| Poziţia |
Număr înregistrare |
Descrierea punctului de pe ordinea de zi |
Doc. |
|
1.
|
-
|
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat.
|
-
|
|
|
|
2.
|
Pl-x 169/2006
|
Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.2/2006 pentru suspendarea aplicării prevederilor Legii nr.7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar (PL-x 169/2006) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 13.03.2006 Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit 25.04.2006 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
3.
|
Pl-x 482/2005
|
Proiectul Legii camerelor de comerţ şi industrie din România (PL-x 482/2005) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 12.10.2005 Raport comun - Comisia juridică şi Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit 11.05.2006 Cameră decizională Se continuă dezbaterile începute în şedinţa din 23.05.2006.
|
|
|
|
|
4.
|
Pl-x 518/2005
Pl-x 92/2006
|
- Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.39/2005 privind cinematografia (PL-x 518/2005) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 7.11.2005 Prioritate legislativă U.E. Cameră decizională - Propunerea legislativă pentru modificarea anexei la Legea nr.630/2002 Legea cinematografiei cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 92/2006) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 15.02.2006 Un raport pentru ambele iniţiative - Comisia pentru cultură (adoptarea proiectului de lege şi respingerea propunerii legislative) - distribuit 23.05.2006 Cameră decizională Retrimise la comisie unele texte. Termen luni, 5.06.2006. (Plen: 31.05.2006), prelungit până la 11 iunie 2006 (B.p. 5.06.2006) Nu a fost depus raportul suplimentar
|
|
|
|
|
5.
|
Pl-x 239/2006
Pl-x 313/2006
|
- Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.26/2006 pentru modificarea şi completarea Legii bibliotecilor nr.334/2002 (PL-x 239/2006) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 30.03.2006. Prioritate legislativă Cameră decizională - Proiectul de Lege pentru modificarea anexei la Legea bibliotecilor nr.334/2002, republicată (PL-x 313/2006) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 12.04.2006. Un raport pentru ambele iniţiative legislative - Comisia pentru cultură (Adoptare pentru PL-x 239/2006 şi Respingere pentru PL-x 313/2006) - distribuit 5.06.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
6.
|
Pl-x 258/2006
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.12 din Legea nr.15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale (PL-x 258/2006) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 5.04.2006. Raport - Comisia economică (Adoptare) - distribuit 11.05.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
7.
|
Pl-x 260/2006
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice (Pl-x 260/2006) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 5.04.2006 Raport - Comisia pentru tehnologia informaţiei (Adoptare) - distribuit 10.05.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
8.
|
Pl-x 255/2006
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.19/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului militar şi funcţionarilor publici cu statut special din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională (PL-x 255/2006) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 5.04.2006. Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru apărare (Adoptare) - distribuit 17.05.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
9.
|
Pl-x 334/2006
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.108/2001 privind exploataţiile agricole (Pl-x 334/2006) - lege ordinară - Respins ă de Senat - 13.04.2006. Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit 16.05.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
10.
|
Pl-x 122/2006
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.10/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD prin preluarea riscului de către fondurile de garantare (PL-x 122/2006) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 23.02.2006 Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit 30.03.2006 şi Raport suplimentar (menţinerea raportului iniţial) - distribuit 16.05.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
11.
|
Pl-x 314/2006
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale (PL-x 314/2006) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 12.04.2006. Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit 17.05.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
12.
|
Pl-x 234/2006
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.11/2006 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în sport (PL-x 234/2006) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 30.03.2006. Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru apărare (Adoptare) - distribuit 17.05.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
13.
|
Pl-x 179/2006
|
Propunerea legislativă privind acordarea unei măsuri reparatorii pentru cei care, având titlul de doctor în ştiinţe, nu au beneficiat de prevederile Legii nr.128/1997 (Statutul personalului didactic) (Pl-x 179/2006) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 13.03.2006 Raport - Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit 18.05.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
14.
|
Pl-x 448/2005
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată prin Legea nr.180/2002 (PL-x 448/2005) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 27.09.2005 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 20.10.2005 şi Raport înlocuitor (Adoptare) - distribuit 22.05.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
15.
|
Pl-x 242/2006
|
Proiectul de Lege pentru acordarea unui ajutor financiar cadrelor didactice în vederea achiziţionării de cărţi sau de programe educaţionale pe suport electronic, necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice (PL-x 242/2006) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 30.03.2006. Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit 23.05.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
16.
|
Pl-x 336/2006
|
Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(1) şi (3) ale art.21 1 din Legea nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului (Pl-x 336/2006) - lege organică - Respins ă de Senat - 13.04.2006. Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit 23.05.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
17.
|
Pl-x 306/2006
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.7/2006 privind instituirea "Programului de dezvoltare a infrastructurii din spaţiul rural" (PL-x 306/2006) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 10.04.2006. Raport - Comisia pentru administraţie publică (Adoptare) - distribuit 30.05.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
18.
|
Pl-x 469/2006
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2006 pentru prelungirea aplicării prevederilor art.167 1 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (PL-x 469/2006) - lege organică - Adoptat de Senat - 4.05.2006. Raport - Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit 8.06.2006 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
19.
|
Pl-x 499/2006
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii îmbunătăţirilor funciare nr.138/2004, cu modificările şi completările ulterioare (PL-x 499/2006) - lege organică - Adoptat de Senat - 18.05.2006. Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit 7.06.2006 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
20.
|
Pl-x 309/2006
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.23/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar (PL-x 309/2006) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 12.04.2006. Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Adoptare) - distribuit 8.06.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
21.
|
Pl-x 311/2006
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice (PL-x 311/2006) - lege organică - Adoptat de Senat - 10.04.2006. Raport - Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit 8.06.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
22.
|
Pl-x 322/2006
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.18/1991 a fondului funciar (Pl-x 322/2006) - lege organică - Respinsă de Senat - 12.04.2006 Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit 7.06.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
23.
|
Pl-x 408/2006
|
Proiectul de Lege pentru completarea Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri (PL-x 408/2006) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 26.04.2006. Raport - Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit 8.06.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
24.
|
Pl-x 103/2006
|
Propunerea legislativă privind accesul parlamentarilor la documentele privatizării (PL-x 103/2006) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 20.02.2006 Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit 20.03.2006 şi raport înlocuitor (Respingere) - distribuit 28.04.2006 Cameră decizională Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative, nu a fost adoptată (vot final din 9.05.2006). Urmează dezbaterea pe articole potrivit art.104 alin.(3) din Regulament
|
|
|
|
|
25.
|
Pl-x 545/2005
|
Propunerea legislativă privind interzicerea accesului la demnităţi şi funcţii publice, pentru o perioadă determinată, a persoanelor care au făcut parte din nomenclatura comunistă - "Legea antinomenclatură" (Pl-x 545/2005) - lege organică - Respinsă de Senat - 17.11.2005 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 16.12.2005, raport suplimentar (menţinerea raportului iniţial) - distribuit 3.04.2006 şi raport suplimentar (menţinerea rapoartelor anterioare) - distribuit 25.04.2006 Cameră decizională Propunerea comisiei, de respingere a propunerii legislative, nu a fost adoptată (Plen 11.04.2006). Retrimis la comisie pentru un nou raport. Depus noul raport - 25.04.2006 (Respingere) Se continuă dezbaterile începute în şedinţa din 26.04.2006
|
|
|
|
|
26.
|
Pl-x 174/2006
Pl-x 279/2006
|
- Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii (PL-x 174/2006) - lege ordinară -Adoptat de Senat - 9.03.2006 - Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea lucrărilor în construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 279/2006) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 5.04.2006 Un raport pentru ambele iniţiative legislative - Comisia pentru administraţie publică (adoptarea proiectului de lege şi respingerea propunerii legislative) - distribuit 11.05.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
27.
|
Pl-x 214/2006
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.202/2002 privind egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr.84/2004 aprobată cu modificări prin Legea nr.501/2004 (Pl-x 214/2006) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 22.03.2006 Raport - Comisia pentru egalitate de şanse (Adoptare) - distribuit 2.05.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
28.
|
Pl-x 222/2006
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.3/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr.II şi III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică (PL-x 222/2006) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 27.03.2006 Raport - Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit 31.05.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
29.
|
Pl-x 690/2005
|
Propunerea legislativă privind informarea publicului spectator asupra modalităţii de interpretare "play-back" de către soliştii vocali în timpul spectacolelor (Legea Play -Back) (Pl-x 690/2005) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 15.12.2005 Raport - Comisia pentru cultură (Adoptare) - distribuit 31.05.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
30.
|
Pl-x 172/2006
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.8/2006 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor (PL-x 172/2006) - lege ordinară - Adoptat de Senat 9.03.2006 Raport comun - Comisia pentru tehnologia informaţiei şi Comisia juridică (Adoptare) - distribuit 13.04.200 şi raport comun înlocuitor (Adoptare) - distribuit 1.06.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
31.
|
Pl-x 335/2006
|
Propunerea legislativă privind completarea art.29 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 şi ale Legii nr.169/1997 (Pl-x 335/2006) - lege organică - Respins ă de Senat - 13.04.2006. Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit 5.06.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
32.
|
Pl-x 316/2006
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing (PL-x 316/2006) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 12.04.2006. Raport - Comisia economică (Adoptare) - distribuit 5.06.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
33.
|
Pl-x 468/2006
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.21/2006 pentru modificarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal (PL-x 468/2006) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 4.05.2006. Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit 6.06.2006 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
34.
|
Pl-x 315/2006
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii voluntariatului nr.195/2001 (PL-x 315/2006) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 12.04.2006. Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit 12.06.2006 Cameră decizională 0
|
|
|
|
|
35.
|
Pl-x 320/2006
|
Propunerea legislativă pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Române pentru Mediul de Afaceri (Pl-x 320/2006) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 12.04.2006 Raport - Comisia economică (Adoptare) - distribuit 12.06.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
36.
|
Pl-x 277/2006
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război (Pl-x 277/2006) - lege organică - Respinsă de Senat - 5.04.2006 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 18.05.2006 Cameră decizională Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative, nu a fost adoptată (vot final din 6.06.2006). Urmează dezbaterea pe articole potrivit art.104 alin.(3) din Regulament
|
|
|
|
|
37.
|
Pl-x 265/2006
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.53/2003 privind Codul muncii, modificată prin O.U.G. 65/2005 (Pl-x 265/2006) - lege organică - Respinsă de Senat - 5.04.2006 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 23.05.2006 Cameră decizională Propunerea comisiei, de respingere a iniţiativei legislative, nu a fost adoptată (vot final din 6.06.2006). Urmează dezbaterea pe articole potrivit art.104 alin.(3) din Regulament
|
|
|
|
|
38.
|
Pl-x 358/2006
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.188/1999 privind statutul funcţionarului public (Pl-x 358/2006) - lege organică - Respinsă de Senat - 13.04.2006 Raport - Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit 1.06.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
39.
|
Pl-x 268/2006
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.349/2002 privind prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 268/2006) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 5.04.2006 Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit 1.06.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
40.
|
Pl-x 332/2006
|
Propunerea legislativă privind proclamarea anului 2008 Anul Marii Uniri (PL-x 332/2006) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 12.04.2006 Raport - Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit 5.06.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
41.
|
Pl-x 319/2006
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.391/2004 privind Semnul onorific Răsplata Muncii în Serviciul Public (Pl-x 319/2006) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 12.04.2006 Raport - Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit 5.06.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
42.
|
Pl-x 330/2006
|
Propunerea legislativă privind stabilirea destinaţiei fondurilor obţinute de statul român prin vânzarea pachetului majoritar de acţiuni la Banca Comercială Română (Pl-x 330/2006) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 12.04.2006 Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit 6.06.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
43.
|
Pl-x 94/2006
|
Propunerea legislativă pentru modificarea art.17 alin.l. al Legii nr.527/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.34/2002 privind accesul la reţelele de comunicaţii electronice şi la infrastructura asociată precum şi interconectarea acestora (Pl-x 94/2006) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 15.02.2006 Raport - Comisia pentru tehnologia informaţiei (Adoptare) - distribuit 22.03.2006, raport înlocuitor (Respingere) - distribuit 11.05.2006 şi Raport înlocuitor (adoptarea cu modificări) - distribuit 8.06.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
44.
|
Pl-x 329/2006
|
Propunerea legislativă privind sprijinul direct al statului prin acordarea de subvenţii începând cu anul 2006 producătorilor agricoli din sectorul vegetal, în scopul valorificării cât mai eficiente a producţiilor obţinute, a creşterii producţiei şi a indicilor de calitate a produselor agricole (Pl-x 329/2006) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 12.04.2006 R aport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit 7.06.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
45.
|
Pl-x 367/2006
|
Propunerea legislativă privind îmbunătăţirea Programului de stimulare a înnoirii Parcului naţional auto (Pl-x 367/2006) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 18.04.2006 Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit 8.06.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
46.
|
Pl-x 274/2006
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961 (Pl-x 274/2006) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 5.04.2006 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 18.05.2006 şi Raport suplimentar (Respingere) - distribuit 8.06.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
47.
|
Pl-x 318/2006
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.142 din 9 iulie 1998 pentru acordarea tichetelor de masă, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 318/2006) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 12.04.2006 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 8.06.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
48.
|
Pl-x 327/2006
|
Propunerea legislativă pentru preschimbarea tichetelor de călătorie neutilizate de către pensionari sau agricultori în bonuri valorice (Pl-x 327/2006) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 12.04.2006 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit 8.06.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
49.
|
Pl-x 296/2006
|
Propunerea legislativă privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor, doctrinelor şi ideologiilor comuniste (Pl-x 296/2006) - lege organică - Respinsă de Senat - 10.04.2006 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 12.06.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
50.
|
Pl-x 317/2006
|
Propunerea legislativă de modificare a Legii nr.75/1994, privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, publicată în Monitorul Oficial, Partea I a, Nr.237/26/08/1994 (Pl-x 317/2006) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 12.04.2006 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 12.06.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
51.
|
Pl-x 346/2006
|
Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei (PL-x 346/2006) - lege organică - Adoptat de Senat - 19.04.2006. Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 12.06.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
52.
|
Pl-x 347/2006
|
Proiectul de Lege pentru abrogarea alin.(2) al art.82 din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei (PL-x 347/2006) - lege organică - Adoptat de Senat - 19.04.2006. Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 12.06.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
53.
|
Pl-x 360/2006
|
Propunerea legislativă pentru prevenirea violenţei asupra copilului minor (Pl-x 360/2006) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 18.04.2006 Raport -Comisia pentru administraţie publică şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit 12.06.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
54.
|
Pl-x 363/2006
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea O.G. nr.2/12 iulie 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor (Pl-x 363/2006) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 18.04.2006 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 12.06.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
55.
|
Pl-x 391/2006
|
Propunerea legislativă privind amnistierea unor fapte (Pl-x 391/2006) - lege organică - Respinsă de Senat - 19.04.2006 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 12.06.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
56.
|
Pl-x 393/2006
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.14/2003, Legea partidelor politice (Pl-x 393/2006) - lege organică - Respinsă de Senat - 19.04.2006 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 12.06.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
57.
|
Pl-x 406/2006
|
Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(1) şi (3) ale art.16 din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (Pl-x 406/2006) - lege organică - Respinsă de Senat - 25.04.2006 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit 12.06.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
58.
|
Pl-x 410/2004
|
Propunerea legislativă privind asigurările sociale de sănătate (Pl-x 410/2004) - lege organică - Respinsă de Senat - 24.06.2004. Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit 12.06.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
59.
|
Pl-x 30/2006
|
Proiectul de Lege privind recunoaşterea Institutului de Ştiinţe Administrative Paul Negulescu a calităţii de instituţie care asigură perfecţionarea pregătirii profesionale pentru administraţia publică (PL-x 30/2006) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 21.12.2005 Raport - Comisia pentru învăţământ (Adoptare) - distribuit 20.03.2006 şi Raport suplimentar (menţine raportul iniţial) - distribuit 11.05.2006 Cameră decizională
|
|
|
|
|
60.
|
-
|
Proiectul de Hotărâre privind înfiinţarea Comisiei de anchetă parlamentară privind cercetarea împrejurărilor ce au dus la moartea unui număr mare de copii în timpul epidemiei de rujeolă de la sfârşitul anului 2005 (Liderii grupurilor parlamentare urmează să propună componenţa numerică şi nominală a comisiei şi a biroului acesteia) Amânat
|
-
|
|
|
|
61.
|
Pl-x 618/2004
|
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.166/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr.146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret (PL 618/2004) - lege ordinară - distribuit 8.02.2005. Amânată dezbaterea
|
|
|
|
|
62.
|
Pl-x 365/1999
|
Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 16/1999 privind scutirea de la plata taxei de reclamă şi publicitate, precum şi a majorărilor de întârziere aferente (PL 365/1999) - lege ordinară . Senatul a aprobat la data de 06.12.2001 Raportul Comisiei de mediere cuprinzând propunerea de respingere a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.16/1999. Amânată dezbaterea
|
|
|
|