Vezi calendarul
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > e-Caseta > Ordinea de zi Versiunea pentru printare
Ordinea de zi pentru şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 - 8 aprilie 2026

Aprobată: 07.04.2026
Poziţia Număr
înregistrare
Descrierea punctului de pe ordinea de zi Doc.
.1. - Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. -
.2. Pl-x 592/2025
Pl-x 567/2025
Solicitările Comisiei juridice cu privire la încadrarea în categoria legilor de complexitate deosebită şi, în consecinţă, prelungirea termenelor constituţionale de dezbatere şi vot final de la 45 la 60 de zile a următoarelor propuneri legislative:

-Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (Pl-x 592/2025)

-Propunerea legislativă pentru abrogarea art.290 din Legea nr.303 din 15 noiembrie 2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (Pl-x 567/2025).
1. Pl-x 464/2023 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2023 pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul naţional de învăţământ de stat (PL-x 464/2023) - lege organică -Adoptat de Senat -26.06.2023
Raport - Comisia pentru muncă
Procedură de urgenţă
Cameră decizională

Se dezbate sub rezerva depunerii raportului
2. Pl-x 160/2025 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ (PL-x 160/2025) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia pentru administraţie publică, Comisia juridică şi Comisia pentru muncă
Cameră decizională


Se dezbate sub rezerva depunerii raportului comun
3. Pl-x 318/2025 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.38/2025 pentru modificarea şi completarea Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România (PL-x 318/2025) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile articolului 115 alineatul (5) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia juridică
Procedură de urgenţă
Cameră decizională

Se dezbate sub rezerva depunerii raportului
4. Pl-x 567/2025 Propunerea legislativă pentru abrogarea art.290 din Legea nr.303 din 15 noiembrie 2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (Pl-x 567/2025) - lege organică
Raport - Comisia juridică
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 02.02.2026; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 10.04.2026, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.114 din Regulamentul Camerei Deputaţilor

Se dezbate sub rezerva depunerii raportului
5. Pl-x 559/2018 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.73/2018 pentru completarea art.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice (PL-x 559/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -16.10.2018
Raport comun- Comisia pentru politică economică, Comisia pentru industrii şi Comisia jurică (Adoptare)- distribuit- 07.04.2026
Procedură de urgenţă
Cameră decizională
6. Pl-x 502/2025 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.56/2025 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.60/2022 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar de implementare şi gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru stabilirea unor măsuri bugetare (PL-x 502/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -24.11.2025
Raport comun - Comisia pentru politică economică, Comisia pentru buget şi Comisia pentru industrii (Adoptare)- distribuit-8.04.2026
Procedură de urgenţă
Cameră decizională
7. Pl-x 592/2025 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (Pl-x 592/2025) - lege organică
Raport -Comisia juridică (Respingere) - distribuit-01.04.2026
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 02.02.2026; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 10.04.2026, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.114 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
8. PHCD 7/2026 Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea comună către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Viziunea UE asupra climei şi energiei la nivel mondial: asigurarea rolului competitiv al Europei pe pieţele mondiale şi accelerarea tranziţiei curate JOIN (2025) 25 (PH CD 7/2026).

Continuarea dezbaterilor
9. PHCD 8/2026 Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu - O strategie europeană pentru inteligenţa artificială în ştiinţă - Pregătirea terenului pentru Resursele pentru ştiinţa IA în Europa (RAISE)COM(2025) 724 (PH CD 8/2026).
10. Pl-x 27/2026 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 27/2026) - lege ordinară -Respinsă de Senat -22.12.2025
Raport-Comisia pentru sănătate (Adoptare)- distribuit-11.03.2026
Cameră decizională
11. PHCD 10/2026 Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu - Strategia privind aplicarea IA COM(2025) 723 (PH CD 10/2026).
12. PHCD 11/2026 Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Busola pentru cultura Europei
COM(2025) 785 (PH CD 11/2026).
13. Pl-x 534/2025 Propunerea legislativă pentru instituirea zilei de 24 iunie ca "Ziua Sătmarului" (Pl-x 534/2025) - lege ordinară -Respinsă de Senat -2.12.2025
Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru cultură (Adoptare)- distribuit-2.04.2026
Cameră decizională
14. PHCD 12/2026 Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Strategia pentru reînnoirea generaţiilor în agricultură COM(2025) 872 (PH CD 12/2026).
15. PHCD 14/2026 Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Un plan de acţiune pentru industria chimică europeană COM(2025) 530 (PHCD 14/2026).
16. PHCD 15/2026 Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Conectarea Europei prin transportul feroviar de mare viteză - COM(2025) 903 (PHCD 15/2026).
17. PHCD 18/2026 Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Comunicarea din 2025 privind politica de extindere a UE - COM(2025) 690 (PHCD 18/2026).
18. PHCD 19/2026 Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor-DigitalJustice@2030 COM(2025) 802 (PHCD 19/2026).
19. PHCD 20/2026 Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Banca Centrală Europeană, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Consolidarea capacităţii sectorului pensiilor suplimentare al UE de a îmbunătăţi veniturile din pensii şi de a furniza capital pe termen lung economiei UE COM(2025) 839 (PHCD 20/2026).
20. Pl-x 147/2026 Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.91/2025 privind stabilirea unor măsuri în cadrul sistemului de sănătate (PL-x 147/2026) - lege ordinară -Adoptat de Senat -02.03.2026
Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Adoptare)- distribuit-8.04.2026
Procedură de urgenţă
Cameră decizională
21. Pl-x 222/2019 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.16/2019 pentru modificarea art.5 alin.(2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.98/2017 privind funcţia de control ex ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziţie publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii (PL-x 222/2019) - lege ordinară - Adoptat de Senat -08.04.2019
Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia juridică (Adoptare)- distribuit-04.11.2025
Procedură de urgenţă
Cameră decizională
22. Pl-x 126/2025 Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.19/2025 privind modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 126/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -28.04.2025
Raport comun - Comisia pentru politică economică, Comisia pentru buget, Comisia pentru industrii şi Comisia pentru mediu (Adoptare)- distribuit-05.11.2025
Procedură de urgenţă
Cameră decizională
23. Pl-x 319/2025 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.43/2025 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.87/2020 privind organizarea şi funcţionarea Corpului de control al prim-ministrului, precum şi pentru instituirea unor măsuri de îmbunătăţire a activităţii acestuia şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.83/2023 privind unele măsuri pentru susţinerea preşcolarilor şi elevilor dezavantajaţi care beneficiază de sprijin educaţional pe bază de tichete sociale pe suport electronic acordate din fonduri externe nerambursabile şi luarea unor măsuri în domeniul educaţiei (PL-x 319/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -29.09.2025
Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru buget (Adoptare)- distribuit-05.11.2025
Procedură de urgenţă
Cameră decizională
24. Pl-x 460/2024 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.72/2024 pentru autorizarea Ministerului Afacerilor Interne, prin Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări, a Serviciului Român de Informaţii şi a Consiliului Superior al Magistraturii să achiziţioneze autovehicule necesare desfăsurării activitătilor structurilor din cadrul acestora (PL-x 460/2024) - lege ordinară -Adoptat de Senat -16.09.2024
Raport comun - Comisia pentru administraţie publică, Comisia pentru apărare şi Comisia pentru buget (Adoptare)- distribuit- 24.09.2025
Procedură de urgenţă
Cameră decizională
25. Pl-x 145/2024 Proiectul de Lege pentru completarea art.76 din Legea cooperaţiei agricole nr.566/2004 (PL-x 145/2024) - lege ordinară -Adoptat de Senat-11.03.2024
Raport comun-Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru transporturi
Cameră decizională

Se dezbate sub rezerva depunerii raportului comun
26. Pl-x 465/2024 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.88/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul mediului şi schimbărilor climatice (PL-x 465/2024) - lege ordinară -Adoptat de Senat -16.09.2024
Raport comun - Comisia pentru mediu şi Comisia pentru buget (Adoptare)- distribuit-06.11.2025
Procedură de urgenţă
Cameră decizională
27. Pl-x 637/2024 Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.119/2024 privind instituirea de măsuri pentru elaborarea Planului naţional social pentru climă necesar României pentru accesarea de fonduri externe nerambursabile în cadrul Fondului social pentru climă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 637/2024) - lege ordinară -Adoptat de Senat -11.11.2024
Raport comun - Comisia pentru mediu şi Comisia pentru buget (Adoptare)- distribuit-06.11.2025
Procedură de urgenţă
Cameră decizională
28. Pl-x 384/2025 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.48/2025 pentru modificarea art.8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare (PL-x 384/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -13.10.2025
Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare)- distribuit-12.11.2025
Procedură de urgenţă
Cameră decizională
29. Pl-x 395/2025 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.19/2025 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării, creditării şi gestionării fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune (PL-x 395/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -13.10.2025
Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru buget (Adoptare)- distribuit-12.11.2025
Cameră decizională
30. Pl-x 69/2024 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.3/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.19/2022 privind unele măsuri referitoare la garanţiile de bună execuţie constituite în cadrul contractelor de achiziţie publică şi al contractelor sectoriale şi pentru abrogarea Legii nr.69/2016 privind achiziţiile publice verzi (PL-x 69/2024) - lege ordinară -Adoptat de Senat -19.02.2024
Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia pentru mediu şi Comisia juridică (Adoptare)- distribuit-17.11.2025
Procedură de urgenţă
Cameră decizională
31. Pl-x 366/2025 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.17/2025 pentru aprobarea unor măsuri în vederea asigurării îndeplinirii atribuţiilor ce revin Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat privind curieratul extern al materialelor clasificate (PL-x 366/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -06.10.2025
Raport comun - Comisia pentru apărare şi Comisia pentru buget (Adoptare)- distribuit-19.11.2025
Cameră decizională
32. Pl-x 488/2022 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.13/2022 pentru reglementarea unor măsuri de implementare a sistemului de garanţie-returnare pentru ambalaje nereutilizabile (PL-x 488/2022) - lege ordinară -Adoptat de Senat -12.09.2022
Raport comun - Comisia pentru politică economică şi Comisia pentru mediu (Adoptare)- distribuit-20.11.2025
Cameră decizională
33. Pl-x 551/2024 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local (PL-x 551/2024) - lege organică -Adoptat de Senat -01.10.2024
Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia juridică
Cameră decizională

Se dezbate sub rezerva depunerii raportului comun
34. Pl-x 32/2024 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.114/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.92/2021 privind regimul deşeurilor (PL-x 32/2024) - lege ordinară - Adoptat de Senat -12.02.2024
Raport - Comisia pentru mediu (Adoptare)- distribuit-20.11.2025
Procedură de urgenţă
Cameră decizională
35. Pl-x 308/2025 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.23/2025 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România (PL-x 308/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -24.09.2025
Raport comun - Comisia pentru transporturi şi Comisia pentru industrii (Adoptare)- distribuit-25.11.2025
Cameră decizională
36. Pl-x 496/2024 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.104/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.196/2005 privind Fondul pentru mediu, precum şi pentru modificarea art.22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.60/2022 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar de implementare şi gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 496/2024) - lege ordinară -Adoptat de Senat -23.09.2024
Raport comun - Comisia pentru politică economică, Comisia pentru buget, Comisia pentru industrii şi Comisia pentru mediu (Adoptare)- distribuit-25.11.2025
Procedură de urgenţă
Cameră decizională
37. Pl-x 451/2025 Proiectul de Lege pentru modificarea art.14 alin.(1) lit.d) din Legea nr.122/2023 privind exploataţiile de creştere a porcinelor şi combaterea pestei porcine africane în România (PL-x 451/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -03.11.2025
Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare)- distribuit-25.11.2025
Cameră decizională
38. Pl-x 284/2025 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.42/2025 pentru completarea art.XVII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 284/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -22.09.2025
Raport comun- Comisia pentru politică economică, Comisia pentru buget şi Comisia pentru industrii (Adoptare)- distribuit-26.11.2025
Procedură de urgenţă
Cameră decizională
39. Pl-x 628/2023 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.23/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr.201/2016 privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi de modificare a Legii nr.349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun (PL-x 628/2023) - lege ordinară -Adoptat de Senat -18.10.2023
Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia pentru sănătate şi Comisia juridică (Adoptare)- distribuit-27.11.2025
Procedură de urgenţă
Cameră decizională
40. Pl-x 436/2025 Proiectul de Lege pentru modificarea art.438 alin.(1) pct.8 din Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală (PL-x 436/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -27.10.2025
Raport - Comisia juridică (Adoptare)- distribuit-26.11.2025
Cameră decizională
41. Pl-x 129/2025 Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal (PL-x 129/2025) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia juridică
Cameră decizională

Se dezbate sub rezerva depunerii raportului
42. Pl-x 106/2025 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.9/2025 pentru reglementarea unor măsuri referitoare la unele proiecte de extindere şi schimbare a destinaţiei, conversia sau modernizarea reţelelor de transport şi distribuţie a gazelor naturale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru abrogarea Hotărârii Guvernului nr.1.261/2024 privind aprobarea finanţării din Fondul pentru mediu a proiectelor de extindere şi schimbare a destinaţiei, conversia sau modernizarea reţelelor de transport şi distribuţie a gazelor (PL-x 106/2025) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile articolului 115 alineatul (5) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia pentru buget, Comisia pentru mediu, Comisia pentru muncă şi Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit-12.06.2025
Procedură de urgenţă
Cameră decizională
43. Pl-x 39/2025 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.134/2024 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012, precum şi pentru modificarea art.2 lit.i) şi k) din Legea nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie (PL-x 39/2025) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile articolului 115 alineatul (5) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia pentru politică economică, Comisia pentru industrii şi Comisia pentru mediu (Adoptare)- distribuit-03.12.2025
Procedură de urgenţă
Cameră decizională
44. Pl-x 564/2024 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.108/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice (PL-x 564/2024) - lege ordinară -Adoptat de Senat -07.10.2024
Raport comun - Comisia pentru politică economică, Comisia pentru industrii şi Comisia juridică (Adoptare)- distribuit-10.12.2025
Procedură de urgenţă
Cameră decizională
45. Pl-x 448/2025 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.54/2025 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare (PL-x 448/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -03.11.2025
Raport comun - Comisia pentru administraţie publică, Comisia pentru buget şi Comisia pentru industrii (Adoptare)- distribuit-17.12.2025
Procedură de urgenţă
Cameră decizională
46. Pl-x 241/2019 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.22/2019 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.159/1999 privind înfiinţarea Companiei Naţionale "Loteria Română" - S.A., precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.100/2018 pentru reglementarea unor măsuri privind cadrul general aplicabil fondurilor suverane de dezvoltare şi investiţii (PL-x 241/2019) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile articolului 115 alineatul (5) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru politică economică (Adoptare)- distribuit-17.12.2025
Procedură de urgenţă
Cameră decizională
47. Pl-x 504/2025 Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.58/2025 privind modificarea şi completarea art.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.25/2025 pentru asigurarea unor împrumuturi din Trezoreria Statului (PL-x 504/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -24.11.2025
Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru buget (Adoptare)- distribuit-04.02.2026
Procedură de urgenţă
Cameră decizională
48. Pl-x 447/2025 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.52/2025 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, pentru stabilirea unor măsuri privind implementarea programelor naţionale din domeniul lucrărilor publice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri bugetare (PL-x 447/2025) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile articolului 115 alineatul (5) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia pentru administraţie publică, Comisia pentru buget şi Comisia pentru industrii (Adoptare)- distribuit-23.12.2025
Procedură de urgenţă
Cameră decizională
49. Pl-x 494/2025 Proiectul de Lege privind înfiinţarea Universităţii "Tomis" din Constanţa (PL-x 494/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -19.11.2025
Raport -Comisia pentru învăţământ (Adoptare)- distribuit-10.02.2026
Cameră decizională
50. Pl-x 564/2023 Reexaminarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.71/2023 pentru instituirea unei prelungiri a termenelor prevăzute la art.262 alin.(32) din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.334 din 9 iulie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.808 din 14 august 2024 (PL-x 564/2023/2024) - lege ordinară-Reexaminată de Senat - 18.11.2024
Raport comun - Comisia pentru constituţionalitate, Comisia pentru politică economică şi Comisia juridică (Adoptarea Legii în forma adoptată de Senat)- distribuit-23.02.2026
Procedură de urgenţă
Cameră decizională
51. Pl-x 382/2025 Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.46/2025 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.17/2005 pentru stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul administraţiei publice centrale, precum şi pentru modificarea unor acte normative (PL-x 382/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -13.10.2025
Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru mediu (Adoptare)- distribuit-25.02.2026
Procedură de urgenţă
Cameră decizională
52. Pl-x 396/2025 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.20/2025 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul feroviar (PL-x 396/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -13.10.2025
Raport - Comisia pentru transporturi (Adoptare)- distribuit-02.03.2026
Cameră decizională
53. Pl-x 368/2025 Proiectul de Lege pentru instituirea Zilei Naţionale a Sportului Paralimpic (PL-x 368/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -06.10.2025
Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru tineret şi sport (Adoptare)- distribuit-04.03.2026
Cameră decizională
54. Pl-x 367/2025 Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.18/2025 privind prorogarea termenului prevăzut la art.6 din Ordonanţa Guvernului nr.40/2006 pentru aprobarea şi finanţarea programelor multianuale prioritare de mediu şi gospodărire a apelor (PL-x 367/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -06.10.2025
Raport comun - Comisia pentru mediu şi Comisia pentru buget (Adoptare)- distribuit-04.03.2026
Cameră decizională
55. Pl-x 63/2026 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.79/2025 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.85/2023 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, aferente politicii agricole comune, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2023-2027 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării (PL-x 63/2026) - lege ordinară -Adoptat de Senat -11.02.2026
Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru agricultură (Adoptare)- distribuit-11.03.2026
Procedură de urgenţă
Cameră decizională
56. Pl-x 503/2025 Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2025 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale parţiale din data de 7 decembrie 2025 (PL-x 503/2025) - lege organică -Adoptat de Senat -24.11.2025
Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia juridică (Adoptare)- distribuit-11.03.2026
Procedură de urgenţă
Cameră decizională
57. Pl-x 824/2006 Reexaminarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.54/2009 (Pl-x 824/2006/2009) - lege organică - Reexaminată şi adoptată de Senat - 9.03.2009
Raport comun- Comisia pentru constituţionalitate şi Comisia juridică (Adoptarea Legii în forma adoptată de Senat)- distribuit-16.03.2026
Procedură de urgenţă
Cameră decizională
58. Pl-x 211/2026 Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind controlul coordonat pe teritoriul României, pe ambele sensuri de control, în punctul feroviar de trecere a frontierei de stat Fălciu (România) - Cantemir (Republica Moldova), semnat la 1 octombrie 2025 la Bucureşti (PL-x 211/2026) - lege ordinară
Raport - Comisia pentru apărare (Adoptare)- distribuit-25.03.2026
Procedură de urgenţă
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 16.03.2026; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 08.05.2026, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.114 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
59. Pl-x 99/2026 Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de parteneriat dintre Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi membrii Organizaţiei statelor din Africa, zona Caraibilor şi Pacific, pe de altă parte, semnat la Apia, Samoa, la 15 noiembrie 2023 (PL-x 99/2026) - lege ordinară
Raport-Comisia pentru industrii (Adoptare)- distribuit-25.03.2026
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 02.03.2026; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 08.05.2026, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.114 din Regulamentul Camerei Deputaţilor

Miercuri, 8 aprilie 2026, ora 11,30 - VOT FINAL

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 21:59