Vezi calendarul
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > e-Caseta > Ordinea de zi Versiunea pentru printare
Ordinea de zi pentru şedinţele Camerei Deputaţilor din zilele de 26 şi 28 noiembrie 2018

Aprobată: 28.11.2018
Poziţia Număr
înregistrare
Descrierea punctului de pe ordinea de zi Doc.
1. - Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. -
2. - Prezentarea de către doamna deputat Cristina - Ionela Iurişniţi, a unui mesaj cu prilejul Zilei Internaţionale pentru eliminarea violenţei împotriva femeii.
Luni, 26 noiembrie 2018, ora 16,00
PDF format
3. PHCD 82/2018 Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliul European - O Europă care protejează: o iniţiativă de extindere a competenţelor Parchetului European pentru a include infracţiunile de terorism transfrontaliere Contribuţia Comisiei Europene la reuniunea liderilor din Salzburg din 19-20 septembrie 2018COM (2018) 641 (PHCD 82/2018) Format PDF
4. PHCD 83/2018 Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea comună către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European, Comitetul Regiunilor şi Banca Europeană de InvestiţiiConectarea Europei cu Asia - Elementele constitutive pentru o strategie a UE JOIN (2018) 31(PHCD 83/2018) Format PDF
5. Pl-x 285/2018 Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.25/2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare (PL-x 285/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 3.05.2018
Raport - Comisia pentru buget
Procedură de urgenţă
Cameră decizională
Se dezbate sub rezerva primirii raportului
6. Pl-x 512/2017 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii (PL-x 512/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 27.11.2017
Raport - Comisia pentru buget
Cameră decizională
Se dezbate sub rezerva primirii raportului
6.1. Pl-x 538/2018 Proiectul de Lege privind instituirea zilei de 14 septembrie - Ziua Naţională a Constructorului (PL-x 538/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -10.10.2018
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 31.10.2018
Cameră decizională
(Readus de pe pozitia 38)
6.2. Pl-x 570/2018 Proiectul de Lege privind modificarea art.8 alin.(1) lit.b) din Legea nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie (PL-x 570/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -17.10.2018
Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru mediu (Adoptare) - distribuit - 13.11.2018
Cameră decizională
(Readus de pe pozitia 46)
7. Pl-x 514/2017 Proiectul de Lege pentru modificarea art.6 alin.(6) din Ordonanţa Guvernului nr.47/2000 privind stabilirea unor măsuri de protecţie a monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial (PL-x 514/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 27.11.2017
Raport comun- Comisia pentru cultură şi Comisia pentru apărare
Cameră decizională
Se dezbate sub rezerva primirii raportului comun
7.1. Pl-x 544/2018 Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.59/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual din România (PL-x 544/2018) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile articolului 115 alineatul (5) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun- Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit - 13.11.2018
Procedură de urgenţă
Cameră decizională
Mutat de la pozitia 15
8. Pl-x 584/2017 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 584/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 13.12.2017
Raport - Comisia pentru muncă
Procedură de urgenţă
Cameră decizională
Se dezbate sub rezerva primirii raportului
9. Pl-x 359/2017 Proiectul de Lege pentru stabilirea conţinutului de acizi graşi trans în produsele alimentare destinate consumului uman (PL-x 359/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 10.10.2017
Raport - Comisia pentru agricultură
Cameră decizională
Se dezbate sub rezerva primirii raportului
10. Pl-x 280/2018 Reexaminarea Legii privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a reţelelor şi sistemelor informatice, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.455 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.622 din 18 iulie 2018 (PL-x 280/2018/22.10.2018) - lege ordinară - Reexaminată de Senat -16.10.2018
Raport comun - Comisia pentru tehnologia informaţiei şi Comisia juridică
Procedură de urgenţă
Cameră decizională
Prioritate legislativă
Se dezbate sub rezerva primirii raportului comun
11. Pl-x 346/2018 Reexaminarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.836 din 1 octombrie 2018 (PL-x 346/2018/14.11.2018) - lege organică - Reexaminată de Senat - 12.11.2018
Raport - Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei(Adoptare) - distribuit - 26.11.2018
Cameră decizională
12. Pl-x 617/2018 Proiectul de Lege privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Afacerilor Interne, Instituţia Prefectului, judeţul Olt, în domeniul public al judeţului Olt şi pentru declararea unui bun de interes naţional şi înscrierea acestuia în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea acestuia în administrarea Ministerului Afacerilor Interne, Instituţia Prefectului, judeţul Olt (PL-x 617/2018) - lege organică - Adoptat de Senat -22.10.2018
Raport comun - Comisia pentru apărare şi Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 21.11.2018
Cameră decizională
12.1. Pl-x 203/2016 Propunerea legislativă pentru completarea O.U.G 195 din 2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 203/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 12.04.2016
Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru industrii şi Comisia pentru transporturi (Adoptare) - distribuit - 31.05.2018
Cameră decizională
13. Pl-x 557/2018 Propunerea legislativă privind trecerea oraşului Băneasa, judeţul Constanţa, la rangul de comună (Pl-x 557/2018) - lege organică
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 16.11.2018
Procedură de urgenţă
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 22.10.2018; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 07.02.2019, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
14. Pl-x 336/2018 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului (PL-x 336/2018) - lege organică - Adoptat de Senat -22.05.2018
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură
Cameră decizională
Prioritate legislativă
Se dezbate sub rezerva primirii raportului comun
15. Pl-x 544/2018 Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.59/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual din România (PL-x 544/2018) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile articolului 115 alineatul (5) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun- Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit - 13.11.2018
Procedură de urgenţă
Cameră decizională
Mutat pe poziţia 7^1
16. Pl-x 73/2018 Reexaminarea Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul educaţiei, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.528 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.676 din 3 august 2018 (Pl-x 73/2018/3.09.2018) - lege organică
Raport comun- Comisia juridică şi Comisia pentru învăţământ
Prima Cameră sesizată
Se dezbate sub rezerva primirii raportului comun
17. Pl-x 416/2018 Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.42/2018 privind eficientizarea activităţii Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 416/2018) - lege organică - Adoptat de Senat -27.06.2018
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 14.11.2018
Procedură de urgenţă
Cameră decizională
18. Pl-x 452/2018 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.49/2018 privind stabilirea calculului tarifului lunar al chiriei pe m2 care se aplică pentru închirierea locuinţelor şi terenului aferent acestora, aflate în domeniul public şi privat al statului şi în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 452/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -3.09.2018
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 14.11.2018
Procedură de urgenţă
Cameră decizională
19. Pl-x 535/2018 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.67/2018 pentru completarea art.8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.66/2017 privind stabilirea unor măsuri în domeniul cercetării-dezvoltării-inovării şi producerii de mijloace imunoprofilactice, terapeutice şi antidoturi, în vederea asigurării protecţiei intereselor esenţiale ale siguranţei stării de sănătate a populaţiei (PL-x 535/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -10.10.2018
Raport comun - Comisia pentru învăţământ, Comisia pentru sănătate şi Comisia pentru apărare (Adoptare) - distribuit - 14.11.2018
Procedură de urgenţă
Cameră decizională
20. Pl-x 418/2018 Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.44/2018 privind unele măsuri referitoare la aplicarea unor dispoziţii şi prelungirea unui termen prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, precum şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.64/2007 privind datoria publică (PL-x 418/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -27.06.2018
Raport - Comisia pentru buget şi Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit - 15.11.2018
Procedură de urgenţă
Cameră decizională

     I. ALTE INIŢIATIVE CU PROPUNERE DE ADOPTARE

 
21. Pl-x 35/2018 Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată (PL-x 35/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 14.02.2018
Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 22.03.2018
Cameră decizională
22. Pl-x 203/2016 Propunerea legislativă pentru completarea O.U.G 195 din 2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 203/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 12.04.2016
Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru industrii şi Comisia pentru transporturi (Adoptare) - distribuit - 31.05.2018
Cameră decizională
Mutat la poziţia 12^1
23. Pl-x 34/2018 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.39/2015 privind cazierul fiscal (PL-x 34/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 12.02.2018
Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 22.03.2018
Cameră decizională
24. Pl-x 164/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.25 al Legii drepturilor pacientului nr.46/2003 (Pl-x 164/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 5.04.2016
Raport - Comisia pentru sănătate (Adoptare) - distribuit - 5.04.2018
Cameră decizională
25. Pl-x 135/2018 Propunerea legislativă privind instituirea zilei de 2 aprilie - Ziua Instituţiei Prefectului din România (Pl-x 135/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 14.03.2018
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 25.04.2018
Cameră decizională
26. Pl-x 555/2017 Proiectul de Lege pentru completarea art.111 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (PL-x 555/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia juridică şi Comisia pentru transporturi (Adoptare) - distribuit - 23.05.2018
Cameră decizională
27. Pl-x 148/2018 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.53/2003 - Codul muncii (PL-x 148/2018)- lege organică - Adoptat de Senat - 19.03.2018
Raport - Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit - 23.05.2018
Cameră decizională
28. Pl-x 293/2018 Proiectul de Lege privind finanţarea activităţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi a unităţilor subordonate (PL-x 293/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 3.05.2018
Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia juridică (Adoptare) - distribuit - 18.06.2018
Cameră decizională
28.1. Pl-x 571/2018 Proiectul de Lege pentru declararea municipiului Iaşi "Capitala istorică" a României (PL-x 571/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -17.10.2018
Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru cultură (Adoptare) - distribuit - 27.11.2018
Cameră decizională
Punct nou introdus.
29. Pl-x 327/2018 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice (PL-x 327/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -16.05.2018
Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit -21.06.2018
Cameră decizională
29.1. Pl-x 540/2018 Proiectul de Lege pentru modificarea art.391 alin.(1) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 540/2018) - lege organică - Adoptat de Senat -10.10.2018
Raport comisia - Comisia pentru sănătate şi Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit - 8.11.2018
Cameră decizională
Readus de pe poziţia 41.
30. Pl-x 213/2016 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.9/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr.449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora (PL-x 213/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat 19.04.2016
Raport - Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit - 27.06.2018
Cameră decizională
30.1. Pl-x 429/2018 Proiectul de Lege pentru completarea art.105 alin.(2) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal (PL-x 429/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -5.07.2018
Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 13.09.2018
Cameră decizională
Readus de pe poziţia 31.
31. Pl-x 429/2018 Proiectul de Lege pentru completarea art.105 alin.(2) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal (PL-x 429/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -5.07.2018
Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 13.09.2018
Cameră decizională
32. Pl-x 601/2014 Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 601/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat -15.12.2014
Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru industrii şi Comisia pentru transporturi (Adoptare) - distribuit - 18.09.2018
Cameră decizională
Retrimis la comisie - Plen 28.11.2018 - termen: 1 săptămână
33. Pl-x 348/2017 Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr.4/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal (PL-x 348/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 10.10.2017
Raport - Comisia pentru buget (Adoptare Proiectului de Lege privind aprobarea OG nr. 4/2017) - distribuit - 10.10.2018
Cameră decizională
34. Pl-x 354/2018 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.10 din Legea nr.241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale
(PL-x 354/2018) - lege organică - Adoptat de Senat -29.05.2018
Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit - 10.10.2018
Cameră decizională
Retrimis la comisie - Plen 28.11.2018 - termen: 1 săptămână
35. Pl-x 477/2018 Proiectul de Lege privind instituirea Zilei dăruirii (PL-x 477/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -17.09.2018
Raport - Comisia pentru drepturile omului (Adoptare) - distribuit - 10.10.2018
Cameră decizională
36. Pl-x 432/2018 Proiectul de Lege privind unele măsuri sancţionatorii în domeniul radiocomunicaţiilor (PL-x 432/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -27.06.2018
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru tehnologia informaţiei (Adoptare) - distribuit - 25.10.2018
Cameră decizională
37. Pl-x 581/2014 Propunerea legislativă "Legea zootehniei" (Pl-x 581/2014) - lege organică - Respinsă de Senat -9.12.2014
Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 30.10.2018
Cameră decizională
Retrimis la comisie - Plen 26.11.2018 - termen 1 săptămână
38. Pl-x 538/2018 Proiectul de Lege privind instituirea zilei de 14 septembrie - Ziua Naţională a Constructorului (PL-x 538/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -10.10.2018
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 31.10.2018
Cameră decizională
Mutat la 6^1
39. Pl-x 523/2018 Proiectul de Lege pentru instituirea Anului Cărţii în România (PL-x 523/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -8.10.2018
Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru cultură (Adoptare) - distribuit - 6.11.2018
Cameră decizională
40. Pl-x 357/2016 Proiectul de Lege pentru completarea art.11 din Ordonanţa Guvernului nr.29/1997 privind Codul aerian civil (PL-x 357/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 13.09.2016
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru transporturi (Adoptare) - distribuit - 7.11.2018
Cameră decizională
41. Pl-x 540/2018 Proiectul de Lege pentru modificarea art.391 alin.(1) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 540/2018) - lege organică - Adoptat de Senat -10.10.2018
Raport comisia - Comisia pentru sănătate şi Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit - 8.11.2018
Cameră decizională
42. Pl-x 599/2018 Proiectul de Lege privind instituirea Zilei limbii romani (PL-x 599/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -17.10.2018
Raport - Comisia pentru drepturile omului (Adoptare) - distribuit - 8.11.2018
Cameră decizională
43. Pl-x 577/2018 Proiectul de Lege pentru completarea art.5 din Ordonanţa Guvernului nr.80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice (PL-x 577/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -17.10.2018
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 7.11.2018
Cameră decizională
44. Pl-x 586/2018 Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.12/2018 privind prorogarea termenului prevăzut de art.III din Legea nr.352/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.26/2011 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (PL-x 586/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -17.10.2018
Raport - Comisia pentru transporturi (Adoptare) - distribuit - 7.11.2018
Cameră decizională
45. Pl-x 590/2018 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.16/2018 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice (PL-x 590/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -17.10.2018
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit - 7.11.2018
Cameră decizională
46. Pl-x 570/2018 Proiectul de Lege privind modificarea art.8 alin.(1) lit.b) din Legea nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie (PL-x 570/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -17.10.2018
Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru mediu (Adoptare) - distribuit - 13.11.2018
Cameră decizională
Mutat pe pozitia 6^2
47. Pl-x 439/2018 Proiectul de Lege privind instituirea Zilei naţionale a gastronomiei şi a vinului românesc (PL-x 439/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -5.07.2018
Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 13.11.2018
Cameră decizională
48. Pl-x 397/2018 Proiectul de Lege privind instituirea zilei de 11 iunie ca "Ziua Victoriei Revoluţiei de la 1848 şi a Democraţiei Româneşti" (PL-x 397/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -20.06.2018
Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit - 26.09.2018 şi Raport suplimentar (Adoptare) - distribuit - 15.11.2018
Cameră decizională
49. Pl-x 539/2018 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii cooperaţiei agricole nr.566/2004 (PL-x 539/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -10.10.2018
Raport -Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 19.11.2018
Cameră decizională

     II. ALTE INIŢIATIVE CU PROPUNERE DE RESPINGERE

 
50. Pl-x 536/2016 Proiectul de Lege privind creşterea salariilor medicilor din sistemul public din România (PL-x 536/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 22.05.2017
Cameră decizională
51. Pl-x 97/2016 Propunerea legislativă privind declararea zilei de 28 iunie "Ziua Ziaristului Român" (Pl-x 97/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat -15.03.2016
Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru cultură (Adoptare) - distribuit - 14.09.2016, Raport comun suplimentar (Adoptare) - distribuit- 13.03.201 şi ultimul Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 22.05.2017
Cameră decizională
52. Pl-x 178/2013 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.265/2008 privind gestionarea siguranţei circulaţiei pe infrastructura rutieră (Pl-x 178/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 28.05.2013
Raport - Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 23.05.2017
Cameră decizională
53. Pl-x 105/2016 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr.21/1996 (PL-x 105/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat -22.03.2016
Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 23.05.2017
Cameră decizională
54. Pl-x 127/2014 Proiectul de Lege privind înfiinţarea Regiei Autonome "Administraţia Canalului Siret-Bărăgan" (PL-x 127/2014) - lege ordinară -Adoptat de Senat -17.03.2014
Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 11.06.2014 şi Raport comun suplimentar (Respingere) - distribuit - 23.05.2017
Cameră decizională
55. Pl-x 222/2015 Propunerea legislativă privind amenajările rutiere destinate autovehiculelor cu regim prioritar precum şi dotarea cu sisteme de semaforizare inteligentă (Pl-x 222/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 4.03.2015
Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 24.05.2017
Cameră decizională
56. Pl-x 418/2009 Proiectul de Lege pentru modificarea art.25 din Ordonanţa Guvernului nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor (PL-x 418/2009) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 9.09.2009
Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 24.05.2017
Cameră decizională
57. Pl-x 409/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.92 din 10 aprilie 2007 privind serviciile de transport public local (Pl-x 409/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 26.09.2016
Raport comun - Comisia pentru transporturi, Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 11.04.2017 şi Raport comun suplimentar (menţine Raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 25.05.2017
Cameră decizională
58. Pl-x 485/2016 Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul şi acvacultura
(Pl-x 485/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 17.10.2016
Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 25.05.2017
Cameră decizională
59. Pl-x 442/2016 Propunerea legislativă privind Programul de solidaritate socială în favoarea pensionarilor cu venituri reduse (Pl-x 442/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 4.10.2016
Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 30.05.2017
Cameră decizională
60. Pl-x 409/2014 Propunerea legislativă privind instituirea titlurilor naţionale (Pl-x 409/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 2.09.2014
Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 30.05.2017
Cameră decizională
61. Pl-x 379/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de Guvern nr.27 din 31.08.2011 privind transporturile rutiere (Pl-x 379/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 20.09.2016
Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 31.05.2017
Cameră decizională
62. Pl-x 385/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 - Codul fiscal (Pl-x 385/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 20.09.2016
Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 31.05.2017
Cameră decizională
63. Pl-x 459/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea alineatului (1) al articolului 502 din Codul Fiscal (Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal)
(Pl-x 459/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 10.10.2016
Raport - Comisia pentru buget (Respingere)- distribuit - 28.02.2017 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 31.05.2017
Cameră decizională
64. Pl-x 338/2016 Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate (PL-x 338/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 6.09.2016
Raport comun - Comisia pentru politică externă şi Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit -21.02.2017 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 31.05.2017

Cameră decizională
65. Pl-x 383/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 - Codul fiscal (Pl-x 383/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 20.09.2016
Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 31.05.2017

Cameră decizională
66. Pl-x 617/2015 Proiectul de Lege pentru condamnarea totalitarismului comunist şi pentru cultivarea memoriei naţionale antitotalitare (PL-x 617/2015) - lege ordinară -Adoptat de Senat -22.09.2015
Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 9.11.2015 şi Raport comun suplimentar (Respingere) - distribuit - 7.06.2017
Cameră decizională
67. Pl-x 203/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 203/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 8.05.2017
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 9.06.2017
Cameră decizională
68. Pl-x 538/2016 Proiectul de Lege pentru completarea art.22 din Legea nr.211/2011 privind regimul deşeurilor (PL-x 538/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat -1.11.2016
Raport - Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 12.06.2017
Cameră decizională
69. Pl-x 540/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal (Pl-x 540/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 1.11.2016
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 15.06.2017
Cameră decizională
70. Pl-x 524/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 524/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 1.11.2016
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 15.06.2017
Cameră decizională
71. Pl-x 701/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal (Pl-x 701/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -13.10.2015
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit- 20.06.2017
Cameră decizională
72. Pl-x 93/2014 Proiectul de Lege privind adoptarea de măsuri specifice în vederea dezvoltării comunităţilor sărace (PL-x 93/2014) - lege ordinară -Adoptat de Senat -25.02.2014
Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit- 22.06.2017

Cameră decizională
73. Pl-x 334/2014 Propunerea legislativă privind reglementarea serviciilor prestate de către furnizorii de energie către populaţie (Pl-x 334/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 18.06.2014
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 10.02.2016 şi Raport comun suplimentar (Respingere) - distribuit - 28.06.2017
Cameră decizională
74. Pl-x 542/2011 Proiectul de Lege privind acordarea de stimulente pentru culturile de plante energetice (PL-x 542/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 24.10.2012, Raport înlocuitor (Respingere) - distribuit - 18.02.2016 şi ultimul Raport înlocuitor (Respingere) - distribuit - 27.06.2017
Cameră decizională
75. Pl-x 129/2016 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală (PL-x 129/2016) - lege organică - Adoptat de Senat -29.03.2016
Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 27.06.2017
Cameră decizională
76. Pl-x 222/2017 Propunerea legislativă pentru completarea art.190 şi 1901 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 222/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 29.05.2017
Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 27.06.2017
Cameră decizională
77. Pl-x 336/2015 Propunerea legislativă privind Cinematografia (Pl-x 336/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 30.03.2015
Raport - Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 29.06.2017
Cameră decizională
78. Pl-x 603/2013 Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(5) al art.6 - din Legea (r) nr.61 din 22/09/1993 (Pl-x 603/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 9.12.2013
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 10.02.2014 şi Raport suplimentar(menţine Raportul iniţial - Respingere)- distribuit - 5.09.2017
Cameră decizională
Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 3.06.2014)
şi ca urmare s-a hotărât retrimiterea la comisie. Primit Raport suplimentar - 5.09.2017.
79. Pl-x 334/2016 Proiectul de Lege pentru completarea art.60 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal (PL-x 334/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 6.09.2016
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 6.09.2017
Cameră decizională
80. Pl-x 298/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România (Pl-x 298/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 21.06.2016
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 6.09.2017
Cameră decizională
81. Pl-x 491/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.61 din 22 septembrie 1993 privind alocaţia de stat pentru copii (Pl-x 491/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 17.10.2016
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 12.09.2017
Cameră decizională
82. Pl-x 550/2015 Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(3) şi (4) ale art.1 din Legea nr.61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii (PL-x 550/2015) - lege organică -Adoptat de Senat -29.06.2015
Raport- Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 12.09.2017
Cameră decizională
83. Pl-x 61/2017 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (PL-x 61/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia pentru sănătate şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 18.09.2017
Cameră decizională
84. Pl-x 463/2016 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.78 din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (PL-x 463/2016) - lege organică - Adoptat de Senat -10.10.2016
Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 18.09.2017
Cameră decizională
85. Pl-x 81/2017 Proiectul de Lege pentru completarea art.58 din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (PL-x 81/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia pentru sănătate şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 21.09.2017
Cameră decizională
86. Pl-x 42/2017 Proiectul de Lege pentru completarea art.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare (PL-x 42/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru buget şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 26.09.2017
Cameră decizională
87. Pl-x 68/2017 Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (PL-x 68/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 27.09.2017
Cameră decizională
88. Pl-x 373/2012 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere (Pl-x 373/2012) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 18.09.2012
Raport - Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit -27.09.2017
Cameră decizională
89. Pl-x 551/2013 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere
(PL-x 551/2013) - lege ordinară -Adoptat de Senat -28.11.2013
Raport - Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit- 27.09.2017
Cameră decizională
90. Pl-x 206/2011 Proiectul de Lege pentru completarea art.55 pct.5 din Legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere
(PL-x 206/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 20.04.2011
Raport - Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 29.03.2012 şi Raport înlocuitor (menţine raportul iniţial - Respingere)
- distribuit- 27.09.2017
Cameră decizională
91. Pl-x 628/2010 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere (Pl-x 628/2010) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 19.10.2010
Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 29.03.2012 şi Raport înlocuitor - Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 27.09.2017
Cameră decizională
92. Pl-x 339/2009 Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(4) al art.14 din Legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere
(PL-x 339/2009) - lege ordinară - Adoptat de Senat -24.06.2009
Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 29.03.2012 şi Raport înlocuitor - Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 27.09.2017
Cameră decizională
93. Pl-x 106/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.407/2006 (Pl-x 106/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat -22.03.2016
Raport comun - Comisia juridică,Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 4.10.2017
Cameră decizională
94. Pl-x 769/2015 Propunerea legislativă pentru completarea art.32 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2005 privind protecţia mediului (Pl-x 769/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -28.10.2015
Raport comun - Comisia pentru mediu şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 4.10.2017
Cameră decizională
95. Pl-x 224/2016 Proiectul de Lege pentru completarea art.11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2005 privind protecţia mediului (PL-x 224/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 25.04.2016
Raport comun - Comisia pentru mediu şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 4.10.2017
Cameră decizională
96. Pl-x 262/2017 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.72/2016 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale avocaţilor (Pl-x 262/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 26.06.2017
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 4.10.2017
Cameră decizională
97. Pl-x 201/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea art.14 şi 142 din Legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi regim de închiriere (Pl-x 201/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 4.03.2015
Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 10.10.2017
Cameră decizională
98. Pl-x 732/2015 Propunerea legislativă pentru completarea art.1 din Legea nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război (Pl-x 732/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -19.10.2015
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit -22.02.2017 şi Raport suplimentar (menţine Raportul iniţial- Respingere) - distribuit -10.10.2017
Cameră decizională
99. Pl-x 783/2015 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Decretului-Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri (PL-x 783/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -2.11.2015
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 10.10.2017
Cameră decizională
100. Pl-x 429/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.53/2003 - Codul muncii (Pl-x 429/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 4.10.2016
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 10.10.2017
Cameră decizională
101. Pl-x 266/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii cadru nr.284/2010 actualizată la 23 octombrie 2014 (Pl-x 266/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 26.06.2017
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 10.10.2017
Cameră decizională
102. Pl-x 45/2015 Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea articolului 58, alineatele (4) şi (10) din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 45/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 5.02.2015
Raport comun - Comisia pentru sănătate şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 1.04.2015 şi Raport comun suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere)- distribuit - 11.10.2017
Cameră decizională
Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 4.11.2015)
şi ca urmare s-a hotărât retrimiterea la comisie. Primit raportul comun suplimentar - 11.10.2017.
103. Pl-x 561/2009 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 561/2009) - lege organică - Respinsă de Senat - 2.11.2009
Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Adoptare)- distribuit- 13.04.2010, Raport comun înlocuitor (Adoptare)- distribuit- 12.05.2010, Raport comun înlocuitor (Respingere) - distribuit - 2.10.2012, Raport comun suplimentar (Respingere)- distribuit- 3.09.2013, Raport comun suplimentar (Respingere)- distribuit- 14.10.2015 şi ultimul Raport comun suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere)- distribuit - 11.10.2017
Cameră decizională
Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 15.06.2016)
şi ca urmare s-a hotărât retrimiterea la comisie. Primit raportul comun suplimentar - 11.10.2017.
104. Pl-x 424/2016 Proiectul de Lege pentru completarea art.4 alin.(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, precum şi modificarea art.II alin.(4) din Legea nr.317/2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul şi acvacultura (PL-x 424/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 4.10.2016
Raport comun - Comisia pentru mediu şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 12.10.2017
Cameră decizională
105. Pl-x 290/2017 Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr.107/1996 (Pl-x 290/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 4.09.2017
Raport - Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 12.10.2017
Cameră decizională
106. Pl-x 400/2016 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr.107/1996 (PL-x 400/2016) - lege organică - Adoptat de Senat - 26.09.2016
Raport- Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 12.10.2017
Cameră decizională
107. Pl-x 872/2015 Proiectul de Lege privind reglementarea experienţei profesionale
(PL-x 872/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -7.12.2015
Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru administraţie (Respingere) - distribuit - 12.10.2017
Cameră decizională
108. Pl-x 672/2013 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori (PL-x 672/2013) - lege ordinară -Adoptat de Senat -16.12.2013
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 16.10.2017
Cameră decizională
109. Pl-x 531/2016 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului de tutun (PL-x 531/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport -Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 16.10.2017
Cameră decizională
110. Pl-x 117/2016 Propunerea legislativă privind realizarea Muzeului Dictaturii Comuniste în imobilul "Casa radio" situat în Bucureşti, str.Ştirbei Vodă nr.174-176 sect.1 (Pl-x 117/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat -21.03.2016
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 5.10.2016, raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere)
- distribuit - 16.03.2017 şi ultimul Raport suplimentar (menţine raportul suplimentar -Respingere) - distribuit - 18.10.2017
Cameră decizională
111. Pl-x 263/2017 Propunerea legislativă privind înfiinţarea Băncii de Resurse Genetice Vegetale "Mihai Cristea" Suceava, prin divizarea parţială a Laboratorului Central pentru Calitatea Seminţelor şi a Materialului Săditor (Pl-x 263/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.06.2017
Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 18.10.2017
Cameră decizională
112. Pl-x 300/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 300/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 18.09.2017
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 19.10.2017
Cameră decizională
113. Pl-x 299/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal (Pl-x 299/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 18.09.2017
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 19.10.2017
Cameră decizională
114. Pl-x 430/2016 Propunerea legislativă pentru instituirea taxei de poluare (Pl-x 430/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 5.10.2016
Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 19.10.2017
Cameră decizională
115. Pl-x 730/2015 Proiectul de Lege privind sprijinul acordat copiilor şi tinerilor din mediul rural pentru continuarea studiilor liceale şi profesionale (PL-x 730/2015) - lege organică - Adoptat de Senat -19.10.2015
Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru muncă (Respingere)- distribuit - 28.02.2017 şi Raport comun suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 24.10.2017
Cameră decizională
116. Pl-x 86/2017 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor (PL-x 86/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 24.10.2017
Cameră decizională
117. Pl-x 370/2016 Proiectul de Lege pentru completarea art.12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul şi acvacultura (PL-x 370/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 20.09.2016
Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 25.10.2017
Cameră decizională
118. Pl-x 301/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.1 din Legea 15/09.01.2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală (Pl-x 301/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 19.09.2017
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 26.10.2017
Cameră decizională
119. Pl-x 898/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea Codului Penal (Pl-x 898/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -14.12.2015
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017
Cameră decizională
120. Pl-x 217/2015 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal (Pl-x 217/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 4.03.2015
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017
Cameră decizională
121. Pl-x 789/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 309 din Legea nr.286/2009 privind Codul Penal (Pl-x 789/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -2.11.2015
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017
Cameră decizională
122. Pl-x 136/2016 Propunerea legislativă pentru completarea art.574 al Legii nr.135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală (Pl-x 136/2016) - lege organică - Respinsă de Senat -29.03.2016
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017
Cameră decizională
123. Pl-x 359/2015 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal (Pl-x 359/2015) - lege organică - Respinsă de Senat - 15.04.2015
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017
Cameră decizională
124. Pl-x 214/2015 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (Pl-x 214/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 4.03.2015
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017
Cameră decizională
125. Pl-x 587/2014 Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal (PL-x 587/2014) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017
Cameră decizională
126. Pl-x 276/2016 Propunerea legislativă pentru completarea art.348 al Legii nr.286/2009 privind Codul Penal (Pl-x 276/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 7.06.2016
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017
Cameră decizională
127. Pl-x 537/2016 Proiectul de Lege pentru completarea art.999 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă (PL-x 537/2016) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017
Cameră decizională
128. Pl-x 153/2016 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal (Pl-x 153/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 4.04.2016
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017
Cameră decizională
129. Pl-x 154/2016 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal (Pl-x 154/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 4.04.2016
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017
Cameră decizională
130. Pl-x 8/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea articolelor 218 şi 219 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal (Pl-x 8/2016) - lege organică - Respinsă de Senat -1.02.2016
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017
Cameră decizională
131. Pl-x 558/2015 Propunerea legislativă pentru completarea art.574 al Legii nr.135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală (Pl-x 558/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -29.06.2015
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017
Cameră decizională
132. Pl-x 104/2015 Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea art.587 din Codul de Procedură Penală (Pl-x 104/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 25.02.2015
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017
Cameră decizională
133. Pl-x 105/2014 Propunerea legislativă pentru completarea prevederilor art.199 din Codul de procedură penală (Pl-x 105/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 25.02.2014
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 8.03.2016 şi Raport suplimentar (menţine Raportul iniţial - Respingere)- distribuit - 3.11.2017
Cameră decizională
Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 28.12.2016) şi ca urmare s-a hotărât retrimiterea la comisie. Primit Raport suplimentar - 3.11.2017.
134. Pl-x 144/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator (Pl-x 144/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 25.02.2015
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 24.11.2016 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 3.11.2017
Cameră decizională
135. Pl-x 392/2015 Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală (Pl-x 392/2015) - lege organică - Respinsă de Senat - 28.04.2015
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 7.11.2017
Cameră decizională
136. Pl-x 218/2015 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal (Pl-x 218/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 4.03.2015
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 7.11.2017
Cameră decizională
137. Pl-x 587/2015 Propunerea legislativă pentru completarea unor prevederi ale Legii nr.286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 587/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -7.09.2015
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 7.11.2017
Cameră decizională
138. Pl-x 65/2017 Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal (PL-x 65/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 7.11.2017
Cameră decizională
139. Pl-x 239/2016 Propunerea legislativă pentru completarea Legii 286 din 2009 - Codul Penal cu infracţiunea de "Înşelăciune privind date sau caracteristici ale vehiculelor" (Pl-x 239/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 25.04.2016
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 7.11.2017
Cameră decizională
140. Pl-x 505/2010 Propunerea legislativă privind organizarea şi exercitarea profesiei de geodez şi înfiinţarea Ordinului Geodezilor din România (Pl-x 505/2010) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 15.09.2010
Raport - Comisia juridică (Adoptare)- distribuit -6.12.2012 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 7.11.2017
Cameră decizională
141. Pl-x 486/2015 Propunerea legislativă pentru completarea Legii 416/2001 privind venitul minim garantat (Pl-x 486/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -15.06.2015
Raport -Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 13.10.2015, raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere)
- distribuit - 7.03.2017 şi ultimul Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 8.11.2017
Cameră decizională
142. Pl-x 339/2016 Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
(Pl-x 339/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 6.09.2016
Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia juridică şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit -14.11.2017
Cameră decizională
143. Pl-x 325/2017 Propunerea legislativă privind modificarea alineatului (4) al articolului 1 din Ordonanţa de Urgenţă nr.2 din 6 ianuarie 2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare (Pl-x 325/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 26.09.2017
Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit -14.11.2017
Cameră decizională
144. Pl-x 277/2017 Propunerea legislativă pentru completarea art.67 din Legea nr.46/2008 - Codul silvic (Pl-x 277/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 5.09.2017
Raport comun - Comisia pentru administraţie publică, Comisia pentru mediu şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit -16.11.2017
Cameră decizională
145. Pl-x 317/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea punctului 2 din Anexa nr.1 a Legii nr.250/2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
(Pl-x 317/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 26.09.2017
Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru buget şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit -16.11.2017
Cameră decizională
146. Pl-x 473/2014 Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal (PL-x 473/2014) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit -17.11.2017
Cameră decizională
147. Pl-x 337/2014 Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.50/2010 privind contractele pentru consumatori (PL-x 337/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 21.11.2017
Cameră decizională
148. Pl-x 318/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.205/2004 privind protecţia animalelor (Pl-x 318/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 27.06.2016
Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia juridică (Respingere)
- distribuit - 11.01.2017 şi Raport comun suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 21.11.2017
Cameră decizională
149. Pl-x 287/2014 Propunerea legislativă privind amânarea executării silite a persoanelor fizice care au accesat credite în franci elveţieni (Pl-x 287/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 3.06.2014
Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 21.11.2017
Cameră decizională
150. Pl-x 223/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici *Republicată (Pl-x 223/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 29.05.2017
Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 22.11.2017
Cameră decizională
151. Pl-x 228/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.230 din 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari (Pl-x 228/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 6.06.2017
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 22.11.2017
Cameră decizională
152. Pl-x 345/2017 Propunerea legislativă privind unele măsuri de cotizare retroactivă în sistemul public de pensii (Pl-x 345/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 10.10.2017
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 23.11.2017
Cameră decizională
153. Pl-x 527/2016 Proiectul de Lege privind modificarea art.71 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori (PL-x 527/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit -29.11.2017
Cameră decizională
154. Pl-x 425/2017 Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă (PL-x 425/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 30.10.2017
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 29.11.2017
Cameră decizională
155. Pl-x 455/2017 Proiectul de Lege privind combaterea exploatării ilicite a locurilor de parcare (PL-x 455/2017) - lege organică - Adoptat de Senat - 6.11.2017
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit -29.11.2017
Cameră decizională
156. Pl-x 588/2014 Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.213 din 17 noiembrie 1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia (Pl-x 588/2014) - lege organică - Respinsă de Senat -8.12.2014
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 26.04.2016 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 29.11.2017
Cameră decizională
157. Pl-x 324/2017 Propunerea legislativă privind protejarea suprafeţelor forestiere din România (Pl-x 324/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 25.09.2017
Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru mediu şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 29.11.2017
Cameră decizională
158. Pl-x 835/2015 Propunerea legislativă privind interzicerea exportului de lemn
(Pl-x 835/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -18.11.2015
Raport comun - Comisia pentru mediu şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit -29.11.2017
Cameră decizională
159. Pl-x 425/2016 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.265/2008 privind gestionarea siguranţei circulaţiei pe infrastructura rutieră (PL-x 425/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 5.10.2016
Raport - Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 27.11.2017
Cameră decizională
160. Pl-x 199/2015 Proiectul de Lege pentru modificarea art.62 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul şi acvacultura (PL-x 199/2015) - lege ordinară -Adoptat de Senat -4.03.2015
Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Adoptare) - distribuit - 31.10.2016 şi Raport comun înlocuitor (Respingere) - distribuit - 28.11.2017
Cameră decizională
161. Pl-x 427/2017 Propunerea legislativă pentru abrogarea articolului 94 alin.(1) lit.m) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (Pl-x 427/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 30.10.2017
Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 29.11.2017

Cameră decizională
162. Pl-x 76/2017 Proiectul de Lege pentru completarea art.12 din Legea nr.7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar (PL-x 76/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport -Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 5.12.2017
Cameră decizională
163. Pl-x 241/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă (Pl-x 241/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 25.04.2016
Raport -Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 5.12.2017
Cameră decizională
164. Pl-x 109/2016 Proiectul de Lege privind instituirea unor cerinţe generale referitoare la lucrările la reţelele şi gospodăriile tehnice care afectează străzile şi parcările publice (PL-x 109/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat -21.03.2016
Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 6.12.2017
Cameră decizională
165. Pl-x 445/2016 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală (Pl-x 445/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 5.10.2016
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 6.12.2017
Cameră decizională
166. Pl-x 414/2017 Propunerea legislativă privind acordarea unor facilităţi fiscale
(Pl-x 414/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 24.10.2017
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 7.12.2017
Cameră decizională
167. Pl-x 147/2016 Propunerea legislativă privind înfiinţarea şi funcţionarea Registrului Electronic Naţional al Lucrărilor Ştiinţifice (Pl-x 147/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 4.04.2016
Raport comun - Comisia pentru învăţământ, Comisia pentru cultură şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 11.12.2017
Cameră decizională
168. Pl-x 88/2017 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (PL-x 88/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia pentru trasporturi şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 12.12.2017
Cameră decizională
169. Pl-x 54/2017 Proiectul de Lege pentru completarea art.118 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (PL-x 54/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia pentru transporturi şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 12.12.2017
Cameră decizională
170. Pl-x 279/2016 Propunerea legislativă pentru completarea articolului 63 al Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.195 din 12 decembrie 2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată şi actualizată (Pl-x 279/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 8.06.2016
Raport comun- Comisia juridică, Comisia pentru industrii şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 24.11.2016 şi Raport comun înlocuitor (Respingere) - distribuit - 12.12.2017
Cameră decizională
171. Pl-x 502/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea art.9 din Legea nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică (Pl-x 502/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 20.11.2017
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 13.12.2017
Cameră decizională
172. Pl-x 398/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari (Pl-x 398/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 24.10.2017
Raport comun- Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 14.12.2017
Cameră decizională
173. Pl-x 402/2016 Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului (PL-x 402/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 26.09.2016
Raport comun- Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 18.12.2017
Cameră decizională
174. Pl-x 288/2016 Proiect de Lege pentru modificarea art.101 din Legea nr.115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali (PL-x 288/2016) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 19.12.2017
Cameră decizională
175. Pl-x 385/2017 Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru (Pl-x 385/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 16.10.2017
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 20.12.2017
Cameră decizională
176. Pl-x 551/2017 Proiectul de Lege privind declararea zilei de 26 octombrie - Ziua Mişcării de Rezistenţă Armată Anticomunistă din 1944-1962, Ziua Partizanilor Anticomunişti (PL-x 551/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 07.02.2018
Cameră decizională
177. Pl-x 440/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii societăţilor 31/1990 (Pl-x 440/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 31.10.2017
Raport comun - Comisia pentru politică economică şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 13.02.2018
Cameră decizională
178. Pl-x 763/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea art.12, alin.(1) din Legea farmaciei nr.266/2008, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.85 din 02 februarie 2015 (Pl-x 763/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -28.10.2015
Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 14.02.2018
Cameră decizională
179. Pl-x 43/2017 Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 43/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 14.02.2018
Cameră decizională
180. Pl-x 290/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea articolului nr.5 din Legea nr.35/2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ (Pl-x 290/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 13.06.2016
Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 23.03.2017 şi Raport comun suplimentar(menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 20.02.2018
Cameră decizională
181. Pl-x 480/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente (Pl-x 480/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 13.11.2017
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 20.02.2018
Cameră decizională
182. Pl-x 495/2017 Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali (Pl-x 495/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 20.11.2017
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 20.02.2018
Cameră decizională
183. Pl-x 498/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea alineatului (1) al articolului 145 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii (Pl-x 498/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 20.11.2017
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 20.02.2018
Cameră decizională
184. Pl-x 605/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 49 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 605/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 18.12.2017
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 21.02.2018
Cameră decizională
185. Pl-x 531/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă (Pl-x 531/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 27.11.2017
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 21.02.2018
Cameră decizională
186. Pl-x 415/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 415/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 24.10.2017
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 22.02.2018
Cameră decizională
187. Pl-x 529/2017 Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.40/2013 pentru finanţarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie "Cantacuzino" în vederea realizării Planului naţional de intervenţie pentru prevenirea îmbolnăvirii în masă a populaţiei, generate de epidemii şi pandemii şi încredinţarea prestării unor servicii de interes economic general instituţiilor aflate în coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Sănătăţii (Pl-x 529/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.11.2017
Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 22.02.2018
Cameră decizională
188. Pl-x 105/2013 Proiectul de Lege privind subvenţionarea din fonduri publice a serviciilor sociale acordate de asociaţii, fundaţii şi cultele recunoscute de lege
(PL-x 105/2013) - lege ordinară -Adoptat de Senat - 25.03.2013
Raport comun - Comisia pentru buget, Comisia pentru muncă şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 26.02.2018
Cameră decizională
189. Pl-x 278/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000 (Pl-x 278/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 4.09.2017
Raport - Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit - 26.02.2018
Cameră decizională
190. Pl-x 111/2016 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (PL-x 111/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat -22.03.2016
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 4.10.2016 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 26.02.2018
Cameră decizională
191. Pl-x 108/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea art.24 alin.(6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 108/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 25.02.2015
Raport comun- Comisia pentru industrii, Comisia juridică şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 26.02.2018
Cameră decizională
192. Pl-x 558/2017 Proiectul de Lege pentru completarea art.8 din Decretul-Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri (PL-x 558/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 27.02.2018
Cameră decizională
193. Pl-x 279/2017 Propunerea legislativă privind restituirea diferenţelor salariale personalului din sectorul bugetar, determinate de măsurile de reduceri salariale dispuse în temeiul art.1 din Legea nr.118/2010 (Pl-x 279/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 5.09.2017
Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 27.02.2018
Cameră decizională
194. Pl-x 32/2017 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 32/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 27.02.2018
Cameră decizională
195. Pl-x 518/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.49/2011 (Pl-x 518/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.11.2017
Raport - Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 27.02.2018
Cameră decizională
196. Pl-x 549/2017 Proiectul de Lege pentru modificarea art.874 alin.(1) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil (PL-x 549/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 28.02.2018
Cameră decizională
197. Pl-x 225/2016 Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 225/2016) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 28.02.2018
Cameră decizională
198. Pl-x 845/2015 Proiectul de Lege pentru completarea art.97 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 845/2015) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit -6.07.2016 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 28.02.2018
Cameră decizională
199. Pl-x 99/2017 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii dialogului social nr.62/2011 (PL-x 99/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 28.02.2018
Cameră decizională
200. Pl-x 497/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.53/2003 - Codul Muncii (Pl-x 497/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 20.11.2017
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 28.02.2018
Cameră decizională
201. Pl-x 593/2017 Propunerea legislativă pentru completarea Anexei nr.1 la Legea nr.250 din 17 decembrie 2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (Pl-x 593/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 13.12.2017
Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 1.03.2018
Cameră decizională
202. Pl-x 10/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.114 din 11 octombrie 1996 privind locuinţele, republicată (Pl-x 10/2018) - lege organică - Respinsă de Senat - 21.12.2017
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 5.03.2018
Cameră decizională
203. Pl-x 545/2017 Proiectul de Lege pentru completarea art.30 din Legea viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole nr.164/2015 (PL-x 545/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru agricultură şi (Respingere) - distribuit - 6.03.2018
Cameră decizională
204. Pl-x 565/2017 Proiectul de Lege pentru modificarea art.4 alin.(2) lit.a) din Legea nr.98/2016 privind achiziţiile publice (PL-x 565/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 6.03.2018
Cameră decizională
205. Pl-x 530/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea art.84 lit.c) din Legea nr.263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 530/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 27.11.2017
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 7.03.2018
Cameră decizională
206. Pl-x 61/2016 Proiectul de Lege pentru completarea art.1 din Legea nr.147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern şi pentru completarea art.23 din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (PL-x 61/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat -1.03.2016
Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 8.03.2018
Cameră decizională
207. Pl-x 244/2017 Propunerea legislativă privind modificarea art.25 alin.(1) din Legea nr.205/2004 privind protecţia animalelor (Pl-x 244/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 20.06.2017
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit 14.03.2018
Cameră decizională
208. Pl-x 429/2017 Propunerea legislativă privind completarea art.4 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997 (Pl-x 429/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 30.10.2017
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit 14.03.2018
Cameră decizională
209. Pl-x 276/2017 Proiectul de Lege privind interzicerea temporară a exportului de lemne de foc (PL-x 276/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 4.09.2017
Raport comun - Comisia pentru mediu şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit 15.03.2018
Cameră decizională
210. Pl-x 72/2018 Propunerea legislativă privind reparaţiile morale şi materiale pentru fostele cadre militare active, îndepărtate abuziv din armată în perioada 01 ianuarie 1962 - 25 decembrie 1989 (Pl-x 72/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 21.02.2018
Raport - Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit 14.03.2018
Cameră decizională
211. Pl-x 500/2017 Propunerea legislativă privind modificarea Legii fondului funciar nr.18 din 19 februarie 1991 (Pl-x 500/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 20.11.2017
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit 15.03.2018
Cameră decizională
212. Pl-x 333/2017 Propunerea legislativă privind modalitatea de gestionare a pungilor de plastic (Pl-x 333/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 4.10.2017
Raport comun - Comisia pentru mediu şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 20.03.2018
Cameră decizională
213. Pl-x 171/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice nr.487/2002 (Pl-x 171/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 5.04.2016
Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 21.03.2018
Cameră decizională
214. Pl-x 515/2017 Propunerea legislativă privind trecerea suprafeţei de 180,44 ha fond forestier din proprietatea publică a statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în proprietatea publică a Municipiului Buzău (Pl-x 515/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.11.2017
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 22.03.2018
Cameră decizională
215. Pl-x 501/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.17 din 7 martie 2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului (Pl-x 501/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 20.11.2017
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 22.03.2018
Cameră decizională
216. Pl-x 38/2017 Proiectul de Lege privind Codul aerian al României (PL-x 38/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia pentru apărare şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 26.03.2018
Cameră decizională
217. Pl-x 435/2012 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenţei (Pl-x 435/2012) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 9.10.2012
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru politică economică (Respingere) - distribuit - 26.03.2018
Cameră decizională
218. Pl-x 397/2017 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.46/2008 - Codul silvic (Pl-x 397/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 24.10.2017
Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 27.03.2018
Cameră decizională
219. Pl-x 92/2017 Proiectul de Lege privind acordarea tichetelor de sănătate (PL-x 92/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 28.03.2018
Cameră decizională
220. Pl-x 62/2018 Propunerea legislativă pentru completarea art.6 din Ordonanţa Guvernului nr.70/2002 privind administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean şi local (Pl-x 62/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 21.02.2018
Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 28.03.2018
Cameră decizională
221. Pl-x 787/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România (Pl-x 787/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -2.11.2015
Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 28.03.2018
Cameră decizională
222. Pl-x 64/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români (Pl-x 64/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 21.02.2018
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 28.03.2018
Cameră decizională
223. Pl-x 95/2017 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (PL-x 95/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia juridică şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 28.03.2018
Cameră decizională
224. Pl-x 386/2017 Propunerea legislativă pentru completarea art.23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 386/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 17.10.2017
Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia juridică şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 28.03.2018
Cameră decizională
225. Pl-x 25/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.99/2016 privind achiziţiile sectoriale (Pl-x 25/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 05.02.2018
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 28.03.2018
Cameră decizională
226. Pl-x 39/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii (Pl-x 39/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 14.02.2018
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 28.03.2018
Cameră decizională
227. Pl-x 40/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.98/2016 privind achiziţiile publice (Pl-x 40/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 14.02.2018
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 28.03.2018
Cameră decizională
228. Pl-x 601/2017 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.53/2003 privind Codul muncii (Pl-x 601/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 18.12.2017
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 4.04.2018
Cameră decizională
229. Pl-x 286/2016 Proiectul de Lege pentru modificarea art.138 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal (PL-x 286/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 13.06.2016
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 5.04.2018
Cameră decizională
230. Pl-x 520/2016 Proiectul de Lege pentru completarea art.456 din Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal (PL-x 520/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat -1.11.2016
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 5.04.2018
Cameră decizională
231. Pl-x 604/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul Fiscal (Pl-x 604/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 18.12.2017
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 5.04.2018
Cameră decizională
232. Pl-x 733/2015 Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.17/07/03/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului (Pl-x 733/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -19.10.2015
Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia juridică - (Respingere) - distribuit - 10.02.2016 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 10.04.2018
Cameră decizională
233. Pl-x 21/2018 Propunerea legislativă privind exploatarea şi comercializarea masei lemnoase (Pl-x 21/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 05.02.2018
Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 10.04.2018
Cameră decizională
234. Pl-x 277/2016 Propunerea legislativă pentru completarea art.20 din Legea nr.17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului (Pl-x 277/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 7.06.2016
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 10.04.2018
Cameră decizională
235. Pl-x 563/2017 Proiectul de Lege pentru completarea art.111 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (PL-x 563/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia juridică şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 10.04.2018
Cameră decizională
236. Pl-x 17/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă nr.195 din 12 decembrie 2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 17/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 05.02.2018
Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia juridică şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 10.04.2018
Cameră decizională
237. Pl-x 533/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea articolului 100 din Ordonanţa de Urgenţă nr.195 din 12 decembrie 2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 533/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.11.2017
Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia juridică şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 10.04.2018
Cameră decizională
238. Pl-x 548/2017 Proiectul de Lege privind semnalizarea corespunzătoare a drumurilor publice la nivel cu cale ferată (PL-x 548/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 11.04.2018
Cameră decizională
239. Pl-x 536/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură (Pl-x 536/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.11.2017
Raport -Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 16.04.2018
Cameră decizională
240. Pl-x 75/2017 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (PL-x 75/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru transporturi şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 17.04.2018
Cameră decizională
241. Pl-x 525/2017 Propunerea legislativă privind instituirea zilei de 15 mai - Ziua ardelenilor (Pl-x 525/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.11.2017
Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 18.04.2018
Cameră decizională
242. Pl-x 109/2018 Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale (Pl-x 109/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 7.03.2018
Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 24.04.2018
Cameră decizională
243. Pl-x 116/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea Anexei nr.II a LEGII - CADRU nr.153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (Pl-x 116/2018) - lege organică - Respinsă de Senat - 5.03.2018
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 24.04.2018
Cameră decizională
244. Pl-x 432/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.407/2006 (Pl-x 432/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 31.10.2017
Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 25.04.2018
Cameră decizională
245. Pl-x 590/2017 Propunerea legislativă privind marcarea calităţii produselor (Pl-x 590/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 11.12.2017
Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 25.04.2018
Cameră decizională
246. Pl-x 328/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea art.7 alin.(10) din Legea nr.458/2002 privind calitatea apei potabile (Pl-x 328/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 4.10.2017
Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 25.04.2018
Cameră decizională
247. Pl-x 346/2017 Propunerea legislativă pentru completarea art.271 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 346/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 10.10.2017
Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 25.04.2018
Cameră decizională
248. Pl-x 191/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.16 din Legea nr.215 din 11 noiembrie 2016 privind ceremoniile oficiale (Pl-x 191/2018)- lege ordinară - Adoptat de Senat - 4.04.2018
Raport - Comisia pentru administraţie publică - (Respingere) - distribuit - 25.04.2018
Cameră decizională
249. Pl-x 70/2018 Propunerea legislativă privind protejarea agriculturii şi zootehniei în România (Pl-x 70/2018) - lege organică - Respinsă de Senat - 19.02.2018
Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 26.04.2018
Cameră decizională
250. Pl-x 174/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea art.181 din Legea nr.69 din 28 aprilie 2000 a educaţiei fizice şi sportului, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 174/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 28.03.2018
Raport - Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit - 9.05.2018
Cameră decizională
251. Pl-x 7/2018 Propunerea legislativă pentru completarea şi modificarea art.18 al Legii nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate (Pl-x 7/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 21.12.2017
Raport comun - Comisia pentru politică externă şi Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 10.05.2018
Cameră decizională
252. Pl-x 23/2018 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale (Pl-x 23/2018) - lege organică - Respinsă de Senat - 05.02.2018
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 15.05.2018
Cameră decizională
253. Pl-x 260/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea OUG nr.97 din 2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români republicată (Pl-x 260/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -23.04.2018
Raport - Comisia pentru administraţie (Respingere) - distribuit - 16.05.2018
Cameră decizională
254. Pl-x 207/2018 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie (PL-x 207/2018) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun- Comisia juridică şi Comisia pentru egalitatea de şanse (Respingere) - distribuit - 17.05.2018
Cameră decizională
255. Pl-x 592/2017 Propunerea legislativă pentru dezvoltarea antreprenoriatului validat de piaţă şi stimularea creării de noi locuri de muncă (Pl-x 592/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 13.12.2017
Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 23.05.2018
Cameră decizională
256. Pl-x 117/2018 Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
(Pl-x 117/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 5.03.2018
Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia juridică şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 23.05.2018
Cameră decizională
257. Pl-x 154/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34 din 23 aprilie 2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr.18/1991 (Pl-x 154/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 20.03.2018
Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 24.05.2018
Cameră decizională
258. Pl-x 178/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea punctului 10 din Anexa nr.2 la Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii (Pl-x 178/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 28.03.2018
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 24.05.2018
Cameră decizională
259. Pl-x 205/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (Pl-x 205/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -10.04.2018
Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 24.05.2018
Cameră decizională
260. Pl-x 206/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea art.22 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (Pl-x 206/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -10.04.2018
Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 24.05.2018
Cameră decizională
261. Pl-x 227/2018 Propunerea legislativă privind modificarea alin.(2) al art.470 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 227/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -11.04.2018
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 24.05.2018
Cameră decizională
262. Pl-x 237/2018 Propunerea legislativă pentru stimularea conformării fiscale voluntare (Pl-x 237/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -16.04.2018
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 24.05.2018
Cameră decizională
263. Pl-x 93/2017 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie (PL-x 93/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru egalitate de şanse (Respingere) - distribuit - 30.05.2018
Cameră decizională
264. Pl-x 151/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea art.31 alin.(1) lit.b) din Legea privind achiziţiile publice nr.98/2016 (Pl-x 151/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 19.03.2018
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 31.05.2018
Cameră decizională
265. Pl-x 208/2018 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.98/2016 privind achiziţiile publice şi pentru completarea Legii nr.99/2016 privind achiziţiile sectoriale (PL-x 208/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 31.05.2018
Cameră decizională
266. Pl-x 264/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea art.15 alin.(1) şi (2) din Legea cooperaţiei agricole nr.566 din 2004 (Pl-x 264/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -23.04.2018
Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 31.05.2018
Cameră decizională
267. Pl-x 256/2018 Propunerea legislativă privind completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art.2 din Legea nr.36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură (Pl-x 256/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -23.04.2018
Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 31.05.2018
Cameră decizională
268. Pl-x 222/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali (Pl-x 222/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -11.04.2018
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 31.05.2018
Cameră decizională
269. Pl-x 198/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente (Pl-x 198/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -3.04.2018
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 31.05.2018
Cameră decizională
270. Pl-x 271/2010
Pl-x 305/2010
- Propunerea legislativă "Legea holdingului"(Pl-x 271/2010) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 26.04.2010
Cameră decizională
-
Proiectul de Lege privind holdingurile (PL-x 305/2010)- lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României
Cameră decizională
Raport comun pentru cele două iniţiative legislative - Comisia pentru politică economică şi Comisia pentru industrii (Respingerea Pl-x 271/2010 şi PL-x 305/2010
) - distribuit- 21.06.2017 şi Raport comun suplimentar pentru cele două iniţiative legislative (menţine raportul iniţial - Respingerea Pl-x 271/2010 şi PL-x 305/2010 ) - distribuit- 31.05.2018
271. Pl-x 22/2018 Propunerea legislativă privind completarea Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat (Pl-x 22/2018) - lege organică - Respinsă de Senat - 05.02.2018
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 5.06.2018
Cameră decizională
272. Pl-x 196/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European (Pl-x 196/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -3.04.2018
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 6.06.2018
Cameră decizională
273. Pl-x 197/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României (Pl-x 197/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -3.04.2018
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 5.06.2018
Cameră decizională
274. Pl-x 333/2014 Propunerea legislativă pentru recunoaşterea delfinilor drept persoane non-umane (Pl-x 333/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 18.06.2014
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 15.12.2014 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 5.06.2018
Cameră decizională
Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 13.05.2015)
şi ca urmare s-a hotărât retrimiterea la comisie. Primit Raport suplimentar - 6.06.2018.
275. Pl-x 211/2011 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr.107/1996 (PL-x 211/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 27.04.2011
Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Adoptare) - distribuit - 16.09.2011, Raport înlocuitor (Adoptare) - distribuit - 17.04.2012 şi ultimul Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 6.06.2018

Cameră decizională
276. Pl-x 246/2018 Propunerea legislativă pentru completarea Legii 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri
(Pl-x 246/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -16.04.2018
Raport comun - Comisia pentru sănătate şi Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 6.06.2018
Cameră decizională
277. Pl-x 225/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea unor dispoziţii din Codul Fiscal (Pl-x 225/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -11.04.2018
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 7.06.2018
Cameră decizională
278. Pl-x 226/2018 Propunerea legislativă pentru completarea dispoziţiilor art.97 din Codul Fiscal (Pl-x 226/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -11.04.2018
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 7.06.2018
Cameră decizională
279. Pl-x 247/2018 Propunerea legislativă privind completarea art.5 al Ordonanţei de Guvern nr.70/2002 privind administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean şi local (Pl-x 247/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -18.04.2018
Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 7.06.2018
Cameră decizională
280. Pl-x 265/2018 Propunerea legislativă pentru completarea art.5 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale (Pl-x 265/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -23.04.2018
Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 7.06.2018
Cameră decizională
281. Pl-x 306/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii 62/2011 a dialogului social (Pl-x 306/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -7.05.2018
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 11.06.2018
Cameră decizională
282. Pl-x 248/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.196/2016 privind venitul minim de incluziune (Pl-x 248/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -18.04.2018
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 11.06.2018
Cameră decizională
283. Pl-x 240/2018 Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (Pl-x 240/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -16.04.2018
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 12.06.2018
Cameră decizională
284. Pl-x 24/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr.109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice (Pl-x 24/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 05.02.2018
Raport comun - Comisia pentru politică economică, Comisia pentru industrii şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 12.06.2018 Cameră decizională
285. Pl-x 259/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea art.2 din Legea nr.60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice (Pl-x 259/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -23.04.2018
Raport - Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 13.06.2018
Cameră decizională
286. Pl-x 345/2018 Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată (Pl-x 345/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -23.05.2018
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 13.06.2018
Cameră decizională
287. Pl-x 344/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi a Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul (Pl-x 344/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -23.05.2018
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 13.06.2018
Cameră decizională
288. Pl-x 288/2018 Proiectul de Lege pentru modificarea punctului 1 din anexa nr.1 din Ordonanţa Guvernului nr.42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor (PL-x 288/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 2.05.2018
Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 14.06.2018
Cameră decizională
289. Pl-x 412/2017 Propunerea legislativă pentru abrogarea art.165 alin.(2) din Legea nr.207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală (Pl-x 412/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 24.10.2017
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 14.06.2018
Cameră decizională
290. Pl-x 38/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 - Codul Fiscal în sensul abilitării Consiliilor Locale să poată hotărî scutirea sau reducerea impozitului/taxei pe clădiri pentru clădirile de tip sală polivalentă - sală de sport aflate în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale (Pl-x 38/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 14.02.2018
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 22.03.2018 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 14.06.2018
Cameră decizională
291. Pl-x 359/2018 Propunerea legislativă pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr.20/1997 privind stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul României (Pl-x 359/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -29.05.2018
Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 18.06.2018
Cameră decizională
292. Pl-x 750/2015 Propunerea legislativă privind organizarea şi desfăşurarea stagiilor profesionale (Pl-x 750/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -26.10.2015
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit -21.06.2018
Cameră decizională
293. Pl-x 212/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea prevederilor art.7, alin.(1), din Cap.II al ANEXEI II la LEGEA-CADRU nr.153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (Pl-x 212/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -10.04.2018
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit -21.06.2018
Cameră decizională
294. Pl-x 210/2018 Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr.62/2011 privind dialogul social (Pl-x 210/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -10.04.2018
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit -21.06.2018
Cameră decizională
295. Pl-x 254/2018 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.52 din 15 aprilie 2011 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri (Pl-x 254/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -23.04.2018
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit -21.06.2018
Cameră decizională
296. Pl-x 516/2017 Propunerea legislativă pentru completarea art.62 şi modificarea art.110 din Legea nr.46/2008 privind Codul silvic (Pl-x 516/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 27.11.2017
Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru mediu şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 26.06.2018
Cameră decizională
297. Pl-x 221/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea art.49 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 221/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -11.04.2018
Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia juridică şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 27.06.2018
Cameră decizională
298. Pl-x 223/2018 Propunerea legislativă pentru completarea articolului 45 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 223/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -11.04.2018
Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia juridică şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 27.06.2018
Cameră decizională
299. Pl-x 262/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente (Pl-x 262/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -23.04.2018
Raport comun- Comisa juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 27.06.2018
Cameră decizională
300. Pl-x 343/2018 Propunerea legislativă privind înfiinţarea şi funcţionarea Depozitului Electronic Naţional al Lucrărilor Ştiinţifice (Pl-x 343/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -22.05.2018
Raport comun - Comisia pentru învăţământ, Comisia pentru cultură şi
Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 2.07.2018
Cameră decizională
301. Pl-x 239/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă (Pl-x 239/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -16.04.2018
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.07.2018
Cameră decizională
302. Pl-x 291/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.13/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare (Pl-x 291/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -2.05.2018
Raport comun- Comisia pentru buget şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 4.07.2018
Cameră decizională
303. Pl-x 366/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente (Pl-x 366/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -04.06.2018
Raport comun- Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 4.07.2018
Cameră decizională
304. Pl-x 290/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea art.16 al Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (Pl-x 290/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -2.05.2018
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 4.09.2018
Cameră decizională
305. Pl-x 292/2018 Propunerea legislativă pentru completarea alin.(1) al art.456 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 292/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -3.05.2018
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 5.09.2018
Cameră decizională
306. Pl-x 353/2018 Propunerea legislativă pentru completarea art.292 alin.(1) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 353/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -29.05.2018
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 5.09.2018
Cameră decizională
307. Pl-x 382/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 382/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -13.06.2018
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 5.09.2018
Cameră decizională
308. Pl-x 279/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, pentru abrogarea pct.25 al art.I din Legea nr.164/2016 pentru modificarea Legii cooperaţiei agricole nr.566/2004 şi pentru modificarea şi completarea Legii cooperaţiei agricole nr.566/2004 (Pl-x 279/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -25.04.2018
Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 5.09.2018
Cameră decizională
309. Pl-x 144/2018 Proiectul de Lege pentru modificarea Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri (PL-x 144/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 13.09.2018
Cameră decizională
310. Pl-x 275/2018 Propunerea legislativă "LEGE Anti-birocraţie"(Pl-x 275/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -25.04.2018
Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 13.09.2018
Cameră decizională
311. Pl-x 400/2018 Propunerea legislativă pentru completarea art.38 din Legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (Pl-x 400/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -20.06.2018
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 13.09.2018
Cameră decizională
312. Pl-x 393/2017 Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri (PL-x 393/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 24.10.2017
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 28.11.2017 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial - Respingere) - distribuit - 19.09.2018
Cameră decizională
313. Pl-x 83/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.13 alin.(1) din Legea nr.52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri (Pl-x 83/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 28.02.2018
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 19.09.2018
Cameră decizională
314. Pl-x 210/2016 Propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie, republicată (Pl-x 210/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 19.04.2016
Raport comun- Comisia pentru industrii şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 18.09.2018
Cameră decizională
315. Pl-x 425/2015 Propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie, republicată (Pl-x 425/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -13.05.2015
Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 18.09.2018
Cameră decizională
316. Pl-x 444/2018 Propunerea legislativă privind completarea Legii-cadru nr.153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (Pl-x 444/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -5.07.2018
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 25.09.2018
Cameră decizională
317. Pl-x 442/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea Art.II lit.e) din Legea nr.274/2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.62/2017 privind completarea art.II din Legea nr.152/2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare (Pl-x 442/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -5.07.2018
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 25.09.2018
Cameră decizională
318. Pl-x 440/2018 Propunerea legislativă privind completarea şi modificarea art.10 din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă (Pl-x 440/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -27.06.2018
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 25.09.2018
Cameră decizională
319. Pl-x 122/2018 Propunerea legislativă privind posibilitatea societăţilor comerciale cu capital integral privat de a acorda al 13-lea şi al 14-lea salariu (Pl-x 122/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 12.03.2018
Raport comun - Comisia pentru buget Comisia şi pentru muncă (Respingere) - distribuit - 25.09.2018
Cameră decizională
320. Pl-x 179/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea art.178 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 179/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 28.03.2018
Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 26.09.2018
Cameră decizională
321. Pl-x 523/2017 Propunerea legislativă pentru completarea art.704 din Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sănătăţii (Pl-x 523/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.11.2017
Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 26.09.2018
Cameră decizională
322. Pl-x 524/2017 Propunerea legislativă privind interzicerea exploatării masei lemnoase din parcurile naţionale (Pl-x 524/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.11.2017
Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 26.09.2018
Cameră decizională
323. Pl-x 446/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal cu modificările şi completările ulterioare
(Pl-x 446/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -5.07.2018
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 27.09.2018
Cameră decizională
324. Pl-x 445/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal cu modificările şi completările ulterioare
(Pl-x 445/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -5.07.2018
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 27.09.2018
Cameră decizională
325. Pl-x 443/2018 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 443/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -5.07.2018
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 27.09.2018
Cameră decizională
326. Pl-x 465/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă nr.103/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul asigurărilor sociale (Pl-x 465/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -3.09.2018
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 2.10.2018
Cameră decizională
327. Pl-x 431/2018 Propunerea legislativă pentru completarea Legii 265/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor (Pl-x 431/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -10.07.2018
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 3.10.2018
Cameră decizională
328. Pl-x 63/2018 Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea articolului 2 din Legea privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice nr.75/1994 (Pl-x 63/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 21.02.2018
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 4.10.2018
Cameră decizională
329. Pl-x 522/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.115 din 19 mai 2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali (Pl-x 522/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 27.11.2017
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 4.10.2018
Cameră decizională
330. Pl-x 426/2018 Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.56 din Legea nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari (PL-x 426/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -27.06.2018
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 4.10.2018
Cameră decizională
331. Pl-x 329/2018 Propunerea legislativă pentru completarea art.5 alin.(1) din Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public (Pl-x 329/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -16.05.2018
Raport - Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 8.10.2018
Cameră decizională
332. Pl-x 180/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public (Pl-x 180/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 28.03.2018
Raport - Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 8.10.2018
Cameră decizională
333. Pl-x 385/2018 Propunerea legislativă privind susţinerea eliminării autovehiculelor poluante, cu vechime mai mare de 12 ani şi acordarea de voucher valoric, în sumă de 4.500 de lei, pentru achiziţia de panouri solare, centrale termice cu coeficient de poluare redus şi surse alternativ/ecologice (Pl-x 385/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -13.06.2018
Raport comun - Comisia pentru mediu şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 9.10.2018
Cameră decizională
334. Pl-x 326/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea art.25 alin.(2) din Legea nr.295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor (Pl-x 326/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -16.05.2018
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 3.07.2018 şi Raport comun suplimentar (Respingere) - distribuit - 9.10.2018
Cameră decizională
335. Pl-x 457/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii 75/16.07.1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice (Pl-x 457/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -3.09.2018
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 10.10.2018
Cameră decizională
336. Pl-x 11/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local (Pl-x 11/2018) - lege organică - Respinsă de Senat - 21.12.2017
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 10.10.2018
Cameră decizională
337. Pl-x 462/2018 Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente (PL-x 462/2018) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 10.10.2018
Cameră decizională
338. Pl-x 194/2018 Propunerea legislativă privind preluarea imobilelor reprezentând case de cultură a sindicatelor în proprietatea publică a statului şi transmiterea acestora în proprietatea publică a unităţilor administrativ teritoriale unde sunt situate (Pl-x 194/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -3.04.2018
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 10.10.2018
Cameră decizională
339. Pl-x 392/2016 Proiectul de Lege pentru modificarea art.11 din Legea nr.17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului (PL-x 392/2016) - lege organică - Adoptat de Senat - 26.09.2016
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 10.10.2018
Cameră decizională
340. Pl-x 103/2015 Propunerea legislativă privind plata unor sume personalului din învăţământ (Pl-x 103/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 25.02.2015
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 10.10.2018
Cameră decizională
341. Pl-x 211/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 211/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -10.04.2018
Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 11.10.2018
Cameră decizională
342. Pl-x 480/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.296/2004 privind Codul consumului (Pl-x 480/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -17.09.2018
Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 10.10.2018
Cameră decizională
343. Pl-x 486/2018 Propunerea legislativă pentru completarea Legii societăţilor nr.31/1990 (Pl-x 486/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -19.09.2018
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 17.10.2018
Cameră decizională
344. Pl-x 367/2018 Propunerea legislativă privind autorizaţia sanitară de funcţionare pentru cabinetele mobile de medicină dentară (Pl-x 367/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -04.06.2018
Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 24.10.2018
Cameră decizională
345. Pl-x 529/2018 Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.196/2005 privind Fondul de mediu (Pl-x 529/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -8.10.2018
Raport - Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 24.10.2018
Cameră decizională
346. Pl-x 486/2016 Proiectul de Lege pentru Mamele Eroine privind indemnizaţia viageră pentru mamele care au născut şi crescut 3 copii sau mai mult de 3 copii
(PL-x 486/2016) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 31.10.2018
Cameră decizională
347. Pl-x 720/2015 Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 720/2015) - lege organică - Adoptat de Senat -19.10.2015
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 31.10.2018
Cameră decizională
348. Pl-x 380/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 380/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -13.06.2018
Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia juridică, Comisia pentru transporturi şi Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 31.10.2018
Cameră decizională
349. Pl-x 381/2018 Propunerea legislativă pentru completarea art.118 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 381/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -13.06.2018
Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia juridică, Comisia pentru transporturi şi Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 31.10.2018
Cameră decizională
350. Pl-x 299/2018 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 299/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -3.05.2018
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 1.11.2018
Cameră decizională
351. Pl-x 9/2018 Propunerea legislativă pentru completarea art.7 şi modificarea art.460 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 9/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 21.12.2017
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 1.11.2018
Cameră decizională
352. Pl-x 59/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 59/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 19.02.2018
Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit -5.11.2018
Cameră decizională
353. Pl-x 513/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României (Pl-x 513/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -3.10.2018
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 7.11.2018
Cameră decizională
354. Pl-x 531/2018 Propunerea legislativă pentru completarea Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr.101/2006 (Pl-x 531/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -8.10.2018
Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 7.11.2018
Cameră decizională
355. Pl-x 568/2018 Proiectul de Lege pentru modificarea art.11 lit.a) pct.(vii) din Legea nr.229/2016 privind organizarea şi exercitarea profesiei de fizioterapeut, precum şi pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Fizioterapeuţilor din România (PL-x 568/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat -16.10.2018
Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 7.11.2018
Cameră decizională
356. Pl-x 295/2018 Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.98/2016 privind achiziţiile publice (PL-x 295/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 7.11.2018
Cameră decizională
357. Pl-x 509/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.288/2015 privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea Legii nr.208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, pentru modificarea şi completarea Legii nr.208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, pentru modificarea şi completarea Legii nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României (Pl-x 509/2018) - lege organică - Respinsă de Senat -3.10.2018
Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 8.11.2018
Cameră decizională
358. Pl-x 572/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea art.391 din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor (Pl-x 572/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -17.10.2018
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 8.11.2018
Cameră decizională
359. Pl-x 607/2018 Propunerea legislativă privind comercializarea produselor alimentare care conţin o proporţie mai mică de 95% de origine animală (Pl-x 607/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -17.10.2018
Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 14.11.2018
Cameră decizională
360. Pl-x 352/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii (Pl-x 352/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -29.05.2018
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 15.11.2018
Cameră decizională
361. Pl-x 297/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.31/1990 Legea societăţilor (Pl-x 297/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -2.05.2018
Raport comun -Comisia juridică şi Comisia pentru politică economică (Respingere) - distribuit - 19.11.2018
Cameră decizională
Retrimis la comisie - Plen 26.11.2018 - termen 2 săptămâni

     III. AMÂNATE

 
362. Pl-x 618/2004 Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.166/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr.146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret (PL 618/2004) - redistribuit - 30.01.2009
Proiectul a fost adoptat de Senat ca lege ordinară, iar Camera Deputaţilor l-a adoptat ca lege organică. Comisia de mediere a propus spre adoptare textul Camerei Deputaţilor. La data de 10.02.2005 Senatul a aprobat textul propus de Comisia de mediere.
Amânată dezbaterea

VOT FINAL
Miercuri, 28 noiembrie 2018 – ora 12,00

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 20:49