| Poziţia |
Număr înregistrare |
Descrierea punctului de pe ordinea de zi |
Doc. |
|
1.
|
-
|
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
|
-
|
|
|
|
.1.
|
PHCD 12/2022
|
Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.74/2020 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor (PH CD 12/2022).
|
|
|
|
|
1.
|
Pl-x 44/2022
|
Proiectul de Lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie (PL-x 44/2022) - lege organică Raport -Comisia juridică (Adoptare)- distribuit-21.02.2022 Procedură de urgenţă Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 15.02.2022; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 7.04.2022, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
2.
|
Pl-x 606/2021
|
Propunerea legislativă pentru protejarea românilor şi întreprinderilor româneşti de creşterile de preţuri la energie electrică şi gaze naturale (Pl-x 606/2021) - lege ordinară -Respinsă de Senat - 13.12.2021 Raport comun-Comisia pentru politică economică, Comisia pentru buget, Raport comun-Comisia pentru industrii şi Comisia pentru antreprenoriat Cameră decizională Se dezbate sub rezerva depunerii raportului comun
|
|
|
|
|
3.
|
Pl-x 583/2020
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.146/2020 privind aprobarea Programului IMM FACTOR - Produs de garantare a creditului comercial şi a Schemei de ajutor de stat asociate acestuia (PL-x 583/2020) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 21.09.2020 Raport comun- Comisia pentru industrii şi Comisia pentru buget Procedură de urgenţă Cameră decizională Se dezbate sub rezerva depunerii raportului comun
|
|
|
|
|
4.
|
Pl-x 391/2021
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.75/2021 privind executarea serviciilor de aerofotogrammetrie şi de realizare a ortofotoplanurilor pe teritoriul României şi executarea serviciilor de digitizare şi actualizare a Sistemului de identificare a parcelelor agricole pentru Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în perioada 2021-2030 (PL-x 391/2021) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 20.09.2021 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru apărare (Adoptare) - distribuit - 15.11.2021 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
5.
|
Pl-x 457/2019
|
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului (PL-x 457/2019/2021) - lege organică- Reexaminată de Senat de Senat - 22.06.2021 Raport comun - Comisia pentru pentru muncă şi Comisia juridică Procedură de urgenţă Cameră decizională Prioritate legislativă Se dezbate sub rezerva depunerii raportului comun
|
|
|
|
|
6.
|
Pl-x 583/2021
|
Proiectul de Lege pentru anularea unor obligaţii fiscale şi pentru modificarea unor acte normative (PL-x 583/2021) - lege ordinară -Adoptat de Senat - 22.11.2021 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru muncă Cameră decizională Se dezbate sub rezerva depunerii raportului comun
|
|
|
|
|
7.
|
Pl-x 454/2016
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.48/2016 privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul culturii (PL-x 454/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat -10.10.2016 Raport- Comisia pentru cultură Procedură de urgenţă Cameră decizională Se dezbate sub rezerva primirii raportului
|
|
|
|
|
8.
|
Pl-x 22/2022
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr.18/1991 (PL-x 22/2022) - lege organică -Adoptat de Senat - 2.02.2022 Raport comun-Comisia pentru agricultură,Comisia juridică şi Comisia pentru mediu Cameră decizională Se dezbate sub rezerva primirii raportului comun
|
|
|
|
|
9.
|
Pl-x 42/2022
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.124/2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă (PL-x 42/2022) - lege ordinară - Adoptat de Senat -9.02.2022 Raport -Comisia pentru buget Procedură de urgenţă Cameră decizională Se dezbate sub rezerva primirii raportului
|
|
|
|
|
10.
|
Pl-x 601/2014
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (Pl-x 601/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat -15.12.2014 Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru industrii şi Comisia pentru transporturi (Adoptare) - distribuit - 18.09.2018 şi Raport comun suplimetar (Adoptare) - distribuit - 24.04.2019 Cameră decizională Retrimisă la comisie - termen - 18.06.2019 (Plen - 3.06.2019) Se dezbate sub rezerva primirii raportului comun suplimentar
|
|
|
|
|
11.
|
Pl-x 478/2021
|
Propunerea legislativă pentru sprijinirea familiilor cu copii (Pl-x 478/2021) - lege organică -Respinsă de Senat - 11.10.2021 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru muncă Cameră decizională Se dezbate sub rezerva depunerii raportului comun
|
|
|
|
|
12.
|
Pl-x 363/2021
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.98/2016 privind achiziţiile publice şi a Legii nr.99/2016 privind achiziţiile sectoriale (PL-x 363/2021) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru industrii Cameră decizională Se dezbate sub rezerva depunerii raportului comun
|
|
|
|
|
13.
|
Pl-x 452/2020
|
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea şi completarea Legii camerelor de comerţ din România nr.335/2007 (PL-x 452/2020/2021) - lege organică-Reexaminată de Senat - 10.11.2021 Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia juridică Cameră decizională Se dezbate sub rezerva primirii raportului comun
|
|
|
|
|
14.
|
Pl-x 237/2021
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, precum şi a Legii nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială (Pl-x 237/2021) - lege ordinară -Respinsă de Senat - 25.05.2021 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru sănătate (Adoptare) - distribuit -15.12.2021 Cameră decizională
|
|
|
|
|
15.
|
Pl-x 32/2022
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.5 din Decretul-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi a celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri (PL-x 32/2022) - lege ordinară -Adoptat de Senat - 07.02.2022 Raport- Comisia pentru muncă Cameră decizională Se dezbate sub rezerva primirii raportului
|
|
|
|
|
16.
|
Pl-x 24/2021
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.185/2020 pentru modificarea şi completarea art.1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.5/2019 privind aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unei cantităţi de păcură necesare asigurării, pe perioada de iarnă, a agentului termic pentru încălzirea populaţiei din municipiul Drobeta-Turnu Severin, judeţul Mehedinţi (PL-x 24/2021) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile articolului 115 alineatul (5) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit - 9.12.2021 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
17.
|
Pl-x 493/2021
|
Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 493/2021) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 11.10.2021 Raport - Comisia pentru sănătate (Adoptare) - distribuit -23.12.2021 Cameră decizională
|
|
|
|
|
18.
|
Pl-x 423/2021
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.67 din Legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare (PL-x 423/2021) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun- Comisia pentru industrii, Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru transporturi(Adoptare) - distribuit - 22.02.2022 Cameră decizională
|
|
|
|
|
19.
|
Pl-x 566/2021
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea plăţii cotizaţiei anuale a României la bugetul comun al Centrului de Excelenţă pentru Managementul Crizelor şi Răspuns la Dezastre (Crisis Management and Disaster Response Center of Excellence), precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte (PL-x 566/2021) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 8.11.2021 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 9.12.2021 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
20.
|
Pl-x 544/2021
|
Proiectul de Lege privind modificarea art.2 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.17/2005 pentru stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul administraţiei publice centrale (PL-x 544/2021) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 27.10.2021 Raport comun- Comisia pentru mediu şi Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit -15.02.2022 Cameră decizională
|
|
|
|
|
21.
|
Pl-x 95/2021
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.220/2020 privind aplicarea unor măsuri de protecţie socială după 1 ianuarie 2021 în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru modificarea unor acte normative (PL-x 95/2021) - lege organică - Adoptat de Senat - 08.02.2021 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit -23.12.2021 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
22.
|
Pl-x 346/2020
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.61/2020 privind completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr.7/1996 şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ (PL-x 346/2020) - lege organică - Adoptat de Senat - 3.06.2020 Raport comun- Comisia pentru administraţie publică şi Comisia juridică (Adoptare) - distribuit -22.12.2021 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
23.
|
-
|
Raportul privind activitatea Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii pe semestrul I al anului 2021- distribuit-8.11.2021
|
-
|
|
|
|
24.
|
Pl-x 677/2018
|
Propunerea legislativă pentru declararea lui Vasile Lucaciu "Erou al Naţiunii Române" (Pl-x 677/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat -24.10.2018 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru cultură (Adoptare) - distribuit -15.12.2021 Cameră decizională
|
|
|
|
|
25.
|
Pl-x 505/2021
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.123/2007 privind unele măsuri pentru consolidarea cooperării judiciare cu statele membre ale Uniunii Europene în vederea facilitării aplicării de către România a Regulamentului (UE) 2018/1727 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 noiembrie 2018 privind Agenţia Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiţie Penală (Eurojust) şi de înlocuire şi abrogare a Deciziei 2002/187/JAI a Consiliului (PL-x 505/2021) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit -15.12.2021 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
26.
|
Pl-x 422/2017
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.65/2017 pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr.21/1991 (PL-x 422/2017) - lege organică - Adoptat de Senat - 30.10.2017 Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit -15.12.2021 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
27.
|
Pl-x 166/2020
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.1/2020 privind modificarea termenului prevăzut la art.X alin.(2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităţilor cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr.205/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 166/2020) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile articolului 115 alineatul (5) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit -15.12.2021 Cameră decizională
|
|
|
|
|
28.
|
Pl-x 296/2021
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.43/2021 pentru prelungirea termenului de depunere a declaraţiei anuale privind beneficiarul real al persoanei juridice, prevăzut la art.56 alin.(4) din Legea nr.129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 296/2021) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 28.06.2021 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia juridică (Adoptare) - distribuit -15.12.2021 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
29.
|
Pl-x 643/2020
|
Proiectul de Lege privind transmiterea unor bunuri imobile destinate activităţilor de asistenţă sanitar-veterinară, aflate în proprietatea privată a statului, din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului în administrarea consiliilor locale, precum şi pentru abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.89/2004 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfăşoară activităţi de asistenţă sanitar-veterinară (PL-x 643/2020) - lege ordinară -Adoptat de Senat - 14.10.2020 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică, Comisia pentru agricultură şi Comisia juridică Procedură de urgenţă Cameră decizională Se dezbate sub rezerva depunerii raportului comun
|
|
|
|
|
30.
|
Pl-x 537/2021
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 precum şi pentru modificarea şi completarea OUG nr.21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă (Pl-x 537/2021) - lege organică Raport comun- Comisia pentru administraţie şi Comisia juridică Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 7.12.2021; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 14.03.2022, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Se dezbate sub rezerva depunerii raportului comun
|
|
|
|
|
31.
|
Pl-x 504/2021
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, numărul 361 din 26 aprilie 2004, cu modificările ulterioare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru modificarea Legii nr.55 din 15 mai 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, numărul 396 din data de 15 mai 2020, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 504/2021) - lege organică Raport comun - Comisia pentru administraţie publicăşi Comisia juridică Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 22.11.2021; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 28.02.2022 , potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor Se dezbate sub rezerva depunerii raportului comun
|
|
|
|
|
32.
|
Pl-x 538/2021
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 (Pl-x 538/2021) - lege organică Raport - Comisia pentru învăţământ (Adoptare) - distribuit -08.02.2022 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 7.12.2021; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 29.03.2022, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei
|
|
|
|
|
33.
|
Pl-x 16/2022
|
Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Regatului Haşemit al Iordaniei privind cooperarea în domeniul prevenirii, limitării şi înlăturării efectelor dezastrelor, semnat la 4 aprilie 2021, la Amman (PL-x 16/2022) - lege ordinară Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit -10.02.2022 Procedură de urgenţă Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 2.02.2022; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 27.03.2022, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.113 din Regulamentul Camerei
|
|
|
|
|
34.
|
Pl-x 550/2021
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.107/2021 pentru modificarea articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.51/2021 privind prorogarea termenelor prevăzute la art.II pct.9 şi art.III din Legea nr.295/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, precum şi aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare (PL-x 550/2021) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile articolului 115 alineatul (5) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit -10.02.2022 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
35.
|
Pl-x 407/2021
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.66/2021 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.126/2003 privind operarea, funcţionarea şi finanţarea asistenţei de urgenţă acordate cu elicoptere destinate serviciilor aeromedicale de urgenţă şi pentru simplificarea procedurilor de desemnare ale unităţilor sanitare ca operatori medicali, precum şi pentru abrogarea unor acte normative (PL-x 407/2021) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile articolului 115 alineatul (5) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru sănătate (Adoptare) - distribuit -09.02.2022 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
36.
|
Pl-x 567/2021
|
Proiectul de Lege privind participarea studenţilor şi a elevilor din instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne la activităţi din străinătate (PL-x 567/2021) - lege organică - Adoptat de Senat - 8.11.2021 Raport comun - Comisia pentru apărare şi Comisia învăţământ(Adoptare) - distribuit -08.02.2022 Cameră decizională
|
|
|
|