LEGE nr.569 din 22 decembrie 2003
pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat
Fisa actului

Trimitere de la:
  H.G. nr.101/2004 privind aprobarea extinderii înlesnirilor la plată prevăzute la art. 18 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare, pentru unele societăţi comerciale din portofoliul Ministerului Economiei şi Comerţului - Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie
  H.G. nr.621/2004 privind stingerea prin conversie în acţiuni a creanţelor Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, deţinute la unele societăţi comerciale, provenite din contractele de împrumut încheiate în baza prevederilor art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003
  O.U.G. nr.26/2004 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării societăţilor comerciale aflate în portofoliul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului şi consolidarea unor privatizări
  H.G. nr.660/2004 pentru aprobarea extinderii înlesnirilor la plată prevăzute la art. 18 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările şi completările ulterioare, pentru unele societăţi comerciale din portofoliul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului
  L. nr.291/2004 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
  H.G. nr.1.639/2004 pentru aprobarea Listei societăţilor comerciale subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, la care se efectuează concedieri colective în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale
  L. nr.442/2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2004 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării societăţilor comerciale aflate în portofoliul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului şi consolidarea unor privatizări
  H.G. nr.1.948/2004 pentru aprobarea efectuării concedierilor colective în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, de către Regia Autonomă de Transport Public Ploieşti
  H.G. nr.2.251/2004 privind aprobarea Listei societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor comerciale aflate sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Economiei şi Comerţului, la care se efectuează concedieri colective în anul 2005 şi care vor beneficia de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale
  H.G. nr.515/2005 pentru aprobarea efectuării concedierilor colective în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, de către Societatea Comercială "Apa Canal" - S.A. Galaţi
  H.G. nr.516/2005 pentru aprobarea efectuării concedierilor colective în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, de către Regia Autonomă Municipală "RAM" Buzău
  H.G. nr.587/2005 pentru aprobarea efectuării concedierilor colective în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, de către Societatea Comercială "Drumuri şi Poduri Vrancea" - S.A.
  H.G. nr.683/2005 pentru aprobarea efectuării concedierilor colective în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, de către Societatea Comercială "Apa Grup" - S.A. Botoşani
  H.G. nr.684/2005 pentru aprobarea efectuării concedierilor colective în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, de către Societatea Comercială "Apa Termic Transport" - S.A. Sighişoara
  H.G. nr.718/2005 pentru aprobarea efectuării concedierilor colective, în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, de către Societatea Comercială "Goscom" - S.A. Dorohoi
  H.G. nr.979/2005 pentru aprobarea efectuării concedierilor colective în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, de către Societatea Comercială "C.E.T. Energoterm Reşiţa" - S.A.
  H.G. nr.980/2005 pentru aprobarea efectuării concedierilor colective în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, de către Societatea Comercială "Uzina Termoelectrica Giurgiu" - S.A.
  H.G. nr.981/2005 pentru aprobarea efectuării concedierilor colective în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, de către Societatea Comercială "Centrala Electrică de Termoficare Arad" - S.A.
  H.G. nr.68/2006 pentru aprobarea efectuării concedierilor colective în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale, de către Societatea Comercială "URBAN" S.A. Slobozia, judeţul Ialomiţa


Miercuri, 23 septembrie 2026, 04:02

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.