DECRET nr.545 din 30 decembrie 1972
privind executarea masurii educative a internarii minorilor infractori intr-un centru de reeducare
| Textul actului publicat în B.Of. nr. 162/30 dec. 1972 |
CAP. 1
ART. 1
Punerea in executare a masurii educative a internarii intr-un centru de reeducare a minorilor infractori se face in temeiul unei hotariri judecatoresti. Aceasta masura educativa se executa in centre de reeducare organizate de Ministerul de Interne.
ART. 2
Minorii sint condusi, dupa caz, la centrele de reeducare profilate pentru primire, observare si repartizare sau la sectiile special organizate avind un astfel de profil in cadrul unor centre de reeducare, carora li se inmineaza copia de pe hotarirea judecatoreasca.
Centrul de reeducare comunica instantei de judecata despre internarea minorilor.
ART. 3
Minorii vor fi tinuti in centrele de reeducare profilate pentru primire, observare si repartizare sau in sectiile special organizate avind un astfel de profil din cadrul unor centre de reeducare o perioada de pina la 6 luni, timp in care sint supravegheati sub aspectul sanatatii, se efectueaza depistarea aptitudinilor si inclinatiilor in vederea stabilirii profesiunii pentru care urmeaza sa se pregateasca si a precizarii formelor concrete de reeducare.
ART. 4
Din centrele de reeducare profilate pentru primire, observare si repartizare sau, dupa caz, din sectiile special organizate avind un astfel de profil din centrele de reeducare, minorii vor fi repartizati, in functie de rezultatele observatiilor efectuate, la unul dintre centrele de reeducare organizat in vederea educarii, asigurarii dobindirii invataturii necesare si pregatirii profesionale potrivit cu aptitudinile lor. Totodata se trimite fisa psiho-pedagogica cuprinzind datele culese in timpul observarii minorului si recomandarile necesare bunei organizari a procesului de reeducare.
CAP. 2
ART. 5
Centrele de reeducare vor desfasura o activitate educativa in vederea pregatirii temeinice a minorilor pentru munca si viata, dezvoltarii la acestia a spiritului de munca si disciplina, a deprinderii de a munci, a respectului fata de lege si normele de convietuire sociala, crearii unei opinii inaintate fata de cei care incalca aceste norme.
ART. 6
Activitatea instructiv-educativa si de calificare profesionala din centrele de reeducare se organizeaza si se desfasoara dupa dispozitiile legale privind invatamintul in Republica Socialista Romania, care se aplica in mod corespunzator, cit si potrivit cu prevederile prezentului decret.
ART. 7
Centrele de reeducare intocmesc programe pentru desfasurarea activitatii minorilor, in care se stabilesc orele pentru invatamint, practica in atelierele de calificare, pregatirea lectiilor, activitatile educative, culturale, sportive, administrativ-gospodaresti si timpul pentru recreare si somn.
ART. 8
In centrele de reeducare se organizeaza:
a) scoli generale cu invatamint de zi, seral sau fara frecventa;
b) scoli profesionale, unde se primesc minori care au absolvit scoala generala sau care nu au terminat scoala generala si au virsta de cel putin 15 ani;
c) cursuri de calificare la care pot fi repartizati minorii care au depasit virsta de 16 ani si au absolvit cel putin 4 clase ale scolii generale.
In scolile si cursurile din cadrul centrelor de reeducare, clasele sint formate din 15-20 elevi, fiecare clasa avind cite un educator.
Minorii care urmeaza scolile si cursurile prevazute la lit. b si c vor continua simultan scoala generala prin invatamintul seral sau fara frecventa, diploma de absolvire a scolii profesionale eliberindu-se dupa absolvirea ciclului de invatamint general obligatoriu.
Pentru minorii care au absolvit scoala profesionala sau au o calificare, se vor organiza in ateliere activitati de perfectionare a calificarii dobindite.
ART. 9
In cadrul procesului de instruire practica a minorilor se pot efectua lucrari la organizatiile socialiste, pe baza de contracte scrise ce se vor incheia intre acestea si centrele de reeducare.
ART. 10
Ministerul de Interne poate organiza activitatea de instruire a minorilor in scolile profesionale sau in cadrul cursurilor de calificare ale intreprinderilor subordonate altor organe centrale sau comitetelor executive ale consiliilor populare, cu acordul acestora.
In situatiile prevazute in alineatul precedent, scolile profesionale si intreprinderile asigura scolarizarea si calificarea profesionala a minorilor, suportind cheltuielile efectuate in acest scop.
ART. 11
Consiliul profesoral al centrului de reeducare poate aproba ca minorii care au absolvit scoala generala, au avut rezultate bune la invatatura, o buna comportare si au fost receptivi la actiunea de reeducare sa se prezinte la examenul de admitere la liceu, daca exista liceu in localitate, si sa frecventeze cursurile liceale.
Consiliul profesoral al centrului de reeducare poate aproba, de asemenea, ca minorii care la internare frecventau cursurile liceale sau ale scolilor profesionale sa continue studiile la scolile cu acelasi profil sau cu profil asemanator, existente in localitate, cu acordul, dupa caz, al inspectoratului scolar sau al organizatiei socialiste pe linga care functioneaza scoala profesionala.
ART. 12
Planurile de invatamint si programele scolare pentru invatamintul general obligatoriu la cursurile de zi, precum si pentru invatamintul profesional, vor fi cele ale scolilor sau cursurilor similare.
Planurile de invatamint si programele scolare pentru invatamintul general obligatoriu la cursurile serale si fara frecventa, precum si planurile de invatamint si programele scolare pentru cursurile de calificare, se vor elabora de Ministerul de Interne, cu consultarea Ministerului Educatiei si Invatamintului.
ART. 13
Profilul scolilor profesionale si cursurilor de calificare organizate in centrele de reeducare se stabileste de catre Ministerul de Interne, in raport cu nevoile economiei nationale, pe baza nomenclatoarelor elaborate de Ministerul Muncii.
ART. 14
Scolile generale sau profesionale din cadrul centrelor de reeducare si, individual, minorii pot participa, cu aprobarea conducerii centrului, la concursurile scolare organizate de catre Ministerul Educatiei si Invatamintului sau de alte organe, pe plan central sau local.
Ministerul de Interne poate organiza concursuri intre centrele de reeducare.
CAP. 3
ART. 15
Minorii internati in centrele de reeducare au urmatoarele indatoriri:
a) sa cunoasca si sa respecte regulile de ordine interioara;
b) sa participe cu regularitate la cursuri si la instruirea practica, sa respecte programul de activitate al centrului, scolii si al locului de munca;
c) sa-si insuseasca temeinic cunostintele ce li se predau, potrivit programelor scolare, si sa-si formeze deprinderi corespunzatoare scopului urmarit prin procesul educativ-instructiv;
d) sa pastreze cu grija bunurile proprietate socialista;
e) sa participe la actiunile initiate de centrul de reeducare.
ART. 16
Munca depusa de minori pentru realizarea produselor prevazute in planurile de productie ale centrelor de reeducare, intocmite potrivit prevederilor art. 33, precum si pentru efectuarea pe baza de contract a unor lucrari la organizatiile socialiste este remunerata potrivit salariilor tarifare stabilite in ramura de activitate in care acestia lucreaza.
Din remuneratia muncii minorului, 50 la suta revine acestuia, iar 50 la suta revine administratiei centrului de reeducare si se foloseste pentru imbunatatirea procesului instructiv-educativ al minorilor.
Cota ce revine minorului se depune la Casa de Economii si Consemnatiuni, separat pe libret pentru depuneri speciale - Ministerul de Interne. Din cota ce revine minorului o treime poate fi folosita de acesta pe timpul internarii, iar restul se inmineaza acestuia la liberare.
ART. 17
Minorii pot primi pe timpul internarii corespondenta, pachete cu alimente, imbracaminte, bani si orice alte bunuri care nu dauneaza dezvoltarii lor fizice si morale.
Pe timpul internarii minorii pot fi vizitati de membrii de familie si de alte persoane, cu aprobarea conducerii centrului de reeducare.
ART. 18
La liberare, minorilor li se asigura de catre centrul de reeducare costul transportului pina la domiciliul sau locul de munca si hrana pe durata calatoriei.
Daca cei liberati din centrele de reeducare urmeaza cursurile de zi la licee sau institute de invatamint superior si sint lipsiti de mijloace materiale, atit ei cit si parintii lor, li se asigura de Ministerul de Interne, pe timpul studiilor, echipament, conform normelor legale stabilite pentru acesti minori prin hotarire a Consiliului de Ministri, cu conditia dupa caz, a obtinerii de note de trecere la toate materiile sau a promovarii examenelor.
In perioada in care nu primesc o alta forma de intretinere din partea statului sau a unei organizatii obstesti, pina la terminarea studiilor, celor liberati li se poate acorda de catre Ministerul de Interne, sub forma de ajutor, intretinere, cazare, rechizite, cursuri si alte materiale didactice necesare fara a depasi normele valorice stabilite prin hotarire a Consiliului de Ministri pentru minorii internati. Echipamentul si ajutorul se acorda cel mult pina la implinirea virstei de 25 ani.
ART. 19
Organele de ocrotire sociala ale comitetelor executive ale consiliilor populare vor urmari, timp de 2 ani de la liberare, modul cum minorii liberati se integreaza in societate, solicitind in acest scop ajutorul colectivelor de sprijin pentru ocrotire sociala, organizatiilor si comisiilor obstesti.
Organele de ocrotire sociala vor comunica centrului de reeducare din care acestia au fost liberati constatarile pe care le fac in cazuri deosebite.
CAP. 4
ART. 20
Minorilor care nu respecta indatoririle ce le revin li se aplica, in raport cu gravitatea abaterii si particularitatile de comportament ale fiecaruia, dupa o prealabila cercetare, una dintre urmatoarele masuri disciplinare:
a) mustrarea in fata colectivului de minori sau a consiliului profesoral;
b) mutarea disciplinara in alta clasa paralela;
c) izolarea de colectiv pe o perioada de pina la 10 zile, timp in care li se stabileste un program corespunzator;
d) mutarea disciplinara intr-un alt centru de reeducare.
Masurile prevazute la lit. a-c se iau de catre directorul centrului de reeducare, iar cea prevazuta la lit. d, de catre organul ierarhic superior, la propunerea consiliului profesoral prevazut la art. 30.
ART. 21
Minorul care refuza sa se incadreze in colectiv, tulbura grav viata normala a acestuia, este refractar la masurile educative sau care, in mod repetat, paraseste ori incearca sa paraseasca centrul de reeducare, poate fi separat in sectii cu regim restrictiv.
Separarea in sectii cu regim restrictiv se poate dispune, pe o perioada de cel mult 3 luni, de catre organul ierarhic superior centrului de reeducare, la propunerea consiliului profesoral.
Pe timpul separarii se suspenda, partial sau total, de conducerea centrului de reeducare, dreptul minorului de a fi vizitat, de a primi invoiri, pachete cu alimente si de a efectua cheltuieli din sumele de bani de care dispune.
ART. 22
Pentru buna purtare, rezultate deosebite la invatatura, staruinta in munca si in deprinderea unei meserii, receptivitate la masurile educative exercitate, precum si pentru participare activa la actiunile organizate de centrul de reeducare, minorilor li se pot acorda urmatoarele recompense:
a) evidentiere in fata colectivului de minori sau consiliului profesoral;
b) incredintarea unor sarcini de raspundere in cadrul colectivului de minori;
c) acordarea de premii pentru rezultate deosebite in activitatea scolara;
d) trimiterea in tabere sau in excursii organizate de centrul de reeducare;
e) invoiri duminica sau in alte zile de sarbatori legale in localitatea in care isi are sediul centrul de reeducare;
f) invoiri sa mearga in familie pe timpul vacantelor scolare, daca familia ofera conditii corespunzatoare.
Minorii pot fi invoiti sa mearga in familie si in caz de imbolnavire grava a unui membru din familie, decese si alte situatii deosebite.
Cheltuielile ocazionate de invoirea minorilor sint suportate de acestia sau de familiile lor. Daca minorul sau familia nu au posibilitati, cheltuielile de transport se pot suporta din fondurile Ministerului de Interne, pe baza aprobarii directorului centrului de reeducare.
CAP. 5
ART. 23
Directorul centrului de reeducare va lua masuri ca situatia fiecarui minor sa fie analizata in consiliul profesoral, la sfirsitul fiecarui an scolar, precum si inainte de implinirea virstei de 18 ani.
Potrivit prevederilor legii penale si in baza hotaririi consiliului profesoral, directorul centrului va propune instantei competente, dupa caz, liberarea minorului inainte de a deveni major, ori prelungirea internarii dupa data cind va deveni major, daca aceasta este necesar pentru terminarea invataturii si desavirsirea pregatirii profesionale in una din formele prevazute in art. 8. Daca nu se propune liberarea minorului inainte de a deveni major, ori prelungirea internarii dupa aceasta data, directorul centrului va pune pe minor in libertate la implinirea virstei de 18 ani, potrivit legii penale.
Data liberarii minorului se comunica instantei care a luat masura educativa.
ART. 24
Cu cel putin 45 zile inainte de liberarea minorului, centrul de reeducare va comunica directiei judetene pentru probleme de munca si ocrotiri sociale sau, dupa caz, a municipiului Bucuresti, din raza teritoriala unde minorul urmeaza a se stabili, data la care acesta va parasi centrul de reeducare, localitatea unde se va stabili, virsta, calificarea profesionala obtinuta, precum si alte date necesare,pentru a i se asigura un loc de munca corespunzator, fara examen, concurs sau alta forma de verificare a aptitudinilor si pregatirii profesionale.
Directia pentru probleme de munca si ocrotiri sociale va comunica centrului de reeducare, inainte de liberarea minorului, organizatia socialista unde a fost repartizat si meseria in care urmeaza a fi incadrat.
Minorul se va prezenta cu adresa de repartizare in munca la organul de ocrotire sociala al comitetului executiv al consiliului popular in a carui raza administrativ-teritoriala este situata organizatia socialista in care urmeaza sa munceasca, spre a fi sprijinit la incadrarea in productie.
Organizatia socialista este obligata sa incadreze minorii liberati, repartizati de directiile judetene pentru probleme de munca si ocrotiri sociale sau a municipiului Bucuresti, sa le creeze conditii de munca si calificare corespunzatoare, sa asigure cazarea celor care sint orfani sau care in familie nu au conditii materiale si morale satisfacatoare, precum si celor a caror familie domiciliaza in alta localitate.
CAP. 6
ART. 25
Pentru realizarea sarcinilor instructiv-educative, centrul de reeducare se incadreaza cu personal didactic de conducere, de predare, inclusiv psihologi si educatori, personal didactic ajutator, tehnico-administrativ, medicosanitar, de paza si supravaghere, in conformitate cu statele de functiuni stabilite de Ministerul de Interne.
ART. 26
Centrul de reeducare este condus de un director. In raport cu efectivele de minori, directorul centrului este ajutat in munca sa de doi sau mai multi directori adjuncti.
Atributiile si drepturile directorului centrului de reeducare si ale adjunctilor sai sint cele stabilite de regulamentele pentru scolile generale si scolile profesionale, in masura in care din dispozitiile prezentului decret nu rezulte alte atributii si drepturi.
ART. 27
Numarul posturilor didactice ale fiecarui centru de reeducare se stabileste de catre Ministerul de Interne in functie de numarul orelor prevazute in planul de invatamint, de normele didactice, precum si de numarul de clase sau grupe de elevi.
ART. 28
Numirea si eliberarea din invatamint a personalului didactic se fac de Ministerul Educatiei si Invatamintului, iar incadrarea, transferarea si detasarea, de catre Ministerul de Interne, in conditiile si cu procedura prevazute de statutul personalului didactic.
Personalul didactic din centrele de reeducare are drepturile si indatoririle prevazute de legea invatamintului, de statutul personalului didactic, de prezentul decret, precum si cele specifice personalului Ministerului de Interne.
ART. 29
Activitatea de perfectionare profesionala a personalului didactic se organizeaza in conformitate cu Legea nr. 2/1971 privind perfectionarea pregatirii profesionale a lucratorilor din unitatile socialiste si Statutul personalului didactic, in raport cu specificul muncii cu minorii din centrele de reeducare.
ART. 30
In centrul de reeducare functioneaza, pentru scoala generala si scoala profesionala, un singur consiliu profesoral. Componenta atributiile si modul de functionare a consiliului profesoral sint cele stabilite pentru scolile generale si profesionale de legea invatamintului si de prevederile prezentului decret.
ART. 31
Indrumarea, coordonarea si controlul activitatii instructiv-educative din centrele de reeducare se fac de catre organele Ministerului de Interne, impreuna cu inspectoratele scolare judetene sau al municipiului Bucuresti.
CAP. 7
ART. 32
Scolile generale, scolile profesionale si cursurile de calificare ce functioneaza in centrele de reeducare se doteaza cu mijloace didactice-materiale, conform normelor stabilite pentru scolile si cursurile similare si normele interne ale Ministerului de Interne.
ART. 33
Centrele de reeducare in care functioneaza scoli profesionale si cursuri de calificare pot avea planuri de productii proprii, care se intocmesc in concordanta cu prevederile programelor de instruire practica si se aproba de Ministerul de Interne.
Produsele realizate de minori in atelierele scolare sau in diferite cercuri, daca nu sint necesare centrului, se valorifica, la preturi legale. Sumele realizate din valorificarea produselor atelierelor scolare sau in cadrul cercurilor, cit si cele provenite din alte activitati ale centrelor de reeducare, ramase dupa reducerea cotelor prevazute la art. 16, se varsa ca venit la bugetul de stat prin planul de venituri al Ministerului de Interne.
ART. 34
Minorii din centrele de reeducare raspund pentru pagubele produse bunurilor centrului din vina lor, dispozitiile art. 13 din Legea nr. 23/1969 privind executarea pedepselor aplicindu-li-se in mod corespunzator.
CAP. 8
ART. 35
Normele de echipament, cazarmament si hrana pentru minorii internati in centrele de reeducare se stabilesc prin hotarire a Consiliului de Ministri.
ART. 36
Actele de studii pentru scoala generala, scoala profesionala sau cursurile de calificare organizate in centrele de reeducare nu se vor deosebi de actele eliberate pentru scoli si cursuri similare. In aceste acte nu se vor face mentiuni cu privire la centrul de reeducare sau la Ministerul de Interne.
ART. 37
Imprimatele pentru actele de studii si pentru celelalte imprimate scolare se pun la dispozitia Ministerului de Interne de catre Ministerul Educatiei si Invatamintului, potrivit normelor in vigoare.
ART. 38
In vederea perfectionarii procesului de reeducare si a pregatirii cadrelor didactice, centrele de reeducare si organele de resort ale Ministerului de Interne colaboreaza cu institutiile de specialitate, organizeaza activitati stiintifice si participa la astfel de activitati.
ART. 39
Organele centrale si organele locale ale administratiei de stat, institutiile si intreprinderile subordonate acestora, care desfasoara activitati educative de invatamint, cultural artistice, medico-sanitare sau sportive, in limitele atributiilor ce le revin, vor acorda sprijinul necesar pentru realizarea scopului masurii educative a internarii intr-un centru de reeducare.
Consiliile populare judetene sau al municipiului Bucuresti in a caror raza administrativ-teritoriala functioneaza centre de reeducare a minorilor vor stabili intreprinderile care vor patrona aceste centre.
ART. 40
Dispozitiile prezentului decret se aplica in mod corespunzator si persoanelor fata de care, la implinirea virstei de 18 ani, instantele judecatoresti au dispus prelungirea internarii intr-un centru de reeducare.
ART. 41
Denumirea institut special de reeducare, prevazuta in art. 101 lit. c, art. 103, 104, 106, 107 si 108 din Codul penal, in art. 490-492 din Codul de procedura penala si in orice alte dispozitii legale, se inlocuieste cu denumirea centre de reeducare.
-----------------------
Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.