DECIZIE nr.1.032 din 9 iulie 2009
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 295 alin. 1 şi art. 297 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă
Textul actului publicat în M.Of. nr. 634/25 sep. 2009

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 295 alin. 1 şi art. 297 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Constantin Olaru în Dosarul nr. 4.930/94/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.
La apelul nominal se prezintă personal partea David Stan, lipsind autorul excepţiei şi celelalte părţi, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de judecată.
Partea prezentă solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
Prin Încheierea din 6 ianuarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 4.930/94/2007, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 295 alin. 1 şi art. 297 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Constantin Olaru.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată, în esenţă, că textele de lege criticate încalcă principiul constituţional conform căruia nimeni nu este mai presus de lege, întrucât stipulează competenţa instanţei de apel de a verifica, în limitele cererii de apel, nu numai stabilirea situaţiei de fapt, dar şi aplicarea legii de către prima instanţă. Prin judecarea cauzei pe fond, în condiţiile art. 297 alin. 2 din Codul de procedură civilă, hotărârea instanţei devine definitivă, singura cale de atac rămânând recursul. Cum acesta presupune din partea instanţei competente numai controlul pe motive de legalitate, şi nu de temeinicie, rezultă că, în privinţa probelor administrate cu această ocazie, nu se mai respectă pe deplin exigenţele dreptului la apărare, nu se mai garantează dreptul la un proces echitabil în sensul garantării dublului grad de jurisdicţie şi, prin urmare, accesul la justiţie este limitat.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă consideră că excepţia este neîntemeiată, deoarece textele de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 16, art. 21 şi art. 24.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 295 alin. 1 şi art. 297 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă, texte de lege care au următorul conţinut:
- Art. 295 alin. 1: "Instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţa. Motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu.";
- Art. 297 alin. 2: "Dacă prima instanţă s-a declarat competentă şi instanţa de apel stabileşte că a fost necompetentă, anulând hotărârea atacată, va trimite cauza spre judecare instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent, afară de cazul când constată propria sa competenţă. În acest caz, precum şi atunci când există vreun alt motiv de nulitate, iar prima instanţă a judecat în fond, instanţa de apel, anulând în tot sau în parte procedura urmată şi hotărârea pronunţată, va reţine procesul spre judecare." În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (2), art. 21 alin. (1) şi (3) şi art. 24.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra dispoziţiilor art. 297 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă, raportate la prevederile art. 16 şi 21 din Constituţie, s-a pronunţat prin Decizia nr.1.024 din 7 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.755 din 10 noiembrie 2008, statuând, în esenţă, că aceste dispoziţii constituie o garanţie a aplicării principiului potrivit căruia judecarea unei cauze se face în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părţilor prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluţionării unui proces. Totodată, cu acel prilej, Curtea a reţinut că reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie.
Cu acelaşi prilej, cu privire la dispoziţiile art. 295 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat că acestea nu contravin prevederilor art. 16 alin. (2) din Constituţie, întrucât faptul că instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, nu numai stabilirea situaţiei de fapt, dar şi aplicarea legii de către prima instanţă, nu încalcă principiul potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a reconsidera jurisprudenţa Curţii Constituţionale, soluţiile şi considerentele acestei decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru aceleaşi considerente, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate nu contravin nici dreptului la apărare, prevăzut de art. 24 din Constituţie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 295 alin. 1 şi art. 297 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Constantin Olaru în Dosarul nr. 4.930/94/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 9 iulie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu

Miercuri, 23 septembrie 2026, 15:13

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.