| Poziţia |
Număr înregistrare |
Descrierea punctului de pe ordinea de zi |
Doc. |
|
1.
|
-
|
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
|
-
|
|
|
|
2.
|
PHCD 1/2016
|
Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.48/2012 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor (PH CD 1/2016).
|
|
|
|
|
3.
|
Pl-x 773/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe (Pl-x 773/2015) lege organică Raport - Comisia pentru apărare (Respingere) distribuit 2.02.2016 Prima Cameră sesizată Data prezentării în Biroul permanent 4.11.2015; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 8.02.2016, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
I. PROCEDURĂ DE URGENŢĂ
|
|
4.
|
Pl-x 546/2015
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.15/2015 pentru modificarea art.2 lit.d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr.18/1991, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art.2 din Legea nr.36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură (PL-x 546/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -29.06.2015 Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 10.11.2015 şi Raport înlocuitor (Adoptare) - distribuit - 16.12.2015 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
5.
|
Pl-x 398/2013
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.79/2013 privind modificarea şi completarea Legii îmbunătăţirilor funciare nr.138/2004, pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.82/2011 privind unele măsuri de organizare a activităţii de îmbunătăţiri funciare, precum şi pentru modificarea literei e) a alineatului (6) al articolului 3 din Legea nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie (PL-x 398/2013) - lege organică - Adoptat de Senat -22.10.2013 Raport comun- Comisia pentru agricultură, Comisia pentru industrii şi Comisia pentru mediu (Adoptare)- distribuit- 30.09.2015 Procedură de urgenţă Cameră decizională Prioritate legislativă Supus dezbaterii şi votului final în sesiunea septembrie-decembrie 2015, Proiectul de lege pentru aprobarea OUG nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru adoptare (şedinţa de vot final din 30.09.2015) şi, ca urmare, potrivit art.105 alin.(2) din Regulamentul Camerei se rediscută în sesiunea februarie-iunie 2016
|
|
|
|
II. INIŢIATIVE CU PROPUNERE DE ADOPTARE
|
|
6.
|
Pl-x 323/2014
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari (PL-x 323/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat -10.06.2014 Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit - 4.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
7.
|
Pl-x 57/2015
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.19/2014 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme (PL-x 57/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -12.02.2015 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 14.05.2015 şi Raport comun suplimentar (Adoptare) - distribuit - 7.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
8.
|
Pl-x 616/2013
|
Propunerea legislativă pentru declararea zilei de 10 mai - Ziua Declarării Independenţei României (Pl-x 616/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 9.12.2013 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 10.04.2014, Raport înlocuitor (Adoptare) - distribuit - 31.03.2015 şi ultimul raport înlocuitor (Adoptare) - distribuit - 7.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
9.
|
Pl-x 514/2014
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.9 din Legea nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică (PL-x 514/2014) - lege organică - Adoptat de Senat -25.11.2014 Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit - 9.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
10.
|
Pl-x 362/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea anexei nr.3 şi a anexelor nr.3.30, respectiv 8.11 din Legea nr.45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu - Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 362/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 2.10.2013 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 18.06.2015 şi Raport comun înlocuitor (Adoptare) - distribuit - 10.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
11.
|
Pl-x 687/2015
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.30/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul fondurilor externe nerambursabile (PL-x 687/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -12.10.2015 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 10.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
12.
|
Pl-x 772/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea alin.(1) al art.3 din Ordonanţa Guvernului nr.71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local (Pl-x 772/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -28.10.2015 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 10.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
13.
|
Pl-x 660/2015
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.32/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.37/2005 privind recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor şi organizaţiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole şi silvice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de aplicare a acesteia (PL-x 660/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -7.10.2015 Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare)- distribuit - 14.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
14.
|
Pl-x 610/2015
|
Proiectul de Lege privind regimul deţinerii şi utilizării armamentului din dotare şi operaţiunile cu arme şi muniţii în sistemul administraţiei penitenciare (PL-x 610/2015) - lege organică - Adoptat de Senat -21.09.2015 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru apărare (Adoptare) - distribuit - 15.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
15.
|
Pl-x 817/2015
|
Propunerea legislativă pentru declararea zilei de 8 martie - Ziua femeii şi 19 noiembrie - Ziua bărbatului (Pl-x 817/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -10.11.2015 Raport - Comisia pentru egalitate de şanse (Adoptare) - distribuit - 15.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
16.
|
Pl-x 662/2015
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.35/2015 privind reorganizarea activităţii de inspecţie pentru clasificarea carcaselor, funcţionarea sistemului de clasificare a carcaselor de bovine, porcine şi ovine, monitorizarea şi raportarea preţurilor acestora (PL-x 662/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -7.10.2015 Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 16.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
17.
|
Pl-x 368/2015
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.21 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii (PL-x 368/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -21.04.2015 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit -19.01.2016 Cameră decizională
|
|
|
|
|
18.
|
-
|
Raportul privind activitatea Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii pe semestrul I al anului 2015 - distribuit - 3.12.2015
|
|
|
|
III. INIŢIATIVE CU PROPUNERE DE RESPINGERE
|
|
19.
|
Pl-x 79/2012
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.178/2010 a parteneriatului public-privat (PL-x 79/2012) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 16.06.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
20.
|
Pl-x 200/2011
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii parteneriatului public privat nr.178/2010 (PL-x 200/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 20.04.2011 Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 16.06.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
21.
|
Pl-x 773/2010
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.6 din Ordonanţa de urgenţă nr.18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe (Pl-x 773/2010) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 23.11.2010 Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 17.06.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
22.
|
Pl-x 170/2014
|
Proiectul de Lege privind declararea zilei de început de an şcolar - Zi liberă pentru părinţi (PL-x 170/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 18.06.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
23.
|
Pl-x 412/2015
|
Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală (PL-x 412/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -12.05.2015 Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 23.06.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
24.
|
Pl-x 342/2015
|
Propunerea legislativă privind etichetarea produselor alimentare care conţin gluten şi/sau lactoză (Pl-x 342/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 31.03.2015 Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 23.06.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
25.
|
Pl-x 202/2014
|
Propunerea legislativă privind organizarea şi exercitarea profesiei de dietetician (Pl-x 202/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 8.04.2014 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 24.06.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
26.
|
Pl-x 466/2015
|
Propunerea legislativă pentru reducerea consumului băuturilor carbogazoase de către minorii cu vârstă de până la 16 ani (Pl-x 466/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -10.06.2015 Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru sănătate (Respingere)- distribuit - 30.06.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
27.
|
Pl-x 526/2013
|
Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.241/2006 privind serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare (PL-x 526/2013) - lege organică - Adoptat de Senat -19.11.2013 Raport comun - Comisia pentru mediu şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 1.07.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
28.
|
Pl-x 198/2012
|
Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă nr.59/2007 privind instituirea Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localitaţi (PL-x 198/2012) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru mediu (Respingere)- distribuit - 7.03.2013 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 15.05.2013 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 1.07.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
29.
|
Pl-x 243/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(3) al art.43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul şi acvacultura (Pl-x 243/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 22.04.2014 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 1.07.2015 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
30.
|
Pl-x 422/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate (Pl-x 422/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -12.05.2015 Raport comun - Comisia pentru politică externă şi Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit- 27.08.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
31.
|
Pl-x 117/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.229 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii (Pl-x 117/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 25.02.2015 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 2.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
32.
|
Pl-x 89/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.87 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 89/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 24.02.2015 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 2.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
33.
|
Pl-x 115/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei (Pl-x 115/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 25.02.2015 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 2.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
34.
|
Pl-x 178/2015
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.106 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 178/2015) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 2.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
35.
|
Pl-x 146/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(1) al art.3 din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii (Pl-x 146/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 25.02.2015 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 2.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
36.
|
Pl-x 305/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 305/2015) - lege organică - Respinsă de Senat - 18.03.2015 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 3.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
37.
|
Pl-x 184/2015
|
Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 184/2015) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 3.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
38.
|
Pl-x 182/2015
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 182/2015) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 3.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
39.
|
Pl-x 101/2015
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 - privind sistemul de pensii (Pl-x 101/2015) - lege organică - Respinsă de Senat - 25.02.2015 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 3.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
40.
|
Pl-x 514/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice (Pl-x 514/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -23.06.2015 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 7.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
41.
|
Pl-x 130/2014
|
Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.571 din 22 decembrie 2003, Codul Fiscal (Pl-x 130/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 18.03.2014 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 23.10.2014 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
42.
|
Pl-x 256/2014
|
Propunerea legislativă pentru completarea şi modificarea art.42 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal (Pl-x 256/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 28.04.2014 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 12.06.2014 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
43.
|
Pl-x 747/2011
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.141 alin.(2) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (PL-x 747/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 22.12.2011, Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 3.09.2012 şi ultimul Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
44.
|
Pl-x 68/2012
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.140 alin.(2) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (PL-x 68/2012) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 13.09.2012 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 4.10.2012 şi ultimul Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
45.
|
Pl-x 213/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.152 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal (Pl-x 213/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 4.03.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
46.
|
Pl-x 434/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(2) al art.285 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 434/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 29.10.2013 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
47.
|
Pl-x 375/2014
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.140 alin.(2) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 375/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 24.06.2014 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
48.
|
Pl-x 297/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 297/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 18.03.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
49.
|
Pl-x 300/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Art.70 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal (Pl-x 300/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 3.06.2014 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
50.
|
Pl-x 271/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 271/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.05.2014 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
51.
|
Pl-x 436/2015
|
Propunerea legislativă pentru completarea alin.(2) al art.160 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 436/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -27.05.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
52.
|
Pl-x 561/2013
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.70 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 561/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 28.11.2013 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
53.
|
Pl-x 500/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.21 alin.(4) lit.g) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 500/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 24.11.2014 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
54.
|
Pl-x 126/2015
|
Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(2) al art.285 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal (PL-x 126/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -25.02.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
55.
|
Pl-x 544/2014
|
Propunerea legislativă privind aprobarea unor măsuri fiscale pentru stimularea consumului şi relansarea activităţilor economice (Pl-x 544/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 2.12.2014 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
56.
|
Pl-x 112/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.19 4 alin.(1) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 112/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 25.02.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
57.
|
Pl-x 241/2015
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.296 ˛ł din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (PL-x 241/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -11.03.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
58.
|
Pl-x 352/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.140 alin.(1) din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal (Pl-x 352/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 31.03.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
59.
|
Pl-x 281/2015
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.140 alin.(2) din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal (Pl-x 281/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 18.03.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
60.
|
Pl-x 154/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.140 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 154/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 25.02.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
61.
|
Pl-x 76/2015
|
Propunerea legislativă privind completarea art.283 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 76/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 18.02.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
62.
|
Pl-x 460/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.62 alin.(2 3 ) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 460/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -10.06.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
63.
|
Pl-x 276/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 276/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.05.2014 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
64.
|
Pl-x 320/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(2) al art.285 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 320/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 10.06.2014 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
65.
|
Pl-x 350/2015
|
Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală (Pl-x 350/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 31.03.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
66.
|
Pl-x 78/2015
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 78/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 18.02.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
67.
|
Pl-x 298/2015
|
Propunerea legislativă pentru completarea Codului Fiscal (Pl-x 298/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 18.03.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
68.
|
Pl-x 151/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 57, alineatul (4) şi a articolului 84, alineatul (2) din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal (Pl-x 151/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 25.02.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
69.
|
Pl-x 143/2015
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 coroborată cu HG 44/2004 privind Codul Fiscal cu Normele Metodologice de aplicare, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 143/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 25.02.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
70.
|
Pl-x 472/2014
|
Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.102/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale (PL-x 472/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
71.
|
Pl-x 468/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.140 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 468/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -10.06.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
72.
|
Pl-x 543/2013
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.251 alin.(8) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (PL-x 543/2013) - lege ordinară - Adoptat de Senat -28.11.2013 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
73.
|
Pl-x 303/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 303/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 3.06.2014 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
74.
|
Pl-x 215/2015
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal (Pl-x 215/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 4.03.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
75.
|
Pl-x 153/2015
|
Propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 153/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 25.02.2015 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
76.
|
Pl-x 87/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 87/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 24.02.2015 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
77.
|
Pl-x 498/2015
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România nr.226/2009 (Pl-x 498/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -16.06.2015 Raport - Comisia pentru politică economică (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
78.
|
Pl-x 524/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea alineatului (1) al articolului 19 4 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 524/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -24.06.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
79.
|
Pl-x 30/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.176 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 30/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 5.02.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
80.
|
Pl-x 517/2015
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 517/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -24.06.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
81.
|
Pl-x 516/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.287 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 516/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -24.06.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
82.
|
Pl-x 519/2015
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.62 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 519/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -24.06.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
83.
|
Pl-x 527/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii (Pl-x 527/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 18.11.2013 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 15.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
84.
|
Pl-x 136/2015
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.170 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 136/2015) - lege organică - Adoptat de Senat -25.02.2015 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 15.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
85.
|
Pl-x 469/2013
|
Propunerea legislativă privind interzicerea explorării şi exploatării prin fracturare (fisurare) hidraulică a hidrocarburilor gazoase sau lichide şi anularea licenţelor exclusive de explorare a proiectelor ce utilizează această metodă (Pl-x 469/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 6.11.2013 Raport comun - Comisia pentru politică economică şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 16.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
86.
|
Pl-x 493/2015
|
Propunerea legislativă privind modificarea reglementărilor Legii nr.94/2014 pentru aprobarea OUG 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanţă (Pl-x 493/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -16.06.2015 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 16.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
87.
|
Pl-x 56/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 56/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 11.02.2014 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 6.03.2014 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 17.09.2015 Cameră decizională Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 3.06.2014) şi, ca urmare, s-a hotărât retrimiterea la comisie - Termen - 17.06.2014. Primit raport suplimentar - 17.09.2015.
|
|
|
|
|
88.
|
Pl-x 497/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 8 din Legea nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope (Pl-x 497/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -16.06.2015 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 17.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
89.
|
Pl-x 496/2015
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri (Pl- x 496/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -16.06.2015 Raport comun - Comisia pentru sănătate şi Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 21.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
90.
|
Pl-x 561/2015
|
Propunerea legislativă privind modificarea art.11 din Legea Cetăţeniei Române nr.21/1991 (Pl-x 561/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -29.06.2015 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 23.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
91.
|
Pl-x 458/2015
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă (PL-x 458/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -10.06.2015 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 23.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
92.
|
Pl-x 349/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.10 pct.2 5 din Legea nr.152/1998, republicată, privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr.6/2014 (Pl-x 349/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 31.03.2015 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 21.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
93.
|
Pl-x 253/2015
|
Propunerea legislativă privind modificarea O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor (Pl-x 253/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 11.03.2015 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 24.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
94.
|
Pl-x 420/2015
|
Propunerea legislativă privind abrogarea art.15 din Ordonanţa Guvernului nr.29/2013 (Pl-x 420/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -12.05.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 24.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
95.
|
Pl-x 421/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.500/2002 privind finanţele publice (Pl-x 421/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -12.05.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 24.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
96.
|
Pl-x 469/2015
|
Propunerea legislativă privind anularea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru anumite venituri din investiţii a persoanelor fizice (Pl-x 469/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -10.06.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 24.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
97.
|
Pl-x 249/2014
|
Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 249/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat -22.04.2014 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 24.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
98.
|
Pl-x 573/2015
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal (Pl-x 573/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -7.09.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 24.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
99.
|
Pl-x 576/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art. 112˛, alin. (1) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu completările şi modificările ulterioare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003 (Pl-x 576/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -7.09.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 24.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
100.
|
Pl-x 388/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.3 alin.(1) lit.b) din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată (Pl-x 388/2013) - lege organică- Respinsă de Senat - 16.10.2013 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 21.11.2013 şi Raport suplimentar(menţine Raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 29.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
101.
|
Pl-x 505/2014
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.4 din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii (Pl-x 505/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 25.11.2014 Raport- Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 29.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
102.
|
Pl-x 518/2015
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.60 din Legea nr.46/2008 - Codul silvic (Pl-x 518/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -24.06.2015 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 29.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
103.
|
Pl-x 549/2013
|
Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(6) al art.47 din Ordonanţa Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor (PL-x 549/2013) - lege ordinară - Adoptat de Senat -28.11.2013 Raport comun - Comisia pentru transporturi şi Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 15.12.2014 şi Raport comun suplimentar (Respingere) - distribuit - 29.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
104.
|
Pl-x 278/2015
|
Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor (Pl-x 278/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 18.03.2015 Raport-Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 29.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
105.
|
Pl-x 424/2015
|
Propunerea legislativă pentru creşterea transparenţei în utilizarea finanţelor publice (Pl-x 424/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -12.05.2015 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 30.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
106.
|
Pl-x 401/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă (Pl-x 401/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -4.05.2015 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 30.09.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
107.
|
Pl-x 208/2015
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.99 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (Pl-x 208/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 4.03.2015 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit- 11.05.2015 şi Raport comun suplimentar (Respingere) - distribuit - 1.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
108.
|
Pl-x 74/2014
|
Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor (PL-x 74/2014) - lege organică - Adoptat de Senat -18.02.2014 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 5.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
109.
|
Pl-x 86/2015
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.1 din Legea nr.49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război (PL-x 86/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -24.02.2015 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 5.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
110.
|
Pl-x 587/2013
|
Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor (Pl-x 587/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 10.12.2013 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 5.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
111.
|
Pl-x 559/2015
|
Propunerea legislativă privind negocierile colective de muncă (Pl-x 559/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -29.06.2015 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 5.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
112.
|
Pl-x 406/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.767 din 14 noiembrie 2012 (Pl-x 406/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 2.09.2014 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 5.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
113.
|
Pl-x 336/2014
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă (PL-x 336/2014) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 8.09.2014 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere)- distribuit - 5.10.2015 Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 13.05.2015) şi, ca urmare, s-a hotărât retrimiterea la comisie. Primit Raport suplimentar - 5.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
114.
|
Pl-x 586/2015
|
Propunerea legislativă privind pensiile militare de stat (Pl-x 586/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -7.09.2015 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 6.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
115.
|
Pl-x 273/2014
|
Propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012 (Pl-x 273/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.05.2014 Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 8.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
116.
|
Pl-x 441/2013
Pl-x 495/2015
|
- Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea articolului 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.96 din 2002, privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat, modificat şi completat (Pl-x 441/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 29.10.2013 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 21.11.2013 Cameră decizională
- Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.96/2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi pentru copii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore (Pl-x 495/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -16.06.2015 Raport comun pentru ambele iniţiative legislative - Comisia pentru administraţie publică (menţine raportul de Respingere - Pl-x 441/2013 şi Respingere - Pl-x 495/2015) - distribuit - 8.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
117.
|
Pl-x 327/2015
|
Propunerea legislativă pentru abrogarea alineatului (2) al articolului 375 al Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 327/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 24.03.2015 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 8.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
118.
|
Pl-x 509/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.55/2002 privind regimul juridic al sancţiunilor prestării unei activităţi în folosul comunităţii (Pl-x 509/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 25.11.2014 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 8.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
119.
|
Pl-x 319/2015
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.188 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 319/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -24.03.2015 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 8.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
120.
|
Pl-x 292/2015
|
Propunerea legislativă privind stabilirea nivelului redevenţelor petroliere şi miniere din România şi utilizarea sumelor provenite din exploatarea resurselor (Pl-x 292/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 18.03.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 8.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
121.
|
Pl-x 197/2014
|
Propunerea legislativă pentru prevenirea abandonului şcolar în rândul elevilor - cazuri sociale (Pl-x 197/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 8.04.2014 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 4.09.2014 şi Raport suplimentar (menţine Raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 13.10.2015 Cameră decizională Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 13.05.2015) şi, ca urmare, s-a hotărât retrimiterea la comisie. Primit raport suplimentar - 13.10.2015.
|
|
|
|
|
122.
|
Pl-x 173/2015
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.165 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 173/2015) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 13.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
123.
|
Pl-x 243/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr.21/1991 (Pl-x 243/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 11.03.2015 Raport -Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 13.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
124.
|
Pl-x 251/2014
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.11 din Legea nr.21 din 1 martie 1991 a cetăţeniei române (PL-x 251/2014) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport -Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 13.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
125.
|
Pl-x 486/2015
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii 416/2001 privind venitul minim garantat (Pl-x 486/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -15.06.2015 Raport -Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 13.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
126.
|
Pl-x 413/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.16 alin.(1) din Legea apiculturii nr.383/2013 (Pl-x 413/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -12.05.2015 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 14.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
127.
|
Pl-x 418/2015
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.16 din Legea apiculturii nr.383/2013 (PL-x 418/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -12.05.2015 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 14.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
128.
|
Pl-x 491/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.62/2011 a dialogului social, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 491/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 6.11.2013 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 14.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
129.
|
Pl-x 561/2009
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 561/2009) - lege organică - Respinsă de Senat -2.11.2009 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Adoptare) - distribuit - 13.04.2010, Raport înlocuitor (Adoptare) - distribuit - 12.05.2010, un nou raport înlocuitor (Respingere) - distribuit - 2.10.2012, Raport comun suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 3.09.2013 şi ultimul Raport comun suplimentar (menţine raportul de Respingere) - distribuit - 14.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
130.
|
Pl-x 582/2013
|
Propunerea legislativă privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului în domeniul public al comunei Manasia, judeţul Ialomiţa, şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Manasia, judeţul Ialomiţa, în vederea extinderii cimitirului situat în satul Manasia (Pl-x 582/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 9.12.2013 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit -13.02.2014, Raport înlocuitor (Respingere) - distribuit -2.10.2014 şi ultimul Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 15.10.2015 Cameră decizională Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 13.05.2015) şi, ca urmare, s-a hotărât retrimiterea la comisie. Primit raport suplimentar - 15.10.2015.
|
|
|
|
|
131.
|
Pl-x 335/2015
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.32 din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr.241/2006 (PL-x 335/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -30.03.2015 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru industrii (Respingere) - 15.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
132.
|
Pl-x 623/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 35ą din Legea poliţiei locale nr.155/2010, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 8 mai 2014 (Pl-x 623/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -22.09.2015 Raport comun - Comisia pentru apărare şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere)- distribuit - 20.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
133.
|
Pl-x 270/2014
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice (PL-x 270/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere)- distribuit - 20.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
134.
|
Pl-x 36/2015
|
Propunerea legislativă privind transmiterea unui bun aflat în domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ teritoriale (Pl-x 36/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 5.02.2015 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere)- distribuit - 20.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
135.
|
Pl-x 260/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 260/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 28.04.2014 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 4.09.2014 şi Raport comun suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 22.10.2015 Cameră decizională Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 13.05.2015) şi, ca urmare, s-a hotărât retrimiterea la comisie. Primit raport suplimentar - 22.10.2015.
|
|
|
|
|
136.
|
Pl-x 613/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(1) al art.9, Capitolul III, din Anexa II la Legea nr.284/2010 (Pl-x 613/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -21.09.2015 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 22.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
137.
|
Pl-x 560/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.139 alin.(1) din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii (Pl-x 560/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -29.06.2015 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 22.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
138.
|
Pl-x 487/2015
|
Propunerea legislativă pentru completarea alin.(1) al art.139 din Legea nr.53/2003 privind Codul Muncii (Pl-x 487/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -15.06.2015 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 22.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
139.
|
Pl-x 546/2014
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice (Pl-x 546/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 3.12.2014 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 22.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
140.
|
Pl-x 488/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.334/2006 privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale (Pl-x 488/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -15.06.2015 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 22.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
141.
|
Pl-x 481/2015
|
Propunerea legislativă pentru completarea Art.13, alin.(2), din Legea nr.489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor (Pl-x 481/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -15.06.2015 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru drepturile omului (Respingere) - distribuit - 22.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
142.
|
Pl-x 307/2014
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.3 din 2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului (Pl-x 307/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 3.06.2014 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 22.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
143.
|
Pl-x 290/2014
|
Proiectul de Lege privind proclamarea Zilei naţionale a martirilor români anticomunişti (PL-x 290/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 22.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
144.
|
Pl-x 470/2015
|
Propunerea legislativă privind modificarea alin.(5) al art.41 din Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată (Pl-x 470/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -10.06.2015 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 22.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
145.
|
Pl-x 515/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.III din Legea nr.122/2014 pentru completarea Legii nr.82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării" (Pl-x 515/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -24.06.2015 Raport - Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 22.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
146.
|
Pl-x 257/2015
|
Propunerea legislativă pentru completarea şi modificarea Legii nr.69 din 2000 a educaţiei fizice şi sportului (Pl-x 257/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 11.03.2015 Raport - Comisia pentru învăţământ (Adoptare) - distribuit - 4.06.2015 şi Raport înlocuitor (Respingere) - distribuit - 22.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
147.
|
Pl-x 288/2015
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.16 din Legea apiculturii nr.383/2013 (PL-x 288/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -18.03.2015 Raport comun- Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 22.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
148.
|
Pl-x 443/2014
|
Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului (PL-x 443/2014) - lege organică - Adoptat de Senat -17.09.2014 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 26.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
149.
|
Pl-x 490/2015
|
Propunerea legislativă pentru completarea dispoziţiilor Legii 202 din 9 noiembrie 1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României (Pl-x 490/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -15.06.2015 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 26.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
150.
|
Pl-x 251/2010
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.106/2008 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică a terenurilor necesare lucrărilor miniere pentru exploatarea zăcămintelor de lignit (Pl-x 251/2010) - lege organică- Respinsă de Senat - 26.04.2010 Raport comun- Comisia juridică şi Comisia pentru mediu (Respingere)-distribuit - 28.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
151.
|
Pl-x 338/2014
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.96/2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore (PL-x 338/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 29.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
152.
|
Pl-x 677/2015
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii serviciului de alimentare cu apă şi canalizare nr.241/2006 (Pl-x 677/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -14.10.2015 Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 29.10.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
153.
|
Pl-x 388/2015
|
Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru asigurarea condiţiilor de dezvoltare sănătoasă a persoanelor cu vârsta sub 18 ani (PL-x 388/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -29.04.2015 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 5.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
154.
|
Pl-x 61/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.265/2006 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.195/2005 privind protecţia mediului (Pl-x 61/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 12.02.2015 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 5.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
155.
|
Pl-x 165/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă nr.28 din 25 martie 1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale (Pl-x 165/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 25.02.2015 Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 24.03.2015 şi Raport comun suplimentar (Respingere) - distribuit - 5.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
156.
|
Pl-x 703/2015
|
Propunerea legislativă pentru instituirea zilei de 26 martie drept Ziua Literaturii Române (Pl-x 703/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -13.10.2015 Raport comun - Comisia pentru cultură şi Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit - 5.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
157.
|
Pl-x 617/2015
|
Proiectul de Lege pentru condamnarea totalitarismului comunist şi pentru cultivarea memoriei naţionale antitotalitare (PL-x 617/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -22.09.2015 Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 9.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
158.
|
Pl-x 571/2015
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.8 din Legea nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului (PL-x 571/2015) - lege organică - Adoptat de Senat -7.09.2015 Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 10.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
159.
|
Pl-x 427/2015
|
Proiectul de Lege pentru instituirea Zilei Creaţiei Populare Româneşti (PL-x 427/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 12.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
160.
|
Pl-x 429/2013
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.6 din Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică (PL-x 429/2013) - lege ordinară - Adoptat de Senat -29.10.2013 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 17.03.2014 şi Raport comun suplimentar (Respingere) - distribuit - 12.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
161.
|
Pl-x 120/2015
|
Propunerea legislativă privind reglementarea meseriei de asistent-supraveghetor în ciclul preşcolar de învăţământ (Pl-x 120/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 25.02.2015 Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 12.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
162.
|
Pl-x 625/2015
|
Propunerea legislativă privind monitorizarea activităţii autorităţilor administraţiei publice locale şi organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local sau judeţean (Pl-x 625/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -22.09.2015 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 12.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
163.
|
Pl-x 616/2015
|
Proiectul de Lege pentru abrogarea art.120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului (PL-x 616/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -22.09.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 12.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
164.
|
Pl-x 700/2015
|
Propunerea legislativă privind abrogarea art.8, alin.(1), litera b din Ordonanţa Guvernului nr.75/2001 (Pl-x 700/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -12.10.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 12.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
165.
|
Pl-x 706/2015
|
Propunerea legislativă privind Fondul pentru Viitorul României (Pl-x 706/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -13.10.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 12.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
166.
|
Pl-x 755/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal (Pl-x 755/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -27.10.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 12.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
167.
|
Pl-x 757/2015
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal (Pl-x 757/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -27.10.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 12.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
168.
|
Pl-x 759/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.84 din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal (Pl-x 759/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -27.10.2015 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 12.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
169.
|
Pl-x 287/2015
|
Proiectul de Lege privind modificarea Legii nr.349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun (PL-x 287/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -18.03.2015 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 16.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
170.
|
Pl-x 614/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.56 şi art.57 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 614/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -21.09.2015 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 16.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
171.
|
Pl-x 611/2015
|
Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.263/2010 Legea pensiilor, republicată (Pl-x 611/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -21.09.2015 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 16.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
172.
|
Pl-x 551/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.852 din 20 decembrie 2010, actualizată în 2014 (Pl-x 551/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -29.06.2015 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 16.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
173.
|
Pl-x 480/2015
|
Propunerea legislativă privind modificarea art.109 alin.(1) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 480/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -15.06.2015 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 16.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
174.
|
Pl-x 303/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 303/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 18.03.2015 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 16.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
175.
|
Pl-x 263/2015
|
Propunerea legislativă de completare şi modificare a alineatului 5 al articolului 56 din Legea nr.283/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 263/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 11.03.2015 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 16.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
176.
|
Pl-x 162/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 162/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 25.02.2015 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 16.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
177.
|
Pl-x 157/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.380/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul de pensii publice (Pl-x 157/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 25.02.2015 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 16.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
178.
|
Pl-x 584/2014
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.88 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 584/2014) - lege organică - Adoptat de Senat -9.12.2014 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 16.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
179.
|
Pl-x 580/2014
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 580/2014) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 16.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
180.
|
Pl-x 461/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul şi acvacultura (Pl-x 461/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -10.06.2015 Raport comun Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 16.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
181.
|
Pl-x 605/2015
|
Propunerea legislativă pentru abrogarea alin.(5) al art.53 din Legea nr.46/2008 - Codul silvic (Pl-x 605/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -16.09.2015 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 18.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
182.
|
Pl-x 521/2015
|
Propunerea legislativă privind trecerea unor luciuri de apă şi taluzuri ale barajelor şi lacurilor de acumulare din proprietatea publică a statului în administrarea unor consilii locale ale unităţilor administrativ-teritoriale (Pl-x 521/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -24.06.2015 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 19.11.2015 şi Raport comun înlocuitor (Respingere) - distribuit - 2.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
183.
|
Pl-x 360/2015
|
Propunerea legislativă privind protejarea pădurilor din România (Pl-x 360/2015) - lege organică - Respinsă de Senat - 15.04.2015 Raport comun - Comisia pentru agricultură, Comisia juridică şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 24.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
184.
|
Pl-x 770/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive (Pl-x 770/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -28.10.2015 Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 26.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
185.
|
Pl-x 202/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.407/2006 (Pl-x 202/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 4.03.2015 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 26.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
186.
|
Pl-x 666/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(4) al art.7 din Legea nr.46/2008 - Codul Silvic (Pl-x 666/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 16.12.2013 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 26.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
187.
|
Pl-x 415/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.6 2 din Ordonanţa Guvernului nr.81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în normele tehnice privind siguranţa rutieră, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică (Pl-x 415/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -13.05.2015 Raport - Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 26.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
188.
|
Pl-x 749/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea alineatului (5) al articolului 76 din Legea nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale (Pl-x 749/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -26.10.2015 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 26.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
189.
|
Pl-x 747/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea articolelor (3), (97), (98), (103) şi (104) din Legea 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 747/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -26.10.2015 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 26.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
190.
|
Pl-x 748/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.333 din 17 mai 2007, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 748/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -26.10.2015 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 26.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
191.
|
Pl-x 771/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.97 din 14 iulie 2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români (Pl-x 771/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -28.10.2015 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 26.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
192.
|
Pl-x 803/2015
|
Propunerea legislativă privind revenirea la denumirea oficială de ţigani" a persoanelor intitulate de etnie romă" (Pl-x 803/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -3.11.2015 Raport - Comisia pentru drepturile omului (Respingere) - distribuit - 3.12.2015 şi Raport înlocuitor (Respingere) - distribuit - 8.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
193.
|
Pl-x 471/2014
|
Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr.18/1991 (PL-x 471/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat -30.09.2014 Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 3.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
194.
|
Pl-x 523/2015
|
Propunerea legislativă pentru declararea zilei de 10 mai - ca sărbătoare naţională (Pl-x 523/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -24.06.2015 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 3.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
195.
|
Pl-x 143/2014
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România (Pl-x 143/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 25.03.2014 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 4.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
196.
|
Pl-x 129/2015
|
Proiectul de Lege pentru completarea unor acte normative (PL-x 129/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -25.02.2015 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 4.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
197.
|
Pl-x 791/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.11 din Legea cetăţeniei române nr.21/1991 (Pl-x 791/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -2.11.2015 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 4.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
198.
|
Pl-x 749/2010
|
Propunerea legislativă privind vânzarea terenurilor cu destinaţie agricolă aferente activelor achiziţionate de persoanele fizice/juridice, potrivit legii (Pl-x 749/2010) - lege organică - Respinsă de Senat - 24.11.2010 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură (Respingere) -distribuit - 14.05.2013 şi Raport comun suplimentar (Respingere) - distribuit - 9.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
199.
|
Pl-x 705/2015
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.46/2008 - Codul Silvic al României (Pl-x 705/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -13.10.2015 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 9.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
200.
|
Pl-x 553/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului (Pl-x 553/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -29.06.2015 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 9.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
201.
|
Pl-x 414/2015
|
Propunerea legislativă privind modificarea art.3 alin.(1) din Legea nr.108/2014 privind transportul rutier de produse agricole vegetale pe drumurile publice (Pl-x 414/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -12.05.2015 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 9.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
202.
|
Pl-x 552/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.407/2006 (Pl-x 552/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -29.06.2015 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 9.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
203.
|
Pl-x 32/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000 (Pl-x 32/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 5.02.2015 Raport -Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit - 2.06.2015 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 9.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
204.
|
Pl-x 485/2015
|
Propunerea legislativă privind răspunderea ministerială (Pl-x 485/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -15.06.2015 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 9.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
205.
|
Pl-x 744/2010
|
Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(1) al art.24 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997 (Pl-x 744/2010) - lege organică - Respinsă de Senat - 24.11.2010 Raport - Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 17.02.2014 şi Raport comun suplimentar (Menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 10.12.2015 Cameră decizională Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 3.06.2014) şi ca urmare s-a hotărât retrimiterea la comisie. Primit raport comun suplimentar - menţine raportul iniţial de respingere - 10.12.2015.
|
|
|
|
|
206.
|
Pl-x 229/2014
|
Propunerea legislativă privind întreţinerea terenurilor intravilane ce fac obiectul proprietăţii particularilor (Pl-x 229/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 23.04.2014 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 10.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
207.
|
Pl-x 219/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(2) şi (5), al art.90 din Legea nr.188/1999, republicată, privind Statutul funcţionarilor publici (Pl-x 219/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 15.04.2014 Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 10.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
208.
|
Pl-x 31/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 31/2015) - lege organică - Respinsă de Senat - 5.02.2015 Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru industrii şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit-15.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
209.
|
Pl-x 296/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă nr.195 din 2002 privind circulaţia pe drumurile publice(Pl-x 296/2015) - lege organică - Respinsă de Senat - 18.03.2015 Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru industrii şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit-15.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
210.
|
Pl-x 419/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 419/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -12.05.2015 Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru industrii şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit-15.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
211.
|
Pl-x 557/2014
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.20 din Ordonanţa Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare (PL-x 557/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru drepturile omului (Respingere) - distribuit-15.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
212.
|
Pl-x 818/2015
|
Propunerea legislativă privind organizarea şi exercitarea profesiei de mediator (Pl-x 818/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -11.11.2015 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit-15.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
213.
|
Pl-x 314/2014
|
Propunerea legislativă privind completarea Art.118 al Ordonanţei de Urgenţă 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 314/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 3.06.2014 Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru industrii şi Comisia pentru transporturi (Respingere)- distribuit-15.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
214.
|
Pl-x 225/2014
|
Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 225/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 23.04.2014 Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru industrii şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit-15.12.2015 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
215.
|
Pl-x 584/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, cu modificările şi completările ulterioare, republicată (Pl-x 584/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -7.09.2015 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit-15.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
216.
|
Pl-x 233/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.II din Legea nr.144/2012 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere în reţeaua de drumuri naţionale din România (Pl-x 233/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 23.04.2014 Raport comun - Comisia pentru transporturi şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 2.07.2014 şi Raport comun înlocuitor (Respingere) - distribuit-15.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
217.
|
Pl-x 145/2014
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.51 din Legea nr.29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României (PL-x 145/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat -25.03.2014 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit-15.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
218.
|
Pl-x 210/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.3/2000 (Pl-x 210/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 10.06.2013 Raport - Comisia juridică (Respingere ) - distribuit - 17.02.2014 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit-15.12.2015 Cameră decizională Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 3.06.2014) şi ca urmare s-a hotărât retrimiterea la comisie. A fost primit Raport suplimentar cu propunere de respingere.
|
|
|
|
|
219.
|
Pl-x 676/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.7 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art.2 din Legea nr.36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură (Pl-x 676/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -13.10.2015 Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 16.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
220.
|
Pl-x 276/2015
|
Propunerea legislativă privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale (Pl-x 276/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 18.03.2015 Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 16.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
221.
|
Pl-x 678/2015
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare (Pl-x 678/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -14.10.2015 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit - 16.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
222.
|
Pl-x 875/2015
|
Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române nr.218/2002 (Pl-x 875/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -7.12.2015 Raport - Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 17.12.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
223.
|
Pl-x 475/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(5) al art.41 din Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată (Pl-x 475/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 6.11.2013 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 19.03.2014, Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 23.04.2015 şi ultimul Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 22.11.2015 Cameră decizională
|
|
|
|
|
224.
|
Pl-x 125/2013
|
Proiectul de Lege privind transmiterea unor imobile, aflate în domeniul public şi, respectiv, în domeniul privat al statului, din administrarea Regiei Autonome Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" în administrarea Băncii Naţionale a României (PL-x 125/2013) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 22.04.2013 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 11.01.2016 Cameră decizională
|
|
|
|
|
225.
|
Pl-x 291/2015
|
Propunerea legislativă privind trecerea în proprietatea consiliilor locale a locuinţelor de serviciu aflate în proprietatea Statului şi administrate de Societatea Naţională a Sării S.A. Sucursala Exploatarea Minieră Rm.Vâlcea (Pl-x 291/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 18.03.2015 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit -11.01.2016 Cameră decizională
|
|
|
|
IV. COMISII DE ANCHETĂ
|
|
226.
|
PHCD 29/2013
|
Proiectul de Hotărâre privind înfiinţarea unei comisii de anchetă pentru verificarea modului în care Primarul General al Municipiului Bucureşti utilizează banii publici din bugetul Capitalei pentru reabilitarea sediului din Bulevardul Regina Elisabeta nr. 47 şi pentru plata contractului de închiriere a imobilului din Splaiul Independenţei nr. 291-293 (PHCD 29/2013) (B.P. şi C.L.G.P./9.12.2013 - nu există propuneri nominale pentru componenţa Comisiei)
|
|
|
|
V. AMÂNATE
|
|
227.
|
Pl-x 618/2004
|
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.166/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr.146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret (PL 618/2004) - redistribuit - 30.01.2009 Proiectul a fost adoptat de Senat ca lege ordinară, iar Camera Deputaţilor l-a adoptat ca lege organică. Comisia de mediere a propus spre adoptare textul Camerei Deputaţilor. La data de 10.02.2005 Senatul a aprobat textul propus de Comisia de mediere. Amânată dezbaterea
|
|
|
|