| Poziţia |
Număr înregistrare |
Descrierea punctului de pe ordinea de zi |
Doc. |
|
.1.
|
-
|
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
|
-
|
|
|
|
.2.
|
-
|
Intervenţia domnului deputat Silviu Feodor (Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale). Marţi, 26 octombrie 2021, ora 10,00
|
-
|
|
|
|
1.
|
Pl-x 206/2021
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.204 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ (Pl-x 206/2021) - lege organică Raport comun- Comisia pentru administraţie publică şi Comisia juridică Termenul de depunere a raportului - 29.06.2021 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 14.06.2021; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 29.10.2021, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor Se dezbate sub rezerva depunerii raportului comun
|
|
|
|
|
2.
|
Pl-x 207/2021
|
Propunerea legislativă privind crearea registrului lucrătorilor Securităţii şi legăturilor de rudenie ale persoanelor care ocupă demnităţi sau funcţii publice cu aceştia prin completarea Ordonanţei de urgenţă nr.24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii (Pl-x 207/2021) - lege organică Raport - Comisia juridică Termenul de depunere a raportului - 29.06.2021 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 14.06.2021; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 29.10.2021, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor Se dezbate sub rezerva depunerii raportului
|
|
|
|
|
3.
|
Pl-x 397/2015
|
Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale (PL-x 397/2015) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 21.09.2021 Cameră decizională
|
|
|
|
|
4.
|
Pl-x 46/2020
|
Reexaminarea Legii pentru modificarea Legii nr.31/2007 privind reorganizarea şi funcţionarea Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.771 din 22 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1135 din 25 noiembrie 2020 (PL-x 46/2020/2021) - lege ordinară - Reexaminată de Senat -6.04.2021 Raport comun - Comisia pentru constituţionalitate şi Comisia pentru învăţământ (Respingerea Legii) - distribuit -21.09.2021 Cameră decizională
|
|
|
|
|
5.
|
Pl-x 392/2018
|
Proiectul de Lege privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române (PL-x 392/2018) - lege organică - Adoptat de Senat -18.06.2018 Raport - Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit - 21.09.2021 Cameră decizională
|
|
|
|
|
6.
|
Pl-x 208/2018
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.98/2016 privind achiziţiile publice şi pentru completarea Legii nr.99/2016 privind achiziţiile sectoriale (PL-x 208/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 31.05.2018 şi Raport comun suplimentar(Respingere) - distribuit - 20.09.2021 Cameră decizională Retrimis la comisie - termen-4.03.2019-(Plen 18.02.2019) A fost primit raportul suplimentar-20.09.2021
|
|
|
|
|
7.
|
Pl-x 199/2021
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate, ori constituite în prizonieri (Pl-x 199/2021) - lege ordinară -Respinsă de Senat - 4.05.2021 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 25.10.2021 Cameră decizională
|
|
|
|
|
8.
|
Pl-x 259/2021
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată în data de 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate, ori constituite în prizonieri (Pl-x 259/2021) - lege ordinară -Respinsă de Senat - 7.06.2021 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 25.10.2021 Cameră decizională
|
|
|
|
|
9.
|
Pl-x 328/2021
|
Propunerea legislativă pentru abrogarea art.210 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ (Pl-x 328/2021) - lege organică Raport comun- Comisia pentru administraţie publică, Comisia pentru muncă şi Comisia juridică (Respingere)- distribuit-20.10.2021 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 14.09.2021; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 19.11.2021, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei
|
|
|
|
|
10.
|
Pl-x 293/2020
|
Reexaminarea Legii pentru deschiderea de către Guvernul României a tratativelor diplomatice pentru încheierea unui acord cu Republica Ungaria privind deschiderea punctului internaţional de trecere a frontierei Beba Veche (România) - Kubekhaza (Ungaria), ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.680 din 30 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.957 din 19 octombrie 2020 (PL-x 293/2020/2021) - lege ordinară - Reexaminată de Senat - 22.03.2021 Raport comun - Comisia pentru constituţionalitate şi Comisia juridică (Respingerea Legii) - distribuit -9.09.2021 Cameră decizională
|
|
|
|
|
11.
|
Pl-x 468/2017
|
Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a art.17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România (PL-x 468/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit -9.09.2021 Cameră decizională
|
|
|
|
|
12.
|
Pl-x 478/2020
|
Reexaminarea Legii privind transferul, cu titlu gratuit, al pachetului integral de acţiuni deţinut de stat la Societatea Naţională "AeroportuI Internaţional Timişoara-Traian Vuia" - S.A. din proprietatea privată a statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor în proprietatea privată şi în administrarea Consiliului Judeţean Timiş şi, respectiv, în proprietatea privată şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.724 din 7 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1014 din 2 noiembrie 2020 (PL-x 478/2020/2021) - lege ordinară-Reexaminată de Senat - 22.03.2021 Raport comun - Comisia pentru constituţionalitate şi Comisia pentru politică economică (Respingerea Legii) - distribuit -8.09.2021 Cameră decizională
|
|
|
|
|
13.
|
Pl-x 516/2019
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.13 din Legea nr.319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă (PL-x 516/2019) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit 29.09.2021 Cameră decizională
|
|
|
|
|
14.
|
Pl-x 292/2013
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă nr.94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România (Pl-x 292/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 9.09.2013 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 24.11.2016 şi Raport suplimentar(Respingere) - distribuit- 30.09.2021 Cameră decizională Retrimis la comisie - (CLGP-29.03.2021) A fost primit raportul suplimentar-30.09.2021
|
|
|
|
|
15.
|
Pl-x 379/2015
|
Proiectul de Lege de modificare a Legii nr.33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European (PL-x 379/2015) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit- 30.09.2021 Cameră decizională
|
|
|
|
|
16.
|
Pl-x 376/2015
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.27 din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României (PL-x 376/2015) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia juridică(Respingere) - distribuit- 30.09.2021 Cameră decizională
|
|
|
|
|
17.
|
Pl-x 272/2017
|
Reexaminarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 şi a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleşilor locali, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.384 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.702 din 13 august 2018 (Pl-x 272/2017/2018) - lege organică Comisia pentru constituţionalitate şi Comisia pentru administraţie publică (Respingerea legii) - distribuit -29.09.2021 Prima Cameră sesizată
|
|
|
|
|
18.
|
Pl-x 620/2019
|
Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului (PL-x 620/2019) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere)-distribuit 28.09.2021 Cameră decizională
|
|
|
|
|
19.
|
Pl-x 61/2020
|
Proiectul de Lege privind completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă (PL-x 61/2020) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 27.09.2021 Cameră decizională
|
|
|
|
|
20.
|
Pl-x 37/2020
|
Proiectul de Lege pentru completarea alin.(1) al art.22 din Legea nr.176/2018 privind internshipul (PL-x 37/2020) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 27.09. Cameră decizională
|
|
|
|
|
21.
|
Pl-x 558/2020
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (PL-x 558/2020) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 8.09.2020 Raport - Comisia pentru muncă (Adoptare)- distribuit- 14.12.20202021 şi Raport înlocuitor (Respingere) - distribuit - 27.09.2021 Procedură de urgenţă Cameră decizională Retrimis la comisie - (Plen - 15.12.2020) A fost primit raportul înlocuitor-27.09.2021
|
|
|
|
|
22.
|
Pl-x 72/2017
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.533 alin.(2) din Ordonanţa Guvernului nr.68/2003 privind serviciile sociale (PL-x 72/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 27.09.2021 Cameră decizională
|
|
|
|
|
23.
|
Pl-x 612/2020
|
Reexaminarea Legii privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, în domeniul public al oraşului Odobeşti, judeţul Vrancea, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.901 din 16 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.126 din 5 februarie 2021 (PL-x 612/2020/2021) - lege ordinară - Reexaminată de Senat -6.04.2021 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică, Comisia juridică şi Comisia pentru constituţionalitate (Respingerea legii) - distribuit -27.09.2021 Cameră decizională
|
|
|
|
|
24.
|
Pl-x 4/2015
|
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru completarea art.70 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 (PL-x 4/2015/2019) - lege organică Raport - Comisia pentru învăţământ (Adoptarea Legii cu amendamente) - distribuit - 14.05.2019 şi Raport înlocuitor (Respingerea Legii) - distribuit- 6.10.2021 Prima Cameră sesizată Retrimis la comisie - (plen-6.09.2021) A fost primit raportul înlocuitor-6.10.2021
|
|
|
|
|
25.
|
PHCD 64/2021
|
Proiectul de Hotărâre privind completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor (PH CD 64/2021) - lege organică Raport - Comisia pentru regulament (Respingere) - distribuit- 14.10.2021
|
|
|
|
|
26.
|
PHCD 68/2021
|
Proiectul de Hotărâre privind completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor (PH CD 68/2021) - lege organică Raport - Comisia pentru regulament (Respingere) - distribuit- 14.10.2021
|
|
|
|
|
27.
|
Pl-x 479/2017
|
Propunerea legislativă pentru reglementarea exploatării şi exportului masei lemnoase provenind din România (Pl-x 479/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 13.11.2017 Raport comun - Comisia pentru mediu şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 15.10.2021 Cameră decizională
|
|
|
|
|
28.
|
Pl-x 120/2016
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr.18/1991 (PL-x 120/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat -29.03.2016 Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 15.10.2021 Cameră decizională
|
|
|
|
|
29.
|
Pl-x 162/2018
|
Reexaminarea Legii privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Instituţia Prefectului - judeţul Giurgiu în domeniul public al judeţului Giurgiu, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.538 din 25 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.908 din 11 noiembrie 2019 (PL-x 162/2018/2020) - lege organică-Reexaminată de Senat - 23.06.2020 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru constituţionalitate (Respingerea Legii) - distribuit - 15.10.2021 Cameră decizională
|
|
|
|
|
30.
|
Pl-x 319/2020
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.2 lit.a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.110/2017 privind Programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii - IMM INVEST ROMÂNIA (PL-x 319/2020) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 19.05.2020 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit- 14.10.2021 Cameră decizională
|
|
|
|
|
31.
|
Pl-x 91/2017
|
Proiectul de Lege pentru înfiinţarea Autorităţii Române pentru Siguranţă Rutieră - ARSR (PL-x 91/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit- 14.10.2021 Cameră decizională
|
|
|
|
|
32.
|
Pl-x 238/2018
|
Propunerea legislativă pentru anularea unor obligaţii fiscale în domeniul agricol (Pl-x 238/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -16.04.2018 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 5.09.2018, Raport suplimentar (Adoptare) - distribuit - 28.02.2019 şi Raport suplimentar (Respingere)- distribuit - 14.10.2021 Cameră decizională Retrimis la comisie - termen - 27.09.2021 (Plen - 7.09.2021) A fost primit raportul suplimentar-14.10.2021
|
|
|
|
|
33.
|
Pl-x 602/2019
|
Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor (PL-x 602/2019) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit - 13.10.2021 Cameră decizională Retrimis la comisie- termen-2 săptămâni- plen-26.10.2021
|
|
|
|
|
34.
|
Pl-x 133/2020
|
Proiectul de Lege pentru plafonarea temporară a preţului medicamentelor şi a alimentelor de strictă necesitate (PL-x 133/2020) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 31.03.2020 Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit- 13.10.2021 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
35.
|
Pl-x 534/2020
|
Proiectul de Lege privind înfiinţarea Programului "Inovare şi Producţie pentru Criza Coronavirus" (PL-x 534/2020) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit- 13.10.2021 Cameră decizională
|
|
|
|
|
36.
|
Pl-x 194/2019
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii protecţiei mediului nr.137/1995 (PL-x 194/2019) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit- 6.10.2021 Cameră decizională
|
|
|
|
|
37.
|
Pl-x 433/2020
|
Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.31/2007 privind reorganizarea şi funcţionarea Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România (Pl-x 433/2020) - lege ordinară -Respinsă de Senat - 30.06.2020 Raport - Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit- 6.10.2021 Cameră decizională
|
|
|
|
|
38.
|
Pl-x 332/2020
|
Proiectul de Lege pentru acordarea unor facilităţi în domeniul tineret şi sport pentru înlăturarea efectelor negative ale suspendării activităţilor pe perioada stării de urgenţă (PL-x 332/2020) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 27.05.2020 Raport comun- Comisia pentru tineret şi sport şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit- 4.10.2021 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|