
Pl-x 194/2018
|
Propunerea legislativă privind preluarea imobilelor reprezentând case de cultură a sindicatelor în proprietatea publică a statului şi transmiterea acestora în proprietatea publică a unităţilor administrativ teritoriale unde sunt situate (Pl-x 194/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -3.04.2018 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 10.10.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
338.
|
Pl-x 392/2016
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.11 din Legea nr.17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului (PL-x 392/2016) - lege organică - Adoptat de Senat - 26.09.2016 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 10.10.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
339.
|
Pl-x 103/2015
|
Propunerea legislativă privind plata unor sume personalului din învăţământ (Pl-x 103/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 25.02.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.10.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
340.
|
Pl-x 211/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 211/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -10.04.2018 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 11.10.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
341.
|
Pl-x 480/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.296/2004 privind Codul consumului (Pl-x 480/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -17.09.2018 Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 10.10.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
342.
|
Pl-x 486/2018
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii societăţilor nr.31/1990 (Pl-x 486/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -19.09.2018 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 17.10.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
343.
|
Pl-x 367/2018
|
Propunerea legislativă privind autorizaţia sanitară de funcţionare pentru cabinetele mobile de medicină dentară (Pl-x 367/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -04.06.2018 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 24.10.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
344.
|
Pl-x 529/2018
|
Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.196/2005 privind Fondul de mediu (Pl-x 529/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -8.10.2018 Raport - Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 24.10.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
345.
|
Pl-x 486/2016
|
Proiectul de Lege pentru Mamele Eroine privind indemnizaţia viageră pentru mamele care au născut şi crescut 3 copii sau mai mult de 3 copii (PL-x 486/2016) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 31.10.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
346.
|
Pl-x 720/2015
|
Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 720/2015) - lege organică - Adoptat de Senat -19.10.2015 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 31.10.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
347.
|
Pl-x 380/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 380/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -13.06.2018 Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia juridică, Comisia pentru transporturi şi Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 31.10.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
348.
|
Pl-x 381/2018
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.118 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 381/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -13.06.2018 Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia juridică, Comisia pentru transporturi şi Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 31.10.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
349.
|
Pl-x 299/2018
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 299/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -3.05.2018 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 1.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
350.
|
Pl-x 9/2018
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.7 şi modificarea art.460 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 9/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 21.12.2017 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 1.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
351.
|
Pl-x 59/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 59/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 19.02.2018 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit -5.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
352.
|
Pl-x 513/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României (Pl-x 513/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -3.10.2018 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 7.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
353.
|
Pl-x 531/2018
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr.101/2006 (Pl-x 531/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -8.10.2018 Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 7.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
354.
|
Pl-x 568/2018
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.11 lit.a) pct.(vii) din Legea nr.229/2016 privind organizarea şi exercitarea profesiei de fizioterapeut, precum şi pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Fizioterapeuţilor din România (PL-x 568/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -16.10.2018 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 7.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
355.
|
Pl-x 295/2018
|
Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.98/2016 privind achiziţiile publice (PL-x 295/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 7.11.2018 Cameră decizională
Retrimis la comisie - termen - 2 săptămâni - Plen 18.02.2019
|
|
|
|
|
356.
|
Pl-x 509/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.288/2015 privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea Legii nr.208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, pentru modificarea şi completarea Legii nr.208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, pentru modificarea şi completarea Legii nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României (Pl-x 509/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -3.10.2018 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 8.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
357.
|
Pl-x 572/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.391 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor (Pl-x 572/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -17.10.2018 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 8.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
358.
|
Pl-x 607/2018
|
Propunerea legislativă privind comercializarea produselor alimentare care conţin o proporţie mai mică de 95% de origine animală (Pl-x 607/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -17.10.2018 Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 14.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
359.
|
Pl-x 352/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii (Pl-x 352/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -29.05.2018 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 15.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
360.
|
Pl-x 630/2018
|
Propunerea legislativă pentru completarea alin.(1) al art.139 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii (Pl-x 630/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -22.10.2018 Raport-Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit -20.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
361.
|
Pl-x 108/2018
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.98/2016 privind achiziţiile publice (Pl-x 108/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 5.03.2018 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit -20.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
362.
|
Pl-x 479/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei nr.25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România (Pl-x 479/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -17.09.2018 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 21.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
363.
|
Pl-x 555/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.20/2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.71/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.83/2003 privind aprobarea posturilor de inspecţie la frontieră organizate în punctele de trecere a frontierei stabilite pentru importul, exportul şi tranzitul tipurilor de mărfuri supuse controalelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi condiţiile de aprobare a posturilor de inspecţie la frontieră responsabile pentru controalele sanitare veterinare ale animalelor vii provenite din ţări terţe şi pentru controalele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor ale produselor alimentare şi hranei pentru animale provenite din ţări terţe (Pl-x 555/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -15.10.2018 Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 21.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
364.
|
Pl-x 494/2018
|
Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România (Pl-x 494/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -26.09.2018 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 21.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
365.
|
Pl-x 648/2018
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 648/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -24.10.2018 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 22.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
366.
|
Pl-x 651/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea lit.h), alin.(1), art.456 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 651/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -24.10.2018 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 22.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
367.
|
Pl-x 289/2018
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.105 alin.(2) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal (PL-x 289/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 3.05.2018 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 23.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
368.
|
Pl-x 604/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(1) al art.22 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 604/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -17.10.2018 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 23.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
369.
|
Pl-x 324/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă nr.194/2002 privind regimul străinilor din România republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi a Ordonanţei nr.25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 324/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -16.05.2018 Raport comun - Comisia pentru muncă, Comisia juridică şi Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 23.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
370.
|
Pl-x 210/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr.7/1996 (Pl-x 210/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 14.04.2014 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 23.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
371.
|
Pl-x 620/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea anexei nr.1 la Legea nr.208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente (Pl-x 620/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -22.10.2018 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 28.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
372.
|
Pl-x 623/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.47 din Legea locuinţei nr.114/1996 (Pl-x 623/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -22.10.2018 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 28.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
373.
|
Pl-x 676/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.185/2013 privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate (Pl-x 676/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -24.10.2018 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 28.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
374.
|
Pl-x 606/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 606/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -17.10.2018 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 28.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
375.
|
Pl-x 395/2016
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.43/2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea şi susţinerea fermelor de familie şi facilitarea accesului la finanţare al fermierilor (PL-x 395/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 27.09.2016 Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 23.05.2017 şi Raport înlocuitor (Respingere) - distribuit - 28.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
376.
|
Pl-x 172/2014
|
Propunerea legislativă privind unele măsuri de stimulare a învăţământului profesional, universitar şi a cercetării ştiinţifice (Pl-x 172/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 31.03.2014 Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 26.04.2017 şi Raport comun suplimentar - (Respingere) - distribuit - 28.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
377.
|
Pl-x 224/2018
|
Propunerea legislativă pentru promovarea folosirii de mijloace tehnologice pentru reducerea poluării (Pl-x 224/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -11.04.2018 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 29.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
378.
|
Pl-x 670/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.407 din 9 noiembrie 2006 (Pl-x 670/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -31.10.2018 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 29.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
379.
|
Pl-x 602/2018
|
Propunerea legislativă pentru completarea şi modificarea Legii nr.250/2015 privind declararea zilei de 28 noiembrie Ziua Bucovinei (Pl-x 602/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -16.10.2018 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 29.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
380.
|
Pl-x 703/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor (Pl-x 703/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -12.11.2018 Raport - Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 29.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
381.
|
Pl-x 575/2009
|
Proiectul de lege privind acordarea de despăgubiri persoanelor afectate de construcţia infrastructurii de transport (PL-x 575/2009) - lege organică - Adoptat de Senat - 2.11.2009 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 27.09.2012, Raport comun suplimentar (Respingere) - distribuit - 5.04.2017 şi ultimul Raport comun suplimentar(Respingere) - distribuit - 29.11.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
382.
|
Pl-x 647/2018
|
Propunerea legislativă pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.76/2017 privind înfiinţarea Societăţii Editura Didactică şi Pedagogică - S.A. ca urmare a reorganizării Regiei Autonome "Editura Didactică şi Pedagogică" prin transformare (Pl-x 647/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -23.10.2018 Raport comun - Comisia pentru politică economică şi Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit - 3.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
383.
|
Pl-x 629/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (Pl-x 629/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -22.10.2018 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 5.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
384.
|
Pl-x 490/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(4) al art.78 din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 490/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -24.09.2018 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 5.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
385.
|
Pl-x 527/2018
|
Propunerea legislativă privind stimularea achiziţionării de cărţi şi cărţi în format electronic, necesare pentru elevi, în învăţământul preuniversitar (Pl-x 527/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -8.10.2018 Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 6.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
386.
|
Pl-x 528/2018
|
Propunerea legislativă privind stimularea achiziţionării de cărţi sau cărţi în format electronic, necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice, în învăţământul preuniversitar (Pl-x 528/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -8.10.2018 Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 6.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
387.
|
Pl-x 600/2018
|
Propunerea legislativă pentru abrogarea Legii nr.275 din 27 decembrie 2017 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.23/2017 privind plata defalcată a TVA (Pl-x 600/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -16.10.2018 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 6.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
388.
|
Pl-x 674/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal (Pl-x 674/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -24.10.2018 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 6.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
389.
|
Pl-x 643/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 643/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -24.10.2018 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 6.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
390.
|
Pl-x 663/2018
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.60 şi art.154 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 663/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -29.10.2018 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 6.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
391.
|
Pl-x 683/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 683/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -31.10.2018 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 6.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
392.
|
Pl-x 675/2018
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.273 din 2006 privind finanţele publice locale (Pl-x 675/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -24.10.2018 Raport comun- Comisia pentru buget şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 10.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
393.
|
Pl-x 633/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari (Pl-x 633/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -22.10.2018 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 12.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
394.
|
Pl-x 339/2018
|
Propunerea legislativă privind modificarea Legii 33 din 27 mai 1994 privind exproprierea pentru cauză publică (Pl-x 339/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -22.05.2018 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 12.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
395.
|
Pl-x 573/2018
|
Propunerea legislativă privind înfiinţarea Societăţii Naţionale "Cai de Rasă" - S.A. în cadrul A.N.S.V.S.A. şi preluarea patrimoniului acesteia de la Direcţia de Creştere, Exploatare şi Ameliorare a Cabalinelor din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor - ROMSILVA (Pl-x 573/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -17.10.2018 Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 12.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
396.
|
Pl-x 609/2018
|
Propunerea legislativă privind reglementarea activităţilor de sănătate premedicale desfăşurate de către grupuri organizate în mod juridic pe teritoriul naţional al României (Pl-x 609/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -17.10.2018 Raport comun - Comisia pentru sănătate şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 13.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
397.
|
Pl-x 635/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea articolului 49 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 635/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -22.10.2018 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 17.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
398.
|
Pl-x 634/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat din România (Pl-x 634/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -22.10.2018 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 17.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
399.
|
Pl-x 662/2018
|
Propunerea legislativă privind parteneriatul civil (Pl-x 662/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -29.10.2018 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 19.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
400.
|
Pl-x 699/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente (Pl-x 699/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -12.11.2018 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 19.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
401.
|
Pl-x 697/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente (Pl-x 697/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -12.11.2018 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 19.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
402.
|
Pl-x 601/2018
|
Propunerea legislativă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului de Politici Parlamentare, Parlamentarism şi Proceduri Legislative (Pl-x 601/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -16.10.2018 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 19.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
403.
|
Pl-x 530/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.114/1996 privind locuinţele (Pl-x 530/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -8.10.2018 Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 19.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
404.
|
Pl-x 309/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 309/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -7.05.2018 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 19.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
405.
|
Pl-x 71/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 71/2018) - lege organică - Respinsă de Senat - 19.02.2018 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 19.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
406.
|
Pl-x 83/2017
|
Proiectul de Lege pentru modificarea pct.38 din anexa nr.2 la Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 83/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 19.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
407.
|
Pl-x 87/2017
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.65 alin.(5) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 87/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 19.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
408.
|
Pl-x 488/2016
|
Propunerea legislativă privind protejarea şi sprijinirea familiilor afectate de emisiile de pulberi, gaze şi vapori provenite de la fostele fabrici, uzine şi întreprinderi din raza municipiului Turda (Pl-x 488/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 17.10.2016 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 19.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
409.
|
Pl-x 26/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea alin.(5) al art.65 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 26/2018) - lege organică - Respinsă de Senat - 05.02.2018 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 19.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
410.
|
Pl-x 843/2015
|
Proiectul de Lege privind sediul electronic al operatorilor economici (PL-x 843/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -18.11.2015 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru tehnologia informaţiei (Respingere) - distribuit - 12.04.2017 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 19.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
411.
|
Pl-x 554/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.272 din 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (Pl-x 554/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -15.10.2018 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 19.12.2018 Cameră decizională
|
|
|
|
|
412.
|
Pl-x 209/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 209/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -10.04.2018 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 5.02.2019 Cameră decizională
|
|
|
|
|
413.
|
Pl-x 519/2017
|
Propunerea legislativă pentru completarea anexei nr.2 şi modificarea anexei nr.3 la Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 519/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 27.11.2017 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 5.02.2019 Cameră decizională
|
|
|
|
|
414.
|
Pl-x 535/2017
|
Propunerea legislativă pentru completarea şi modificarea alin.(5) al art.65 din Legea nr.263 din 2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 535/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 27.11.2017 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 5.02.2019 Cameră decizională
|
|
|
|
|
415.
|
Pl-x 621/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 621/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -22.10.2018 Raport Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 5.02.2019 Cameră decizională
|
|
|
|
|
416.
|
Pl-x 628/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 628/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -22.10.2018 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 5.02.2019 Cameră decizională
|
|
|
|
|
417.
|
Pl-x 636/2018
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.55 alin.(1) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 636/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -22.10.2018 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 5.02.2019 Cameră decizională
|
|
|
|
|
418.
|
Pl-x 631/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 631/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -22.10.2018 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 5.02.2019 Cameră decizională
|
|
|
|
|
419.
|
Pl-x 627/2018
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 627/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -22.10.2018 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 5.02.2019 Cameră decizională
|
|
|
|
|
420.
|
Pl-x 619/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.53 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 619/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -22.10.2018 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 5.02.2019 Cameră decizională
|
|
|
|
|
421.
|
Pl-x 466/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.159 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 466/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -3.09.2018 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 5.02.2019 Cameră decizională
|
|
|
|
|
422.
|
Pl-x 526/2017
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.218 din 23 iulie 2015 privind protejarea şi sprijinirea persoanelor afectate de emisiile de substanţe nocive provenite din extracţiile de ţiţei din zona Suplacu de Barcău (Pl-x 526/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 27.11.2017 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 5.02.2019 Cameră decizională
|
|
|
|
|
423.
|
Pl-x 332/2017
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.65 alin.(5) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 332/2017) - lege organică - Adoptat de Senat - 3.10.2017 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 5.02.2019 Cameră decizională
|
|
|
|
|
424.
|
Pl-x 204/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea lit.e) alin.(1), art.114 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 204/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -10.04.2018 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 5.02.2019 Cameră decizională
|
|
|
|
|
425.
|
Pl-x 362/2017
|
Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 362/2017) - lege organică - Respinsă de Senat -10.10.2017 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 5.02.2019 Cameră decizională
|
|
|
|
|
426.
|
Pl-x 746/2018
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr.97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată (Pl-x 746/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -5.12.2018 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 6.02.2019 Cameră decizională
|
|
|
|
|
427.
|
Pl-x 714/2010
|
Propunerea legislativă privind producerea energiei electrice şi termice în cogenerare (Pl-x 714/2010) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 22.11.2010 Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 6.02.2019 Cameră decizională
|
|
|
|
|
428.
|
Pl-x 597/2018
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.4 alin.(7) din Legea serviciului de iluminat public nr.230/2006 (PL-x 597/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -17.10.2018 Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 6.02.2019 Cameră decizională
|
|
|
|
III. AMÂNATE
|
|
429.
|
Pl-x 618/2004
|
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.166/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr.146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret (PL 618/2004) - redistribuit - 30.01.2009 Proiectul a fost adoptat de Senat ca lege ordinară, iar Camera Deputaţilor l-a adoptat ca lege organică. Comisia de mediere a propus spre adoptare textul Camerei Deputaţilor. La data de 10.02.2005 Senatul a aprobat textul propus de Comisia de mediere. Amânată dezbaterea
|
|
|
|