| Poziţia |
Număr înregistrare |
Descrierea punctului de pe ordinea de zi |
Doc. |
|
1.
|
-
|
Informarea din partea Preşedintelui României, domnul Nicuşor-Daniel Dan, cu privire la aprobarea forţelor şi mijloacelor Ministerului Afacerilor Interne care sunt trimise la misiuni şi operaţii în afara teritoriului naţional, în anul 2026.
|
|
|
|
|
2.
|
-
|
Informarea din partea Preşedintelui României, domnul Nicuşor-Daniel Dan, cu privire la aprobarea intrării şi staţionării în România a Forţei de reacţie NATO (Allied Reaction Force/ARF) sau tranzitarea teritoriului naţional de către aceasta, în scopul pregătirii şi/sau desfăşurării de operaţii militare, dacă va fi cazul, în anul 2026, precum şi mandatarea ministrului apărării naţionale pentru a aproba eventualele modificări în structura/compunerea ARF, care vor putea surveni în raport cu datele de planificare transmise de NATO pentru anul 2026.
|
|
|
|
|
3.
|
-
|
Scrisoare din partea Preşedintelui României, domnul Nicuşor-Daniel Dan, privind încuviinţarea, de către Parlamentul României, în temeiul art.4 alin. (2) din Legea nr.291/2007, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a unor propuneri ale Prim-ministrului României, după consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în data de 11 martie 2026.
|
|
|
|
|