| Poziţia |
Număr înregistrare |
Descrierea punctului de pe ordinea de zi |
Doc. |
|
1.
|
-
|
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
|
-
|
|
|
|
2.
|
-
|
Proiectul de hotărâre privind structura organizatorică a serviciilor Camerei Deputaţilor (PHCD 20/2013
|
-
|
|
|
|
3.
|
Pl-x 130/2013
|
Proiectul de Lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune (PL-x 130/2013) - lege organică - Adoptat de Senat - 22.04.2013 Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit - 11.06.2013 Cameră decizională Prioritate legislativă
|
|
|
|
|
4.
|
Pl-x 129/2013
|
Proiectul de Lege privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (PL-x 129/2013) - lege organică - Adoptat de Senat - 22.04.2013 Raport-Comisia juridică Termenul de depunere a raportului -28.05.2013 Cameră decizională Prioritate legislativă Se dezbate sub rezerva primirii raportului
|
|
|
|
|
5.
|
Pl-x 164/2013
|
Proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională (PL-x 164/2013) - lege organică - Adoptat de Senat - 22.05.2013 Raport comun -Comisia pentru muncă şi Comisia pentru apărare Termenul de depunere a raportului -13.06.2013 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
6.
|
Pl-x 202/2013
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local (PL-x 202/2013) - lege organică - Respins de Senat- 11.06.2013 Raport- Comisia juridică Termenul de depunere a raportului -17.06.2013 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
7.
|
Pl-x 41/2012
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.101/2011 privind reglementarea condiţiilor pentru vânzarea imobilelor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", a imobilelor proprietatea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", precum şi pentru modificarea unor acte normative (PL-x 41/2012) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile articolului 115 alineatul (5) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia juridică Termenul de depunere a raportului - 25.04.2012 Procedură de urgenţă Cameră decizională Se dezbate sub rezerva primirii raportului
|
|
|
|
I. PROCEDURĂ DE URGENŢĂ
|
|
8.
|
Pl-x 29/2013
|
Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.59/2012 privind mandatarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri în vederea înfiinţării unei societăţi comerciale (PL-x 29/2013) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 11.02.2013 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru politică economică (Adoptarea Proiectului de lege privind respingerea OUG) - distribuit - 10.06.2013 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
9.
|
Pl-x 145/2013
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2013 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publică a statului, şi pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" (PL-x 145/2013) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 13.05.2013 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia juridică (Adoptare) - distribuit - 10.06.2013 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
10.
|
Pl-x 154/2013
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.45/2013 privind ratificarea Scrisorii de intenţie semnată de autorităţile române la Bucureşti, la 12 septembrie 2012, aprobată prin Decizia consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar Internaţional din 28 septembrie 2012 precum şi a Scrisorii semnate de autorităţile române la Bucureşti la 8 martie 2013, aprobată prin Decizia consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar Internaţional din 15 martie 2013 prin care se solicită prelungirea Aranjamentului stand-by dintre România şi Fondul Monetar Internaţional, de tip preventiv, intrat în vigoare prin Scrisoarea de intenţie semnată de autorităţile române la Bucureşti, la 10 martie 2011, aprobată prin Decizia consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar Internaţional din 25 martie 2011 (PL-x 154/2013) - lege ordinară Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 13.06.2013 Procedură de urgenţă Prima Cameră sesizată - Data depunerii la Camera Deputaţilor - 24.05.2013; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final - 22.06.2013 , potrivit art.115 din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
11.
|
Pl-x 168/2013
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.48/2013 pentru completarea art.53 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (PL-x 168/2013) - lege organică Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit - 12.06.2013 Procedură de urgenţă Prima Cameră sesizată - Data depunerii la Camera Deputaţilor - 27.05.2013; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final - 25.06.2013 , potrivit art.115 din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
12.
|
Pl-x 156/2013
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.26/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.63/2001 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat în Construcţii - I.S.C. (PL-x 156/2013) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 21.05.2013 Raport - Comisia pentru adminstraţie publică (Adoptare) - distribuit - 12.06.2013 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
13.
|
Pl-x 158/2013
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare (PL-x 158/2013) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 22.05.2013 Raport - Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit - 13.06.2013 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
14.
|
Pl-x 90/2013
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.94/2012 pentru completarea art.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului Prima casă" şi adoptarea unor măsuri în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de derulare a programului Prima casă" (PL-x 90/2013) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 12.03.2013 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 13.06.2013 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
15.
|
Pl-x 171/2013
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.33/2013 pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 171/2013) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 28.05.2013 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 13.06.2013 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
16.
|
Pl-x 173/2013
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.29/2013 privind stabilirea unor măsuri pentru plata salariilor personalului din sistemul bugetar aferente lunii aprilie 2013 (PL-x 173/2013) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 27.05.2013 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 13.06.2013 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
17.
|
Pl-x 111/2013
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.12/2013 pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale şi prorogarea unor termene (PL-x 111/2013) - lege organică - Adoptat de Senat - 8.04.2013 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 22.05.2013, Raport comun suplimentar (Adoptare)- distribuit - 3.06.2013 şi Raport comun suplimentar (Adoptare) - distribuit - 13.06.2013. Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
18.
|
Pl-x 102/2013
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.7/2013 privind modificarea unor acte normative din domeniul sănătăţii (PL-x 102/2013) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 25.03.2013 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru sănătate (Adoptare) - distribuit - 13.06.2013 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
II. PRIMA CAMERĂ SESIZATĂ
|
|
19.
|
Pl-x 120/2013
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune (Pl-x 120/2013) - lege organică Raport - Comisia pentru cultură (Adoptare) - distribuit - 10.06.2013 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent -7.05.2013; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final - 20.06.2013, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
III. REEXAMINĂRI
|
|
20.
|
Pl-x 264/2007
|
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind personalul Curţii Constituţionale (Pl-x 264/2007/2008)- lege organică - Reexaminată şi adoptată de Senat - 25.06.2008 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia juridică (- Adoptarea cererii de reexaminare şi: - eliminarea articolelor 26 şi 27 din lege, pentru care Camera Deputaţilor este Cameră decizională; - respingerea articolelor 1-25 şi articolului 28 asupra cărora Senatul este Cameră decizională) - distribuit - 10.06.2013
|
|
|
|
|
21.
|
Pl-x 659/2010
|
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României , a Legii pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002 (Pl-x 659/2010/2012) - lege organică Raport - Comisia pentru cultură (Respingerea cererii de reexaminare şi adoptarea legii) - distribuit - 23.02.2011 şi Raport înlocuitor (Respingerea cererii de reexaminare şi adoptarea legii) - distribuit - 10.06.2013 Prima Cameră sesizată
|
|
|
|
|
22.
|
Pl-x 608/2010
|
Reexaminarea Legii privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.79/2010 pentru modificarea unor acte normative din domeniul cercetării, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.1596/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.924 din 27 decembrie 2011 (PL-x 608/2010/2013) - lege ordinară- Reexaminată şi adoptată de Senat -22.05.2013 Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia juridică (Admiterea cererii de reexaminare şi adoptarea Legii privind respingerea OUG nr.79/2010) - distribuit - 12.06.2013 Cameră decizională
|
|
|
|
|
23.
|
Pl-x 68/2011
|
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 68/2011/2013)- lege ordinară - Reexaminată de Senat-9.04.2013 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Admitere cererii de reexaminare şi adoptarea legii cu amendamende) - distribuit - 23.05.2013 şi Raport comun înlocuitor (Admiterea cererii de reexaminare şi adoptarea legii cu amendamente) - distribuit - 13.06.2013 Cameră decizională
|
|
|
|
IV. ALTE INIŢIATIVE CU PROPUNERE DE ADOPTARE
|
|
24.
|
Pl-x 164/2012
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.6/2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor rutiere înmatriculate în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică (PL-x 164/2012) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile articolului 115 alineatul (5) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit - 11.06.2013 Cameră decizională
|
|
|
|
|
25.
|
Pl-x 412/2012
|
Proiectul de Lege privind darea în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a unor terenuri în suprafaţă totală de 136.655 mp, aflate în domeniul public al statului, din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - ROMSILVA, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a obiectivului de interes naţional Autostrada Timişoara - Lugoj" (PL-x 412/2012) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 2.10.2012 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia juridică (Adoptare) - distribuit - 12.06.2013 Cameră decizională
|
|
|
|
|
26.
|
Pl-x 95/2013
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.3/2013 pentru reglementarea unor măsuri financiare în domeniul programelor multianuale prioritare de mediu şi gospodărire a apelor (PL-x 95/2013) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 19.03.2013 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 13.06.2013 Cameră decizională
|
|
|
|
V. ALTE INIŢIATIVE CU PROPUNERE DE RESPINGERE
|
|
27.
|
Pl-x 132/2013
|
Propunerea legislativă privind acordarea pentru familiile cu venituri reduse a diferenţelor de tarif la serviciile de alimentare cu apă şi canalizare furnizate de S.C. ApaServ S.A. Valea Jiului (Pl-x 132/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 22.04.2013 Raport - Comisia pentru buget - (Respingere) - distribuit - 22.05.2013 Cameră decizională
|
|
|
|
|
28.
|
Pl-x 587/2003
|
Proiectul de Lege privind exercitarea profesiunii de kinetoterapeut, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ordinului Kinetoterapeuţilor din România (Pl 587/2003) - lege organică - Respins de Senat - 7.12.2011 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 23.05.2013 Cameră decizională
|
|
|
|
|
29.
|
Pl-x 419/2012
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.7 din 19 ianuarie 2006 privind instituirea Programului de dezvoltare a infrastructurii şi a unor baze sportive din spaţiul rural, aprobată prin Legea nr.71/2007 (Pl-x 419/2012) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 2.10.2012 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 23.05.2013 Cameră decizională
|
|
|
|
|
30.
|
Pl-x 133/2013
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă (Pl-x 133/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 23.04.2013 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 27.05.2013 Cameră decizională
|
|
|
|
|
31.
|
Pl-x 134/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă (Pl-x 134/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 23.04.2013 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 27.05.2013 Cameră decizională
|
|
|
|
|
32.
|
Pl-x 329/2012
|
Proiectul de Lege privind modificarea alin.(1) al art.25 din Legea nr.214/2011 pentru organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor (PL-x 329/2012) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 17.09.2012 Raport comun - Comisia pentru administraţie şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 30.05.2013 Cameră decizională
|
|
|
|
|
33.
|
Pl-x 234/2012
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice (Pl-x 234/2012) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 21.05.2012 Raport - Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 30.05.2013 Cameră decizională
|
|
|
|
|
34.
|
Pl-x 231/2012
|
Propunerea legislativă privind statutul artistului în România, exercitarea profesiei de artist, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ordinului Artiştilor din România (Pl-x 231/2012) - lege organică - Respinsă de Senat - 21.05.2012 Raport - Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 30.05.2013 Cameră decizională
|
|
|
|
|
35.
|
Pl-x 20/2013
|
Proiectul de Lege pentru completarea alineatului (3) al articolului 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice (PL-x 20/2013) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere)- distribuit - 7.03.2013 şi Raport suplimentar(menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 30.05.2013 Cameră decizională
|
|
|
|
|
36.
|
Pl-x 724/2011
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.69/2000 privind educaţia fizică şi sportul (PL-x 724/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit - 4.06.2013 Cameră decizională
|
|
|
|
|
37.
|
Pl-x 223/2012
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.69/2000 a educaţiei fizice şi sportului (Pl-x 223/2012) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 21.05.2012 Raport - Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit - 4.06.2013 Cameră decizională
|
|
|
|
|
38.
|
Pl-x 153/2013
|
Propunerea legislativă privind interzicerea cultivării şi importului Organismelor Modificate Genetic (OMG), şi interzicerea importului, producţiei şi comercializării produselor care conţin Organisme Modificate Genetic (OMG) (Pl-x 153/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 14.05.2013 Raport - Comisia pentru agricultură - (Respingere) - distribuit - 5.06.2013 Cameră decizională
|
|
|
|
|
39.
|
Pl-x 147/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr.28/2009 privind reglementarea unor măsuri de protecţie socială (Pl-x 147/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 14.05.2013 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 10.06.2013 Cameră decizională
|
|
|
|
|
40.
|
Pl-x 165/2013
|
Propunerea legislativă privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social (Pl-x 165/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 22.05.2013 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 13.06.2013 Cameră decizională
|
|
|
|
VI. AMÂNATE
|
|
41.
|
Pl-x 344/2006
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.140 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (PL-x 344/2006) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 13.04.2006. Ultimul Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - redistribuit - 30.01.2009 Cameră decizională Amânată dezbaterea
|
|
|
|
|
42.
|
Pl-x 618/2004
|
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.166/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr.146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret (PL 618/2004) - redistribuit - 30.01.2009 Proiectul a fost adoptat de Senat ca lege ordinară, iar Camera Deputaţilor l-a adoptat ca lege organică. Comisia de mediere a propus spre adoptare textul Camerei Deputaţilor. La data de 10.02.2005 Senatul a aprobat textul propus de Comisia de mediere. Amânată dezbaterea
|
|
|
|
|
43.
|
Pl-x 365/1999
|
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 16/1999 privind scutirea de la plata taxei de reclamă şi publicitate, precum şi a majorărilor de întârziere aferente (PL 365/1999) - lege ordinară - redistribuit - 30.01.2009 Senatul a aprobat la data de 06.12.2001 Raportul Comisiei de mediere cuprinzând propunerea de respingere a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.16/1999. Amânată dezbaterea
|
|
|
|