| Poziţia |
Număr înregistrare |
Descrierea punctului de pe ordinea de zi |
Doc. |
|
.1.
|
-
|
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
|
-
|
|
|
|
.2.
|
-
|
Intervenţia doamnei deputat Ana-Marcela Baş, Grupul parlamentar S.O.S. România, cu prilejul comemorării evenimentelor de la Timişoara din Decembrie 1989. Miercuri, 17 decembrie 2025, ora 10,00
|
|
|
|
|
.3.
|
Pl-x 424/2025
|
Solicitarea comună a Comisiei pentru industrii, Comisiei pentru administraţie publică şi a Comisiei pentru mediu cu privire la încadrarea în categoria legilor de complexitate deosebită şi, în consecinţă, prelungirea termenului constituţional de dezbatere şi vot final de la 45 la 60 de zile a Propunerii legislative privind decarbonizarea sectorului de încălzire şi răcire, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (Pl-x 424/2025).
|
|
|
|
|
1.
|
Pl-x 524/2025
|
Proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe (PL-x 524/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -2.12.2025 Raport -Comisia juridică (Adoptare)- distribuit-16.12.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională Prioritate legislativă
|
|
|
|
|
2.
|
Pl-x 318/2025
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.38/2025 pentru modificarea şi completarea Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România (PL-x 318/2025) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile articolului 115 alineatul (5) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia juridică Procedură de urgenţă Cameră decizională Se dezbate sub rezerva depunerii raportului
|
|
|
|
|
3.
|
Pl-x 464/2023
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2023 pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul naţional de învăţământ de stat (PL-x 464/2023) - lege organică -Adoptat de Senat -26.06.2023 Raport - Comisia pentru muncă Procedură de urgenţă Cameră decizională Se dezbate sub rezerva depunerii raportului
|
|
|
|
|
4.
|
Pl-x 519/2021
|
Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.101/2006 privind serviciul de salubrizare a localităţilor (PL-x 519/2021) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia pentru mediu şi Comisia pentru administraţie publică Cameră decizională Se dezbate sub rezerva depunerii raportului comun
|
|
|
|
|
5.
|
Pl-x 490/2025
|
Proiectul de Lege pentru completarea Legii poliţiei locale nr.155/2010 (PL-x 490/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -19.11.2025 Raport comun -Comisia pentru administraţie publică, Comisia pentru apărare şi Comisia juridică (Adoptare)- distribuit- 17.12.2025 Cameră decizională
|
|
|
|
|
6.
|
Pl-x 170/2025
|
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (PL-x 170/2025/2025) - lege ordinară -Reexaminată de Senat - 24.11.2025 Raport comun -Comisia juridică şi Comisia pentru apărare (Adoptarea Legii cu amendamente)- distribuit-17.12.2025 Cameră decizională
|
|
|
|
|
7.
|
Pl-x 160/2025
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ (PL-x 160/2025) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru administraţie publică, Comisia juridică şi Comisia pentru muncă Cameră decizională Se dezbate sub rezerva depunerii raportului comun
|
|
|
|
|
8.
|
Pl-x 407/2024
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.60/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul culturii (PL-x 407/2024) - lege ordinară -Adoptat de Senat -25.06.2024 Raport comun -Comisia pentru buget şi Comisia pentru cultură (Adoptare)- distribuit-19.11.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
9.
|
Pl-x 354/2025
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.45/2025 pentru instituirea unor măsuri în domeniul gestionării fondurilor europene nerambursabile (PL-x 354/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -06.10.2025 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare)- distribuit-25.11.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
10.
|
Pl-x 317/2025
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.34/2025 pentru modificarea art.8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare, precum şi a art.13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.84/2023 privind instituirea unui mecanism de consultare şi reacţie coordonată în contextul implementării sistemului de autorizare la export introdus de Ucraina pentru produsele agricole (PL-x 317/2025) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile articolului 115 alineatul (5) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru industrii şi Comisia pentru agricultură (Adoptare)- distribuit-04.11.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
11.
|
Pl-x 464/2025
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.55/2025 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene (PL-x 464/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -10.11.2025 Raport comun - Comisia pentru buget, Comisia pentru industrii şi Comisia pentru mediu Procedură de urgenţă Cameră decizională Se dezbate sub rezerva depunerii raportului comun
|
|
|
|
|
12.
|
Pl-x 168/2025
|
Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi pentru modificarea Legii nr.157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului (PL-x 168/2025) - lege organică -Reexaminată de Senat - 08.12.2025 Raport-Comisia juridică (Adoptarea Legii cu amendamente respinse)- distribuit-17.12.2025 Cameră decizională
|
|
|
|
|
13.
|
Pl-x 240/2024
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă nr.24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu modificările şi completările ulterioare şi pentru completarea Legii nr.215/2016 privind ceremoniile oficiale, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 240/2024) - lege organică -Respinsă de Senat - 08.04.2024 Raport comun- Comisia pentru administraţie publică şi Comisia juridică Cameră decizională Se dezbate sub rezerva depunerii raportului comun
|
|
|
|
|
14.
|
Pl-x 129/2025
|
Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal (PL-x 129/2025) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia juridică Cameră decizională Se dezbate sub rezerva depunerii raportului
|
|
|
|
|
15.
|
Pl-x 306/2025
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.14/2025 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr.226/2023 privind aplicarea unor tarife rutiere pe reţeaua de drumuri naţionale din România (PL-x 306/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -24.09.2025 Raport - Comisia pentru transporturi (Adoptare)- distribuit-21.10.2025 Cameră decizională
|
|
|
|
|
16.
|
Pl-x 108/2024
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.1/2024 pentru completarea art.17 din Legea nr.215/2016 privind ceremoniile oficiale (PL-x 108/2024) - lege ordinară -Adoptat de Senat -27.02.2024 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare)- distribuit-22.10.2025 Cameră decizională
|
|
|
|
|
17.
|
Pl-x 323/2025
|
Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice @Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare (PL-x 323/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -29.09.2025 Raport comun - Comisia pentru agricultură, Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru ştiinţă şi tehnologie (Adoptare)- distribuit-30.10.2025 Cameră decizională
|
|
|
|
|
18.
|
Pl-x 176/2025
|
Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.92/2021 privind regimul deşeurilor (PL-x 176/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -28.05.2025 Raport - Comisia pentru mediu (Adoptare)- distribuit-30.10.2025 Cameră decizională
|
|
|
|
|
19.
|
PHCD 88/2025
|
Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea comună către Parlamentul European şi Consiliu - O strategie digitală internaţională pentru Uniunea Europeană JOIN (2025) 140 (PH CD 88/2025).
|
|
|
|
|
20.
|
PHCD 89/2025
|
Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - O Strategie europeană pentru rezilienţa în domeniul apei COM (2025) 280 (PH CD 89/2025).
|
|
|
|
|
21.
|
PHCD 90/2025
|
Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea comună către Parlamentul European şi Consiliu - Abordarea strategică a Uniunii Europene pentru regiunea Mării Negre JOIN (2025) 135 (PH CD 90/2025).
|
|
|
|
|
22.
|
PHCD 91/2025
|
Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Stadiul evoluţiei deceniului digital - 2025: Continuarea procesului de consolidare a suveranităţii şi a viitorului digital al Uniunii Europene COM(2025) 290 (PHCD 91/2025).
|
|
|
|
|
23.
|
PHCD 92/2025
|
Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicare a Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu Strategia pentru Europa cuantică: Europa cuantică într-o lume în schimbare COM(2025) 363 (PHCD 92/2025).
|
|
|
|
|
24.
|
PHCD 93/2025
|
Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Programul de lucru al Comisiei 2026 - Momentul independenţei Europei COM (2025) 870 (PHCD 93/2025).
|
|
|
|
|
25.
|
Pl-x 222/2019
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.16/2019 pentru modificarea art.5 alin.(2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.98/2017 privind funcţia de control ex ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziţie publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii (PL-x 222/2019) - lege ordinară - Adoptat de Senat -8.04.2019 Raport comun- Comisia pentru industrii şi Comisia juridică (Adoptare)- distribuit-04.11.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
26.
|
Pl-x 126/2025
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.19/2025 privind modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 126/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -28.04.2025 Raport comun- Comisia pentru politică economică, Comisia pentru buget, Comisia pentru industrii şi Comisia pentru mediu (Adoptare)- distribuit-05.11.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
27.
|
Pl-x 144/2025
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2025 privind unele măsuri bugetare în domeniul culturii şi al asigurării funcţionării structurii de coordonare în domeniul drogurilor şi al adicţiilor pentru anul 2025 (PL-x 144/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -14.05.2025 Raport - Comisia pentru buget (Adoptare)- distribuit-05.11.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
28.
|
Pl-x 106/2025
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.9/2025 pentru reglementarea unor măsuri referitoare la unele proiecte de extindere şi schimbare a destinaţiei, conversia sau modernizarea reţelelor de transport şi distribuţie a gazelor naturale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru abrogarea Hotărârii Guvernului nr.1.261/2024 privind aprobarea finanţării din Fondul pentru mediu a proiectelor de extindere şi schimbare a destinaţiei, conversia sau modernizarea reţelelor de transport şi distribuţie a gazelor (PL-x 106/2025) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile articolului 115 alineatul (5) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru buget, Comisia pentru mediu,Comisia pentru muncă şi Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit-12.06.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
29.
|
Pl-x 319/2025
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.43/2025 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.87/2020 privind organizarea şi funcţionarea Corpului de control al prim-ministrului, precum şi pentru instituirea unor măsuri de îmbunătăţire a activităţii acestuia şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.83/2023 privind unele măsuri pentru susţinerea preşcolarilor şi elevilor dezavantajaţi care beneficiază de sprijin educaţional pe bază de tichete sociale pe suport electronic acordate din fonduri externe nerambursabile şi luarea unor măsuri în domeniul educaţiei (PL-x 319/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -29.09.2025 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru buget (Adoptare)- distribuit-05.11.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
30.
|
Pl-x 460/2024
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.72/2024 pentru autorizarea Ministerului Afacerilor Interne, prin Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări, a Serviciului Român de Informaţii şi a Consiliului Superior al Magistraturii să achiziţioneze autovehicule necesare desfăsurării activitătilor structurilor din cadrul acestora (PL-x 460/2024) - lege ordinară -Adoptat de Senat -16.09.2024 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică, Comisia pentru apărare şi Comisia pentru buget (Adoptare)- distribuit- 24.09.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
31.
|
Pl-x 145/2024
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.76 din Legea cooperaţiei agricole nr.566/2004 (PL-x 145/2024) - lege ordinară -Adoptat de Senat -11.03.2024 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru transporturi Cameră decizională Se dezbate sub rezerva depunerii raportului comun
|
|
|
|
|
32.
|
Pl-x 304/2025
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.12/2025 pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi a unor acte normative în domeniul sănătăţii (PL-x 304/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -24.09.2025 Raport - Comisia pentru sănătate (Adoptare)- distribuit-05.11.2025 Cameră decizională
|
|
|
|
|
33.
|
Pl-x 465/2024
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.88/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul mediului şi schimbărilor climatice (PL-x 465/2024) - lege ordinară -Adoptat de Senat -16.09.2024 Raport comun - Comisia pentru mediu şi Comisia pentru buget (Adoptare)- distribuit-06.11.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
34.
|
Pl-x 637/2024
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.119/2024 privind instituirea de măsuri pentru elaborarea Planului naţional social pentru climă necesar României pentru accesarea de fonduri externe nerambursabile în cadrul Fondului social pentru climă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 637/2024) - lege ordinară -Adoptat de Senat -11.11.2024 Raport comun - Comisia pentru mediu şi Comisia pentru buget (Adoptare)- distribuit-06.11.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
35.
|
Pl-x 384/2025
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.48/2025 pentru modificarea art.8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.67/2023 privind instituirea unei măsuri cu caracter temporar de combatere a creşterii excesive a preţurilor la unele produse agricole şi alimentare (PL-x 384/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -13.10.2025 Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare)- distribuit-12.11.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
36.
|
Pl-x 395/2025
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.19/2025 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării, creditării şi gestionării fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune (PL-x 395/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -13.10.2025 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru buget (Adoptare)- distribuit-12.11.2025 Cameră decizională
|
|
|
|
|
37.
|
Pl-x 410/2025
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 410/2025) - lege ordinară Raport - Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit- 18.11.2025 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 22.10.2025; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 27.12.2025, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.114 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
38.
|
Pl-x 69/2024
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.3/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.19/2022 privind unele măsuri referitoare la garanţiile de bună execuţie constituite în cadrul contractelor de achiziţie publică şi al contractelor sectoriale şi pentru abrogarea Legii nr.69/2016 privind achiziţiile publice verzi (PL-x 69/2024) - lege ordinară -Adoptat de Senat -19.02.2024 Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia pentru mediu şi Comisia juridică (Adoptare)- distribuit-17.11.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
39.
|
Pl-x 594/2024
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.666 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă (PL-x 594/2024) - lege ordinară -Adoptat de Senat -14.10.2024 Raport -Comisia juridică (Adoptare)- distribuit-17.11.2025 Cameră decizională
|
|
|
|
|
40.
|
Pl-x 366/2025
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.17/2025 pentru aprobarea unor măsuri în vederea asigurării îndeplinirii atribuţiilor ce revin Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat privind curieratul extern al materialelor clasificate (PL-x 366/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -06.10.2025 Raport comun - Comisia pentru apărare şi Comisia pentru buget (Adoptare)- distribuit-19.11.2025 Cameră decizională
|
|
|
|
|
41.
|
Pl-x 109/2024
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr.76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare (PL-x 109/2024) - lege organică -Adoptat de Senat -26.02.2024 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru apărare (Adoptare)- distribuit-19.11.2025 Cameră decizională
|
|
|
|
|
42.
|
Pl-x 488/2022
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.13/2022 pentru reglementarea unor măsuri de implementare a sistemului de garanţie-returnare pentru ambalaje nereutilizabile (PL-x 488/2022) - lege ordinară -Adoptat de Senat -12.09.2022 Raport comun - Comisia pentru politică economică şi Comisia pentru mediu (Adoptare)- distribuit-20.11.2025 Cameră decizională
|
|
|
|
|
43.
|
Pl-x 32/2024
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.114/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.92/2021 privind regimul deşeurilor (PL-x 32/2024) - lege ordinară - Adoptat de Senat -12.02.2024 Raport - Comisia pentru mediu (Adoptare)- distribuit-20.11.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
44.
|
Pl-x 308/2025
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.23/2025 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România (PL-x 308/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -24.09.2025 Raport comun- Comisia pentru transporturi şi Comisia pentru industrii (Adoptare)- distribuit-25.11.2025 Cameră decizională
|
|
|
|
|
45.
|
Pl-x 496/2024
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.104/2024 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.196/2005 privind Fondul pentru mediu, precum şi pentru modificarea art.22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.60/2022 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar de implementare şi gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 496/2024) - lege ordinară -Adoptat de Senat -23.09.2024 Raport comun - Comisia pentru politică economică, Comisia pentru buget, Comisia pentru industrii şi Comisia pentru mediu (Adoptare)- distribuit-25.11.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
46.
|
Pl-x 451/2025
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.14 alin.(1) lit.d) din Legea nr.122/2023 privind exploataţiile de creştere a porcinelor şi combaterea pestei porcine africane în România (PL-x 451/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -03.11.2025 Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare)- distribuit-25.11.2025 Cameră decizională
|
|
|
|
|
47.
|
Pl-x 284/2025
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.42/2025 pentru completarea art.XVII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 284/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -22.09.2025 Raport comun- Comisia pentru politică economică, Comisia pentru buget şi Comisia pentru industrii (Adoptare)- distribuit-26.11.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
48.
|
Pl-x 628/2023
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.23/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr.201/2016 privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi de modificare a Legii nr.349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun (PL-x 628/2023) - lege ordinară -Adoptat de Senat -18.10.2023 Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia pentru sănătate şi Comisia juridică (Adoptare)- distribuit-27.11.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
49.
|
Pl-x 436/2025
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.438 alin.(1) pct.8 din Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală (PL-x 436/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -27.10.2025 Raport - Comisia juridică (Adoptare)- distribuit-26.11.2025 Cameră decizională
|
|
|
|
|
50.
|
Pl-x 293/2025
|
Proiectul de Lege privind instituirea zilei de 21 septembrie ca Ziua Munţilor Apuseni (PL-x 293/2025) - lege ordinară -Adoptat de Senat -22.09.2025 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare)- distribuit-3.12.2025 Cameră decizională
|
|
|
|
|
51.
|
Pl-x 39/2025
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.134/2024 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr.123/2012, precum şi pentru modificarea art.2 lit.i) şi k) din Legea nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie (PL-x 39/2025) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile articolului 115 alineatul (5) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun- Comisia pentru politică economică, Comisia pentru industrii şi Comisia pentru mediu (Adoptare)- distribuit-3.12.2025 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|