Notă privind legile adoptate depuse la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării de către deputaţi a dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale.
Informare cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează sa fie avizate de comisiile permanente în termenele stabilite.
Lista rapoartelor depuse de comisiile permanente sesizate în fond
Numirea unor consilieri de conturi ai Curţii de Conturi, a unui vicepreşedinte al Curţii de Conturi precum şi a unui vicepreşedinte al Autorităţii de Audit.
Proiectul de Hotărâre privind înfiinţarea Comisiei parlamentare de anchetă pentru investigarea eventualelor nereguli şi fraude semnalate în spaţiul public cu ocazia deplasării muncitorilor sezonieri români la cules sparanghel.
Proiectul de Hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.17/2017 pentru aprobarea componenţei nominale a Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Proiectul de Hotărâre pentru modificarea anexei la Hotărârea Parlamentului României nr.9/2017 privind aprobarea componenţei nominale şi a conducerii Delegaţiei permanente a Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei.