DECIZIA
nr. 403 din 3 iulie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XXIII alin. (2) şi (4) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă; a dispoziţiilor articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, precum şi a dispoziţiilor art. 35 alin. (2) şi art. 45 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

Identificare act:
Numar/data: Decizie nr.403 din 3 iulie 2014
Emitent: Curtea Constituţională
În vigoare: da
Publicare: M.Of. nr. 598/11 aug. 2014
Functie activa:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate: L. nr.2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă
- art. XXIII alin. (2) şi (4)
  L. nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
- art. 4 teza a doua raportate la prevederile art. 34 alin. (1) precum şi a dispoziţiilor art. 35 alin. (2) şi art. 45 alin. (1)


Miercuri, 23 septembrie 2026, 09:34

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.