DECIZIE nr.934 din 23 iunie 2009
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2481 şi art. 258 alin. 2 din Codul penal, ale art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie şi ale art. 80-88 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară
Textul actului publicat în M.Of. nr. 695/15 oct. 2009

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2481 şi art. 258 alin. 2 din Codul penal, ale art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie şi ale art. 80-88 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Cristinel Vasile Candet şi Mihai Ciobanu în Dosarul nr. 9.100/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 2 februarie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 9.100/299/2008, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstitu ţionalitate a dispoziţiilor art. 2481 şi art. 258 alin. 2 din Codul penal, ale art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie şi ale art. 80-88 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Cristinel Vasile Candet şi Mihai Ciobanu în cauza penală având ca obiect trimiterea în judecată a acestora pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 248 raportat la art. 2481 din Codul penal.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile de lege sunt neconstituţionale şi încalcă şi prevederile art. 6 şi 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece condiţionarea încadrării juridice a infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 2481 din Codul penal de cuantumul prejudiciului face ca norma să nu fie previzibilă, să se încalce principiul prezumţiei de nevinovăţie şi să genereze un proces inechitabil. Art. 258 alin. 2 din Codul penal aduce atingere principiilor constituţionale ale egalităţii în drepturi şi protecţiei proprietăţii indiferent de titular, deoarece instituie procedura de începere din oficiu a urmăririi penale pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, asigurând o protecţie privilegiată proprietăţii de stat. Referitor la prevederile din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.43/2002, arată că prin acestea se încalcă principiile constituţionale ale organizării judecătoreşti, cu consecinţa discriminării justiţiabililor pe criterii neadmise de Legea fundamentală.
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti apreciază că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, cu referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2481 şi art. 258 alin. 2 din Codul penal, ale art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.244 din 11 aprilie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 80-88 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.827 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare.
Dispoziţiile art. 258 alin. 2 din Codul penal au fost introduse prin Legea nr. 58/2008 pentru completarea art. 258 din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.228 din 25 martie 2008.
Dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins:
- Art. 2481 din Codul penal (Abuzul în serviciu în forma calificată): "Dacă faptele prevăzute în art. 246, 247 şi 248 au avut consecinţe deosebit de grave, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.";
- Art. 258 alin. 2 din Codul penal (Fapte săvârşite de alţi funcţionari): "În cazul prevăzut la alin. 1, pentru faptele prevăzute la art. 246, 247 şi 250 alin. 1-4, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu excepţia acelora care au fost săvârşite de o persoană dintre cele prevăzute la art. 147 alin. 1.";
- Art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.43/2002: "(1) Sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite în una dintre următoarele condiţii:
a) dacă, indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 200.000 euro ori o perturbare deosebit de gravă a activităţii unei autorităţi publice, instituţii publice sau oricărei alte persoane juridice ori dacă valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie este mai mare decât echivalentul în lei a 10.000 de euro;
b) dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale ori de gravitatea perturbării aduse unei autorităţi publice, instituţii publice sau oricărei alte persoane juridice ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie, sunt comise de către: deputaţi; senatori; membri ai Guvernului, secretari de stat ori subsecretari de stat şi asimilaţii acestora; consilieri ai miniştrilor; judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ai Curţii Constituţionale; ceilalţi judecători şi procurori; membrii Consiliului Superior al Magistraturii; preşedintele Consiliului Legislativ şi locţiitorul acestuia; Avocatul Poporului şi adjuncţii săi; consilierii prezidenţiali şi consilierii de stat din cadrul Administraţiei Prezidenţiale; consilierii de stat ai primuluiministru; membrii şi controlorii financiari ai Curţii de Conturi şi ai camerelor judeţene de conturi; guvernatorul, primviceguvernatorul şi viceguvernatorul Băncii Naţionale a României; preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Concurenţei; ofiţeri, amirali, generali şi mareşali; ofiţeri de poliţie; preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene; primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti; primarii şi viceprimarii sectoarelor municipiului Bucureşti; primarii şi viceprimarii municipiilor; consilierii judeţeni; prefecţii şi subprefecţii; conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale şi persoanele cu funcţii de control din cadrul acestora, cu excepţia conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice de la nivelul oraşelor şi comunelor şi a persoanelor cu funcţii de control din cadrul acestora; avocaţii; comisarii Gărzii Financiare; personalul vamal; persoanele care deţin funcţii de conducere, de la director inclusiv, în cadrul regiilor autonome de interes naţional, al companiilor şi societăţilor naţionale, al băncilor şi societăţilor comerciale la care statul este acţionar majoritar, al instituţiilor publice care au atribuţii în procesul de privatizare şi al unităţilor centrale financiar-bancare; persoanele prevăzute la art. 81 din Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare; lichidatorii judiciari; executorii Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului.
(11) Infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităţilor Europene sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
(12) Direcţia Naţională Anticorupţie este competentă să efectueze urmărirea penală, dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro, în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 215 alin. 1, 2, 3 şi 5, art. 246, 247, 248 şi 2481din Codul penal, al infracţiunilor prevăzute la art. 175, 177 şi 178-181 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, cu modificările şi completările ulterioare, şi în Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
(2) Procurorii specializaţi din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală pentru infracţiunile prevăzute la alin. (1), (11) şi (12).
(3) Urmărirea penală în cauzele privind infracţiunile prevăzute la alin. (1), (11) şi (12), săvârşite de militarii în activitate, se efectuează de procurori militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, indiferent de gradul militar pe care îl au persoanele cercetate.
(4) Sunt de competenţa parchetelor de pe lângă instanţe, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală, infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, cu modificările şi completările ulterioare, care nu sunt date, conform alin. (1), (11) şi (12), în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie." Dispoziţiile art. 80-88 din Legea nr. 304/2004 formează secţiunea 2 - Direcţia Naţională Anticorupţie din capitolul II Organizarea Ministerului Public al titlului III - Ministerul Public şi reglementează norme privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Public.
Excepţia de neconstituţionalitate se raportează la dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 11, art. 16, art. 20, art. 21, art. 23 alin. (11) şi (12), art. 44, art. 73 alin. (3) şi art. 124 şi în art. 6 şi 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele:
Referitor la prevederile art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie şi ale art. 80-88 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Curtea Constituţională s-a pronunţat, constatând constituţionalitatea acestora, prin Decizia nr.1.049/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.767 din 14 noiembrie 2008. Cu acel prilej, a statuat că dispoziţiile de lege criticate nu constituie altceva decât o reflectare a prevederilor art. 132 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic şi o subliniere a naturii juridice a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aceea de structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu atribuţii privind efectuarea urmăririi penale în cazul infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare.
Totodată, Curtea a reţinut că textele de lege criticate nu instituie discriminări sau privilegii, ci reglementează organizarea şi funcţionarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziei menţionate îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.
Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2481 din Codul penal, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece faptul că incriminarea depinde de cuantumul prejudiciului nu este de natură să încalce principiul legalităţii incriminării, prevăzut de art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin neîndeplinirea cerinţelor de previzibilitate şi de accesibilitate ale normei de incriminare.
Astfel, Curtea constată că cerinţa accesibilităţii legii a fost îndeplinită, din moment ce Codul penal a fost republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.65 din 16 aprilie 1997, iar în ceea ce priveşte cerinţa previzibilităţii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Rotaru contra României, 2000, a arătat că o normă este "previzibilă" numai atunci când este redactată cu suficientă precizie, în aşa fel încât să permită oricărei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanţă de specialitate - să îşi corecteze conduita. Or, din moment ce dispoziţiile art. 146 din Codul penal definesc expresia "consecinţe deosebit de grave", folosită de textul criticat, ca fiind o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activităţii, cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă art. 145 ori altei persoane juridice sau fizice, nu se poate susţine că autorii excepţiei de neconstituţionalitate nu au putut să îşi corecteze conduita în concordanţă cu legea penală.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 258 alin. 2 din Codul penal, raportată la prevederile art. 16 şi ale art. 44 din Constituţie, Curtea constată că nici aceasta nu poate fi primită, deoarece autorii excepţiei de neconstituţionalitate sunt nemulţumiţi, în realitate, de excluderea din cuprinsul art. 258 alin. 2 din Codul penal a referirii la prevederile art. 248 şi art. 2481 din acelaşi cod şi, prin urmare, aceştia vizează completarea textului de lege criticat, ceea ce, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, aceasta nefiind legislator pozitiv.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2481 şi art. 258 alin. 2 din Codul penal, ale art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie şi ale art. 80-88 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Cristinel Vasile Candet şi Mihai Ciobanu în Dosarul nr. 9.100/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 iunie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean

Miercuri, 23 septembrie 2026, 05:32

Declinare de raspundere: Informaţiile publicate în aceasta rubrică, precum şi textele actelor normative nu au caracter oficial.