| Poziţia |
Număr înregistrare |
Descrierea punctului de pe ordinea de zi |
Doc. |
|
.1.
|
-
|
Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaţilor, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
|
-
|
|
|
|
.2.
|
-
|
Prezentarea de către doamna deputat Ioana Grosaru a unui mesaj cu prilejul Zilei Naţionale a Republicii Italiene (2 iunie). Marţi, 2 iunie 2026, ora 16,00.
|
|
|
|
|
1.
|
Pl-x 169/2026
|
Propunerea legislativă pentru completarea art.151 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ (Pl-x 169/2026) - lege organică Raport comun - Comisia pentru administraţie publică şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit- 05.05.2026 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 07.04.2026; data la are se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 13.06.2026, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.114 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
2.
|
Pl-x 97/2026
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale (Pl-x 97/2026) - lege organică Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit-13.05.2026 Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 23.03.2026; data la care se împlineşte termenul constituţional pentru dezbatere şi vot final 14.06.2026, potrivit art.75 alin.(2) din Constituţie şi art.114 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
|
|
|
|
|
3.
|
Pl-x 301/2021
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr.18 din 19 februarie 1991 (Pl-x 301/2021) - lege organică -Respinsă de Senat - 28.06.2021 Raport comun - Comisia pentru agricultură şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 17.05.2023 Cameră decizională Continuarea dezbaterilor
|
|
|
|
|
4.
|
Pl-x 10/2022
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 10/2022) - lege ordinară -Respinsă de Senat - 22.12.2021 Raport comun-Comisia pentru muncă şi Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit -31.05.2023 Cameră decizională
|
|
|
|
|
5.
|
Pl-x 520/2020
|
Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.269/2004 privind acordarea unui sprijin financiar în vederea stimulării achiziţionării de calculatoare (PL-x 520/2020) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport-Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit -07.06.2023 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
6.
|
Pl-x 645/2013
|
Propunerea legislativă privind programul "Masă la Şcoală" pentru elevii din învăţământul obligatoriu de stat şi privat, primar şi gimnazial (Pl-x 645/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 10.12.2013 Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru administraţie publică (Respingere) - distribuit - 30.05.2017 şi Raport comun suplimentar (menţine raportu iniţial-Respingere) - distribuit -12.06.2023 Cameră decizională Retrimisă la comisie - termen - 16.10.2018 (Plen - 26.09.2018) A fost primit raportul comun suplimentar-12.06.2023
|
|
|
|
|
7.
|
Pl-x 288/2022
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.396 din 15 mai 2020 (Pl-x 288/2022) - lege ordinară -Respinsă de Senat - 16.05.2022 Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit -13.06.2023 Cameră decizională
|
|
|
|
|
8.
|
Pl-x 103/2022
|
Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.123 din 27 mai 2008 pentru o alimentaţie sănătoasă în unităţile de învăţământ preuniversitar (Pl-x 103/2022) - lege ordinară -Respinsă de Senat - 7.03.2022 Raport comun - Comisia pentru sănătate şi Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit -15.06.2023 Cameră decizională
Retrimisă la comisii-termen-2 săptămâni (plen 2.06.2026)
|
|
|
|
|
9.
|
Pl-x 11/2022
|
Proiectul de Lege pentru reglementarea utilizării sistemului video de monitorizare a traficului rutier şi constatare automată a abaterilor rutiere pe drumurile publice (PL-x 11/2022) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun- Comisia pentru industrii, Comisia pentru transporturi, Comisia juridică şi Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit -26.06.2023 Cameră decizională
|
|
|
|
|
10.
|
Pl-x 229/2020
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.91 din 1 iulie 2014 privind acordarea unei zile lucrătoare libere pe an pentru îngrijirea sănătăţii copilului (PL-x 229/2020) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport- Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit -13.09.2023 Cameră decizională
|
|
|
|
|
11.
|
Pl-x 69/2014
|
Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.540/2002 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor (PL-x 69/2014) - lege ordinară -Adoptat de Senat -18.02.2014 Raport comun- Comisia pentru muncă şi Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 13.09.2023 Procedură de urgenţă Cameră decizională
|
|
|
|
|
12.
|
Pl-x 325/2021
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.53/2003 - Codul muncii şi a Legii nr.319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă (PL-x 325/2021) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 14.09.2023 Cameră decizională
|
|
|
|
|
13.
|
Pl-x 769/2022
|
Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.1/2011 a educaţiei naţionale (Pl-x 769/2022) - lege ordinară -Respinsă de Senat - 07.12.2022 Raport- Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit - 21.09.2023 Cameră decizională
|
|
|
|
|
14.
|
Pl-x 117/2023
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.21 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 (PL-x 117/2023) - lege ordinară -Adoptat de Senat -22.02.2023 Raport - Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit - 21.09.2023 Cameră decizională
|
|
|
|
|
15.
|
Pl-x 606/2022
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 606/2022) - lege organică -Respinsă de Senat - 03.10.2022 Raport - Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit - 21.09.2023 Cameră decizională
|
|
|
|
|
16.
|
Pl-x 315/2023
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.108 din Legea educaţiei naţionale 1/2011 (PL-x 315/2023) - lege ordinară -Adoptat de Senat -03.05.2023 Raport- Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit - 21.09.2023 Cameră decizională
|
|
|
|
|
17.
|
Pl-x 693/2022
|
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 (Pl-x 693/2022) - lege ordinară -Respinsă de Senat - 24.10.2022 Raport -Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit - 25.09.2023 Cameră decizională
|
|
|
|
|
18.
|
Pl-x 722/2022
|
Proiectul de Lege pentru completarea Legii educaţiei naţionale 1/2011 (PL-x 722/2022) - lege ordinară- Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport -Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit - 25.09.2023 Cameră decizională
|
|
|
|
|
19.
|
Pl-x 325/2023
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.53/2003 - Codul muncii (PL-x 325/2023) - lege organică -Adoptat de Senat -08.05.2023 Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 26.09.2023 Cameră decizională
|
|
|
|
|
20.
|
Pl-x 114/2023
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.6 din Legea nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, precum şi pentru completarea art.14 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 (PL-x 114/2023) - lege ordinară -Adoptat de Senat -20.02.2023 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit - 26.09.2023 Cameră decizională
|
|
|
|
|
21.
|
Pl-x 607/2022
|
Propunerea legislativă pentru completarea şi modificarea art.269 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 (Pl-x 607/2022) - lege ordinară -Respinsă de Senat - 03.10.2022 Raport comun - Comisia pentru muncă şi Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit - 26.09.2023 Cameră decizională
|
|
|
|
|
22.
|
Pl-x 340/2019
|
Proiectul de Lege pentru completarea art.2 din Legea nr.562/2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare (PL-x 340/2019) - lege ordinară - Adoptat de Senat -3.07.2019 Raport-Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 26.09.2023 Cameră decizională
|
|
|
|
|
23.
|
Pl-x 632/2022
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 (PL-x 632/2022) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport - Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit - 27.09.2023 Cameră decizională
|
|
|
|
|
24.
|
Pl-x 287/2022
|
Proiectul de Lege privind modificarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr.18, din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare (PL-x 287/2022) - lege organică - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun- Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 04.10.2023 Cameră decizională
|
|
|
|
|
25.
|
Pl-x 687/2022
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr.1/2011 (PL-x 687/2022) - lege ordinară -Adoptat de Senat -24.10.2022 Raport comun -Comisia pentru buget şi Comisia pentru învăţământ (Respingere) - distribuit - 10.10.2023 Cameră decizională
|
|
|
|
|
26.
|
Pl-x 33/2020
|
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea articolului 205 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 (PL-x 33/2020) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condiţiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituţia României, republicată Raport comun - Comisia pentru învăţământ şi Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit-24.10.2023 Cameră decizională
|
|
|
|