ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr.107 din 7 octombrie 2009
privind modificarea art. III alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 207/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate
Textul actului publicat în M.Of. nr. 688/13 oct. 2009

Având în vedere că dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 2.252/2004 al Consiliului din 13 decembrie 2004 privind standardele pentru elementele de securitate şi elementele biometrice integrate în paşapoarte şi în documente de călătorie emise de statele membre sunt obligatorii şi pentru statul român, faptul că termenul de 1 noiembrie 2009 de finalizare a punerii în circulaţie a paşapoartelor electronice la nivel naţional nu poate fi respectat din considerente obiective, determinate de necesitatea respectării procedurilor legale privind achiziţiile publice, situaţie în raport cu care se impune luarea unor măsuri de natură legislativă pentru prorogarea acestui termen, contribuind totodată şi la îndeplinirea obligaţiilor asumate de România, potrivit calităţii sale de stat membru al Uniunii Europene,
ţinând seama de faptul că aceste elemente constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, vizând interesul public,
în temeiul prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Articol unic. - Alineatul (2) al articolului III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.207/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.831 din 10 decembrie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 264/2009, se modifică şi va avea următorul cuprins:

(2) Autorităţile competente care la data prevăzută la alin. (1) nu sunt dotate cu echipamentele tehnice necesare eliberării paşapoartelor electronice vor primi şi vor soluţiona în continuare cereri pentru eliberarea paşapoartelor simple, dar nu mai târziu de data de 31 ianuarie 2010."

PRIM-MINISTRU
EMIL BOC

Contrasemnează:

Viceprim-ministru,
ministrul administraţiei şi internelor, interimar,
Vasile Blaga

Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Pogea

Bucureşti, 7 octombrie 2009.
Nr. 107.


Joi, 24 septembrie 2026, 05:50

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.