DECRET nr.31 din 30 ianuarie 1954
privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice
Fisa actului

Trimitere de la:
  O.U.G. nr.166/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret
  L. nr.90/2003 privind vânzarea spaţiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice
  O. nr.250/2004 al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor privind aprobarea Procedurii de constatare a îndeplinirii de către asociaţiile şi federaţiile de asociaţii de consumatori a condiţiilor prevăzute de lege pentru recunoaşterea de către Guvernul României ca fiind de utilitate publică


Miercuri, 23 septembrie 2026, 21:50

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.