Regulamentul Camerei Deputaţilor
Sunteti în sectiunea: Prima pagină > Organizare şi funcţionare > Introducere > Regulamentul Camerei Deputaţilor > Capitolul II Versiunea pentru printare
 [ < înapoi ]  [ înainte > ]
Capitolul II
Desfăşurarea lucrărilor Camerei Deputaţilor

SECŢIUNEA 1
Sesiunile şi actele Camerei Deputaţilor

Art. 84. - (1) Camera Deputaţilor îşi desfăşoară activitatea în două sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iunie. A doua sesiune începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.

(2) Camera Deputaţilor se întruneşte şi în sesiuni extraordinare, la cererea Preşedintelui României, a Biroului permanent sau a cel puţin unei treimi din numărul deputaţilor.

(3) Cererea de convocare a unei sesiuni extraordinare se face în scris şi va cuprinde ordinea de zi, precum şi perioada de desfăşurare a sesiunii. Neaprobarea de către Cameră a ordinii de zi solicitate împiedică ţinerea sesiunii extraordinare.

(4) Convocarea Camerei Deputaţilor se face de către preşedintele acesteia. Preşedintele nu va lua în considerare cererile pentru convocarea unei sesiuni extraordinare care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (2) şi (3).

(5) În timpul sesiunilor, deputaţii lucrează în şedinţe în plen, în comisii, în grupuri parlamentare, la nivelul birourilor parlamentare, în circumscripţiile electorale ori îndeplinesc alte sarcini dispuse de Camera Deputaţilor.

(6) În afara sesiunilor deputaţii îşi pot desfăşura activitatea, cu aprobarea Biroului permanent, în comisii permanente sau speciale ori îndeplinesc alte sarcini dispuse de Camera Deputaţilor.

(7) În afara sesiunilor deputaţii pot lucra în grupuri parlamentare, din dispoziţia sau cu aprobarea conducerii grupurilor, şi îşi exercită mandatul la nivelul birourilor parlamentare şi în circumscripţiile electorale.

Art. 85. - Camera Deputaţilor adoptă legi, hotărâri, moţiuni simple, mesaje, declaraţii, rezoluţii şi alte acte politice în prezenţa majorităţii deputaţilor, conform prevederilor prezentului regulament.

SECŢIUNEA a 2-a
Ordinea de zi şi programul de lucru ale Camerei Deputaţilor

Art. 86. - (1) Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru ale Camerei Deputaţilor pentru săptămâna următoare se întocmesc de Biroul permanent.

(2) Biroul permanent, din proprie iniţiativă sau la solicitarea motivată a iniţiatorului, poate include în proiectul ordinii de zi dezbaterea unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative la care termenul de depunere a raportului a fost depăşit.

Art. 87. - (1) Ordinea de zi a Camerei Deputaţilor cuprinde toate problemele care se supun dezbaterii şi adoptării Camerei.

(2) Proiectele de legi şi propunerile legislative se înscriu în proiectul ordinii de zi în termen de cel mult 5 zile de la primirea de către Biroul permanent a raportului comisiei sesizate în fond, în cazul în care Camera Deputaţilor a fost sesizată ca primă Cameră, şi în termen de cel mult 7 zile pentru cele în care este Cameră decizională.

(3) Proiectele de hotărâri se înscriu în proiectul ordinii de zi, în termen de cel mult 5 zile de la primirea de către Biroul permanent a raportului comisiei sesizate în fond.

(4) La întocmirea şi adoptarea ordinii de zi în domeniul legislativ se va asigura prioritate cererilor adresate de birourile comisiilor permanente, dezbaterilor în procedură de urgenţă, cererilor pentru adoptarea unei asemenea proceduri, proiectelor de legi şi propunerilor legislative pentru care Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată şi dezbaterii rapoartelor întocmite de comisiile de mediere.

(5) Alte propuneri sau documente decât cele din domeniul legislativ se transmit Biroului permanent, pentru a fi incluse în proiectul ordinii de zi, cu cel puţin două zile înainte de şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare, dacă prin lege, prin prezentul regulament sau prin hotărâre a Camerei Deputaţilor nu se prevede un termen mai scurt.

(6) Cererile Preşedintelui României, rapoartele şi declaraţiile primului-ministru se înscriu cu prioritate pe ordinea de zi.

(7) Proiectul de lege sau propunerea legislativă transmisă spre reexaminare în baza prevederilor art. 104 alin. (3) se înscrie cu prioritate pe ordinea de zi pentru dezbatere în procedură de urgenţă.

Art. 88. - Programul de lucru al Camerei Deputaţilor se stabileşte în concordanţă cu ordinea de zi şi poate cuprinde măsuri pentru organizarea dezbaterilor Camerei.

Art. 89. - Proiectul ordinii de zi şi proiectul programului de lucru sunt săptămânale şi se aprobă de Comitetul liderilor grupurilor parlamentare în ziua de miercuri a fiecărei săptămâni de lucru a Camerei, pentru săptămâna următoare.

Art. 90. - În cazuri excepţionale, modificarea ordinii de zi sau a programului de lucru se aprobă de Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, la cererea Biroului permanent.

Art. 91. - (1) Ordinea de zi şi programul de lucru aprobate se transmit în scris şi pe suport electronic deputaţilor şi grupurilor parlamentare şi se afişează la sediul Camerei Deputaţilor în aceeaşi zi în care au fost aprobate de Comitetul liderilor grupurilor parlamentare.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în caz de modificare sau de completare a ordinii de zi ori a programului de lucru.

(3) În prima şedinţă a Camerei, după votul din Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, liderii grupurilor parlamentare au dreptul să prezinte Camerei poziţia grupului faţă de ordinea de zi şi programul de lucru.

SECŢIUNEA a 3-a
Procedura legislativă

Art. 92. - (1) În exerciţiul dreptului de iniţiativă legislativă, Guvernul înaintează Camerei proiecte de legi. Deputaţii, senatorii şi cetăţenii prevăzuţi la art. 74 din Constituţia României, republicată, pot prezenta Camerei Deputaţilor propunerile legislative. Acestea trebuie să fie însoţite de o expunere de motive şi redactate în forma cerută pentru proiectele de legi.

(2) Deputaţii pot prezenta şi proiecte de hotărâri ale Camerei Deputaţilor.

(3) În cazul propunerilor legislative depuse în condiţiile alin. (1), preşedintele Biroului permanent solicită avizul Consiliului Legislativ şi punctul de vedere sau informarea, după caz, a Guvernului, care trebuie depuse în maximum 15 zile de la data solicitării. Punctul de vedere al Guvernului poate conţine şi amendamente.

(4) În cazul propunerilor legislative depuse în condiţiile alin. (1), care implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau ale bugetului asigurărilor sociale de stat, preşedintele Camerei Deputaţilor va solicita în mod obligatoriu o informare din partea Guvernului, în condiţiile art. 111 din Constituţia României, republicată, în acelaşi termen de 15 zile.

(5) În cazul în care Consiliul Legislativ sau Guvernul nu transmite, în termen de 15 zile de la solicitare, avizul, punctul de vedere sau informarea, după caz, Biroul permanent va stabili comisia sesizată în fond, comisiile de aviz, termenul de depunere a raportului pentru propunerea legislativă respectivă, trimiţând proiectul pentru dezbatere şi întocmirea raportului.

(6) Dacă în cursul dezbaterii, în comisia sesizată în fond apar amendamente care impun modificarea prevederilor bugetului de stat sau ale bugetului asigurărilor sociale de stat, preşedintele comisiei va solicita în mod obligatoriu o informare din partea Guvernului, în condiţiile art. 111 din Constituţia României, republicată, într-un termen care să se încadreze în termenul de predare a raportului.

(7) În cazul propunerilor legislative iniţiate de cetăţeni, preşedintele Camerei Deputaţilor, înainte de comunicarea lor către deputaţi şi de sesizarea în fond a comisiei permanente competente, va solicita Curţii Constituţionale verificarea îndeplinirii condiţiilor constituţionale pentru exercitarea iniţiativei legislative.

(8) Potrivit art. 75 din Constituţia României, republicată, se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, ca primă Cameră sesizată:

  1. proiectele de legi şi propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaţionale şi a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestor tratate sau acorduri;
  2. proiectele legilor organice prevăzute în Constituţia României, republicată, la:
    1. art. 31 alin. (5) - Organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de radio şi televiziune şi controlul parlamentar al acestora;
    2. art. 40 alin. (3) - Dreptul de asociere, respectiv incompatibilitatea cu calitatea de membru al partidelor politice a unor categorii socioprofesionale;
    3. art. 55 alin. (2) şi (3)*) - Condiţiile privind îndeplinirea îndatoririlor militare de către cetăţenii români;
    4. art. 58 alin. (3) - Organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului;
    5. art. 73 alin. (3) - Categorii de legi;
      • lit. e) - organizarea Guvernului şi a Consiliului Suprem de Apărare a fiării;
      • lit. k) - contenciosul administrativ;
      • lit. l) - organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanţelor judecătoreşti, a Ministerului Public şi a Curţii de Conturi;
      • lit. n) - organizarea generală a învăţământului;
      • lit. o) - organizarea administraţiei publice locale, a teritoriului, precum şi regimul general privind autonomia locală;
    6. art. 79 alin. (2) - Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ;
    7. art. 102 alin. (3) - Guvernul - rolul şi structura;
    8. art. 105 alin. (2) - Incompatibilităţile cu funcţia de membru al Guvernului;
    9. art. 117 alin. (3) - Înfiinţarea de autorităţi administrative autonome;
    10. art. 118 alin. (2) şi (3) - Structura sistemului naţional de apărare, pregătirea populaţiei, a economiei şi a teritoriului pentru apărare, statutul cadrelor militare şi reglementări similare referitoare la celelalte componente ale forţelor armate;
    11. art. 120 alin. (2) - Raporturile cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale cu serviciile publice deconcentrate în unităţile administrativ-teritoriale, unde respectivele minorităţi au o pondere semnificativă, în ceea ce priveşte utilizarea limbii materne;
    12. art. 126 alin. (4) şi (5) - Compunerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, regulile de funcţionare ale acesteia şi înfiinţarea de instanţe judecătoreşti specializate în anumite materii;
    13. art. 142 - Curtea Constituţională.

*) Declarat neconstituţional, în ceea ce priveşte referirea la art. 55 alin. (3) din Constituţia României, republicată, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 602 din 14 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 18 noiembrie 2005; şi-a încetat efectele juridice în data de 2 ianuarie 2006, conform art. 147 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

(9) Potrivit art. 75 din Constituţia României, republicată, se supun spre dezbatere şi adoptare Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională:

  1. toate proiectele de legi şi propunerile legislative de nivelul legilor ordinare, altele decât cele pentru ratificarea tratatelor internaţionale sau a altor acorduri internaţionale, precum şi a măsurilor legislative ce rezultă din aplicarea acestora;
  2. proiectele legilor organice prevăzute în Constituţia României, republicată, la:
    1. art. 3 alin. (2) - Frontierele ţării;
    2. art. 5 alin. (1) - Dobândirea şi pierderea cetăţeniei române;
    3. art. 12 alin. (4) - Simboluri naţionale;
    4. art. 16 alin. (4) - Dreptul cetăţenilor Uniunii Europene de a alege şi de a fi aleşi în autorităţile publice locale;
    5. art. 44 alin. (2) - Dreptul de proprietate privată;
    6. art. 52 alin. (2) - Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică;
    7. *) art. 63 alin. (1) - Prelungirea mandatului Parlamentului;
    8. *) art. 70 alin. (1) - Jurământul deputaţilor şi senatorilor;
    9. art. 73 alin. (3) - Categorii de legi:
      • lit. a) - sistemul electoral, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente;
      • lit. b) - organizarea, funcţionarea şi finanţarea partidelor politice;
      • lit. d) - Organizarea şi desfăşurarea referendumului;
      • lit. f) - regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război;
      • lit. g) - regimul stării de asediu şi al stării de urgenţă;
      • lit. h) - infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora;
      • lit. i) - acordarea amnistiei sau a graţierii colective;
      • lit. j) - statutul funcţionarilor publici;
      • lit. m) - regimul juridic general al proprietăţii şi al moştenirii;
      • lit. p) - regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială;
      • lit. r) - statutul minorităţilor naţionale din România;
      • lit. s) - regimul general al cultelor;
    10. art. 83 alin. (3) - Prelungirea mandatului Preşedintelui;
    11. art. 123 alin. (3) - Atribuţiile prefectului;
    12. art. 125 alin. (2) - Statutul judecătorilor în raport cu Consiliul Superior al Magistraturii;
    13. art. 128 alin. (2) - Folosirea limbii materne şi a interpretului în faţa instanţelor judecătoreşti de către cetăţenii români aparţinând minorităţilor naţionale;
    14. art. 136 alin. (3), (4) şi (5) - Obiectul exclusiv al proprietăţii publice, darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică, inviolabilitatea proprietăţii private;
    15. art. 141 - Consiliul Economic şi Social.

*) Declarat neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 602 din 14 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 18 noiembrie 2005; şi-a încetat efectele juridice în data de 2 ianuarie 2006, conform art. 147 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

(10) Proiectele de legi se înaintează Camerei Deputaţilor însoţite de avizul Consiliului Legislativ.

Art. 93. - Proiectele de legi, propunerile legislative şi proiectele de hotărâri ale Camerei Deputaţilor se distribuie deputaţilor după prezentarea lor la Biroul permanent.

Art. 94. - (1) La începutul fiecărei şedinţe în plenul Camerei Deputaţilor, preşedintele de şedinţă va anunţa că a fost realizată distribuirea către deputaţi a documentelor prevăzute la alin. (2) şi

(3), pentru informarea acestora.

(2) La casetele deputaţilor se vor distribui programul de lucru, ordinea de zi, informarea privind proiectele de legi, propunerile legislative şi proiectele de hotărâri ale Camerei Deputaţilor. Informarea va cuprinde titlul, iniţiatorul, comisiile sesizate în fond şi comisiile ce vor întocmi aviz, precum şi termenele de depunere a raportului şi a amendamentelor.

(3) Tot la casetele deputaţilor se vor distribui lista rapoartelor ce au fost întocmite de comisiile sesizate în fond în ordinea cronologică a depunerii lor la Biroul permanent, lista proiectelor de legi şi a propunerilor legislative ce au fost adoptate de cele două Camere şi pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curţii Constituţionale, conform legii, lista conţinutului fiecărui Monitor Oficial al României şi textele integrale ale moţiunilor simple şi de cenzură.

(4) Conţinutul documentelor prevăzute la alin. (1) şi (2) este imprimat prin grija personalului de specialitate al Camerei Deputaţilor, la solicitarea expresă a deputaţilor. Accesarea acestor documente se va putea face şi de la cabinetele deputaţilor din circumscripţii care vor fi conectate la baza de date a Camerei Deputaţilor.

Art. 95. - Proiectele de legi, propunerile legislative, precum şi proiectele de hotărâri ale Camerei prevăzute la art. 94 se trimit de îndată de Biroul permanent spre dezbatere şi avizare comisiilor permanente competente, cu respectarea prevederilor art. 92, după caz.

Art. 96. - (1) Iniţiatorul proiectului sau al propunerii legislative poate să îşi retragă proiectul sau propunerea până la aprobarea ordinii de zi pe care a fost înscris.

(2) În cazul în care o propunere legislativă aparţine mai multor iniţiatori, este necesar acordul scris al tuturor iniţiatorilor pentru retragerea respectivei propuneri.

Art. 97. - (1) După examinarea şi dezbaterea proiectului de lege sau a propunerii legislative, comisia permanentă sau comisiile permanente sesizate în fond întocmesc, în termenul stabilit, un raport.

(2) Raportul comisiei sesizate în fond va propune adoptarea, adoptarea cu modificări ori respingerea proiectului de lege sau a propunerii legislative şi va cuprinde amendamentele admise şi amendamentele respinse, cu menţionarea autorilor acestora, avizele celorlalte comisii, referiri la modul cum s-au soluţionat propunerile cuprinse în avizul Consiliului Legislativ, referiri cu privire la punctul de vedere al Guvernului, dacă există implicaţii financiare asupra bugetului de stat sau asupra bugetului asigurărilor sociale de stat, alte avize, dacă este cazul, precizări cu privire la articolele care intră în competenţa decizională a Camerei Deputaţilor, respectiv a Senatului, în cazul în care Camera Deputaţilor este Cameră decizională, iar în situaţia proiectelor de legi privind aprobarea sau respingerea ordonanţelor se vor reglementa, dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanţei.

(3) Raportul se transmite Biroului permanent, care va asigura multiplicarea şi difuzarea acestuia Guvernului, deputaţilor şi iniţiatorilor, cu respectarea termenului prevăzut la art. 69 alin. (2).

(4) În situaţia prevăzută la art. 105 alin. (3) comisia va întocmi un raport care va cuprinde propunerea de adoptare ori adoptare cu modificări a proiectului sau a propunerii legislative.

Art. 98. - Proiectele şi propunerile legislative avizate potrivit art. 95-97 se supun dezbaterii Camerei în succesiunea prevăzută pe ordinea de zi aprobată, în condiţiile regulamentului.

Art. 99. - (1) Deputaţii, grupurile parlamentare sau Guvernul, sub semnătura unui membru al Guvernului, au dreptul de a prezenta amendamente la comisia sesizată în fond, în termenele stabilite de art. 65 alin. (4).

(2) Pentru propunerile legislative elaborate de o comisie parlamentară specială amendamentele se depun la acea comisie în termen de 7 zile de la anunţarea în plenul Camerei Deputaţilor. În aceeaşi zi cu anunţarea în plen propunerea legislativă se comunică Guvernului. După expirarea termenului de depunere a amendamentelor, comisia este obligată în termen de 5 zile să întocmească un raport suplimentar asupra acestora, care se va difuza deputaţilor. Numai după împlinirea acestui termen propunerea legislativă poate fi înscrisă pe ordinea de zi.

(3) Amendamentele formulate de către deputaţi se depun în scris, motivat şi sub semnătura iniţiatorului, la comisia sesizată în fond, cu precizarea, dacă este cazul, a grupului parlamentar din care face parte.

(4) Amendamentele Guvernului se depun numai sub semnătura unui membru al Guvernului la Biroul permanent şi vor fi transmise comisiei sesizate în fond.

(5) Data depunerii amendamentului este data înregistrării sale la comisie sau la Biroul permanent, după caz, unde se va ţine o evidenţă specială a tuturor amendamentelor primite. La cerere, se va elibera autorului o dovadă că amendamentul a fost primit.

(6) Comisia sesizată în fond sau, după caz, comisia specială se pronunţă asupra tuturor amendamentelor înregistrate, cu respectarea termenului prevăzut la alin. (1) sau (2). Numai în cazul în care consideră necesar comisia va solicita şi avizul unei alte comisii asupra unuia sau mai multor amendamente.

(7) Preşedintele comisiei sesizate în fond poate solicita punctul de vedere al Consiliului Legislativ cu privire la unele amendamente, punct de vedere care va fi trimis în termenul stabilit de comisie.

(8) Pentru amendamentele orale, prezentate în plen, cu respectarea art. 108 alin. (3), avizul comisiei se dă tot oral de către raportor, la solicitarea preşedintelui Camerei.

(9) Este interzis preşedintelui Camerei să supună dezbaterii sau votului un amendament asupra căruia comisia nu s-a pronunţat, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 37 lit. c).

Art. 100. - (1) Dezbaterea generală a proiectului de lege sau a propunerii legislative este precedată de prezentarea de către iniţiator a motivelor care au condus la promovarea proiectului, precum şi a raportului comisiei permanente de către preşedintele acesteia sau de un raportor desemnat de comisie.

(2) Preşedintele comisiei, raportorul şi membrii acesteia pot fi asistaţi pe toată perioada dezbaterilor de experţi parlamentari din cadrul Camerei Deputaţilor.

Art. 101. - Pentru dezbaterea generală a proiectului sau a propunerii legislative fiecare grup parlamentar poate să desemneze un singur reprezentant. Preşedintele Camerei dă cuvântul reprezentanţilor grupurilor parlamentare în ordinea înscrierii. El poate propune Camerei limitarea timpului destinat dezbaterii generale.

Art. 102. - Iniţiatorul proiectului sau al propunerii legislative, preşedintele comisiei sesizate în fond sau raportorul acestei comisii are dreptul să ia cuvântul înainte de încheierea dezbaterii generale.

Art. 103. - În faza dezbaterii generale a proiectului sau a propunerii legislative nu pot fi propuse amendamente.

Art. 104. - (1) Dacă prin raportul comisiei sesizate în fond se propune respingerea proiectului, a propunerii legislative sau a proiectului de hotărâre a Camerei Deputaţilor, după încheierea dezbaterii generale preşedintele cere Camerei să se pronunţe prin vot.

(2) Votul cu privire la propunerea de respingere poate fi dat şi într-o şedinţă specială de vot.

(3) În cazul în care Camera Deputaţilor nu este de acord cu propunerea de respingere, dezbaterea pe articole se va face într-o şedinţă ulterioară conform ordinii de zi, urmând să fie luate în considerare amendamentele depuse la comisia sesizată în fond şi care sunt înscrise în raport ca amendamente respinse, procedura finalizându-se cu propunerea de adoptare a respectivei iniţiative ori hotărâri a Camerei Deputaţilor, sau preşedintele va trimite spre reexaminare proiectul comisiei sesizate în fond, cu stabilirea termenului pentru un nou raport.

Art. 105. - (1) În situaţia ordonanţelor se supune la vot proiectul de lege de aprobare a ordonanţei, dacă prin ultimul raport al comisiei sesizate în fond se propune aprobarea sau aprobarea cu modificări a acesteia. În cazul în care comisia sesizată în fond propune respingerea ordonanţei se va supune votului proiectul legii de respingere a ordonanţei.

(2) După dezbaterea ultimului raport întocmit, dacă plenul Camerei nu reuşeşte să adopte proiectul de lege referitor la ordonanţă, în condiţiile în care Camera Deputaţilor este Cameră decizională, respectivul proiect se va rediscuta în sesiunea următoare pornind de la forma cu care Camera a fost sesizată iniţial pe baza ultimului raport întocmit de comisia sesizată în fond.

(3) În cazul în care competenţa decizională aparţine Senatului şi se va constata că plenul Camerei nu a reuşit să se pronunţe asupra ordonanţei de urgenţă, se vor aplica prevederile art. 115 alin. (5) din Constituţia României, republicată.

Art. 106. - Camera Deputaţilor trece la dezbaterea pe articole a proiectului sau a propunerii legislative numai atunci când în raportul comisiei sesizate în fond există amendamente admise sau respinse.

Art. 107. - (1) La discutarea articolelor la care s-au făcut amendamente deputaţii pot lua cuvântul pentru a-şi exprima punctul de vedere. De asemenea, pot lua cuvântul reprezentantul Guvernului sau al iniţiatorului şi raportorul comisiei sesizate în fond.

(2) Luarea de cuvânt a unui deputat cu privire la un text ce urmează să fie supus votului Camerei Deputaţilor are, de regulă, durata de 5 minute. La începutul dezbaterii proiectului de lege sau a propunerii legislative se poate stabili şi altă durată a intervenţie. După luările de cuvânt ale deputaţilor asupra unui anumit text pot lua cuvântul iniţiatorul proiectului şi raportorul comisiei sesizate în fond.

(3) Preşedintele de şedinţă poate supune spre aprobare sistarea discuţiilor la articolul dezbătut.

Art. 108. - (1) Discutarea articolelor începe cu amendamentele depuse la comisii, admise şi respinse.

(2) În cursul dezbaterilor deputaţii, Guvernul sau grupurile parlamentare pot pune în discuţie amendamentele respinse de comisia sesizată în fond sau amendamentele depuse la comisie, în conformitate cu prevederile prezentului regulament.

(3) În plenul Camerei se pot formula amendamente de corelare tehnico-legislativă, gramaticale sau lingvistice. Amendamentele se depun în scris la preşedintele de şedinţă şi la raportorul comisiei sesizate în fond.

(4) În plenul Camerei nu pot fi depuse amendamente de fond.

Art. 109. - Când dezbaterea amendamentelor relevă consecinţe importante asupra proiectului de lege sau a propunerii legislative, preşedintele Camerei Deputaţilor poate trimite textele în discuţie comisiei sesizate în fond, cu stabilirea termenului de prezentare a punctului de vedere. În acest caz autorii amendamentelor au dreptul să fie ascultaţi în cadrul comisiei. Acelaşi drept îl au şi reprezentanţii Guvernului.

Art. 110. - (1) Discutarea amendamentelor începe cu cele prin care se propune eliminarea unora dintre textele cuprinse în articolul supus dezbaterii şi continuă cu cele privind modificarea sau completarea acestuia.

(2) Supunerea la vot a amendamentelor se face în următoarea ordine: în primul rând, se supun votului amendamentele prin care se propune eliminarea unor texte, apoi amendamentele de modificare şi/sau de completare propuse de comisia sesizată în fond, urmând amendamentele de modificare şi/sau de completare respinse şi cuprinse în raportul comisiei şi apoi cele de corelare tehnico-legislativă, gramaticale şi lingvistice.

(3) Camera se va pronunţa prin vot distinct asupra fiecărui amendament, în afară de cazul în care adoptarea unuia exclude acceptarea celorlalte.

(4) Textele articolelor la care nu se formulează amendamente, obiecţii şi observaţii se consideră adoptate. Textele articolelor la care s-au formulat amendamente sau asupra cărora s-au făcut obiecţii şi observaţii se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

(5) Dacă toate amendamentele referitoare la un articol sunt respinse, se supune votului textul iniţiatorului sau textul Senatului, în cazul în care Camera Deputaţilor este Camera decizională.

(6) Rezultatul votului - numărul de voturi pentru, împotrivă şi numărul abţinerilor - va fi anunţat de preşedintele de şedinţă şi va fi consemnat în stenogramă.

(7) Articolul în forma rezultată din aprobarea textelor se supune, în integralitate, votului şi se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

Art. 111. - (1) Proiectul de lege sau propunerea legislativă, în forma rezultată din dezbaterea pe articole, se supune Camerei spre adoptare în condiţiile existenţei cvorumului legal.

(2) Votul final poate avea loc într-o şedinţă consacrată acestui scop, conform programului de lucru aprobat. În cazul în care până la data şedinţei de vot final, stabilită prin ordinea de zi, dezbaterea pe articole nu s-a încheiat, votul final se amână de drept.

(3) Proiectul de lege sau propunerea legislativă la care nu s-au făcut amendamente până la data şedinţei de vot se supune direct votului final, după prezentarea de către iniţiator a expunerii de motive şi de către comisia sesizată în fond a raportului, precum şi după audierea punctelor de vedere ale reprezentanţilor grupurilor parlamentare.

Art. 112. - În cazul prevăzut la art. 37 lit. c) dezbaterea se face potrivit procedurii legislative obişnuite, luându-se în discuţie toate amendamentele depuse la comisie în termenul prevăzut de prezentul regulament, precum şi cele care se formulează în timpul dezbaterilor, conform art. 108 alin. (3).

Art. 113. - (1) În temeiul art. 75 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, republicată, Camera Deputaţilor, ca prima Cameră sesizată, se pronunţă asupra proiectului de lege sau a propunerii legislative în termen de 45 de zile de la data prezentării la Biroul permanent. Fac excepţie codurile şi legile de complexitate deosebită, asupra cărora se pronunţă în termen de 60 de zile de la data prezentării la Biroul permanent şi ordonanţele de urgenţă, pentru care termenul este de 30 de zile de la data depunerii acestora la Camera Deputaţilor.

(2) La data expirării termenelor prevăzute la alin. (1) proiectele de legi sau propunerile legislative se consideră adoptate de Camera Deputaţilor şi se trimit Senatului sub semnătura preşedintelui Camerei Deputaţilor.

(3) Amendamentele, avizele şi, eventual, raportul care nu a fost dezbătut în plen se vor transmite Senatului ca material documentar.

Art. 114. - Dispoziţiile art. 93-112 sunt aplicabile şi pentru proiectele de legi primite din partea Senatului, când acesta este prima Cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind Cameră decizională.

SECŢIUNEA a 4-a
Procedura de urgenţă

Art. 115. - (1) La cererea iniţiatorului, la propunerea Biroului permanent sau a unui grup parlamentar, Camera Deputaţilor poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative în procedură de urgenţă.

(2) Cererea iniţiatorului, propunerile Biroului permanent şi ale grupurilor parlamentare se supun aprobării Comitetului liderilor grupurilor parlamentare.

(3) Proiectele de legi referitoare la armonizarea legislaţiei României cu cea a Uniunii Europene şi a Consiliului Europei şi cele privind aprobarea sau respingerea ordonanţelor de urgenţă se supun de drept dezbaterii şi adoptării Camerei Deputaţilor în procedură de urgenţă.

(4) Procedura de urgenţă se aplică şi în cazul în care Camera Deputaţilor a adoptat, ca primă Cameră sesizată, o prevedere din proiectul de lege care intră în competenţa sa decizională, neînsuşită de Senat şi retrimisă pentru o nouă dezbatere, precum şi în cazul în care Senatul, în calitate de Cameră decizională, a adoptat, într-un proiect de lege, o prevedere pentru care competenţa decizională aparţine Camerei Deputaţilor. Decizia Camerei Deputaţilor este definitivă.

Art. 116. - (1) Deputaţii, grupurile parlamentare sau Guvernul pot prezenta amendamente în scris, motivate, care se trimit comisiei sesizate în fond, în termenele stabilite la art. 65 alin. (4) de la aprobarea procedurii de urgenţă. Avizul Consiliului Legislativ se va trimite comisiei sesizate în fond, conform legii pentru procedura de urgenţă.

(2) Termenul de depunere a raportului se stabileşte de Biroul permanent.

Art. 117. - Biroul permanent, după primirea raportului comisiei sesizate în fond, înscrie cu prioritate în proiectul ordinii de zi proiectul de lege, propunerea legislativă sau prevederile la care se face referire în art. 115 alin. (4).

Art. 118. - (1) În faza dezbaterii generale, fiecare grup parlamentar poate interveni o singură dată, iar durata luării de cuvânt a reprezentantului nu poate depăşi 5 minute.

(2) După epuizarea dezbaterilor generale, preşedintele Camerei va solicita preşedintelui comisiei sesizate în fond sau raportorului acesteia, după caz, propuneri cu privire la timpul necesar dezbaterii raportului. Durata propusă se va supune aprobării plenului Camerei şi se va trece la dezbaterea pe articole.

Art. 119. - La discutarea fiecărui articol la care s-au făcut amendamente se aplică procedura de dezbatere prevăzută la art. 107-114. În timpul dezbaterilor nu pot fi făcute amendamente.

Art. 120. - (1) Dezbaterea unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative în procedură de urgenţă nu poate depăşi durata de timp aprobată de Cameră, la propunerea preşedintelui acesteia, după consultarea biroului comisiei sesizate în fond.

(2) În situaţia în care timpul de dezbatere aprobat s-a epuizat, dezbaterea se încheie şi preşedintele Camerei supune votului fiecare amendament cuprins în raportul comisiei sesizate în fond şi fiecare articol amendat, fără a mai fi permise intervenţii, după care se va proceda la votarea finală, care poate fi şi într-o şedinţă specială de vot.

SECŢIUNEA a 5-a
Procedura de vot

Art. 121. - Legile, hotărârile şi moţiunile simple se adoptă de Camera Deputaţilor prin vot. Legile adoptate de Camera Deputaţilor pot fi legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare.

Art. 122. - Orice amendament, alt text legislativ sau cerere ce urmează să fie aprobată se consideră adoptată dacă, la solicitarea preşedintelui Camerei, nu există obiecţie.

Art. 123. - (1) Votul deputatului este personal. El poate fi deschis sau secret.

(2) Votul deschis se exprimă prin mijloace electronice, ridicarea mâinii sau prin apel nominal. Votul deschis se exprimă, de regulă, prin mijloace electronice. Celelalte modalităţi de vot deschis se aprobă de Cameră, la propunerea preşedintelui de şedinţă sau a unui lider de grup.

(3) Votul prin mijloace electronice, prin ridicarea mâinii sau prin apel nominal are următoarele semnificaţii: "pentru", "contra" sau "abţinere". Dacă un lider de grup contestă corectitudinea numărării voturilor şi dacă plenul Camerei aprobă reluarea votului, preşedintele va realiza aceasta prin modalitatea de vot aprobată de Cameră.

(4) Votul secret se exprimă prin buletine de vot, prin bile sau prin mijloace electronice.

(5) Votul este, de regulă, deschis. Votul este secret în următoarele situaţii: în cazul în care prin regulament se stabileşte astfel şi în cazul în care la propunerea preşedintelui de şedinţă sau a unui lider de grup Camera hotărăşte în acest sens.

(6) În cazul votului secret exprimat prin buletine de vot sau bile, se constituie o comisie de numărare şi validare a voturilor, formată din câte un reprezentant al fiecărui grup parlamentar, asistată de cei 2 secretari de şedinţă.

Art. 124. - (1) Ori de câte ori votul prin mijloace electronice este deschis, acesta se introduce pentru fiecare parlamentar pe site-ul Camerei Deputaţilor, în cazul votului final sau atunci când plenul Camerei hotărăşte în mod expres.

(2) Voturile deschise exprimate de fiecare deputat în Biroul permanent privind hotărârile acestuia şi în comisiile parlamentare, în cazul votului pentru adoptarea raportului, se consemnează în stenogramă sau, după caz, în procesul-verbal de şedinţă.

Art. 125. - (1) Votul prin apel nominal se desfăşoară astfel: preşedintele explică obiectul votării şi sensul cuvintelor: "pentru", "contra" şi "abţinere"; unul dintre secretari dă citire numelui şi prenumelui deputaţilor; fiecare deputat răspunde: "pentru", "contra" sau "abţinere".

(2) După terminarea apelului se repetă numele şi prenumele deputaţilor care nu au răspuns.

Art. 126. - Votul prin bile se desfăşoară astfel: în faţa preşedintelui Camerei Deputaţilor se aşază o urnă albă şi una neagră. Deputaţii vin pe rând la urne, după ce primesc de la secretari câte două bile, una albă şi una neagră, pe care le introduc în cele două urne. Bila albă introdusă în urna albă şi bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot "pentru", iar bila neagră introdusă în urna albă şi bila albă introdusă în urna neagră înseamnă vot "contra"; pentru "vot nul", ambele bile se introduc în urna neagră. Biroul permanent hotărăşte asupra mijloacelor prin care se asigură caracterul secret al votului.

Art. 127. - (1) Votul prin mijloace electronice se realizează prin conectarea unuia dintre contactele care reprezintă "vot pentru", "vot împotrivă" sau "abţinere". Rezultatul votului electronic se afişează prin dispoziţia preşedintelui de şedinţă. În cazul în care preşedintele de şedinţă, asistat de cei 2 secretari, constată existenţa unor defecţiuni în conectarea circuitelor, acesta solicită plenului repetarea votului prin altă procedură. Sesizarea unor astfel de defecţiuni poate fi realizată şi de un lider de grup.

(2) Dispozitivul care permite deputatului accesul la mijloacele electronice de vot este personal. Utilizarea acestuia de către un alt deputat este interzisă. Nerespectarea interdicţiei atrage aplicarea sancţiunii prevăzute la art. 213 alin. (1) lit. e).

Art. 128. - (1) În cazul votului cu buletine de vot, pe buletin se trec numele şi prenumele candidaţilor, funcţiile pentru care aceştia candidează şi, după caz, grupul parlamentar din care fac parte sau care i-a propus.

(2) Exprimarea votului pentru numiri pe funcţii se face prin vot cu buletine de vot, cu excepţia cazurilor în care prin lege sau prin regulament se prevede o altă procedură de vot.

(3) Deputatul votează "pentru", lăsând neatinse pe buletinul de vot numele şi prenumele persoanei propuse; el votează "contra", tăind numele şi prenumele persoanei propuse.

(4) Buletinele de vot se introduc în urne.

(5) Sunt nule buletinele de vot care nu corespund modelului prezentat, cele care nu poartă ştampila de control şi cele pe care numărul candidaţilor ale căror nume nu au fost tăiate depăşeşte numărul funcţiilor pentru care se face alegerea.

Art. 129. - (1) Legile constituţionale se adoptă cu votul unei majorităţi de cel puţin două treimi din numărul deputaţilor.

(2) Legile organice şi hotărârile privind Regulamentul Camerei Deputaţilor se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor.

(3) Legile ordinare şi hotărârile luate în procesul legiferării se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, în condiţiile existenţei cvorumului legal.

(4) În cazurile în care Constituţia României, republicată, sau regulamentul prevede o majoritate de voturi de cel puţin două treimi şi preşedintele constată în prealabil imposibilitatea întrunirii majorităţii prevăzute, amână votul, stabilind ziua şi ora desfăşurării acestuia. O nouă amânare a votului nu poate depăşi 30 de zile.

(5) În măsura în care prezentul regulament nu dispune altfel, celelalte acte ale Camerei Deputaţilor se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

(6) Înainte de votare preşedintele poate cere verificarea cvorumului prin apel nominal, prin mijloace electronice sau prin numărare de către secretari. Deputaţii care nu îşi exercită dreptul de vot, dar care au fost prezenţi în sala de şedinţe, intră în numărul regulamentar de stabilire a cvorumului.

(7) Dacă în sala de şedinţe nu se află majoritatea deputaţilor, preşedintele amână votarea până la întrunirea cvorumului legal.

Art. 130. - (1) În caz de paritate de voturi votul se repetă.

(2) Preşedintele Camerei îşi exprimă votul după cel al deputaţilor prezenţi.

Art. 131. - În cursul votării nu se poate acorda deputaţilor dreptul de a lua cuvântul, cu excepţia cazurilor care vizează derularea procedurii de vot secret.

Art. 132. - Proiectele de legi şi propunerile legislative respinse de Camera Deputaţilor în calitate de Cameră decizională nu pot fi readuse în discuţia acesteia în cursul aceleiaşi sesiuni, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 104.

Art. 133. - (1) Proiectele de legi şi propunerile legislative adoptate sau respinse de Camera Deputaţilor ca primă Cameră sesizată se semnează de preşedintele acesteia.

(2) Proiectele de legi şi propunerile legislative adoptate sau respinse de Camera Deputaţilor ca primă Cameră sesizată se înaintează Senatului, în calitate de Cameră decizională, cu menţionarea prevederilor care ţin de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor, dacă este cazul. Guvernul va fi înştiinţat despre aceasta.

(3) Legea adoptată de Camera Deputaţilor cu privire la care Senatul s-a pronunţat ca primă Cameră sesizată ori, după caz, în calitate de Cameră decizională pentru unele prevederi, semnată de preşedintele Camerei Deputaţilor şi de preşedintele Senatului, se comunică, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la secretarul general al Senatului, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale. Dacă legea este adoptată în procedură de urgenţă, termenul este de două zile.

(4) Data la care legea adoptată a fost depusă la secretarul general al Camerei Deputaţilor se comunică deputaţilor, în termen de 24 de ore de la depunere.

(5) După împlinirea termenelor prevăzute la alin. (3) legea se trimite, sub semnătura preşedintelui Camerei Deputaţilor, Preşedintelui României în vederea promulgării.

Art. 134. - (1) În cazurile de neconstituţionalitate constatate potrivit art. 146 lit. a) din Constituţia României, republicată, Camera Deputaţilor reexaminează prevederile respective, dacă aceasta a fost prima Cameră sesizată, în vederea punerii lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale, pe baza raportului Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Aceeaşi procedură se aplică şi pentru cazul în care prevederile respective sunt trimise de la Senat în calitate de primă Cameră sesizată.

(2) Raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi va cuprinde propuneri pentru eliminarea sau modificarea prevederilor declarate neconstituţionale prin decizia Curţii Constituţionale. Raportul comisiei se dezbate conform prevederilor art. 99-112. Cu prilejul reexaminării, Camera Deputaţilor va efectua corelările tehnico-legislative necesare, iar după adoptarea prevederilor reexaminate, acestea se trimit Senatului.

(3) În cazul sesizării neconstituţionalităţii tratatelor sau altor acorduri internaţionale depuse la Parlament pentru ratificare, potrivit art. 146 lit. b) din Constituţia României, republicată, procedura parlamentară se întrerupe şi se reia după publicarea deciziei Curţii Constituţionale.

(4) În cazurile de neconstituţionalitate constatate potrivit art. 146 lit. b) din Constituţia României, republicată, Camera Deputaţilor nu poate ratifica tratatul sau acordul internaţional declarat ca fiind neconstituţional.

(5) În cazurile de neconstituţionalitate constatate potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, republicată, dispoziţiile declarate neconstituţionale din legi, din regulamente şi din ordonanţele aprobate prin lege îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, termen pe durata căruia aceste dispoziţii sunt suspendate de drept. În vederea punerii de acord a acestor prevederi cu dispoziţiile Constituţiei României, Camera ca reexamina textele declarate neconstituţionale pe baza raportului Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

(6) Reexaminarea textelor declarate neconstituţionale se face mai întâi de prima Cameră sesizată.

Art. 135. - (1) Reexaminarea legii de către Camera Deputaţilor, în urma cererii făcute de Preşedintele României în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituţia României, republicată, va avea loc în cel mult 30 de zile de la primirea cererii. Reexaminarea legii se efectuează mai întâi de Camera Deputaţilor dacă aceasta a fost prima Cameră sesizată.

(2) Cererea Preşedintelui României privind reexaminarea unei legi va fi examinată de comisia permanentă sesizată în fond cu proiectul de lege sau cu propunerea legislativă; aceasta va întocmi un raport în care va face propuneri cu privire la obiecţiile formulate în cererea de reexaminare.

(3) Raportul comisiei împreună cu cererea de reexaminare se supun dezbaterii Camerei Deputaţilor după regulile procedurii legislative.

Art. 136. - În cazul în care este necesară o mediere, aceasta se va realiza conform prevederilor regulamentare, iar raportul comisiei de mediere va fi înscris pe ordinea de zi a Camerei, urmându-se procedura prevăzută la art. 86-110.

Art. 137. - (1) Raportul comisiei de mediere se dezbate în fiecare Cameră.

(2) Se supun la vot, potrivit procedurii de dezbatere pe articole a legii, numai soluţiile propuse de comisia de mediere care sunt diferite de cele adoptate iniţial de Cameră. În toate cazurile raportul comisiei de mediere se aprobă cu majoritatea de voturi necesară pentru adoptarea legii în forma finală. Rapoartele comisiilor de mediere se aprobă în şedinţele consacrate votului final asupra proiectelor de lege.

(3) Dacă deputaţii şi senatorii îşi însuşesc textul legii în forma propusă de comisia de mediere, se va proceda conform art. 133 alin. (3).

Art. 138. - În cazul în care comisia de mediere nu ajunge la un acord cu privire la problemele aflate în divergenţă sau dacă una dintre Camere nu aprobă raportul comisiei de mediere, în tot sau în parte, se aplică prevederile art. 83.

SECŢIUNEA a 6-a
Desfăşurarea şedinţei Camerei Deputaţilor

Art. 139. - Şedinţele Camerei Deputaţilor sunt publice şi se difuzează on-line, în afara cazurilor în care, la cererea preşedintelui sau a unui grup parlamentar, se hotărăşte, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, ca anumite şedinţe să fie secrete.

Art. 140. - (1) La şedinţele publice ale Camerei Deputaţilor pot asista diplomaţi, reprezentanţi ai presei, radioului şi televiziunii, precum şi alţi invitaţi, pe baza acreditării sau a invitaţiei semnate de secretarul general al Camerei, în condiţiile stabilite de Biroul permanent. Cetăţenii pot asista la lucrările Camerei pe baza unor permise de acces distribuite la cerere, în ordinea solicitării de către cei interesaţi, în limita locurilor disponibile în lojele destinate publicului.

(2) Membrii Guvernului sau reprezentanţii acestora au acces la lucrările Camerei. Dacă li se solicită participarea, prezenţa lor devine obligatorie.

(3) La dezbaterea proiectelor de legi iniţiate de Guvern participă în mod obligatoriu, sub sancţiunea retragerii proiectului de pe ordinea de zi, ministrul de resort sau secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul din ministerul respectiv.

(4) Persoanele care asistă la şedinţă trebuie să păstreze liniştea şi să se abţină de la orice manifestare de aprobare sau dezaprobare, în caz contrar fiind eliminate din sală de către forţa publică pusă la dispoziţia preşedintelui.

(5) Preşedintele Camerei, la cererea unui deputat sau din proprie iniţiativă, poate să facă declaraţii oficiale, cu consultarea Camerei, cu privire la informaţiile vădit inexacte (inclusiv omisiuni, deformări etc.) privind lucrările Camerei sau asupra comentariilor, care ar putea aduce atingere imaginii instituţiei parlamentare.

(6) Direcţia pentru comunicare, presă şi relaţii publice a Camerei Deputaţilor va prezenta zilnic o revistă a presei membrilor Biroului permanent, liderilor grupurilor parlamentare şi preşedinţilor comisiilor permanente.

Art. 141. - (1) Deputaţii sunt obligaţi să fie prezenţi la lucrările Camerei şi să se înscrie pe lista de prezenţă, ţinută de unul dintre secretari.

(2) Deputatul care nu poate lua parte la şedinţă din motive obiective va trebuie să informeze printr-o motivaţie scrisă, avizată de liderul de grup, Biroul permanent, menţionând cauzele care îl împiedică să participe.

(3) Deputatului care nu îşi poate motiva absenţa i se reţine din indemnizaţia lunară, pentru fiecare zi de absenţă, o sumă de bani ce reprezintă a 21-a parte din indemnizaţia lunară, la care se adaugă diurna de deplasare.

Art. 142. - (1) Deputaţii îşi desfăşoară activitatea săptămânal în plen, în comisii, în grupurile parlamentare şi în birourile parlamentare din circumscripţii. De regulă, a 5-a şi a 6-a zi din săptămână sunt rezervate activităţii în circumscripţiile electorale în care deputaţii au fost aleşi.

(2) La propunerea Biroului permanent, cu aprobarea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare, programul de lucru poate fi modificat.

(3) La solicitarea motivată a preşedintelui de şedinţă sau a unui lider de grup parlamentar, făcută la începutul unei şedinţe de lucru în plen, ordinea de zi sau programul de lucru se poate modifica prin aprobarea Camerei.

Art. 143. - (1) Şedinţa Camerei Deputaţilor este deschisă de preşedintele Camerei Deputaţilor. În lipsa preşedintelui, acesta este înlocuit de unul dintre vicepreşedinţi, prin rotaţie.

(2) Preşedintele de şedinţă este obligat să precizeze dacă este întrunit cvorumul legal, să anunţe ordinea de zi şi programul de lucru.

(3) Preşedintele este asistat obligatoriu de 2 secretari stabiliţi prin rotaţie, din care unul, de regulă, este din opoziţie.

Art. 144. - (1) Camera Deputaţilor adoptă legi, hotărâri şi moţiuni simple în prezenţa majorităţii deputaţilor.

(2) În cadrul procedurii legislative prevederile alin. (1) se aplică numai la votul pentru adoptarea legii în ansamblul ei, precum şi atunci când, potrivit prevederilor prezentului regulament, se supune la vot respingerea proiectului de lege sau a propunerii legislative.

(3) Verificarea întrunirii cvorumului se dispune numai la şedinţele de vot final de către preşedinte, imediat înaintea votării, din proprie iniţiativă ori la cererea liderului unui grup parlamentar.

(4) În cazul în care cvorumul nu este întrunit, şedinţa se suspendă, iar preşedintele va comunica data şi ora reluării lucrărilor. Reluarea lucrărilor se face şi prin derogare de la ordinea de zi aprobată, cu respectarea succesiunii stabilite prin aceasta.

(5) Preşedintele Camerei Deputaţilor poate dispune ca toţi deputaţii aflaţi în sediul Camerei să se prezinte la vot, sub sancţiunea considerării lor ca absenţi, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta.

Art. 145. - Preşedintele Camerei sau vicepreşedintele care îl înlocuieşte conduce dezbaterile, asigură menţinerea ordinii de zi în timpul dezbaterilor şi respectarea regulamentului.

Art. 146. - (1) Secretarii întocmesc liste cu deputaţii care se înscriu la cuvânt.

(2) Deputaţii vor lua cuvântul în ordinea înscrierii pe listă, cu încuviinţarea preşedintelui Camerei.

(3) Miniştrilor prezenţi în Cameră li se poate da cuvântul în orice fază a dezbaterilor, ori de câte ori solicită acest lucru.

Art. 147. - Nimeni nu poate lua cuvântul decât dacă îi este dat de preşedinte. Persoanele care iau cuvântul în Cameră vorbesc de la tribuna acesteia sau din alt loc unde există instalat un microfon.

Art. 148. - (1) La propunerea preşedintelui de şedinţă sau a liderului unui grup parlamentar, plenul Camerei Deputaţilor, prin vot, are dreptul să limiteze durata luărilor de cuvânt în funcţie de obiectul dezbaterilor.

(2) Deputaţii şi celelalte persoane care iau cuvântul sunt obligaţi să se refere exclusiv la chestiunea pentru discutarea căreia s-au înscris la cuvânt, cu excepţia declaraţiilor politice, care sunt făcute în intervalul de timp alocat acestora, conform programului. În caz contrar, preşedintele le atrage atenţia şi, dacă nu se conformează, le retrage cuvântul şi întrerupe microfonul.

Art. 149. - (1) În afara dezbaterilor legislative sau politice care se desfăşoară în Cameră, conform ordinii de zi, un deputat poate solicita să i se dea cuvântul pentru probleme de procedură, pentru un drept la replică sau pentru a comunica plenului probleme de ordin personal.

(2) Când un deputat solicită cuvântul pentru probleme de procedură sau pentru dreptul la replică, preşedintele este obligat să-i acorde cuvântul imediat.

(3) Un deputat poate solicita cuvântul pentru probleme de procedură numai în cazul în care consideră că în acel moment al dezbaterilor au fost încălcate anumite prevederi ale regulamentului, prevederi la care va face referire în intervenţia sa.

(4) Un deputat poate cere dreptul la replică în situaţia în care, la adresa sa, în acel moment al dezbaterilor, s-au făcut afirmaţii incorecte sau ofensatoare de la microfonul Camerei Deputaţilor. Dreptul la replică va fi formulat într-un mod care să nu genereze un nou drept la replică.

(5) Un deputat poate solicita cuvântul pentru a expune o problemă cu caracter personal, care are legătură cu calitatea sa de deputat, iar preşedintele îi va acorda cuvântul la începutul sau la sfârşitul şedinţei în plen.

(6) Luările de cuvânt făcute în conformitate cu prevederile alin. (3), (4) şi (5) nu vor depăşi două minute.

Art. 150. - (1) Preşedintele de şedinţă sau liderul unui grup parlamentar poate cere încheierea dezbaterii unei probleme puse în discuţia Camerei.

(2) Propunerea de încheiere a dezbaterii se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

Art. 151. - (1) Este interzisă proferarea de insulte sau calomnii atât de la tribuna Camerei, cât şi din sala de şedinţe a plenului sau a comisiilor.

(2) Se interzice dialogul între vorbitorii aflaţi la tribună şi persoanele aflate în sală.

Art. 152. - Preşedintele de şedinţă cheamă la ordine pe deputaţii care tulbură dezbaterile sau creează dezordine. El poate întrerupe şedinţa când tulburarea persistă şi poate dispune eliminarea din sală a persoanelor care împiedică în orice mod desfăşurarea normală a lucrărilor.

Art. 153. - (1) Dezbaterile din şedinţele Camerei Deputaţilor se înregistrează prin mijloace electronice şi se stenografiază.

(2) Stenogramele se introduc pe site-ul Camerei Deputaţilor şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, în cel mult 10 zile, cu excepţia celor privitoare la şedinţele secrete.

(3) Sintezele lucrărilor Biroului permanent şi ale şedinţelor comisiilor se publică pe site-ul Camerei Deputaţilor în cel mult 10 zile, cu excepţia şedinţelor secrete.

(4) Deputaţii au dreptul de a verifica exactitatea stenogramei, prin confruntarea ei cu înregistrarea electronică, în cel mult 5 zile de la data şedinţei.

(5) Până la apariţia Monitorului Oficial al României deputaţii au dreptul de a obţine o copie de pe stenogramă.

SECŢIUNEA a 7-a
Procedura privind punerea sub urmărire penală a membrilor Guvernului

Art. 154. - Camera Deputaţilor are dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului.

Art. 155. - (1) Dezbaterea cererii prevăzute la art. 154 se efectuează pe baza raportului întocmit fie de o comisie permanentă, ca urmare a unei anchete desfăşurate în condiţiile art. 71, fie de o comisie specială de anchetă constituită în acest scop. Dacă ministrul are şi calitatea de deputat, cererea se trimite spre examinare Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, care va elabora un raport pe care îl înaintează Camerei.

(2) Rapoartele prevăzute la alin. (1) se înscriu cu prioritate în proiectul ordinii de zi.

(3) Cererea se adoptă cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor.

Art. 156. - În cazul în care Camera Deputaţilor decide să ceară urmărirea penală, preşedintele Camerei va adresa ministrului justiţiei o cerere pentru începerea urmăririi penale, potrivit legii. De asemenea, el îl va înştiinţa pe Preşedintele României pentru eventuala suspendare din funcţie a membrului Guvernului a cărui urmărire penală a fost cerută.

Art. 157. - Dispoziţiile art. 123-153 se aplică în mod corespunzător.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti miercuri, 23 septembrie 2026, 1:55