HOTĂRÂRE nr.882 din 18 august 2010
privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor
Fisa actului

Temei legal pentru:
  O. nr.500/2010 al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor privind aprobarea diferenţei de cofinanţare a Centrului European al Consumatorilor România pentru anul 2010
  O. nr.121/2011 al ministrului sănătăţii, al ministrului administraţiei şi internelor, al ministrului finanţelor publice, al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru constituirea echipelor mixte ce vor efectua controale, conform competenţelor legale, în locurile şi/sau în mediile în care se produc, se comercializează, se utilizează sau se consumă substanţe şi/sau produse noi cu efecte psihoactive, dăunătoare sănătăţii, altele decât cele reglementate
art. 5 alin. (5)
  O. nr.49/2011 al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 307/2009 privind adoptarea măsurilor prin care se asigură că produsele care conţin substanţa biocid dimetil fumarat nu sunt introduse sau puse la dispoziţie pe piaţă
  O. nr.67/2011 al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi al vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală privind modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi al vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 296/29.767/2007 privind adoptarea măsurilor prin care se asigură punerea pe piaţă numai a brichetelor care prezintă caracteristici de siguranţă pentru copii şi interzicerea introducerii pe piaţă a brichetelor fantezie
  O. nr.83/2011 al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor privind cofinanţarea Centrului European al Consumatorilor România pe anul 2011


Joi, 24 septembrie 2026, 12:03

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.