LEGE nr.118 din 30 iunie 2010
privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar
Temei legal pentru | Contestari | Trimiteri de la

Identificare act:
Numar/data: Lege nr.118 din 30 iunie 2010
Emitent: Parlament Procesul legislativ la:
- Camera Deputatilor: P.L. nr. 367/2010
Consultati:
forma trimisa la promulgare
Cu functie: de modificare, de abrogare
Observatii:Prevederile art. 1-3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum şi cele ale art. 9-14 se aplică până la 31 decembrie 2010. De la data intrării în vigoare a prezentei legi, în cuprinsul actelor normative în vigoare, sintagma "pensie socială minimă garantată" se înlocuieşte cu sintagma "indemnizaţie socială pentru pensionari".Se mai reduc cu 25% şi următoarele drepturi de natură salarială de care beneficiază personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare al acestora d) cuantumul compensaţiei băneşti, respectiv al alocaţiei valorice pentru drepturile de hrană şi, respectiv, valoarea financiară anuală a normelor de echipare, precum şi valoarea financiară a drepturilor de echipament;e) compensaţia lunară pentru chirie. Valoarea drepturilor/cheltuielilor cu asistenţa medicală, medicamente şi proteze aferente personalului propriu, pentru care legislaţia în vigoare la data publicării prezentei legi prevede decontarea integral de la bugetul de stat, bugetele de asigurări sociale, bugetele locale sau, după caz, bugetele fondurilor speciale, se reduce cu 25%. Prevederile art. 1 şi 2 se aplică şi personalului din cadrul Băncii Naţionale a României, Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private şi Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Publicare: M.Of. nr. 441/30 iun. 2010
Functie activa:
Abrogă: L. nr.315/2006 privind stimularea achiziţionării de cărţi sau de programe educaţionale pe suport electronic, necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice, în învăţământul preuniversitar
  L. nr.396/2006 privind acordarea unui sprijin financiar la constituirea familiei
  L. nr.482/2006 privind acordarea de trusouri pentru nou-născuţi
  O.G. nr.5/2010 pentru modificarea art. III alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 3/2007 privind unele măsuri financiar-fiscale din domeniul protecţiei sociale
Modifică: H.G. nr.518/1995 privind unele drepturi şi obligatii ale personalului roman trimis in strainatate pentru indeplinirea unor misiuni cu caracter temporar
- Se reduc cu 25% cuantumul drepturilor reprezentând salarizarea în valută şi alte drepturi în valută şi în lei ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar
  H.G. nr.837/1995 cu privire la criteriile de salarizare în valută şi celelalte drepturi în valută şi în lei ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate
- Se reduc cu 25% cuantumul drepturilor reprezentând salarizarea în valută şi alte drepturi în valută şi în lei ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate
  L. nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic (abrogata prin L. nr.1/2011)
- reduc cu 25% drepturile prevăzute la art. 104 alin. (3) şi art. 107 alin. (4)
  O.G. nr.7/1998 privind unele măsuri de protecţie socială a personalului militar şi civil, care se vor aplica în perioada restructurarii marilor unităţi
- abrogă art. 12 şi 13
  L. nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale
- dispoziţiile legale privind înscrierea la pensie anticipată şi pensie anticipată parţială nu se mai aplică
  L. nr.416/2001 privind venitul minim garantat (abrogata prin L. nr.196/2016)
- abrogă art. 25 şi art. 26
  L. nr.752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române
- se reduce cu 25% cuantumul indemnizaţiilor acordate membrilor Academiei Române; se reduce cu 15% cuantumul sprijinului material acordat urmaşilor membrilor Academiei Române
  L. nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă
- se reduce cu 15 % cuantumul indemnizaţiei de şomaj şi drepturile băneşti prevăzute la art. 72, 731, 74 şi 75; abrogă art. 78 şi 79
  L. nr.118/2002 pentru instituirea indemnizaţiei de merit
- reduce cu 15% indemnizaţia de merit
  O.U.G. nr.95/2002 privind industria de apărare (abrogata prin O.U.G. nr.47/2017)
- abrogă art. 12 lit. a), b) şi d), art. 121, art. 122
  L. nr.264/2004 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Medicale
- se reduce cu 25% cuantumul indemnizaţiilor acordate membrilor Academiei de Știinţe Medicale din România
  L. nr.341/2004 LEGEA recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989
- reduce cu 15% indemnizaţia de merit
  L. nr.578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor
- se reduce cu 15% ajutorul lunar pentru soţul supravieţuitor
  O.U.G. nr.148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului
- Cuantumul indemnizaţiilor acordate în temeiul art. 1 se diminuează cu 15%.
  L. nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor
- se reduce cu 25% suma forfetară prevăzută la art. 38 alin. (1)
  L. nr.174/2006 privind unele măsuri de protecţie socială a personalului disponibilizat din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, prin concedieri colective, ca urmare a restituirii pădurilor către foştii proprietari
- abrogă art. 2 alin. (1) şi (2)
  O.U.G. nr.116/2006 privind protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale
- abrogă art. 7 lit. a) şi c) şi art. 8
  L. nr.31/2007 privind reorganizarea şi funcţionarea Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România
- se reduce cu 25% cuantumul indemnizaţiilor acordate membrilor Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România; se reduce cu 15% cuantumul sprijinului material acordat urmaşilor membrilor Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România
  O.G. nr.3/2007 privind unele măsuri financiar-fiscale din domeniul protecţiei sociale
- abrogă O.G. nr. 5/2010
  L. nr.230/2008 privind înfiinţarea şi funcţionarea Academiei de Știinţe Tehnice din România
- se reduce cu 25% cuantumul indemnizaţiilor acordate membrilor Academiei de Ştiinţe Tehnice din România
  L. nr.45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Știinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Șişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare
- se reduce cu 25% indemnizaţia lunară, prevăzută la art. 12 alin. (1)
  L. nr.330/2009 Lege-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice
- Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută se diminuează cu 25%; se reduc cu 25% cuantumul drepturilor specifice pentru activităţile desfăşurate în instituţiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, prevăzute la pct. 3 alin. (1) şi (2), pct. 4 alin. (1), pct. 6, 8, 10, 11 şi 12 din anexa nr. IV/2; se reduc cu 25% cuantumul sprijinului statului pentru salarizarea personalului clerical şi neclerical;
  O.U.G. nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar
- Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizaţiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, precum şi alte drepturi în lei sau în valută se diminuează cu 25%
  O.G. nr.9/2010 privind măsuri pentru diminuarea consecinţelor restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar
- abrogă art. 7 lit. a) şi c) şi art. 8
Trimitere la: H.G. nr.581/1995 privind organizarea şi functionarea Consiliului pentru Problemele Romanilor de Pretutindeni (abrogat prin H.G. nr.42/1998)
  H.G. nr.837/1995 cu privire la criteriile de salarizare în valută şi celelalte drepturi în valută şi în lei ale personalului trimis în misiune permanentă în străinătate
  L. nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic (abrogata prin L. nr.1/2011)
  L. nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă
  L. nr.118/2002 pentru instituirea indemnizaţiei de merit
  L. nr.42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român (abrogata prin L. nr.121/2011)
  L. nr.578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor
  O.U.G. nr.148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului
  L. nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor
  O.U.G. nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate
  L. nr.45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Știinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Șişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare
  L. nr.330/2009 Lege-cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice
  O.U.G. nr.1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar
Functie pasiva:
Promulgată: D. nr.603/2010 pentru promulgarea Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar
Modificată: O.U.G. nr.78/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar
- modifică art. 3 alin. (2); introduce alin. (3) la art. 3


Marţi, 22 septembrie 2026, 21:58

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.