| Poziţia |
Număr înregistrare |
Descrierea punctului de pe ordinea de zi |
Doc. |
|
1.
|
-
|
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
|
-
|
|
|
|
1.
|
Pl-x 514/2024
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.26/2024 privind reglementarea unor măsuri pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, inclusiv reglementări necesare pentru îndeplinirea jaloanelor şi ţintelor din cadrul Planului naţional de redresare şi rezilienţă al României, precum şi pentru completarea art.V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.127/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri bugetare (PL-x 514/2024) - lege ordinară -Adoptat de Senat -24.09.2024 Raport comun - Comisia pentru buget, Comisia pentru industrii şi Comisia juridică Cameră decizională Se dezbate sub rezerva depunerii raportului comun
|
|
|
|
|
2.
|
Pl-x 360/2024
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.49/2024 privind reglementarea cadrului general de preluare de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a unor creanţe bugetare restante aflate în administrarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală asupra unor societăţi cu capital majoritar sau integral de stat (PL-x 360/2024) - lege ordinară -Adoptat de Senat -03.06.2024 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru politică economică (Adoptare) - distribuit-26.02.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
3.
|
Pl-x 9/2021
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.165/2020 privind mandatul acordat ministerelor pentru identificarea, selectarea şi rezervarea imobilelor destinate ca sedii ale unor agenţii sau centre europene nou înfiinţate (PL-x 9/2021) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile articolului 115 alineatul (5) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru tehnologia informaţiei (Adoptare)- distribuit-24.02.2021 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
4.
|
Pl-x 327/2020
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.62/2020 pentru adoptarea unor măsuri în domeniul societăţilor, în vederea desfăşurării reuniunilor organelor statutare (PL-x 327/2020) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 27.05.2020 Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit - 03.03.2021 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
5.
|
Pl-x 258/2019
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (Pl-x 258/2019) - lege ordinară - Respinsă de Senat -29.05.2019 Raport comun- Comisia pentru sănătate şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 22.12.2021 şi Raport comun suplimentar (Adoptare) - distribuit-05.03.2025 Cameră decizională Retrimisă la comisie- termen-21.03.2022 (Plen 01.03.2021) A fost primit raportul comun suplimentar-5.03.2025
|
|
|
|
|
6.
|
Pl-x 71/2025
|
Proiectul de Lege pentru abrogarea art.197 alin.(4)-(13) din Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală (PL-x 71/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -10.03.2025 Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit-31.03.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
7.
|
Pl-x 519/2021
|
Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităţilor (PL-x 519/2021) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun- Comisia pentru industrii, Comisia pentru mediu şi Comisia pentru administraţie publică Cameră decizională Se dezbate sub rezerva depunerii raportului comun
|
|
|
|
|
8.
|
Pl-x 432/2024
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.63/2024 privind finanţarea din Fondul pentru mediu a unor proiecte de dezvoltare a infrastructurii de management integrat al deşeurilor (PL-x 432/2024) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile articolului 115 alineatul (5) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru mediu (Adoptare) - distribuit-08.04.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
9.
|
Pl-x 658/2023
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală (Pl-x 658/2023) - lege ordinară -Respinsă de Senat - 18.10.2023 Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit-31.03.2025 Cameră decizională
|
|
|
|
|
10.
|
Pl-x 85/2021
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.206/2020 pentru prorogarea termenului prevăzut la art.22 alin.(1) din Legea nr.118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr.76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare şi pentru stabilirea unor măsuri organizatorice de punere în aplicare a prevederilor acesteia (PL-x 85/2021) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile articolului 115 alineatul (5) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru juridică şi Comisia pentru apărare (Adoptare) - distribuit - 04.03.2021 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
11.
|
PHCD 33/2025
|
Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor Stadiul evoluţiei deceniului digital - 2024 COM(2024) 260 (PHCD 33/2025).
|
|
|
|
|
12.
|
PHCD 34/2025
|
Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Comunicarea din 2024 privind politica de extindere a UE COM(2024) 690 (PHCD 34/2025).
|
|
|
|
|
13.
|
PHCD 35/2025
|
Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - O Busolă pentru competitivitatea UE COM(2025) 30 (PHCD 35/2025).
|
|
|
|
|
14.
|
Pl-x 91/2021
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.213/2020 privind participarea României la majorarea asimetrică de capital a Băncii Europene de Investiţii în conformitate cu Decizia (UE) 2019/1.255 a Consiliului din 18 iulie 2019 de modificare a Protocolului nr.5 privind Statutul Băncii Europene de Investiţii (PL-x 91/2021) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 08.02.2021 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 08.03.2021 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
15.
|
Pl-x 56/2022
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.135/2021 privind unele măsuri pentru susţinerea activităţii aeroporturilor regionale pentru care consiliile judeţene au calitatea de autoritate publică tutelară (PL-x 56/2022) - lege ordinară -Adoptat de Senat - 14.02.2022 Raport comun - Comisia pentru politică economică, Comisia pentru buget, Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru transporturi (Adoptare) - distribuit-11.04.2023 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
16.
|
Pl-x 414/2023
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.13/2017 privind aprobarea participării României la Programul pentru şcoli al Uniunii Europene (PL-x 414/2023) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile articolului 115 alineatul (5) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru învăţământ (Adoptare) - distribuit-04.07.2024 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
17.
|
Pl-x 780/2022
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.162/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr.245/2020 privind efectuarea unui test de proporţionalitate anterior adoptării unor noi reglementări referitoare la profesii (PL-x 780/2022) - lege ordinară -Adoptat de Senat - 12.12.2022 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru învăţământ (Adoptare) - distribuit-28.03.2023 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
18.
|
Pl-x 238/2024
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.15/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente reducerilor procentuale şi corecţiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice pentru Programul operaţional sectorial Mediu 2007-2013 şi pentru Programul operaţional Infrastructură mare 2014-2020 (PL-x 238/2024) - lege ordinară -Adoptat de Senat -08.04.2024 Raport comun - Comisia pentru buget, Comisia pentru industrii şi Comisia juridică (Adoptare) - distribuit-03.03.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
19.
|
Pl-x 712/2022
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.11 din Legea nr.122/2006 privind azilul în România (PL-x 712/2022) - lege organică -Adoptat de Senat -07.11.2022 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru apărare (Adoptare) - distribuit-05.03.2025 Cameră decizională
|
|
|
|
|
20.
|
Pl-x 604/2022
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.104 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (PL-x 604/2022) - lege ordinară -Adoptat de Senat -05.10.2022 Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia juridică, Comisia pentru apărare şi Comisia pentru transporturi (Adoptare) - distribuit-05.03.2025 Cameră decizională
|
|
|
|
|
21.
|
Pl-x 27/2022
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.127/2021 pentru modificarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative şi a art.III din Legea nr.105/2020 pentru completarea Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr.144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative (PL-x 27/2022) - lege ordinară -Adoptat de Senat - 07.02.2022 Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit-05.03.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
22.
|
Pl-x 499/2024
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.361/2022 privind protecţia avertizorilor în interes public (PL-x 499/2024) - lege ordinară -Adoptat de Senat -23.09.2024 Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit-05.03.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
23.
|
Pl-x 415/2024
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.3 din Legea nr.79/2019 privind instituirea Zilei naţionale a gastronomiei şi a vinului românesc (PL-x 415/2024) - lege ordinară -Adoptat de Senat -25.06.2024 Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit-05.03.2025 Cameră decizională
|
|
|
|
|
24.
|
Pl-x 198/2024
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.14/2024 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea parţială a pierderilor suferite în anul 2023 în sectorul apicol, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei (PL-x 198/2024) - lege ordinară -Adoptat de Senat -18.03.2024 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit-05.03.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
25.
|
Pl-x 455/2024
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.67/2024 privind reorganizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Administraţie (PL-x 455/2024) - lege ordinară -Adoptat de Senat -16.09.2024 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit-12.03.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
26.
|
Pl-x 519/2024
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.39/2024 pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2004 privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă (PL-x 519/2024) - lege ordinară -Adoptat de Senat -24.09.2024 Raport - Comisia pentru sănătate (Adoptare) - distribuit-17.03.2025 Cameră decizională
|
|
|
|
|
27.
|
Pl-x 194/2024
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.10/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 194/2024) - lege ordinară -Adoptat de Senat -18.03.2024 Raport comun- Comisia pentru muncă, Comisia pentru buget şi Comisia pentru învăţământ (Adoptare) - distribuit-18.03.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
28.
|
Pl-x 13/2025
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.140/2024 pentru modificarea art.13 alin.(4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.42/2019 privind stabilirea unor măsuri financiare pentru susţinerea desfăşurării Programului naţional "Timişoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2023" (PL-x 13/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -16.12.2024 Raport comun- Comisia pentru buget şi Comisia pentru cultură (Adoptare) - distribuit-19.03.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
29.
|
Pl-x 21/2025
|
Proiectul de Lege privind instituirea Zilei Naţionale a Libertăţii Religioase şi a contribuţiei cultelor la viaţa societăţii româneşti (PL-x 21/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -16.12.2024 Raport comun- Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru drepturile omului (Adoptare) - distribuit-19.03.2025 Cameră decizională
|
|
|
|
|
30.
|
Pl-x 357/2024
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.45/2024 pentru modificarea Legii nr.295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor (PL-x 357/2024) - lege ordinară -Adoptat de Senat -03.06.2024 Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru apărare şi Comisia pentru constituţionalitate (Adoptare) - distribuit-19.03.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
31.
|
Pl-x 748/2022
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.157/2022 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat sub forma de grant acordat producătorilor agricoli care au înfiinţat culturi în toamna anului 2021 ce au fost afectate de seceta pedologică (PL-x 748/2022) - lege ordinară -Adoptat de Senat -28.11.2022 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit-24.03.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
32.
|
Pl-x 42/2023
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.167/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.157/2022 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat sub forma de grant acordat producătorilor agricoli care au înfiinţat culturi în toamna anului 2021 şi au fost afectate de seceta pedologică (PL-x 42/2023) - lege ordinară -Adoptat de Senat - 06.02.2023 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit-24.03.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
33.
|
Pl-x 46/2025
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.145/2024 pentru modificarea art.16 alin.(1) din Legea nr.195/2018 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducţie, precum şi a art.15 alin.(1) din Legea nr.227/2018 privind aprobarea Programului de susţinere pentru activitatea de reproducţie, incubaţie şi de creştere în sectorul avicol (PL-x 46/2025) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile articolului 115 alineatul (5) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit-24.03.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
34.
|
Pl-x 49/2025
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.149/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu privire la gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA şi FEADR, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, aferente politicii agricole comune (PL-x 49/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -17.02.2025 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit-24.03.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
35.
|
Pl-x 663/2024
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.129/2024 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2022 pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri RO e-Transport şi de abrogare a art.XXVIII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 663/2024) - lege ordinară -Adoptat de Senat -03.12.2024 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit-26.03.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
36.
|
Pl-x 228/2024
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.20/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.46/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional pentru Achiziţii Centralizate (PL-x 228/2024) - lege ordinară -Adoptat de Senat -02.04.2024 Raport comun - Comisia pentru buget, Comisia pentru industrii, Comisia pentru sănătate şi Comisia juridică (Adoptare) - distribuit-26.03.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
37.
|
Pl-x 8/2025
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.130/2024 privind modificarea art.13 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală, a art.9 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.95/2021 pentru aprobarea Programului naţional de investiţii "Anghel Saligny", precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 8/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -16.12.2024 Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru sănătate (Adoptare) - distribuit-26.03.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
38.
|
Pl-x 74/2025
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.2/2025 pentru modificarea Legii nr.185/2017 privind asigurarea calităţii în sistemul de sănătate (PL-x 74/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -10.03.2025 Raport - Comisia pentru sănătate (Adoptare) - distribuit-26.03.2025 Cameră decizională
|
|
|
|
|
39.
|
Pl-x 494/2024
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.99/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul concurenţei (PL-x 494/2024) - lege organică -Adoptat de Senat -23.09.2024 Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia juridică (Adoptare) - distribuit-25.03.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
40.
|
Pl-x 270/2023
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.10/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate (PL-x 270/2023) - lege ordinară -Adoptat de Senat -11.04.2023 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Adoptare) - distribuit-01.04.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
41.
|
Pl-x 29/2024
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.110/2023 privind modalitatea de operare a sistemelor de aeronave fără pilot la bord în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, precum şi pentru desemnarea Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne, ca unitate de achiziţii centralizată pentru achiziţia centralizată de sisteme de aeronave fără pilot la bord (PL-x 29/2024) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile articolului 115 alineatul (5) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru transporturi şi Comisia pentru apărare (Adoptare) - distribuit-01.04.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
42.
|
Pl-x 60/2025
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.4/2025 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.7/2012 privind implementarea sistemelor de transport inteligente în domeniul transportului rutier şi pentru realizarea interfeţelor cu alte moduri de transport (PL-x 60/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -24.02.2025 Raport comun - Comisia pentru transporturi şi Comisia pentru tehnologia informaţiei (Adoptare) - distribuit-01.04.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
43.
|
Pl-x 75/2025
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.8/2025 pentru modificarea şi completarea Legii nr.152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (PL-x 75/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -10.03.2025 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit-02.04.2025 Cameră decizională
|
|
|
|
|
44.
|
Pl-x 117/2024
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.7/2024 privind aprobarea schemei de ajutor de stat "Creditul fermierului", în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, precum şi pentru modificarea art.12 alin.(1) din Legea nr.218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor alocate României pentru agricultură, dezvoltare rurală, pescuit şi afaceri maritime, gestionate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin instrumente financiare de garantare şi creditare, precum şi pentru susţinerea obiectivelor naţionale de politică agricolă (PL-x 117/2024) - lege ordinară -Adoptat de Senat -04.03.2024 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit-02.04.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
45.
|
Pl-x 520/2024
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.40/2024 pentru modificarea art.30 din Ordonanţa Guvernului nr.51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare nerambursabilă a proiectelor culturale (PL-x 520/2024) - lege ordinară -Adoptat de Senat -24.09.2024 Raport - Comisia pentru cultură (Adoptare) - distribuit-02.04.2025 Cameră decizională
|
|
|
|