| Poziţia |
Număr înregistrare |
Descrierea punctului de pe ordinea de zi |
Doc. |
|
1.
|
Pl-x 549/2020
|
Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de împrumut (Program pe bază de rezultate în sectorul sanitar din România) între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la New York, la 23 septembrie 2019, amendat şi actualizat prin Scrisoarea de amendament între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare la Bucureşti la 31 iulie 2020 şi la 26 august 2020 (PL-x 549/2020) - lege ordinară Raport - Comisia pentru buget (Adoptare)- distribuit- 22.09.2020 Procedură de urgenţă Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 14.09.2020; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 28.10.2020, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.112 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
2.
|
Pl-x 532/2020
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România (PL-x 532/2020) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia juridică(Adoptare)- distribuit- 6.10.2020 Cameră decizională
|
|
|
|
|
3.
|
Pl-x 167/2019
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea obiectivului de investiţii "Autostrada Nordului" (PL-x 167/2019) - lege ordinară - Adoptat de Senat -20.03.2019 Raport - Comisia pentru transporturi Cameră decizională Se dezbate sub rezerva depunerii raportului
|
|
|
|
|
4.
|
Pl-x 59/2019
|
Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2018 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii (PL-x 59/2019) - lege ordinară - Adoptat de Senat -18.02.2019 Raport comun - Comisia pentru buget şi Comisia pentru sănătate- (Adoptare) - distribuit - 21.07.2020 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
5.
|
Pl-x 372/2020
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr.407/2006 (Pl-x 372/2020) - lege ordinară -Respinsă de Senat - 10.06.2020 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu - (Adoptare) - distribuit - 06.10.2020 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
6.
|
Pl-x 207/2020
|
Proiectul de Lege privind declararea oraşului Dragomireşti din judeţul Maramureş, "ORAŞ MARTIR" în lupta anticomunistă (PL-x 207/2020) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Comisia pentru administraţie publică Cameră decizională Se dezbate sub rezerva depunerii raportului
|
|
|
|
|
7.
|
Pl-x 183/2020
|
Proiectul de Lege privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală (PL-x 183/2020) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare)-distribuit-1.10.2020 Cameră decizională
|
|
|
|
|
8.
|
Pl-x 446/2020
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar (PL-x 446/2020) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru sănătate (Adoptare) - distribuit - 05.10.2020 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
9.
|
Pl-x 412/2020
|
Proiectul de Lege pentru acordarea unor facilităţi în domeniile transportului de mărfuri, transportului naţional de persoane şi construcţiilor (PL-x 412/2020) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 23.06.2020 Comisia pentru industrii, Comisia pentru transporturi şi Comisia pentru administraţie publică Procedură de urgenţă Cameră decizională Se dezbate sub rezerva depunerii raportului comun
|
|
|
|
|
10.
|
Pl-x 526/2017
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.218 din 23 iulie 2015 privind protejarea şi sprijinirea persoanelor afectate de emisiile de substanţe nocive provenite din extracţiile de ţiţei din zona Suplacu de Barcău (Pl-x 526/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 27.11.2017 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 5.02.2019 şi Raport înlocuitor (Adoptare)- distribuit- 21.09.2020 Cameră decizională
|
|
|
|
|
11.
|
Pl-x 529/2020
|
Proiectul de Lege pentru transparentizarea informaţiilor de interes public şi uşurarea accesului cetăţenilor prin modificarea şi completarea Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informaţii de interes public (PL-x 529/2020) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru cultură Cameră decizională Se dezbate sub rezerva depunerii raportului
|
|
|
|
|
12.
|
Pl-x 530/2020
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.18 din Legea nr.202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României (PL-x 530/2020) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia juridică Cameră decizională Se dezbate sub rezerva depunerii raportului
|
|
|
|
|
13.
|
Pl-x 531/2020
|
Proiectul de Lege pentru abrogarea Legii nr.12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor (PL-x 531/2020) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia juridică (Adoptare)- distribuit- 6.10.2020 Cameră decizională
|
|
|
|
|
14.
|
Pl-x 598/2020
|
Proiectul de Lege pentru modificarea art.28 alin.(2) din Legea contabilităţii nr.82/1991 (PL-x 598/2020) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 21.09.2020 Comisia pentru buget Cameră decizională Se dezbate sub rezerva depunerii raportului
|
|
|
|
|
15.
|
Pl-x 599/2020
|
Proiectul de Lege pentru simplificarea şi debirocratizarea transferului de părţi sociale şi a vărsării capitalului social prin modificarea Legii nr.31/1990 privind societăţile (PL-x 599/2020) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 21.09.2020 Raport - Comisia juridică (Adoptare)- distribuit- 6.10.2020 Cameră decizională
|
|
|
|
|
16.
|
Pl-x 600/2020
|
Proiectul de Lege pentru simplificarea impozitului pe clădirile cu destinaţie mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice prin completarea art.459 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal (PL-x 600/2020) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 21.09.2020 Raport - Comisia pentru buget Cameră decizională Se dezbate sub rezerva depunerii raportului
|
|
|
|
|
17.
|
Pl-x 498/2020
|
Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.128/2020 privind unele măsuri pentru instituirea Programului naţional de racordare a populaţiei şi clienţilor noncasnici la sistemul inteligent de distribuţie a gazelor naturale (PL-x 498/2020) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 2.09.2020 Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru industrii (Adoptare)- distribuit- 22.09.2020 Procedură de urgenţă Cameră decizională Retrimis la comisie- plen-6.10.2020 Se dezbate sub rezerva depunerii raportului comun suplimentar
|
|
|
|
|
18.
|
PHCD 35/2020
|
Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Identificarea şi înlăturarea barierelor din cadrul pieţei unice COM(2020)93 (PHCD 35/2020)
|
|
|
|
|
19.
|
PHCD 36/2020
|
Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Plan de acţiune pe termen lung pentru o mai bună implementare şi asigurare a respectării normelor privind piaţa unică COM(2020)94 (PHCD 36/2020)
|
|
|
|
|
20.
|
PHCD 37/2020
|
Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea comună Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Politica privind Parteneriatul estic după 2020 - Consolidarea rezilienţei - un Parteneriat estic care produce rezultate pentru toţi JOIN(2020)7(PHCD 37/2020)
|
|
|
|
|
21.
|
PHCD 38/2020
|
Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - Un nou Plan de acţiune privind economia circulară - Pentru o Europă mai curată şi mai competitivă COM (2020)98 (PHCD 38/2020)
|
|
|
|
|
22.
|
PHCD 39/2020
|
Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor O nouă Strategie industrială pentru Europa COM(2020)102 (PHCD 39/2020)
|
|
|
|
|
23.
|
PHCD 40/2020
|
Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor - O strategie pentru IMM-uri pentru o Europă sustenabilă şi digitală COM(2020)103 (PHCD 40/2020)
|
|
|
|